ESTIMAREA VÂRSTEI UNEI PERSOANE PRIN

METODE ODONTOLOGICE

Identificarea (lat. Idem = la fel, facere = a face) este activitatea de demonstrare pe baza
unor criterii şi probe că un individ este diferit de altul. Prin această activitate se evidenţiază şi
se grupează caracterele (calitative şi cantitative) proprii individului viu sau unui cadavru.
Identificarea se bazează pe unicitatea (singularitatea) fiecărui individ uman.Importanţa acestei
activităţi a crescut în ultimul timp, când se pune problema identificării atât a persoanelor (de
exemplu, stabilirea vârstei la copiii neidentificaţi), cât şi a cadavrelor sau a resturilor
cadaverice. Pentru realizarea unor expertize antropologice de identificare care să răspundă
corect şi complet la toate obiectivele stabilite de organele de urmărire penală sau de instanţele
de judecată, experţii trebuie să coreleze şi să valorifice date oferite de anatomie, histologie,
antropologie, recurgând la examene antropometrice şi antroposcopice, precum şi la examene
radiologice, microscopice, imunochimice, histochimice, genetice etc.
Activitatea de identificare obligă la munca în echipă, în componenţa cărei a trebuie să
intre obligatoriu medicul legist, odontostomatologul şi ofiţerii de poliţie criminală. Această
componenţă este în mod expres prevăzută (incluzând deci şi prezenţa obligatorie a
specialistului odontostomatolog) în toate cazurile de catastrofe aeriene de către Organizaţia
Aviaţiei Civile Internaţionale. În prezent, în majoritatea ţărilor, multe instituţii, cum ar fi
aviaţia, au proprii antropologi şi odontostomatologi medico-legali.Organele de urmărire
penală, instanţele de judecată şi aparţinătorii victimelor solicită stabilirea identităţii în
numeroase cazuri, care pot fi sistemetizate astfel:
-considerente de drept civil, care impun efectuarea acestor expertize, deoarece un individ nu
poate fi declarat mort dacă nu s-a găsit cadavrul acestuia sau fragmente care să-i poată fi
atribuite; identificarea unuzi cadavru atrage după sine rezolvarea unor aspecte legate de
moştenire, posibilitatea contractăriii unei căsătorii de către partenerul rămas în viaţă,
probleme legate de asigurările sociale, de situaţia copiilor minori rămaşi fără unul sau ambii
părinţi;
-considerente de drept penal, în care se identifică victima unei agresiuni şi astfel se poate
proba o eventuală crimă; pornind de la datele oferite de expertiza medico-legală
antropologică, organele de poliţie pot întreprinde cercetări pentru identificarea agresorului; pe
de altă parte, se pot identifica impostori, care ridică pretenţii nejustificate;
-considerente umanitare, care se referă la faptul că aparţinătorii doresc primirea rămăşiţelor
celui (celor) dispărut (dispăruţi), în vederea înhumării.
Dintre primele identificări realizate pe baze odontostomatologice în catastrofele cu număr
mare de victime, a fost cea efectuată la sfârşitul secolului trecut în urma incindiului de la
Bazarul Charité. Importanţa identificării victimelor a crescut în special postbelic, în urma
numărului tot mai mare de catastrofe aeriene şi aeriene, explozii, incendii, cutremure, atentate
soldate cu număr mare de victime. O activitate imensă, cu obţinerea unui mare volum de date
de excepţională valoare ştiinţifică, a fost desfăşurată cu prilejul identificării victimelor
ultimelor războaie, găsite în gropi comune.

Stabilirea vârstei se face în funcţie de etapa ontogenetică în care sunt surprinse piesele
dentare examinate. Astfel:
-în perioada embrionară se măsoară produsul de concepţie, iar prin examen radiologic se
evidenţiază mugurii dentari;
-dinţii temporari se caracterizează prin: coloraţie albăstruie, volum mic, coroane scurte şi
globuloase, cuspizi şterşi, iar dinţii sunt implantaţi vertical în arcade; până la vârsta de 4 ani
nu există spaţii interdentare; între 4-6 ani apar diastemele fiziologice, în special la dinţii
maxilari şi un grad de abraziune fiziologică; examenul dentar se completează obligatoriu cu
examenul radiologic;
-dinţii permanenţi pot oferi informaţii până la vârsta de 25 de ani, obţinute prin aplicarea
aceloraşi metode ca mai sus;
-după vârsta de 25 de ani, stabilirea vârstei prezintă dificultăţi, deoarece criteriul utilizat este
acela al gradului de uzură, care este determinat nu numai de avansarea în vârstă, ci şi de
procese patologice.
METODA GUSTAFSON foloseşte şase criterii pentru stabilirea îmbătrânirii dentare,
notate după progresia lor de la 0 la 3. Această metodă se execută pe cupe dentare care se
polizează. Studiul se efectuează cu ochiul liber şi cu lupa binoculară; se execută fotografii
color după iluminarea în spectre speciale, procedându-se apoi la mărirea fotografiilor.
Criteriile utilizate sunt:
-uzura suprafeţelor ocluzale la dinţii antagonici, care se notează cu A; ea progresează cu
vârsta, dar este influenţată şi de obiceiurile alimentare, tipul de ocluzie şi procesele
patologice;
-gradul de parodontoză, care se notează cu P, prin care se realizează, atât datorită
îmbătrânirii, cât şi datorită proceselor patologice, dezgolirea rădăcinilor, creşterea mobilităţii
dentare şi, în final, expulzia dinţilor;
-apoziţia de dentină secundară, care se notează cu S şi care are drept consecinţă diminuarea
cavităţii dentare;
-apoziţia de cement, care se notează cu C şi a cărei progresie odată cu vârsta se datorează
microdeplasărilor dinţilor în alveole;
-rezorbţia radiculară de cement şi, uneori, de dentină, care se notează cu R;
-transluciditatea radiculară, care se notează cu T -se bazează pe faptul că, odată cu
îmbătrânirea, canaliculele Tomes se încarcă cu substanţe minerale, ceea ce la conferă o
transparenţă particulară.
Criterii utilizate în stabilirea vârstei de metoda Gustafson
Dezavantajele metodei Gustafson sunt:
-valoarea apoziţiei în aprecierea vârstei este discutabilă, deoarece, în unele cazuri, chiar la
tineri poate exista o hipercementoză;
-modificările de transparenţă dentară nu pot fi evidenţiate până la vârsta de 30 de ani;
-rezorbţia radiculară este o modificare datorată nu numai îmbătrânirii, ci şi diverselor
procese patologice şi de aceea este dificil de luat în considerare la stabilirea vârstei.

METODA LAMANDIN măsoară doi parametri: gradul de parodontoză şi

transluciditatea radiculară.
Înălţimea parodontozei - H(P) -se măsoară cu compasul între joncţiunea smalţ / cement, pe
faţa vestibulară a dintelui (pentru a evita tartrul); vizualizarea se realizează cu albastru de
toluidină. Calculul gradului de parodontoză (P) se face după formula:
Transluciditatea radiculară - T -se determină pe faţa vestibulară a dintelui, măsurându-se
înălţimea în mm, la negatoscop, în lumină 15-16W, iar valoarea obţinută se raportează la
lungimea rădăcinii.
Avantajele metodei Lamendin constau în rapiditate şi simplitate în execuţie şi în faptul că
materialul expertizat este conservat, deoarece nu necesită efectuarea de secţiuni.
Rezultatele cele mai fiabile se obţin pe incisivii superiori. Spre deosebire de metoda
Gustafson, metoda Lamandin este recomandată pentru stabilirea vârstelor cuprinse între 30 -
69 ani, furnizând rezultate mai exacte pentru acest interval.

Bibliografie: http://medicinadentara.blogspot.com/2013/04/curs-de-medicina-legala.html