Referat

Tema: Depistarea, fixarea, ridicarea, impachetarea si

transportarea probelor genetice

A elaborat: Ofițer superior de urmărire

penală, inspector principal,
Păgânu Sergiu
 Cuprins:

Introducere................................................................................................1

Subiectul 1 Depistarea probelor genetice. Factori de risc ce le pot face

inapte pentru analiza genetică..............................................................................4

Subiectul 2 Reguli generale privind fixarea şi ridicarea urmelor de

natură biologică umană....................................................................................................7

Subiectul 3 Împachetarea probelor genetice........................................................8

Subiectul 4 Transportarea urmelor genetice.................................................10

Bibliografie................................................................................................11
 Introducere

Investigația penală este un proces complex și detaliat, iar una dintre părțile esențiale
ale acestui demers este manipularea probelor genetice. Depistarea, fixarea, ridicarea,
împachetarea și transportarea acestor probe reprezintă o succesiune de etape strâns
interconectate, fără de care obținerea de rezultate precise și aducerea infractorilor în fața
justiției ar fi dificilă. Această investigație minuțioasă este esențială pentru soluționarea
cazurilor penale și asigurarea unei justiții corecte și echitabile.
Prima etapă a acestui proces este depistarea probelor genetice la locul infracțiunii.
Aceasta implică identificarea și marcarea zonelor care conțin material biologic relevant,
cum ar fi sânge, salivă sau fire de păr. Tehnologii avansate, precum luminile UV și
reactivii chimici, sunt adesea utilizate pentru a face această selecție cu precizie.
Odată ce proba genetică este identificată, următorul pas este fixarea acesteia. Fixarea
are rolul de a conserva integritatea materialului biologic și de a preveni degradarea
acestuia. Substanțe specifice, cum ar fi tamponii de fixare, sunt aplicate asupra probelor
pentru a împiedica acțiunea enzimelor și a altor factori care ar putea altera ADN-ul.
Ridicarea probelor genetice este o operațiune delicată, necesitând echipament
specializat și personal antrenat. Această etapă implică colectarea atentă a probelor fixate,
pentru a evita contaminarea sau degradarea acestora. Adesea, sunt utilizate instrumente
sterile pentru a preveni orice interferență externă.
După ce au fost ridicate, probele genetice sunt împachetate în recipiente speciale,
rezistente la contaminare și factori de mediu. Această măsură asigură menținerea
integrității probelor pe parcursul transportului și al stocării ulterioare.
Transportarea probelor genetice de la locul infracțiunii la laboratoarele specializate este
o ultimă etapă critică. În timpul acestei proceduri, se iau precauții speciale pentru a
asigura condiții optime de stocare și pentru a preveni orice deteriorare sau contaminare
accidentală.

Aceste cinci etape - depistarea, fixarea, ridicarea, împachetarea și transportarea probelor

genetice - sunt fundamentale în desfășurarea unei investigații penale eficiente. Ele
reprezintă punțile către descoperirea adevărului și oferă autorităților instrumentele
necesare pentru a duce la îndeplinire obiectivele sistemului judiciar.
 Subiectul 1
Depistarea probelor genetice. Factori de risc ce le pot face inapte pentru
analiza genetică.

Realizarea cu succes a genotipării probelor biologice ridicate de la faţa locului depinde

de modul în care sunt ridicate, ambalate, conservate şi transportate. Astfel, tehnica de
recoltare şi înregistrare a probelor, cantitatea şi natura acestora, modul de manipulare,
ambalare, condiţiile de conservare şi transport au o importanţă deosebită pentru obţinerea
unor rezultate viabile prin analiza ADN.
Dacă urmele nu sunt recoltate, înregistrate, ambalate, conservate şi transportate
corespunzător,nerespectând regulile impuse prin managementul de calitate şi dispoziţiile
care reglementează această activitate, acestea nu vor satisface condiţiile minime pentru a fi
admise ca probe în justiţie şi nu vor fi genotipate pentru evitarea cheltuielilor nejustificate.
Dacă probele nu sunt înregistrate, înaintea ridicării, iar custodia acestora nu
este documentată, atunci originea acestora poate fi contestată. Dacă recoltarea este
incorectă probele se pot distruge. Dacă ambalarea este incorectă probele se pot contamina
sau degrada. Păstrarea în condiţii necorespunzătoare poate duce deasemenea la degradarea
probelor. Toţi aceşti factori pot influenţa negativ, în mod decisiv, succesul genotipării
probelor sau pot fi contestate ca probe ştiinţifice în soluţionarea cazului.
Sângele, sperma, ţesuturile biologice moi sau dure (epitelial, conjunctiv, muscular sau
osos), firele de păr şi saliva pot fi transferate în mod direct pe corpul unei persoane, pe
îmbrăcămintea acesteia sau pe un obiect găsit la faţa locului. O dată cu depunerea
lichidelor biologice, acestea aderă sub formă de pete pe suprafaţa obiectului purtător.
Probele biologice solide (ţesut, os, păr) se pot, de asemenea, depune pe obiecte prin
contact direct.

Ţesutul biologic poate fi găsit depus pe o gamă foarte variată de suporturi în scena crimei,
cum ar fi:
 armele implicate în eveniment (de ex.: în/pe ţeava armei, pe topor, ciocan, fierăstrău)
 obiecte vestimentare care pot face legătura dintre victimă şi autor crimei;
 vehicule, pe toate zonele unde a existat un contact fizic dintre persoana implicată sau
victimă şi obiectul suport (volan, mânere, sub acestea, parbrize deteriorate, pe
interior sau exterior, airbag etc.)
 obiecte diverse prezente în câmpul infracţional care au fost utilizate de persoane sau
constituie suportul pentru realizarea unui transfer al urmelor sau microurmelor
biologice.

Sângele
Urmele de sânge permit identificarea persoanei de la care provine prin intermediul
genotipării ADN
conţinut în acesta, din acest motiv, au o valoare probatorie foarte mare. Urmele de sânge
pot fi examinate şi din
 punct de vedere al dispunerii pe obiectul suport, obţinându-se informaţii traseologice şi o
posibilă localizare în
spaţiu a persoanei de la care provine. Urmele de sânge pot fi găsite :
 pe autor
 pe victimă
 pe obiecte vestimentare
 pe diferite obiecte existente la faţa locului
 pe obiectele implicate în săvârşirea infracţiunii
Salivă şi secreţii nazale
Probe ce pot fi folosite pentru identificarea unui individ utilizând genotiparea ADN a
celulelor prezente
în salivă/secreţii nazale sunt:
 resturi de ţigară
 vase de băut
 şerveţele
 gumă de mestecat
 timbre
 plicuri
 urme de muşcături
 urme de salivă pe părţi ale corpului
 alimente parţial consumate
 măşti faciale
Secreţii vaginale şi spermă
Secreţiile vaginale/sperma au un potenţial ridicat de identificare prin genotiparea ADN,
din aceste motive au o valoare probatorie foarte mare, în special în cazurile de viol.
Urmele de spermă au în general o coloraţie alb – gălbuie şi un aspect uşor rugos. Deseori
sunt intuite de către investigator obiectele purtătoare de astfel de urme.
Unghii şi depozite subunghiale
Unghiile pot fi o sursă de material probatoriu (material biologic, fibre, lac de unghii)
atunci când provin de la victimă şi/sau autor şi pot avea un potenţial mare de identificare
(profil ADN, creste verticale, orice fragmente).
 Infracţiunile în care unghiile şi/sau depozitele subunghiale pot avea importanţă, includ
faptele comise cu violenţă, infracţiunile sexuale (ex. unghii rupte sau crăpate, urme de
zgâriere prezente pe victimă şi/sau autor, etc).
Fire de păr
Părul uman, corporal sau capilar, este important pentru genotiparea ADN,evaluarea
părului la aspect, culoare, canalul medular, keratina, boli ale părului, păr smuls/colorat.

Fecale şi urină
Aceste tipuri de probe biologice pot fi examinate din punct de vedere al geneticii judiciare
pentru identificarea persoanei de la care provin şi parţial din punct de vedere chimic sau
toxicologic (urina).

Este ştiut faptul că fecalele, indiferent de origine, sunt un mediu bacteriologic foarte bun.
Acesta poate duce la distrugerea oricărei microurme biologice, care ar putea sta la baza
stabilirii unui profil genetic. Dar, în anumite situaţii şi cu o prelevare corectă a
microurmelor care conţin material genetic, acestea pot fi genotipate.
Urmele de muşcături
Urmele de muşcături pot fi găsite pe piele, pe mâncare parţial consumată, pe gumă de
mestecat etc.
De regulă se întâlnesc în cazurile infracţiunilor sexuale, când provin de la victimă
şi/sau autor. Urmele de muşcături pot fi analizate atât din punct de vedere al formei cât şi
prin examinarea genetică a salivei prezente în zonele adiacente.Urme sau microurme
biologice de transfer. Probe provenite din contactul cu pielea/transpiraţia
Prin manipularea de mai multe ori a unui obiect vor fi transferate pe suprafaţa acestuia
celule epitelialecare se vor depune stratificat. Acestea sunt probe care pot fi folosite
pentru a identifica un individ prin intermediul genotipării celulelor nucleate transferate
prin contact sau transpiraţie (contact tegumentar).
La recoltarea acestui gen de microurme biologice, trebuie ţinut cont de această dispunere
în straturi, deoarece oferă posibilitatea prelevării microurmelor sau urmelor biologice ce
provin de la persoane diferite, în funcţie de modul de prelevare.

Aceste tipuri de probe pot fi găsite pe cele mai variate suporturi, cum ar fi:
 haine (încălţăminte)
 mănuşi
 pălării sau măşti
 arme folosite la comiterea faptei (cuţit, armă de foc, piatră), unelte folosite la spargere
(şurubelniţă, levier, etc) sau alte obiecte
 piele (de ex. pielea victimei)
 vehicule (volan, schimbător de viteze, etc)
 amprente papilare latente
 Subiectul 2
Reguli generale privind fixarea şi ridicarea urmelor de natură biologică
umană

În aspect informaţional, esenţa fixării urmelor de natură biologică, constă în

conservarea informaţiei stocate în materialul biologic, în scopul cercetărilor
ulterioare de laborator. Prin urmare, fixarea urmelor de natură biologică presupune
o activitate de documentare exprimată procesual şi efectuată cu scop bine
determinat la faţa locului, privind întipărirea fizică a acelor urme, expertizarea
ulterioară a cărora poate contribui la stabilirea anumitor împrejurări importante
pentru justa soluţionare a cauzei.
În acest context, forma principală şi totodată obligatorie de fixare a obiectelor
de natură biologică este descrierea lor în procesul-verbal al acţiunii de urmărire
penală respective. Aceasta constă în oglindirea deplină şi clară în formă scrisă a
totalului de urme şi obiecte descoperite în scena infracţiunii în starea în care
acestea au fost găsite la momentul observării.
Pentru obiectele de natură biologică regula în cauză este foarte importantă,
întrucât urmele respective î-şi modifică proprietăţile sub acţiunea omului, a
timpului dar şi a diferitor factori ai mediului ambiant. De aceea, în procesul-verbal,
pe lângă data, începutul şi sfârşitul acţiunii de urmărire penală, este absolut necesar
a indica şi ora când a fost depistată urma concretă, starea fizică a acesteia la
momentul detectării. Acest lucru este legat de faptul că pe parcursul efectuării
acţiunii procesuale urma se poate modifica — petele de sânge şi de lichid
spermatic se pot usca, î-şi pot schimba culoarea, se pot altera. Indicarea culorii şi a
stării fizice a urmelor biologice permite a determina momentul apariţiei lor, mai cu
seamă consecutivitatea relativă a creării urmelor de sânge (care urme au apărut în
primul rând şi care mai pe urmă).
 O altă modalitate de fixare a urmelor biologice constituie fotografierea lor după
regulile şi procedeele elaborate în ramura fotografiei criminalistice: fotografia de
orientare; fotografia schiţă; fotografia de nod; fotografia de detaliu. Este indicat ca
această operaţiune să fie executată de specialistul-criminalist, întrucât dimensiunile
urmelor biologice sunt reduse, fotografia de detaliu urmează a fi efectuată la scară,
cu rigla gradată, uneori cu aplicarea unor filtre de lumină şi alte dispozitive
tehnicocriminalistice ce necesită cunoştinţe şi deprinderi speciale. În cadrul
fotografiei-schiţă şi a fotografiei obiectelor principale este oportun a folosi săjeţi
indicatoare, care nu numai că evidenţiază urmele de natură biologică dar, eventual,
pot informa şi despre direcţia de cădere (ţîşnire) a lor, ceea ce, coroborate cu alte
elemente a stărilor de fapt, va contribui la reconstituirea corectă a împrejurărilor
faptei. Fotografia ca metodă de fixare are o însemnătate primordială în
criminalistică datorită caracterului ilustrativ şi demonstrativ al pozelor, însă acestea
nu totdeauna oferă imagine deplină despre localizarea obiectului în scena
infracţiunii, dimensiunile exacte ale urmelor.

De menţionat că, în cadrul cercetării la faţa locului privind depistarea

cadavrului cu semne de moarte violentă, însoţită de multiple urme biologice, în
practică se aplică, de regulă, şi videoînregistrarea. Ea prezintă anumite avantaje
faţă de fotografie: În primul rând, permite a reuni înregistrările de schiţă, de nod şi
de detaliu într-un singur proces, ceea ce facilitează percepţia, demonstraţia şi
analiza ulterioară a filmului în cadrul altor acţiuni procesuale (audierea bănuitului
sau învinuitului, efectuarea expertizei, dezbaterile judiciare), crează efectul
prezenţei la evenimentul care a avut loc, permite a analiza şi a aprecia starea
emoţională a persoanelor înregistrate. Valoare în plus la analiza rezultatelor
videoînregistrării oferă şi sunetul, întrucât operatorul poate comenta acţiunile sale
pe parcursul înregistrării. În al doilea rând, în cadrul înregistrării operatorul poate
vizualiza nemijlocit rezultatul fixării şi calitatea acesteia, modificând din mers
unele condiţii de filmare (iluminarea, distanţa, ungiul etc.).

Pentru a utiliza urmele biologice în calitate de probe judiciare este necesar nu

numai a le releva şi fixa, dar şi a le ridica, păstrându-le, în măsura posibilităţilor,
calităţile lor în starea în care acestea au fost descoperite în scena infracţiunii. Legat
de aceasta, trebuie notat că regula generală de ridicare a oricăror urme infracţionale
este luarea lor împreună cu obiectul purtător de urmă sau cu o parte a acestuia
(receptorul telefonului, mânerul uşii, întrerupătorul). În cazul în care acest lucru
este imposibil de efectuat, în funcţie de starea şi natura urmelor ele, fie că se
mulează, fie că se copie, folosindu-se un instrumentariu difversificat. Până la urmă,
ofiţerul de urmărire penală decide definitiv care urme şi obiecte biologice din masa
celor depistate deţin legătură cu cauza cercetată şi trebuie ridicate (conservate) în
scopul efectuării expetizelor ulterioare.
Oricum, acesta urmează să ridice, în primul rând, obiectele purtătoare de sânge,
spermă, secreţii vaginale (în cazurile de viol), urme sudorale (de mâni, picioare
etc.), salivă, urină, fire de păr şi fibre textile, precum şi urmele de miros individual
uman; obiectele vestimentare, încălţăminte; uneltele infracţiunii; funii, diverse
legături folosite pentru legarea victimelor; măşti, batiste, mănuşi, mucuri de ţigară,
chibrite, nasturi, fragmente de hârtie etc.12 Integritatea lor în mare parte depinde
de modul şi calitatea ambalării urmelor. Procesarea lor se realizează doar cu mâina
înmănuşată în mănuşi chirurgicale sterile. Înainte de ambalare, dacă există riscul
scuturării, urmele biologice în formă de pete pe ţesuturi vestimentare se acoperă,
după cum s-a menţionat mai sus, fie cu o bucată de pânză albă curată fie cu hârtie
albă de dimensiuni mai mari ca pata astfel, încât aceasta, când haina se pachetează,
să rămână în interiorul ei şi să nu nimerească pe linia de pliere a hainei. O astfel de
ambalare permite a păstra distribuţia originală a urmelor pe obiectul-purtător. Dacă
obiectele vestimentare sunt umede, acestea trebuie uscate la temperatura camerei.
Pentru o păstrare adecvată, obiectele şi urmele de natură biologică urmează a fi
pachetate într-un ambalaj dublu: interior şi exterior. În fiecare din pachetele
interioare se introduce doar un singur obiect cu urme biologice.

Urmele în stare lichidă (spemă, sânge, salivă, urină ş.a.) se vor păstra în sticluţe
sau eprubete din plastic special, umplute la nu mai puţin de 1/3 şi nu mai mult de
2/3 din volumul lor şi închise cu dopuri de cauciuc. Folosirea în aceste scopuri a
unor recipiente din sticlă cu dopuri ermetice sau a pungilor din celofană pentru
ambalare fără conservanţi a urmelor uscate, poate spori procesul de putrefacţie a
materialului biologic.
În astfel de cazuri, în calitate de material pentru pachetare, este oportun a folosi
plicuri sterile din hârtie trainică, inclusiv şi pentru obictele dure de natură biologică
(fragmente de unghii, de dinţi sau fire de păr). În prealabil pe plicurile respective
se fac inscripţiile de rigoare cu indicarea obiectului pachetat, locul şi ora ridicării
lui.
 Subiectul 3
Împachetarea probelor genetice

Sub aspectul procesual al împachetării unor mostre, urme

biologice- mostrele se împachetează și se sigilează, iar pachetele
sigilate se semnează de persoana care efectuează acțiunea respectivă.
Împachetarea urmelor biologice reprezintă o etapă esențială în
procesul de investigație penală, contribuind la protejarea integrității
probelor biologice și asigurând că acestea ajung la laboratoarele
specializate într-o stare optimă. Această procedură meticuloasă este
crucială pentru obținerea de rezultate precise și fiabile în analizele
ulterioare. În continuare, vom explora importanța și tehnici specifice
ale împachetării urmelor biologice.
Împachetarea corectă asigură izolarea urmelor biologice de mediul
exterior, prevenind astfel contaminarea cu alte substanțe sau ADN
străin. Contaminarea poate distorsiona rezultatele analizelor și afecta
fiabilitatea probelor.
Protejarea Împotriva Factorilor Ambientali: Urmelor biologice le
 pot afecta factori precum lumina, umiditatea sau temperatura.
Împachetarea în condiții controlate contribuie la menținerea
stabilității acestora, asigurând valabilitatea probelor pe termen lung.
Păstrarea Integrității ADN-ului: ADN-ul, ca material genetic esențial,
trebuie protejat de degradare. Împachetarea adecvată previne
acțiunea enzimelor și a altor factori care ar putea afecta integritatea
structurii moleculare a ADN-ului.

Subiectul 4

Transportarea urmelor genetice

Transportarea urmelor genetice reprezintă o fază critică în gestionarea

probelor biologice, asigurându-se că acestea ajung în condiții optime la
laboratoarele de analiză. Procesul de transport trebuie să fie planificat și
executat cu atenție pentru a preveni deteriorarea sau contaminarea
probelor. Vom explora mai departe importanța transportului urmelor
genetice și modalitățile de asigurare a integrității acestora.
Importanța Transportului Urmelor Genetice
Preservarea Integrității Materialelor Biologice: Transportul poate expune
proba la condiții variate, cum ar fi schimbările de temperatură sau
șocurile mecanice. Un control strict asigură că proba ajunge la destinație
într-o stare optimă pentru analizele ulterioare.

Prevenirea Contaminării și Pierderilor: Riscul contaminării sau pierderii

probelor este ridicat în timpul transportului. Ambalarea adecvată și
adoptarea măsurilor de securitate minimizează aceste riscuri, menținând
integritatea informației genetice.
Asigurarea Condițiilor Optime: Anumite tipuri de mostre genetice pot fi
sensibile la temperaturi ridicate sau scăzute. Transportul în condiții
controlate, cum ar fi cutii izotermice, protejează materialul biologic
împotriva degradării.
Modalități de Asigurare a Integrității la Transport
Ambalare Sigură și Etichetare Corespunzătoare: Fiecare probă trebuie
ambalată în mod sigur și etichetată în mod clar, conținând informații
despre sursa și data colectării. Aceasta ajută la identificarea rapidă și
precisă a probelor.
Utilizarea Unor Ambalaje Specifice: Se utilizează ambalaje specializate,
cum ar fi cutii izotermice sau containere etanșe, pentru a menține
condițiile necesare pe durata transportului.

Monitorizarea Continuă: Transportul poate fi monitorizat cu ajutorul

tehnologiei, precum senzori de temperatură sau dispozitive GPS. Acestea
asigură o urmărire eficientă a probelor și intervin în cazul în care se
constată anomalii.

În concluzie, transportul urmelor genetice este o etapă esențială în

asigurarea succesului analizelor și investigațiilor. Adoptarea unor măsuri
preventive și a unui proces riguros de transport contribuie la menținerea
integrității probelor și, implicit, la obținerea de rezultate precise în cadrul
procedurilor judiciare.
 Bibliografie
 Cod Procedură Penală al R. M.

 UNIVERSITATEA LIBERĂ INTERNAŢIONALĂ DIN MOLDOVA --

”CERCETAREA CRIMINALISTICĂ A URMELOR DE NATURĂ
BIOLOGICĂ UMANĂ”

 Gheorghe Golubenco-Lucrare Științifică “Reguli privind fixarea şi ridicarea

urmelor de natură biologică umană”

 Romică POTORAC comisar de poliție biochimist “TACTICA IDENTIFICĂRII

ŞI VALORIFICĂRII PROBELOR GENETICE DIN SCENA INFRACŢIUNILOR”