Rolul expertului dentar în odontologia medico-legală

Rezumat
Medicina stomatologică medico-legală a devenit o parte integrată a științei
medico-legale în ultimii 100 de ani. Ca si disciplină aceasta foloseste indiciile
dentare și cele oro-faciale pentru a ajuta sistemul judiciar. Acest lucru este
posibil în principal datorită dedicării spre aceast domeniu a unor oameni precum
Gustafson, Keizer-Nielson și Suzuki. Ei au stabilit în principal rolul esențial pe
care medicina stomatologică îl poate avea în identificarea rămășițelor umane.
Muscătura umană poate fi folosită ca mijloc de atac în anumite circumstanțe,
lăsînd totodată informații referitoare la identitatea agresorului. Profesioniștii din
domeniul stomatologic au un rol important în păstrarea înregistrărilor dentare
exacte. Furnizarea tuturor informațiilor medico-legale pot ajuta autoritățile
judiciare în identificarea persoanelor necunoscute. Această lucrare va încerca să
rezume diferitele roluri ale experților dentari în medicina medico-legală.

Introducere
Odontologia medico-legală (stomatologia medico-legală) reprezintă o
nouă ramură în creștere a medicinii legale. Inceputul stomatologiei medico-
legale a apărut în anul 49 î.Hr., cînd mama împăratului roman Nero ,Agrippina,
a recunoscut dinții decolorați ai Loliei-Paulinei după asasinarea ei [1].
Odontologia medico-legală a fost definită de Keizer-Nielson în 1970 ca
fiind "acea ramură a medicinei medico-legale care, în interesul justiției, se ocupă
de manevrarea și examinarea corectă a dovezilor dentare precum și evaluarea
respectiv prezentarea corectă a rezultatelor găsite".
Știința se referă la efortul care poate fi folosit într-un cadrul juridic
acceptat de instanță precum și de comitetul științific general pentru a separa
adevărul de neadevăr.[2]
Identitatea umană este stâlpul civilizației și identificarea indivizilor
necunoscuți a fost întotdeauna de o importanță capitală pentru societate.
Nu numai că este utilizată în identificarea persoanele decedate a căror față
este complet distrusă, dar poate fi folosită printr-o identificare pozitivă și în
chestiuni precum în anchetele penale, în problemele asiguratorii și în
procedurile militare.
În ansamblu, pe scara mondială, stomatologii medico-legali joacă un rol
important în identificarea umană, în analiza mușcăturilor umane,în
traumatismele maxilo-faciale și în malpraxis.

Identificarea
Aspectul danturii joacă un rol primordial în identificarea persoanei
decedate atunci când modificările traumatice post-mortem sau lipsa unei
înregistrări a amprentelor digitale, nu permit stabilirea identitătii persoanei.
 Identificarea rămășițelor dentare este importantă când persoana decedată
este descompusă, carbonizată sau dezmembrată. Principalul avantaj al dovezii
dentare este că, la fel ca si alte țesuturi dure, este adesea nemodificată după
moarte. Oglinda dentară a unei persoane se schimbă de-a lungul vieții, iar
combinația dintre dinții lipsă, cei absenți sau cei protezați este măsurabilă și
comparabilă cu o examinare dentară anterioară. Dinții sunt cele mai rezistente
organe ale corpului și pot fi încălzite până la o temperatură de 1600 ° C fără a
suferi o pierdere apreciabilă a microstructurii (3). Practic dinții pot supraviețui
intacti mult timp după ce alte țesuturi moi și dure sunt distruse prin degradare
sau incinerare.
Identificarea după aspectul dinților nu este o tehnică nouă. Se povesteste
că Sabina, amanta împăratului Nero, în anul 49 î. Hr., a recunoscut capul soției
acestuia, după un dinte anterior negru .
Era modernă a odontologiei medico-legale a început odată cu identificarea
victimelor după incendiul ce a distrus bazarul de la Charité din Paris, care a
avut loc pe data de 4 mai 1897. O sută douăzeci și șase de membri ai
aristocrației pariziene au murit după ce un proiector de film cu oxigen eteric a
declansat un incendiu rapid distructiv. Nouăzeci și șase de victime au fost
identificate vizual sau prin lucrurile personale deținute la acel moment (în
principal bijuterii), în ziua următoare incendiului [4]. Restul de treizeci de
victime au fost identificate după aspectul danturii.

Determinarea speciei. Determinarea speciei nu prezintă de obicei o

dificultate, doar dacă nu se găsesc dovezi corespunzătoare la locul crimei.
Pentru a putea identifica tipul de specie pot fi folosite fragmente de dinți
mandibulari uzati sau chiar mici fragmente dintr-un dinte (nu mai mult de
câțiva milimetri în dimensiune). Recent, sa arătat că și fluidele dentinale conțin
informații speciale referitoare la specia din care provine proba. Aceste fluide pot
fi comparate folosind tehnica electroforezei contra-curentă cu antiseruri
realizate în mod artificial. Această tehnică poate determina speciile cu până la
cel puțin 12 luni după deces. [5]

Determinarea sexului și a rasei.

Rasa poate fi descoperită prin studierea scheletului facial și prin
compararea caracteristicilor principalele ale acestuia cu caracteristicele celor trei
grupuri etnice: Mongoloid, Negroid și Caucazian. [6] Odată ce a fost atribuită
rasa, probabil cel mai important parametru de determinat dintr-un schelet este
genul indluiivid. Dacă sexul este determinat cu succes, aproximativ 50% din
populație este imediat eliminată din procesul de identificare. În general,
determinarea sexului nu este o problemă dificilă atunci când scheletul este
complet. În cazul în care rămășițele osoase nu sunt întotdeauna găsite în această
stare pot apărea probleme în identificare sexului. De exemplu, în cazul
accidentelor aviatice, oasele pot fi rupte în mai multe bucăți și practic este
imposibil a se face identificarea sexului. În astfel de situație, instrumentele de
biologie moleculară, cum ar fi replicarea ADN-ul genomic sau cel mitocondrial
permit identificarea exactă a sexului. [7,8]

Tehnica ADN-ului în stomatologia criminalistică

Folosind tehnica ADN-ului, este posibil să se stabilească proba care este

izolată dintr-un material biologic cum ar fi sânge, lichid seminal, rădăcini de
păr, țesuturi,dinți, oase și salivă. Izolarea cu succes a ADN-ului atât din saliva,
cât și din materialul colorat- salivar a avut loc în 1992. [9] Saliva conține celule
epiteliale descompuse de pe suprafața interioară a buzelor și a mucoasei orale;
aceastea fiind o sursă potențială de ADN [10]. De asemenea numeroase enzime
dintr-o varietate de surse sunt prezente în salivă.
Streptococcus salivarius și Streptococcus mutans sunt prezenți în salivă
și pe dinți. În tehnologia reacției în lanț a polimerazei (PCR), secvența de ADN
streptococic oferă un mijloc prin care se poate identifica compoziția bacteriană
din mărcile muscăte fiind asociată exclusiv acelor cu dinții implicați [11].
Pulpa dentară din specimenul dat al dintelui poate fi utilizată pentru
analiza ADN. Este posibil ca recentele probele de dinți să furnizeze informații
bune pentru determinarea grupei de sânge.
Prezența antigenelor ABO în țesutul dentar face posibilă determinarea
grupei sanguine și în cazul unui corp puternic descompus. Cu toate acestea,
datorită efectului autolizei, a deshidratării sau a pierderii antigenelor pulpei,
există un numărul mare de erori datorate antigenului străin (al bacteriilor din
dinții cariați).[12]
Whittaker și Rawle susțin că antigenicitatea pulberei de dentină sau a
cementului dinților umani extrași rămâne neschimbată, fără a ține seama de
condițiile de mediu pentru o perioadă de 1-6 luni după extracție. [13] Aceasta
idee susține utilizarea reacției de precipitare, adică reacția unui antigen cu o
cantitate fixă de anticorp care conține ser, pentru a evalua originea fragmentelor
de dinți găsite (de exemplu, în zona unui dezastru natural).

Refacerea facială și supraimpozitia facială.

Dacă prin profilul post-mortem nu se poate identifica decedatului, ar
putea fi necesară o reconstruire a aspectului facial din timpul vieții. Aceasta este
responsabilitatea medicilor legiști care utilizează profilul dentar pentru a ajuta la
reconstrucția feței. În cazul identificări ,pentru a permite supraimpoziția facială a
caracteristicilor scheletice și ale dinților, vor fi utilizate fotografiile antemortem.
Tehnica necesită existența unor fotografii antemortem adecvate care să prezinte
dinții. Adesea, angulările și mărirea impun dificultăți în poziționarea imaginilor
[14].
 Estimarea vârstei pe baza datelor dentare.
Estimarea vârstei este partea cea mai importantă a odontologiei medico-
legale. Dentiția urmează o secvență de dezvoltare fiabilă și previzibilă, începând
cu aproximativ 6 luni după concepție și continuând până la începutul celei de-a
treia decade a vieții, când este finalizată erupția tuturor dinților permanenți.
Utilizarea radiografiilor este caracteristică tehnicilor care implică observații ale
etapelor morfologice ale mineralizării coroanei și rădăcinei. Astfel de
determinări se utilizează și asupra gradului de formare a structurilor rădăcinii și
a coroanei, a etapelor de erupție din dentiția mixtă [15].
Vârsta copiilor poate fi estimată prin analiza dezvoltării dinților și
compararea acesteia ulterioară cu diagramele de dezvoltare, de obicei la o
precizie de aproximativ 1,6 ani. Apariția atriții dentare și erupția celui de-al
treilea molar sugerează că individul studiat are vârsta de peste 18 ani, dar nu este
o certitudine. Noi tehnici precum racemizarea acidului aspartic și
transluciditatea dentinei au fost propuse și s-au dovedit a fi foarte precise în
evaluarea vârstei adulte [16,17] . Alte două criterii care pot fi utilizate pentru
estimarea vârstei la adulți o reprezintă studierea volumului cavității pulpei și
stadiul de erupție a celui de-al treilea molar. Reducerea camerei pulpei care
rezultă dintr-o depunere de dentină secundară se corelează cu îmbătrânirea
individului, lucru ce poate fi evaluat printr-o radiografie dentară [18-20].

Potrivirea imaginii dintilor prin CBCT și prin micro CT

CBCT-ul (cone beam computer tomograf) [21] și micro CT (micro
tomografia computerizată ) [5] pot fi utilizate pentru a obține raportul dintre
volumului pulpei și volumul dintelui [22]. Radiografia clasică furnizează
informații bidimensionale la rezoluție scăzută, în timp ce CBCT-ul permite
evaluarea structurii tridimensionale a canalului rădăcinii dintelui. Practic
funcționează cu același principiu de scanare ca și în tomografia computerizată
(CT) clasică doar că rezoluția spațială este mai mare. Raportul volumetric dintre
cavitatea pulpară și a coroanei este un biomarker fiabil pentru evaluarea vârstei
cronologice în context medico-legal, în special în cazul indivizilor vii
necunoscuți. [22]

Examinarea radiografică
Radiografiile și modele de stud sunt instrumente utile pentru înregistrările
medico-legale. Stomatologul medico-legal produce înregistrările post mortem
printr-o descriere atentă a structurilor dentare și a radiografiilor. Radiografiile ar
trebui marcate cu găuri pentru a preveni confuzia - o gaură pentru filmele
antemortem și două găuri pentru filmele post-mortem. [23]
 O serie de concluzii pot fi obținute atunci când se raportează o identificare
dentară. Consiliul American al Odontologiei Legale recomandă ca acestea să se
limiteze la următoarele patru concluzii: [24]
 Identificarea pozitivă: datele ante- și post-mortem se potrivesc
suficient de detaliat, fără nici o discrepanță inexplicabilă, pentru a
stabili că ele provin de la același individ
 Posibilă identificare: Datele ante- și post mortem prezintă trăsături
consecvente, însă, din cauza calității fie a rămășițelor post mortem,
fie a dovezilor antemortem, nu este posibilă stabilirea identității
pozitive
 Dovezi insuficiente: informațiile sunt insuficiente pentru a forma o
bază de concluzie
 Excludere: Datele antemortem și post-mortem sunt în mod evident
inconsecvente

Semnele de mușcătură și amprentele de buze

Muscătură este adesea un semn al unui făptuitor care urmărește să
degradeze victima în timp ce atinge dominația completă. [25] În general,
semnele de mușcare constau în abraziunea superficială și / sau o
hemoragie subdermică sau o echimoză (Endris 1979). [26] Examinarea
mușcăturii este un aspect al medicinei legale care necesită un răspuns
imediat de către dentistul medico-legal. Semnul de mușcătură poate fi
rezultatul fie al unei modificări fizice cauzate de contactul dinților cu
tesutul victimei, fie un model specific determinat de structurile dentare ale
unui om sau animal.
Semnele, unice sau multiple, pot avea grade diferite de severitate,
variind de la o ușoară lezare a țesuturilor până la o perforare profundă a
epidermului sau a dermului [27]. Pentru a evita discrepanța și pentru a
spori validitatea analizei mușcăturilor, Consiliul American al
Odontologilor Legiști (ABFO) a creat o metodologie pentru a colecta și
conserva mărcile mușcate. Orientarea cuprinde o listă de metode general
acceptate [28]. Pentru a înregistra o marcă muscată, este indispensabilă o
documentație exactă și o transmisie 1/1 a acesteia pe o foaie transparentă
sau pe acetat. Îmbătrânirea mărcilor mușcate este importantă pentru
recuperarea dovezilor. Saliva sau celulele umane pentru analiza ADN-ului
trebuiesc colectate ori de câte ori este posibil (Wright and Dailey 2001
[29], Lessig și Benthaus 2003 [30]).
Utilizarea amprentelor de buze pentru identificarea umană a fost
folosită pentru prima dată în anul 1950. [5] Chelioscopia este studiul
amprentelor de buze. Deși este unică pentru fiecare persoană ca și
amprenta digitală, nu este la fel de fidelă datorită naturii sale deformabile.
Susuki și Tsuchihasi au clasificat amprentele de buze în mai multe tipuri,
în funcție de tiparul șanturilor- tip I ( vertical), tip II (ramificat), tip III
(intersectat), tip IV (reticular) și tip V (altul). Amprentele de buze de tip I
și II predomină la sexul feminin iar tipul III și IV predomină la sexul
masculin [31,32].
Studiul cercetării mărcilor mușcate și ale ampretelor buzelor, care
pot fi produse atât în atacuri sexuale și non-sexuale, în omucideri, lăsate și
în materialele și obiectele nebiologice dinn scena crimei, necesită
utilizarea tehnicilor de fotografie specializată, luarea amprentelor și
utilizarea microscopiei electronice. În aceste proceduri, colectarea și
manipularea adecvată a materialelor este importantă pentru a asigura
securitatea lanțului de dovezi și pentru a se conforma cerințelor legale în
ceea ce privește acceptarea lor ca probă în instanța de judecată [17, 24].
Vindecarea
Vindecarea mărcilor de mușcătură poate fi utilă în determinarea
vechimii acesteia. Pe măsură ce toate procesele de vindecare încetează
după moarte, roșeața semnului indică momentul la care a fost aplicată
marca de mușcătură în momentul uciderii.
Concluzii
Rolul stomatologiei medico-legale joacă un rol major în
identificarea persoanelor necunoscute. Natura unică a anatomiei noastre
dentare și plasarea restaurărilor personalizate asigură precizia atunci când
tehnicile sunt utilizate corect.
Din păcate, în țările în curs de dezvoltare, cum ar fi Romania,
medicina stomatologică medico-legală nu este dezvoltată ca a ramură de
sine stătătoare a medicinei legale. Colegiul Medicilor Dentisti și alte
asociații profesionale ar trebui să instruiască medicii stomatologi să
conserve înregistrările dentare și radiografiile o perioadă mai mare de
timp, pentru a putea fi folosite în identificarea indivizilor decedați.