Urma de mușcătură: Limite utilizate pentru identificarea umană

„Infractorul poate să mintă printre dinți, deși dinții nu pot minți” Furness [1].
Analiza semnelor de mușcătură se bazează pe principiul că „nu există două guri la
fel”. Astfel, semnele de mușcătură sunt considerate o alternativă valoroasă la
amprentarea și identificarea ADN-ului în examinările medico-legale. Un semn de
mușcătură este un semn creat de dinți fie singuri, fie în combinație cu alte structuri
orale [2,3].

Urmele de dinţi fac parte din categoria acelor urme care oferă o bază sigură
de identificare atât sub raport criminalistic, cât şi medico-legal, datorită unor
caracteristici ale formei, dispunerii şi particularităţilor prezentate de fiecare dinte,
îndeosebi după vârsta de 25 ani, când întreaga dantură este formată [4].
Astfel, lăţimea dinţilor, poziţia şi distanţa dintre ei, uzurile, eventualele lipsuri,
diverse afecţiuni (carii), tratamente şi lucrări stomatologice oferă suficiente
elemente de identificare a persoanelor[5].
Cercetările sistematice întreprinse, mai ales în ultimii 40 de ani, pentru stabi- lirea
de metode şi mijloace ştiinţifice de identificare a persoanelor, fie în cazul săvârşirii
unei infracţiuni, fie în ipoteza stabilirii identităţii victimelor unor accidente,
catastrofe, în general a cadavrelor necunoscute, au condus la conturarea unui
domeniu distinct interdisciplinar, denumit odontologia judiciară [6].
Urmele de mușcătură pot fi găsite practic pe orice parte a corpului uman, locurile
comune fiind fața, gâtul, brațul, mâna, degetul, umărul, nasul, urechea, sânul,
picioarele, fesele, talia și organele genitale feminine [7]. În cazurile de atac sexual,
fața, buzele, sânii, umărul, gâtul, coapsa, organele genitale și testiculele sunt
implicate în cea mai mare parte [8,9]. Amprenta mușcăturii poate fi lăsată pe piele,
gumă de mestecat, creioane, stilouri și poate fi găsită și pe instrumente muzicale,
țigări, trabuc, material alimentar precum brânză, fructe, cartof și ciocolată etc.
[10,11,12]. Acestea sunt întâlnite într-o serie de infracțiuni, în special în omucideri,
certuri, răpiri, cazuri de abuzuri la copii, agresiuni sexuale, în timpul evenimentelor
sportive și uneori provocate intenționat pentru a încadra în mod fals pe cineva. În
timp ce semnele de mușcătură pe corp sunt cauzate în mod intenționat, cele găsite
pe articole alimentare sunt de obicei lăsate neobservat de către infractori la locul
crimei [13]. Pentru identificarea infractorului, amprentele dentare ale persoanelor
suspectate sunt pregătite folosind material dentar și potrivite. Urmele de mușcătură,
dacă sunt analizate corect, pot dovedi implicarea unei anumite persoane sau a
unor persoane într-o anumită crimă [14].
 Urmele de mușcătură pot fi clasificate în general ca non-umane (semne de
mușcătură de animale) și cele cauzate de oameni. Pe baza modului de cauzalitate,
semnele de mușcătură pot fi non-criminale (cum ar fi mușcăturile de dragoste),
precum și criminale, care pot fi clasificate în continuare în semne de mușcătură
ofensive (la victimă de către agresor) și semne de mușcătură defensive (la agresor
de către victimă) [15, 16].
În condițiile unei dezvoltări normale, o persoană are 32 de dinți repartizați în
mod egal pe maxilarul superior și inferior. Dintre părțile componente ale unui dinte
(rădăcina și coroana ), pentru cercetările criminalistice prezintă interes coroana.
Aceasta oglindește o serie de particularități naturale cu valoare identificatoare,
dintre care cele mai semnificative sunt: lățimea și forma (care sunt variabile);
poziția dinților și distanța dintre ei; existența la nivelul premolarilor și molarilor a
unor striații în relief cunoscute sub denumirea de creste; dimensiunea părții
incizante ( la incisivi ); forma caracteristică pe care o are vârful caninilor. La
acestea se adaugă numeroasele și variatele anomalii ale aparatului dentar, care
conțin o multitudine de caracteristici identificatoare, printre care putem aminti :
numărul de dinți mai mare sau mai mic de 32; abateri de la forma și dimensiunea
obișnuită ale dinților, înclinația vestibularizată, sau lingualizată a dinților, răsucirea
în jurul axei lor sub un anumit unghi; așezarea dezordonată (așezarea incisivului
cental în locul celui lateral și invers ); angrenarea anormală a dinților în timpul
mușcăturii. Există mușcături prognostice, făcute de dinți vestibularizați fără a se
realiza contactul între dinții proeminenți ai maxilarului superior și dinții maxilarului
inferior, și mușcături deschise, la care contactul se face doar între premolari și
molari, iar între incisivii superiori și inferiori rămâne un spațiu gol[23].
În afara caracteristicilor naturale amintite, aparatul dentar dobândește
numeroase caracteristici provocate de bolile și leziunile la care au fost expuși dinții.
Din prima categorie fac parte cariile, bolile profesionale, defectele cuneiforme și
opacitatea smalțului dentar, cel mai des fiind întâlnite cariile. Aceste cavități foarte
diferite și prin urmare foarte diferite vor fi și plombele aplicate.Prin tratarea lor,
plombele se pot reproduce în urmele de dinți și prin caracteristicile pe care le au,
facilitează procesul de identificare a persoanei[23]. Unele boli de genul defectelor
cuneiforme și opacitatea smalțului dentar pot fi tratate prin polizare, însă această
operațiune conduce la apariția unor striații care particularizează într-o măsură și
mai accentuată aparatul dentar. Bolile profesionale specifice persoanelor care
lucrează în exploatările de cupru, plumb, mercur sau lucrătorilor poligrafi și
suflătorilor de sticlă, provoacă de regulă căderea dinților, ceea ce oferă un plus de
informații despre identificarea persoanei[23].
Leziunile mecanice pot fi rezultatul unor lovituri căderi, proiectări etc. și se
manifestă ca rupturi sau lipsuri a unuia sau mai multor dinți, uzura dinților datorată
masticației sau folosirii portțigaretului, tratamentele și lucrările stomatologice
conduc de asemenea la apariția altor caracteristici cu valoare identificatoare[23].
Relevante pentru identificare sunt și lucrările de înfrumusețare ale aparatului dentar
și plăcile dentare mobile, care prezintă numeroase caracteristici dobândite cu
ocazia confecționării sau ca urmare a uzurii[23].
 Urmele de mușcătură conservă de obicei doar amprenta dinților din față,
respectiv a incisivilor, caninilor și foarte rar premolarilor. Ele se pot forma ca urme
de suprafață sau de adâncime, statice sau dinamice. Pe corpul uman sunt întâlnite
ca urme statice de suprafață cu aspect linear, care reflectă lățimea și dispunerea
dinților din față.
Urmele dinamice sunt formate cu preponderență de dinții maxilarului
superior. Valoarea lor identificatoare este foarte scăzută, deoarece nu oglindesc
decât într-o măsură extrem de mică, unele elemente ale construcției exterioare a
dinților.
Căutarea urmelor se face pe corpul victimei și al agresorului, obiectele care
au o oarecare plasticitate(obiecte din plumb, ceară, capace metalice, materiale
plastice,etc.) și pe diverse produse alimentare (unt, brânză topită, ciocolată, fructe).
Urmele descoperite pe corpul victimei trebuie fotografiate imediat deoarece ele
conservă bine caracteristicile aparatului dentar doar în primele ore după mușcătură,
în cazul cadavrelor, după fotografiere se procedează la prelevarea tegumentului
purtător de urma. Acesta se întinde și se fixează cu ace de gămălie
pe o bucată de placaj, după care se intoduce într-o soluție de formol și glicerină (în
proporție de 2/1)[24].
Urmele de dinți formate în unt, ciocolată, brânză topită, fructe ori alte
asemenea produse alimentare trebuie conservate imediat. Alimentele se introduc și
se transportă în recipiente frigorifice, iar fructele într-o soluție de formol cu o
concentrație de 0,5%[23].
Prin interpretarea urmelor de dinți la fața locului se obțin date referitoare
la[24]:
Persoana făptuitorului, putându-se aprecia tipul constituțional și vârsta
acestuia în raport cu dimensiunile și plasamentul urmelor, lățimea arcadei
alveolare, prezența malformațiilor dentare și aspectul lor, distanța dintre dinți,etc. .
Modul de operare folosit la săvârșirea infracțiunii și activitățile desfășurate în locul
faptei.
Vechimea relativă a urmei de mușcătură.
Obținerea modelelor pentru comparație.
Datorită transformarilor pe care le poate suferi aparatul dentar, se recomandă
ca modelele de comparație să fie obținute la o dată cât mai apropiată de cea a
momentului în care a fost creată urma.
Ca materiale utilizate la prelevare, cele mai indicate sunt ceara dentară,
plastilina și parafina înmuiată. Atunci când este posibil se folosesc obiecte de
acceași natură cu cele în care s-au format urmele. Persoanei suspecte i se solicită
să muște de cel puțin 3-4 ori, ținând mandibula în poziții diferite. După amprentele
astfel obținute se confecționează un mulaj care se compară cu mulajul urmei sau
direct cu dantura suspectului, în cazul urmelor de pe corpul uman, modelele de
comparație se prelevează pe hârtie filtru sau sugativă, deoarece aceste materiale
au o plasticitate apropiată de cea a țesutului adipos[23].
Probleme care pot fi rezolvate prin expertiza urmelor de dinți(expertiza
odontologică):
 • dacă urma este de mușcătură;
• natura umană sau animală a urmei;
• caracteristicile generale și particulare ale dinților a căror imagine este
reflectată în urmă;
• sexul, vârsta și tipul antropologic al persoanei care a creat urma;
• tratamentele și lucrările stomatologice ale aparatului dentar;
• mecanismul de formare a urmei;
• identificarea persoanei care a create urma;
Examinarea comparativă apelează la procedee de lucru specific traseologiei
judiciare, un rol important avându-l măsurătorile liniare și unghiulare , demonstrarea
continuității liniare și confruntarea. În
cercetarea criminalistică a obiectelor purtătoare de urme cu dinți se are în vedere
ca pe suprafața acestora pot fi prezente și alte categorii de urme, cum sunt urmele
papilare, de salivă, sânge sau alte urme de natură biologică[23].
Probe în analiza mușcăturilor
Probe prelevate de la victimă
ADN-ul prezent în urmele salivare poate fi obținut prin ștergerea locului mușcăturii
cu un tampon. Tehnica dublu tampon [17] implică umezirea locului cu un tampon,
umezit cu soluție salină sterilă, iar apoi eliminarea umidității cu un al doilea tampon
uscat și ambele tampoane pot fi trimise pentru analiză [18]. Apoi, amprenta ADN
poate fi făcută din urma salivară a celulelor epiteliale exfoliate ale agresorului.
Un element important al examinării medico-legale este fotografia [19]. Magistrații
și anchetatorii necesită adesea acest lucru, deoarece imaginile sunt capabile să
arate dinții maxilari și mandibulari, caracteristicile lor, patologiile și tratamentul
dentar. Se fac fotografii ale suprafeței semnului mușcăturii și se recoltează probe
de țesut de la victimă. Se fac fotografii apropiate ale semnelor de mușcătură la
rezoluție ridicată, iar echilibrul culorilor este menținut prin utilizarea filterlor. Se
sugerează că orientarea camerei trebuie să fie setată la 90 ° până la centrul plăgii
pentru a reduce distorsiunea.Important în procesul de identificare a agresorului
este fotografierea corectă a urmei de mușcătură, astfel încât să se respecte un
unghi drept, perpendicular pe suprafață .Metodele modern permit reconstrucția 3D
a mulajului după scanarea suprafeței corporale mușcate[20]. Metoda clasică
de reconstrucție 3D cuprinde realizarea modelului de gips după amprentarea cu un
material polymeric comun în laboratoarele de medicină dentară. Cu cât examinarea
este mai recentă de momentul în care s-a produc cu atât se poate face mai ușor
diferențierea dintre mușcătura de apărare/defensivă și cea făcută prin succiune[20].
Mușcătura defensive -în acest caz epiteliul este ciupit/prins și tras între arcadele
dentare (dinții și pielea se mișcă în direcții diferite) [20].
Mușcătura prin succiune-în acet caz epiteliul este împins în afara urmelor arcadelor
dentare (partea de piele mușcată este suptă în interiorul gurii agresorului)[20].
Probe prelevate de la agresor
 Materialele inerte, materialele alimentare și obiectele pe care sunt luate
mușcăturile de testare sunt fotografiate cu exactitate. Examinarea extra orală
include examinarea de țesuturi dure și moi, starea ATM-ului și zona musculară de
asimetrie facială. Deschiderea inter-incisală maximă, abaterile la deschiderea /
închiderea maxilarelor, dizarmoniile ocluzale, cicatricile faciale, dovezile intervenției
chirurgicale și prezența intervenției chirurgicale ar trebui, de asemenea, să fie bine
fotografiate. Intra oral: probe salivare, examinarea limbii pentru dimensiuni și funcții,
anomalii sub formă de anchiloze, examinare parodontală și starea dinților [21].
Două amprente ale fiecărui arc cu material specificat ADA (American Dental
Association) sunt urmate de obținerea de modele dentare cu gips tip II numită
MASTER CAST[22]. Dinții și țesuturile moi nu trebuie modificate prin cioplirea,
aranjarea sau efectuarea altor modificari. Mușcăturile de probă sunt făcute într-un
material adecvat care simulează tipul mușcăturii examinate.
Analiza semnelor de mușcături este un aspect important al stomatologiei
criminalistice, care este de neprețuit în soluționarea infracțiunilor și în identificarea
persoanelor implicate în activități infracționale. Marcajul mușcăturii umane este
capabil să reziste la condițiile extreme ale mediului și este o sursă de informații
care poate fi identificată chiar și la individul decedat. Știința identificării urmelor
mușcăturii este destul de nouă și valoroasă. Urmele de mușcătură, dacă sunt
analizate în mod corespunzător, nu numai că pot dovedi participarea unei anumite
persoane sau a unor persoane la infracțiune, dar ajută și la exonerarea celor
nevinovați. Domeniul științei semnelor de mușcături continuă să se dezvolte, la fel
și nevoia celor care sunt instruiți și experimentați în identificarea cu privire la
cazurile referitoare la urmele de mușcătură.
BIBLIOGRAFIE:

1. Furness J (1968) A new method for the identification of teeth marks in cases of assault and homicide.
Br Dent J 124: 261-267.

2. MacDonald DG (1974) Bite mark recognition and interpretation. J Forensic Sci Soc 14: 229-233.

3. Whittaker DK, MacDonald DG (1989) A Color Atlas of Forensic Dentistry. Wolfe Medical Publications,
London.

4. M. Minovici, Manual tehnic de medicină legală, Bucureşti, 1904, vol. II, p. 1055.

5. C. Suciu, Criminalistica, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1972, p. 258.

6. Dr. Petruț CIOBANU, Revista Universul Juridic, nr.6, iunie 2017, p.141

7. Lessig R, Wenzel V, Weber M (2006) Bite mark analysis in forensic routine case work. Exp Clin Sci Int J 5: 93-
102.

8. Levine LJ (1977) Bite mark evidence. Dent Clin North Am 21: 145-158.

9. Wagner GN (1986) Bitemark identification in child abuse cases. Pediatr Dent 8: 96-100.

10. Endris R (1979) Praktische Forensische Odonto-Stomatologie. Kriminalistik Verlag Heidelberg.

11. McKenna CJ, Haron MI, Brown KA, Jones AJ (2000) Bitemarks in chocolate: a case report. J Forensic
Odontostomatol 18: 10-14.

12. Atsü SS, Gökdemir K, Kedici PS, Ikyaz YY (1998) Bitemarks in forensic odontology. J Forensic Odontostomatol
16: 30-34.

13. Madea B, Brinkmann B (2004) Handbuch gerichtliche Medizin (Volume 1). Springer Berlin-Heidelberg
New York.

14. Layton JJ (1966) Identification from a bite mark in cheese. J Forensic Sci Soc 6: 76-80.

15. Solheim T, Leidal TI (1975) Scanning electron microscopy in the investigation of bite marks in
foodstuffs. Forensic Sci 6: 205-215.

16. Webster G (1982) A suggested classification of bite marks in foodstuffs in forensic dental analysis.
Forensic Sci Int 20: 45-52.

17. Bowers CM (2004) Forensic Dental Evidence: An Investigator’s Handbook. Elsevier Academic Press;
Boston.

18. Lessig R, Benthaus S (2003) Forensische OdontoStomatologie. Rechtsmedizin 13: 161-168.

19. Rawson RD, Vale GL, Herschaft EE, Sperber ND, Dowell S (1986) Analysis of Photographic Distortion
in Bite Marks: A Report of the Bite Mark Guidelines Committee. J Forensic Sci 31: 1261-1268.

20. Reinhard B. Dettmeyer, Marcel A. Verhoff, Harald F. Schütz(2014) Forensic Medicine: Fundamentals
and Perspectives. Springer Berlin-Heidelberg New York. p 144

21. Pretty IA (2008) Forensic dentistry: 2. Bitemarks and bite injuries. Dent Update 35: 48-50, 53-4, 57-8
passim.
22. American Board of Forensic Odontology (2013) Diplomates Reference Manual.

23. Eugen-Ioan Dan (2015) CRIMINALISTICĂ. Tîrgu-Mureș p 57-59

24. V.Stanciu,„Urmeledinţilor“,înTratatpracticdecriminalistică,vol.I,op.cit,pag168