CUPRINS

Introducere ............................................................................................3

PARTEA GENERALĂ

Cap. 1.Clasificarea anomaliilor dentare izolate ......................................

1.1. Clasificarea anodonțiilor ................................................................................

1.2.Clasificarea dinților supranumerari .......................................................

Cap. 2. Frecvenţa și etiopatogenia anomaliilor de număr …………

2.1. Frecvenţa dinţilor supranumerari ………………………………………

2.2. Frecvenţa anodonțiilor …………………………………………………

2.3. Etiopatogenia dinţilor supranumerari ……………………………………

2.4. Etiopatogenia anodonției ……………………………………………

Cap. 3. Clinica anomaliilor de număr ………………………………

3.1. Manifestări clinice produse de dinții supranumerari …………………….

3.2. Manifestări clinice produse de anodonții ……………………………

Cap. 4. Examenele complementare ale anomaliilor de număr …………

4.1. Examenul radiologic în cazul anodonțiilor ....................................

4.2. Examenul radiologic în cazul dinților supranumerari.........................................

3
 CERCETARE PERSONALĂ

Cap. 5. Studii personale asupra anomaliilor de număr ..........................

5.1. Introducere ................................................................................................

5.2. Scopul studiului ...............................................................................
5.3. Rezultate şi discuţii .................................................................................
CAZURI CLINICE .......................................................................................

CONCLUZII ...........................................................................................

BIBLIOGRAFIE .....................................................................................

4
 INTRODUCERE

Anomaliile dentare de număr au fost observate încă din antichitate, dar date
scrise au apărut mult mai târziu. În anul 1532 Paul de Aegina propune chiar o
soluție de tratament pentru dinții supranumerari, soluție ce a rămas valabilă și în
zilele noastre ”când dinții supranumerari cauzează o neregularitate a arcului dentar
el trebuie să fie corectat prin extracția dinților respectivi ”.

În România problema anomaliilor dentare de număr a reprezentat o

preocupare pentru foarte mulți specialiști. Rusu a dedicat studii complexe
etiologiei, formelor clinice și aspectelor terapeutice ale anomaliilor dentare de
număr. Firu a tratat clasificarea și modalitățile terapeutice, Boboc a realizat
clasificarea anodonțiilor și a dinților supranumerari, iar Grivu a studiat aspectele
etiopatogenice și clinice ale ”variabilităților dentare”.

În studiul anomaliilor dentare de număr, explicarea fenomenelor etiologice

rămâne capitolul cel mai controversat. Azi putem afirma că filogenia trebuie
inclusă între cauzele variațiilor numerice dentare atât în plus cât și în minus.

Realitatea clinică ne arată o mulțime de manifestări în cadrul cărora apar atât

variante în plus cât și în minus ale dinților. Deoarece în majoritatea cazurilor aceste
manifestări sunt localizate la anumiți dinți, ca de exemplu incisivii laterali
superiori, molarii de minte, premolarii doi, se poate afirma că acești dinți prezintă
o labilitate crescută. Am putea spune chiar că întreaga dentiție umană trece printr-o
fază labilă în ceea ce privește forma și numărul dinților.

Predominanța formelor de anodonție pare să schițeze o reducere a sistemului

dentar conformă cu involuția viscerocraniului [26].
5
 Având în vedere că tratamentul acestor anomalii dentare de număr este unul
complex și care se întinde uneori pe perioade lungi de timp, medicul dentist trebuie
să identifice precoce anomalia și să ghideze pacientul către ortodont.

6
PARTEA GENERALĂ

7
 CAPITOLUL 1

CLASIFICAREA ANOMALIILOR DENTARE IZOLATE

Cea mai cunoscută clasificare a anomaliilor dentare izolate este clasificarea

lui Stewart şi Prescot [42]. Conform acestei clasificări, anomaliile dentare pot fi :

- anomalii de număr,
- anomalii de formă şi volum,
- anomalii de structură,
- tulburări de erupţie,
- discromii.
În ţară noastră Boboc [7] propune împărțirea anomaliilor dentare izolate în
două mari grupe având în vedere:

- numărul dinţilor – anodonţii, dinţi supranumerari,

- fenomenul erupţiei dentare şi poziţia dentară – rotaţia, incluzia, reincluzia,
ectopia dentară, transpoziţia, diastema.
1.1.Clasificarea anodonțiilor

Pornind de la clasificarea lui Gysel (1968) reprezentanții literaturii anglo-

saxone definesc :

-hipodonția- reprezintă lipsa a mai mult de un dinte și mai puțin de șase dinți [25,
30] ;

- oligodonția- absența a mai mult de șase dinți [28] în ambele cazuri molarii 3
făcând excepţie [43].

8
- Agenezia- reprezintă anomalia care afectează numărul dinților prin lipsa formării
organelor dentare. Agenezia poate apare atât în dentiția temporară, cât și în cea
permanentă, fiind cauzată de modificări aparute în dezvoltarea lamei dentare. Dacă
aceasta nu se formează apare o lipsă în ambele dentiții, iar în acest caz avem de-a
face cu anodonție totală [20].

În România Boboc împarte anodonțiile în:

- anodonția parțială redusă- constă în absența a 1-2 dinți de pe o hemiarcadă,

interesând cu precădere Il sup., PM2, Ic inf., M3. Anodonțiile de molar 1 și de
molar 2 permanent sunt foarte rare.

- anodonția parțială întinsă- constă în absența a mai mult de 2 dinți de pe o

hemiarcadă. Afectează de regulă ambele hemiarcade și este simetrică. Cu cât
numărul dinților este mai mare, cu atât tabloul clinic al acestei anomalii este mai
asemănător cu tabloul clinic din anodonțiile totale și subtotale;

- anodonția totală- constă în absența tuturor dinților de pe una sau de pe ambele

arcade;

- anodonția subtotală- constă în absența de pe arcadă a 4-6 dinți.

Anodonția totală și subtotală sunt de regulă sindromice. Deoarece apar în

cadrul unor afecțiuni sistemice ca: displazia ectodermală,
condroectodermodisplazia, iar examenul clinic evidențiază în principal simptomele
ce trădează suferința ectodermală: piele uscată, fragilă sau cu zone de
hiperkeratoză și escoriații, absența glandelor sudoripare. Anodonția propriu-zisă,
nonsindromică, este extrem de rară, existând se pare doar câteva cazuri raportate în
întreaga lume.

9
 1.2.Clasificarea dinților supranumerari

Principalele criterii de clasificare a dinților supranumerari sunt:

1. Poziția pe arcadă:

 Meziodens – dinte supranumerar conic localizat între incisivii centrali

maxilari, de obicei situat palatinal faţă de incisivii permanenţi. Este de
obicei mic şi scurt, având o coroană triunghiulară sau conică.
 Paramolar - dinte supranumerar situat vestibular sau oral faţă de unul dintre
molari sau pe arcadă interproximal faţă de al doilea sau al treilea molar.
 Distomolar - dinte supranumerar situat distal faţă de molarul trei şi este de
obicei rudimentar.
 Parapremolar - dinte supranumerar care se formează în regiunea premolară
şi seamănă cu un premolar [2].
2. Morfologia:
-Conici. Forma conică a dinţilor supranumerari este cea mai comună. De
obicei, se prezintă sub formă conică sau formă triunghiulară şi au coroanele şi
rădăcinile în formare. De cele mai multe ori sunt cazuri unice izolate şi sunt situaţi
între incisivii centrali maxilari (meziodenşi).
-Tuberculaţi. Au coroana formată din mai mulţi tuberculi. Aceştia pot fi
invaginaţi. Spre deosebire de dinţii supranumerari conici, dinţii tuberculaţi au
rădăcini incomplete sau absente. Aceştia sunt, în general, mai mari decât dinţii
supranumerari conici şi se găsesc de obicei într-o poziţie palatinală în zona
incisivilor maxilari. Dinţii supranumerari tuberculaţi sunt de cele mai multe ori
pereche, fiind sugerat că dinții supranumerari tuberculaţi pot reprezenta a treia
dentiţie.

10
 -Suplimentari. Seamănă cu dinţii normali. Ei se formează la sfârşitul unei
serii de dinţi. Cei mai frecvenţi dinţi suplimentari sunt incisivii laterali permanenţi
maxilari, premolarii şi molarii.
-Odontomul. Este format din ţesuturi dentare, bine delimitat radiologic sub
forma unei leziuni radioopace. Există două tipuri diferite de odontoame: compuse
şi complexe. Odontoamele compuse cuprind mai multe structuri dentare mici
asemănătoare dinţilor. Un odontom complex este format dintr-o masă neregulată
de ţesut dentar care nu se aseamănă morfologic cu niciun dinte [15].
3. Momentul erupţiei şi dentiţia interesată

- dinţi supranumerari erupți înaintea dentiţiei normale (dentiţia predeciduală);

- dinţi supranumerari erupți după dentiţiei normale (dentiţia postpermanentă);

- dinţi supranumerari erupți în acelaşi timp cu dentiţia normală:
- în dentiţia temporară;

- în dentiţia permanentă [11].

Dinţii natali şi neonatali sunt consideraţi tot dinţi supranumerari. Dinţii

natali sunt dinţii existenţi pe arcadă la naştere; dinții neonatali sunt dinţi erupți în
cavitatea bucală în primele 30 de zile de viaţă [13]. Sunt extrem de rari, majoritatea
fiind localizaţi la nivelul grupului incisiv inferior.

Dinţii supranumerari din dentiţia temporară sunt în general meziodenşi sau

incisivi laterali de tip suplimentar [39], erupţi şi aliniaţi pe arcadă [35].

Dinţii supranumerari care se dezvoltă în acelaşi timp cu dentiţia permanentă

sunt de regulă unici, mai rar multipli. Ca formă şi dimensiune, ei pot fi dinţi
suplimentari – situaţie rar întâlnită, cea mai afectată fiind zona incisivilor laterali
superiori, urmată de cea a incisivilor centrali inferiori, dar de regulă sunt dinţi
11
rudimentari mici, atipici ca formă (conici, tuberculaţi), aflaţi într-un stadiu mai
tardiv de evoluţie. Pot erupe pe arcadă, determinând incongruenţă în sectorul
respectiv, sau pot rămâne incluşi [18].

Dinţii supranumerari postpermanenţi sunt dinţi care se formează odată cu

dinţii permanenţi din serie normală. Pot erupe pe arcadă sau pot rămâne incluşi.
Regiunile afectate sunt cea premolară şi cea a molarilor trei [22].

12
 CAPITOLUL 2

FRECVENŢA ŞI ETIOPATOGENIA

ANOMALIILOR DE NUMĂR

2.1. Frecvenţa dinţilor supranumerari

Anomalia poate afecte ambele dentiții, fiind mai frecventă în dentiția

permanentă comparativ cu dentiția temporară, raportul fiind de 5 la 1.

Studiile de specialitate arată că prevalenţa dinţilor supranumerari variază de

la 0,2% la 0,8% în dentiţia temporară şi de la 0,5% la 5,3% în dentiţia permanentă
[44]. În România, studiile efectuate de Boboc au arătat o frecvență a dinților
supranumerari de aproximativ 3%, iar studiul efectuat de Ecaterina Ionescu în
2005 arată o frecvență de 3,04%.

Factorii determinanți ai frecvenței dinților supranumerari sunt:

-sexul- incidenţa dinţilor supranumerari este de obicei mai mare la bărbaţi

decât la femei. Raportul dintre bărbati şi femei a fost situat între 1.18:1 si 4,5:1 [16,
17]. În dentiția temporară diferența între cele două sexe este nesemnificativă.

-rasa- rasa albă este mai puțin afectată comparativ cu rasa neagră;

-tipul de maxilar- mandibula este mai puțin afectată comparativ cu maxilarul

(raport 1/5);

-sectorul de arcadă- cel mai frecvent dinții supranumerari apar în regiunea

incisivă maxilară 64,3%, jumătate fiind meziodenși;
13
 Cei mai frecvenţi dinţi supranumerari sunt dinţii de mijloc, care apar între
incisivii centrali maxilari [23]. Mult mai rar, aceştia pot fi localizaţi în regiunile
premolare şi distomolare şi apar ca premolari sau molari supranumerari [14].
Premolarii supranumerari reprezintă aproximativ 10% din totalul cazurilor de dinţi
supranumerari, şi aproape 75% dintre ei sunt mandibulari [23]. A fost raportat
faptul că 76%-86% din cazurile nonsindromice au doar un singur dinte
supranumerar, iar 12%-23% din cazuri au doi dinţi supranumerari [12]. Doar 1%
din cazurile nonsindromice au dinţi supranumerari, care apar cel mai frecvent în
zona mandibulară premolară, urmată de zona molară şi regiunile anterioare [6].

2.2. Frecvenţa anodonțiilor

Anomalia poate afecta ambele dentiții, fiind însă mai puțin frecventă în
dentiția temporară. În dentiția temporară frecvența este de 0,1-0,9%, iar în dentiția
permanentă frecvența este de 3,5-6,5% [32]. La noi în țară Boboc raportează o
frecvență de 2,2% a anodonțiilor, iar Ecaterina Ionescu în 2005 reportează o
frecvență de 3,53%.

În cea mai mare parte a cazurilor, 80%, lipsesc 1-2 dințide pe arcadă, în 10%
din cazuri mai mult de 4 dinți și doar în 1% din cazuri mai mult de 6 dinți.

Factorii care pot influența frecvența anodonțiilor sunt:

-sexul- anodonțiile sunt mai frecvente la femei comparativ cu bărbații ,

raportul fiind de 4 la ;

-rasa- anodonțiile sunt mai frecvente la rasa alba comparativ cu rasa neagră;

-tipul de maxilar- anodonțiile sunt mai frecvente la arcada superioară;

14
 -tipul de dinte:- dinții predispuși acestei anomalii sunt ultimii din fiecare
grup dentar, exceptând incisivul central inferior;

- în dentiția temporară incisivul lateral sup este mai frecvent

afectat comparativ cu incisivul central inferior [36];

- în dentiția permanentă ordinea de afectare este

ILsup.˃M3sup. și PM2inf.˃ ILinf.˃ ICinf.˃ PM2sup.˃ M2inf.˃ PM1 și M1˃ ICsup
[27].

2.3. Etiopatogenia dinţilor supranumerari

Dinţii supranumerari sunt consecinţa tulburărilor survenite în perioada

organogenezei, fiind astfel formulate o serie de teorii care să justifice apariţia
acestei anomalii.

Teoria atavică: consideră supranumerarii o consecinţă a tendinţei de

reîntoarcere la formula dentară a primatelor, care consta în existenţa a 3 incisivi, 1
canin, 4 premolari şi 3 molari pe fiecare hemiarcadă.

Contraargumentele aduse acestei teorii sunt:

- nu explică apariţia caninilor şi molarilor supranumerari,

- nu explică frecvenţa diferită a anomaliei la cele două arcade,
- nu explică coexistenţa la acelaşi individ de dinţi supranumerari (caracter
atavic) cu anodonţiile (caracter proterogenetic).
Teoria celei de a 3-a dentiţii: susţine faptul că dinţii supranumerari sunt
rezultatul unei a treia perioade de activitate a lamei dentare.

Argumentele aduse în favoarea acestei teorii sunt:

15
 - situarea dinţilor supranumerari mai frecvent oral faţă de linia arcadei, ceea
ce ar corespunde unei perioade ulterioare de activitate a lamei dentare,
- calcificarea mai tardivă şi uneori deficitară comparativ cu dinţii din seria
normală.
Contraargumentele principale aduse teoriei sunt:

- existenţa de dinţi supranumerari situaţi vestibular faţă de linia arcadei,

- existenţa de dinţi supranumerari cu stagiu de calcificare mai avansat
comparativ cu dinţii din seria normală,
- faptul că nu explică apariţia dinţilor neonatali şi a dinţilor supranumerari în
dentiţia temporară.
Teoria diviziunii mugurelui dentar: susţine că din motive necunoscute se
produce clivajul unui mugure dentar, cele două părţi rezultate evoluând ulterior
separat.

Contraargumentele aduse teoriei sunt:

- în urma clivajului ar trebui să rezulte 2 dinţi micşoraţi uniform în volum;

practic însă s-a constatat că se formează un dinte supranumerar mai mic, localizat
lângă un dinte permanent normal dezvoltat,
- pot exista mai mulţi dinţi supranumerari localizaţi lângă un dinte din serie
normală.
Teoria mugurilor adamantini multipli (Deshaume) [10]: susţine existenţa
unor muguri adamantini accesorii (în afara celor corespunzători dinţilor temporari
şi permanenţi), care în mod normal ar trebui să se atrofieze. În anumite
circumstanţe, însă, aceşti muguri se dezvoltă şi se calcifică.

16
 Argument:

-teoria explică variaţiile mari de formă şi volum ale supranumerarilor.

Contrargument:

- histologic nu s-au pus în evidenţă muguri în plus.

Teoria evaginării epiteliului adamantin conform căreia:

- se produce proliferarea şi invaginarea/ evaginarea stratului tecii epiteliale a

lui Hertwig,
- în urma unui fenomen de iritaţie sau unui „proces de inducţie biologică” se
produce iniţial o evaginare a epiteliului adamantin extern, urmată de cea a
epiteliului adamantin intern, cu emiterea unei prelungiri, care se detaşează de
mugurele mamă şi formează un mugure independent.
Argumente:

- explică de ce sunt foarte frecvenţi supranumerarii în zona incisivă

superioară,
- explică varietatea mare de situaţii clinice.
Contrargument:

- nu explică modul de apariţie a lui „dens in dente”.

Teoria proliferării anormale şi întârziate a unor resturi epiteliale
paradentare: consideră că toate celulele epiteliale cu originea în lama dentară au
aceleaşi calităţi biologice. Resturi epiteliale ce provin din gubernaculums dentis,
perlele lui Serres şi teaca epitelială a lui Hertwig reprezintă conform acestei teorii o
sursă de dinţi supranumerari.

17
 Contraargument:

- nu explică de ce în unele situaţii clinice (cele mai numeroase) aceste formaţiuni

epiteliale reprezintă sursa de formare a unor tumori, iar în altele, din ele se
dezvoltă dinţi mai mult sau mai puţin normali ca formă şi volum, dar mereu
complet structuraţi.

Teoria genetică:

Anomalia nu urmăreşte un model Mendelian simplu. Se susţine posibilitatea

transmiterii autozomal dominante cu expresie incompletă [38].

Supranumerarii pot însoţi despicăturile labiomaxilopalatine sau pot apare în

cadrul unor sindroame genetice (tabelul nr.1).

Tabel. nr.1. Sindroame genetice în care sunt prezenţi dinţii supranumerari:

Nr. Sindrom Simptomatologie clinică

1. Sindromul Crouzon Craniosinostoză, exoftalmie,

hipoplazia etajului mijlociu al
Disostoza craniofacială
feţei, erupţie tardivă,
hipoplazii de smalţ.

2. Sindromul Gartner Osteoame, chisturi

epidermoide, odontoame
polipi intestinali, erupţie
întârziată, defecte cementare.

3. Sindromul Down Brahicefalie, microcefalie,

epicantus, hipoplazie

18
 maxilară, palat ogival, erupţie
întârziată etc.

4. Displazia cleidocraniană Aplazia claviculelor,

supranumerari multipli,
fontanelele şi sutura sagitală
deschise (triadă considerată
patognomonică pentru
diagnosticarea afecţiunii de
către mulţi autori [153],
hipoplazia etajului mijlociu al
feţei.

5. Displazia oculo- Discefalie, hipoplazie

mandibulo facială mandibulară, hipotricoză.
Sindromul Hallermann-
Streif-

Francois

6. Sindromul Papillon- Distopia canturilor interne,

Leage hipoplazia cartilajelor alare,
limbă polilobulată,
Orofaciodigital I
palatoschizis etc.

Plecând de la studiile lui Brook (1984), se discută despre posibilitatea

combinării factorilor genetici cu factorii de mediu în etiologia anomaliilor de
număr şi de dimensiune. Conform studiilor acestui autor, la nivel populaţional
19
există o diferenţă între sexe, în sensul că bărbaţii sunt mai afectaţi de
supranumerari şi macrodonţie, iar femeile de hipodonţie şi microdonţie.

2.4. Etiopatogenia anodonției

Anodonția poate apare ca o anomalie izolată sau asociată unor sindroame

genetice.

Etiopatogenia anodonțiilor este frecvent explicată cu ajutorul teoriei

proterogenetice sau a reducției terminale (Bolk), teorie ce susține reducerea
dimensiunii maxilarelor și în consecință reducerea numerică și dimensională a
dinților.

În cazul anodonțiilor izolate, factorii etiologici sunt:

Factori generali: - bolile infecto- contagioase ale mamei;

- deficiențele nutriționale din timpul sarcinii;

- abuzul de tutun, alcool și medicamente;

- nașterea distocică.

Factori loco-regionali: - traumatici: fracturi maxilare, extracția traumatică a

corespondentului temporar;

- tumorile maxilare;

- osteomielită maxilară;

- despicăturile labio-maxilo-palatine- incisivul lateral

este cel mai frecvent afectat atât în dentiția temporară cât și în cea permanentă.

20
 Factori genetici: - mutațiile în transcripția genelor MSX1 și PAX9 determină
hipo și oligodonțiile cu transmitere autozomal dominant;

- transmitere autosomal recesivă mai ales pentru anodonția de incisiv

lateral superior.
Anodonția poate apare și în cadrul unor sindroame genetice (tabelul
nr.2).

Tabel. nr.2. Sindroame genetice în care este prezenţă anodonția:

Nr.crt SINDROM SIMPTOMATOLOGIE

CLINICĂ

1. Displazia ectodermală Piele uscată,fragile,

oligodonție, erupție întârziată,
Sindromul Christ-Siemens-
dinți conici
Touraine

2. SindromulEllis-van Cleveld Polidactilie, displazie

ectodermală

3. Sindromul Bloch-Sulzberger Microdonție, taurodontism,

hipoplazia etajului mijlociu al
feței

4. Sindromul Freire-Maia Dinți mici, conici, spațiați,

persistența temporarilor,
despicături labio-maxilo-
palatine

5. Sindromul Crouzon Exoftalmie, strabism, întârzieri

21
 în erupția dentară

6. Sindromul dinte-unghie Displazia unghiilor, incisivii

Witkop inferiori, molarii doi, caninii
superiori lipsesc cel mai
frecvent sau au coroana conice

7. Sindromul Down Microcefalie, boltă ogivală,

erupție întârziată, incisivii
laterali superiori, incisivii
inferiori, molarii doi și trei sunt
cel mai frecvent afectați de
anodonție

8. Sindromul Seckel Microcefalie, hipoplazie facial,

urechi nelobulate

CAPITOLUL 3
22
 CLINICA ANOMALIILOR DE NUMĂR

3.1 Manifestări clinice produse de dinții supranumerari

Principalele manifestări clinice produse de dinţii supranumerari sunt:

- dinții supranumerari incluşi:

o pot rămâne asimptomatici, fiind descoperiţi întâmplător în urma unui
examen radiologic,
o îşi pot face simțită prezenţa prin bombări la nivelul crestei alveolare,
o pot determina rămânerea în incluzie, asimetrii sau întârzieri în erupţia
permanenţilor (în această ultimă situaţie la nivelul arcadei putem
constata reducerea spaţiului pentru alinierea permanenţilor pe arcadă,
sau persistenţa temporarilor corespunzători);
- dinții supranumerari erupţi în cavitatea bucală:
o în cazul localizărilor anterioare, pot determina modificarea fizionomiei,
o pot determina malpoziţii ale dinţilor adiacenţi de la simple rotaţii la
înghesuiri severe,
o deoarece supranumerarii erup cu predilecţie oral faţă de linia arcadei
determină frecvent blocaje ocluzo-articulare.
Principalele complicaţii pe care le pot determina dinţii supranumerari sunt:

- tulburări mecanice − resorbţia rădăcinilor dinţilor adiacenţi, mergând până la

mobilitate dentară, mortificări pulpare,
- tulburări nervoase sensitive (nevralgii), motorii sau vegetative (vasomotorii),

23
 - pot reprezenta punctul de plecare al unor formaţiuni tumorale, eventual
chistice (chist dentiger);
Forme particulare de dinţi supranumerari:

Meziodensul este dintele supranumerar cel mai frecvent întâlnit (85-90%

dintre supranumerari).

Prezintă următoarele caracteristici:

- localizarea cea mai frecventă este între incisivii centrali superiori

palatinal faţă de aceştia, dar în literatura de specialitate se citează inclusiv cazuri de
meziodens mandibular [3];
-de regulă este unic, mai rar multiplu,
- în 75% din cazuri erupe în cavitatea bucală, erupţia lui putând avea loc
înainte, după sau în acelaşi timp cu incisivul central,
- în 25% din cazuri rămâne inclus [36], incluzia putând fi în poziţie verticală,
orizontală sau anastrofic (cu rădăcina orientată către planul de ocluzie şi coroana
către baza maxilarului),
- ca formă - majoritatea sunt conici, aspect general care se menţine şi în cazul
meziodenşilor compuşi, polilobulaţi,
- sunt uniradiculari; meziodenşii conici au în majoritatea cazurilor rădăcina
complet formată şi frecvent erup în cavitatea bucală, în timp ce meziodenșii
tuberculaţi pot prezenta anomalii radiculare sau o rădăcină incomplet formată, ceea
ce determină rămânerea lor frecventă în incluzie.
Din punct de vedere clinic un meziodens poate determina:

- rămânerea în incluzie a incisivului central permanent,

- asimetrii în erupţia incisivilor centrali permanenţi,

24
 - malpoziţii (vestibulo- sau distopoziţii ale incisivului central) sau rotaţii (care
pot ajunge şi până la 180), ca expresie a lipsei de spaţiu determinată de meziodens
[86],
- apariţia diastemei interincisive, sau persistenţa acesteia după încheierea
erupţiei incisivilor laterali şi caninilor,
- resorbţii radiculare sau dilacerări ale dinţilor învecinaţi,
- în cazul particular al supranumerarilor anastrofici, aceştia pot erupe în
cavitatea nazală.
Distomolarii şi paramolarii:

- după Stafne au o frecvenţă de 1%;

- paramolarii sunt dinţi de dimensiuni reduse, localizaţi de regulă vestibular de
molarii din serie normală sau interdentar, iar distomolarii sunt localizaţi distal de
molarul trei,
- mai frecvent sunt unici, dar pot fi şi multipli, în literatura de specialitate
citându-se cazuri de pacienţi prezentând un total de 5, 6 sau chiar 7 molari pe o
hemiarcadă,
- de regulă rămân incluşi, iar dacă erup în cavitatea bucală determină
malpoziţia dinţilor învecinaţi,
- molarii supranumerari superiori mai frecvent au formă molară, tronconică cu
mai mulţi cuspizi, cu o singură rădăcină şi dimensiunea mai redusă decât a
molarului trei, dar în literatura de specialitate se citează şi cazuri de molari
supranumerari superiori de formă conică sau cu morfologie asemănătoare dintelui
din serie normală, sau cu dimensiuni egale sau mai mari decât ale molarului trei ,
- cazurile de molari supranumerari cu morfologie asemănătoare dintelui din
serie normală (dinţi suplimentari) sunt mai frecvente la mandibulă .

25
 Dens in dente:

Există şi posibilitatea ca dintele supranumerar să se dezvolte în interiorul

altui dinte. Această situaţie clinică, care poate fi inclusă şi în categoria anomaliilor
de formă, este denumită dens in dente sau dens invaginatus, atunci când constituie
rezultatul unei invaginări dentare care are loc în timpul formării coroanei, respectiv
radix în radice când invaginarea are loc în timpul formării rădăcinii. Foarte rar cele
două forme pot coexista la acelaşi dinte (Schultze şi Brant citaţi de Schröeder
[207]). Anomalia este depistată radiologic, având aspectul unei invaginări
radioopace, egală ca densitate cu smalţul, localizată în lumenul pulpar, începând de
la cingulum şi mergând spre apex.

Principalele caracteristici ale lui dens in dente sunt:

- afectează ambele dentiţii (mai ales pe cea permanentă), precum şi dinţii

supranumerari [33],
- frecvenţa este mai mare la maxilarul superior şi la sexul feminin,
- cel mai afectat dinte este ILsup în proporţie de 95% din cazuri, urmat de IC
sup., PM, C şi foarte rar se întâlneşte la molari (Withe, 2000) [45],
- există şi posibilitatea existenţei unei duble invaginări la acelaşi dinte
(Mupparapu, 2006 [34], Zengin, Sumer, 2009 [46]),
- principala complicaţie constă în riscul crescut de afectare pulpară.
Geminaţia şi fuziunea:

Dinţii supranumerari se pot dezvolta şi în legătură cu un dinte din serie

normală, sau cu un alt dinte supranumerar − geminaţia şi fuziunea.

Frecvenţa celor două anomalii este foarte mică, de aproximativ 0,5% [29],
neexistând diferenţe semnificative din acest punct de vedere între cele două
26
maxilare sau funcţie de sex. Se pare că frecvenţa diferă totuşi funcţie de rasă – este
mai mare la asiatici [31].

Cele două anomalii frecvent se asociază unor sindroame genetice cu

repercursiuni orofaciale.

Principalele caracteristici sunt:

- ca frecvenţă:
o anomalia apare mai ales în dentiţia temporară şi poate conduce la
întârzierea erupţiei corespondentului permanent,
o afectează mai ales regiunea anterioară maxilară, putând fi uni- sau
bilaterală,
- ca aspect – dintele poate atinge o lăţime dublă faţă de cea a dintelui din serie
normală şi prezintă la nivel incizal o depresiune centrală.
Aguilo, Gandia şi colab. (1999) [1] descriu patru tipuri de geminaţie
incompletă:

- Tipul I – dintele prezintă o coroană bifidă cu o singură radăcină (coroana

este mai lată decât normal, prezintă o depresiune la nivel incizal şi o cameră
pulpară bifidă, dar dimensiunile camerei pulpare şi radiculare sunt normale),
- Tipul II – atât coroana cât şi rădăcina sunt late (coroana prezintă depresiunea
incizală, camera pulpară este unică şi mare, la fel şi canalul radicular),
-Tipul III – două coroane fuzionate cu o singură rădăcină (camerele pulpare
pot fi separate, iar rădăcina este de formă conică şi mai lată decât normal),
- Tipul IV – două coroane fuzionate şi două rădăcini fuzionate (cele două
coroane sunt demarcate de o depresiune verticală, iar în porţiunea cervicală cele
două coroane sunt unite de-a lungul camerei pulpare).

27
 Diviziunea germenului dentar poate fi şi totală, rezultând doi dinţi (dintre
care un supranumerar) identici ca formă şi dimensiune, de unde şi denumirea
anomaliei de dinţi gemeni sau schizodonţie .

Fuziunea reprezintă anomalia în care ţesuturile dure (dentina şi smalţul) a

doi dinţi se unesc la începutul formării lor, camera pulpară şi canalul radicular
rămânând separate.

După momentul din timpul edificării coroanei sau rădăcinii în care se

produce fuziunea, aceasta poate fi:

- parţială, dacă sunt unite doar coroanele,

- totală, dacă sunt unite şi coroanele şi rădăcinile (Hülsmann 1997).
Fuziunea este mai frecventă în dentiţia temporară, apariţia ei putând
determina întârzierea erupţiei permanentului corespondent [9]; afectează mai ales
regiunea anterioară şi foarte rar poate apare şi la nivelul premolarilor şi molarilor
[5].

3.2 Manifestări clinice produse de anodonții

Clinic nu există semne patognomonice pentru diagnosticul anodonțiilor. Cel

care confirmă diagnosticul de anodonție este examenul radiologic. Examenul clinic
endooral evidențiază:

- persistența dinților temporari peste termenul normal al permutării,

- un spațiu adentat la nivelul căruia se observă o creastă alveolară redusă ca

înălțime și pensată vestibulo-oral,

- malpoziții și migrări ale dinților învecinați,

28
 - hipoplazii de smalț, hipocalcificări,

- alte anomalii dentare asociate: dinți conici, dinți nanici,

Anodonția de incisiv lateral superior poate fi:

- simetrică sau asimetrică;

- dacă este asimetrică omologul poate fi normal sau nanic;

- dacă temporalul a fost extras, spațiul de pe arcadă poate fi păstrat sau redus
prin migrarea dinților vecini;

Anodonția de incisivi laterali superiori determină adesea o insuficientă

dezvoltare a maxilarului superior.

Anodonția de premolar doi poate fi:

- simetrică sau asimetrică;

- uni sau bimaxilară;

- în diagonală- lipsește un premolar de pe o hemiarcadă maxilară și altul de

pe hemiarcada opusă mandibulară.

Principalele modificări determinate de anodonțiile de premolari sunt cele

apărute ca urmare a migrărilor în plan vertical și orizontal ale dinților antagoniști și
limitanți breșei.

Anodonția de incisivi centrali inferiori poate fi:

- simetrică sau asimetrică;

- cu sau fără persistența corespondentului temporar;

29
 - cu sau fără păstrarea spațiului pe arcadă.

Apar frecvent modificări fonatorii- sigmatism, vorbire cu proiecția

particulelor de salivă, modificări ocluzo- articulare ca urmare a migrărilor sagitale
și vertical, dar și modificări fizionomice.

Anodonția de molar de minte poate fi:

- simetrică sau asimetrică;

- uni sau bimaxilară;

Anodonția de molar trei are consecințe negative:

- la pacienții care datorită leziunilor odontale au pierdut molarul unu și doi;

- la pacienții cu micrognație mandibulară deoarece erupția acestor dinți

reprezintă un stimul tardiv de creștere.

Dar anodonția de molar trei reprezintă un avantaj pentru pacienții cu

incongruențe laterale, unde prezența acestui molar reprezintă o cauză a recidivei.

Anodonția parțială întinsă constă în absența a mai mult de 2 dinți de pe o

hemiarcadă. Tulburările ocluzo- articulare sunt deosebit de importante, iar
creșterea și dezvoltarea facială sunt cu atât mai afectate cu cât lipsesc mai mulți
dinți.

Anodonția totală și subtotal:

Anodonția totală constă în absența tuturor dinților de pe una sau ambele

hemiarcade. Anodonția subtotală reprezintă prezența pe arcadă doar a 4-6 dinți.
Aceste tipuri de anodonții sunt de regulă sindromice apărând frecvent în cadrul
unor afecțiuni sistemice.
30
CAPITOLUL 4

31
 EXAMENELE COMPLEMENTARE ALE
ANOMALIILOR DE NUMĂR

Începând din 1936, când s-au realizat primele radiografii medicale, și până
în prezent, importanța examenului radiologic pentru stabilirea unui diagnostic
corect a crescut considerabil, ducând la diversificarea tehnicilor și tipurilor de
radiografii. Orice medic stomatolog folosește examenul radiologic pentru planul
său de tratament.

În practica ortodontică, examenele complementare radiologice au rol nu

numai în stabilirea unui plan de tratament, dar și în controlul rezultatelor acestuia.

În medicina dentară se pot folosi mai multe tehnici radiologice, ce presupun

efectuarea radiografiilor endo –orale, dar și exo-orale.

4.1 Examenul radiologic în cazul anodonțiilor

Luând în considerare particularitățile acestei anomalii, examenul clinic

trebuie în mod obligatoriu completat cu un examen radiologic de finețe, dar acesta
niciodată nu îl va putea substitui.

Având în vedere că această anomalie se evidențiază la copii, deci la

organisme aflate în plin proces de dezvoltare, cu structuri incomplet formate și
maturate, alegerea tehnicii ce poate oferi cele mai concludente date, la expunerea
cea mai mică, trebuie făcută cu maxim discernământ.

În cazul anodonției se folosesc, mai ales, următoarele tipuri de radiografii:

1.Radiografia cu film retroalveolar

32
 Radiografia dentară în incidență endobucală retroalveolară, izometrică și
ortoradială furnizează cele mai bogate date despre dinți și structurile învecinate.
Avantajele ei sunt reprezentate de corectitudinea proiecției geometrice a lungimei
radăcinilor și a raporturilor dentare față de strucurile anatomice învecinate .

Acest tip de radiografie are marele dezavantaj de a fi segmentară, făcând

imposibilă reproducerea pe același film a imaginii unei leziuni întinse.

În cazul anodonțiilor, acest tip de radiografie se folosește pentru precizarea

situației din regiunea anterioară, acolo unde ortopantomografia nu dă relații foarte
exacte.

2. Ortopantomograma

Acest tip de radiografie oferă posibilitatea cuprinderii pe același film a

ambelor arcade, astfel se poate aprecia numarul dinților, poziția intraosoasă,
dimensiunea și anatomia dinților, dar și gradul lor de dezvoltare sau modificările
structurilor dentare.

În anodonții, ortopantomograma permite prin evaluarea comparativă a

radiografiilor realizate la anumite perioade de timp:

- controlul reactivitații biologice a pacientului și a evoluției acestuia sub

tratament;
- analizarea deplasărilor dentare dirijate ortodontic;
- evaluarea cresterii și dezvoltării oaselor maxilare;
- stabilirea numărului dinților absenți;
- eliminarea diagnosticului de incluzie;

3. Teleradiografia

33
 În stabilirea unui diagnostic corect de anomalie dento-maxilară un rol
important îl joacă teleradiografia. Imaginea cefalometrică este rezultatul proiecției
unui volum pe un plan, imagine ce rezultă mărită și deformată față de obiectul real
[41].

În rutina practică se realizează 3 tipuri de radiografii :

-Teleradiografia de profil permite aprecierea tulburărilor de dezvoltare ale

masivului facial în plan vertical și sagital.

-Teleradiografia axială este utilă în aprecierea dezvoltării ramurilor orizontale, dar

și a masivului facial.

-Teleradiografia de față oferă informații în legatură cu dezvoltarea verticală si

transversală a masivului facial.

În anodonție, teleradiografia permite pe o singură imagine aprecierea

structurilor și rapoartelor elementelor aparatului dento- maxilar între ele, iar prin
calcularea unghiurilor pe care acestea le fac cu planurile de referință face posibilă
analiza exactă a direcției de creştere a elementelor aparatului dento-maxilar .

4.2 Examenul radiologic în cazul dinților supranumerari

În cazul dinților supranumerari examenul radiologic trebuie să țină cont de

anumite particularități legate de:

- vârsta pacientului;

- tipul formațiunii supranumerare;

- stadiul de dezvoltare al dintelui supranumerar;

- gradul de cooperare cu pacientul.

34
 În cazul dinților supranumerari se folosesc, mai ales, următoarele tipuri de
radiografii:

1. Ortopantomograma

În cazul dinților supranumerari, ortopantomograma este indispensabilă și

obligatorie, fiind superioară celorlalte tehnici radiologice. Trebuie să menționăm
că proiectarea umbrelor oaselor nazale în apropierea liniei mediene poate duce
la erori de diagnostic în ceea ce privește prezența unui meziodens. În acest scop
se recomandă analiza comparativă a ortopantomogramei cu o radiografie
retroalveolară sau cu film mușcat.

Cu ajutorul unei ortopantomograme se pot preciza urmatoarele aspecte ce

țin de dinții supranumerari:

- prezența, forma și dimensiunea supranumerarilor;

- profunzimea și rapoartele cu dinții învecinați;

- sensul de erupție al dinților supranumerari;

- degenerescența chistică a supranumerarilor;

2. Radiografia cu film mușcat (ocluzală)

Este utilă în aprecierea corectă a poziției dinților supranumerari în sens

vestibulo –oral față de linia arcadei.

3. Radiografia în incidență Clarck

Pentru stabilirea poziției în sens vestibulo-oral a dinților supranumerari, dar și a

locului de abordare chirurgicală a acestora, se recomandă realizarea a 2
radiografii, una în incidență ortogonală și a doua în incidență excentrică. Prin
35
analizarea comparativă a celor două imagini radiologice se poate stabili raportul
dintelui supranumerar inclus cu structurile învecinate. Astfel, dintele este
poziționat oral dacă imaginea lui se deplasează în același sens cu deplasearea
tubului radiogen, pe cel de-al doilea film, iar dacă se deplasează invers, poziția sa
este vestibulară.

4.Radiografia cu film retroalveolar

În cazul dinților supranumerari acest tip de radiografie se folosește pentru a

stabili:

- raportul dinților supranumerari cu dintele pe care îl blochează;

- stadiul de dezvoltare al dintelui supranumerar;

- raportul dintelui supranumerar cu dinții vecini;

- prezența rădăcinilor supranumerare.

Concluzionând am putea spune că, pentru aprecierea de ansamblu a unei

anomalii de număr, ortopantomograma este superioară setului standard de
radiografii retroalveolare.

36
 CERCETARE PERSONALĂ

CAPITOLUL 5
STUDII PERSONALE ASUPRA ANOMALIILOR DE
NUMĂR

37
 5.1 Introducere
Anomaliile dentare sunt anomalii ale structurii umane care rezultă din
tulburări apărute în timpul formării dintelui. Acestea pot afecta mărimea, forma ,
culoarea și numărul dinților. Ele pot fi anomalii congenitale sau dobândite și pot fi
localizate la un singur dinte sau pot avea o implicare sistemică.
Anomalii congenitale sunt de obicei anomalii moștenite genetic. Anomalii
de formă ale dinților, mărime și structură rezultă din tulburări apărute în etapa de
morfodiferențiere, în timp ce erupția ectopică și rotația dinților rezultă din tulburări
apărute în etapa de dezvoltare și erupție a dinților permanenți.
La nivel mondial aproximativ 7 % dintre copii se nasc cu unele tulburări în
sistemul orofacial, cel mai frecvent fiind vorba despre dinți supranumerari și
anodonții. Managementul acestor anomalii este unul complicat, deoarece sunt
anomalii care pot determina tulburări estetice, malocluzie, și alte probleme orale.
În țările industrializate, aproximativ 10 % din copii prezintă tulburări de
dezvoltare, în timp ce în țările în curs de dezvoltare, precum India, procentul este
mult mai mare , variind între 15% și 20%. Identificarea anomaliilor dentare este de
o mare importanță pentru diagnosticarea la timp și corectă a numeroaselor anomalii
genetice ale regiunii craniofaciale.

5.2. Scopul studiului

Scopul studiului nostru a fost cunoașterea prevalenței anomaliilor dentare
de număr în rândul copiilor cu vârste cuprinse între 6 şi 12 ani, din Craiova în
perioada 2014-2015.

38
 Un al doilea scop al examenului clinic a constat în obţinerea unor date
exacte şi complete, care au condus la stabilirea unui diagnostic corect, util pentru
orientarea pacientului spre eventuale examinări complementare şi instituirea unei
conduite terapeutice adecvate .
5.3. Material si metodă
Studiul a fost efectuat pe un lot ce a cuprins un număr de 120 de pacienți
copii, de ambele sexe, cu vârste cuprinse între 6 şi 12 ani, de la clasa 0 până la
clasa a V-a, din trei școli din Municipiu Craiova (Liceul Teoretic Marin Sorescu,
Școala generală nr.12 Decebal, Școala generală nr.30). Fiecare pacient participant
la studiu a fost așezat pe un scaun în lumină naturală și i s-a completat o fişă
personală în care au fost menţionate datele personale, antecedentele heredo-
colaterale şi personale, obiceiurile alimentare și diagnosticul. Participanții la
studiu depistați cu anomalii dentare de număr au fost invitați în Clinica de
Pedodonție a Facultății de Medicină Dentară Craiova pentru un examen clinic
amănunțit.
Iniţial am evaluat starea de igienă orală a fiecărui pacient, apoi am efectuat o
igienizare prin periaj mecanic profesional şi am spălat dinţii din abundenţă cu jet
de apă de la seringa aer-apă a unit-ului. Examinarea am efectuat-o prin inspecţie
clinică amănunţită şi palpare cu ajutorul oglizii şi a sondei rigide din trusa
stomatologică, după ce în prealabil fiecare dinte fusese uscat timp de 5 secunde cu
jet-ul de aer de la seringa aer-apă a unit-ului.
Am examinat ulterior modelele de studiu şi radiografiile ortopantomografice
pentru a putea evidenţia lipsa unor dinţi sau surplusul dentar. Trebuie menţionat
faptul că nu am luat în considerare lipsa molarilor trei.
Datele obţinute au fost înregistrate şi interpretate statistic.

39
 5.3. Rezultate şi discuţii
Rezultatele obţinute în urma studiului au fost în concordanţă cu cele din
literatura de specialitate studiată. Astfel din totalul de 120 pacienţi ai eşantionului,
17 au prezentat anomalii dentare de număr asociate sau nu cu alte probleme dentare
(Tabel nr.3). Cei 17 pacienţi diagnosticaţi cu anomalii dentare de număr reprezintă
un procent de 14,16% din totalul subiecţilor investigaţi.

Nr.crt Nr.total pacienți participanți Nr.total pacienți cu anomalii de

număr
1 120 17
Tabel nr. 3 Distribuția pacienților cu anomalii de număr

Fig.nr.1 Distribuția numărului total de pacienți cu anomalii de număr

Repartiţia pe sexe a celor 17 pacienţi cu anomalii dentare de număr are

următoarea distribuţie: 6 băieți şi 11 fete, corespunzător unor procentaje de 35,30%
pacienţi de sex masculin şi 64,70% pacienţi de sex feminin. Această distribuţie pe
sexe asigură un raport de aproximativ 2:1 (Tabel nr.4).

40
Nr.cr Total pacienți cu anomalii de Fete cu anomalii de Băieți cu anomalii de
t număr/procentaj număr/procentaj număr/procentaj

1 17 11 6

2 100% 64,70% 35,30%

Tabel nr.4. Distribuția pe sexe a pacienților cu anomalii de număr

Fig.nr.2 Distribuția anomaliilor de număr pe sexe

Totalul de 17 pacienţi care prezintă anomalii dentare de număr se împarte în

11 pacienţi cu anodonţii ale diferitelor tipuri de dinţi, reprezentând un procent de
64,70% şi doar 6 pacienţi care au un număr suplimentar de dinţi, corespunzător
unui procent de 35,30% (Tabel nr.5).

Nr.crt Total pacienți cu anomalii Total pacienți cu Total pacienți cu dinți

de număr/procentaj anodonții/procentaj supraumerari/procentaj

1 17 11 6

41
 2 100% 64,70% 35,30%

Tabel nr.5 Incidența anomaliilor de număr

Fig.nr.3 Incidența anomaliilor de număr

Anodonția dentară limitată la absenţa doar a câtorva dinţi este o

problematică comună adesea întâlnită la pacienţi. Astfel, în cadrul studiului nostru
anodonţia se regăseşte la 11 pacienţi din totalul de 120 subiecţi, reprezentând un
procent de 9,16%.

Distribuţia pe sexe a pacienţilor diagnosticaţi cu diferite tipuri de anodonţie

este de 3 băieți, adică 27,27%, şi 8 fete, respectiv 72.72%. La fel ca şi în cazul
numărului total al pacienţilor cu anomalii dentare de număr, ponderea este mai
mare în cazul fetelor (Tabel nr.6).

Nr.crt Total pacienți cu Total fete cu Total băieți cu

42
 anodonții/procentaj anodonții/procentaj anodonții/procentaj

1 11 8 3

2 100% 72,72% 27,27%

Tabel nr.6 Distribuția anodonției pe sexe

Fig.4 Distribuția anodonției pe sexe

Repartiția pe unități dentare asente arată că din totalul celor 23 de dinți

absenți cel mai des afectat este 3.1, care lipsește de 4 ori, urmat de 3.5 care este
absent de 3 ori, în timp ce 1.2, 1.5, 2.2, 2.5, 3.2, 4.1, 4.2, 4.5 lipsesc fiecare de câte
2 ori. (Tabel nr.7)

Nr. Crt. Unitatea dentară afectată Procentaj (n)

43
1. 3.1 17,39% (4)

2. 3.5 13,04% (3)

3. 1.2 8,69% (2)

4. 1.5 8,69 (2)

5. 2.2 8,69% (2)

6. 2.5 8,69% (2)

7. 3.2 8,69% (2)

8. 4.1 8,69% (2)

9. 4.2 8,69% (2)

10. 4.5 8,69% (2)

Tabel nr. 7. Distribuția anodonției pe unități dentare afectate

44
 Fig. 5. Distribuția anodonției în funcție de unitatea dentară afectată

În ceea ce privește repartiția anodonției în funcției de maxilarul afectat, din

cele 11 cazuri, în 2 cazuri (18,18%) a fost afectat doar maxilarul superior, în 7
cazuri (63,63%) a fost afectată doar mandibula, iar în 2 cazuri a fost afectat atât
maxilarul cât și mandibula (Tabel nr.8).

Nr. Crt. Arcada afectată Procentaj (n)

1. Arcada superioară 18,18% (2)

2. Arcada inferioară 63,63% (7)

3. Ambele arcade 18,18% (2)

Tabel nr.8. Distribuția anodonției în funcție de arcadă

45
 Fig. 6. Distribuția anodonției în funcție de maxilarul afectat

Distribuţia pe sexe a pacienţilor diagnosticaţi cu dinți supranumerari este de

3 băieți, adică 50%, şi 3 fete, respectiv 50%.

Fig.7 Distribuția dinților supranumerari pe sexe

46
 Repartiția în funție de tipul de supranumerar în rândul celor 7 dinți de
supranumerari întâlniți ne arată că meziodensul este prezent de 4 ori (57,14%),
incisivul lateral este prezent de 2 ori (28,57%), iar paramolarul este întâlnit o
singură dată (14,28%). (Tabel nr.9)

Nr. Crt. Tipul de dinte supranumerar Procentaj (n)

1. Meziodens 57,14% (4)

2. Incisiv lateral 28,57% (2)

3. Paramolar 14,28% (1)

Tabel nr. 9. Repartiția în funcție de tipul de supranumerar

Fig.8 Distribuția în funcție de tipul de supranumerar

47
 Distribuția în funcție de arcada afectată a pacienților ce prezintă dinți
supranumerari ne arată că în 4 cazuri (66,66%) este afectată doar arcada
superioară, un caz (16,66%) la arcada mandibulară și tot un caz (16,66%) cu dinte
supranumerar la atât la arcada superioară și inferioară (Tabel nr.10).

Nr. Crt. Arcada afectată Procentaj (n)

1. Arcada superioară 66,66% (4)

2. Arcada inferioară 16,66 % (1)

3. Ambele arcade 16,66% (1)

Tabel nr.10 . Distribuția supranumerarilor în funcție de arcada dentară

afectată

Fig nr.9 Distribuția supranumerarilor în funcție de arcada dentară afectată

48
 Discuții

De cele mai multe ori prezența unor anomalii dentare de număr este
depistată în timpul unui control stomatologic de rutină. Cea mai mare parte a
acestor anomalii se dezvoltă înaintea erupției dentare și sunt adesea ereditare .
Anomaliile dentare de număr duc la probleme funcționale , estetice și ocluzale.
Rezultatele studiului nostru au fost în concordanță cu studiile anterioare
În studiul de față 85,84% au avut nici o anomalie dentară, iar 14,16% au prezentat
cel puțin o anomalie de număr. Frecvența anomaliilor dentare a fost mai mare decât
în studiul realizat de Sogra și colaboratorii în anul 2012 în rândul pacienților
iranieni [40] și Gupta și colab printre pacienții indieni [21].
În ceea ce privește repartiția pe sex a pacienților cu anomalii dentare de
număr studiul nostru ne-a arătat un raport de aproximativ 2:1 în favoarea fetelor,
adică un procent de 35,30% pacienţi de sex masculin comparativ cu 64,70%
pacienţi de sex feminin.
Dinții supranumerari au fost observați în rândul a 35,30% din totalul
pacienților cu anomalii dentare de număr, fiind prezenți mai ales la nivelul arcadei
maxilare, rezultate asemănătoare cu cele raportate de Gupta și colaboratorii în
studiul efectuat în anul 2011 [21]. Repartiția în funcție de tipul de supranumerar
în rândul celor 7 dinți de supranumerari întâlniți ne arată că meziodensul este
prezent de 4 ori (57,14%), incisivul lateral este prezent de 2 ori (28,57%), iar
paramolarul este întâlnit o singură dată (14,28%).
Prezența anodonției în cadrul studiului nostru se regăseşte la 11 pacienţi din
totalul de 120 subiecţi, reprezentând un procent de 9,16%, fiind mai frecventă în
rândul fetelor comparativ cu băieții. Exceptând molarul trei, datele actuale au arătat
că dintele cel mai afectat de anodonție este incisivul central inferior, urmat de
incisivul lateral și premolarul doi, constatări similare fiind obținute și de Menczer
49
care, a arătat că incisivul lateral este cele mai comun dinte lipsă, urmat de
premolarul doi [31] . În ceea ce privește repartiția anodonției în funcției de
maxilarul afectat, din cele 11 cazuri, în 2 cazuri (18,18%) a fost afectat doar
maxilarul superior, în 7 cazuri (63,63%) a fost afectată doar mandibula, iar în 2
cazuri a fost afectat atât maxilarul cât și mandibula.

Nivelul ridicat de apariție a acestor anomalii sugerează importanța găsirii

factorilor etiologici și a metodelor de tratament adecvate acestui tip de anomalie
cât mai devreme.

50
 CAZURI CLINICE
Am efectuat un studiu clinico-statistic pe un lot de 120 de pacienţi cu
vârste cuprinse între 6 şi 12 de ani, elevi ai unor școli din Municipiul Craiova.
Pentru fiecare pacient participant la studiu au fost consemnate în fişe
individuale data examinării, date personale, statusul odontal, aspecte radiografice.
Ulterior datele au fost centralizate şi prelucrate cu ajutorul programului Excel.

În continuare voi prezenta cele mai semnificative cazuri clinice întâlnite în

cadrul studiului nostru.

Cazul clinic nr.1

Pacienta I.N., în vârstă de 10 ani din Craiova, elevă în clasa a IV-a, la Liceul
Teoretic Marin Sorescu.

Din anamneză am aflat că pacienta nu a suferit boli generale cu excepţia

bolilor eruptive ale copilăriei. Antecedentele heredo-colaterale nu prezintă
importanţă pentru patologia orală, iar igiena orală este satisfăcătoare. În dieta
pacientei dulciurile şi sucurile carbogazoase aveau o pondere destul de mare.

La examenul clinic al pacientei efectuat prin inspecție am constatat

prezența unui dinte temporar în zona frontală mandibulară, motiv pentru care am
indicat pacientei efectuarea unei ortopantomografii și prezentarea în Clinica de
Pedodonție a Facultății de Medicină Dentară Craiova pentru un examen amănunțit.

51
 Fig 10. Persistența incisivului temporar de arcadă

În urma analizei ortopantomografiei am putut stabili un diagnostic de

certitudine: anodonție de incisiv central inferior asimetrică cu persistența
corespondentului temporar, făcând astfel diagnosticul diferențial cu incluzia
dentară. (Fig.11)

Fig. 11. Aspectul radiologic

52
 Tulburările funcționale apărute sunt atât de natură fizionomică, cât și ocluzo-
articulare ca urmare a migrării verticale a dinților antagoniști.

Ca și atitudine terapeutică am efectuat extracția dintelui temporar

Fig.12. Dintele temporar extras

și am indicat pacientei un consult ortodontic în vederea închiderii breșei

edentate rezultate în urma extracției. (Fig.12)

Cazul clinic nr.2

Pacientul U.C., în vârstă de 9 ani, din Craiova, elev în clasa a III-a, la

Liceul Teoretic Marin Sorescu.

În urma anamnezei am aflat că pacientul, nu prezintă afecţiuni generale,

iar antecedentele heredo-colaterale nu prezintă importanţă pentru patologia orală.
Igiena orală era satisfăcătoare, dar în dietă dulciurile şi sucurile carbogazoase
aveau o pondere destul de importantă.

53
 La examenul clinic al pacientului efectuat prin inspecție am constatat
prezența unui dinte suplimentar la nivelul hemiarcadei stângi maxilare, zona
incisivului lateral (2.1).În urma acestei costatări am invitat pacientul în Clinica de
Pedodonție a Facultății de Medicină Dentară Craiova pentru un examen amănunțit.

În cadrul clinicii i-am întocmit pacientului o fișă de observație clinică ce a

cuprins datele personale, antecedentele personale și heredo-colaterale, datele
clinice, examinările complementare și diagnosticul.

Fig.13. Aspectul clinic al dintelui suplimentar

În urma examenului clinic am constatat că este vorba despre un dinte

suplimentar( duplicarea unui dinte din seria normal), eutipic (Fig.13). Fiind un
dinte supranumerar erupt in cavitatea orală, localizat în regiunea anterioară a
determinat modificarea fizionomiei în surâs și vorbire, dar și malpoziții ale dinților
adiacenți.

Datorită poziției sale de erupție ( vestibular față de linia arcadei) nu a

determinat un blocaj ocluzo-articular.

54
 Fig.14.Dintele supranumerar în ocluzie

Ortopantomograma ne-a ajutat să apreciem gradul de maturare al rădăcinii

dintelui supranumerar și raportul pe care această rădăcină îl are cu dinții și
structurile învecinate (fose nazale).

Fig.15. Aspectul radiologic al supranumerarului

55
 Ca și atitudine terapeutică am recomandat pacientului extracția
dintelui supranumerar urmată de un consult ortodontic în vederea corectării
malpoziției dinților învecinați.

Cazul clinic nr.3

Pacientă C.M., în vârstă de 12 ani, din Craiova, elevă în clasa a V-a, la

Școala generală nr.12 Decebal.

Anamnestic am constatat că pacienta nu suferă de boli generale, iar igiena

orală este satisfăcătoare. Antecedentele heredo-colaterale nu prezintă importanţă
pentru patologia orală.

În urma examenului clinic efectuat prin inspecţie am constatat prezența unui

dinte temporar în zona laterală mandibulară stângă. (Fig. 16)

Fig 16. Persistența molarului temporar pe arcadă

56
 Pentru stabilirea unui diagnostic de certitudine, dar și pentru a putea face un
diagnostic diferențial corect am indicat pacientei efectuarea unei radiografii.

După analiza radiografiei retroalveolare am stabilit diagnosticul: anodonție

de 3.5 cu persistența corespondentului temporar (7.5).

Fig.17 Aspectul radiologic

Modificărle produse de această anodonție sunt modificări ocluzo-articulare,

determinate de migrările în plan vertical și orizontal ale dinților antagoniști și
învecinați.

Ca și atitudine terapeutică extracția temporarului se impune datorită leziunii

carioase existente și a rezorbției radiculare.Ulterior pacienta va decide dacă va opta
pentru un tratament ortodontic în vederea închiderii breșei edentate rezultate în
urma extracției sau pentru aplicarea unui menținător de spațiu ( care trebuie
înlocuit la 6 luni maxim 1an) în vederea unei protezări ulterioare.

57
 Cazul clinic nr.4

Pacientul M.R., în vârstă de 9 ani, din Craiova, elev în clasa a III-a, la Școala
generală nr.30.

Anamnestic am constatat că pacientul nu suferă de boli generale, iar igiena

orală este satisfăcătoare. Antecedentele heredo-colaterale nu prezintă importanţă
pentru patologia orală.

La examenul clinic efectuat prin inspecţie am constatat, în ciuda vârstei

pacientului, absența mai multor dinți de la nivelul ambelor arcade, dar și prezența
unor dinți de formă conică la nivel mandibular.

Fig. 18 Aspectul clinic al dinților de formă conică

În urma analizei ortopantomografiei pe care pacientul o efectuase în urmă cu

jumătate de an am putut stabili un diagnostic de certitudine: anodonție parțial
întinsă ( absența a mai mult de 2 dinți de pe o hemiarcadă). La nivelul maxilarului
am constatat absența celor 2 incisivi laterali (1.2 și 2.2), dar și absența mugurilor
pentru molarul 2 (1.7 și 2.7) și a sacului folicular pentru molarul 3 (1.8 și 2.8). La

58
nivel mandibular am observat absența incisivilor centrali (3.1 și 4.1) și a sacului
folicular pentru molarul 3 (3.8 și 4.8), asociat cu incisvi laterali de formă conică.

Fig. 19 Aspect radiologic

Tulburările funcționale apărute sunt de natură fizionomică, în breșele

edentate existente pacientul interpunându-și limba în repaus, dar și
modificări fonatorii de tipul sigmatismului și a vorbirii cu proiecția
particulelor de salivă.Tulburările ocluzo-articulare sunt datorate migrărilor
sagitale ale dinților învecinați breșelor.

59
 Fig. 20 Aspect clinic al pacientului în intercuspidare maximă

Pacientul a fost îndrumat spre serviciul de ortodonție în vederea unui

tratament de specialitate care să asigure stimularea dezvoltării maxilarelor,
ralizarea unor rapoarte intermaxilare corecte și asigurarea funcțiilor
aparatului dento-maxilar.

Cazul clinic nr.5

Pacientul A.M., în vârstă de 12 ani, din Craiova, elev în clasa a V-a, la

Școala generală nr.12 Decebal.

Din anamneză am aflat că pacientul, cu excepţia bolilor eruptive ale

copilăriei nu a suferit de alte afecţiuni generale, în prezent starea generală
fiind bună. Antecedentele heredocolaterale nu au prezentat importanţă
pentru patologia orală. Igiena orală era nesatisfăcătoare, pacientul efectuând
o tehnică de periaj incorectă, prezentând placă bacteriană mai ales la nivelul
arcadei inferioare. La examenul clinic obiectiv efectuat prin inspecţie şi

60
palpare am decelat prezența unui dinte suplimentar în zona frontală
inferioară.

Fig. 21 Aspectul clinic al dintelui supranumerar

În urma examenului radiologic am stabilit diagnosticul de certitudine:

meziodens mandibular, unic, uniradicular, erupt în cavitatea orală.

Fig.22 Aspect radiologic

61
 Din punct de vedere clinic acest meziodens a determinat asimetrii în
erupția incisivilor centrali și malpoziții ale acestora ca urmare a lipsei de
spațiu existent.

Fig.23 Asimetrii determinate de supranumerar

Cazul clinic nr.6

Pacienta M.G. în vârstă de 8 ani, din Craiova, elevă în clasa a II-a, la Școala
generală nr.30.

Anamnestic am constatat că pacienta nu suferă de boli generale, iar igiena

orală este satisfăcătoare. Antecedentele heredo-colaterale nu prezintă importanţă
pentru patologia orală.

În urma examenului clinic efectuat prin inspecţie am constatat persistența pe

arcadă a incisivilor laterali temporari superiori.

62
 Fig. 24 Persistența pe arcadă a incisivilor laterali temporari superiori

Pentru a putea stabili un diagnostic de certitudine am indicat pacientei

efectuarea unei ortopantomografii. În urma examenului radiologic am constatat
existența anodonției de incisiv lateral superior bilateral, dar și de premolar doi
inferior stâng, făcând astfel diagnosticul diferențial cu o eventuală incluzie.

Fig. 25 Aspectul radiologic

63
 Principalele modificări survenite sunt cele fizionomice. Anodonția de
incisivi laterali superiori a condus la o dezvoltare insuficientă a maxilarului
însoțită de ocluzie inversă și în consecință o proeminență a mentonului.

Fig. 26 Ocluzie inversă și proeminența mentonului

Pacienta a fost trimisă în serviciul de ortodonție pentru un tratament

de specialitate care să asigure dezvoltarea cât mai corectă a maxilarelor,
realizarea relațiilor intermaxilare optime și asigurarea funcțiilor aparatului
dento-maxilar.

Cazul clinic nr.7

Pacientul P.A., în vârstă de 10 ani, din Craiova, elev în clasa a IV-a, la

Liceul Teoretic Marin Sorescu.

În urma anamnezei am aflat că pacientul, nu prezintă afecţiuni generale, iar

antecedentele heredo-colaterale nu prezintă importanţă pentru patologia orală.
Igiena orală era satisfăcătoare, iar în dietă dulciurile şi sucurile carbogazoase nu
aveau o pondere importantă.

64
 La examenul clinic al pacientului efectuat prin inspecție am constatat
prezența a doi dinți suplimentari: unul la nivelul arcadei maxilare și al doilea la
nivelul arcadei mandibulare. În urma acestei costatări am invitat pacientul în
Clinica de Pedodonție a Facultății de Medicină Dentară Craiova pentru un examen
amănunțit.

În cadrul clinicii i-am întocmit pacientului o fișă de observație clinică ce a

cuprins datele personale, antecedentele personale și heredo-colaterale, datele
clinice, examinările complementare și diagnosticul.

În urma examenului clinic am constatat că la nivelul maxilarului este vorba

despre un meziodens, a cărui coroană are o formă conică( de țăruș).

Fig.27 Meziodens de formă conică

La nivelul mandibulei am stabilit că este vorba despre un meziodens eutipic

unic (duplicarea unui dinte din seria normală).

65
 Fig.28 Meziodens eutipic mandibular

Fiind vorba de doi dinți supranumerari erupți în cavitatea orală, cu

localizare în zona anterioară, au determinat modificarea fizionomiei în surâs și
vorbire, dar și malpoziții ale dinților adiacenți. Din aceste considerente am indicat
pacientului extracțiile celor doi supranumerari, urmate de un tratament ortodontic
pentru închiderea breșelor edentate rezultate și alinierea dinților adiacenți.

66
 CONCLUZII

Modificările de număr ale dinților, asociate cel mai adesea cu tulburări

fizionomice și funcționale, reprezintă un interes real nu doar pentru ortodont, dar și
pentru pedodont.

Din punct de vedere clinic, există o mare varietate de forme, cele atipice
câștigând din ce în ce mai mult teren.S-a observat că dinții predispuși la variații
numerice sunt în general ultimii din fiecare grup dentar [19].

Trebuie precizat că pentru a putea stabili un diagnostic corect examenul

clinic se va asocia în mod obligatoriu cu examenul radiologic.

Deși la o primă vedere, cele două aspecte ale numărului dentar (deficitul și
surplusul dentar) par diametral opuse au totuși suficiente elemente comune [27]:

1.Atât dinții supranumerari, cât și anodonțiile au o frecvență destul de mare,

stârnind astfel interesul specialiștilor;

2.Se întâlnesc cu predilecție în dentiția permanentă;

3.Apar frecvent la maxilarul superior, în zona anterioară;

4.În general sunt afectați ultimii dinți din fiecare grup dentar;

5.Investigația radiologică este absolut necesară pentru diagnosticul pozitiv și

diferențial cât mai precoce;

6.Depistarea precoce este foarte importantă pentru interceptarea

complicațiilor și tulburărilor ce pot apărea;
67
 7.Principalele tulburări funcționale apărute sunt cele fizionomice, urmate de
tulburări ocluzo-articulare și fonatorii;

8.Resposabilitatea tratamentului este în seama specialistului ortodont.

Există totuși și o serie de diferențe între cele două tipuri de anomalii:

1.Frecvența dinților supranumerari este mai mică decât cea a anodonțiilor;

2.Anodonțiile au o incidență de 2 ori mai mare la sexul feminin față de sexul

masculin, iar în cazul dinților supranumerari incidența este aceeași dar în favoarea
sexului masculin;

3.Cel mai frecvent supranumerar este meziodensul superior, iar cel mai
frecvent dinte afectat de anodonție este incisivul lateral;

4.Cele mai mari tulburări clinico-funcționale apar în cazul anodonțiilor

întinse, subtotale și totale.

68
 BIBLIOGRAFIE

1. Aquilo L., Gandia Jl., Cibrian R., Catala M. Primary Double Teeth. A
Retrospective Clinical Study Of Their Morphological Characteristics And
Associated Anomalies. Int J Paed Dent 1999;
2. Ashish Shah. Diagnosis And Management Of Supernumerary Teeth. Dental
update October, 2008;
3. Baca R., Lopez C, E All. Mesiodens Mandibular.Cient Dent 2007;
4. Barberia L., Odontopediatria 2a Edicion. Masson S A 2002;
5. Barbosa C.,Lopes L. Morfological In The Pulpar Chamber That Can
Interfere In The Endodontic Treatment. Ufes Rev. Odontol., 2005;
6. Batra P, Duggal R, Parkash H. Non-Syndromic Multiple Supernumerary
Teeth Transmitted As An Autosomal Dominant Trait. J Oral Pathol Med.
2005;
7. Boboc G. Anomaliile Dentomaxilare. Ed Med. Bucureşti 1974;
8. Bratu E.,F.Glăvan. Practica Pedodontică, Timișoara, 2008;
9. Chalakkal P., Thomas Am., Bilateral Fusion Of Mandibular Primary
Teeth. J Indian Soc Pedod Prevent Dent, Apr-Jun 2009;
10. Deshaume M. Precis De Stomatologie. Masson Et Cie, 1967;
11. Dehdashti M, Gueny Ph. A Propos Des Poliodonties, A Proposition D’une
Approche Therapeutique. Rev Orthop Dento-Facial, 2001, 24 :465-472
12. Diaz A, Orozco J, Fonseca M. Multiple Hyperodontia: Report Of A Case
With 17 Supernumerary Teeth With Non Syndromic Association. Med Oral
Patol Oral Cir Bucal. 2009;14:E229–E231;
13. Dyment Heather, Anderson R, Et All. Residual Neonatal Teeth: A Case
Report. J Can Dent Assoc, 2005;71(6):394-7;
69
14.Ersin Nk, Candan U, Alpoz Ar, Akay C. Mesiodens In Primary, Mixed And
Permanent Dentitions: A Clinical And Radiographic Study. J Clin Pediatr
Dent. 2004;
15. Fazliah Sn. Supernumerary Tooth: Report Of A Case. Archives Of
Orofacial Sciences (2007) 2, 54-58;
16. Fernandez Montenegro P, Valmaseda Castellon E, Berini Aytes L, Gay
Escoda C. Retrospective Study Of 145 Supernumerary Teeth. Med Oral Patol
Oral Cir Bucal. 2006;11:E339–E344.;
17. Ferres-Padro E, Prats-Armengol J, Ferres-Amat E. A Descriptive Study
Of 113 Unerupted Supernumerary Teeth In 79 Pediatric Patients In
Barcelona. Med Oral Patol Oral Cir Bucal. 2009;
18. Garcia Ballestra C, Gonzales Sequeros O. Anomalias De La Dentición:
Número, Tamaño Y Forma. In Barberia Leache E. Odontopediatria, 2.A
Editión. Masson Sa, 2002:52-84 ;
19. Glăvan F., Moise M., Bratu Cristina. Ortodonție Și Ortopedie Dento-
Facială. Ed. Eubeea, 2008;
20. Gómez De Fm, Campos Ma. Histología Y Embriología Bucodental. 2da.
Ed. Madrid: Panamericana. 2002;
21. Gupta Sk, Saxena P, Jain S, Jain D. Prevalence And Distribution Of
Selected Developmental Dental Anomalies In An Indian Population. J Oral
Sci 2011;53(2):231-8.
22. Hidekazu S, Junko F, Et All. Multiple Supranumerary Teeth In The
Maxillary Canine And Mandibular Premolar Region: A Case In The
Postpermanent Dentition. Int J Of Ped Dent, July 2007;17(4):231-312

70
23. Hyun Hk, Lee Sj, Ahn Bd, Lee Zh, Heo Ms, Seo Bm, Kim Jw.
Nonsyndromic Multiple Mandibular Supernumerary Premolars. J Oral
Maxillofac Surg. 2008;
24. Hyun Hk, Lee Sj, Lee Sh, Hahn Sh, Kim Jw. Clinical Characteristics And
Complications Associated With Mesiodentes. J Oral Maxillofac Surg.
2009;67:2639–2643
25. Iglesias P, Manz Mc, Valdi I, Edu Rz Et Al. Dental Anomalies:
Prevalence Study In Relationship With Systemic Pathology In A Population
Of Children. Mérida - Venezuela. Revista Odontológica De Los Andes Vol. 2
- Nr 2;2003;
26. Ionescu E., Anomalii Dentare De Număr, Edit.Cerma București, 2000;
27. Ionescu Ecaterina. Anomalii Dentare, Ed.Cartea Univ.București.2005;
28. Klein, M. L. Y Nimeminen, P. Novel. Mutation Of The Initiation Codon Of
Pax9 Causes Oligodontia. J. Dent Res, 2005.4(1):43-7
29. Knezevic A, Travan S, Tarle Z, Sutalo J, Jankovic B, Ciglar I. Double
Tooth. Coll Antropol 2002
30. Lammi, L. Y Halonen, K. A Missense Mutation In Pax9 In A Family With
Distinct Phenotype Of Oligodontia. Eur J. Humgenet, 2003, 11(11):866-71;
31. Menczer Lf. Anomalies Of The Primary Dentition. J Dent Child
1955;22:57-62.
32. Millet D.,Welbury R.Orthodontics And Paediatric Dentistry,2005;
33. Mupparapu M.,Singer Sr, Goodchild Jh. Dens Evaginatus And Dens
Invaginatus In A Maxillary Lateral Incisor: Report Of A Rare Occurrence
And Review Of Literature. Australian Dental Journal 2004;
34. Mupparapu M., Singer Sr, Pisano D. Diagnosis And Clinical Significance
Of Dens Invaginatus To Practicing Dentists. Ny State Dent J 2006;
71
35. Russell A Kathleen, Folwarczna A Magdalena. Mesiodens - Diagnosis
And Management Of A Common Supernumerary Tooth. J Can Dent Assoc
2003; 69(6):362-6
36. Schiller Eleonora, Anomaliile Dentare.Ed.Mirton Timișoara 2007;
37. Schroeder He. Pathobiologie Oraler Strukturen:Zaehne, Pulpa, Parodont.
Karger Publishers, 1997;
38. Sedano Ho, Gorlin Rj. Familial Occurrence Of Mesiodens. Oral Surg.
1998;
39. Shanmugha Dg, Aranganal P, Et All. Supernumerary Teeth Associated
With Primary And Permanent Teeth. A Case Report. J Indian Soc. Pedo.
Prev. Dent. Sept. 2002;20(3)104-6;
40. Sogra Y, Mahdjoube Gm, Elham K, Shohre Tm. Prevalence Of Dental
Anomalies In Iranian Orthodontic Patients. Journal Of Dentistry And Oral
Hygiene 2012;4(2):16-20;
41. Stanciu D., Dorobăț V. Ortodontie Si Ortopedie Dento-Facială, București,
2003;
42. Stewart R.E., Prescot G.H.,Oral Facial Genetics. Saint-Louis, Mosby Co,
1978;
43. Tallón, V., Artelis, R., Navarro, A., Carballo, P., Belmonte, A., Serra, I.,
Monzó, M. Y Manzanares, M. Trastornos Genéticos Asociados A Las
Alteraciones Del Número De Los Dientes. Estado De La Cuestión. Dentum,
2004, 4(3):88-94;
44. Xiu-Ping Wang and Jiabing Fan. Molecular Genetics Of Supernumerary
Tooth Formation, 2001;
45. White Sc, Pharoah Mj. Oral Radiology Principles And Interpretation 4th
Ed. St Louis, Mosby, 2000;
72
46. Zengin Az, Sumer Ap, Celenk P. Double Dens Invaginatus: Report Of
Three Cases. European Journal Of Dentistry, 2009.

73