CLASIFICAREA ANOMALIILOR DENTO-MAXILARE

Diagnosticul în ortodonție
Se bazează pe identificarea unor criterii morfologice și funcționale pe baza cărora să se
poată stabili un tablou clinic unitar din punct de vedere etiologic, evolutiv și terapeutic. Criteriul
evolutiv se referă la faptul că nu ne interesează doar starea din momentul prezentării
pacientului, ci și evoluția tendințelor de creștere. Acesta include previziuni de creștere.
Diagnosticul în ortodonție poate fi:
 Diagnostic ortodontic morfologic cuprinde includerea tuturor anomaliilor
prezente la un caz clinic în ordinea gravității și rezolvării lor terapeutice.
 Diagnostic ortodontic funcțional se referă la funcțiile ADM afectate: fizionomie,
fonație, masticație, deglutiție, autoîntreținerea.
 Diagnostic ortodontic etiologic cuprinde cauzele care au produs anomalia, în
special cele care acționează în momentul examinării pacientului.

Clasificarea anomaliilor dento-maxilare

Există multe clasificări imaginate de diverși autori, dar nu există pentru niciuna o
unanimitate de opinii. Este important a se stabili un limbaj comun între medici la nivel național și
internațional.
(1) Cea mai veche clasificare este a lui Edward Angle care se bazează pe teoria fixității
molarului de 6 ani superior: stabilește rapoartele molarului de 6 ani inferior cu molarul de 6 ani
superior (considerat fix) și deci, stabilește raportul mandibulei (os mobil) cu maxilarul (os fix).
Clasa I (Angle) (Fig. 7-1. a) cuprinde anomaliile dento-maxilare în care cele două baze
maxilare sunt plasate corect în plan sagital cu raport neutral la molarul de 6 ani. Aceasta clasă
de anomalii include anomaliile prezente în zona frontală:
 înghesuiri (DDM cu înghesuiri)
 angrenaje inverse
 ocluzii adânci
 ocluzii deschise

Clasa a II-a (Angle) (Fig. 7-1. b) cuprinde anomalii în care maxilarul inferior este situat
mai posterior față de cel superior cu rapoarte de distalizare la nivelul molarilor 1 permanenți cu
½ cuspid (antagonism singular) sau 1 cuspid. Se împarte în 2 subdiviziuni în funcție de
modificările de poziție ale grupului frontal superior:
 clasa II/1 (tiparul respiratorului oral) (Fig. 7-1. c): dinții frontali superiori sunt în
proalveolodenție, maxilarul este îngust și alungit;
 clasa II/2 (tiparul respiratorului nazal) (Fig. 7-1. d): dinții frontali superiori sunt în
retroalveolodenție.

Clasa a III-a (Angle) (Fig. 7-1. e) se caracterizează printr-un raport de mezializare la

nivelul molarilor primi permanenți cu ½ cuspid, 1 cuspid și, de obicei, ocluzie inversă frontală.

1
 a.

b.

c. d.

e.
Fig. 7-1. Clasificarea anomaliilor după Angle:
a. malocluzie de clasa I Angle
b. malocluzie de clasa a II-a Angle

2
 c. malocluzie de clasa II/1 Angle
d. malocluzie de clasa II/2 Angle
e. malocluzie de clasa a III-a Angle

Critici aduse clasificării lui Angle:

 teoria fixității molarului prim permanent superior care își modifică poziția odată cu
evoluția dentiției;
 aceeași anomalie poate să facă parte din două clase Angle (ex.: ocluzia adâncă
dacă se asociază cu rapoarte neutrale aparține clasei I, iar dacă se asociază cu rapoarte de
distalizare face parte din clasa a II-a Angle);
 nu ține cont de factorii etiologici ai anomaliei, nici de musculatură, schelet facial,
creștere;
 ține cont doar de modificările în plan sagital, fără a lua în considerare pe cele din
sens transversal și vertical;
 o clasă a II-a molară poate să apară ca urmare a:
- mezializării molarului prim superior
- distalizării arcadei dentare inferioare
- retrognației mandibulară – cea mai cunoscută și larg răspândită

(2) Clasificarea școlii germane (Korkhaus, Reichenbach, Kantorovitz) este o

clasificare pe sindroame, anomaliile din cadrul aceluiași sindrom având un simptom comun
considerat patognomonic:
 Sindromul compresiei de maxilar
 Sindromul ocluziei încrucișate
 Sindromul progenic
 Sindromul ocluziei distalizate
 Sindromul ocluziei adânci
 Sindromul ocluziei deschise
 Consecințele pierderii premature a dinților temporari
 Anomalii dentare de număr și poziție

3
 ANOMALII DE CLASA I ANGLE

8. 1. Anomalii dentare:
8.1.1 Anomalii dentare de număr
8.1.2 Anomalii de formă (distrofii)
8.1.3 Anomalii de volum (macro- și microdonție)
8.1.4 Anomalii de poziție

8. 2. Anomalii dento-alveolare:
8.2.1 Diastema
8.2.2 Dizarmonia dento-maxilară DDM (incongruența dento-alveolară)

8. 3. Anomalii ale bazelor osoase asociate cu tulburări ocluzale:

8.3.1 În plan transversal: sindromul compresiei de maxilar, sindromul ocluziei
încrucișate.
8.3.2 În plan vertical: sindromul ocluziei adânci, sindromul ocluziei deschise.

8.4. Tulburări de ocluzie: angrenaj invers

8.1. Anomalii dentare

8.1.1 Anomalii dentare de număr
a. Anodonția este definită drept lipsa tuturor dinților și este extrem de rară;
interesează ambele dentații și este un simptom în cadrul polidisplaziei ectodermale.

Manifestări clinice:
Aspect facial bătrânicios cu prezența unui etaj inferior micșorat, subdimensionat, menton
retras, accentuarea șantului labio-mentonier, buză inferioară eversată, mandibulă
hipodezvoltată, creste alveolare hipodezvoltate, profil convex. Sunt afectate toate funcțiile ADM:
fizionomie, masticație, fonație, deglutiție.

b. Hipodonția definită ca reducerea numărului de dinți, mai este cunoscută și sub

denumirea de:

În cadrul sindromului polidisplaziei ectodermale (Fig. 8-2) sunt afectate și celelalte

elemente care rezultă din ectoderm: păr rar, friabil, număr redus de glande sebacee sudoripare,
fanere afectate, hiperkeratoză tegumentară, sindactilie, hipodonție extinsă sau anodonție.

(1) Aplazia de incisiv lateral poate fi unilaterală sau bilaterală. Dacă este unilaterală
se asociază pe cealaltă hemiarcadă cu erupția unui incisiv lateral nanic. Anomalia trebuie
suspectată dacă întâlnim:
 persistența dintelui temporar

4
  persistența incisivului lateral temporar pe o hemiarcadă și erupția incisivului
lateral permanent nanic pe cealalta hemiarcadă
 tulburări de ordine de erupție (erupția premolarului unu fără ca incisivului lateral
să fie erupt)
 prezența unei diasteme false cu incisivii centrali distoversați

Diagnosticul de certitudine se pune în urma anamnezei și examenului radiologic care

confirmă lipsa mugurelui.

(2) Aplazia de premolar

Cel mai frecvent premolar afectat este premolarul doi inferior. Anomalie trebuie
suspectată dacă avem următoarele semne clinice:
 persistența molarului doi temporar
 micșorarea spațiului pentru premolarul doi prin gresiuni, dar mai ales versiuni ale
dinților limitrofi
 rar, reincluzia molarului doi temporar cu rădăcini parțial resorbite
Lipsa acestor muguri este benefică atunci când există DDM cu înghesuire.

(3) Hipodonția extinsă apare de obicei în sindromul polidisplaziei ectodermale (Fig. 8-

2), poate interesa ambele dentații (mai frecvent cea permanentă) și sunt interesați dinții
considerați ,,fragili”: incisivul lateral superior, premolarul doi inferior și superior, incisivul central
inferior, molarul trei; afecțiunea poate să intereseze și dinții considerați ,,stabili”: incisivi centrali
superiori, canini, premolarul unu, molarul prim permanent (cel mai stabil dinte).
Manifestările clinice sunt în funcție de numărul și topografia dinților absenți. Lipsa mai
multor dinți determină:
 etaj inferior al feței micșorat, creste alveolare hipodezvoltate
 persistență de dinți temporari, dinții permanenți prezenți pot să fie cu modificări
de formă (conici), rotați, cu treme
 afectarea funcțiilor ADM (fizionomia, fonația, masticația, autoîntreținerea)
 tulburări ocluzale
 tulburări în creșterea și dezvoltarea ADM.
Diagnosticul de certitudine se pune pe baza examenului radiologic (OPT).

c. Dinți supranumerari (pleiodonție, hiperdonție) apar mult mai rar decât

hipodonția. Pot interesa ambele dentații dar mai ales cea permanentă în procent de 2-3%.
Manifestări clinice:
 dinții supranumerari apar mai frecvent la maxilar decât la mandibulă și mai ales
în zona incisivă decât în zona laterală a arcadelor;
 dinții supranumerari pot să aibă formă identică sau foarte asemănătoare cu dinții
din seria normală, caz în care discutăm despre dinți supranumerari eumorfi (ex.: lângă incisivul
lateral superior poate apărea un supranumerar de formă identică cu dintele din seria normală)
sau pot sa aibă formă diferită (conici, tuberculați, policuspidați), caz în care se numesc dinți
supranumerari dismorfi;

5
  dinții supranumerari pot să erupă pe arcadă sau pot să rămână incluși;
 frecvent, dinții supranumerari au o mineralizare mai precoce decât dinții din seria
normală erupând mai precoce;
 dinții supranumerari pot să rămână incluși în poziție normală sau în situs
inversus (dinte anastrofic);
 dinții supranumerari pot să erupă spre vestibular sau spre oral, rar sunt aliniați pe
arcadă și nu produc înghesuiri (în dentația temporară).

Meziodens este un dinte supranumerar situat pe linia mediană sau în imediata ei

vecinătate (Fig. 8-3). Prezintă următoarele caracteristici:
 poate să fie unic sau multiplu, unicuspidat sau policuspidat, uniradicular,
tuberculat sau conic, poate să erupă sau să rămână inclus;
 apare practic doar la nivelul maxilarului superior;
 de obicei, se întâlnește meziodens unic, mai rar dublu, foarte rar triplu;
 când sunt 2-3 meziodenși erup spre palatinal și dau tulburări ocluzale grave,
tulburări în erupția incisivului cu erupții întârziate, asimetrii în erupția incisivilor, diastemă,
rămânerea în incluzie a unuia dintre incisivi, rotații sau malpoziții ale incisivilor centrali.

Diagnosticul se pune pe baza prezenței unuia sau mai multor dinți în plus la apelul
dinților și obligatoriu se efectuează examen radiologic (OPT, radiografii cu film ocluzal (film
mușcat), CBCT) care va confirma:
 prezența dintelui supranumerar
 gradul de dezvoltare și de mineralizare
 poziția dintelui supranumerar și raporturile sale cu formațiunile anatomice
învecinate

8.1. 2 Anomalii dentare de formă (distrofii)

Manifestări clinice: dinți conici, dinți în butoiaș, dinți în clapă de pian, dinți în formă de
cârlig, monstruozități dentare (fuziunea mai multor incisivi în momentul formării mugurilor-dinte
în perdea).

8.1.3 Anomalii dentare de volum (macro- și microdonție)

Anomaliile dentare de volum se caracterizează prin reducerea dimensională a anumitor
dinți sau a tuturor dinților. Anomaliile de volum pot fi izolate sau generalizate.
Manifestări clinice: macrodonția se caracterizează prin suma diametrelor mezio-distale
ale incisivilor de peste 34mm, iar microdonția prin suma diametrelor mezio-distale ale incisivilor
sub 28mm.

8.1.4 Anomalii dentare de poziție

(1) Distopia reprezintă erupția parțială/totală a unui dinte care, în funcție de axul
arcadei, poate fi:
 în afara liniei arcadei, caz în care se numește ectopie dentară;

6
  înăuntrul liniei arcadei, caz în care se numește entopie dentară;

Distopia este o anomalie dentară de sediu care interesează ultimii dinți permanenți care
erup într-o anumită regiune a arcadei. Caninul superior este cel mai frecvent tip de ectopie
dentară (Fig. 8-4), prezent la 25% dintre pacienții care se prezintă pentru tratament ortodontic.
În funcție de poziția dintelui poate fi ectopie/entopie:
 înaltă
 medie
 joasă
În funcție de arcada interesată poate fi ectopie/entopie:
 maxilară
 mandibulară
 bimaxilară

Manifestări clinice:
Ectopia de canin poate să fie o anomalie izolată, dar frecvent este asociată unui DDM cu
înghesuire (Fig. 8-5).

Fizionomia este afectată prin:

 bombarea regiunii labiale în zona caninului ectopic;
 persistența de canin temporar când caninul ectopic este prezent în mezio-
vestibulo-infragresiune;
 anomalii asociate (compresie de maxilar, DDM);

Apar tulburări de ocluzie atât la nivelul caninului ectopic (lipsa ghidajului canin) cât și la
nivelul caninului entopic (angrenaj invers). Anomalia este evidentă doar la vârsta de 11-12 ani
odată cu erupția caninului, deși este anunțată înainte prin semnele clinice prezente: absența
spațiului pentru erupția caninului, maxilar îngust, persistența de canin temporar.

(2) Transpoziția dentară este caracterizată prin schimbarea locului pe arcadă între doi dinți
vecini, frecvent incisivul lateral cu caninul sau caninul cu premolarul unu (Fig. 8-6). Transpoziția
se întâlnește doar în dentația permanentă și este o anomalie rară. Transpoziția se clasifică în:
 parțială (incompletă) – dinții se găsesc unul în dreptul celuilalt; mai frecvent;
 totală (completă) – dinți perfect aliniați unul în locul celuilalt;

(3) Transmigrația dentară este anomalia dentară care constă în avansarea intraosoasă a unui
dinte, de obicei caninul inferior (Fig. 8-7), spre hemiarcada opusă cu depășirea liniei mediane.

(4) Incluzia dentară reprezintă rămânerea unui dinte intramaxilar după 2 ani de la
vârsta fiziologică la care ar fi trebuit să erupă, cu rădăcina complet formată și apexul închis; cât
timp apexul este deschis se consideră că dintele mai are potențial de erupție;

În funcție de pozitia intramaxilară a dintelui, incluzia poate să fie:

7
  incluzie superficială
 incluzie medie
 incluzie profundă

În funcție de raportul cu linia arcadei, incluzia poate să fie:

 incluzie vestibulară
 incluzie palatinală

În funcție de axul longitudinal al dintelui, incluzia poate să fie:

 incluzie verticală
 incluzie oblică
 incluzie orizontală

În funcție de țesutul în care este situat dintele:

 incluzie intraosoasă (compactare)
 incluzie submucoasă (retenție dentară)

Manifestări clinice:
 persistența caninului temporar pe arcadă (Fig. 8-8)
 absența caninului temporar și a caninului permanent cu spațiu micșorat sau
absent pentru erupția caninului permanent
 tulburări de ordine de erupție
 bombarea rebordului alveolar spre vestibular sau spre palatinal în funcție de
sediul incluziei
 înghesuiri ale dinților pe arcadă
 devierea axelor dinților vecini spre spațiul caninului

(5) Reincluzia dentară (retenția secundară) reprezintă revenirea parțială sau totală a
unui dinte care a fost prezent pe arcadă spre baza osoasă, anomalie frecvent întâlnită la
molarul doi temporar, dar poate să apară rar și la molarul unu permanent. În reincluzia partială
(Fig. 8-9), fața ocluzală a molarul doi temporar mai este vizibilă pe arcadă, dar mult sub planul
de ocluzie, dinții vecini putând fi înclinați; obturațiile existente sunt un indiciu al prezenței lor în
poziție corectă cândva pe arcadă;

(6) Inclavarea dentară (Fig. 8-10) reprezintă blocarea în erupție a unui dinte datorită
forțelor eruptive ale dinților vecini care se înclină spre spațiul dintelui inclavat.

8.2. Anomalii dento-alveolare

8.2.1 Diastema se caracterizează prin prezența unui spațiu între incisivii centrali a cărui
mărime variază de la 1-6mm. Diastemele și tremele sunt considerate fiziologice în dentația
temporară, fiind o expresie a creșterii maxilarelor. Diastemă cu treme pot să apară și în situațiile
cu microdonție.

8
Clasificare:
(1) Diastema adevărată (diastema vera, strungăreața) (Fig. 8-11) apare atunci când
axele incisivilor centrali sunt paralele.
Etiologie:
 factori genetici
 frenul buzei superioare gros și cu inserție joasă (la ridicarea buzei superioare se
constată albirea papilei retroincisive)
 sept osos gros interincisiv
Manifestări clinice: tulburări fonetice și fizionomice.

(2) Diastema tranzitorie apare în timpul erupției incisivilor permanenți și se va închide

spontan odată cu erupția incisivilor laterali sau cel târziu odată cu erupția caninilor. Axele
incisivilor centrali în diastema tranzitorie sunt divergente.

(3) Diastema falsă (Fig. 8-12) apare secundar altor anomalii. Axele incisivilor centrali în
diastema falsă pot fi paralele, divergente sau convergente.

8.2.2 Dizarmonia dento-maxilară (incongruența dento-alveolară) (DDM) se definește

ca un dezechilibru între mărimea spațiului existent pe arcada alveolară (spațiu disponibil,
perimetru existent) și mărimea arcadei dentare (spațiu necesar, perimetru necesar , suma
diametrelor mezio-distale ale dinților de pe o arcadă). Ideal, spațiul existent pe arcadă trebuie
să fie egal cu spațiul necesar, dar:
 dacă spațiul disponibil este mai mic decât spațiul necesar (perimetrul arcadei
alveolare este mai mic decât perimetrul arcadei dentare) se va instala DDM cu înghesuire
(aproximativ 90% din totalitatea pacienților cu DDM);
 dacă spațiul disponibil este mai mare decât spațiul necesar se va instala DDM cu
spațiere (aproximativ 10% din totalitatea pacienților cu DDM).

Din totalitatea pacienților care se prezintă la cabinetul de ortodonție, aproximativ 70% -

80% prezintă DDM cu înghesuire asociat cu alte anomalii dentare (ex.: canin ectopic).

Manifestări clinice:
(1) Examenul clinic general:
 antecedente heredo-colaterale: prezența anomaliei la mai mulți membri ai
familiei;
 antecedente personale patologice: disfuncții endocrine, tulburări metabolice,
obiceiuri vicioase, policarii, disfuncții, parafuncții.

(2) Examenul exooral: aspectul facial în DDM fără alte anomalii asociate este fără
modificări în repaus.

(3) Examenul endooral evidențiază anumite caracteristici în funcție de vârsta

pacientului:

9
  în dentația temporară rar sunt prezente înghesuiri; la grupa de vârstă 4-6 ani
încep să apară treme și diasteme fiziologice ca expresie a creșterii oaselor maxilare; dacă
tremele și diastema întârzie să apară ne indică semn precoce de DDM;

 în prima fază a dentației mixte (6-9ani) poate fi prezentă înghesuirea incisivilor

permanenți. Trebuie apreciată gravitatea înghesuirii în funcție de: mărimea deficitului de spațiu
pe arcadă (obținut prin perimetrie), existența și mărimea lee-way space-ului, ordinea de erupție
a dinților, anomalii asociate, rapoarte de ocluzie (rapoartele de distalizare sunt agravante pentru
DDM);
 eliminarea incisivului central și a incisivului lateral temporar în timpul
erupției unui incisiv permanent poate fi semn de macrodonție sau semn precoce de DDM;
 eliminarea incisivului lateral și a caninului temporar în timpul erupției unui
incisiv lateral permanent este semn precoce de DDM;
 eliminarea caninului temporar în timpul erupției incisivului lateral
permanent în contact cu molarul unu temporar sau cu premolarul unu este un semn de DDM
mascat;
 eliminarea molarului doi temporar în timpul erupției molarului unu
permanent este un semn precoce de DDM grav;

 În faza a doua a dentației mixte (9-12ani):

 eliminarea caninului temporar în timpul erupției incisivului lateral
permanent în contact cu molarul unu temporar sau cu premolarul unu este un semn de DDM
mascat; preferăm ordinea de erupție în arcada superioară: premolar unu caninpremolar doi;
 dacă există un DDM în zona posterioară atunci molarul doi superior va
erupe spre vestibular și rotat cu fața ocluzală orientată spre vestibular, iar molarul doi inferior
va erupe cu fața ocluzală orientată spre lingual;
 în erupția molarului trei pot apărea două situații: incisivii inițial aliniați
încep să se înghesuie producând fenomenul Thilleman (incisivii laterali ies din arcadă) sau
molarul trei va erupe în aceleași poziții ca și molarul doi;

 Modificări în ocluzie statică:

 ocluzie încrucișată uni- sau bilaterală
 devierea liniei interincisive de cauză dentară
 angrenaj invers (frecvent)
 treaptă transversală
 rapoarte false de mezializări sau distalizări datorită migrărilor dentare.

 Modificări în ocluzie dinamică:

 laterodevieri mandibulare datorită migrărilor dentare prin contacte
premature
 retropulsii sau propulsii mandibulare

 Modificări ale funcțiilor:

 fizionomia afectată numai în surâs și vorbire

10
  autoîntreținerea grav afectată: înghesuirea produce retenția de placă
bacteriană ceea ce îngreunează autoîntreținerea și întreținerea mecanică producând gingivite,
parodontopatii cu consecințele traumei ocluzale.

Examinări complementare:
(1) Studiul de model. Cu excepția modificărilor de la examenul endooral (unidentare,
de grup) se pot face următoarele măsuratori:
- indicele Pont pentru a stabili etiopatogenia DDM și pentru diagnosticul
diferențial cu compresia de maxilar;
- simetroscopie
- perimetrie
- analiză a spațiului total pe teleradiografia de profil
- aprecierea lungimii și lățimii arcadei dentare comparată cu arcada alveolară.

(2) Examenul fotostatic nu este relevant.

(3) Examenul radiologic:
 OPG în DDM ne indică: prezența sau absența mugurilor dinților permanenți,
gradul de dezvoltare al acestor muguri, raportul dintre mugurii dinților permanenți și rădăcinile
dinților temporari, ordinea de eruptie, prezența sau absența mugurilor supranumerari sau a altor
formațiuni intramaxilare, prezența sau absența rizalizei dinților temporari fiziologică/patologică,
prezența sau absența mugurilor molarilor doi sau molarilor trei permanenți, poziția acestor
muguri și gradul lor de dezvoltare (cu cel puțin 1an înainte de erupția molarilor doi sau molarilor
trei aceștia trebuie să aibă axe aproximativ verticale și mugurii să fie complet degajați din
tuberozitate și din ramura ascendentă a mandibulei), înclinarea caninului și orientarea apexului
(favorabilă spre premolarul unu și nu spre incisivul lateral), starea odontală și parodontală a
caninului, tratamente endodontice și corectitudinea lor.
 Radiografii carpiene pentru aprecierea vârstei osoase și compararea cu
vârsta dentară.
 Teleradiografia de profil: se calculează distanța bispinală și se compară cu
baza craniului și cu ramura orizontală a mandibulei (Go-Gn), se observă dispoziția grupului
premolar-canin (pot avea orientare în evantai - semn de DDM), dispoziția molarului unu, doi și
trei (fețele ocluzale ar trebui să descrie o linie curbă și nu în scară, caz în care s-ar instala un
DDM posterior);

Forme clinice de DDM:

 În funcție de topografie:
 DDM anterior
 DDM mijlociu
 DDM posterior

 În funcție de raportarea la maxilare:

 DDM superior
 DDM inferior
 DDM bimaxilar (Fig. 8-13)

11
  În funcție de raportul dintre perimetrul existent și perimetrul necesar:
 DDM cu înghesuire
 DDM cu spațiere

 În funcție de gravitate:
 DDM ușor – deficit la perimetrie de 2-3mm
 DDM mediu – deficit la perimetrie de 3-5mm
 DDM grav - deficit la perimetrie > 5mm

 În funcție de etiopatogenie:
 primar (Fig. 8-14) prin macrodonție (suma diametrelor mezio-distale a incisivilor
superiori mai mare de 34mm) sau arcade mici și dinți de dimensiune normală; semne precoce
de DDM: molarul unu permanent rizalizează molarul doi temporar, incisivul lateral permanent
elimină doi dinți temporari.
 secundar (Fig. 8-15) datorită unor dinți supranumerari, unei endoalveolii
(îngustări de maxilar), retroalveolodenții, pierderii precoce de dinți temporari sau complicației
cariei dinților temporari.
 tranzitoriu când există posibilitatea corecției spontane a DDM; apare în prima
fază a dentației mixte odată cu erupția incisivilor care erup precoce ușor înghesuiți cu un deficit
de spațiu de 2-3mm, zona de sprijin este integră; DDM tranzitoriu se va corecta printr-un nou
puseu de creștere osoasă și se datorează unui decalaj între creșterea osoasă (întarziată) și
erupția (precoce) a incisivilor.

Diagnosticul pozitiv se pune pe baza:

 examenului clinic endooral
 evidențierii lipsei de spațiu sau excesului de spațiu prin calcularea perimetriei,
analiza spațiului total

Se stabilește diagnosticul ortodontic morfologic care cuprinde tipul de DDM, arcada

afectată, topografia, gravitatea, precum și un diagnostic ortodontic funcțional și un diagnostic
ortodontic etiologic.

Diagnosticul diferențial se face cu:

 cele 3 forme clinice de DDM
 sindromul compresiei de maxilar;
 ocluzia adâncă acoperită;
 protruzii în proalveolodenții cu treme.

8.3. Anomaliile ale bazelor osoase asociate cu tulburări ocluzale

8.3.1 Anomalii în plan transversal

Sindromul compresiei de maxilar îmbracă două forme clinice:

12
 Maxilar îngust cu protruzie cu arc frontal ascuțit se asociază frecvent cu relații
ocluzale de clasa a II-a. Acesta va fi studiat în cadrul malocluziei de clasa a II-a.

Maxilar îngust fără protruzie cu înghesuire în zona frontală

Semnul patognomonic este îngustarea de maxilar în plan transversal cu înghesuirea
grupului frontal superior și cu retruzie.

Manifestări clinice:
(1) Examenul exooral evidențiază faptul că aspectul facial este nemodificat, dar poate
prezenta modificări date de alte anomalii asociate.
(2) Examenul endooral:
 arcadă superioară îngustă, în formă de U, omega, liră, trapez, M cu o boltă
palatină adâncă, înghesuiri dentare superioare, grup frontal superior retrudat sau raport normal
(Fig. 8-16);
 arcada inferioară poate avea aspect normal;
 Modificări în ocluzie statică:
 angrenaje inverse
 deviere de linie interincisivă superioară de cauză dentară
 ocluzie încrucișată
 rapoarte de clasa I Angle
 Modificări în ocluzie dinamică: interferențe în ocluzie, blocaj ocluzo-articular
 Modificări ale grupelor musculare: hipertonia buzei superioare;
 Modificări ale funcțiilor:
 fizionomia afectată în surâs, vorbire
 masticația
 deglutiția poate fi normală sau cu interpoziții
 autoîntreținerea este grav afectată datorită înghesuirilor dentare și blocajelor
ocluzo-articulare

Examinări complementare:
(1) Studiul de model ne arată forma arcadei superioare cu raportul baza apicală – baza
coronară, rapoartele de ocluzie, indexul Pont (măsuratoarea care confirmă diagnosticul și
evidențiază gravitatea diagnosticului), simetroscopia (dezvăluie devieri ale liniei interincisive
superioare);
 dacă îngustarea arcadei apare la nivel dentar se numește endodenție;
 dacă îngustarea arcadei apare la nivel alveolar se numește endoalveolie;
 dacă îngustarea arcadei apare la nivel de maxilar se numește endognație;

Pentru a identifica zona de îngustare se fac următoarele măsurători:

 îngustarea alveolară se determină cu ajutorul indicelui Izard;
 îngustarea de bază osoasă maxilară se determină efectuând măsurători la fosa
canină.

(2) Examenul radiologic se face pe baza:

13
  OPT arată poziția, prezența mugurilor, vârsta dentară, ordinea de erupție;
 Teleradiografie din față.

Diagnostic ortodontic pozitiv:

(1) Diagnosticul ortodontic morfologic se pune pe baza îngustării de maxilar (măsurarea
indicelui Pont), prezenței înghesuirilor dentare în zona frontală superioară sau a retruziei,
rapoartelor de ocluzie de clasa I Angle, măsurătorilor antropometrice, teleradiografiei, gravitatea
îngustării de maxilar.
(2) Diagnosticul ortodontic funcțional se pune pe baza afectării fizionomiei,
autoîntreținerii, masticației (în caz de blocaj ocluzo-articular).
(3) Diagnosticul ortodontic etiologic precizează cauza.

Diagnosticul diferențial se face cu:

 Maxilar îngust cu arc frontal ascuțit și cu protruzie
 Retroalveolie și retrodenție (nu există deficit la indicele Pont)
 DDM primar

Sindromul ocluziei încrucișate – are 2 forme clinice:

(1) Ocluzia încrucișată (consecutivă maxilarului îngust)
(2) Laterognația mandibulară:
a) Laterognația mandibulară funcțională (laterodeviere)
b) Laterognația mandibulară anatomică (laterognație)

(1) Ocluzia încrucișată (consecutivă maxilarului îngust)

Semnul patognomonic al ocluziei încrucișate este raportul inversat de ocluzie în plan
transversal în zona laterală. Ocluzia încrucișată poate să fie unilaterală (Fig. 8-18) sau bilaterală
(Fig. 8-17), cu corespondența liniilor interincisive și a liniei frenurilor (mandibula are poziție
centrică), după cum îngustarea de maxilar este simetrică sau asimetrică.
Ocluzia încrucișată poate avea o topografie și o extindere variabilă (să intereseze un
singur dinte lateral, mai mulți dinți laterali, întreaga hemiarcadă).

Manifestări clinice:
 Examenul exooral evidențiază un aspect facial nemodificat;
 Examenul endooral arată următoarele:
 arcada superioară este îngustată simetric/asimetric sau poate avea un aspect
normal cu oroversiuni ale dinților laterali; poate avea formă de V, U, omega cu o boltă palatină
adâncă;
 arcada inferioară are un aspect normal sau vestibulo-versiuni în zona
laterală;
 modificări ale ocluziei statice:
 rapoarte de ocluzie inversate în zona laterală (cross-bite) la un dinte,
mai mulți sau o întreagă hemiarcadă;
 corespondența liniilor interincisive inferioară cu cea superioară;
posibile devieri ale liniei interincisive pot să apară ca urmare a înghesuirilor dentare;

14
  modificări ale ocluziei dinamice: datorită poziției centrice a mandibulei drumul
de închidere de la poziția de repaus la IM nu se modifică.
 modificări ale funcțiilor:
 fizionomia în surâs, vorbire dacă sunt interesați în ocluzia încrucișată
și dinți vizibili în surâs
 masticația prin blocaje ocluzo-articulare
 autoîntreținerea.

Examinări complementare:
 Studiul de model arată extinderea ocluziei încrucișate, topografia, corespondența
liniilor interincisive cu ajutorului indicelui Pont și al simetroscopiei (evidențiază posibile devieri
ale liniei interincisive superioare).

Diagnostic ortodontic pozitiv:

 Diagnosticul ortodontic morfologic precizează topografia, extinderea ocluziei
încrucișate și poziția centrică a mandibulei;
 Diagnostic ortodontic funcțional precizează afectarea fizionomiei, masticației,
autoîntreținerii;
 Diagnostic ortodontic etiologic precizează cauza.

Diagnosticul diferențial se face cu:

 laterodevierea
 laterognația

(2) Laterodevierea mandibulară (laterognația funcțională mandibulară) este o tulburare

funcțională legată de modificarea cinematicii mandibulare cu devierea drumului de închidere al
mandibulei.

Manifestari clinice:
 Examenul exooral evidențiază un aspect facial cu o discretă deviere a
mentonului spre stânga sau dreapta (partea spre care se face laterodevierea).
 Examenul endooral descrie:
 arcadă superioară îngustată, cu cuspizi neabrazați sau obturații
necorespunzătoare;
 arcadă inferioară cu sau fără modificările din etiologie;
 modificări ale ocluziei statice: ocluzie încrucișată unilateral și devierea
liniei interincisive de partea ocluziei încrucișate;
 modificări ale ocluziei dinamice:
 în poziția de repaus, mandibula are o poziție centrică evidențiată prin
corespondența liniilor interincisive; pe traiectul drumului de închidere a cavității orale apare o
interferență în primul timp după care mandibula deviază în timpul 2 până la poziția de IM
maximă;

15
  poziția excentrică a mandibulei se instalează treptat: într-o primă fază
este posibilă atât închiderea în poziția corectă cât și în poziția excentrică; ulterior, apar
modificări adaptative în ATM astfel încât pacientul nu mai poate să închidă decât cu devierea
mandibulei spre lateral;
 în mișcarea de închidere a mandibulei apare reculul condilian și
reculul incisivilor inferiori față de cei superiori pe partea laterodevierii mandibulare;

 modificări ale funcțiilor:

 fizionomia afectată în repaus, surâs și vorbire
 masticația
 autoîntreținerea cu consecințele traumei ocluzale.

Examinări paraclinice:
 Studiul de model ne indică modificări ale arcadelor, prezența ocluziei încrucișate
unilateral cu devierea liniei interincisive de partea ocluziei încrucișate și a liniei frenului;
 Examenul fotostatic arată o asimetrie facială ușoară;

Diagnostic ortodontic pozitiv:

 Diagnosticul ortodontic morfologic se pune pe baza ocluziei încrucișate, devierii
liniei interincisive și a drumului de închidere a mandibulei;
 Diagnosticul ortodontic funcțional indică afectarea fizionomiei, masticației,
autoîntreținerii;
 Diagnosticul ortodontic etiologic precizează cauza.

Diagnosticul diferențial se face cu:

 Laterognația mandibulară
 Ocluzia încrucișată

(3) Laterognația (laterognația mandibulară anatomică) este o tulburare de creștere

dimensională caracterizată prin asimetria mandibulei, în totalitate sau la nivelul unor segmente
(condili, ramuri ascendente, ramura orizontală) datorată unei hipo/hiperdezvoltări la nivelul unei
hemimandibule. Este greu de făcut diagnosticul diferențial deoarece este întâlnită foarte rar.
Într-o hipodevoltare hemimandibula sănătoasă poate da impresia unei hiperdezvoltări sau
invers. Asimetria se agravează în mișcarea de deschidere largă a gurii. Forma funcțională
netratată poate trece în forma anatomică.

Manifestări clinice:
 Examenul exooral evidențiază:
 asimetrie facială (fig. 8-20. a) care se agravează și mai mult în poziția cu
gura larg deschisă;
 mentonul este deviat spre partea afectată în hipodezvoltare și invers
(adică spre partea sănătoasă în cazul unei hiperdezvoltări);

16
  asimetrie la nivelul comisurilor labiale: comisura de partea hipodezvoltată
este tracționată în jos;
 lipsa paralelismului între liniile orizontale ale feței (linia comisurală, linia
bipupilară, linia intersprâncenoasă);

 Examenul endooral:
 arcada superioară are un aspect normal sau cu modificări asociate date
de alte anomalii;
 arcada inferioară este asimetrică cu hiper- sau hipodezvoltarea unei
hemiarcade (în hipodezvoltarea unei hemiarcade dinții și procesele alveolare de partea afectată
au o înclinare spre vestibular pentru a compensa deficitul de creștere mandibulară);
 modificări ale ocluziei statice:
 devierea liniei interincisive de partea bolnavă în hipodezvoltare și
de partea sănătoasă în hiperdezvoltare (fig. 8-20.b);
 ocluzie incrucișată;

 modificări ale ocluziei dinamice:

 în poziția de repaus se menține devierea liniei interincisive
inferioare, inclusiv linia frenurilor;
 în poziția cu gura larg deschisă este mai evidentă asimetria
facială;
 drumul de închidere al mandibulei se menține nemodificat, iar în
timpul mișcărilor de închidere spre IM are loc o avansare atât a condilului cât și a incisivilor
inferiori în raport cu cei superiori pe partea hipodezvoltată.

 modificări ale funcțiilor: fizionomia afectată în surâs-vorbire, masticația,

fonația, autoîntreținerea;

Examinări complementare:
 Studiul de model este relevant pentru tipul ocluziei și forma arcadelor, precum și
pentru tulburările de ocluzie (ocluzie încrucișată unilateral cu devierea liniei interincisive);
 Examenul fotostatic ne precizează prezența asimetriei și gravitatea acesteia;
 Teleradiografia din față este utilă pentru evidențierea asimetriei și gravității ei;
 Examenul antropometric este util deoarece determinarea distanțelor Go–Gn și Go-Ar
indică prezența simetriei și diferența între partea stângă și partea dreaptă;

Prognosticul este favorabil dacă pacientul este surprins în fazele incipiente (în cazul
laterodevierii și DDM). În formele mai avansate ale malocluziilor, prognosticul este rezervat fără
aplicarea unui tratamentului adecvat.

Diagnostic pozitiv:
 Diagnosticul ortodontic morfologic se pune pe baza laterognației mandibulare, se
precizează forma (hipo- sau hiperdezvoltată), nivelul asimetriei și gravitatea ei.

17
  Diagnosticul ortodontic funcțional se pune pe afectarea fizionomiei în surâs-
vorbire, masticației, autoîntreținerii, fonației.
 Diagnosticul ortodontic etiologic precizează cauza și prezența altor factori
disfuncționali ce pot da tulburări de creștere.
Diagnosticul diferențial se face cu laterodevierea mandibulară;

8.3. 2 Anomalii în plan vertical

(1) Sindromul ocluziei adânci este o tulburare de creștere și dezvoltare cu caracter genetic
sau dobândită, caracterizată prin supraacoperirea incisivilor inferiori în proporție mai mare de
1/3 de către incisivii superiori. Frecvența acestei malocluzii este de aproximativ 6-10%.

Forme clinice:
 Ocluzia adâncă acoperită se caracterizează prin supraacoperire frontală și retruzia
grupului frontal inferior.
 Ocluzia adâncă în acoperiș se asociază cu protruzia grupului frontal superior,
respirație orală, interpoziția buzei.
 Ocluzia prăbușită/coborâtă (fig. 8-21) se caracterizează prin compromiterea zonei
de sprijin sau edentații biterminale.

Manifestări clinice:
 Examenul exooral evidențiază faptul că:
 în forma cu supraalveolodenție frontală, aspectul facial poate să fie sau nu
modificat
 în forma cu infraalveolie/infragnație alveolară laterală, aspectul facial este
grav afectat: etajul inferior micșorat, șanțul labio-mentornier foarte accentuat, buza inferioară
eversată cu o grosime mai mare aparent (datorită eversării), hiperdezvoltare a etajului mijlociu
al feței cu proeminența spinei nazale anterioare (profil prearhial) și cu proeminența piramidei
nazale, mentonul pare proeminent datorită șanțului labiomentonier adânc care determină un
,,profil mefistoferic”.

 Examenul endooral prezintă următoarele:

 retruzia grupului frontal superior sau cel puțin a incisivilor centrali, incisivii
laterali fiind adesea malpozitionați (mezioversați sau gresați peste centrali sau
meziovestibulorotați) creând impresia ca sunt în protruzie;
 baza apicală la dinții superiori este mai mare decat baza coronară, acesta
fiind un element de diagnostic;
 arcada superioară este în formă de trapez sau de M în funcție de poziția
incisivilor laterali, cu arc frontal scurtat;
 arcada inferioară poate fi de aspect normal, cu incisivii în protruzie sau mai
frecvent în retruzie, caz în care are formă de trapez,
 înghesuiri dentare asociate pe ambele arcade;

18
  diferite grade de abraziune pe fețele palatinale ale superiorilor și pe cele
vestibulare ale inferiorilor;
 modificări ale ocluziei statice:
 supraacoperirea frontalilor inferiori
 overjet mediu
 rapoartele molare și canine de clasa I, clasa a II-a (malocluzie de clasa
II/2) sau clasa a III-a (supraacoperirea mare frontala e asociată cu ocluzie inversă frontală; pot
apărea fațete de abrazie ce duc la ocluzie traumatică pe fața vestibulară a incisivilor centrali
superiori și fața linguală a incisivilor inferiori); ocluzia adâncă acoperită și sindromul progenic
sunt considerate anomalii surori;
 modificări ale ocluziei dinamice: în poziția de postură/de repaus se
analizează free-way space-ul care este de 2-3mm;
 modificări ale funcțiilor:
 fizionomia afectată în repaus, surâs, vorbire; apare surâsul gingival
(,,gummy smile” caracteristic);
 voce închisă, nazonată;
 masticația este de tip tocător cu absența mișcărilor de lateralitate;
 deglutiția poate sau nu să fie afectată;
 respirator nazal;
 autoîntreținerea grav afectată deoarece prezintă risc mare de
parodontopatii care este direct proporțional cu supraîncărcarea grupului
frontal determinând ocluzie traumatică;

În funcție de mărimea spațiului de inocluzie fiziologică și de gradul de supraacoperire

frontală în repaus și în fonație se disting două forme clinice:
 ocluzia adâncă acoperită adevărată/deepbite este caracterizată printr-o
supraacoperire de 4-9 mm care în fonație și repaus se reduce;
 ocluzia adâncă acoperită falsă/pseudoocluzia acoperită/overbite este
caracterizată printr-un spațiu mic de inocluzie fiziologică (2-3 mm) și o supraacoperire care se
menține sau se reduce foarte puțin în intercuspidare maximă; aspectul facial nu este modificat
cu mult.

După gradul de supraacoperire incisivă se poate evalua și gravitatea anomaliei, aprecierea

realizându-se raportând întregul coronar al incisivului superior la cel inferior (supraacoperie ½,
2/3, 3/3 sau în milimetri):
 supraacoperire incisivă de 1/3 - 2/3 (4-5mm) ne indică o formă ușoară
 supraacoperire incisivă de 2/3 - 3/3 (5-9mm) ne indică o formă medie
 supraacoperire incisivă > 3/3 (>9mm) (marginea incizală a incisivilor superiori vine în
contact cu marginea gingivala a incisivilor inferiori) ne indică o formă gravă

Examinări paraclinice:

19
  Studiul de model relevă toate aspectele de la examenul clinic, săgeata sagitală
micșorată, curba Spee adâncă, suprapoziția grupului frontal superior sau/și a grupului frontal
inferior;
 Examenul fotostatic apreciază dimensiunea etajului inferior al feței comparativ cu
etajul mijlociu. Cu cât etajul inferior este mai micșorat decât etajul mijlociu cu atât profilul este
mai convex prin menton retras;
 Examenul radiologic cel mai utilizat este teleradiografia:
- Metoda Tweed prin unghiul FMA micșorat (< 22 grade) indică un profil
hipodivergent, raportul HFP/HFA > 0,69, axa incisivului superior (unghiul IF) este modificat;
- Metoda Sassouni ne indică un profil arhial sau prearhial mai frecvent, clasa a II-a
scheletică, normobite sau deepbite scheletic.

Diagnosticul diferențial se face între forma adevarată și forma falsă:

 În forma adevărată apar modificări faciale grave cu deepbite scheletic, etaj inferior
micșorat, free-way space mare, infraalveolie laterală cu supraalveolie frontală, iar
supracoperirea frontală se reduce total în fonație sau repaus;
 În forma falsă, etajul inferior este de dimensiuni normale sau ușor micșorat,
normobite sau deepbite, supraalveolodenție frontală, iar free-way space-ul cu supraacoperirea
frontală se mențin sau se reduc foarte puțin în repaus și vorbire;

Diagnostic pozitiv:
 Diagnosticul ortodontic morfologic se pune pe baza aspectului facial, supraacoperirii
mari frontale sau retruziei grupului frontal superior, normobite sau deepbite scheletic;
 Diagnosticul ortodontic funcțional reflectă afectarea fizionomiei, masticației,
deglutiției, autoîntreținerii;
 Diagnosticul ortodontic etiologic precizează cauza (ereditatea) ce poate fi agravată și
de alți factori disfuncționali.

(2) Sindromul de inocluzie verticală se caracterizează prin tulburări de creștere și

dezvoltare care pot interesa cel puțin unul dintre cele 3 elemente ale ADM (dinți, procese
alveolare, oase maxilare) și constă în lipsa de contact vertical între cele două șiruri de dinți.

Clasificare (după școala germană):

 Ocluzia deschisă funcțională prezintă modificări faciale minime, etaj inferior al feței
normal dimensionat sau ușor mărit comparativ cu etajul mijlociu, lipsă de contact între dinți în
plan vertical; se datorează infradenției sau infraalveoliei în zona frontală;
 Ocluzia deschisă anatomică (mordex apertus) prezintă modificări faciale evidente
(long face), etaj inferior al feței mărit față de etajul mijlociu (leptoprosopie) și supraalveolodenție
sau/și supradenție laterală;

Manifestări clinice:
 Examenul exooral (Fig. 8-22) evidențiază un aspect facial frecvent afectat
(nemodificat în ocluzia deschisă funcțională tranzitorie), leptoprosopie, șanț labio-mentonier
atenuat sau șters, incompetența labială în forme grave, hipercontracția mușchiului mentalis,

20
 aspect de ,,față crispată” (pacientul face efort să țină închisă gura sau o ține întredeschisă),
aspect de coajă de portocală a mentonului, nu se mai văd dinții superiori, limba are o poziție
anterioară în repaus și deglutiție, iar fizionomia este afectată în repaus, surâs, vorbire;
 Examenul endooral:
 modificări datorate unor anomalii asociate (compresie de maxilar cu
protruzie), denivelarea planului de ocluzie cu infrapoziția grupului frontal sau/și infrapoziția
grupului lateral;
 forme diferite de arcade;
 tulburări ale ATM (sindrom algo-disfuncțional în ATM): mușchiul suprasolicitat
este mușchiul pterigoidian extern cu inserție și pe condilul mandibular datorită traumei ocluzale;
 tulburări parodontale: în zonele unde are loc contact ocluzal apare o
structurare a parodonțiului în condiții de suprasolicitare, iar în zonele în care nu există contact
ocluzal apare o structurare a parodonțiului în condiții de subsolicitare;
 modificări ale ocluziei statice:
 lipsă de contact a dinților celor două arcade în plan vertical
simetrică/asimetrică, frontală/laterală/fronto-laterală (se determină dimensiunea verticală
maximă și extinderea orizontală; se numesc dinții care încă mai au contact);
 incizia lipsește;
 modificări ale ocluziei dinamice: tip masticator tocător cu predominanța
mișcărilor verticale; ghidajul anterior lipsește astfel încât mișcarea de propulsie este preluată de
dinții laterali cu o transmitere a forțelor paraaxial, dinții fiind suprasolicitați; afectarea funcției
ocluzale este minimă atunci când există contact la nivelul caninilor;
 modificări ale funcțiilor:
 afectarea fizionomiei în repaus, surâs, vorbire;
 deglutiție atipică cu interpunerea limbii;
 respirație frecvent orală;
 fonația: sigmatism, dislalii (D, T);
 afectarea autoîntreținerii;
 stomionul are o poziție joasă;
 pacienții cu ocluzie deschisă de cauză metabolică (rahitism) prezintă semnul
Gusselbower pozitiv: ocluzie deschisă, distrofii dentare, arcada inferioară turtită cu retruzia
grupului frontal inferior (arcadă inferioară în formă de trapez);

Examinări paraclinice:
 Studiul de model arată extinderea spațiului de inocluzie verticală, forma arcadelor,
modificări asociate, rapoarte de ocluzie, curba Spee inversată, infraalveolodenția;
 Examenul fotostatic prezintă dezechilibrul etajelor faciale (supradimensionarea etajului
inferior), tipul de profil (drept, convex, concav), simetria facială;
 Examenul radiologic se face pe baza teleradiografiei de profil: unghiul FMA mărit
(hiperdivergență), unghiul B mai mare de 40°, raportul HFP:HFA micșorat, unghiul dintre axa
Brodie și planul Frankfurt mai mare de 65° indică rotația mandibulară posterioară, openbite
scheletic cu etaj inferior al feței mărit.

21
 Diagnostic pozitiv:
 Diagnosticul ortodontic morfologic precizează sindromul de inocluzie verticală cu
măsurarea dimensiunii pe verticală și extinderea pe orizontală, cu precizarea formei clinice în
funcție de modificările constatate pe teleradiografie;
 Diagnosticul ortodontic funcțional indică afectarea fizionomiei, fonației, masticației,
respirației, deglutiției, autoîntreținerii;
 Diagnosticul ortodontic etiologic este important pentru a stabili cauza, dar și factorii
disfuncționali.

Diagnosticul diferențial se face între cele două forme de ocluzie deschisă: anatomică și
funcțională.

8.4. Tulburări de ocluzie

Angrenajul invers constă în circumscrierea fețelor vestibulare ale dinților superiori de către
fețele linguale ale dinților inferiori și poate interesa maxim 3 dinți. Dacă interesează mai mult de
3 dinți se numește ocluzie inversă frontală, iar dacă interesează toți dinții se va numi ocluzie
inversă totală. Rar este o anomalie izolată, cel mai frecvent fiind asociată cu un DDM cu
înghesuire.

Manifestări clinice:
 Examenul exooral ne indică un aspect facial fără modificări;
 Examenul endooral prezintă:
 malpoziții dentare: oropoziția și oroversiunea frontalilor superiori
 înghesuiri dentare
 modificări de formă de arcadă: formă de M, W
 tulburări parodontale: datorită ocluziei traumatice și contactului ocluzal forțat
sunt suprasolicitați dinții angrenați invers, cel mai predispus fiind parodonțiul dinților inferiori;
aceștia vor prezenta retracții gingivale și mobilitate dentară până la posibilitatea de eliminare a
dintelui; angrenajul invers este o urgență în stomatologie;
 modificări ale ocluziei statice (Fig. 8-23):
– modificarea rapoartelor sagitale la nivelul unuia sau a mai multor
incisivi; se notează gradul de supraacoperire la dinții angrenați invers (este indicat ca gradul de
supraacoperie să fie cât mai mare pentru că după ce se realizează saltul articular, această
supraacoperire va juca rolul de contenție naturală);
- rapoarte de ocluzie de clasa I, a II-a sau a III-a;
 modificări ale ocluziei dinamice: blocaje ocluzale grave, tip masticator
tocător;
 modificări ale funcțiilor: fizionomia afectată în surâs, vorbire, masticația,
autoîntreținerea prin consecințele traumei ocluzale.
Diagnosticul ortodontic pozitiv se pune pe baza modificărilor de poziție ale incisivilor
superiori și inversării relațiilor de ocluzie. Se va specifica prezența sau absența spațiului pentru
încadrarea dintelui și gradul de supraacoperire.

22
 ANOMALII DE CLASA A II-A ANGLE
Anomaliile de clasa a II-a se caracterizează prin tulburări de creștere, dezvoltare și
funcționalitate a maxilarelor, alveolelor, dinților, precum și prin tulburări de dinamică
mandibulară caracterizate prin reducerea, mărirea sau deviația parametrilor de referință
(diametre, linii ale frenurilor și interincisive) față de planul medio-sagital.
Școala anglo-saxonă descrie 2 forme clinice:
(1) Malocluzia de clasa II/1
(2) Malocluzia de clasa II/2

9. 1. Malocluzia de clasa II/1

(endognația sau sindromul de compresie maxilară cu protruzie și spațiere
dentară)
Malocluzia de clasa II/1 este un un sindrom caracterizat prin reducerea diametrelor
maxilarelor, proceselor alveolare și dinților față de planul medio-sagital, cu protruzia procesului
dento-alveolar reflectată în ocluzie printr-un decalaj sagital (inocluzie sagitală, ocluzia
distalizată) și o posibilă ocluzie adâncă, rar deschisă, cu sau fără laterodeviere mandibulară.
Manifestări clinice:
 Stare generală:
- dezvoltare generală îngreunată;
- predispoziție la îmbolnăviri bronho-pulmonare cu pusee de faringo-amigdalită,
anemie, nivelul O2 din sânge este normal, reflexe compensatorii cardiovasculare, tulburări
gastrointestinale, renale, de memorie;
- tulburări de postură, accentuarea unghiului cranio-cervical;
- performanțe școlare diminuate.
 Examenul exooral evidențiază:
- facies adenoidian caracteristic (Fig. 9-1): leptoprosop, mandibulă retrognă, profil
convex, tegumente palide, pomeți șterși, narine pensate, fantă labială întredeschisă care lasă
să se vadă incisivii superiori, tulburări gingivale;
- în vorbire și surâs se expune mucoasa gingivală, incisivii superiori au smalțul uscat
care și-a pierdut transluciditatea, sunt proeminenți, spațiați, se sprijină pe buza inferioară;
- buza superioară este subțire, palidă, tracționată la comisuri, ridicată către pragul
narinar, pare scurtă;
- buza inferioară este groasă, fisurată, răsfrântă în șanțul labio-mentonier lasând să
se vadă și o parte din mucoasa orală; mușchiul mentalis este hiperton, prin contracție dând
impresia de bărbie dublă.
 Examenul endooral (Fig. 9-2) indică:
 modificări ale bazei alveolare față de baza coronară a arcadei: baza apicală
este mai mică și baza coronară este largă (prin înclinarea compensatorie a dinților); apexurile
se înscriu pe un spațiu redus creând impresia de ,,ștrangulare” a arcadei;
 arcada poate avea formă de omega (compresie la nivel premolarilor), V
(compresie la nivel incisiv-canin), U (compresie la nivel molarilor), trapez (la mandibulă), M, W;
 bolta palatină este adâncă sau foarte adâncă (boltă gotică);

23
  protruzia grupului incisiv superior și retruzia grupului incisiv inferior sau
protruzia ambelor grupuri și meziopoziția grupului dentar lateral superior cu distopoziția grupului
lateral inferior;
 tulburări parodontale incisive: sângerare, tartru, recesiune parodontală;
 tulburări la nivelul ATM;
 modificări ale ocluziei statice: diferite grade de distalizare mandibulară,
inocluzie sagitală, ocluzie adâncă sau deschisă (uneori);
 modificări ale ocluziei dinamice: contacte și inteferențe ocluzale;
 modificări ale funcțiilor:
 imposibilitatea realizării masticației determină ruperea ,,tăiere în foarfece”
sau plasarea alimentelor în zona laterală în fragmente mici
 fizionomia este afectată atunci când este prezent faciesul adenoidian cu
surâs gingival dizgrațios
 fonația afectată
 autoîntreținerea este afectată prin carii aproximale sau de colet la nivelul
incisivilor superiori
 explorarea funcției respiratorii ne arată hipotonie uni- sau bilaterală a
mușchilor narinari cu obstacole în inspir și expir, hipotonia mușchiului orbicular al buzei
superioare, hipotonia sau hipertonia mușchilor maseteri, hipertonia buzei inferioare, hipertonia
mușchiului mentalis; dacă există incompetență labială aceasta este un factor major de recidivă;
 sindrom protruziv lingual cu precizarea dacă limba este în poziție de
deglutiție atipică și cu cine se realizează contactul în deglutiție (buza inferioară, buza
superioară, mucoasa palatină);
 poziția de postură a mandibulei de tip anterior (o poziție falsă) pentru a
masca dezechilibrul fizionomic dizgrațios dat de retrognația mandibulară și protruzia mezio-
cefalică.

Examinări complementare:
 Studiul de model evidențiază forma arcadelor, indexul Pont, perimetrie,
simetroscopie, rapoarte de distalizare și overjet;
 Examenul fotostatic ne indică un etaj inferior mărit, simetria feței;
 Examenul radiologic evidențiază dezechilibre de creștere, relații scheletale
interelemente, conexiunea cu părtile moi:
 pe OPG se observă aspectul caracteristic al regiunii incisivo- canine ,,în
evantai japonez” care compensează insuficiența de bază osoasă;
 teleradiografia de profil stabilește diagnosticul și urmărește eficiența
tratamentului: unghi SNA mărit, unghi SNB micșorat, ANB mărit, proclinarea incisivilor superiori
crește, unghiul IF >107°, unghiul interincisiv se reduce, clasa a II-a scheletică și alveolară.

Diagnosticul ortodontic pozitiv:

 Diagnosticul ortodontic morfologic se bazează pe un aspect facial caracteristic
(facies adenoidian), măsuratori cefalometrice, index Pont, studiu de model;

24
  Diagnosticul ortodontic funcțional ne indică funcțiile afectate: masticația, fizionomia,
fonația, autoîntreținerea, respirația, deglutiția;
 Diagnosticul ortodontic etiologic precizează cauza.

Diagnosticul diferențial se face cu:

 Malocluzia de clasa II/2
 Macrodonția
 Meziopoziția

9. 2. Malocluzia de clasa II/2

(endognația sau sindromul de compresie maxilară cu înghesuire dentară)
Malocluzia de clasa II/2 este un sindrom caracterizat prin reducerea diametrelor
premolare și molare prin retrodenție cu supraacoperirea grupului incisiv și înghesuiri.
Retrodenția cu supraacoperire este un răspuns compensator al sistemului dentar față de
raportul bazelor osoase maxilare. Retroînclinarea incisivilor și supraacoperirea va fi cu atât mai
mare cu cât decalajul bazelor scheletale maxilare va fi mai mare. Cu cât retruzia incisivilor
superiori este mai mare decât protruzia incisivilor inferiori cu atât devine devine mai mare
supraacoperirea. Dacă supraocluzia se asociază cu un decalaj între muchia incizală a incisivului
inferior și centroidul rădăcinii incisivului superior atunci tratamentul este dificil.

Forme clinice în funcție de gravitate:

 forma ușoară prezintă tulburări morfofuncționale și estetice în limitele tolerabilității
 forma gravă are dezechilibrele ocluzale ce produc tulburări parodontale.

Manifestări clinice:
 Examenul exooral (Fig. 9-3. a) evidențiază un etaj inferior normal sau frecvent mai
mic, șant labio-mentonier accentuat, menton proeminent, buze subțiri, ocluzie labială fermă, nas
proeminent datorită retroînclinării.
 Examenul endooral:
 modificare a bazei apicale a arcadei dento-alveolare și a celei coronare: baza
apicală mai mare decât baza coronară;
 arcadele pot avea formă de trapez;
 înghesuirea dentară (Fig. 9-3. b și c) poate varia de la forme ușoare până la
grave, dar cu aspect tipic: incisivii centrali superiori pot fi verticali, uneori în palatopoziție
marcată; incisivii laterali vestibuloversați cu rotație mezială peste coroana centralilor; canini în
vestibulopoziție; incisivii inferiori în retro- sau proinclinare;
 fațete de abraziune pe fața palatinală a superiorilor și pe fața vestibulară a
incisivilor inferiori;
 tulburări parodontale ca și o consecință a dezechilibrelor morfofuncționale
scheletale;

25
  modificări ale ocluziei statice: diverse grade de supraacoperire a grupului
incisiv, angrenaje inverse la nivelul premolarilor unilateral sau bilateral și distalizarea în zona
laterală;
 modificări ale ocluziei dinamice:
 relația de postură a mandibulei ne arată drumul de închidere normal;
 mișcările de lateralitate sunt imposibil de efectuat în formele grave;
 tipul masticator este tocător cu o activitate puternică a mușchilor ridicători
ai mandibulei;
 dacă tulburarea de creștere se complică prin pierderea unor dinți din zona
laterală, mandibula este forțată să se deplaseze și mai distal datorită creșterii supraocluziei și
drept consecință apare sindromul algo-disfuncțional;
 reducerea diametrelor premolare sau molare;
 accentuarea curbei Spee;

Diagnosticul diferențial se face cu:

 celelalte diviziuni ale clasei a II-a
 pseudoocluzia adâncă și adevărată
 clasa I cu supraalveolodenție incisivă

9. 3. Sindromul ocluziei distalizate:

(1) Retrognația mandibulară funcțională
(2) Retrognația mandibulară anatomică

(1) Retrognația mandibulară funcțională este un decalaj de poziție a mandibulei cu

poziționarea acesteia mai posterior în raport cu maxilarul superior și cu baza craniului.

Manifestări clinice:

 Examenul exooral (Fig. 9-4) evidențiază un etaj inferior de dimensiuni normale sau
ușor micșorat; în cazul în care este asociată și malocluzia de clasa II/2 pacientul prezintă și șant
mentonier adânc cu buza inferioară inversată, profil convex, dar uneori mentonul poate
proemina (hiperdezvoltarea regiunii mentoniere).
 Examenul endooral:
 arcada superioară poate avea formă normală sau poate prezenta modificări
asociate (îngustare cu înghesuiri), iar pentru zona frontală există două posibilități:
 Incisivi superiori în protruzie caz în care apare malocluzia de clasa II/1
 Incisivi superiori în retruzie caz în care apare malocluzia de clasa II/2
 arcada inferioară poate avea formă normală sau cu modificări asociate;
 ambele arcadele pot prezenta retruzii grave, cu formă de trapez.
 modificări ale ocluziei statice:
 La incisivi: treapta sagitală de dimensiuni variabile, dimensiunea ei depinzând
de protruzia superioară, retruzia inferioară, retrognația mandibulară, supraacoperirea mare
(dată de retropoziția mandibulei)
 La molari: obligatoriu rapoarte de distalizare (pot reflecta și modificări de

26
poziție dentară, dar se datorează în acest caz retropoziției mandibulei), rapoarte de lingualizare,
dar pot fi și rapoarte normale sau extrem de rar, ocluzia încrucișată.

 Modificări ale ocluziei dinamice:

 este foarte important dacă pacientul poate să facă o propulsie spontană a
mandibulei în fonație sau o propulsie la cerere și dacă aceasta propulsie are ca rezultat
armonizarea aspectului facial;
 verificăm dacă, în momentul în care solicităm pacientului să facă o propulsie
a mandibulei până la corectarea rapoartelor sagitale de ocluzie în zona laterală, arcada
superioară mai poate circumscrie arcada inferioară atât lateral cât și frontal (pentru a preveni
ocluzia încrucișată sau ocluzia inversă frontală).
 în funcție de modificările care apar în propulsie se vor stabili obiectivele
terapeutice.
 modificări ale funcțiilor:
 fizionomia este afectată și în repaus, prin modificările etajului inferior, dar
și în surâs și vorbire, mai ales prin modificarea profilului facial.
 respirația este afectată în malocluzia de clasa II/1 (respirație orală).
 Incizia este afectată și depinde de mărimea overjet-ului; masticația este
de tip tocător (mișcări pe verticală).
 autoîntreținerea este afectată prin ocluzia defectuoasă; când distalizarea
este severă, iar grupul frontal inferior prezintă suprapoziție, marginile incizale ale frontalilor
inferiori presează și pot leza papila frontalilor superiori.

Examinări complementare:
 Studiul de model indică prezența unor îngustări de arcada, alungiri de arcadă, deficit
de spațiu, aprecierea rapoartelor de ocluzie;
 Examenul fotostatic arată proporția etajelor feței (etajul inferior comparativ cu cel
mijlociu), tipul de profil (de obicei convex);
 Examenul radiologic se bazează pe teleradiografia de profil:
 Metoda Tweed: FMA uneori micșorat determină hipodivergența feței, SNA poate
avea valori normale sau poate fi mărit, SNB întotdeauna este micșorat, ANB este mărit;
 Metoda Sassouni: clasa a II-a alveolară, clasa a II-a dentară, de obicei clasa a
II-a scheletică, mai rar clasa I (doar cand există o hiperdezvolare a mentonului)

Diagnostic ortodontic pozitiv:

 Diagnosticul ortodontic morfologic se bazează pe aspectul facial (etaj inferior ușor
micșorat și profilul convex), rapoartele de distalizare, SNB micșorat (ANB mărit), prezența unei
clase a II-a alveolare și dentare și frecvent clasa a II-a scheletică, testul de propulsie pozitiv,
dimensiuni normale ale mandibulei (ambele ramuri);
 Diagnosticul ortodontic funcțional se bazează pe afectarea funcțiilor fizionomică,
masticatorie și autoîntreținerea;
 Diagnosticul ortodontic etiologic se adresează tuturor factorilor disfuncționali, în
special cei care acționează în momentul examinării pacientului.

27
 Diagnosticul diferențial se face cu:
 retrognația anatomică
 retroalveolia și retrodenția
 DDM

(2) Retrognația mandibulară anatomică este o anomalie în care mandibula în totalitate sau
doar anumite segmente (ramul ascendent sau orizontal) este subdimensionată (micrognația
mandibulară).

Manifestări clinice:
 Examenul exooral indică un etaj inferior micșorat (accentuat), incompetență labială,
pacientul face efort pentru a-și aduce buzele în contact, profil facial convex, uneori forme grave
(,,profilul de pasăre”, ,,gura de delfin”).
 Examenul endooral:
 arcadă superioară normală sau cu modificări asociate (mai frecvent protruzie,
mai rar retruzie);
 arcada inferioară micșorată în toate planurile; baza apicală mult mai mică decât
cea coronară (obligatoriu protruzie);
 modificări ale ocluziei statice:
 La incisivi: overjet mare, supraacoperire mare, inocluzie verticală.
 La molari: rapoarte de distalizare, frecvent ocluzia lingualizată.
 modificări ale ocluziei dinamice: testul de propulsie negativ, propulsia este sever
limitată.
 modificări ale funcțiilor:
 fizionomia este grav afectată prin prezența etajului inferior mult micșorat
și a profilului convex sau chiar ,,de pasăre”
 masticația este grav afectată, incizia lipsește pentru că se reduc
suprafețele masticatorii.
 deglutiția, respirația, fonația, autoîntreținerea sunt afectate

Examinări complementare:
 Studiul de model indică gravitatea îngustărilor, înghesuirilor, distalizării, mărimea
overjet-ului;
 Examenul fotostatic relevă gradul de micșorare a etajului inferior al feței, gravitatea
profilului convex se apreciază prin unghiul mărit al tangentei gurii al lui Schwartz;
 Examenul radiologic se bazează pe teleradiografie de profil care indică:
 Metoda Tweed: FMA cu valori de hiperdivergență, SNB mult micșorat,
ANB mult mărit
 Metoda Sassouni: clasa a II-a scheletică, alveolară, dentară, deepbite
scheletic
 Examenul antropometric: valorile Go-Gn, respectiv Go-Kdl (condilion)

28
 Diagnosticul ortodontic pozitiv:
 Diagnosticul ortodontic morfologic se pune pe baza modificărilor faciale,
hipodezvoltării mandibulei (antropometric și teleradiografic), profil facial caracteristic, pe baza
testului de propulsie negativ, rapoarte de distalizare;
 Diagnosticul ortodontic funcțional indică afectarea tuturor funcțiilor;
 Diagnosticul ortodontic etiologic precizează factorii disfuncționali asociați

Diagnosticul diferential se face cu:

 retrognația funcțională
 constricția sau anchiloza de ATM

ANOMALII DE CLASA A III-A

Anomaliile de clasa a III-a se caracterizează printr-o mezializare mai mult sau mai puțin
accentuată a molarilor primi permanenți inferiori, ocluzie inversă frontală și profil concav.
Anomaliile scheletale pot afecta mandibula printr-o dezvoltare exagerată a acesteia în cele trei
planuri, prin hipodezvoltarea maxilarului superior sau o combinație între cele două forme de
modificări.
Anomaliile prezente pot fi grupate astfel:
10. 1. Prognatismul funcțional
10. 2. Progenia falsă
10. 3. Prognatismul anatomic

10. 1. Prognatismul funcțional mandibular (progenia de conducere forțată) se

caracterizează printr-un decalaj în plan sagital între cele două maxilare datorită propulsiei
mandibulei pentru a ajunge în pozița de intercuspidare maximă, închiderea făcându-se în 2
timpi. Astfel, decalajul apare prin poziționarea anterioară a mandibulei și nu prin creșterea în
dimensiune a acesteia.

Manifestări clinice:
 Examenul exooral reliefează un etaj facial inferior normal sau ușor mărit, mentonul și
buza inferioară proemină în repaus, șanț labiomentonier atenuat sau șters, profil concav prin
menton proeminent, treaptă inversată a buzelor.
 Examenul endooral prezintă:
 forma arcadelor nu este caracteristică, poate fi normală sau cu modificări
asociate;
 retroalveolodenție a grupului frontal superior și proalveolodenție a grupului
frontal inferior (Fig. 10-1);
 modificări ale ocluziei statice:
 în zona frontală în plan sagital vom constata o ocluzie inversă frontală ±
treaptă sagitală inversă;
 în zona laterală în plan sagital vom constata rapoarte de mezializare
(clasa a III-a Angle), în plan transversal ocluzie încrucișată și în plan vertical contacte instabile;

29
  modificări ale ocluziei dinamice evidențiază faptul că închiderea cavității orale
se va face în 2 timpi:
 timpul 1: la nivelul contactului prematur vom avea contact și dezocluzie la
restul dinților;
 timpul 2 cuprinde propulsia mandibulei pentru a realiza intercuspidarea
maximă
 testul de retropulsie poate fi:
- parțial pozitiv – pacientul poate efectua retropulsia mandibulei până în
poziția de cap la cap
- total pozitiv – pacientul poate efectua retropulsia mandibulei până la
rapoarte ocluzale normale
 modificări ale funcțiilor:
 fizionomia este afectată în repaus, surâs și vorbire
 masticația este de tip tocător
 deglutiția poate fi de tip infantil
 autoîntreținerea este afectată prin trauma ocluzală

Examinări complementare:
 Examenul fotostatic din normă frontală ne indică un etaj inferior egal cu etajul
mijlociu sau un etaj inferior ușor mărit față de etajul mijlociu. Examenul fotostatic din normă
laterală ne indică un profil concav, cu unghiul Schwartz de 10°).
 Examenul radiologic cuprinde teleradiografia de profil care ne indică: SNA normal,
SNB mărit, ANB micșorat, distanța Ao-Bo negativă, o ușoară clasa a III-a scheletică și a III-a
alveolară.

Diagnosticul ortodontic pozitiv:

 Diagnosticul ortodontic morfologic se stabilește pe baza semnelor faciale (profil
concav, șanț mentonier atenuat), modificărilor ocluziei statice (ocluzie inversă frontală, clasa a
III-a molară), modificărilor ocluziei dinamice (închiderea în 2 timpi cu propulsia mandibulei,
testul de retropulsie este parțial sau total pozitiv), semnelor cefalometrice (SNB mărit, ANB
micșorat).
 Diagnosticul ortodontic funcțional ne indică afectarea fizionomiei, masticației,
autoîntreținerii;
 Diagnosticul ortodontic etiologic precizează cauza și factorii disfuncționali care mai
acționează în momentul examinării.

Diagnosticul diferențial se face cu:

 progenia falsă
 progenia adevărată

10. 2. Progenia falsă (retrognație maxilară sau micrognație maxilară) este decalajul
sagital datorat insuficientei dezvoltări a maxilarului fie numai în plan sagital (retrognație

30
maxilară), fie atât în plan sagital cât și transversal (micrognație maxilară), dând astfel impresia
falsă de proeminare a mandibulei.

Manifestări clinice:
 Examenul exooral evidențiază un aspect facial modificat prin: etaj inferior micșorat,
etaj mijllociu înfundat și micșorat, profil concav datorită retrocheiliei superioare, fața are un
aspect dizgrațios, lățit cu pomeții șterși; această formă de anomalie afectează cel mai mult
fizionomia.
 Examenul endooral:
 arcada superioară este micșorată, dinții frontali superiori sunt în
proalveolodenție cu baza apicală mică, înghesuiri dentare; rar apar retroalveolodenții datorate
unor cicatrici retractile (Fig. 10-2);
 arcada inferioară nu prezintă modificări;
 modificări ale ocluziei statice:
 în zona frontală în plan sagital se constată o ocluzie inversă ± overjet
negativ, iar in plan vertical grade variate de supraaacoperire;
 în zona laterală în plan sagital vom întâlni rapoarte de mezializare (clasa
a III-a) sau rapoarte neutrale, iar în plan transversal ocluzie încrucișată.
 modificări ale ocluziei dinamice: mișcarea de propulsie este ghidată de dinții
laterali;
 modificări ale funcțiilor:
 fizionomia este afectată în repaus, surâs și vorbire
 fonația este afectată la pacienții cu DLMP
 masticația și deglutiția

Examinări complementare:
 Studiul de model ne arată modificări ce indică dezvoltare deficitară a maxilarului
superior: îngustare, săgeată sagitală micșorată, deficit de spațiu la perimetrie;
 Examenul radiologic constă în teleradiografia de profil care indică un SNA micșorat,
ANB micșorat, SpNA-SpNP mai mică decât 2/3 din ramura orizontală a mandibulei, distanța
SpNA-SpNP mai mică decât baza craniului.

Diagnosticul ortodontic pozitiv:

 Diagnosticul ortodontic morfologic se pune pe baza semnelor faciale, semnelor
ocluzale și semnelor cefalometrice;
 Diagnosticul ortodontic funcțional se pune pe baza afectării fizionomiei, fonației,
masticației, deglutiției;
 Diagnosticul ortodontic etiologic precizează cauza generală sau locală.

10. 3. Progenia adevărată reprezintă o mărire în dimensiune a întregii mandibule sau doar a
unor părți ale ei (ramura orizontală, ramura ascendentă, condili).
Manifestări clinice:

31
  Examenul exooral indică un șanț mentonier atenuat sau șters, treapta buzelor
negativă, etaj facial inferior supradimensionat, dar poate fi și ușor subdimensionat, profil concav
prin menton proeminent, iar forma feței nu este caracteristică (Fig. 10-3).
 Examenul endooral:
 arcada superioară nu are o formă caracteristică, grupul frontal prezintă o
protruzie compensatorie și înghesuiri;
 arcada inferioară are formă de trapez, grupul frontal inferior este în retruzie
(astfel se diferențiază forma adevărată de progenie mandibulară de forma funcțională), treme și
diasteme, erupții precoce.
 modificări ale ocluziei statice:
 în zona frontală în plan sagital întâlnim o ocluzie inversă frontală ± o
treaptă sagitală inversă, în plan transversal linia interincisivă poate fi sau nu deviată, iar în plan
vertical un grad variabil de supraacoperire sau ocluzia deschisă (foarte greu de tratat datorită
recidivelor frecvente);
 în zona laterală în plan sagital observăm rapoarte de mezializare (clasa a
III-a), iar în plan transversal ocluzie încrucișată;

 modificări ale ocluziei dinamice: testul de retropulsie este negativi, iar ghidajul
anterior se face pe dinții laterali.
 modificări ale funcțiilor:
 fizionomia este grav afectată în repaus, surâs și vorbire; pacientul poate
dobândi complexe de inferioritate ce-l vor determina să colaboreze mai bine cu medicul
specialist;
 masticația este de tip tocător;
 autoîntreținerea este grav afectată prin traumă ocluzală;
 afectarea parodonțiului marginal prin transmiterea forțelor masticatorii
paraxial.

Examinări complementare:
 Studiul de model evidențiază overjetul și dimensiunea lui, indexul Pont ne indică
supradimensionarea mandibulei, perimetria ne indică valoarea mărită a perimetrului existent;
 Examenul fotostatic arată dimensiunea cu care este mărit etajul facial inferior, profil
concav, unghiul format de tangenta gurii mai mic de 10 ̊.
 Examenul radiologic constă în:
 Ortopantomografia evidențiază spații între muguri în arcada inferioară
 Teleradiografia de profil indică: FMA normal sau mărit, IMPA micșorat, SNB
mărit (patognomonic), distanța Ao-Bo negativă, unghiul id-B cu planul bazal mandibular mai mic
de 85 ̊, clasa a III-a scheletică, clasa a III-a alveolară, openbite scheletic (înrăutățeste
prognosticul).
 Examenul antropometric ne arată că ramurile ascendentă și orizontală ale
mandibulei sunt mărite.

Diagnosticul pozitiv:

32
  Diagnostic ortodontic morfologic se pune pe baza modificărilor faciale (etaj inferior
mărit, profil concav), semnelor ocluzale (ocluzie inversă frontală, clasa a III-a molară), semnelor
cefalometrice (unghiul SNB mărit, unghiul ANB negativ, distanța Ao-Bo negativă, clasa a III-a
scheletică și alveolară);
 Diagnosticul ortodontic funcțional indică afectarea fizionomiei, masticației,
autoîntreținerii, fonației;
 Diagnosticul ortodontic etiologic precizează cauza.

Diagnosticul diferențial se face cu:

 Prognatismul mandibular funcțional
 Progenia falsă (retrognația maxilară)
Frecvent cele două forme (progenia falsă și prognatismul mandibular anatomic) se asociază
și reprezintă o formă foarte gravă.

33