UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE DIN CRAIOVA

FACULTATEA DE MEDICINĂ DENTARĂ

PROGRAM DE STUDIU RESTAURĂRI PROTETICE CU SPRIJIN IMPLANTAR

LUCRARE DE DISERTAȚIE

Coordonator științific
Prof.univ. dr. Mercuț Veronica

Absolvent
Student Gureanu Alexandra

Craiova
2022
1
 UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE DIN CRAIOVA
FACULTATEA DE MEDICINĂ DENTARĂ
PROGRAM DE STUDIU RESTAURĂRI PROTETICE CU SPRIJIN IMPLANTAR

ASPECTE ALE REALIZĂRII PROTEZELOR

FIXE CU SPRIJIN IMPLANTAR

Coordonator științific
Prof.univ. dr. Mercuț Veronica

Absolvent
Student Gureanu Alexandra

Craiova
2022

2
 Cuprins
INTRODUCERE................................................................................................................................4
PARTEA GENERALĂ......................................................................................................................5
I. INDICAȚIILE PROTEZELOR FIXE CU SPRIJIN IMPLANTAR..........................................6
I.1 Etapele de tratament și bilanțul preprotetic în vederea realizării unei restaurări protetice cu
sprijin implantar............................................................................................................................8
I.2 Ghidul radiologic și ghidul chirurgical.........................................................................................8
I.3 Tehnici de amprentare...................................................................................................................9
I.4 Realizarea modelului preliminar și a lingurii individuale...........................................................11
I.5 Realizarea modelului preliminar.................................................................................................11
I.6 Confecționarea lingurii individuale............................................................................................12
I.7Amprentarea finală a câmpului protetic prin tehnica directă.......................................................13
I.8 Confecționarea modelului de lucru.............................................................................................14
I.9 Principii de design pentru protezele cu sprijin implantar...........................................................15
I.10 Alegerea si prepararea bonturilor Specific tehnologiei protezelor cu sprijin implantar...........16
I.11 Materiale răşinice folosite pentru confecționarea protezelor cu sprijin implantar....................17
I.12 Proprietățile maselor ceramice:.................................................................................................17
PARTE SPECIALĂ.........................................................................................................................19
Caz clinic nr.1..................................................................................................................................20
Caz clinic nr.2..................................................................................................................................24
Caz clinic nr.3..................................................................................................................................32
Caz clinic nr.4..................................................................................................................................37
CONCLUZII....................................................................................................................................41
BIBLIOGRAFIE..............................................................................................................................42

3
 INTRODUCERE

Odată cu pierderea parțială sau totală a dinților pacienții încep să se gândească serios la
aspect și la pierderea funcțiilor sistemului stomatognat, dorindu-și restaurarea în principal a
funcției estetice și a funcției masticatorii. Scopul stomatologiei moderne este acela de a restabili
funcțiile pacientului cat mai aproape de normal.
Refacerea morfologiei și funcțiilor sistemului stomatognat a constituit un deziderat
continuu al echipei medic stomatolog-tehnician dentar. Exigentele estetice ale pacienților au
crescut foarte mult în ultimele decenii, de aceea, nu se mai poate vorbi astăzi de o reabilitare
funcțională, fără o refacere a fizionomiei, cât mai aproape de perfecțiune. Explozia de materiale
dentare a diversificat tehnologiile de realizare a construcțiilor protetice; cunoașterea
particularităților fiecărei metode, cu avantajele, dezavantajele și limitele acestora, permite
alegerea unei soluții terapeutice adecvate și rezolvarea celor mai dificile situații clinice, în
condiții optime.
Datorită așteptărilor din ce în ce mai ridicate ale pacienților referitoare la estetica
lucrărilor protetice, se caută continuu soluții pentru fabricarea restaurărilor fixe.
Termenul de implant dentar se referă la implanturile endoosoase menite să restaureze
absența unuia sau mai multor dinți. Implantul dentar se folosește atunci când pacientul dorește o
restaurare cât mai biofuncțională , fără alte sacrificii osoase sau dentare. Rolul implanturilor
dentare este acela de a susține lucrări dentare (coroane, punți sau proteze speciale pe implanturi)
ce înlocuiesc dinții pierduți. Protetica implantologică a revoluționat tratamentul stomatologic
modern beneficiile sale fiind vizibile în numeroase domenii ale medicinii dentare.

4
PARTEA GENERALĂ

5
 I. INDICAȚIILE PROTEZELOR FIXE CU SPRIJIN IMPLANTAR

Edentaţiile unidentare beneficiază de refaceri protetice pe implante, fără a mai fi

necesară prepararea dinților limitrofi breșei pentru o punte;
Edentaţiile terminale se pot proteza grație implantelor cu restaurări protetice
conjuncte;
Edentaţiile parțiale cu breșe întinse de peste trei dinți pot fi rezolvate cu restaurări protetice
conjuncte prin inserarea unor implante ce devin stâlpi suplimentari. În acest moment reabilitarea
orală a edentaţiei parțiale cu ajutorul protezelor mobilizabile este în contradicție totală cu termenul
de reabilitare orală, deoarece protezele mobilizabile permit refacerea funcțiilor ADM doar într-o
mică măsură.
Din acest punct de vedere implantologia a revoluționat protetica deoarece i-a permis acesteia să
dispună de stâlpi suplimentari acolo unde este nevoie. Deși se folosesc pe scară largă în acest
moment implantele (există concepții conform cărora dinții care nu vor avea pe arcadă o viață mai
lungă de cinci ani se extrag și în locul lor se inseră implante) apar însă și eșecuri.
Înainte de a se hotărâ inserția unui implant pe arcadă trebuie să se analizeze posibilitatea
realizării unei restaurări protetice prin mijloace obișnuite.
Edentaţia totală mandibulară sau maxilară poate fi la ora actuală rezolvată grație
implantologiei orale, prin lucrări conjuncte; de obicei se insera 4-6 implante la mandibulă în zona
interforaminală, sau șase - opt implante la maxilar pe care se agregă o suprastructură fixă.
Protezarea convențională reprezintă un compromis, deoarece posibilitatea refacerii
funcțiilor aparatului dento-maxilar prin proteză mobilă este limitată de echilibrul deficitar al
acesteia ca urmare a atrofiei marcate a câmpului protetic, a hipotoniei musculare și chiar a reducerii
secreției salivare. Astfel, percepția edentaţiei totale de către pacient poate varia de la disconfort
până la mutilare, iar tratamentul trebuie să vizeze refacerea funților aparatului dento-maxilar în
condiții cât mai bune, în raport cu așteptările pacientului.
Progresul medicinei dentare din ultima perioadă a permis utilizarea implantelor dentare în
diverse forme de edentaţie cu rezultate peste așteptări. În domeniul edentaţiei totale utilizarea unor
modalități de protezare fixă sau mobilă pe implanturi a condus la rezultate superioare protezării
convenționale prin îmbunătățirea menținerii și stabilității acestora.
Supraprotezarea pe implante asigură o reabilitare orală a pacientului cu edentaţie totală mai

6
confortabilă din punct de vedere fizic, psihic, funcțional și estetic și care asigură o profilaxie a
țesuturilor pe termen lung. Principalul beneficiu pe care implantologia îl aduce în cazul
supraprotezării la edentatul total este reprezentat de îmbunătățirea menținerii și stabilității protezei
care ajută pacientul în acomodarea cu piesa protetică și ulterior asigură refacerea funcțiilor
aparatului dento-maxilar în condiții optime. Datorită îndeplinirii acestor deziderate prin
supraprotezarea pe implante, această metodă de tratament a ajuns să fie utilizată din ce în ce mai des
în terapia protetică.
O serie de cercetări clinice au arătat superioritatea supraprotezării pe implante comparativ
cu protezarea clasică, iar supraprotezarea pe 2 implante la mandibulă a fost statutată la nivel
internațional prin Consensul McGill, ZorK, ca prima opțiune de tratament sau ca standard
minim de tratament în edentaţia totală mandibulară.

7
 I.1 Etapele de tratament și bilanțul preprotetic în vederea realizării
unei restaurări protetice cu sprijin implantar

Etapele tratamentului prin implant:

1) Consultația - Medicul va face consultația, iar împreună cu tehnicianul dentar pe baza
modelelor de studiu poate analiza și observa particularitățile cazului.
2) Inserarea implantului După efectuarea unei anestezii loco-regionale se va realiza o incizie
gingivală cu decolarea acesteia și expunerea osului în care urmează să fie inserat implantul. Cu
ajutorul unor freze speciale se va crea în os o cavitate unde se va insera implantul. La finalul
intervenției se va face sutura gingiei și se va verifica prin examen radiologic poziția implantului.
3) Descoperirea implantului și realizarea lucrării protetice După ce perioada de osteointegrare s-a
finalizat (de obicei 4-6 luni), medicul va realiza descoperirea implantului și atașarea bontului de
vindecare pentru a conforma gingia. Apoi se trece la etapa de protezare propriu-zisă și se va
executa în laboratorul de tehnică dentară lucrarea protetică (coroană, punte, sau proteză
mobilizabilă în funcție de situația clinică).

I.2 Ghidul radiologic și ghidul chirurgical

Funcția primară a ghidului chirurgical este de a furniza informații diagnostice

prechirurgicale și orientează clinicianul cu privire la direcția și lungimea implantului. Acest tip
de ghid se poate confecționa pe modelul de studiu cu ajutorul aparatului de confecționat gutiere,
utilizând-se o placă termoplastică de 0,5mm. Se frezează modelul de studiu la nivelul spațiului
edentat și se fixează un pin de lungime cunoscută sau o bilă metalică cu diametrul cunoscut. Cu
ajutorul aparatului de confecționare gutiere se încorporează pinul sau bila în gutieră și se
efectuează o radiografie. Lungimea implantului se determină cu ajutorul regulii de trei simple,
cunoscându-se lungimea pinului inserat în ghid sau dimensiune reală a bilei metalice este
comparată cu dimensiunea din radiografie. Diferența dintre cele două măsurători este
echivalentă cu rația de distorsiune a radiografiei.
Șablonul de ghidaj chirurgical este un dispozitiv care ajută la poziționarea și paralelizarea
chirurgicală a implantelor dentare. Condițiile pe care trebuie să le îndeplinească un șablon
chirurgical ideal: să fie rigid și cât mai stabil după inserarea pe câmp să permită operatorului un
acces cât mai facil în timpul intervenției să fie sterilizabil să poată fi folosit la mai multe
manopere (descoperirea implantelor) să posede markeri radioopaci pentru a repera viitoarea
poziție a implantelor în examenele imagistice și a avea funcție și de ghid radiologic Ghidul
chirurgical propriu-zis care permite orientarea inserției implantului/implanturilor în sens
8
vestibulo-oral și mezio-distal poate fi confecționat cu ajutorul aparatului de realizat gutiere din
placă termoplastică sau din acrilat auto/termo/foto polimerizabil transparent.
Etapele confecționării unui ghid chirurgical din placă termoplastică:
- Realizarea machetei diagnostice care reproduce aspectul viitoarei lucrări protetice. În
situația unei edentaţii totale se poate duplica proteza totală a pacientului .
- Pe modelul de studiu coroborat cu radiografia și/sau computertomografia se stabilește
direcția de inserție a implanturilor dentare și poziția acestora .
- Cu ajutorul paralelografului, utilizând freze de diametre diferite se frezează în modelul de
studiu (duplicat în prealabil) lăcașurile viitoarelor implanturi în care se fixează cu ceară pini
.
- Pentru confecționarea ghidului se folosește o placă termoplastică rigidă sau acrilat transparent
care are avantajul unei rigidități superioare Stabilitatea este realizată prin includerea unui număr
suficient de dinți vecini. Pentru o breșă unidentară, șablonul va cuprinde cel puțin un dinte
mezial și unul distal. Referitor la suprafață este suficientă 1/3 din coroana fiecărui dinte. Când
avem o edentaţie terminală șablonul va cuprinde 2-3 dinți situați mezial pe creasta edentată. În
cazul edentaților totale, ghidul se fixează intraoperator, după decolarea lambolului
mucoperiostal, cu ajutorul șuruburilor de osteosinteză în regiunea anterioară și în zonele laterale.

I.3 Tehnici de amprentare

Tehnica de amprentare diferă în funcție de suprastructura pentru care se

optează(mobilizabilă, demontabilă sau cimentată), de sprijinul acesteia(numai pe implante sau de
tip mixt, pe implante și dinți naturale) precum și de sistemul de implante folosit.
Tipul suprastructurii determină numărul amprentelor sau mai bine zis fazele clinico-tehnice
în funcție de care se stabilesc și tipurile și categoriile de amprente.
Aproape toate sistemele moderne de implante oferă dispozitive de amprentare și transfer. În
funcție de sistemul utilizat diferă și tehnica de amprentare respectiv posibilitățile de transfer a
situației clinice pe modelul de lucru. În protetica implantologică au devenit uzuale următoarele
tehnici de amprentare:
-amprenta directă
-amprenta indirectă
-amprenta convențională a stâlpului protetic definitiv[1]

Tehnica indirectă
Caracteristic metodei indirecte este că dispozitivul de amprentare înșurubat în implant

9
rămâne la locul lui, pe câmpul protetic în momentul îndepărtării amprentei. Când se folosește o
capă de transfer acesta rămâne în amprentă. După îndepărtarea amprentei din cavitatea bucală se
deșurubează dispozitivul de amprentare de pe implant, se atașează la stâlpul analog și se repune
în amprentă. În cazul folosirii unei cape care a rămas fixată în amprentă se introduce stâlpul
analog în capă.
Amprenta se poate face cu o lingură standard sau cu o lingură individuală confecționată pe
modelul de studiu sau preliminar. Materialul de amprentă trebuie să fie obligatoriu elastic: silicon,
polieter sau hidrocoloizi(reversibili sau ireversibili).

Tehnica directă
Tehnica directă de amprentare se utilizează la ora actuală numai pentru amprentarea finală.
Necesită dispozitive de transfer directe (DTD). Forma unanim acceptată a acestor dispozitive la
ora actuală este paralelipipedică, ele fiind prevăzute cu șuruburi lungi care le permit atașarea la
stâlpul implantului.
Amprentarea se face cu ajutorul lingurii individuale confecționate în prealabil pe modelul
realizat pe baza amprentei preliminare.
Lingura va fi perforată la nivelul șuruburilor de fixare a dispozitivului, șuruburile trebuie să
depășească(să străpungă) lingura. Materialele folosite în amprentare trebuie să fie de tipul
siliconilor de consistență chitoasă(cu reacție de adiție sau de policondensare) sau a polieterilor.
După priza materialului de amprentare de deșurubează șuruburile de fixare a dispozitivelor.
Astfel dezinserția amprentei se va face simultan cu dispozitivele de transfer direct. Pe aceste
dispozitive fixate în amprentă se fixează stâlpii analogi prin intermediul șuruburilor de fixare.
Această manoperă se va executa cu mare grijă pentru a nu provoca deformări ale amprentei.
Ulterior întregul ansamblu este trimis în laborator în vederea turnării modelului de lucru din
gipsuri de clasa a IV-a(extradure).

Amprentarea stâlpului protetic definitiv

La amprentarea stâlpului protetic definitiv procedeul este același ca și în tehnica punților
convenționale. După amprentare se demontează stâlpul protetic de pe implant(dacă este
demontabil), se montează pe stâlpul analog oferit de sistemul respectiv și se repune în amprenta.
Dacă stâlpul protetic nu este demontabil și sistemul nu oferă un stâlp analog, se confecționează
modelul secționat ca si în protetica convențională. Se recomandă ca partea alveolară a
modelului(care va fi secționată) să fie confecționată din gipsuri extradure de clasa a IV-a(sau
materiale speciale de tipul rășinilor epoxi). În cazul unor modele cu bont mobilizabil este necesar
ca cel puțin bontul mobil(al implantului) să fie din astfel de material.

1
0
 I.4 Realizarea modelului preliminar și a lingurii individuale
Modelul este copia pozitiva a câmpului protetic. Scopul realizării modelului preliminar
este:
-completarea examenului clinic;
-confecționarea lingurii individuale.
Modelul este compus din modelul propriu-zis si soclu. Materialul de elective in realizarea
modelului preliminar este gipsul. Modelul trebuie sa îndeplinească câteva condiții:
-exactitatea tridimensională;
-reproducerea fidelă a detaliilor;
-rezistența la rupere și la abrazie;
-manipulare ușoară;
-confecționarea rapidă a modelului;
-compatibilitatea chimică și fizică a materialului din care se confecționează modelul cu
materialele de amprentă. [2]

I.5 Realizarea modelului preliminar

Amprenta se așază pe platoul măsuței vibratoare pentru a favoriza pătrunderea pastei de
ghips în cele mai fine detalii și pentru a împiedica apariția porozităților în masa modelului.
Pasta de ghips se aplică în porțiunile cele mai înalte ale amprentei, în mod repetat și, în cantități
reduse, la început. Dacă sunt zone declive, de mici dimensiuni, în care pasta de ghips pătrunde
cu dificultate și exista riscul formării de incluziuni de aer, cu ajutorul unei pensule sau a unui
instrument bont se poate facilita curgerea omogenă a ghipsului în amprentă.
Când impresiunea corespunzătoare dinților s-a acoperit se pot pune cantități mai mari de
ghips pentru a umple amprenta. La completa umplere a amprentei aceasta de îndepărtează de pe
măsuța vibratoare și se așteaptă 20-30 de minute până la priza ghipsului.
După priza completă a gipsului, se demulează amprenta evidențiindu-se astfel modelul
preliminar. Dispozitivele de transfer indirecte se îndepărtează de pe stâlpii analogi pe care se
atașează ulterior dispozitivelor de transfer directe; modelul preliminar fiind astfel pregătit în
vederea realizării lingurii individuale.

11
 I.6 Confecționarea lingurii individuale
Lingura individuală reprezintă suportul rigid al materialului de amprentare funcțională.
Ea corespunde particularităților individuale ale fiecărui câmp protetic.
Caracteristicile lingurii individuale sunt:
-rigiditatea, calitate ce-i conferă nedeformabilitatea în timpul amprentării
-rezistența mecanică la șocurile ce tind să rupă, calitate necesară să mențină materialul de
amprentare în contact cu suprafața câmpului protetic
-dimensiunea suprafeței egală cu dimensiunea câmpului protetic
-adaptată la suprafața câmpului protetic, la nivelul zonei de sprijin și a zonei de succiune
-grosimea marginilor de 1,5-2 mm rotunjite și netede
-obținută printr-un procedeu tehnologic simplu
-materialul utilizat să fie ieftin.

12
 După izolarea modelului prin procedeele cunoscute, se trece la realizarea lingurii
individuale în vederea amprentării finale. Materialul de confecționare a lingurii poate fi o rășină
acrilică termopolimerizabilă caz în care, inițial se realizează macheta acestei linguri, dintr-un
platou de ceară. Se pot utiliza cu succes și materiale compozite fotopolimerizabile. Macheta
trebuie să fie astfel realizată încât între ea și dispozitivele de transfer să existe un spațiu de 3mm
iar până la țesuturile moi ale câmpului protetic să existe un spațiu de minim 1 mm. Se recomandă
ajustarea înălțimii lingurii astfel încât DTD să depășească înălțimea acesteia de minim 5mm.
Ulterior ceara se înlocuiește cu rășină acrilică termopolimerizabilă prin tehnicile clasice.
Manopera nu mai are loc când se utilizează materiale compozite fotopolimerizabile sau rășini
acrilice autopolimerizabile.
Lingura individuală se poate realiza și direct din acrilat autopolimerizabil cu mențiunea
că, în acest caz, trebuie realizată cu minimum 24h înainte de amprentarea finală pentru a elimina
contracțiile la polimerizare datorate evaporării monomerului acrilic. În cazul când acest lucru nu
este posibil, avem la îndemână două alternative:
-depunerea lingurii într-un recipient cu apă fierbinte timp de 15 minute; astfel se elimină
cantitatea de monomer rezidual, deci și eventualele variații dimensionale
-utilizarea unui material fotopolimerizabil
-realizarea lingurii individuale prin procedeul de baro-termoformare a unor plăci prefabricate.

I.7Amprentarea finală a câmpului protetic prin tehnica directă

Pentru amprentarea definitivă în vederea realizării modelului de lucru se recomandă
metoda directă dacă sistemul de implante oferă dispozitive de transfer direct (DTD) și situația
anatomică permite folosirea acestora. Atunci când pacientul realizează o deschidere prea mică a
cavității bucale va trebui să recurgem la metoda indirectă de amprentare(utilizarea de dispozitive
indirecte de amprentare și transfer). În acele ce urmează vom descrie detaliat metoda directă.
După obținerea lingurii individuale, perforată la nivelul dispozitivelor de transfer se face
verificarea lingurii în cavitatea bucală. Pentru aceasta este necesar ca în prealabil să se monteze
dispozitivele de transfer pe implant.

13
 Se recomandă ca înainte de amprentare să se adapteze peste orificiul din lingură o placă
de ceară, iar în timpul în care ceara mai este încă plastică să se introducă din nou lingura în
cavitatea bucală. Astfel șuruburile de fixare a dispozitivelor vor perfora ceara, Aceasta are rolul
de a comprima materialul de amprentă și permite totodată o centrare corectă a lingurii(aceasta
fiind transparentă). Metoda necesită un material de amprentare care după priză să fie cât mai
stabil. E. Bratu recomandă un material de amprentare pe bază de polieter(de exemplu Impregum-
Espe). Înainte de amestecarea materialului este necesar să se verifice încă o dată poziția DTD-
urilor. Lingura va fi pensulată cu un adeziv pentru retenționarea materialului de amprentă.
Se amestecă materialul și se aplică cu ajutorul unei seringi în jurul dispozitivelor și apoi
se aplică lingura încărcată în cavitatea bucală. Lingura se centrează astfel încât șuruburile de
fixare să străpungă orificiile din ceara de pe lingură. După priza materialului se slăbesc
șuruburile de fixare a dispozitivelor de transfer.
Urmează dezinserția amprentei, dispozitivele de transfer rămânând fixate în amprentă. În
sfârșit, se trece la evaluarea amprentei, urmărindu-se redarea cu fidelitate a tuturor
particularităților câmpului protetic, se verifică dacă dispozitivele sunt fixate corect și nu există
material de amprentă pe suprafața de adaptare a acestora cu implantul sau extensia
transmucozală a implantului. Existența de material pe marginea dispozitivelor înseamnă că
acestea nu au fost complet strânse. În cazul în care amprenta este satisfăcătoare, aceasta se
dezinfectează, după care stâlpii analogi se vor atașa la dispozitivele de transfer, în acest moment
amprenta este aptă pentru trimitere în laborator în vederea realizării modelului de lucru.

I.8 Confecționarea modelului de lucru

Modelul reprezintă copia pozitivă a câmpului protetic redat cu cea mai mare exactitate.
Este realizat prin turnarea pastei de gips în amprentă.
Orice model este alcătuit din două părți care formează un tot unitar: modelul propriu-zis
și soclul. Aceste componente au funcții diferite și pot fi constituite din același material sau din
materiale diferite. . [3]
În amprenta finală se toarnă un anumit tip de gips vacuum-malaxat, obținându-se astfel
modelul de lucru. Amprenta finală nu se recomandă a fi vibrată pe măsuța vibratorie datorită
posibilelor deformări ce pot surveni. Deoarece toate materialele de amprentă prezintă contracții
de priză se recomandă utilizarea preferențială a gipsului de clasa a IV-a, a cărui triplă expansiune
compensează parțial aceste contracții de priză.
Mai mult, modificarea raportului dintre pulbere și apa distilată necesară în favoarea
pulberii crește expansiunea de priză.

14
 Estetica finală a unei piese protetice depinde în mare măsură și de relațiile armonioase ale
acesteia cu țesuturile moi adiacente și/sau subiacente. Pentru a avea o reprezentare fidelă a
acestor formațiuni pe câmpul protetic, se recomandă( în cazul unor cerințe estetice excepționale)
Realizarea unui model duplicat pe care să fie redată limita cervicală; acest lucru se poate
obține prin injectarea unor materiale elastice de tipul polieterilor sau siliconilor(de preferat cu
reacție de adiție) în jurul stâlpilor analogi de pe modelul de lucru. În final, modelul duplicat va
avea o reprezentare fidelă a țesuturilor moi adiacente și subiacente implantului. Menționăm însă
că realizarea unui model duplicat nu este obligatorie, impunându-se doar în cazul unor solicitări
estetice deosebite.
După priza completă a gipsului, stâlpii sunt îndepărtați din dispozitivele de transfer
directe. Se demulează amprenta obținându-se modelul de lucru. Dispozitivele de transfer directe
se pot ulterior steriliza și reutiliza.

I.9 Principii de design pentru protezele cu sprijin implantar

Tehnicianul dentar va asigura (începând cu modelarea machetei) posibilitățile reale de
integrare a suprastructurii în funcționalitatea aparatului dentomaxilar, de la caz la caz.
Nerespectarea morfologiei ocluzale va genera în final un stres major la interfața os-implant. În
confecționarea unei suprastructuri din cadrul unei restaurări protetice pe implante trebuie
respectate câteva principii și reguli:
a. pasivitatea suprastructurii. Este absolut necesară obținerea unei relații pasive între
suprastructură și infrastructură, ceea ce va permite distribuția adecvată și uniformă a
forțelor ocluzale spre interfața os-implant.
b. lățimea suprafeței ocluzale în sens vestibulo-oral S-a demonstrat că lățimea mai mică a
suprafeței ocluzale a punților pe implant determină creșterea eficienței masticatorii la acești
pacienți.
c. limita cervicală În majoritatea cazurilor se preferă o topografie supragingivală a marginilor
suprastructurii. Designul suprastructurii trebuie să faciliteze, prin prezența ambrazurilor,
posibilitatea unei igienizări perfecte și a unei bune stimulări gingivale. Pacienții trebuie
instruiți asupra necesității imperioase de menținere în perfectă stare a igienei regiunii de
joncțiune implant-țesuturi moi. Unele dintre sistemele noi de implante lansate în vederea
satisfacerii exigențelor estetice, permit plasarea juxtagingivală sau chiar intratisulară a
marginilor gingivale ale protezei.
d. mărimea coroanelor Așa cum s-a arătat la început, elementele de agregare și componentele
corpului de punte vor apărea de dimensiuni mai mari decât dinții naturali preexistenți,
datorită fenomenului de resorbție osoasă, adeseori cu implicații nefaste asupra fizionomiei.
15
Acest

16
 dezavantaj poate fi remediat printr-o serie de artificii. Puntea propriu-zisă formată din elemente
de agregare și corp de punte, alcătuiește suprastructura care se agregă la infrastructură (implante
dentare, sau implante și dinți naturali). Ea restabilește parametrii optimi ai morfologiei și
funcționalității unui segment de arcadă, sau a unei arcade dentare întregi, integrându-se perfect în
cadrul unui aparat dento-maxilar. Puntea mobilizabilă și supraprotezele sunt alte alternative
utilizate frecvent în protezarea pe implante.

I.10 Alegerea si prepararea bonturilor specific tehnologiei protezelor cu sprijin

implantar
Această etapă se realizează în laboratorul de tehnică dentară. Aceste faze de lucru sunt de
obicei destul de greu de separat una de cealaltă . Ca și algoritm de lucru , este recomandată
alegerea bonturilor după ce modelele au fost plasate în articulator şi deja imaginea viitoarei
lucrări este conturată. În cazul în care există dinți vecini ai viitoarei lucrări se va ține seama de
fețele lor proximale orientate spre viitoarea lucrare , și de asemenea în cazul în care în lucrare
urmează să fie incluse bonturi prefabricate care nu pot fi frezate , trebuie să fie luate ca punct de
plecare pentru alegerea și prepararea celorlalte .
O trusa pentru alegerea bonturilor specifică sistemului de implanturi utilizat este necesară,
astfel tehnicianul putând face alegerea potrivită . Alegerea propriu zisă constă în plasarea
consecutivă a bonturilor cu angulaţii și orientări diferite pe model , începând cu cele de zero
grade , continuând cu cele angulate , verificând permanent poziționarea lor și în paralelograf dar
și în articulator .
Prepararea bonturilor constă în adaptarea lor dacă este cazul în lungime , și paralelizarea
lor cu ajutorul paralelografului. Se utilizează seturi de freze speciale pentru această operațiune ,
cu înclinații de 0 grade , 2 , 4 sau 6 , de regulă o freză cu granulație brută și una de formă
identică dar cu granulație fină , pentru a obține o suprafață netedă , precum și un ulei special
pentru frezaj , destinat evitării încălzirii excesive a bonturilor în timpul frezării , deoarece acest
lucru afectează rezistența mecanică a acestora.
Obiectivele frezării sunt înlăturarea retentivităţilor date de înclinația bonturilor , respectiv
paralelizarea , obținerea pragurilor circulare pe care se va face închiderea marginală a coroanelor.
Este necesar ca o grijă deosebită să se acorde zonelor în care peretele bontului poate fi subțiat
excesiv , pentru că poate compromite rezistența mecanică a acestuia , dar și zonelor în care a fost
proiectată o înșurubare laterală, unde trebuie de asemenea evitată subțierea peretelui , astfel încât
să nu compromită viitoarea înșurubare.

17
 I.11 Materiale răşinice folosite pentru confecționarea protezelor cu sprijin
implantar
La ora actuală, rășinile acrilice sunt utilizate când se dorește scăderea costului
tratamentului, când nu există spațiu pentru o restaurare metalo-ceramică sau ca o alta proteză
intermediară.
În funcție de agentul termic/chimic care declanșează polimerizarea, se disting 2 categorii de
polimetacrilați de metil; termopolimerizabil, a căror polimerizare este inițiată de căldură și
autopolimerizabili chemopolimerizabil sau polimerizabili la rece. PMMA-ul este un polimer
termoplastic foarte transparent, obținut prin polimerizarea monomerului de metilmetacrilat.
Datorită transparenței, aspectului estetic și a rezistenței la zgârieturi PMMA-ul poate fi considerat
o alternativă mai ușoară a sticlei. De asemenea, este numit câteodată sticlă acrilică.
PMMA-ul poate fi utilizat ca o alternativă la policarbonat (PC) dacă sunt necesare
transparență mai mare, rezistență mai bună la UV și la zgârieturi, iar rezistența la impact nu este
crucială pentru aplicație.
PMMA-ul este disponibil sub forma de granule și pot fi prelucrate prin injecție, extrudare și
suflare.
Principalele caracteristici ale PMMA-lui:
Proprietăți optice excepționale
Transparență și luciu.
Rezistență excelentă la razele soarelui (radiație ultravioletă) și îmbătrânire sub influență
factorilor de mediu.

I.12 Proprietățile maselor ceramice:

În cadrul protezelor fixe, coroanele metalo-ceramice dețin o poziție privilegiată tocmai
datorită utilizării lor frecvente atât ca mijloace terapeutice izolate de refacere coronară, cât și ca
elemente de agregare în cadrul unor punți dentare. (Costa E., 1975)
Aliajele metalice din care se confecționează componenta metalică asigură acestor proteze
rezistență, iar masele ceramice le conferă aspectul fizionomic.
Duritatea maselor ceramice este mai mare comparativ cu diferite materiale utilizate în
stomatologie precum și cea a țesuturilor dure dentare coronare.
Porozitatea depinde de:
- tipul de ardere(în vacuum incluziunile de aer sunt eliminate)
- arderea în prezența unui gaz capabil să difuzeze în afara masei ceramice;
- răcirea sub presiune(care reduce dimensiunea porilor)

18
 Dilatarea termică depinde de compoziția chimică. Masele ceramice au conductivitatea
termică redusă și datorită acestui lucru masele ceramice sunt considerate biomateriale izolante.
Contracția este mare, valoarea maximă atingându-se în cursul celei de-a treia arderi(15-
20%),impunând o depunere a pastei de masă ceramică în exces înaintea acestei arderi.
Izotropia apare la ceramica clasică, amorfă, în timp ce smalțul dentar este anizotrop.
Acest lucru explică imposibilitatea imitării perfecte a dinților naturali, diferențele , izotropia
apărând doar în incidențele tangențiale.
Transluciditatea este mai mare la masele ceramice arse în vid, acestea fiind de aproape 20
de ori mai transparente decât masele ceramice arse la presiunea atmosferică.
Cromatica se referă la nuanța și saturația culorii, parametri ce pot varia în funcție de
temperatura de ardere. Datorită absorbției și reflexiei selective se generează o gamă de culori
care permite colorarea diversă. Este foarte important ca alegerea culorii să se facă la lumina
naturală. Pentru a se obține o individualizare perfectă este de preferat ca masele ceramice să fie
fluorescente. Estetica ceramicii turnate este calitativ superioară.
Proprietățile maselor ceramice sunt legate de faptul că acestea sunt biomateriale a căror
caracteristică principală o constituie fragilitatea, rezistența la compresiune fiind superioară celei
la tracțiune.
Masele ceramice sunt materiale inerte. Ceramica sticloasă prezintă o stabilitate chimică
deosebită. Masele ceramice nu sunt atacate de salivă, sunt foarte bine tolerate de parodonțiul de
înveliș , precum și de țesuturile dentare. Masele ceramice glazurate nu rețin placa bacteriană
grație excelentei configurații de suprafață. De asemenea, ceramica este un izolant termic pentru
dentină și pulpă, împiedicând transmiterea variațiilor termice din cavitatea bucală.
Biocompatibilitatea ceramicii turnate este foarte bună, inerția biologică și precizia făcând din
acest material un produs superior, suportabil de țesuturile cu care vine în contact.

19
PARTEA SPECIALĂ

20
 Caz clinic nr.1
A fost primită în laboratorul de tehnică dentară o amprentă globală în 3 timpi în
vederea confecționării unei lucrări provizorii. S-a realizat gingia falsă (masca gingivală
și s-a turnat modelul(Fig.1, Fig.2).

Fig.1 Pregătirea gipsului extradur în vederea turnării modelului.

Fig.2 Modele turnate.

21
 Fig.3 Montarea modelelor în articulator.

Fig.4 Alegerea bonturilor protetice.

Conform relațiilor intermaxilare stabilite prin intermediul șabloanelor de ocluzie au fost

montate în articulator cele două modele(Fig.3) și apoi au fost alese bonturile protetice(Fig. 4).

22
 Fig.5 Paralelizarea bonturilor protetice.

Fig.6 Scanarea modelelor și realizarea machetei virtuale cu ajutorul programului CAD-CAM.

Ulterior, cu ajutorul unui disc acestea au fost paralelizate(Fig.5)

Pentru realizarea viitoarei structuri protetice s-a recurs la tehnologia CAD- CAM. Au fost scanate
cele două modele și a fost proiectată restaurarea provizorie(Fig.6).

23
 Fig.7 Lucrarea provizorie a fost frezată și adaptată pe model.

Fig.8 S-a realizat finisarea și lustruirea protezei provizorii apoi a fost cimentată la bonturile
protetice.

Lucrarea frezată a fost adaptată pe model, urmând să fie trimisă în cabinet pentru cimentare(Fig.7,
Fig.8).

24
 Caz clinic nr.2
S-a primit în laboratorul de tehnică dentară o amprentă globală în 3 timpi în vederea
confecționării unei lucrări total fizionomice cu scopul restaurării morfo-funcţionale și în special
a fizionomiei pacientului. În acest scop s-a realizat o lucrare metalo-ceramica total fizionomica.
S-au realizat modelele și cel de lucru cu mască gingivală și s-au montat în articulator(Fig. 1).
Modelele au fost scanate și s-a realizat proiectul viitoarei restaurări protetice(Fig. 2, Fig.3,
Fig.4,Fig.5).

Fig.1 Realizarea modelelor și a măștii gingivale și montarea lor în articulator.

Fig.2 Scanarea modelelor.

25
Fig.3 Transmiterea informației în programul CAD.

Fig.4 Conturarea liniei de colet.

26
 Fig.5 Poziționarea pe arcada maxilară a machetei virtuale.
A fost realizată o lucrare provizorie din PMMA prin frezare(Fig. 6). Aceasta a fost
adaptată în ocluzie și ulterior trimisă în cabinet pentru cimentarea provizorie și pentru
verificarea relațiilor intermaxilare și a refacerii fizionomiei(Fig.6, Fig.7, Fig.8).

27
Fig.6 Frezarea în bloc de PMMA a lucrării provizorii.

28
Fig.7 A fost realizată lucrarea provizorie și lipită în laborator de bonturile protetice permițând
accesul la șurub.

Fig.8 Verificarea ocluziei statice și dinamice în articulator și trimiterea în cabinet.

29
 Fig. 9. Restaurarea virtuală-forma finală.

S-a revenit la modelajul virtual al restaurării finale cu ajutorul programului CAD și s-a
redus din forma anatomică 1,5-1,8 mm. Acest spațiu fiind necesar pentru stratificarea
ceramicii(Fig. 9, Fig.10).

Fig.10 S-a realizat scheletul metalic care va servi ca suport pentru ceramică și se frezează cu
ajutorul programului CAM.

30
 Fig.11 Realizarea scheletului metalic.

Fig.12 Realizarea stopurilor ocluzale pentru a verifica în cabinet, în cavitatea orală

dimensiunea verticală de ocluzie.
După realizarea scheletului metalic, s-a trimis proba în cabinet. Pentru acestea, în zonele de
sprijin au fost plasate stopuri ocluzale în vederea evaluării dimensiunii verticale de ocluzie. (Fig.11,

31
Fig.12, Fig13)

32
 Fig.13 Aplicarea opacului.

După proba în cabinet, scheletul s-a oxidat, s-a aplicat opac în funcție de culoarea finală a
lucrării protetice, apoi s-au aplicat straturile de masă ceramică la cuptor conform indicațiilor
producătorului(Fig. 13, Fig.14, Fig.15).

Fig.14 S-a realizat stratificarea masei ceramice cu ajutorul unei pensule.

33
Fig.15 S-a realizat arderea masei ceramice la temperaturile indicate de producător.

Fig.16 Lucrarea protetică finală trimisă în cabinet

34
 Caz clinic nr.3

S-a primit în laboratorul de tehnică dentară o amprentă globală în 3 timpi (amprenta in

lingura deschisa, amprenta antagonistă si ocluzia) în vederea confecționării unei lucrări
provizorii. Au fost montați stâlpii analogi și a fost realizată masca gingivală(Fig. 1, Fig.2,
Fig.3, Fig.4).

Fig.1 Amprentele și montarea analogilor.

Fig.2 S-a depus masca gingivală.

35
 Fig.3 Pregătirea gipsul extradur în vederea turnării modelului.

Fig.4 Modele turnate.

În funcție de relațiile intermaxilare înregistrate, cele două modele au fost montate în articulator
și au fost alese două bonturi protetice care s-au potrivit cel mai bine situației prezente(Fig. 5, Fig.6).

36
 Fig.5 Montarea modelelor în articulator.

Fig.6 Alegerea bonturilor protetice care corespund optim.

37
 Fig.7 Pregătirea si paralelizarea bonturilor protetice.

Fig.8 Scanarea modelelor și transmiterea informației în programul CAD.

Bonturile au fost paralelizate la izoparalelograf și a fost realizată scanarea modelelor și a relațiilor

de ocluzie(Fig.7, Fig.8).

38
 Fig.9 . Macheta virtuală.
A fost realizată macheta virtuală a viitoarei restaurări protetice cu ajutorul programului CAD-CAM.
Lucrarea provizorie a fost frezată și adaptată pe model (Fig.9)

39
 Caz clinic nr.4

S-a primit în laboratorul de tehnică dentară o amprentă globală în 3 timpi în vederea

confecționării unei coroane total fizionomice cu scopul restaurării morfo-funcţionale. Au fost
montați analogii și apoi s-a realizat masca gingivală(Fig.1, Fig.2). După realizarea
modelelor finale, acestea au fost montate în articulator conform relațiilor intermaxilare
înregistrate(Fig. 3, Fig.4). Modelele au fost scanate și s-a obținut modelul virtual al
viitoarei coroaneFig.5, Fig.6). A fost frezat scheletul și ulterior au fost parcurse
celelalte etape tehnologice de aplicare a maselor ceramice(Fig.6, Fig.7).
Lucrarea finală a fost trimisă în cabinet.

Fig.1 Amprentele și montarea analogilor.

40
Fig.2 S-a depus masca gingivală.

Fig.3 Modele turnate.

41
 Fig.4 Alegerea bonturile protetice care corespund optim.

Fig.5 Realizarea machetei virtuale cu ajutorul programului CAD-CAM.

42
 Fig.6 Stratificarea masei ceramice.

Fig.7, Fig.8 S-a realizat arderea masei ceramice la temperaturile indicate de producator, apoi s-a
adaptat lucrarea protetică și s-a aplicat glazura.

43
 CONCLUZII

 Respectarea fiecărei etape este extrem de importantă, iar efectuarea acesteia cu maximă
precizie duce la o lucrare protetică cu un succes garantat.
 Păstrarea sănătății țesuturilor dent-parodontale și muco-osoase prin acțiunea forțelor
ocluzale în axul rădăcinii și glisarea protezei fără afectarea dinților/implantelor de
sprijin.
 Avantajul tehnicii directe de amprentare este acela ca prezintă un risc scăzut de
deformare a amprentei după ce este îndepărtată din cavitatea bucală.
 Implanturile au însă dezavantajul de a nu fi recomandate în cazurile în care masa osoasă
pe care acestea urmează să se sprijine nu este suficientă și nici în cazurile în care
pacientul este fumător.
 Proprietățile estetice ( translucenţă) și biologice (biocompatibilitate) ale maselor
ceramice fac ca ele să dețină o largă aplicabilitate în stomatologie.
 Modul de aplicare a maselor ceramice în special în zonele care reconstituie spațiile
interdentare permite o gama largă de lucru pentru tehnicianul dentar în vederea realizării
unui aspect cat mai aproape de natural al restaurării finale.
 În alegerea tipului de masa ceramică tehnicianul împreună cu medicul stomatolog țin
cont de proprietățile optice și mecanice ale acestuia.
 Datorită așteptărilor din ce în ce mai ridicate ale pacienților referitor la estetica lucrărilor
protetice, se caută continuu soluții pentru fabricarea restaurărilor fixe.
 Protetica implantologică a revoluționat tratamentul stomatologic modern. beneficiile sale
fiind vizibile în numeroase domenii ale medicinii dentare

44
 BIBLIOGRAFIE
[1] Dr. Emanuel Bratu, Dr. Mihai Fabricky, Implantologie orală și restaurări protetice cu sprijin
implantar, LITO U.M.F. ”Victor Babeș”, Timișoara, 2002
[2] BratuD. şi colab.-Materiale Dentare (vol. III), Ed. Helicon Timişoara, 1994.
[3] Horia Octavian Manolea, Mirela Opri, Radu Rîca, Tiberiu Tîrcă, Tehnologia protezelor
metalo-ceramice, Editura Medicală Universitară, Craiova, 2017
[4] Dr. Ion Rîndașu, Proteze dentare volumul I, Editura Medicală, București, 1994
[5] SICHER H., DUBRUL E.L. – Oral Anatomy 6th Ed. St. Louis, C. V. Mosby, 1975..
[6] SĂBĂDUŞ I. – Proteza totală (Ştiinţă, artă şi tehnică), Ed. Doina, Cluj-Napoca 1995
[7] FONSECA RJ – Oral and Maxillofacial Surgery, vol 7, WB Saunders Comp, Philadelphia,
London 2000
[8] DE BRUIN H. – Patient’s opinion and treatment outcome of fixed rehabilitation on
Bränemark implants. Clin. Oral. Impl. Res. 1997, 8, 265 – 271
[9] BATENBURG R.H., RAGHOEBAR G.M., VAN OORT R.P., HEIJDENRIJK K. and
BOERING G. - Mandibular overdentures supported by two or four endosteal implants. A
prospective comparative study. Int J Oral Maxillofac Surg. 1998 ; 27 : 435-439.
[10] Cehreli M.C., Karasoy D., Kökat A.M., Akca K., Eckert S. A systematic review of marginal
bone loss around implants retaining or supporting overdentures, Int J Oral Maxillofac Implants;
25:2:266-277, 2010.
[11] Tokuhisa M., Matsushita Y., Koyano K. In vitro study of a mandibular implant overdenture
retained with ball, magnet or bar attachments: Comparison of load transfer and denture stability.
Int J Prosthod; 16:128-134, 2003.
[12] Misch CE., Perel ML., Wang HL. et al. Implant Success, Survival, and Failure: The
International Congress of Oral Implantologists (ICOI) Pisa Consensus Conference. In: Implant
Dent, 2008, vol. 77, nr.1, p. 5-15.
[13] Gumeniuc A., Topalo V. Principii de alegere a numărului optimal de implante în diferite
tipuri de edentaţii. În: Medicina Stomatologică, 2014, nr. 20, p. 62-73.
[14] Sanda Mihaela Popescu – Curs master RPSI - Reabilitare mobilizabila implanto-protetica,
2020, pag 1-40

45