CONŢINUTUL DEMERSULUI TERAPEUTIC

1. Demersul psihoterapeutic la intrarea în terapie

Se orientează asupra structurării planului de organizare a procesului psihoterapeutic prin

elaborarea contractului terapeutic (Orlinsky, 1992; Holdevici,1998). Durata –două şedinţe.
Intrarea într-un tratament psihoterapeutic implică:
- viaţa şi personalitatea clientului – caracteristicile lui personale, concepţia lui despre ceea ce
înseamnă a fi client bun sau mai puţin bun pentru terapie;
- viaţa şi personalitatea terapeutului, cu calităţile lui personale, dar şi calificările potrivit modelului
teoretic şi practic de psihoterapie;
- influenţele mediului înconjurător, macrosocial şi microsocial, atât pentru client cât şi pentru
terapeut; contextul socio-cultural, valorile morale, culturale şi spirituale, normele profesionale,
sistemul de asistenţă medicală.
Demersul iniţial, de diagnostic, este o suită logică de faze/ etape, care se suprapun continuu
în practică
1) Prima fază este prezentarea iniţială, de către client, a dificultăţilor sale.
2) A doua fază - evaluarea prin interviul clinic general. În această fază, clientul este chestionat
asupra următoarelor aspecte:
- descrierea problemei principale, care trebuie să fie abordată din mai multe puncte de vedere;
- pe cine afectează ce mai mult problema.
Se culeg informaţii cu privire la originile problemei şi evoluţia acesteia în timp (când a apărut, ce
modificări au avut loc pe parcurs şi ce factori au afectat evoluţia acesteia).
Se continuă cu :
- evaluarea clinică prin utilizarea scalelor de evaluare a intensităţii simptomelor depresive, anxioase,
a intensităţii gândurilor inhibitoare, a dificultăţilor în afirmarea de sine .
- autoevaluarea gravităţii perturbării capacităţilor şi funcţiilor;
- evaluarea gravităţii perturbării capacităţilor şi funcţiilor şi a nivelurilor rezistenţelor clientului. Din
informaţiile adunate pe baza bilanţului clinic se stabilesc obiectivele terapeutice.
Un rol important, referitor la acest aspect, îl are reprezentarea teoretică şi practică pe care
terapeutul şi-o face despre intervenţia terapeutică, ţinând cont de mulţimea dificultăţilor „subiective”
a „povestirilor” sale (problemele reale sau concrete ale clientului), dar şi de comportamentele pe care
le prezintă.
 Deşi obiectivele terapiei sunt stabilite de la început, ele se pot schimba pe parcursul
demersului psihoterapeutic.
Obiectivul ales de client şi asupra căruia a căzut de acord cu terapeutul trebuie să fie exprimat
în termeni precişi, clari şi operaţionali.
Având în vedere aceste lucruri, contractul ia forma unui acord tacit între participanţi (client şi
terapeut), definind ce este tratamentul, ce implică el; cum, unde şi când va avea loc; ce trebuie să
facă, ce se poate şi ce nu se poate „face” în psihoterapie, eventual cât va dura şi care vor fi costurile.
Funcţia principală a evaluării în cadrul acestui demers psihoterapeutic o reprezintă
formularea şi acordul dintre client şi psihoterapeut cu privire la planul de tratament.

2. Demersul psihoterapeutic de bază

Procesul psihoterapeutic pentru atingerea obiectivului propus începe după finalizarea

demersului diagnostic şi încheierea contractului terapeutic.
Durata este egală cu timpul derulării şedinţelor , mai puţin, ultima întâlnire.
Conţinutul acestui demers este constituit din intervenţiile tehnice pe care terapeutul le
utilzează, în timpul şedinţelor şi de-a lungul terapiei, pentru a evidenţia cum se manifestă ceea ce a
fost definit ca problemă a clientului şi apoi cum se schimbă/ modifică acest comportament –
problemă.
Tehnicile sunt alese din repertoriul celor însuşite de psihoterapeut de-a lungul formărilor şi
vom prezenta în sinteză, pe cele reprezentative, care au constituit baza intervenţiilor de schimbare.
Demersul psihoterapeutic este unul eclectic, pragmatic, eficient şi sistematic care are drept
scop să mobilizeze disponibilităţile latente cu caracter adaptativ şi să inducă modificări pozitive la
toate nivelurile aflate în interacţiune , aşa cum sunt prezentate în tabelul următor:
 MODALITĂŢI MECANISME DE
SCHIMBARE
COMPORTAMENT Întărire pozitivă,
Întărire negativă,
Pedeapsă, sancţiune.
AFECT Priza de conştiinţă,
Clarificarea şi acceptarea
sentimentelor,
SENZAŢII Scăderea tensiunii,
Plăcerea senzorială
IMAGERIE Imagini de reuşită,
Modificarea imaginii de
sine
COGNIŢII Restructurare cognitivă,
Priza de conştiinţă.
RELAŢII Modelarea pentru a
INTERPERSONALE dezvolta asertivitatea şi alte
obişnuinţe sociale
FACTORI ORGANICI Identificarea maladiilor
organice,
Oprirea consumului abuziv
de substanţe (de toate
felurile),
Alimentaţie echilibrată,
Mişcare,
Medicaţie doar dacă este
cazul.
INTERVENŢIE
Modelare,
Jocul de rol,
Relaxare şi antrenament în
comunicare
Respiraţie şi relaxare
musculară profundă,
Antrenament pentru
creşterea rezistenţei la
stres,
Vizualizarea creativă şi
Vizualizarea răspunsurilor
eficiente,
Imersie şi confruntare
cognitivă.
Antrenament în relaxare,
Antrenament psihoton,
Tehnici de vizualizare
Tehnici cognitive
Antrenamentul
obişnuinţelor sociale şi a
asertivităţii
Ex. de respiraţie
Ex. fizice( gimnastica)
 Practic, acest demers se bazează pe ideea că se poate descrie o persoană şi se pot evalua
resursele şi dificultăţile psihologice în termeni de acţiune şi interacţiuni variate, traversând cele şapte
domenii care, deşi distincte, stabilesc o legătură stânsă între ele.
Este important de menţionat că, diagnosticarea corectă a gradului de încărcare, a fiecărui domeniu,
oferă posibilitatea psihoterapeutului să aleagă şi să-i propună clientului său problemele şi tehnicile
asupra cărora să lucreze în timpul şedinţei / şedinţelor în vederea atingerii obiectivului.
Abordarea psihoterapeutică ţine seama de complexitatea fiecărui diagnostic, astfel pentru
fiecare client rezultând un model care integrează procedee terapeutice adecvate atingerii obiectivului
propus.
Demersul psihoterapeutic de bază se desfăşoară pe parcursul tuturor şedinţelor, mai puţin
ultima care este dedicată demersului de final. În acest timp, acţiunile clientului, mai mult sau mai
puţin cooperante, ca urmare a intervenţiilor terapeutice definesc relaţia terapeutică.
Aceasta depăşeşte nivelul unei tranzacţii care se derulează între „participanţi”, aşa cum ar
reieşi din contractul încheiat, deoarece include calităţile personale ale clientului şi terapeutului.
Caracteristicile fizice, psihologice şi socio-culturale indică la fiecare dintre ei ce tip de persoană este
„celălalt” şi în ce măsură acest „celălalt” îi apare ca demn de încredere, de a fi apreciat şi de a fi
înţeles.
Tipul şi intensitatea legăturii care se dezvoltă concret într-o relaţie psihoterapeutică depinde
de combinaţia caracteristicilor personale ale „participanţilor”. Legătura relaţională psihoterapeutică
ca rezultat al manierii după care clientul şi psihoterapeutul se angajează mutual, are drept
caracteristici:
- investirea de rol reciprocă;
- maniera de a-şi asuma funcţia sa;
- rezonanţa „manierei” de a se exprima;
- climatul emoţional, manifestările afectelor.
Foarte importante în procesul terapeutic sunt aspectele ce ţin de efectele imediate din cursul
şedinţei. Considerăm că efectele imediate, pozitive, pentru client depind mult de raportarea la sine a
clientului şi în egală măsură, de raportarea la sine a terapeutului. Conştientizarea de către client a
faptului că se află într-un proces psihoterapeutic de schimbare face ca efectele imediate din cursul
şedinţei / şedinţelor, să includă un progres continuu de înţelegere, abilitate, linişte interioară,
motivaţie.
Nu negăm faptul că au survenit pe parcursul şedinţei/şedinţelor şi efecte imediate negative, în
sensul că ceea ce s-a petrecut în timpul şedinţei, i-a accelerat clientului impresia de situaţie fără
ieşire, de disperare, de demoralizare şi uneori de dezorientare.
 Suntem în consens cu rezultatele cercetărilor care au pus în evidenţă eficacitatea relaţiei
terapeutice, afirmând că efectele pozitive imediate din cursul şedinţei au constituit baza schimbărilor
vieţii clientului aflat într-un proces psihoterapeutic.
Am mai aduce un argument în favoarea acestui fapt, şi anume cel legat de eficacitatea
autoevaluării comportamentului prin temele pentru acasă, ce au avut menirea să îl ajute pe client să-
şi însuşească şi îmbunătăţească tehnicile de autoajutorare.

3. Demersul psihoterapeutic final

Putem să îl caracterizăm ca un demers psihoterapeutic cu valoarea prognostică, deoarece

prefigurează reperele vieţii de zi cu zi, a clientului fără terapie. Se desfăşoară la ultima întâlnire
(ultima şedinţă), după ce în prealabil clientul şi terapeutul au convenit că este momentul încetării
relaţiei terapeutice, deoarece obiectivele au fost în totalitate sau parţial atinse. Valoarea prognostică
este dată mai mult de funcţia evaluativă a demersului final, care evidenţiază rata de succes a
psihoterapiei pe care tocmai a încheiat-o. Acest demers are şi o funcţie pedagogică deoarece sunt
oferite sugestii cu privire la comportamentele viitoare, în vederea menţinerii progresului dobândit
prin psihoterapie.

4. Demersul psihoterapeutic în faza de urmărire

Ca parte a contractului psihoterapeutic încheiat, am prevăzut şi modalitatea fazei de urmărire

într-un număr relativ restrâns de şedinţe şi la intervale care în marea lor majoritate au fost
determinate de nevoile şi dorinţele clientului. Funcţiile acestui demers vizează:
- aspectul evaluativ al progreselor/deteriorărilor survenite de la încetarea psihoterapiei în domeniile
principale de funcţionare personală şi socială;
- aspectul terapeutic, prin continuarea sau completarea cu modele de intervenţie psihoterapeutică,
care să vizeze corecţii sau întăriri ale comportamentelor;
- aspectul pedagogic, ce ia în consideraţie îmbunătăţirea calităţii vieţii pentru a preveni recidivele.