ATESTAT IN MANAGEMENTUL SERVICIILOR DE SANATATE

Studiu de Caz

Spitalul Municipal General “Sanatos”

În ianuarie 2014 preşedintele Consiliului de Administraţie a Spitalului SANATOS mi-a
aruncat o provocare prietenească: poate fi spitalul redresat? O provocare interesantă şi cred ca
este un exerciţiu managerial excepţional.

Spitalul SANATOS a fost înfiinţat ca spital de caritate în anii 1880. A înregistrat un succes
imens, majoritatea serviciilor sale fiind orientate spre tratarea bolilor infecţioase. La începutul
anilor 1900 serviciile sale medicale şi, mai apoi, cele chirurgicale s-au dezvoltat treptat.

Directorul medical care răspundea de spital la începutul secolului trecut era foarte convins de
concepţiile sale referitoare la organizare. El a făcut o serie de schimbări în spital, mai întâi
prin organizarea acestuia pe secţii şi apoi prin stabilirea unui sistem de management simplu.
În cadrul secţiilor, exista un spirit de camaraderie şi o atmosferă de familie unită, fapt care s-a
menţinut prin tradiţia unor manageri care au angajat personal care „s-ar integra” şi ar putea
deveni parte din familie. Directorii spitalului Sf. Andrei au fost renumiţi pentru controlul pe
care îl deţineau asupra spitalului şi pentru meticulozitate. Această tendinţă spre control s-a
manifestat, de asemenea, în relaţiile spitalului Sf. Andrei cu furnizorii de servicii
prespitalicesti, cum ar fi policlinicile şi medicii de familie. La finalul anilor 1990, în urma
introducerii unei separări a cumpărătorului / furnizorului în sistemul de sănătate aceeaşi
perspectivă a fost aplicată şi pentru nou constituita Casa de Asigurări de Sănătate.

Spitalul a apelat întotdeauna la furnizori locali pentru serviciile sale medicale, nemedicale şi
echipamente, recrutând, ori de câte ori acest lucru a fost posibil, personal instruit pe plan
local, considerând că aceştia furnizează servicii de cea mai înaltă calitate. Majoritatea
celorlalte spitale din zonă subcontractau furnizori şi angajau personal din ţară şi chiar de peste
hotare.

Între anii 1990 şi 2000, au existat foarte puţine schimbări în metodele sale de operare sau
strategiile abordate. Spitalul oferea servicii medicale şi chirurgicale specializate la standarde
înalte, aplicând metode testate.

Care era situaţia în urmă cu numai 7 luni? Spitalul SANATOS era o “insulă” în peisajul
spitalelor româneşti: avea contractat un buget mai mare decât putea realiza. Contractul era de
800.000 ron lunar iar realizările de servicii erau de în medie de 550.000 ron lunar. Salariile
erau şi sunt de aproximativ 550.000 ron lunar.

Acest context a fost agravat de liberalizarea pieţei furnizorilor de servicii de ambulatoriu ceea
ce a atras o prăbuşire a încasărilor din aceste servicii în abulatorul SANATOS; azi încasările
reprezintă, poate 50% din salariile personalului.

Spitalul are 215 paturi: 60 de chirurgie, 25 ORL, 25 Oftalmologie, 98 boli interne şi 17 ATI.
In sectia de medicina interna exista un compartiment de gastroenterologie, unul de
hepatologie si unul de gerontologie. Este situat central la mai puţin de 500 m de punctul zero
al orasului, vis-a-vis de una din clădirile UMF şi are un ambulator situat lângă Gară (la aprox.
4km). O parte din cele 2 clădiri însă este revendicată şi câştigată de proprietar.

[1]
Cu un număr redus de specialităţi şi fără servicii de urgenţă era de aşteptat să aibă costuri
indirecte reduse şi având medici cadre universitare este de aşteptat să ofere servicii de calitate
superioară şi ca atare ar trebui să aibă o situaţie financiară bună. Pentru că servicii de calitate
plus costuri reduse ar trebui să reprezinte reţeta succesului financiar.

Cu toate acestea situaţia era tragică, realizările în 2013 nedepăşind 65% din bugetul contractat
şi acoperind doar cheltuielile salariale. Ambulatorul nu îşi acoperea salariile şi urma,
inevitabil ca proprietarul clădirii să ceară, la un moment dat şi chirie pentru ambulator.

Spitalul nu are tomograf, are un echograf care se strica frecvent, gastroscop si colonoscop
stricate.

La nivelul secției de medicină internă durata medie de spitalizare depășește 9 zile, nu se

furnizează servicii de spitalizare de zi, nu există servicii de asistenta medicala la domiciliu. În
acelaşi timp, există liste de aşteptare pentru persoanele în vârstă care necesită îngrijiri
medicale pe termen lung, sporind problemele referitoare la activitatea de la nivelul saloanelor
de tratare a bolilor acute. Tensiunea asupra saloanelor medicale a creat probleme
semnificative personalului. Rezultatul a fost creşterea numărului de îmbolnăviri printre
angajaţi.

Chirurgia era într-o situaţie aparent favorabilă. Seful de secţie, este unul din chirurgii
proemineţi din oraş, dar din păcate lucrurile se opresc aici. Doar unul din ceilalţi 7 chirurgi
este ceva mai activ. Cei doi nu depăşsc 350-400 pacienţi pe an şi nu pot să opereze suficienţi
pacienţi pentru a face eficientă o secţie de chirurgie, cu 60 de paturi şi 7 chirurgi. Rata
generală de operabilitate în secţia de chirurgie este sub 40% şi, în realitate ar fi suficiente doar
10-12 paturi pentru a trata cazurile chirurgicale care sunt operate. Fără chirurgie minim
invazivă este imposibil de a concura cu clinicile universitare din SCJU.

Secţia ORL şi de oftalmologie au o reputaţie solidă, şi o cazuistică constantă, dar mult prea
puţin.

La nivelul orasului exista foarte multe cazuri de politrauma, fiind punct final, pacienţi care nu
mai sunt de terapie intensivă, dar nici nu ar trebui să se reîntoarcă în seţiile de spital de
urgenţă. Aici intră pacienţii hemiplegici sau para / tetraplegici urmare a traumelor sau AVC,
pacienţi care se află la graniţa între cronic şi acut. Aceşti pacienţi salvaţi, odată încetată starea
de urgenţă ar trebui reintegraţi în familie.

Intr-una din zilele de vizită prin spital la camera de gardă a avut loc un incident între un
pacient agitat și un membru al personalului. Fiind de față am observat că nimeni nu încerca
prea convingator să calmeze lucrurile iar comentariile celorlalti angajați erau de genul: „Da-ți-
l afară, să nu mai fie primit, e șef de bandă, l-am vazut pe la centrul de zi....”

După calmarea relativă a spiritelor am întrebat întrebat care este procedura în acest caz iar
oamenii s-au uitat la mine ca la un extraterestru. Și-au amintit un incident din vara trecută
când un pacient a tras un foc de armă în tavan „ca glumă”. Nici atunci nu s-a întâmplat nimic.
Doar la recepție a fost pus un geam anti-glonț.

Discutând cu angajatul implicat direct în incidentul din ziua respectivă am realizat că nu are
deloc pregătire în a se descurca cu pacienții cu diagnostic dual, sau comportament agresiv,
bizar.

[2]