CARACTERIZAREA PERSONAJELOR - O scrisoare pierdută, de I.l.

Caragiale
Pristanda este unul dintre personajele piesei de teatru O scrisoare pierdută de Ion Luca
Caragiale. Angajat al primăriei orașului provincial unde se desfășoară acțiunea piesei, Pristanda este în
realitate omul bun la toate al prefectului Ștefan Tipătescu, care îl folosește adesea ca un fel de slugă
personală. Pristanda (articulat, pristandaua) este și numele unui dans tradițional românesc asemănător
cu brâul, în care se bate pasul pe loc. Personajul Pristanda, precum pristandaua, este caracterizat de
lipsa progresului, prin baterea pasului pe loc, respectiv de faimoasa sa numărare a celor 44 de steaguri,
care de fapt erau 11, calculate și menționate de 4 ori, "Două la primărie, două la prefectură, ... , curat
murdar, coane Fănică."
Monologul lui Pristanda din actul I scena II suna: "Grea misie, misia de polițai... Și conul Fănică cu
coana Joițica mai stau să-mi numere steagurile...Tot vorba bietei neveste, zice: "Ghiță, Ghiță, pupă-l în
bot și papă-i tot, ca sătulul nu crede la ăl flămând..." Zic: curat! De-o pildă, conul Fănică: moșia, moșie,
foncția, foncție, coana Joițica, coana Joițică: trai neneaco pe banii lui Trahanache...babachii" Personajul
are ticuri verbale precum "curat"(curat caraghioz! , curat mișel!)care de fapt frizează prostia.
"Pristanda" este un substantiv care denumeste "un dans popular asemanator cu braul", bazat pe miscari
in stanga si-n dreapta, semnificatie care sugereaza comportamentul slugarnic al politaiului orasului,
Ghita Pristanda.
Cetățeanul turmentat este un personaj nenominalizat din piesa O scrisoare pierdută de Ion
Luca Caragiale, care apare ca un leitmotiv în diferite faze ale evoluției tempoale a acțiunii. În ciuda
aparentei prezentări nemăgulitoare, Cetățenul turmentat reprezintă, dintre toate personajele piesei,
singurul care se apropie de omul obișnuit de pe stradă, ale cărui nedumeriri simple, dar pline de bun
simț, reflectă deziluzia și chiar consternarea oamenilor normali în fața murdăriei proceselor electorale
ale unei democrații aparent participativă, dar falsă și orchestrată în realitate.
Agamemnon Dandanache, prezentat ca Agamiță Dandanache, este un personaj din piesa O
scrisoare pierdută a dramaturgului român Ion Luca Caragiale. Caracterizat ca fiind "mai prost
decât Farfuridi și mai canalie decât Cațavencu", Dandanache este tipul politicianului lipsit de orice
scrupule (fiind, de fapt, ultimul posesor al scrisoricii pierdute) trimis de partidul de guvernământ în
"provincie", adică de la "centru", pentru a culege laurii victoriei aranjate a unor alegeri locale.
Agamemnon Dandanache, batranul senil si viclean trimis de la centru, este caracterizat excelent prin
asocierea comica a celor doua substantive din componenta numelui. Agamemnon este numele unui
celebru erou homeric, sugerand veleitatile sale istorice ("vechi luptator de la 48"), dar devenind ridicol
prin diminutivare (Agamita si apoi Gagamita,in pronuntia lui Trahanache), redand "caderea in
copilarie a acestui ramolit". Cealalta parte a numelui provine din sufixarea grecizanta a
substantivului dandana "intamplare neplacuta", belea, bucluc, incurcatura. Este o caracterizare foarte
reusita, care starneste zambetul doar la rostire, dar se potriveste de minune cu caracterul personajului.
Zaharia Trahanache este unul din personajele principale ale comediei "O scrisoare pierdută" a
lui Ion Luca Caragiale, soțul cochetei adulterine, Zoe Trahanache. Deși în aparență, Zaharia
Trahanache, care este sensibil mai în vârstă comparativ cu Zoe și Tipătescu, este mai încet în gândire și
mai ușor de dus de nas, conform clișeului său verbal folosit foarte frecvent, "Ai put ṭintica rǎbdare,
stimabile!", care pare a-l caracteriza, în realitate este un individ abil și oportunist care acceptă situa ția
de adulter a soției sale în favoarea propriului său interes. Numele lui Zaharia Trahanache
sugereaza zahariseala (ramolismentul) si capacitatea de a se adapta la orice situatie ( trahanaua este
o coca moale). isi urmareste "enteresul" respectand ordinele primite de la centru, este condus de Zoe.
Are o mentalitate de fanariot, fapt sugerat de sufixul greci zant - ache si de versatilitatea sa.
În structura comediei O scrisoare pierdută, un loc aparte îl ocupa triunghiul amoros care îi
include pe Zaharia Trahanache, Zoe Trahanache și Ștefan Tipătescu.
Zoe Trahanache este unicul personaj feminin al comediei lui Ion Luca Caragiale "O scrisoare
pierdută" sau „cocheta adulterină”, așa cum a fost etichetată de criticul interbelic Pompiliu
Constantinescu. Coana Joitica (Zoe Trahanache) are o energie debordanta "e cea mai buna
damaixa greaca Zoe inseamna viata).
 Zoe este cea mai distinsă femeie din teatrul lui Caragiale, nefăcând parte din lumea mahalalei,
ci din cea burgheză, aristocrată. Drama ei nu este una pasională, ci convențională, socială. Singurul
personaj feminin al comediei, Zoe este soția “venerabilului” om politic Zaharia Trahanache și amanta
prefectului Ștefan Tipătescu. Așadar, reprezintă tipul cochetei adulterine, dar nu i se poate aplica
eticheta de femeie vulgară și ignorantă, ca în cazul Vetei sau Ziței, eroinele comediei O noapte
furtunoasă, sau Mița Baston și Didina Mazu din De-ale carnavalului.
Aflată între cei doi bărbați puternici ai județului, Zoe conduce, de fapt județul. Iar acest lucru
este evident atunci când, conștientă de influența pe care o are asupra celor doi, ea face promisiuni lui
Cațavencu „Ei! Eu te aleg. Eu și cu bărbatul meu”. Dar și în finalul piesei, când Cațavencu pierde
scrisoarea în timpul încăierărilor, când îl amenință pe același Cațavencu „Când te-a arestat Fănică, te-
am scăpat eu…acum te arestez eu și n-ai să scapi decât atunci când mi-oi găsi scrisoarea”. Și tot ea îl
încurajează, la finalul piesei pe Cațavencu: „...asta nu-i cea din urmă Cameră.”
Este femeia-bărbat, puternică, voluntară, chiar dacă mimează în permanență slăbiciunea
feminină, pentru a-și atinge scopurile propuse. Ea devine subiectul unui scandal de provincie, în urma
pierderii scrisorii de amor, primită de la Ștefan Tipătescu. Femeie de lume, conștientă de rolul ei în
societate, Zoe este speriată de șantajul avocatului Nae Cațavencu, pentru că o preocupă imaginea ei
publică. De aceea, încearcă prin toate mijloacele sa-l convingă pe Tipătescu să accepte condițiile
impuse de avocat.
Este maestră în arta manipulării. În acest scop, ea recurge la tot arsenalul feminin, trecând cu
ușurința de la implorări la lacrimi și leșinuri. Însă temperamentul ei autoritar se manifestă atunci când
simte că pierde bătălia. “Femeie în tara bărbaților, Zoe este diplomată, generoasă și conciliantă”, pentru
că are puterea să-l ierte pe Cațavencu și să-i câștige devotamentul, atunci când acesta este înfrânt în
bătălia politică de Agamemnon Dandanache.
Are o surprinzătoare putere de seducție asupra tuturor bărbaților, de la Tipătescu și Trahanache,
până la Cațavencu și Cetățeanul Turmentat, care exclamă admirativ: „în sănătatea coanii Joițichi, ca e
damă bună”. O calificare ambiguă, nu doar comică, ci și sarcastică, ironică.
Personaj complex, Zoe este capabilă de trăiri și emoții puternice. Ea are tăria de a-l ierta pe
Cațavencu și trăiește cu adâncă emoție momentul în care Cetățeanul Turmentat îi aduce scrisoarea.
„Zoe este prin excelență reprezentanta <aparențelor>, a <fațadei>, a <lustrului> de onorabilitate care
acoperă cu strălucire stricăciunea vieții”, nota Șerban Cioculescu.
Procedeele de caracterizare folosite de autor sunt: caracterizare directă şi indirectă,
autocaraterizarea. O scena reprezentativă pentru toate modalităţile de caracterizare ar fi actul II, scena
IX care ne prezintă încăierarea dintre Nae Caţavencu şi Ştefan Tipătescu.
Nae Cațavencu, avocat, director-proprietar al ziarului Răcnetul Carpaților, prezident-fundator
al Societății enciclopedice-cooperative "Aurora economică română", este unul dintre cele mai
cunoscute personaje din piesa de teatru "O scrisoare pierdută" a lui Ion Luca Caragiale, un reprezentant
tipic al demagogiei politice. Potrivit clasificării lui Pompiliu Constantinescu, Nae Cațavencu reprezintă
tipul politic și al demagogului. "Catavencu, cu silabele lui stridente si cu conturul ridicol, reda perfect
pe demagogul latrans", numele provenind de la cata, "persoana rea, cicalitoare".
Unul dintre personajele principale este Nae Caţavencu (al cărui statut social reiese chiar din
tabla de personaje: „avocat, director proprietar al ziarului „Răcnetul Carpatilor”, prezident al
Societăţii Enciclopedice Cooperative „Aurora Economica Română””). Statutul moral al personajului
se defineşte chiar prin tipologia pe care o reprezintă: tipul demagogului, al politicianului lipsit de etică;
Caţavencu fură, şantajează, manipulează, minte fără scrupule şi fără mustrări de
conştiinţa. Caracterizarea directă a personajului se realizează atât prin vorbele celorlalţi („mişel”,
„nebun”, „canalie”), cât, mai ales, prin autocaracterizare: „Vreau ceea ce merit în oraşul ăsta de
gogomani unde sunt cel dintâi... dintre fruntaşii politici”. Caracterizarea indirectă se face, în primul
rând, pe baza replicilor, limbajul lui denotând incultura şi demagogie. De exemplu, el crede că a fi
capitalist înseamnă să locuieşti în capitală şi e convins că „industria română e admirabilă, e sublimă,
dar lipseşte cu desăvârşire”. Ilustrativă este scena discursului din actul III în care Caţavencu vorbeşte
mult, joacă teatru, dar nu spune, în schimb, nimic. Încadrarea în tipologie este susţinută şi prin faptele
personajului, acestea dovedindu-şi imoralitatea şi făţărnicia. El fură bani din fondurile asociaţiei, îl
îmbată pe cetăţeanul turmentat şi îi ia scrisoarea , doreşte să obţină o funcţie politică în urma unui
santaj, iar, in final, îşi schimbă radical comportamentul, acceptând să organizeze festivităţile date în
cinstea lui Dandanache. Relaţia dintre Caţavencu şi Zoe Trahanache denotă caracterul ambivalent al
avocatului. Daca la început, când are scrisoarea, afişează o atitudine superioară şi o umileşte pe Zoe
prin santaj, în final, pierzând biletul compromitator, se arată sleit, cade în genunchi şi îşi cere iertare.
Ștefan Tipătescu, prefectul județului, este unul din personajele principale ale comediei de
moravuri politice “O scrisoare pierdută”, de I.L.Caragiale, comedie ce ilustrează dorinţa de parvenire a
burgheziei în timpul alegerilor de deputaţi din 1883. Acţiunea se desfăşoară în capitala unui judeţ de
munte, iar conflictul dramatic se naşte între reprezentanţii opozitiei - Catavencu şi grupul de
intelectuali independenti - şi membrii partidului de guvernamant - Tipătescu, Trahanache, Zoe,
Farfuridi şi Branzovenescu.
Personajul este caracterizat direct de dramaturg din tabela personajelor care îi prezintă funcţia şi
statutul social, necăsătorit. Este unul dintre “stâlpii puterii” din acest judeţ, invidiat şi criticat de
adversarii politici. Tipatescu este un bărbat tânăr şi prezentabil, inteligent, dar imoral, fiindcă întreţine
relaţii amoroase cu Zoe, soţia prietenului de familie, Zaharia Trahanache. Orgolios nu acceptă să fie
şantajat şi ameninţă cu bastonul pe Caţavencu, deşi încălca legea, poruncind poliţaiului să-l aresteze şi
să-i scotocească toată casa. Devine impulsiv când Nae Caţavencu refuza a înapoia scrisoarea. Aceasta
însuşire este evidenţiată de Trahanche “bun băiat, cu carte, dar iute… nu face pentru un prefect”. Are
tot timpul un aer de superioritate. Considerând că totul îi aparţine.
Administrează judeţul ca pe propria moşie, propunând lui Cațavencu, în schimbul scrisorii alte
funcţii importante precum: un loc în Comitetul permanent, avocat al statului, primar, postul de epitrop
al bisericii Sfântul Nicolae, ba chiar şi o moşie. Ştie să-l facă servil pe Pristanda, acceptându-i micile
găinarii, precum cea cu stegurile, ca să fie sigur de devotamentul poliţaiului: “…dacă nu curge, pica…
Las’ că ştim noi…. Şi nu-mi pare rău dacă ştii să faci lucrurile cuminte: mie îmi place să mă servescă
funtionarul cu tragere de inimă”.
Poliţaiul sesizează cu invidie poziţia socială şi personală a şefului “moşia, moşie;fonctia,
fonctie, coană Joitica, coană Joitica”. Pe plan politic, trăieşte sentimentul că a abandonat o carieră
stalucita în favoarea partidului “cum să nu mă iuţesc, onorabile? D-stra veniţi la mine acasă, la mine
care mi-am sacrificat cariera şi am rămas la Dv ca să vă organizez partidul”.
El oscilează între dorinţă de ascensiune politică şi sentimentele faţă de Zoe, dovedind luciditate
când aceasta insistă să fie ales Caţavencu şi va ceda doar când Trahanache descoperă falsul în actele lui
Caţavencu. Pe Zoe o iubeşte sincer şi îi propune să-l părăsească pe Trahanache şi să fugă în lume.
Personajul e caracterizat indirect prin felul de a vorbi şi de a se comporta şi din relaţia cu
celelalte personaje. El stăpâneşte perfect arta disimulării: faţă de Trahanache se preface că nu ştie nimic
despre scrisoare, faţă de Farfuridi şi Branzovenescu pozează în victima, iar în faţa lui Caţavencu devine
violent sau îi oferă diverse avantaje în schimbul scrisorii. Când primeşte de la Centru numele
deputatului pe care “cu orice preţ” trebuie să-l aleagă, accepta compromisul. Văzându-l pe ales şi
auzind povestea acestuia, exclamă indignat “Ce lume! Ce lume!”.
Numele lui Tipatescu ( de la tip "model") sugereaza anodinitatea, caracterul de Don Juan
lamentabil, dar fiind un ins oarecare (condus de Zaharia si Zoe Trahanache).
Deşi autorul îi scoate în evidenţă defectele şi viciile, acestea sunt general-uman, iar personajul
este privit cu o oarecare îngăduinţa neîncadrându-se în tagma politicienilor demagogi şi inculţi.
Tache Farfuridi, avocat, membru al acestor comitete și comiții.
Iordache Brânzovenescu avocat, membru al acestor comitete și comiții. "Farfuridi si
Branzovenescu, prin aluzia culinara a numelui lor, sugereaza, cred, inferioritate, vulgaritate si lichelism
"noteaza Ibraileanu.
Ionescu, Popescu sunt nume comune, care sugereaza lipsa de importanta a omului simplu
pentru politicieni.
O particularitate a comediilor lui Caragiale este aceea că nu există un singur protagonist ci mai
mulţi, datorită faptului că autorul consideră la fel de grave defectele întruchipate de celelalte personaje .