Iosif Vissarionovici Stalin

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Pagina „Stalin” trimite aici. Pentru alte sensuri vedeți Stalin (dezambiguizare).

Iosif Vissarionovici Stalin, numele de familie originar: Iosif Vissarionovici Stalin

Djugașvili (în rusă: , născut: Ioseb Besarionis Dze იოსებ სტალინი

Jugashvili, în georgiană: იოსებ ბესარიონის ძე

Иосиф Виссарионович Сталин
ჯუღაშვილი), n. 18 decembrie 1878[10] – d. 5 martie
1953, din tată gruzin și mamă osetină, a fost un om
politic sovietic, fost revoluționar bolșevic devenit după
Revoluția din Octombrie conducător politic sovietic.
Stalin a devenit Secretar General al Partidului Comunist
al Uniunii Sovietice în 1922, în urma morții lui Vladimir
Ilici Lenin, câștigând în anii deceniului al treilea lupta
pentru putere cu Lev Troțki și consolidându-și pe deplin
autoritatea odată cu Marea Epurare, o perioadă de
represiune cruntă al cărei apogeu a fost atins în 1937.
Stalin a rămas la putere pe tot parcursul celui de-al Doilea
Război Mondial, și după încheierea acestuia, până la
moartea sa. Din 1946 a deținut și funcția de prim-ministru
al Uniunii Sovietice. Ideologia marxist-leninistă ca
interpretare a lui Stalin este adeseori numită și stalinism.

Sub Stalin, care a înlocuit Noua Politică Economică Date personale

(NEP) cu planurile cincinale, (introduse în 1928) și
Nume la ioseb besarionis je ǰuḡašvili
agricultura individuală cu agricultura cooperatistă, naștere
Uniunea Sovietică a fost transformată dintr-o societate Poreclă Коба, Uncle Joe
țărănească într-o mare putere industrială mondială la
Născut 18 decembrie 1878[1][2][3][4]
sfârșitul celui de-al patrulea deceniu, țara sa devenind a
doua putere economică din lume.[11] Agricultura Gori, viceregatul
sovietică, care a fost exploatată pentru finanțarea Caucazului⁠(d), Imperiul Rus
industrializării, a continuat să fie subdezvoltată pe toată
durata deceniului. Colectivizarea a trebuit sa facă față Decedat 5 martie 1953 (74 de
opoziției generalizate a chiaburilor, în fapt, cei mai ani)[5][6][7][8]
harnici și gospodari oameni ai satelor, proprietari de Volînskoe⁠(d), RSFS Rusă,
pământ și vite, având ca rezultat o luptă înverșunată a URSS
multor țărani împotriva autorităților. Înmormântat necropola din zidul
Kremlinului[*]
În acest timp, Stalin a argumentat că fracționismul Cauza cauze naturale (hemoragie
Partidului Comunist aflat la putere ar putea slăbi Uniunea decesului cerebrală)
Sovietică în fața inamicilor externi. Pe durata deceniului Părinți Vissarion Ivanovici Djugașvili
al patrulea, el, practic, a eliminat opoziția politică prin Ekaterina Gheladze
intermediul sistemului foarte dur al exilului intern (vezi Frați și surori žosep̕ davrišašvili[*]
Gulag) și prin execuții, iar prin asigurarea de beneficii Mikheil Jughashvili[*]
Giorgi Jughashvili[*]
anumitor segmente ale populației, a câștigat sprijinul sau
Căsătorit cu Ekaterina Svanidze (1906–
cooperarea lor cu regimul. 1907)
O victorie greu cucerită în Marele Război pentru Nadejda Allilueva (1919–
Apărarea Patriei, 1941–1945, (care a fost posibilă cel 1932)
puțin parțial datorită capacităților de producție ridicate în Copii Iakov Djugașvili
Vasili Stalin
timpul industrializării forțate), a pus temelia pentru Svetlana Allilueva
formarea Pactului de la Varșovia și a consfințit poziția Naționalitate Georgia
URSS drept una dintre cele două superputeri mondiale
Cetățenie Imperiul Rus

dominante, poziție pe care a menținut-o pentru aproape

RSFS Rusă

patru decenii după moartea lui Stalin (în 1953). Cu toate URSS
acestea, generațiile de conducători care au urmat au Etnie Georgieni
repudiat stalinismul. Succesorul lui Stalin și prim-secretar oseți[*]
al partidului, Nikita Hrușciov, a denunțat folosirea Religie creștin ortodox, apoi ateu
represiunii în masă și cultul personalității, (în 1956). [1] (ht Ocupație politician
tps://ro.wikipedia.org/wiki/Iosif_Vissarionovici_Stalin#endnote_d revoluționar
iscurs) autor
Locul Sankt Petersburg[9]
desfășurării
activității Moscova[9]

Cuprins Secretar General/Prim Secretar/

al CC al PCUS
Copilăria În funcție

3 aprilie 1922 – 5 martie 1953

Căsătoria și familia
Precedat de nimeni (postul a fost creat în
Cucerirea puterii 1922)
Stalin și schimbările din societatea sovietică Succedat de Nikita Hrușciov
Industrializarea Președinte al Sovietului
Comisarilor Poporului
Colectivizarea
În funcție

Știința 6 mai 1941 – 5 martie 1953

Serviciile sociale Precedat de Viaceslav Molotov
Cultura și religia Succedat de Gheorghi Malenkov
Epurările și deportările Generalisim al Uniunii Sovietice
Epurările
Deportările Premii Erou al Uniunii Sovietice (26
Exterminarea iunie 1945)
Erou al Muncii Socialiste (20
Al Doilea Război Mondial decembrie 1939)
Steaua de Aur[*] (26 iunie
Epoca postbelică 1945)
Stalin ca teoretician Medalia „Secera și
Ciocanul”[*] (20 decembrie
Moartea 1939)
Cultul personalității Ordinul Victoriei (29 iulie
1944)
Politici și realizări Ordinul Victoriei (26 iunie
1945)
Alte nume și zvonuri despre origini
Ordinul Lenin (20 decembrie
Vezi și 1939)
Ordinul Lenin (26 iunie 1945)
Note
Ordinul Lenin (20 decembrie
Note 1949)
...mai multe...
Bibliografie
Partid politic Partidul Comunist al Uniunii
Lectură suplimentară Sovietice
Legături externe Alma mater t̕bilisis sasuliero seminaria[*]
 (29 mai 1899)
Gori school[*] (iunie 1894)
Copilăria Semnătură

Stalin s-a născut în orașul Gori, Georgia, în familia

cizmarului Vissarion Ivanovici Djugașvili. Mama sa,
Ekaterina Geladze, provenea dintr-o familie de iobagi.
Cei trei frați ai lui Stalin au decedat de tineri. Iosif, Prezență online
denumit din afecțiune "Soso", a fost, practic, singur la Internet Movie Database (https://wikidata-exte
părinți. Vissarion Ivanovici Djugașvili era un fost iobag rnalid-url.toolforge.org/?p=345&url_prefix=htt
care, atunci când a fost eliberat, a devenit cizmar. El și-a ps://www.imdb.com/&id=nm0821672)
deschis propriul atelier, dar, în scurtă vreme, a dat Modifică date / text (https://ro.wikipedia.org/w/index.ph
p?title=Iosif_Vissarionovici_Stalin&action=edit&sectio
faliment, ceea ce l-a forțat să lucreze într-o fabrică de
n=0)
încălțăminte, în Tiflis (Tbilisi). Vizitându-și rar familia și  
fiind în stare de ebrietate gravă, Vissarion își bătea adesea
fără motiv soția și fiul. Un prieten din copilărie al lui Stalin a scris
că "... aceste bătăi nemeritate și înfiorătoare l-au făcut pe băiat la
fel de dur și fără de inimă precum tatăl său." Același prieten a scris
că nu l-a văzut niciodată plângând pe Stalin. Alt prieten din
copilărie, Iremashvili, credea că bătăile pe care i le administrase
tatăl său i-au inoculat lui Stalin ura față de autorități. El a spus, de
asemenea, că oricine își manifestă puterea asupra celor din jur îi
amintea de tatăl său și de cruzimea acestuia. Stalin înseamnă "om
de oțel" în limba rusă.

Unul dintre oamenii la care Ekaterina spăla rufe și făcea menajul

era un evreu din Gori, David Papismedov. Papismedov i-a dat lui Stalin în tinerețe, cca. 1894, la 16
Iosif, care o ajuta pe mama sa, bani și cărți de citit și l-a încurajat. ani, și în 1902 la 24 de ani.
Câteva zeci de ani mai târziu, Papismedov a venit la Kremlin să
vadă ce a ajuns micul Soso. Stalin și-a surprins colegii nu numai
prin faptul că l-a primit pe bătrânul evreu, dar și prin faptul că a stat de vorbă cu el în public, plin de
bucurie.

În cele din urmă, tatăl lui Stalin, Beso, a plecat, în 1888, la Tiflis, lăsându-și familia fără sprijin material. Au
existat zvonuri că ar fi murit într-o încăierare între bețivi într-un bar, deși alții spun că l-ar fi văzut în
Georgia chiar prin 1931.

Mătușa sa, Nina Djuradze, a fost și ea activă în mișcarea comunistă.[12]

La opt ani, Soso a început învățătura la școala bisericească din Gori. Când a intrat la școală, Stalin era într-
un grup de elevi foarte eterogen. Stalin și colegii lui de clasă erau, în cea mai mare parte, georgieni și
vorbeau una dintre cele șaptezeci de limbi caucaziene, dar la școală au fost siliți să folosească rusă. Chiar și
atunci când vorbeau rusește, profesorii ruși își băteau joc de Stalin și de colegii lui din cauza accentului lor
georgian. Stalin era ridiculizat și de cei care erau fii de preoți sau de negustori. Ei își băteau joc de uniforma
lui școlară jerpelită și de fața lui cu urme de vărsat de vânt. Tânărul Iosif a învățat să-și învingă adversarii
intimidându-i. El a exploatat slăbiciunile colegilor, bătându-și joc cu brutalitate de ei. Pentru a evita
confruntările fizice, îi batjocorea acuzându-i că folosesc violența ca pe un "înlocuitor pentru creier".

Stalin și-a impus autoritatea asupra celor din familii bogate. Deși mai târziu Stalin a căutat să ascundă aceste
origini georgiene, pe timpul copilăriei sale era fascinat de folclorul local. Poveștile pe care le citea vorbeau
despre muntenii georgieni care luptaseră vitejește pentru independența țării. Eroul favorit al poveștilor lui
Stalin era un tâlhar legendar din munți numit Koba. El le-a cerut colegilor de clasă să-l numească Koba și
acest nume a devenit și primul său pseudonim ca revoluționar. În scurtă vreme a devenit cel mai puternic
 sportiv și cel mai bun la învățătură. El a strălucit în școală și a fost premiant, iar
când a împlinit 14 ani a fost răsplătit cu o bursă la Seminarul teologic din
Tiflis, o instituție a bisericii ortodoxe ruse, unde a început să învețe din 1894.
El era plătit pentru cântatul în cor, bani care se adăugau la mica sa bursă. Deși
mama sa a vrut ca el să devină preot (chiar și după ce devenise conducătorul
Uniunii Sovietice), Stalin a intrat la seminar nu datorită vreunei vocații
religioase, ci datorită faptului că era una dintre puținele opțiuni educaționale
disponibile, atâta vreme cât guvernul țarist nu dorea să permită existența unei
universități în Georgia.

Implicarea lui Stalin în mișcarea socialistă (pentru a fi mai exacți, în acea

Stalin în exil, 1915 ramură care mai târziu se va transforma în mișcarea comunistă), a început în
seminar, de unde a fost exmatriculat în 1899, după ce nu s-a prezentat la
examenele programate. El a lucrat timp de un deceniu ca ilegalist în Caucaz,
fiind arestat în mai multe rânduri și, în cele din urmă, exilat în Siberia, între 1902 și 1917. El a aderat la
doctrina lui V.I. Lenin, doctrina unui partid puternic centralizat al "revoluționarilor profesioniști".
Experiența sa practică l-a făcut util partidului bolșevic, fiind ales în Comitetul Central, în ianuarie 1912.
Unii istorici au afirmat că, în această perioadă, Stalin era, de fapt, spion țarist infiltrat în partidul bolșevic,
dar nu există documente de încredere care să ateste acest fapt. În 1913 el a adoptat numele Stalin, ceea ce
înseamnă "de oțel" în rusă.

Singura sa contribuție semnificativă la dezvoltarea teoriei marxiste din acea vreme a fost un tratat scris în
perioada scurtă în care era exilat la Viena, "Marxismul și problema națională". Prezintă o poziție marxist-
ortodoxă față de această importantă problemă. (Pentru comparație, vezi articolul lui Lenin "Despre dreptul
la autodeterminare al națiunilor".) Acest tratat se pare că a avut o contribuție la numirea sa în funcția de
Comisar al Poporului pentru Afacerile Naționalităților, după revoluție.

Căsătoria și familia
Prima soție a lui Stalin a fost Ekaterina Svanidze, cu care a fost căsătorit numai trei ani, până la moartea
acesteia, în 1907. La înmormântare, Stalin a spus că orice sentiment cald pentru oameni a murit odată cu ea,
pentru că numai ea putea să-i înmoaie inima. Cu ea a avut un fiu, Iakov, cu care nu s-a înțeles prea bine în
anii care au urmat. Iakov a fost ofițer în Armata Roșie și a fost luat prizonier de naziști. Aceștia s-au oferit
să-l schimbe cu un ofițer de rang mai înalt, dar Stalin a refuzat oferta. Se spune că Iakov a murit aruncându-
se într-un gard electrificat din lagărul Sachsenhausen, unde era ținut prizonier.[13] Conform unei alte
versiuni, a fost ucis pentru că a refuzat să se supună ordinelor.[14]

Stalin a avut doi copii cu cea de-a doua soție, Nadejda Allilueva. Ea s-a sinucis în 1932, împușcându-se
după o ceartă cu soțul ei, lăsând o scrisoare de adio, care, conform mărturiei fiicei lor, era „parțial personală,
parțial politică”.[15] În mod oficial, ea a murit de boală. Cu Nadejda, Stalin a avut un fiu, Vasili, și o fiică,
Svetlana. Vasili a avansat în ierarhia militară a Forțelor Aeriene Sovietice, dar a murit, din cauza
alcoolismului, în 1962. Stalin a fost afectuos cu fiica sa când era mică, dar ea a sfârșit prin a fugi din
Uniunea Sovietică, în 1967.

În martie 2001, televiziunea independentă rusă NTV a descoperit un nepot necunoscut până atunci, care
trăia în Novokuznetsk. Iuri Davidov a spus NTV-ului că tatăl său i-a povestit despre ascendența sa, dar
datorită campaniei împotriva cultului personalității lui Stalin, care era în plină desfășurare în acel timp, i s-a
spus să tacă.[16] Mai mulți istorici, Alexandr Soljenițîn aflându-se printre ei, menționau un fiu avut cu o
concubină, Lida, în 1914, pe durata exilului său în Siberia. Avea doi fii pe nume Virsefika Stalin și
Permauk Stalin.
Cucerirea puterii
După cercetările lui Montefiore [17], Stalin a fost un fel de bandit care îl copia
pe Koba și care extorca persoanele cu bani. Montefiore continua și arată ca
Stalin a fost un gangster, un brigand și un criminal de drept comun, cu multiple
arestări în Gruzia natală, spărgător de bănci și escroc calificat. A început prin a
extorca bani de la patronii din Caucaz ca „taxă de protecție“. Sumele obținute
astfel erau furnizate bolșevicilor care l-au acceptat în rândurile lor. Iosif Vissarionovici
Stalin
În 1912, Stalin a fost cooptat în Comitetul Central la Conferința Partidului de
la Praga. În 1917, Stalin era editorul ziarului Pravda în timp ce Lenin și cei
mai mulți dintre conducătorii bolșevici erau în exil. După Revoluția din Februarie, Stalin și colectivul de
redacție au luat poziție în favoarea susținerii guvernului provizoriu al lui Kerenski și se spune că s-a mers
până acolo încât i s-a refuzat publicarea unui articol lui Lenin, care cerea răsturnarea acestui guvern
provizoriu. Când Lenin s-a întors din exil, el a scris Tezele din aprilie, care au scos în relief poziția sa.

În aprilie 1917, Stalin a câștigat alegerile pentru Comitetul Central cu al treilea număr de voturi în partid și a
fost, mai apoi, ales în Biroul politic al Comitetului Central al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice (mai
1917); el a deținut această funcție până la moarte.

Conform numeroaselor mărturii, Stalin a jucat un rol minor în revoluția din 7 noiembrie și și-a înfrumusețat
rolul în istoria partidului odată ce a ajuns la putere. Alți scriitori, precum Adam Ulam, au afirmat că fiecărui
om din Comitetul Central i se stabilise o sarcină precisă.

Pe durata Războiului Civil și a războiului polono-rus, Stalin a fost comisar politic în Armata Roșie pe
diferite fronturi. Prima funcție guvernamentală a lui Stalin a fost aceea de Comisar al Poporului pentru
Afacerile Naționalităților (1917-1923). A mai fost, de asemenea, Comisar al Poporului pentru Inspecția
Muncitorilor și Țăranilor (1919-1922), fost membru al Sovietului Militar Revoluționar (1920-1923) și
membru al Comitetul Central Executiv al Congresului Sovietelor (din 1917).

În aprilie 1922, Stalin a devenit Secretar General al atotputernicului Partid Comunist, un post pe care el l-a
transformat, de-a lungul timpului, în cel mai puternic post din țară. Acest post era unul nedorit în interiorul
partidului (Stalin era numit, câteodată, de către camarazii de partid Tovarășul Cartotecă), dar el a văzut
potențialul funcției care-i putea asigura baza puterii, el fiind capabil sa aducă în partid numeroși aliați
personali. Această concentrare de putere personală l-a alarmat din ce în ce mai mult pe muribundul Lenin
și, în testamentul său politic, el a cerut înlăturarea "brutalului" Stalin. Până la urmă, acest document nu a
fost luat în seamă de membrii Comitetului Central, mulți dintre ei fiind de asemenea criticați de liderul
bolșevic.

După moartea lui Lenin în ianuarie 1924, Stalin, Kamenev, și Zinoviev au condus împreună partidul,
plasându-se din punct de vedere ideologic între Troțki (exponent al aripii de stânga din partid) și Buharin
(exponent al dreptei).

În acest timp, Stalin a abandonat accentul pus pe revoluția mondială în favoarea politicii construirii
"socialismului într-o singură țară", în contrast cu teoria lui Troțki, "Revoluția permanentă". Stalin a
schimbat curând taberele și i s-a alăturat lui Buharin. Împreună au luptat împotriva opoziției formate din
Troțki, Kamenev, și Zinoviev. După 1928 (primul an al planurilor cincinale), Stalin câștigase primul loc
între lideri și, în anul următor, Troțki a fost exilat. Manevrând cu iscusință opoziția de dreapta a lui Buharin,
apărând acum colectivizarea și industrializarea, se poate spune că Stalin a cucerit controlul partidului și țării.
Cum popularitatea altor lideri era mare, precum cea a lui Serghei Kirov și a așa-numitului Complot Riutin,
Stalin nu a câștigat puterea absolută până la Marea Epurare din 1936-1938.
Stalin și schimbările din societatea sovietică

Industrializarea
Articole principale: Istoria Uniunii Sovietice (1927-1953)#Industrializarea stalinistă și
Industrializarea URSS-ului.

Primul Război Mondial și războiul civil rus au avut un efect devastator asupra economiei țării. Producția
industrială în 1922 era doar 13% din cea a anului 1914. Sub conducerea lui Stalin, Noua Politică
Economică , care permitea o libertate limitată a pieței în contextul economiei socialiste, a fost înlocuită cu
un plan cincinal hotărât de la centru, la sfârșitul celui de-al treilea deceniu. Acesta presupunea un program
extrem de ambițios de industrializare forțată, ghidată de stat, și de colectivizare a agriculturii. În ciuda
poticnelilor și greșelilor de început, primele două planuri cincinale au dus la o rapidă industrializare,
pornind de la o bază economică foarte scăzută. Uniunea Sovietică, catalogată în general ca cea mai săracă
națiune din Europa în 1922, se industrializa acum într-un ritm fenomenal, depășind de departe viteza
industrializării Germaniei din secolul al XIX-lea și al Japoniei din secolul al XX-lea.

Fără capital de investiție, cu un comerț exterior nesemnificativ și fără nici o industrie modernă ca sprijin,
guvernul lui Stalin a finanțat industrializarea atât prin restrângerea consumului unei părți a cetățenilor
sovietici (pentru asigurarea capitalului reinvestit în industrie), cât și prin spolierea fără milă a bogăției
țărănimii. Nu în puține cazuri, munca industrială era cu bună știință plătită sub valoarea ei reală. Era, în
primul rând, cazul muncii aproape gratuite a prizonierilor din lagărele de muncă. Iar în al doilea rând, erau
frecventele "mobilizări" ale comuniștilor și ale membrilor de Komsomol pentru diferite proiecte de
construcție.

Colectivizarea
Articol principal: Colectivizarea în URSS.

Regimul lui Stalin a colectivizat agricultura. Teoria care justifica colectivizarea era aceea că se vor înlocui
fermele mici, nemecanizate și ineficiente cu ferme puternic mecanizate, care vor produce recolte cu mult
mai multă eficiență.

Colectivizarea a însemnat schimbări sociale dramatice, de o amploare nemaivăzută de la abolirea iobăgiei

din 1861 și alienarea țărănimii față de controlul asupra pământului și a producției agricole. Colectivizarea a
însemnat și o cădere dramatică a standardului de viață a numeroși țărani (dar nu a tuturor, cei mai săraci
țărani au simțit o creștere a nivelului de trai). Colectivizarea a avut de înfruntat o rezistență generală și
adeseori violentă a țărănimii.

În primii ani de colectivizare, producția agricolă a scăzut, de fapt. Stalin a acuzat de această scădere
neașteptată pe culaci, chiaburi, care se opuneau colectivizării. De aceea, cei catalogați drept "culaci",
"ajutoare ale culacilor" și mai târziu "foști culaci", erau unii împușcați, alții trimiși în Gulag – lagăre de
muncă sau erau deportați în zone îndepărtate ale țării, fără a exista o regulă în această privință.

Desfășurarea în două etape a colectivizării, întreruptă un timp de un an de faimosul editorial al lui Stalin
"Amețiți de succes" (Pravda, 30 martie 1930), este un exemplu perfect al abilității sale de a aplica retrageri
tactice.

Mulți istorici sunt de acord că distrugerile provocate de colectivizarea forțată au fost responsabile de
foametea teribilă care a cauzat moartea a până la 5 milioane de oameni, între anii 1932-33, în mod special în
Ucraina și în regiunea inferioară a fluviului Volga.
Știința
Articol principal: Cercetarea științifică reprimată în Uniunea Sovietică.

Știința în Uniunea Sovietică era sub strictul control ideologic al partidului, alături de artă, literatură și orice
altceva. Partea pozitivă a fost aceea a unui progres semnificativ în domeniile "sigure din punct de vedere
ideologic", datorită sistemului de educație și învățământ gratuit și al cercetării științifice finanțate de stat.
Totuși, în câteva cazuri, consecințele presiunii ideologice au fost dramatice, exemplele cele mai cunoscute
fiind acele ale "pseudo-științelor burgheze": genetica și cibernetica.

La sfârșitul celui de-al cincilea deceniu, au fost, de asemenea, încercări de a suprima teoriile relativității
speciale și generale, precum și a mecanicii cuantice, considerate idealiste. Până în cele din urmă, fizicienii
sovietici de frunte au afirmat, în mod hotărât, că fără folosirea acestor teorii, ei nu ar fi în stare să facă
bomba nucleară.

Lingvistica a fost singurul domeniu al științei sovietice la care Stalin a contribuit direct și personal. La
începutul guvernării staliniste, figura dominantă în lingvistica sovietică era Nicolai Iakovlevici Marr, care
afirma că limba este o construcție de clasă și că structura limbii este determinată de structura economică a
societății. Stalin, care scrisese mai înainte despre politica limbii, dată fiind funcția lui de Comisar al
Poporului pentru Naționalități, a simțit că stăpânea suficient problemele de bază ca să se opună în mod
coerent acestui formalism marxist simplist, sfârșind dominația ideologică a lui Marr asupra lingvisticii
sovietice. Principala lucrare a lui Stalin în domeniul lingvisticii a fost un mic eseu numit Marxismul și
problemele lingvisticii . Deși nu a adus o mare contribuție teoretică sau practică, nu sunt erori aparente în
modul în care Stalin înțelegea lingvistica și influența sa a eliberat, în mod sigur, această știință de teoriile
orientate ideologic care dominau genetica, de exemplu.

Cercetarea științifică în aproape toate domeniile a fost stânjenită de faptul că mulți oameni de știință au fost
trimiși în lagăre de muncă (printre alții Lev Landau, un câștigător de mai târziu al Premiului Nobel, care a
petrecut un an în închisoare, în 1938-1939), sau au fost executați (precum Lev Șubnikov, care a fost
împușcat în 1937). Ei au fost persecutați pentru disidențe (reale sau imaginare) sau, cel mai adesea, pentru
cercetări "incorecte din punct de vedere politic".

Totuși, s-au făcut progrese în anumite domenii ale științei și tehnologiei pe timpul lui Stalin, precum
dezvoltarea computerului BESM-1, în 1953, și lansarea, la 4 ani după moartea sa, a satelitului Sputnik în
1957. În mod real, mulți politicieni din Statele Unite începuseră să se teamă după "Criza Sputnik" că țara
lor a fost eclipsată de către Uniunea Sovietică în știință și învățământul public.

Serviciile sociale

Guvernul lui Stalin a pus un accent mare pe asigurarea de servicii medicale gratuite. S-au dus campanii
împotriva tifosului, holerei și malariei. Numărul de doctori a crescut atât de repede pe cât a permis
capacitatea învățământului medical și a facilităților medicale. Rata mortalității și mortalității infantile au
scăzut în mod continuu. Învățământul de toate gradele era gratuit și s-a dezvoltat în mod spectaculos, tot
mai mulți cetățeni sovietici învățând să scrie și să citească, mulți devenind absolvenți ai unei forme mai
înalte de învățământ. Generațiile care au crescut pe vremea lui Stalin, în special femeile, au avut parte și de
mai mari posibilități de obținere a unei slujbe.

Cultura și religia

Pe timpul regimului stalinist, stilul realismului socialist a fost stabilit în mod oficial și pentru lungă vreme ca
obligatoriu pentru pictură, sculptură, muzică, teatru. Tendințele "revoluționare" la modă mai înainte:
expresionismul, arta abstractă, și experimentalismul avangardist au fost descurajate sau denunțate ca
formalism.

S-au făurit și s-au prăbușit cariere, unele de mai multe ori. Nume
celebre erau reprimate, atât "revoluționari" (printre ei: Isaac Babel,
Vsevolod Meierhold), cât și "nonconformiști" (de exemplu: Osip
Mandelștam). Alții, reprezentând atât "omul sovietic" (Arkadi
Gaidar), cât și rămășițele Rusiei pre-revoluționare (Constantin
Stanislavski), au prosperat. Anumiți emigranți s-au reîntors în
Uniunea Sovietică, precum Alexei Nicolaevici Tolstoi, în 1925,
Alexandr Kuprin - în 1936, și Alexander Vertinski - în 1943.
Trebuie amintit cazul Annei Ahmatova, care a suportat mai multe
cicluri de represiune-reabilitare, dar care nu a fost vreodată arestată,
deși primul ei soț, poetul Nicolai Gumiliov, fusese, deja, împușcat
în 1922, iar fiul ei, istoricul Lev Gumiliov, a petrecut două decenii
în Gulag.

Un timbru sovietic de prin 1950, seria

Cât de implicat a fost Stalin atât în problemele generale, cât și în "Pacea va învinge războiul". Se
cele specifice a fost apreciat în mod diferit. Oricum, numele lui era putea citi: "Mulțumim, dragă Stalin,
folosit, în mod constant, pe timpul cât a fost la cârma statului în pentru copilăria noastră fericită."
discuțiile despre cultură, ca, de altfel, în orice altceva, iar în câteva Cuvântul "родной" (tradus ca "drag")
cazuri faimoase, părerea sa a fost cea finală. este, în mod normal, rezervat numai
pentru rudele apropiate.
Bunăvoința ocazională a lui Stalin se făcea simțită în moduri
ciudate. De exemplu, Mihail Bulgakov ajunsese la sărăcie și
disperare și, totuși, după un apel către Stalin personal, i s-a permis să lucreze. Piesa sa, "Zilele vârtejurilor",
care prezenta cu compasiune situația unei familii antibolșevice prinsă în războiul civil, a fost, în cele din
urmă, reprezentată, se pare, la intervenția personală a lui Stalin și și-a început cariera neîntreruptă de mai
multe decenii pe scena Teatrului de Artă din Moscova.

În arhitectură, un stil imperial stalinist (practic, un neoclasicism modernizat, dezvoltat la scară mare,
exemplificat de câțiva zgârie-nori din Moscova) a înlocuit constructivismul din deceniul al treilea. O
anecdotă amuzantă spunea că hotelul Moskva a fost construit cu două aripi care nu se potriveau între ele,
deoarece Stalin semnase din greșeală amândouă proiectele aduse spre aprobare, iar arhitecții se temeau prea
tare să clarifice problema.

Rolul lui Stalin în soarta bisericii ortodoxe ruse este complex. Persecuția continuă din anii 1930-1940 a dus
la dispariția ei aproape completă. Pe la 1939, mai puteau fi numărate câteva sute de parohii active (față de
aproape 57.000 în 1917). Multe biserici au fost demolate și zeci de mii de preoți, călugări și călugărițe au
murit sau au fost întemnițați. Pe durata celui de-al Doilea Război Mondial, bisericii i s-a permis o revigorare
parțială, ca o organizație patriotică: mii de parohii au fost reactivate până la o nouă rundă de represiuni, pe
timpul lui Hrușciov. Recunoașterea de către Sinodul Bisericii Ruse a guvernului sovietic și a lui Stalin
personal a condus la o schismă în cadrul bisericii ortodoxe ruse din diasporă, ruptură care nu s-a vindecat
până târziu (în mai 2007, când s-a produs reconcilierea).

Stalin a avut un efect nefast asupra culturilor micilor popoare indigene din Uniunea Sovietică. Politica
cunoscută sub numele de korenizația, dar și cea a culturilor naționale prin formă, dar socialiste în esență
au fost benefice pentru populațiile indigene, permițându-le să se integreze mai ușor în societatea rusă. Însă,
uniformizarea culturilor, mai evidentă în a doua parte a perioadei, în care dictatorul sovietic a fost la putere,
a avut efecte foarte dăunătoare. Represiunile politice și epurările au avut repercusiuni mai devastatoare
asupra culturilor indigene decât asupra culturii urbane, de vreme ce intelectualii micilor popoare de pe
întinsul uniunii nu erau așa de numeroși. Modul tradițional de viață a numeroaselor popoare din Siberia,
Asia Centrală și Caucaz a fost distrus și grupuri mari, uneori popoare întregi, au fost dislocate și împrăștiate
în toată uniunea pentru a preveni revoltele naționaliste. Numeroase religii specifice anumitor grupuri etnice
sau naționalități – catolică, iudaică, baptistă, islamică, budistă – au avut de suferit aceleași prigoniri ca și
Biserica Ortodoxă Rusă (sau chiar și mai rele): mii de călugări au fost torturați și executați, sute de biserici,
sinagogi, moschei, temple, monumente sacre și mănăstiri au fost demolate sau desacralizate prin
transformarea în depozite, spații de producție, etc.

Epurările și deportările

Epurările
Articol principal: Marea Epurare.

Stalin, ca șef al Politburo al Comitetului Central

Poza în care Nicolai
Ejov apărea alături de
al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice, și-a
Stalin a fost retușată consolidat puterea aproape absolută în deceniul
de cenzorii al patrulea prin intermediul Marii Epurări
sovietici.[18] îndreptate împotriva (suspecților) oponenților
Asemenea modificări politici și ideologici, culminând cu exterminarea
ale pozelor oficiale majorității membrilor Comitetului Central
erau un lucru obișnuit bolșevic și a mai mult de jumătate dintre
în timpul regimului delegații foarte docili de la cel de-al XVII-lea
stalinist. Congres al Partidului din ianuarie 1934.
Măsurile luate variau de la întemnițarea în
lagărele de muncă ale Gulagului, la execuții care urmau proceselor-
spectacol sau proceselor rapide ale troicii NKVD-ului. Se
argumentează că unele dintre motivații ar fi fost nevoia ca partidul să
fie unificat în fața anticipatului conflict cu Germania Nazistă. Alții cred
că toate acestea au fost motivate de dorința lui Stalin de a-și consolida Prima pagină a unei liste cu 346
propria putere. de persoane care urmau să fie
executate. Se remarcă
S-au desfășurat mai multe procese cunoscute sub numele de Procesele însemnarea lui Stalin "за"
de la Moscova, dar procedurile au fost multiplicate de-a lungul și de-a ("pentru"). Ianuarie 1940.
latul țării. Au fost patru procese cheie în această perioadă: Procesul
celor șaisprezece (august 1936); Procesul celor șaptesprezece (ianuarie 1937); Procesul generalilor Armatei
Roșii (incluzându-l pe mareșalul Tuhacevski - iunie 1937); și, în final, Procesul celor douăzeci și unu
(incluzându-l pe Buharin) - în martie 1938.

Asasinarea lui Troțki, august 1940, în Mexic, unde el trăia în exil din 1936, a eliminat ultimul oponent al lui
Stalin dintre foștii conducători ai partidului. Numai trei membri dintre " vechii bolșevici " (Politburo-ul din
vremea lui Lenin), au rămas: Stalin, "Starostele întregii Uniuni" (всесоюзный староста) Mihail Kalinin, și
Președintele Sovnarkom-ului, Viaceslav Molotov. Represiunea la care au fost supuși așa de mulți foști
revoluționari și membri de partid de rang înalt l-au făcut pe Lev Troțki să afirme că "un râu de sânge"
separa regimul lui Stalin de cel al lui Lenin.

Nici un segment al societății nu a fost lăsat neatins de procesul epurării. Articolul 58 din codul penal, care
pedepsea "activitățile antisovietice", a fost aplicat în cea mai largă manieră. La început, listele pentru
executarea inamicilor poporului erau confirmate de Politburo. De-a lungul timpului, procedura a fost
simplificată la maxim și delegată celor de pe treptele inferioare de comandă. Cuvântul rusesc troika (grup
format din trei elemente) a căpătat un nou înțeles: un proces rapid și simplificat ținut de comitetul format din
trei subordonați ai NKVD-ului. Spre sfârșitul epurărilor, Politburo-ul l-a destituit pe șeful NKDV-ului,
Nicolai Ejov, pentru abuzuri. El a fost executat în cele din urmă. Unii istorici precum Amy Knight și
Robert Conquest pretind că Stalin i-a îndepărtat pe Ejov și pe predecesorul său, Iagoda, pentru a arunca
vina proprie pe umerii lor.

Deportările
Articol principal: Transferuri de populație în Uniunea Sovietică.

Puțin înaintea, în timpul și imediat după cel de-al Doilea Război

Mondial, Stalin a dirijat, personal, o serie de deportări la o scară
nemaiîntâlnită, care a afectat profund harta etnică a Uniunii
Sovietice. Peste 1,5 milioane de oameni au fost deportați în Siberia
și în republicile central-asiatice. Separatismul, rezistența împotriva
regimului sovietic și colaboraționismul cu ocupantul german au fost
motivele cele mai des invocate pentru deportările în masă.

Următoarele grupuri etnice au fost total sau parțial deportate:

polonezii, românii, moldovenii, coreenii, germanii de pe Volga,
tătarii din Crimeea, calmîcii, cecenii, ingușii, balkarii, karaciaii,
turcii meskhetiani, bulgarii, grecii, armenii, lituanienii, letonii,
estonii. Un mare număr de culaci (chiaburi) fără deosebire de
naționalitate au fost deportați în Siberia sau în Asia Centrală.

De asemenea, românii și basarabenii au fost deportați cu miile în lagărele din Siberia iar numeroși alții au
fost asasinați la Fântâna Alba
și lângă Odesa. A ordonat lichidarea a 20.000 de prizonieri români în lagărul
de la Bălți, una dintre cele mai mari crime de după război. [19] [20]

În februarie 1956, Nikita Hrușciov a condamnat deportările ca pe o violare a principiilor leniniste și le-a
permis celor mai mulți deportați să se întoarcă la casele lor. Totuși, nici până la sfârșitul anului 1991
tătarilor, turcilor, și germanilor de pe Volga nu li se permisese să se reîntoarcă, în masă, pe pământurile
strămoșești. Deportările au avut un efect profund asupra popoarelor Uniunii Sovietice. Amintirea
deportărilor a jucat un rol major în mișcările separatiste din republicile baltice, din Tatarstan, Crimeea,
Transnistria, Abhazia, Georgia și din Cecenia.

Exterminarea

Aproximativ un milion de oameni au fost uciși în perioadele 1935-1938, 1942 și 1945-1950 și milioane de
oameni au fost încarcerați în Gulag = lagărele de muncă. În Georgia, aproximativ 80.000 de oameni au fost
împușcați pe timpul anilor 1921, 1923-1924, 1935-1938, 1942 și 1945-1950 și mai mult de 100.000 de
oameni au fost transportați în Gulag.

Pe 5 martie 1940, Stalin și alți lideri sovietici au semnat un ordin pentru executarea a 25.700 de intelectuali,
inclusiv 14.700 ofițeri prizonieri de război polonezi. Aceasta a devenit cunoscut ca Masacrul de la Katyn.
Au mai fost și alte masacre josnice ale prizonierilor de război, totalizând aproximativ 30.000 – 40.000 de
oameni.

Istoricii sunt, în general, de acord că foametea, mortalitatea din lagărele de muncă și din închisori, ca și
terorismul de stat (deportările și epurările politice) au făcut milioane de victime de care Stalin și tovarășii săi
sunt responsabili direct sau indirect. Câte milioane de victime au murit pe vremea lui Stalin este o
chestiune îndelung disputată. Deși nu s-a recunoscut o cifră oficială de către guvernele sovietic sau rus, cele
mai multe estimări sunt între 8 și 20 de milioane de victime. Comparații ale rezultatelor recensămintelor din
perioada 1926-1937 sugerează decesul a 5 – 10 milioane de oameni în plus față de ce ar fi fost normal în
acea perioadă, cei mai mulți morți de foame în perioada 1931-1934. Recensământul din 1926 arată că
populația Uniunii Sovietice era de 147 milioane, iar în 1937 recensământul da un total de 162-163
milioane. Aceste cifre sunt cu 14 milioane mai puțin decât valoarea estimată a populației și nu au fost
dezvăluite, totul fiind considerat "sabotaj" iar cei care s-au ocupat de organizarea recensământului au fost
aspru pedepsiți. Un alt recensământ s-a făcut în 1939, totuși cifra de 170 milioane este atribuită direct
deciziei lui Stalin (vezi și Populația Uniunii Sovietice). Trebuie notat faptul că cifra de 14 milioane nu
trebuie să însemne, în mod automat, 14 milioane de morți suplimentari, atâta vreme cât 3 milioane s-ar
putea să fie nașteri care nu au avut loc ca urmare a reducerii fertilității sau a controlului nașterilor. 50 de
milioane reprezintă cifra cea mai mare care a fost estimată pentru perioada 1920 – 1953, dar, probabil, ea
este exagerată.

Un citat atribuit lui Stalin este "Moartea unui om este o tragedie. Moartea a milioane este statistică"
(răspuns dat lui Churchill în timpul Conferinței de la Ialta în 1945).

Al Doilea Război Mondial

În discursul din 19 august 1939, Stalin și-a pregătit tovarășii
pentru marea cotitură din politica sovietică, Pactul Molotov-
Ribbentrop cu Germania Nazistă, care a împărțit Europa
Centrală în două sfere de influență, care, mai târziu, vor
genera împărțirea fizică, politică și ideologică a Europei în
două părți, Europa de Vest și Europa de Est, printr-o cortină
de fier. Motivele exacte ale acestui pact sunt încă disputate,
dar se pare că nici o parte nu părea să creadă că va rezista
foarte mult timp.

La 1 septembrie 1939, invazia Germană a Poloniei a

declanșat Al Doilea Război Mondial. Conform pactului
Molotov-Ribbentrop, Polonia de răsărit urma să rămână în Cei trei mari: Premierul britanic Winston
sfera de influență sovietică. Dat fiind acest fapt, Stalin a Churchill, Președintele Statelor Unite Franklin
decis să intervină și, la 17 septembrie, Armata Roșie a D. Roosevelt și Stalin la Conferința de la
invadat Polonia. Germania și Uniunea Sovietică au căzut Yalta.
de acord să modifice puțin sferele de influență și Polonia a
fost împărțită între aceste două state.

În 1941, Hitler a încălcat tratatul și a invadat Uniunea Sovietică, în cadrul Operațiunii Barbarossa. Stalin nu
s-a așteptat la așa ceva, sau cel puțin nu s-a așteptat să se producă o invazie atât de curând. Uniunea
Sovietică nu era pregătită pentru a face față agresiunii. Până în ultima clipă, Stalin a căutat să evite orice
pregătire evidentă de apărare care ar fi provocat atacul german, sperând să câștige timp pentru modernizarea
și întărirea forțelor armate. Chiar și după ce atacul a început, Stalin nu părea capabil să accepte realitatea și,
după cum spun unii istorici, a fost prea uimit ca să reacționeze, corespunzător, mai multe zile. O teorie
controversată enunțată de Viktor Suvorov susține că Stalin pregătea o invazie a Germaniei, neglijând, în
același timp, pregătirile pentru războiul de apărare care au lăsat forțele sovietice vulnerabile în ciuda marii
concentrări de oameni și echipament din preajma granițelor. Asemenea speculații sunt greu de susținut, atâta
vreme cât informațiile despre armata sovietică pentru perioada 1939-1941 rămân clasificate, dar se știe că
sovieticii aveau avertizări detaliate făcute din timp de rețeaua întinsă de spioni externi (precum cea a lui
Richard Sorge), în legătură cu intențiile germane.

Inițial, naziștii au avansat extrem de mult, ucigând și luând prizonieri milioane de soldați sovietici.
Executarea în perioada 1937-1938 a numeroși generali experimentați ai Armatei Roșii a avut un efect
devastator asupra capacității URSS-ului de a-și organiza apărarea. Experții lui Hitler se așteptau la cel mult
opt săptămâni de război.
 Ca răspuns, la 6 noiembrie 1941, Stalin s-a adresat populației sovietice
pentru a doua oară pe durata celor 30 de ani de guvernare (prima dată a fost
mai devreme, în același an, la 2 iulie). El a pretins că deși 350.000 de militari
ruși fuseseră uciși în timpul atacului german, agresorul ar fi pierdut 4,5
milioane de soldați (o cifră exagerată) iar victoria sovietică ar fi aproape.
Armata Roșie a opus o rezistență înverșunată, dar, în primele faze ale
războiului era ineficientă pe scară largă în fața forțelor germane mai bine
pregătite și echipate. Până în cele din urmă, invadatorii au fost opriți și mai
Churchill, Roosevelt și
apoi respinși din fața Moscovei, în decembrie 1941. Stalin a colaborat, mai
Stalin la Conferința de la
apoi, cu inteligentul mareșal sovietic Gheorghii Konstantinovici Jukov pentru
Ialta
victoria decisivă asupra germanilor în lupta pentru apărarea Stalingradului.

Nepriceperea lui Stalin în problemele de strategie este deseori amintită în legătură cu pierderile masive
sovietice și înfrângerile de la începutul războiului. (În autobiografia sa, Hrușciov pretindea ca Stalin încerca
să ia decizii tactice folosind un glob terestru.) Trebuie spus însă că Stalin a ordonat mutarea rapidă a
fabricilor la est de râul Volga, în afara razei de acțiune a aviației germane, Luftwaffe. De aici, industria
sovietică a susținut Armata Roșie cu o eficiență remarcabilă. În plus, Stalin și-a dat seama că celelalte
armate europene au fost complet dezintegrate când au trebuit să facă față naziștilor foarte eficienți din punct
de vedere militar și de aceea și-a supus armata atât tirului propagandistic și patriotic-revoluționar, cât și unei
terori copleșitoare.

Ordinul nr. 227 al lui Stalin din 27 iulie 1942 ilustrează lipsa de scrupule cu care el încerca să crească
hotărârea în luptă a militarilor: toți cei care se retrăgeau sau își părăseau pozițiile fără ordin erau împușcați
pe loc. Alte ordine priveau familiile celor care se predau, familii care deveneau ținte ale terorii NKVD-ului.
Bariere ale forțelor SMERȘ au fost în scurtă vreme puse în spatele liniilor întâi pentru a mitralia pe oricine
încerca să se retragă. Militarii sovietici care s-au predat au fost aruncați în Gulag după ce au fost eliberați
din lagărele de prizonieri.

În primele faze ale războiului, Armata Roșie în retragere a căutat să interzică inamicilor accesul la orice fel
de resurse mai înainte ca germanii să le poată lua în stăpânire, aplicând tactica „pământului pârjolit” și a
distrugerii infrastructurii. Din nefericire, aceste măsuri împreună cu abuzurile armatei germane au cauzat
suferințe și o foamete de neînchipuit populației civile rămase în spatele frontului.

Uniunea Sovietică a suportat greul luptelor și a avut cele mai mari pierderi de militari și de civili din Al
Doilea Război Mondial. Aproximativ 7 milioane de soldați ai Armatei Roșii și aproape 20 de milioane de
civili au murit. Naziștii îi socoteau pe slavi "suboameni" și de aceea aceștia din urmă au devenit o țintă a
genocidului etnic. Acest concept al inferiorității slave a fost, de asemenea, motivul care a făcut ca Hitler să
nu accepte în armata germană până în 1944 (când războiul era practic pierdut de Germania), mulți ruși care
doreau să lupte împotriva regimului stalinist.

În Uniunea Sovietică, Al Doilea Război Mondial a lăsat un uriaș deficit de bărbați din generația celor care
au luptat în conflict. Până în zilele noastre, Al Doilea Război Mondial, Marele Război pentru Apărarea
Patriei, este viu în amintirile cetățenilor din Rusia, Belarus și din alte republici ale fostei URSS, iar ziua de
9 mai, Ziua Victoriei, este cea mai mare sărbătoare națională în Rusia.

Stalin a fost nominalizat la Premiul Nobel pentru Pace în 1945 și 1948.[21]

Epoca postbelică
După Al Doilea Război Mondial, Armata Roșie a ocupat cea mai mare parte a teritoriului care fusese mai
înainte stăpânit de țările Axei: au fost zone de ocupație sovietice în Germania și Austria iar Ungaria și
Polonia erau practic sub ocupație militară, deși formal, mai târziu, erau țări aliate. Guverne pro-sovietice au
fost aduse la putere în România, Bulgaria și Cehoslovacia iar în Iugoslavia și Albania au ajuns la putere
guverne conduse de comuniști locali. Finlanda și-a păstrat în mod formal independența, dar era izolată din
punct de vedere politic și dependentă din punct de vedere economic de Uniunea Sovietică. Grecia, Italia și
Franța au fost sub puternica influență a partidelor comuniste locale, care priveau cu simpatie la Moscova.
Stalin a sperat că odată cu retragerea americanilor din Europa, tot continentul o să rămână sub dominația
sovietică. Ajutorul american pentru tabăra anti-comunistă în războiul civil din Grecia a schimbat situația.
Germania Răsăriteană a fost proclamată țară separată, în 1949, fiind guvernată de comuniști locali. Mai
mult decât atât, Stalin a decis să aibă controlul direct asupra sateliților din Europa Centrală: toate țările
urmau să fie conduse de partidele comuniste locale, care trebuiau să încerce să introducă modelele sovietice
în zonă.

În 1948 această decizie a dus la stabilirea de guverne staliniste în Polonia, Cehoslovacia, Ungaria, România
și Bulgaria, țări denumite mai târziu "blocul comunist". Albania comunistă a rămas un aliat, dar Iugoslavia,
sub conducerea lui Iosif Broz Tito, s-a rupt de influența sovietică. Stalin a văzut consolidarea puterii
sovietice în zonă ca un pas necesar pentru protejarea URSS-ului cu o centură de state cu guverne
prietenești, care să acționeze ca o zonă tampon împotriva unei posibile invazii.

Această acțiune a năruit speranțele Europei Occidentale că Europa Răsăriteană va avea o atitudine
prietenoasă față de Vest și că va forma un "cordon sanitar" împotriva comunismului. S-au confirmat, de
asemenea, temerile a numeroși politicieni din Vest că Uniunea Sovietică continua să dorească să
răspândească comunismul în toată lumea. Relațiile dintre Uniunea Sovietică și foștii aliați occidentali din cel
de-al Doilea Război Mondial s-au deteriorat rapid și au deschis calea unei perioade lungi, caracterizate de
tensiuni și lipsă de încredere între Est și Vest, cunoscută sub numele de războiul rece. (Vezi și Cortina de
fier.)

În țară, Stalin s-a prezentat ca un mare comandant militar, care a condus URSS la victorie în războiul
împotriva naziștilor. De la sfârșitul celui de-al cincilea deceniu, naționalismul rusesc a crescut. De exemplu,
unele invenții și descoperiri științifice au fost puse pe seama unor cercetători ruși. Printre acestea se
numărau: motorul cu aburi a cărui invenție a fost atribuită lui Cerepanov (tatăl și fiul), becul electric lui
Iablocikov și Lodîgin, radio-ul lui Popov, avionul lui Mojaiski, etc.

Politica de represiune internă a continuat și s-a intensificat (inclusiv în teritoriile cucerite de curând), dar nu
s-a mai ajuns la extremele din anii 1930 -1938.

Conform unor surse, campania antisionistă din 1948-1953 (vezi și Comitetul Antifascist Evreiesc,
Complotul doctorilor, Cosmopolit fără țară), erau numai precursoarele marilor represiuni ulterioare, dar
dacă asemenea planuri au existat cu adevărat, Stalin a murit mai înainte de a le pune în practică.

Stalin ca teoretician
Stalin a avut foarte puține contribuții la teoria comunistă (sau mai bine zis,
marxist-leninistă), dar cele câteva pe care le-a făcut au fost acceptate pe
timpul vieții sale de către toți cercetătorii sovietici din domeniul științelor
politice.

În 1936, Stalin a enunțat că societatea sovietică este formată din două clase
sociale neantagoniste: muncitorii și țăranii colhoznici. Acestea corespundeau
Stalin vorbind
la două forme diferite de proprietate asupra mijloacelor de producție care
existau în Uniunea Sovietică: proprietatea de stat (pentru muncitori) și
proprietatea colectivă (pentru țărănime). În plus, Stalin a distins pătura socială a intelectualilor. Conceptul
claselor neantagoniste a fost, în întregime, nouă în teoria leninistă.
Stalin și sprijinitorii săi, în timpul guvernării sale și de atunci până azi, au subliniat ideea că socialismul
poate fi construit și consolidat într-o singură țară, chiar într-una subdezvoltată, cum era Rusia la începutul
secolului.

Moartea
După cum afirmă Hrușciov în autobiografia sa, Stalin participa deseori la petreceri nocturne alături de
aghiotanții săi, după care el dormea toată ziua, așteptând ca ei să rămână treji și să conducă țara. La 1 martie
1953, după un dineu întins pe durata întregii nopți, alături de ministrul de interne Lavrenti Beria și viitorii
premieri Gheorghi Malenkov, Nicolai Bulganin și Nikita Hrușciov, Stalin a cedat, suferind un atac cerebral
care i-a paralizat partea dreaptă a corpului. El a murit patru zile mai târziu, la 5 martie 1953, la vârsta de 73
de ani. În mod oficial, hemoragia cerebrală a fost declarată drept cauză a morții. Trupul său a fost mumificat
și păstrat în Mausoleul lui Lenin până la 3 octombrie 1961, când a început destalinizarea în Uniunea
Sovietică. Trupul lui Stalin a fost îngropat, după aceea, lângă zidul Kremlinului.

S-a sugerat că Stalin ar fi fost asasinat. Fostul exilat comunist Avtorhanov a adus în discuție această ipoteză
în 1975. Viaceslav Molotov, în memoriile sale politice publicate în 1993, afirmă că Beria s-a lăudat în fața
sa că l-ar fi otrăvit pe Stalin. În 2003, un grup de cercetători ruși și americani au enunțat ipoteza că Stalin ar
fi ingerat o puternică otravă folosită împotriva șobolanilor, care provoacă fluidizarea sângelui și hemoragii și
atacuri cerebrale. Cum acest tip de otravă este insipidă, varianta aceasta este plauzibilă. Cum a murit Stalin,
se va putea afla cu certitudine doar dacă se va face autopsia cadavrului care este îmbălsămat.

Cultul personalității
Stalin este binecunoscut pentru crearea cultului personalității
lui Lenin (dar și al său propriu) în Uniunea Sovietică.
Îmbălsămarea trupului fondatorului statului sovietic și
depunerea sa într-un mausoleu a fost făcută împotriva
obiecțiilor soției lui Lenin, Nadejda Krupskaia. Stalin devenise
centrul cultului și adorației colective. Numeroase orașe și sate
au fost redenumite cu numele liderului sovietic (vezi Lista
locurilor care au primit numele lui Stalin), au fost înființat în
onoarea sa Premiul Stalin și Premiul Stalin pentru Pace. Troțki,
bolșevic din "vechea gardă", a criticat cultul personalității ca
fiind împotriva valorilor socialismului și bolșevismului, prin
ridicarea individului deasupra partidului și clasei muncitoare.
De aceea, în ciuda refugierii politice a lui Troțki în Mexic,
acesta a fost asasinat de mâna lungă a INO GUGB-ului,
bineînțeles, la îndemnul tovărășesc al "mult-iubitului" Stalin.
Cultul personalității a atins noi dimensiuni pe durata Marelui
Război pentru Apărarea Patriei, când numele lui Stalin a fost
introdus în noul imn național sovietic. Stalin a devenit
subiectul artelor sovietice: literatura (inclusiv poezia), muzica,
pictura și filmul.
Afiș: „Slavă marelui Stalin!”
O, mare Stalin. O, lider al popoarelor,
Tu, cel care ai readus omul la viață,
Tu, cel care faci sa rodească pământul,
Tu, cel care repui în drepturi prin secole,
Tu, cel care faci să înflorească primăvara,
Tu, cel care faci să vibreze corzile muzicale…
 Tu, splendoare a primăverii mele! O, tu,
Soare reflectat de milioane de inimi!
(A. O. Avdienko)

Politici și realizări
În total, sub conducerea lui Stalin, Uniunea Sovietică a fost transformată dintr-o națiune agricolă într-o
superputere mondială. Industrializarea a fost un succes prin faptul că a creat posibilitatea apărării și, în cele
din urmă, a învingerii puterilor Axei în Al Doilea Război Mondial, deși acest lucru s-a făcut cu pierderi
uriașe de vieți omenești. Totuși, istoricul Robert Conquest și alți cercetători occidentali afirmă că URSS
erau obligate la o industrializare care nu era în mod necesar legată de influența bolșevică. Există alte
speculații de tip "ce ar fi fost dacă", dar care sunt, prin natura lor, improbabile.

Deși politicile economice și sociale ale lui Stalin au pus bazele pentru ridicarea URSS la statutul de
supraputere, cruzimea cu care a condus afacerile sovietice au fost ulterior repudiate de succesorii săi în
conducerea Partidului Comunist. Trebuie notată denunțarea stalinismului de către Nikita Hrușciov în
februarie 1956. În "Raportul secret", Despre cultul personalității și consecințele lui, ținut în cadrul sesiunii
închise a celui de-al XX-lea Congres al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice, Hrușciov l-a denunțat pe
Stalin pentru cultul personalității sale și pentru "violările normelor leniniste de legalitate". Oricum,
succesorii săi imediați au continuat să urmeze principiile de bază ale regimului stalinist: monopolul politic al
partidului comunist, controlul de stat al economiei și un serviciu de represiune care să înăbușe orice
disidență. Pe de altă parte, epurările de mare amploare nu au mai fost niciodată repetate.

Alte nume și zvonuri despre origini

Sunt câteva etimologii ale rădăcinii ჯუღა (jugha). Conform unei versiuni, este de origine osetină. Numele
Jugaev este comun printre osetini și, înainte de revoluție, numele din Ossetia de Sud erau, în mod
tradițional, scrise cu sufix georgian, obicei răspândit în special printre osetinii creștinați. Conform unei alte
versiuni, numele vine de la satul Jugaani din Kahetia, în estul Georgiei. Un articol din ziarul Pravda din
1988 afirma că supranumele dictatorului deriva dintr-un vechi cuvânt georgian care ar fi însemnat "oțel",
acesta putând fi motivul adoptării numelui Stalin. Сталин (Stalin) este o combinație dintre rusescul сталь
(stal) "oțel" și sufixul posesiv -ин (-in), o formulă folosită de numeroși alți bolșevici precum Lenin sau
Buharin. Montefiore afirma că numele provine de la o amantă, Liudmila Stal.

Precum alți bolșevici, el a devenit în mod obișnuit cunoscut sub nume conspirative, printre care Stalin nu
era cel mai important. Era, de asemenea, cunoscut drept Koba , după numele unui erou popular georgian
(un haiduc, precum Robin Hood). S-a spus că a mai folosit cel puțin o duzină de alte nume, pentru
comunicații secrete, dar pentru motive lesne de înțeles, multe au rămas necunoscute. Imediat după victoria
în Al Doilea Război Mondial, în timp ce sovieticii negociau cu Aliații numeroase probleme, Stalin îi
trimitea directive lui Molotov semnând Drujkov. Printre alte porecle pseudonime au fost Ivanovici, Soso ori
Sosso (numele său din copilărie), David, Nijaradze ori Nijeradze și Chijikov.

Sunt mai multe zvonuri în legătură cu originile lui Stalin, nici una fiind confirmată.

Un astfel de zvon este acela că era fiul nașului său, un nobil georgian bogat, Egnatashvili, membrii familiei
căruia erau clerici din tată în fiu. Mai multe fapte susțin această teorie: mama lui Stalin a lucrat în casa lui
Egnatashvili; Stalin a fost admis la seminar, un copil dintr-o familie săracă nu ar fi putut intra la o școală
prestigioasă ca aceea; Stalin a păstrat legăturile cu Egnatashvili de-a lungul întregii sale vieți, inclusiv în
perioada războiului. Pe de altă parte, nu ar fi un fapt neobișnuit ca un naș să-și ajute finul.
Au fost zvonuri în legătură cu o probabilă origine evreiască a lui Stalin. Printre originile acestui zvon se
poate număra episodul cu Papismedov relatat în Copilăria lui Stalin.

Vezi și
Istoria Uniunii Sovietice
Stalinism
Lista locurilor care au primit numele lui Stalin
Constituția Sovietică din 1936
Svetlana Allilueva (fiica lui Stalin)
Nadejda Allilueva (A doua soție a lui Stalin)
Maxim Litvinov
Anastas Mikoian
Viaceslav Molotov
Andrei Vîșinski
Premiul Stalin pentru Pace
Ferma Animalelor (O alegorie despre revoluția rusă și despre stalinism de George Orwell)

Note
1. ^ În conformitate cu registrul de nașteri al bisericii Uspenski din Gori Georgia, Stalin s-a
născut la 6 decembrie 1878. El însuși se declara născut la 21 decembrie (9 decembrie stil
vechi), aceasta fiind data la care dictatorul era sărbătorit în Uniunea Sovietică
2. ^ Citate din discursul lui Nikita Hrușciov "Despre cultul personalității și consecințele lui" pot
fi citite online (http://www.fordham.edu/halsall/mod/1956khrushchev-secret1.html).

Note
1. ^ Find a Grave (https://www.findagrave.com), accesat în 24 august 2019
2. ^ Jossif Stalin (http://www.brockhaus.de/), Brockhaus Enzyklopädie, accesat în 9 octombrie
2017
3. ^ Josif Stalin (http://www.enciclopedia.cat), Gran Enciclopèdia Catalana
4. ^ Iossif Djougachvili (http://roglo.eu/roglo), Roglo
5. ^ „Iosif Stalin” (https://d-nb.info/gnd/118642499), Gemeinsame Normdatei, accesat în 9
aprilie 2014
6. ^ Сталин Иосиф Виссарионович, Marea Enciclopedie Sovietică (1969–1978)[*]
7. ^ Autoritatea BnF (http://data.bnf.fr/ark:/12148/cb11925406n), accesat în 10 octombrie 2015
8. ^ Joseph Stalin (http://britannica.com/), Encyclopædia Britannica Online, accesat în 9
octombrie 2017
9. ^ a b „Iosif Stalin” (https://d-nb.info/gnd/118642499), Gemeinsame Normdatei, accesat în 2
aprilie 2015
10. ^ Deși sursele se contrazic în privința anului și zilei de naștere ale lui, Iosif Dzhugashvili se
găsește în registrele bisericii Uspensky din Gori, Georgia drept născut pe 18 decembrie (Stil
Vechi: 6 decembrie) 1878. Această naștere este susținută de certificatul său de absolvire a
școlii, de cuprinzătorul său dosar de la poliția Rusiei țariste, o consemnare de arest din 18
aprilie 1902 în care și-a declarat vârsta de 23 de ani și toate documentele prerevoluționare
rămase în existență. Spre sfârșitul lui 1921, Stalin însuși și-a menționat data nașterii ca fiind
18 decembrie 1878 într-un curriculum vitae scris cu mâna proprie. Totuși, după ce a venit la
putere în 1922, Stalin a schimbat data la 21 decembrie 1879 (Stil Vechi 9 decembrie 1879).
Aceasta a devenit ziua sa de naștere serbată în Uniunea Sovietică. „Prominent figures” (htt
p://state.rin.ru/cgi-bin/persona_e.pl?id=4140&id_subcat=6&r=8). State and Power in Russia.
Accesat în 19 iulie 2008.
11. ^ Wheatcroft, S. G.; Davies, R. W.; Cooper, J. M. (1986). Soviet Industrialization
Reconsidered: Some Preliminary Conclusions about Economic Development between 1926
and 1941 (http://books.google.com/?id=m-voAAAAIAAJ&dq). 39. Economic History Review.
p. 264. ISBN 9780719046001. Mai multe valori specificate pentru |pages= și |page=
(ajutor)
12. ^ Wettig, Gerhard (2008). Stalin and the Cold War in Europe. Rowman & Littlefield. ISBN 0-
7425-5542-9.
13. ^ Desmond Butler (17 decembrie 2001). „Ex-Death Camp Tells Story of Nazi + Soviet
Horrors” (http://www.nytimes.com/2001/12/17/world/ex-death-camp-tells-story-of-nazi-and-so
viet-horrors.html). New York Times.
14. ^ MISTERELE ISTORIEI SOVIETICE. Fiul cel mare al lui Iosif Stalin a fost ucis de un
gardian într-un lagăr nazist (http://www.romanialibera.ro/cultura/aldine/misterele-istoriei-sovi
etice-fiul-cel-mare-al-lui-iosif-stalin-a-fost-ucis-de-un-gardian-intr-un-lagar-nazist-263681.ht
ml), 11 mai 2012, Rl Online, România liberă, accesat la 13 mai 2012
15. ^ Koba the Dread, p. 133, ISBN 0-7868-6876-7; Stalin: The Man and His Era, p. 354, ISBN
0-8070-7001-7, într-o notă de subsol citată dintr-un articol de presă în care se vorbea despre
„moartea subită”; citează de asemenea paginile 103–105 din cartea fiicei sale, Twenty
Letters to a Friend, ediția în rusă, New York, 1967
16. ^ BBC (27 martie 2001). „Stalin grandson found in Siberia” (http://news.bbc.co.uk/2/hi/europ
e/1245986.stm). Accesat în 28 noiembrie 2011.
17. ^ Simon Sebag Montefiore, Young Stalin, Publisher: Weidenfeld & Nicolson, 2007
18. ^ „Newseum: The Commissar Vanishes” (http://www.newseum.org/berlinwall/commissar_va
nishes/vanishes.htm). Accesat în 19 iulie 2008.
19. ^ Fl.Constantiniu, INTRE HITLER SI STALIN: Romania si Pactul Ribbentrop-Molotov,
Bucuresti, Editura DANUBIUS, 1991
20. ^ Ghe. Buzatu, Hitler, Stalin, Antonescu, I, Ploiești, Editura Mileniul III, 2005.
21. ^ „Facts on the Nobel Peace Prize” (https://www.nobelprize.org/nobel_prizes/facts/peace/).
Nobelprize.org. Accesat în 23 decembrie 2015.

Bibliografie
Tânărul Stalin - un Al Capone din Caucaz (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/artic
ol/tanarul-stalin-un-al-capone-caucaz), Michael Nicholas Blaga, Historia
en Edvard Radzinsky, Stalin: The First In-Depth Biography Based on Explosive New
Documents from Russia's Secret Archives, Chapter One (http://www.washingtonpost.com/w
p-srv/style/longterm/books/chap1/stalin.htm)
Vladimir Tismăneanu, Stalinism pentru eternitate, Editura Polirom, București, 2005
Sheila Fitzpatrick, €œStalinism: New Directions, Editura Routledge, 2000, colecția „€œRewriting
Histories”
Simon Sebag Montefiore, Stalin. Curtea Țarului Roșu, 2003 - recenzie (http://www.historia.r
o/exclusiv_web/general/articol/fost-stalin-un-idiot-alcoolic)
A.B. Ulam, Stalin: The man and his life, NY: Viking Press, 1973
Applebaum, Anne (2003). Gulag: A History. Doubleday. ISBN 0-7679-0056-1.
Bideleux, Robert; Jeffries, Ian (1998). A History of Eastern Europe: Crisis and Change.
Routledge. ISBN 978-0-203-05024-8.
Boobbyer, Phillip (2000). The Stalin Era. Routledge. ISBN 0-7679-0056-1.
Brackman, Roman (2001). The Secret File of Joseph Stalin: A Hidden Life. Frank Cass
Publishers. ISBN 0-7146-5050-1.
Brent, Jonathan; Naumov, Vladimir (2004). Stalin's Last Crime: The Plot Against the Jewish
Doctors, 1948–1953. HarperCollins. ISBN 0-06-093310-0.
Bullock, Alan (1962). Hitler: A Study in Tyranny. Penguin Books. ISBN 0-14-013564-2.
Conquest, Robert (1991): Stalin, Breaker of Nations. First American ed. Viking-Penguin.
ISBN 0-670-84089-0
Fest, Joachim C. (2002). Hitler. Houghton Mifflin Harcourt. ISBN 0-15-602754-2.
Gellately, Robert (2007). Lenin, Stalin, and Hitler: The Age of Social Catastrophe. Knopf.
ISBN 1-4000-4005-1.
Henig, Ruth Beatrice (2005). The Origins of the Second World War, 1933–41. Routledge.
ISBN 0-415-33262-1.
Montefiore, Simon Sebag (2004). Stalin: The Court of the Red Tsar. ISBN 0-7538-1766-7.
Montefiore, Simon Sebag (2007). Young Stalin. Weidenfeld & Nicolson. ISBN 978-0-297-
85068-7.
Murphy, David E. (2006). What Stalin Knew: The Enigma of Barbarossa. Yale University
Press. ISBN 0-300-11981-X.
Overy, R. J. (2004). The Dictators: Hitler's Germany and Stalin's Russia. W. W. Norton &
Company. ISBN 0-393-02030-4.
Nekrich, Aleksandr Moiseevich; Ulam, Adam Bruno; Freeze, Gregory L. (1997). Pariahs,
Partners, Predators: German-Soviet Relations, 1922–1941. Columbia University Press.
ISBN 0-231-10676-9.
Roberts, Geoffrey (1992). „The Soviet Decision for a Pact with Nazi Germany”. Soviet
Studies. Taylor & Francis, Ltd. 55 (2): 57–78. doi:10.1080/09668139208411994 (https://doi.o
rg/10.1080%2F09668139208411994). JSTOR 152247 (https://www.jstor.org/stable/152247).
Roberts, Geoffrey (2002). „Stalin, the Pact with Nazi Germany, and the Origins of Postwar
Soviet Diplomatic Historiography”. 4 (4).
Roberts, Geoffrey (2006). Stalin's Wars: From World War to Cold War, 1939–1953. Yale
University Press. ISBN 0-300-11204-1.
Service, Robert (2004): Stalin, A Biography, Oxford, 715 pages ill. ISBN O-330-41913-7 (htt
p://books.google.es/books?id=T2-ExG-f1TkC&printsec=frontcover&source=gbs_ge_summa
ry_r&cad=0#v=onepage&q&f=false)
Soviet Information Bureau (1948). „Falsifiers of History (Historical Survey)”. Moscow:
Foreign Languages Publishing House. 272848.
Department of State (1948). „Nazi-Soviet Relations, 1939–1941: Documents from the
Archives of The German Foreign Office” (http://www.ibiblio.org/pha/nsr/nsr-preface.html).
Department of State.
Taubert, Fritz (2003). The Myth of Munich. Oldenbourg Wissenschaftsverlag. ISBN 3-486-
56673-3.
Tucker, Robert C. (1992). Stalin in Power: The Revolution from Above, 1928–1941. W. W.
Norton & Company. ISBN 0-393-30869-3.
Wettig, Gerhard (2008). Stalin and the Cold War in Europe. Rowman & Littlefield. ISBN 0-
7425-5542-9.
Lectură suplimentară
Copiii lui Stalin, Owen Matthews, Editura Meteor Press, 2010 - recenzie (http://www.ziare.co
m/cultura/carte/ce-mai-citim-copiii-lui-stalin-1059890)
Stalin: Triumph and Tragedy, Dmitri Volkogonov, Phoenix, 2000
Stalin: A Political Biography, Isaac Deutscher, Editura Penguin Books, Limited, 1990

Legături externe
ro Biografia lui Stalin (https://www.youtube.com/watch?v=uaGgLm2ufsA&feature=plcp)
en Sovetika.ru - site about Soviet era (http://www.sovetika.ru)
en Stalin Library (http://www.marx2mao.com/Stalin/Index.html)
en Another view of Stalin (http://www.plp.org/books/Stalin/book.html)
en "The Revolution Betrayed" by Leon Trotsky (https://www.marxists.org/archive/trotsky/wor
ks/1936-rev/index.htm)
en An account of the Kirov Murder (http://www.indepthinfo.com/kirov/index.shtml)
en Death toll during Stalin's rule:estimates (http://users.erols.com/mwhite28/warstat1.htm#
Stalin)
en Modern History Sourcebook: Stalin's Reply to Churchill, 1946 (http://www.fordham.edu/h
alsall/mod/1946stalin.html)
en Modern History Sourcebook: Nikita S. Khrushchev: The Secret Speech - On the Cult of
Personality, 1956 (http://www.fordham.edu/halsall/mod/1956khrushchev-secret1.html)
en The political economy of Stalinism: evidence from the Soviet secret archives / Paul R.
Gregory (http://assets.cambridge.org/0521826284/sample/0521826284WS.pdf)
en Stalin and the 'Cult of Personality' (http://www.historyguide.org/europe/cult.html)
en Stalin Biography from Spartacus Educational (http://www.spartacus.schoolnet.co.uk/RU
Sstalin.htm)
en Crimes of Soviet Communists (http://www.angelfire.com/de/Cerskus/english/saitai.html)

Articole despre Stalin (http://jurnalul.ro/tag/stalin-4457.html), la Jurnalul Național

Articole biografice

Tânărul Stalin - un Al Capone din Caucaz (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/artic

ol/tanarul-stalin-un-al-capone-caucaz), Noiembrie 2010, Michael Nicholas Blaga, Historia
A fost Stalin un idiot alcoolic? (http://adevarul.ro/cultura/istorie/a-fost-stalin-idiot-alcoolic-1_5
211c927c7b855ff56efc217/index.html), 19 august 2013, Adevărul - articol Historia (http://ww
w.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/fost-stalin-un-idiot-alcoolic)
Stalin si marele jaf din 1907 (http://www.revistamagazin.ro/content/view/9434/8/), 10 mai
2012, Paul Ioan, Revista Magazin
Stalin - omul din umbra lui Hitler (http://www.revistamagazin.ro/content/view/5232/8/), 18
aprilie 2007, Gabriel Tudor, Revista Magazin
Genialissimul generalissim: Herr Stalin revoluționează știința (http://www.evz.ro/detalii/stiri/g
enialissimul-generalissim-herr-stalin-revolutioneaza-stiinta-1025345.html), 25 februarie
2013, Vladimir Tismăneanu, Evenimentul zilei
Crima ridicata la rang de virtute (http://www.romanialibera.ro/cultura/aldine/crima-ridicata-la-r
ang-de-virtute-145507.html), 5 februarie 2009, Alexandru Mihalcea, România liberă
Sosiile lui Stalin

Felix Dadaev - Scurt portret al umbrei lui Stalin (http://www.revistamagazin.ro/content/view/6

701/8/), 17 decembrie 2008, Revista Magazin
Jonglerul Stalin - Felix Dadaev dezvăluie secretele vieții de dublură a dictatorului sovietic (h
ttp://www.evz.ro/detalii/stiri/jonglerul-stalin-799617.html), 14 aprilie 2008, Nadia Olaru,
Evenimentul zilei

Crimele lui Stalin

Lichidati de Stalin (http://jurnalul.ro/special-jurnalul/lichidati-de-stalin-71795.html), 8 martie

2004, Lavinia Tudoran, Jurnalul Național
Exterminarea prin foamete, metoda de convingere preferată de Stalin (http://adevarul.ro/cult
ura/istorie/Socant-exterminarea-foamete-metoda-convingere-preferata-stalin-1_52382214c7
b855ff5691bd4e/index.html), 17 septembrie 2013, Adevărul - articol Historia (http://www.hist
oria.ro/exclusiv_web/general/articol/exterminarea-foamete-metoda-convingere-preferata-stal
in)

Video

Documentary 52': Stalin by Stalin (http://www.documen.tv/asset/Staline_film.html)

Secretar General al Partidului

Predecesor: Succesor:

Comunist al Uniunii Sovietice

Vladimir Ilici Lenin Gheorghi Malenkov
1922–1953
Predecesor: Premier al Uniunii Sovietice
Succesor:

Viaceslav Molotov 1941–1953 Gheorghi Malenkov

Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Iosif_Vissarionovici_Stalin&oldid=14841484

Ultima editare a paginii a fost efectuată la 16 martie 2022, ora 18:43.

Acest text este disponibil sub licența Creative Commons cu atribuire și distribuire în condiții identice;
pot exista și
clauze suplimentare.
Vedeți detalii la Termenii de utilizare.