HIPERTENSIUNEA ARTERIALĂ

HIPERTENSIUNEA ARTERIALĂ

Hipertensiunea arterială (HTA) reprezintă o creştere a valorilor tensionale peste media

specifică speciei, rasei, sexului, vârstei  şi individului, aceasta putând determina complicaţii
cerebrale, oculare, cardiace sau renale.

Etiologia

HTA poate fi primară sau secundară, la animale incidenţa formei primare fiind mult mai
redusă decât la om.
Secundar, HTA se poate întâlni în (după Wendy Ware 2007):

Nefropatii
Hipertiroidism
Hiperadrenocorticism
Pheocromocitom
Diabetul zaharat
Hepatopatii
Creşterea presiunii intracraniene
Obezitate
Anemia cronică (la pisici)

Patogeneza
Valorile crescute ale tensiunii arteriale pot fi însoţite sau nu li de semne clinice. Aceasta
deoarece şi în medicina veterinară ca şi în cea a omului, valorile tensionale sunt proprii individului.
În plus, nu orice creştere a valorilor tensionale încadrează animalul ca hipertensiv. Aceasta
deoarece în medicina veterinară, „hipertensiunea halatului alb” este mult mai des întâlnită decât în
cazul omului.  Emoţiile determinate de examinarea pacientului determină creşteri semnificative ale
valorilor tensionale.

În literatura de specialitate românească apar doi termeni: tensiunea arterială şi presiunea

arterială. Tensiunea arterială reprezintă presiunea exercitată de coloana de sânge asupra pereţilor
arteriali, iar presiunea arterială forţa coloanei de sânge. În acest sens, prin metodele indirecte
(Doppler, metoda oscillometrică) se apreciază tensiunea arterială iar metodele invazive (sângerânde)
estimează presiunea arterială. În literatura anglosaxonă nu se utilizează termenul tensiune
arterială ci doar cel de presiune arterială – blood pressure (în prezentul material, ambii termeni se
referă la metoda indirectă, clinică).

Presiunea arterială este dată de debitul circulator şi de rezistenţa arterială periferică.

Debitul circulator = frecvenţa cardiacă x volumul sistolic.

Creşterea debitului circulator măreşte în special presiunea arterială sistolică, pe când

creşterea rezistenţei periferice determină o creştere accentuată a presiunii arteriale diastolice.

Creşterea frecvenţei cardiace, a volumului sanguin, a cantităţii de sânge ejectat de inimă

sau creşterea rezistenţei periferice determină o creştere a presiunii arteriale.
În mod normal, organismul  reglează creşterile valorilor tensionale prin intermediul:
 1) sistemului nervos vegetativ (incluzând aici şi baroreceptorii);
  2) sistemului hormonal (ex. sistemul renină-angiotensină, aldosteronul,
vasopresina/hormonul antidiuretic şi peptidele natriuretice arteriale);
3) intermediul mecanismelor endoteliale, a prostaglandinelor vasodilatatoare şi a reglării
volumului circulant la nivel renal.

Creşterea presiunii arteriale  afectează  circulaţia periferică. În acest sens, modificările

valorilor tensionale determină o reglare arteriolară (vasodilataţie sau vasoconstricţie) cu rol în
protecţia microcirculaţiei.
În timp, vasoconstricţia determină o remodelare vasculară (hipertrofia mediei) cu creşterea
rezistenţei periferice.
Dacă peste aceste modificări structurale ale microcirculaţiei apare un spasm local,  rezultă
hipoxie locală, distrugeri tisulare, hemoragii sau infarcte locale.
Organele sensibile la modificările tensionale sunt: ochiul, rinichiul, inima şi creierul. 
Acestea mai sunt denumite şi organe ţintă sau end-organs.

La nivel renal, presiunea glomerulară   este de 60-65 mm Hg. Creşterea presiunii

glomerulare determină  o creştere a filtraţiei aceasta determinând în timp glomeruloscleroză, atrofie
şi fenomene proliferative. Modificările vasculare cronice mai determină distrofie tubulară renală şi
fibroză interstiţială. Toate acestea determină la deteriorarea funcţiei renale şi creşterea rezistenţei
vasculare  - cerc vicios.

Ocular,  HTA determină dilataţia şi stază la nivelul precapilarelor arteriolare în special la

nivelul retinei şi coroidei. La examenul oftalmologic se remarcă: transudat perivascular focal, edeme
ale retinei, arterioscleroză, „răsucirea” vaselor (vascular tortuosity), ischemie focală şi hemoragii
retiniene. Adesea, HTA mai poate determina dezlipire retiniană.  În cele mai multe situaţii, aceste
leziuni determină orbirea pacientului hipertensiv.

Creşterea  valorilor presionale sistemice peste 160 mm Hg pot determina modificări la

nivelul SNC, dacă sistemele de autoreglare locală sunt depăşite (Wendy Ware, 2007). Creşterea
tensiunii arteriale sistolice peste 160 mm Hg (la câine) poate  determina apariţia de edeme şi
creşterea presiunii intracraniene, iar in extremis  hemoragii cerebrale.

La nivelul cordului, creşterea presiunii sistemice imprimă o creştere a sintezei proteinelor

miocardice cu inducerea în timp a hipertrofiei ventriculare stângi de tip concentric – disfuncţie
diastolică.
Faţă de om, hipertensiunea nu are repercusiuni asupra circulaţiei coronare cu toate că o
hipertrofie a mediei s-a observat la pisicile cu HTA cronică (Litman Meryl P., 1994).

Tabloul clinic
Simptomatologia depinde de organul afectat. În clinica noastră, hipertensiunea arterială a 
fost diagnosticată cel mai frecvent secundar afecţiunilor oculare:  dezlipire retiniană, hemoragii
oculare, orbire.
Rareori, mai ales la câine, HTA s-a manifestat cu episataxis secundar rupturilor vasculare
la nivel nazal.
HTA a mai fost diagnosticată în urma apariţiei simptomatologiei nervoase: modificări ale
comportamentului (lovirea cu capul a zidului, ascunderea în locuri întunecoase), parezii, colaps,
accidente vasculare cerebrale ş.a.
Poliuria – polidipsia  sunt simptome observate în HTA, acestea fiind secundare afectării
renale, a hiperadrenocorticismului (câine) sau hipertiroidismului (pisica).
La nivel cardiac, HTA determină semne nespecifice: zgomote de galop,  sufluri valvulare
uşoare, rareori tahicardie sau aritmii cardiace.
 Diagnosticul
Diagnosticul se suspicionează clinic şi se confirmă paraclinic prin determinarea presiunii
arteriale.

Determinarea presiunii arteriale

Se face prin metode directe, invazive şi metode indirecte, neinvazive, ultimele fiind cele
folosite în clinică.
Faţă de om, la animale nu se foloseşte metoda ascultatorie  (determinarea zgomotelor
Korotkoff) datorită unor particularităţi anatomice ale membrelor.
Indirect, se foloseşte tehnica Doppler şi metoda oscilometrică, ambele fiind recomandate
de Veterinary Blood Pressure Society, în clinică noi utilizând metoda oscilometrică atât la animalele
de companie cât şi la cele de fermă.

Tensiometru veterinar tip Memo Diagnostic

HDO Blood Pressure Monitor

Pregătirea   animalului
Pentru aprecierea tensiunii arteriale animalul trebuie să fie liniştit (atât el cât şi proprietarul).
Manşonul tensiometrului se poate aplica la nivelul antebraţului, situaţie când animalul
trebuie să fie plasat în decubit lateral (să nu facă sprijin pe membrul la care are loc determinarea
presiunii arteriale). Dacă nu este posibil, manşonul se poate aplica şi la baza cozii (localizare
preferată de noi).
Lăţimea manşonului are o importanţă deosebită în vederea obţinerii unor valori corecte.
Astfel, lăţimea manşonului trebuie să fie de 40% (câine) sau 30% (pisică) din circumferinţa
membrului la care are loc determinarea. În acest sens,  tensiometrele Memo Diagnostic HDO oferă 3
tipuri de manşoane, pentru pisici, câini de talie mică şi câini de talie mare,  alegerea manşonului fiind
în funcţie de locul de aplicare (coadă sau membrul anterior).
Manşonul tensiometrelor prezintă o „plăcuţă detectoare” (locul unde se ataşează şi tubul de
legătură cu aparatul), aceasta trebuind să fie aplicată în dreptul arterei.
Deoarece la animalele aflate în stare de veghe,  valorile tensionale diferă de la o
determinare la alta, se recomandă să se realizeze minim 5 determinări; prima sau a doua
determinare oferind în general valori mai mari, ulterior, o dată cu liniştirea animalului, valorile
scăzând la normal. În urma determinărilor efectuate se realizează media aritmetică a valorii presiunii
sistolice, diastolice şi medii (presiunea arterială medie nu reprezintă media aritmetică a presiunii
sistolice şi diastolice).
Valorile presiunii arteriale la animale

Specia Autorul Metoda PAS PAM PAD

Wendy Ware Oscilometrică <133 <75

Stepien Rebecca L. Directă 114-194 85-129 66-102

Oscilometrică 110-190 78-138 35-107

Bodey Angela  R. Oscilometrică 131,3± 0,6 96,9±0,5 73,8±0,4

Câine Remillard R. L. Oscilometrică 147±28 104±17 83±15

Weiser M. G. Doppler 130 – 180 60-90

Mishina M. Oscilometrică 118,6±18,7 93,8±15,8 73,8±14,4

Saignes C. F. Oscilometrică <180 <150 <130

Wendy Ware Oscilometrică <124 <85

Pisică Bodey Angela Oscilometrică 139,4±26,9 99,1±27,3 77,1±25,1

Mishina M. Oscilometrică 115,4±10,1 96,2±12,2 73,7±10,7

Saignes C. F. Oscilometrică <160 <140 <100-130

Johnson Oscilometrică 112±13 70±14
Cal
Pary B. W. Oscilometrică 112±17 77±14
Vacă Brăslaşu M. C. Oscilometrică <102 <56

PAS – Presiunea Arterială Sistolică  – mm Hg

PAM – Presiunea Arterială Medie – mm Hg
PAD – Presiunea Arterială Diastolică  – mm Hg

Clasificarea Hipertensiunii Arteriale la Animalele de companie

(ACVIM şi VBPS)

Clasificare PAS PAD

Tensiune arterială normală
- 150 - 95
Risc minim pentru afectarea organelor ţintă
HTA cu risc redus 150 – 159 95 – 99
HTA cu risc mediu 160 – 179 95 – 99
HTA cu risc crescut (sever) + 180 + 120
 ACVIM – Colegiul American de Medicină Internă Veterinară
VBPS – Societatea Veterinară a Presiunii Arteriale (Veterinary Blood Pressure Society)

PAS – Presiunea Arterială Sistolică  – mm Hg

PAM – Presiunea Arterială Medie – mm Hg

Tratamentul Hipertensiunii Arteriale

În primul rând trebuie stabilit diagnosticul de HTA: valori crescute ale presiunii arteriale şi
semne clinice. Valori ale tensiunii arteriale de 160 – 180  mm Hg (câine) în absenţa semnelor clinice
pune semne de întrebare dacă animalul este hipertensiv sau valorile obţinute sunt consecutive
emoţiilor sau stresului de examinare. În aceste situaţii recomandăm reevaluarea pacientului şi
monitorizarea clinică de către proprietar.
Tratamentul HTA presupune două situaţii: A) criza acută – urgenţa hipertensivă şi B) HTA
cronică.

A. Criza hipertensivă impune un tratament intravenos rapid pentru prevenirea

complicaţiilor în special a celor cerebrale. În aceste situaţii o atenţie deosebită trebuie acordată
valorilor tensionale la care trebuie să se ajungă, deoarece o scădere rapidă şi scăzută  a presiunii
arteriale poate afecta circulaţia cerebrală, deja afectată de criza hipertensivă. Wendy Ware 
recomandă ca în criza hipertensivă, tratamentul antihipertensiv trebuie să aibă în vedere ajungerea la
160 – 170 mmHg (PAS).
Administrarea medicaţiei antihipertensive impune o monitorizare continuă a valorilor
tensionale (şi ECG), administrarea medicaţiei întrerupându-se la atingerea valorilor de 160 – 170
mm Hg sau la ameliorarea simptomatologiei.

Medicaţia crizei hipertensive (după Wendy Ware, 2007)

Hidralazina în doză de 0,5 – 2,0 mg/kg p.o. la 12 ore (câine şi pisică).
Acepromazina în doză de 0,05 – 0,1 mg/kg (până la doza totală de 3 mg) i.v. (câine şi
4pisică).
Propranolol (câine şi pisică) 0,02 mg (iniţial) până la 0,1 mg/kg încet i.v.
Esmolol (câine şi pisică) 200 – 500 mcg/kg i.v. f. lent (peste 1 minut) apoi 25 – 200
mcg/kg/minut  în perfuzie.
Phentolamină (câine şi pisică) 0,02 – 0,1 mg/kg i.v. (bolus) urmat de perfuzie lentă până la
obţinerea efectelor clinice.

Depăşirea dozelor terapeutice determină apariţia hipotensiunii arteriale: letargie, ataxie,

inapetenţă.

B. Terapia HTA cronice

Terapia HTA la animale presupune:

-         depistarea cauzei HTA;
-         monitorizarea tensiunii arteriale: săptămânal sau la 2 săptămâni până la stabilizarea presiunii
arteriale, apoi lunar;
-         în cazul când tensiunea arterială nu se normalizează la administrarea unui hipotensiv se va mări
doza şi se va lua în calcul politerapia cu hipotensoare;
-         terapia HTA  se va începe cu doze mici, acestea crescând treptat până la apariţia efectelor dorite.
Începerea terapiei cu dozele normale (sau mari) poate determina apariţia hipotensiunii arteriale;
-         controlul periodic al hemoleucogramei, examenului biochimic sanguin (în special potasiu, creatinina,
ureea, glicemia) şi examenul urinei;
-         controlul greutăţii pacientului – la animalele obeze;
-         informarea  proprietarului asupra tabloului clinic în urgenţele hipertensive şi terapia la domiciliu
(până a ajunge cu pacientul la cabinetul veterinar).

Diureticele
Furosemidul: câine: 0,5 – 3 mg/kg p.o. la 8 – 24 ore. Pisică: 0,5 – 2 mg/kg p.o. la 12-24
ore.
În urgenţe, furosemidul se poate administra i.v.
Datele bibliografice  menţionează faptul că dacă la om tensiunea arterială poate fi
menţinută la valori normale cu terapie diuretică, la animale (câine şi pisică) terapia cu diuretice nu
are efect; diureticele sunt indicate doar când HTA este asociată cu edeme sau revărsate cavitare
(Wendy Ware, 2007; Ettinger şi Feldman, 2010).

Inhibitorii enzimei de conversie ai angiotensinei (IEC)

IEC sunt medicamentele cele mai frecvent utilizate în terapia HTA la animale, în special la
câine. Datele bibliografice indică faptul că la pisică IEC nu au un efect deosebit cu excepţia
Ramiprilului şi parţial a Benazeprilului (Anthony P. Car, 2010; Wendy Ware, 2007).
IEC pot creşte creatinina şi ureea sanguină fără a avea efecte clinice deosebite ( cu 10 –
20%). O creştere mai mare a acestor parametri poate apărea în cazul administrării concomitente a
diureticelor, a pierdrilor de lichide, a administrării de medicamente nefrotoxice (antiinflamatorii
nesteroidiene, aminoglicozide) sau a agravării unei insuficienţe renale preexistente. De aceea este
indicată monitorizarea biochimică sanguină la pacienţii cu terapie antihipertensivă.

Enalapril (câine şi pisică): 0,25 – 0,5 mg/kg p.o. la 12 – 24 ore.

Benazepril (câine şi pisică): 0,25 – 0,5 mg/kg p.o. la 24 ore.
Ramipril câine:  0,125 – 0,25 mg/kg p.o. la 24 ore. Dozele la pisică sunt: 0,125 mg/kg p.o.
la 24 ore.
Captopril câine: 0,5 – 2,0 mg/kg p.o. la 8 – 12 ore. La pisică: 0,5 – 1,25 mg/kg p.o. la 12 –
24 ore.

Blocanţii canalelor de calciu sunt medicamente care scad ionii liberi de calciu la nivelul 
musculaturii cardiace şi vasculare. Blocarea ionilor de calciu are drept efect reducerea contractilităţii
cardiace şi vasodilataţie.
Dintre blocanţii canalelor de calciu, Amlodipina este medicamentul recomandat în HTA la
pisică, aceasta având un efect minim asupra  nivelului seric al creatininei putând fi astfel administrat
în insuficienţa renală cronică. Amlodipina determină şi o reducere moderată a nivelului de potasiu,
acest fapt putând fi compensat prin administrarea orală de săruri de potasiu.

Amlodipina la pisică: 0,625 până la 1,25 mg/pisică (0,1 – 0,3 mg/kg) la 12 – 24 ore.
Dozele la câine sunt: 0,1 – 0,3 (0,5) mg/kg p.o. la  24 (-12) ore. Se administrează iniţial dozele mici,
acestea crescând treptat până la obţinerea efectelor clinice optime.
Dacă la pisici, acestea nu răspund la Amlodipină, se pot adăuga IEC sau betablocanţi
adrenergici 8Wendy Ware, 2007).
La câinii hipertensivi şi diabetici, Amlodipina este recomandată ca medicaţie de primă
alegere.

Blocanţii  adrenergici
Betablocanţii adrenergici  reduc volumul de ejecţie (cardiac), frecvenţa cardiacă şi
secreţiarenală de renină.
 Betablocanţii adrenergici sunt utili ca terapie de asociere în special la pisicile cu afec ţiuni
renale. Utilizarea betablocanţilor ca terapie unică este utilă în cazul hipertensiunii secundară
hipertiroidismului.
Metoprolol câine şi pisică: 0,25 – 1,0 mg/kg p.o. la 8 ore.
Atenolol câine: 0,2 – 1,0 mg/kg p.o. la 12- 24 ore. Pisică: 6,25 – 12,5 mg/pisică p.o. la (12
- ) 24 ore.
Propranolol  câine: 0,1 – 1,0 mg/kg p.o. la 8 ore (se începe cu doze mici). Pisică: 2,5 – 10
mg/pisică p.o. la 8 – 12  ore.
Carvedilol câine: 0,1 – 1,25 mg/kg p.o. la 12 ore.
Bisoprolol câine: 0,01 – 0,1 mg/kg la 24 ore.
Întreruperea terapiei se va face treptat !!!

Blocanţii Alfa 1 Adrenergici
Sunt recomandaţi în cazul când celelalte antihipertensive nu au fost eficace. În mod
special  se recomandă începerea terapiei cu blocanţi Alfa 1 adrenergici în cazul hipertensiunii
arteriale secundare feocromocitomului.
Şi în cazul  blocanţilor Alfa 1 adrenergici se recomandă începerea terapiei cu doze mici,
acestea crescând treptat în funcţie de  efectele clinice.
Prazosin este recomandat în special la câinii de talie mare, dozele fiind 0,05 – 0,2 mg/kg
p.o. la 8 – 12 ore.
Phenoxybenzamina câine 0,2 – 1,5 mg/kg p.o. la (8 –) 12 ore. Pisica: 0,2 – 0,5 mg/kg p.o.
la 12 ore.

GHIDUL pentru Identificarea, Evaluarea și Managementul Hipertensiunii Arteriale la câine și

pisică - (engl., pdf.)

Bibliografie

Bodey A.R., Michell A.R., 1997 – Longitudinal  studies of reproductibility and variability of

indirect (oscillometric) blood  pressure  measurements in  dogs: evidence for tracking. Res. Vet. Sci.,
63, 15 – 21.
Bodey A. R., Sansom J., 1998 – Epidemiological study of blood pressure in domestic
cats. J. Small Animal Practice, 3, 39, 12, 567 – 573.
Brăslaşu C.M., 2008 – Cardiologie veterinară. Diagnosticul bolilor cardiovasculare la
animale. EdituraArtprint, Bucureşti.
Brown S., Atkins C., Bagley R., Carr A., Cowgill L., Davidson M., Egner B., Elliott J., Henik
R., Labato M., Littman M., Polzin D., Ross L., Snyder P., Stepien R., 2007 – Guidelines for the
Identification,  Evaluation, and Management of Systemic Hypertension in dogs and  cats. J. Vet. Int.
Med., 21, 542 – 558.
Carr Anthony P., 2010 – Treatment of Hypertension. În: Ettinger S.J., Feldman E.C. –
Textbook of Veterinary Internal Medicine. Seventh ed. Saunders Elsevier.
Egner Beate, Carr Anthony, Brown Scott, 2007 – Essentials facts of blood pressure in
dogs and cats. A reference guide. VBS VetVerlag, Buchhandel und Seminar GhbH Im Schloss,
Babenhausen, Berlin.
Gordon Sonya G., 2010 – Beta Blockyng Agents. În: Ettinger S.J., Feldman E.C. –
Textbook of Veterinary Internal Medicine. Seventh ed. Saunders Elsevier.
Littman Meryl P., 1994 – Spontaneous systemic hypertension in 24 cats. J. Vet. Int. Med.,
8, 2, 79 – 86.
Mishina  M., Watanabe T., Fuji K., Maeda H., Wakao Y., Takahashi M., 1997 – A clinical 
evaluation of  blood pressure through non-invasive measurement using the oscilometric procedure in
conscious dogs. J. Vet. Med. Sci., 59, 11, 989 – 993.
 Parry B.W., 1984 – Indirect  measurement of blood pressure in equine  practice. În:
Grunsed C.S.G., Hill F.W.G. The Vet. Ann., 24, Scientechnica – Bristol. John Wright Sons. Ltd.
Remillard Rebecca L., Ross J.N., Eddy J.B., 1991 – Variance of indirect  blood pressure
measurements and prevalence of hypertension in clinically normal dogs. Am. J. Vet. Res., 52, 4, 561
– 565.         
Saignes C.F., Salmon Y., 1999 – Méthodes des mesures de la pression artérielle et leurs
indications chez les carnivores domestiques. Le Point Vét., 30, 201, 491 – 497.
Stepien Rebecca, Rapoport G.S., Henik R.A., Wenholz L., Thomas C.B., 2003
– Comparative diagnostic test characteristics of oscillometric and Doppler ultrasonographic methods
in the detection of systolic hypertension in dogs. J. Vet. Int. Med., 17, 1, 65 – 72.
Ware Wendy A., 2007 – Cardiovascular Disease in Small Animal Medicine. Manson
Publishing Ltd., London U.K.