OINA

Oina este sportul nostru național considerat un joc tradiţional românesc.

În unele locuri, oina se juca și de către fete, sub numele de „oiniţă”.
Din punct de vedere al conţinutului jocului, el a rămas acelaşi pe care i l-a dat poporul
de-a lungul secolelor.
Astfel ne mândrim cu acest fapt că avem și noi un sport precum au americanii:
baseball-ul.
Jocul de oină, gravitează în majoritatea cazurilor, asupra următoarelor două situaţii:
 adversarul are mingea şi jucătorul trebuie să se apere
 jucătorul are mingea şi trebuie să lovească pe adversar.
Terenul de oină
 
Are forma unui dreptunghi, având dimensiunile de 75 de metri lungime şi 32 de metri
lăţime.

În aceste
dimensiuni sunt
cuprinse:
 zona în joc,
care este de
60 x 32 de
metri.
 zona de
bătaie (lu
ngă de 5 metri
și separată
de zona în
joc cu ajutorul
liniei de
bătaie.)
 şi zo na de
fund  (o zonă
lungă de 5 metri
în care jucătorii se află în siguranță și delimitată de zona în joc cu ajutorul liniei
de fund.)
 Terenul trebuie să fie bine nivelat, plat şi pe cât posibil, acoperit cu iarbă.
Mingea de oină 
 
Este sferică, cu diametrul de cca. 8 cm, circumferința de cca. 25 cm și greutatea
de cca. 140 g. Este confecționată din piele și se umple cu păr de cal, bovine sau porc.
 Pentru jocurile dintre copii, se folosesc mingi cu diametrul de cca. 7 cm,
circumferința de cca. 22 cm, iar greutatea de cca. 100 g. Mingea trebuie să fie
confectionată din 8 bucăți de piele, tăiate în formă de triunghiuri echilaterale curbe și
cusute între ele având aceeași culoare.

Bastonul 
 
Este utilizat de jucătorii echipei de bătaie pentru lovirea mingii în timpul jocului și
de cei doi căpitani de echipă, la alegerea terenului. Bastonul trebuie să fie confecționat
dintr-un lemn de esență tare (fag, frasin, etc.) El are forma unui trunchi de con, lung de
90-100 cm, cu diametrul de 5 cm la un capăt și de 3,5 cm la celălalt capăt.
 Pentru copii, bastonul va avea o lungime de 75-80 cm.

Jocul de oină şi-a câştigat de-a lungul anilor datorită particularităţilor sale, o
apreciere unanimă atât din partea copiilor şi a tineretului, cât şi din partea adulţilor.
 
Cu posibilităţi de practicare la toate vârstele, oina este un frumos joc sportiv şi în
acelaşi timp un important mijloc de educaţie fizică.
 
Oina şi-a adaptat atât metodele de instruire, cât şi mijloacele de pregătire. prin
folosirea unor tehnici moderne. 
 
Dacă comparăm oina cu celelalte ramuri sportive care se practică în ţara
noastră, sesizăm şi asemănări şi deosebiri.

Oina este o ramură sportivă în care jucătorii unei echipe nu efectuează

acelaşi joc, de-a lungul unei întregi partide, ci diferenţiat de la o repriză la alta.
 Într-o repriză, o echipă se află la „bătaie", iar în cealaltă la „prindere".
Când echipa este la „bătaie", are ca obiectiv principal să obţină cât mai multe
puncte suplimentare din bătaia mingii cu bastonul şi să treacă cât mai mulţi
echipieri neloviţi.

Echipa aflată la „prindere", are ca misiune să împiedice pe adversar să

obţină puncte, prinzând din zbor orice minge care vine în teren, şi să lovească
cât mai mulţi adversari.

Sunt două echipe de 11 jucători, una la bătaie iar alta la prindere. Rolurile
echipelor se schimbă la pauză.
Jucatorii echipei la prindere sunt amplasați în următoarele poziții:

 3 mijlocași
 3 mărginași de ducere
 3 mărginași de Intoarcere
 1 fundaș care este liber să se deplaseze în zona de fund
 1 fruntaș care este liber să se deplaseze în zona de bataie

Jucătorii echipei la bătaie își schimbă rolurile pe parcurs ce trece repriza. Rolurile
sunt ordonate astfel:

 să aștepte
 să servească mingea
 să bată mingea
 să aștepte să fugă
 să fugă pe culoarul de ducere
 să stea în zona de fund
 să fugă pe culoarul de întoarcere
Fiecare echipă are un căpitan (baci). Al doilea mijlocaș este deseori căpitanul, deoarece
el poate arunca mingea în orice jucător advers.
Ambele echipe au dreptul la cinci jucători de rezervă.
 Jucătorii echipei de la „prindere", trebuie să acţioneze, în fazele de
finalizare, numai de pe posturi fixe (din cerc) sau în spaţii limitate, când trebuie
să acţioneze pe diagonale.

Cei aflaţi la „bătaie", când intră în joc sunt  obligaţi să se deplaseze în

teren numai prin spaţiile numite culoare, caree sau triunghiuri.
„Prinsul la mijloc" este o acţiune specifică oinei.

Întrebuinţarea unui baston de către echipa aflată la bătaie, inexistenţa

porţilor pe teren, prezenţa unor cercuri (puncte fixe), a zonelor de bătaie şi de
fund etc. sunt alte carcteristici ale sportului nostru naţional.
 Oina este un joc sportiv complet, care se caracterizează prin dinamism şi
rapiditate, un joc care dezvoltă întregul organism, pentru că angrenează în
activitate toate segmentele corpului.

Este un joc de gândire, combinat cu alergări şi sărituri, iar practicarea lui

influenţează pozitiv dezvoltarea multilaterală a sportivului.
 El dezvoltă calităţi motrice ca: viteza, forţa, rezistenţa, îndemânarea,
supleţea, agerimea, precum şi calităţi psihice ca: iniţiativa, curajul,
combativitatea, disciplina, spiritul de răspundere şi de subordonare a intereselor
personale celor colective. 

La oină, acţiunile de finalizare solicită în special forţa, iar cele de apărare

mai ales curajul, deci acţiuni de forţă, îndemînare, combinate cu acţiuni de
gândire.
Pentru această gândire, apărătorul trebuie să anticipeze mişcările
adversarului, devenind în orice moment conştient de acţiunile proprii, atât în faza
prezentă, cât şi în cele următoare.