UNIVERSITATEA „ALEXANDRU IOAN CUZA” – IAŞI

FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXĂ

„Dumitru Stăniloae”

ICOANA NAȘTERII MAICII DOMNULUI

- Lucrare de seminar la disciplina Erminia picturii bizantine –

Coordonator:
Pr. dr. Marcel Cojocaru
Susţinător:
George

IAŞI
2022
 CUPRINS

Introducere ..................................................................................................................................
I: Sursa Apocrifă .........................................................................................................................
II: Influenţa timpului ..................................................................................................................
III: : Influenţe locale ....................
Concluzii

Introducere
Nașterea Maicii Domnului, cunoscută în popor și ca Sfânta Maria Mică, este o zi de
sărbătoare creștină care prăznuiește nașterea Fecioarei Maria, mama lui Iisus. Bisericile
ortodoxă și catolică sărbătoresc Nașterea Maicii Domnului în ziua de 8 septembrie.
În cazul sfinților, Biserica prăznuiește ziua morții lor, iar Sfântul Ioan Botezătorul (24 iunie)
și Sfânta Fecioară Maria sunt singurii sfinți cărora li se sărbătorește ziua nașterii. Motivul
pentru care este sărbătorită ziua nașterii Sf. Ioan Botezătorul și ziua nașterii Sf. Fecioare
Maria se datorează misiunii unice pe care fiecare a avut-o în istoria mântuirii, dar, de
asemenea, în mod tradițional pentru că au fost sfinți încă de la nașterea lor (în cazul Fecioarei
Maria, vezi dogma Imaculata Concepție; Ioan a fost sfințit în pântecele Sfintei Elisabeta
conform interpretării tradiționale a versetului Luca 1:15).

Cinstirea vieții sfinte a Fecioare Maria este sărbătorită pe scară largă în mai multe culţuri de
pe teritoriul Pământului.

I: Sursa Apocrifă
Canonul biblic modern nu consemnează nașterea Fecioarei Maria.

2
Cu toate că nu este relatat în Noul Testament, acest eveniment este prezentat în alte surse
dintre care cea mai veche este PROTOEVANGHELIA LUI IACOB (5:2), carte apocrifă care
a fost scrisă la sfârșitul secolului al II-lea și relatează originea și copilăria Fecioarei Maria.
Conform acesteia, Maria a avut o descendență atât împărătească, cât și preoțească: tatăl ei,
Ioachim, provenea din seminția lui Iuda, fiind urmaș al regelui David, iar mama ei se numea
Ana.

Informații populare

Protoevanghelia lui Iacob, a cărei formă scrisă a fost definitivată probabil la începutul
secolului al II-lea, îl descrie pe tatăl Mariei, Ioachim, ca fiind un membru bogat al uneia
dintre cele douăsprezece seminții ale lui Israel. El și soția sa, Ana, erau foarte îndurerați
pentru că nu aveau copii.

Scrierile bisericești plasează locul de naștere al Fecioarei Maria în orașul antic Sepphoris din
Palestina, unde a fost excavată o bazilică din secolul al V-lea. Unele scrieri menționează că
nașterea Fecioarei Maria a avut loc în Nazaret, în timp ce altele susțin că a avut loc într-o
casă lângă Poarta Oilor din Ierusalim. Este posibil ca un om bogat precum Ioachim să fi avut
o casă atât în Iudeea, cât și în Galileea.

Istoric

Miniatura germană Nașterea Fecioarei Maria (sec. al XII-lea), în care tatăl ei, Ioachim, poartă
o pălărie evreiască

Cea mai veche menționare a sărbătorii Nașterea Fecioarei Maria provine dintr-un imn scris în
secolul al VI-lea. Această sărbătoare ar putea să-și aibă originea în Siria sau Palestina cândva
pe la începutul secolului al VI-lea, când, după Conciliul de la Efes (431), a avut loc o
intensificare considerabilă a cultului Maicii Domnului în special în Siria.

Prima celebrare liturgică a Nașterii Fecioarei Maria a avut loc cu prilejul sfințirii în secolul al
VI-lea a Basilica Sanctae Mariae ubi nata est, cunoscută acum ca Biserica „Sf. Ana” din

3
Ierusalim. Biserica originală, construită în secolul al V-lea, era o bazilică mariană ridicată pe
locul cunoscut sub numele de imașul păstorului, unde se credea că ar fi fost casa părinților
Fecioarei Maria. Potrivit mărturiilor documentare, creștinii bizantini sărbătoreau Nașterea
Sfintei Fecioare Maria în secolul al VII-lea. Întrucât povestea Nașterii Fecioarei Maria este
cunoscută doar din surse apocrife, Biserica Occidentală Latină a adoptat mai lent această
sărbătoare. Nașterea Fecioarei Maria a început să fie sărbătorită la Roma spre sfârșitul
secolului al VII-lea, fiind adusă acolo de călugării orientali.

În calendarul bizantin este prima sărbătoare mare a anului bisericesc, acesta începând în
tradiția răsăriteană la 1 septembrie.

În scripturile islamice
Nașterea Fecioarei Maria este relatată în cea de-a treia sură (capitol) a Coranului, care se
referă la tatăl ei, Imran, după care este numit capitolul, precum și la mama ei, Ana. Soția lui
Imran s-a rugat lui Dumnezeu să îi îndeplinească dorința de a avea un copil și a jurat că, dacă
rugăciunea îi va fi acceptată, copilul ei (despre care a crezut inițial că va fi băiat) va fi dedicat
slujirii lui Dumnezeu (o paralelă directă cu povestea Anei din Vechiul Testament, care l-a
născut pe judecătorul și proorocul Samuel). Ea s-a rugat ca Dumnezeu să-i protejeze fiica
împotriva Satanei (Shayṭān), iar tradiția musulmană menționează un hadith, care
consemnează că singurii copii născuți fără „atingerea lui Satan”, au fost Maria și Iisus.
Evanghelia după Iacob
(Redirecționat de la Protoevanghelia lui Iacob)

Evanghelia după Iacob, cunoscută și sub numele de Protoevanghelia lui Iacob sau Evanghelia
Copilăriei lui Iisus, este o evanghelie apocrifă, scrisă probabil în jurul anului 145 e.n, ce
dezvoltă descrierea copilăriei lui Iisus relatată în evangheliile lui Matei și Luca și prezintă o
relatare a nașterii și copilăriei Mariei însăși. Este cea mai veche sursă care susține fecioria
Mariei nu numai înainte de nașterea lui Iisus ci chiar și după aceea. Vechile manuscrise ce s-
au păstrat ale cărții au diferite titluri cum ar fi “ Nașterea Mariei”, “Povestea nașterii Mariei,
Mama Domnului”, sau “Nașterea Mariei; Evanghelia lui Iacob".

Cuprins
1............................................................................................................................Autor și datare

4
2......................................................................................................................................Conținut
3.........................................................................................................................................Vezi și
4.....................................................................................................................................Referințe
5..........................................................................................................................Legături externe
Autor și datare
Documentul afirmă că ar fi scris de către Iacob: „Eu, Iacob, am scris această istorie în
Ierusalim”-XXV. Presupusul ei autor ar fi astfel Iacob cel Drept, despre care textul pretinde
că ar fi un fiu al lui Iosif dintr-o căsătorie anterioară, deci un frate după tată al lui Iisus.

Cercetătorii au stabilit că în baza stilului folosit și a faptului că autorul ei nu cunoștea

obiceiurile evreiești contemporane lui în timp ce Iacob cel Drept cel istoric le cunoștea cu
siguranță, lucrarea este pseudiepigrafă (nu a fost scrisă de persoana cărei i-a fost atribuită).
De exemplu lucrarea sugerează că ar fi existat în iudaism fecioare consacrate templului,
similare vestalelor din Roma păgână, dar aceasta este o scorneală. Ideea că Mariei i s-ar fi
permis să intre-n Sfânta Sfintelor este o imposibilitate evidentă (probabil ar fi fost considerată
blasfemie de către evreii antici). Celibatul nu a jucat un rol important în iudaism, în care a fi
căsătorit și a face copii erau înțelese drept datorii sacre.

Consensul este că a fost compusă în secolul al II-lea e.n. Prima mențiune a cărții este făcută
de Origen la începutul secolului al III-lea, care afirmă despre text că, la fel cu o evanghelie
după Petru, ea era de apariție recentă și dubioasă, dar era de aceeași părere cu cartea că „frații
Domnului” erau fiii lui Iosif cu o nevastă anterioară.

Conținut

Evanghelia lui Iacob este alcătuită din trei părți egale, fiecare având opt capitole :

Primul capitol conține nașterea unică a Mariei lui Ana, copilăria și consacrarea ei templului.
Al doilea capitol începe când ea avea 12 ani, și prin îndrumarea unui înger, Sfântul Iosif este
ales pentru a-i fi soț.
Al treilea capitol descrie Nașterea lui Iisus, cu vizita moașelor, fuga și ascunderea lui Iisus
din fața lui Irod cel Mare într-un staul și totodată, în paralel, și fuga și ascunderea lui Ioan
Botezătorul și a mamei sale (Elisabeta) din fața lui Irod Antipa.

5
Un punct central al lucrării este Plângerea Anei iar tema principală sublinirea manifestării
grației divine în viața Mariei, puritatea acesteia și fecioria ei atât înainte cât și după naștere,
dar și în timpul ei, confirmată de moașa după naștere și testată de “Salomea” care probabil
este Salomea ce mai târziu va deveni o ucenică a lui Iisus menționată în Evanghelia lui Marcu
ca fiind prezentă la crucificare.

Acesta este de asemenea și singurul text care proclamă în mod explicit că Iosif era văduv, cu
copii, în momentul în care Maria îi este încredințată. Acest fapt este menționat într-unul din
textele lui Origen ce aduce dovezi pentru a demonstra că “rudele Domnului erau copiii lui
Iosif cu o soție anterioară".

Printre alte tradiții ce nu sunt prezente în cele patru evanghelii canonice avem nașterea lui
Iisus într-o peșteră, omorârea în templu a lui Zaharia, tatăl lui Ioan Botezătorul în timpul
Masacrului Inocenţilor și vârsta avansată a lui Iosif la nașterea lui Iisus. Nașterea în peșteră s-
a păstrat în memoria populară, multe opere de artă ale Renașterii Sieneze și Florentine
timpurii cu acest subiect continuând să prezinte același scenariu, care este practic universal în
icoanele bizantine, grecești și rusești ale Nașterii lui Iisus.

In iconografia traditionala, Nasterea Maicii Domnului este reprezentata astfel: Sfanta Ana sta
pe pat inlauntrul unei case. Este zugravita la dimensiuni mari, in centrul icoanei.
In centrul icoanei sunt reprezentate slujitoarele, care se grabesc sa ii daruiasca mancare
Sfintei Ana. Cea din mijloc probabil este Iudita, pe care o mentioneaza dupa nume
Protoevanghelia lui Iacov. In unele icoane, in spatele lor, se afla Sfantul Ioachim. Mai jos, in
planul frontal, este reprezentata copila, Maica Domnului, gata sa fie imbaiata de doua femei.
Sfanta Ana, Sfantul Ioachim si Maica Domnului au aureole.
Inscriptia icoanei, redata in partea de sus pe un rand sau pe doua, este: "Nasterea Maicii
Domnului.

Scena de sus din stanga a icoanei prezinta intalnirea lui Ioachim si a Anei dupa vestirea
ingerului ca vor avea prunc. Cei doi parinti se imbratiseaza in usa casei lor. Sfanta Ana ii
graieste lui Ioachim, potrivit Protoevangheliei: "Acum am cunoscut ca Domnul Dumnezeu
mult m-a binecuvantat…"
Imnografia bisericeasca pune in lumina semnificatia Nasterii Maicii Domnului in Troparul
care se canta la slujbele praznicului: "Nasterea ta, de Dumnezeu Nascatoare Fecioara, bucurie

6
a vestit la toata lumea; ca din tine a rasarit Soarele Dreptatii, Hristos Dumnezeul nostru; si
dezlegand blestemul, a dat binecuvantare; si stricand moartea, ne-a daruit noua viata
vesnica."
În icoana ,,Naşterea Maicii Domnului”, ne cucereşte o dragoste sfîntă, de mamă iubitoare,
împletită cu un sentiment matern duios, dragoste care îi poate cuprinde pe toţi cinstitorii de
Maica Domnului.

Conform Tradiţiei, Sfîntul evanghelist Luca a scris primele reprezentari iconografice ale
Sfintei Fecioare. Originalele acestora nu s-au păstrat dar se crede că ele au servit ca
prototipuri pentru iconografia de mai tîrziu. Textele sacre din cultul ortodox confirmă tradiţia
că Sfîntul Evanghelist Luca este primul care a pictat icoanele Maicii Domnului. Astfel, în
slujba utreniei, din ziua de 8 Septembrie, cînd se prăznuieşte icoana Maicii Domnului din
oraşul Vladimir, în canon se consemnează numele Evanghelistului Luca: “Zugrăvind prea
cinstitul tău chip, dumnezeiescul Luca, scriitorul cel insuflat de Dumnezeu al Evangheliei lui
Hristos, a înfăţisat pe Ziditorul a toate pe braţele tale”.

Naşterea Maicii Domnului, prăznuită de Biserica Ortodoxă pe data de 21 septembrie, este

prima sarbatoare importanta a noului an bisericesc, care începe la 14 septembrie. Preasfânta
Născătoare de Dumneuzeu are un loc de întâietate în dumnezeieştile slujbe ale Bisericii. Anul
bisericesc este încadrat de praznicele Maicii Domnului; începe cu „Naşterea Preasfintei
Născătoare de Dumnezeu” şi se încheie cu „Punerea în raclă a Cinstitului Brâu al Născătoarei
de Dumnezeu”.

Maica Domnului s-a născut din părinţi sterpi şi înaintaţi în ani: Ioachim – descendent din
neamul împaratesc al lui David Proorocul, din spiţa lui Iuda – şi Ana – care se tragea din
neamul preoţesc al lui Levi -, ca raspuns la rugăciunile fierbinţi ale celor doi.

Scena Naşterii Maicii Domnului, în iconografia traditionala, bizantină, este reprezentata în

felul următor, fiind o scenă generală pentru toate icoanele din diferite secole şi stiluri: Sfînta
Ana stă pe pat înlauntrul unei case. Este zugravită la dimensiuni mari, în centrul icoanei.
Chipul ei este predominant, este reprezentată pe jumătate aşezată în pat. Cu mâna stângă, care
abia se zăreşte din acoperământul ei, îşi sprijină capul aplecat. Gîndurile evlavioase, în care s-
a adâncit, pricinuite de minunea de neînţeles, i se citesc în expresia feţei. Bucuria minunii de

7
a avea copil se împleteşte cu bucuria străvederii harului lui Dumnezeu care avea să o umplă
pe Fecioara Maria. Privirea duioasă o cuprinde pe fiica ei mult aşteptată şi foarte dragă.

În centrul icoanei sunt reprezentate slujitoarele, care se grăbesc sa îi dăruiască mîncare Sfintei
Ana, fiind după naştere. Cea din mijloc probabil este Iudita, pe care o menţioneaza după
nume Protoevanghelia apocrifă a lui Iacov. Ele privesc cu drag pe Mama Pruncei, arătînd
disponibilitate de a ajuta, discutînd minunea şi sfătuindu-se pentru un ajutor mai rapid şi
eficient.

În unele icoane, în spatele lor, se află Sfîntul Ioachim, Tatăl Maicii Domnului. El face un gest
cu ambele mîini, mulţumitor şi arătător, accentuînd măreţia şi slava lui Dumnezeu prin
minunea din familia lor. Este ca un vestitor al bucuriei minunii dumnezeieşti.

Lîngă Sfîntul Ioachim, el fiind şi în o stare de rugăciune, apare un înger binevestitor,

iconograful inspirîndu-se probabil din scrierile apocrife. Îngerul vesteşte binecuvîntarea lui
Dumnezeu asupra familiei prin prunca care se va naşte.

Mai jos, în planul frontal, într-un leagăn din lemn, este reprezentată copila nou-născută,
Maica Domnului, gata sa fie îmbăiată de doua femei. Este înfăşurată cu materie împărătească,
fiind din neam împărătesc dar şi ,,Împărăteasa Tuturor”. Inscripţia ,,Maica Domnului”, este
prezentă la capul pruncei, arătînd identitatea ei sfîntă.

Sfînta Ana, Sfîntul Ioachim şi Maica Domnului au aureole, simboluri caracteristice numai
sfinţilor.

Inscripţia icoanei, redată în partea de sus pe un rînd sau pe două, este: “Naşterea Maicii
Domnului”.

Scena de sus din stînga icoanei prezintă întîlnirea lui Ioachim şi a Anei după vestirea
îngerului ca vor avea prunc. Cei doi părinţi se îmbrăţişează în uşa casei lor cu bucurie sfîntă,
copilul fiind o expresie a desăvîrşirii dragostei. Sfînta Ana îi grăieste lui Ioachim, potrivit
Protoevangheliei : ,,Acum am cunoscut că Domnul Dumnezeu mult m-a binecuvîntat…”.
Iubirea cuprinde chipurile lor sfinte, care sunt scăldate de dragoste, bucurie şi decenţă.

8
Semnificaţia şi importanţa Nasterii Maicii Domnului este pusă în lumină de imnografia
bisericească, în poezia sinteză a sărbătorii –Troparul, care se cîntă la slujbele praznicului:

,,Naşterea Ta, de Dumnezeu Născătoare Fecioară, bucurie a vestit la toată lumea că din tine a
răsărit Soarele dreptăţii, Hristos Dumnezeul nostru şi dezlegând blestemul a dat
binecuvântare şi stricând moartea, ne-a dăruit nouă viaţa veşnică”.
V. Izbăvirea1. În ziua următoare, ducându-se cu darurile la Templu, cugeta în sinea lui:
“Dacă Dumnezeu mă ocroteşte, voi vedea astăzi petalonul marelui preot”. Şi pe când îşi
oferea darurile, Ioachim se privi atent în petalonul preotului care urca treptele altarului şi nu
văzu nici un păcat în inima sa. Apoi zise: “Domnul mă ocroteşte şi mi-a iertat toate păcatele”.
Astfel ieşi din Templul Domnului izbăvit şi se întoarse acasă.2. După nouă luni Ana a născut.
Şi a întrebat-o pe moaşă: “Ce-am adus pe lume?”. Iar moaşa i-a răspuns: “O fată”. Şi a zis
Ana: “Sufletul meu a fost azi preamărit”. Şi a culcat pruncul în leagăn. Trecând zilele
cuvenite Ana s-a spălat, şi-a alăptat pruncul şi i-a pus numele Maria.
VI. Cei şapte paşi ai Mariei1. Zi după zi prindea puteri copila. Când a împlinit şase luni, a
pus-o Ana jos,pe pământ, să vadă numai dacă poate sta în picioare. Şi ea, făcând şapte paşi
roată-mprejur, s-a întors în braţele Anei. Iar aceasta, ridicând-o, grăi aşa: “Să trăiască
Domnul Dumnezeul meu, n-o să mai umbli pe pământ până când nu te voi duce în Templul
Domnului”. Şi i-a făcut copilei loc de rugăciune în odaia ei, nemaiîngăduindu-i să se atingă
de lucruri pângărite şi impure. Apoi le-a chemat pe fiicele neîntinate ale evreilor, ca să se
joace cu ea.2. Când pruncul împlini un an, Ioachim făcu masă mare şi chemă preoţii,
învăţaţii, bătrânii şi întreg poporul lui Israel. Şi o aduse pe copilă înaintea preoţilor care o
binecuvântară zicând: “Dumnezeule al părinţilor noştri, binecuvântează pe copila aceasta şi
dă-i un nume slăvit în veci de toate neamurile pământului”. Şi întreg poporul răspunse: “Aşa
să fie, aşa să fie, amin!”. Şi o duse apoi Ioachim înaintea arhiereilor care o binecuvântară
zicând: “Dumnezeule preaînalt, coboară-ţi privirea peste copila aceasta şi dă-i o
binecuvântare desăvârşită!”.3. După aceea Ana o luă în braţe, o duse în micul templu din
odaia ei şi începu s-o alăpteze. Şi cântă Ana întru slava lui Dumnezeu aşa: “Voi înălţa un
cântec de slavă Domnului Dumnezeului meu pentru că m-a luat în seamă şi a şters batjocura
duşmanilor mei; şi mi-a dat rod sfânt, unic după fire, darcu mai multe chipuri înaintea Lui.
Cine va vesti fiilor lui Ruben că Ana îşi alăptează pruncul? Auziţi, auziţi toate cele
douăsprezece triburi ale lui Israel,Ana îşi alăptează pruncul!”. Apoi o culcă pe Maria în
pătuţul ei din templu şi se îngriji de oaspeţi. Aceştia, după terminarea petrecerii, se risipiră pe
la casele lor slăvindu-l cu mare bucurie pe Dumnezeul lui Israel.VII. Prezentarea la Templu1.

9
Lunile se adăugau una câte una la vârsta copilei. Când împlini doi ani Ioachim îi zise Anei:
“Iată, a venit timpul s-o ducem la Templul Domnului. Trebuie să ne ţinem cuvântul dat, ca nu
cumva să ne-o ceară Atotstăpânitorul şi să rămână darul neprimit”. Dar Ana răspunse: “Hai
să mai
aşteptăm un an, ca să nu plângă mititica după tatăl şi după mama ei”. “Să mai aşteptăm”,
încuviinţă Ioachim.2. Când Maria împlini trei ani, Ioachim zise: “Chemaţi pe fiicele
neîntinate ale evreilor. Fiecare să ţină în mână o făclie aprinsă pentru ca pruncul să nu
tânjească după ce lasă în urmă, iar inima să nu-i fie răpită de vreun lucru străin de Templul
Domnului”. Fecioarele merseră cu făclii în mâini până la Templul Domnului. Aici preotul o
întâmpină pe Maria şi, sărutând-o, o binecuvântă zicând: “Domnul a preamărit pe veci
numele tău. La sfârşitul veacurilor El îşi va arăta prin tine răscumpărarea fiilor lui Israel”.3.
Şi a aşezat-o pe a treia treaptă a altarului, iar Domnul Dumnezeu a pogorât har asupra ei.
Atunci Maria începu să danseze şi toată casa lui Israelo îndrăgi.

Jusepe Leonardo
(Calatayud, 1601 – Zaragoza, 1652), a fost un pictor spaniol din perioada barocului, activ în
perioada maturității sale la curtea regală din Madrid

10