Realismul aristotelic.

Viața si filosofia lui Aristotel

Prof. Coordonator, Student,

Drd. Vlăduț Cârlan Onica Florin
grupa a IV-a
Cuprins

1. Viața lui Aristotel

2. Filozofia aristotelică
2.1 Logica aristotelică:
2.2 Metafizica lui Aristotel
Fizica: Teoria mișcării

Biologia

Psihologia aristotelică

Etica aristotelică

Filosofia social-politică aristotelică

Importanța filosofiei aristotelice

3. Bibliografie

1
 1. Viața lui Aristotel

Aristotel s-a născut în anul 384 î.Hr. în Stagira 1 – cetate din Grecia antică, situată în nord-
estul peninsulei Halkidiki din în nordul Greciei, ca fiu al medicului Nichomachos - medicul
regelui Macedoniei, Filip. Se pare că influențat de tatăl său este atras timpuriu spre studiul
științelor empirice – cunoașterea prin simțuri și experiență2.

Rămâne orfan de ambii părinți și va fi crescut de ruda sa Proxenos.

La vârsta de 17 ani se alătură Academiei platonice din Atena unde activează timp de 20
până la moartea lui Platon.3 Se căsătorește cu Piythias, nepoata prințului Hermias iar in 343 este
invitat de regele Filip al Macedoniei să se ocupe de educația fiului său Alexandru4.

În scrisoarea adresată, regele Filip menționa:

«Am un fiu, dar mulțumesc mai puțin zeilor că mi l-au dat, cât mai ales că ei au făcut ca
el să se nască în timpul tău. Sper ca grija ta și vederile tale îl vor face demn de mine și de
viitoarea sa țară.»

După ce Alexandru ajunge rege al Macedoniei – 355 î.Hr., Aristotel se întoarce în Atena
unde împreună cu Teophrast vor întemeia o școală filozofică proprie, numită Lykeion – The
Lyceum, pe care a condus-o timp de 12 ani (335-322 î.Hr.), unde întemeiază si o bibliotecă
conținând cărți din toate domeniile științei.

După moartea lui Alexandru (323 î.Hr.) se refugiază în Atena – acuzat de asebie - o
acuzație penală în Grecia antică pentru „ireverența (lipsa de respect) față de zeii statului”. Un an
mai târziu (322 î.Hr.) moare din cauza unei maladii stomacale.

Scrierile sale sunt numeroase – în total 445.270 de linii în care susține că filosofia se
împarte în două discipline: filosofia practică (etica și politica) și filosofia teoretică (fizica și
logica).5

1
https://ro.wikipedia.org/wiki/Stagira, 07/04/2023
2
https://ro.wikipedia.org/wiki/Empirism, 07/04/2023
3
Diac. Prof. Dr. Nicolae Balca, Istoria filosofiei antice, pp 203
4
Idem, pp 204
5
Diogenes Laertios, Despre vietile si doctrinele filosofilor, cartea a III-a, pp. 175

2
 2. Filozofia aristotelică

2.1 Logica aristotelică:

→ cunoașterea și explicarea fenomenelor empirice prin determinarea formelor și legilor
care guvernează în aceste fenomene
→ legi descoperite pe cale rațională6

→ Aristotel critică la Platon cunoașterea intuitivă (Platon critic al cunoașterii) și

accentuează observarea legilor generale de care trebuie să țină cont gândirea:

→ Aristotel întemeietorul logicii

→ gândirea deductivă – raționament deductiv – silogism (teoria

silogismelor)7

Silogismul conține trei propoziții, două premise și o concluzie. Cel puțin o premisă este
afirmativă (din două premise negative nu rezultă cu necesitate o concluzie). Silogismul conține
trei termeni, numiți după mărimea relativă a sferei lor: major, mediu, minor. Premisa majoră
conține termenul major sau mediu și predicatul logic al concluziei. Premisa minoră conține
termenul minor sau mediu și subiectul logic al concluziei. Concluzia conține subiectul și
predicatul.

Exemplu:

Premisa majoră: Toți oamenii sunt muritori.

Premisa minoră: Socrates este om.

Concluzie: Socrates este muritor.

6
Diac. Prof. Dr. Nicolae Balca, Istoria filosofiei antice, pp 207
7
Idem, pp 207

3
 Fig. 1 Sistematizarea noțiunilor la Aristotel

Gândirea la Aristotel nu poate fi decât deductivă – prin raționament.

Noțiunea, judecata și silogismul sunt elementele logicii:

a. Noțiunea - fiecare noțiune poate fi redusă la un concept imediat superior, până

ce toate conceptele sunt reduse la unul care este cel mai superior: Substanță,
Cantitate, Calitate, Relație, Loc, Timp, Poziție, Stare, Activitate, A suferi.
b. Judecata – legarea a două noțiuni prin sintagma este
c. Silogismul – reprezentând raționamentul

Dacă notăm:

- Noțiunea subiectul cu S
- Noțiunea predicat cu P
- Termenul Mediu cu M

Aristotel descoperă 3 formule:

4
 Ex:

Toate metalele sunt dure.

Fierul este metal.

Fierul este dur.

2.2 Metafizica lui Aristotel

Aristotel își dezvoltă concepția despre lume și viață în contradicție cu maestrul său
Platon:

Platon:

- ideile singura realitate adevărată și temeiul determinant al lumii aparițiilor –

dublarea realității care nu explică cum este posibil ca lumea ideilor să producă
lumea reală și nu poate lămuri originea devenirii și a evoluției.

Aristotel:

- ideile nu mai sunt entități supra-senzoriale ci sunt lucruri care evidențiază

materia prin formă în care acționează factorul creator; fără materie nu poate
exista nimic – excepție făcând doar Divinitatea care este principiul formării.8

- forma la Aristotel este sinonima cu noțiunea de scop

- forma este cauza interioară a lucrului – menirea și scopul acestuia – esența

interioară a acestuia.

- forma este principiul activ – mișcător al lucrurilor

- materia este principiul mort – nemișcat ceea ce trebuie format și mișcat

= de aceea este nevoie de prezența materiei si a formei pentru a forma un

lucru.9

8
Idem, pp 210
9
Idem, pp 211

5
 Forma nu poate apărea decât prin materie și materia numai prin formă.

Ex: pământul, lemnul și pietrele sunt materia --- casa este forma acestora

La om corpul este materia – sufletul și viața forma

Toate lucrurile sunt potențial cuprinse în materie iar cu apariția formei se trece de la
potențialitate la realitate. FORMA pune stăpânire pe MATERIE pentru a defini LUCRU.

FORMA este superioara materiei și definește dinamicitatea și evoluția lucrurilor.

Materia si forma sunt termeni relativi:

- ceea ce este formă pentru o materie poate deveni din nou materie pentru altă formă
superioară: fiecare lucru și fiecare ființă nu-și are sieși scop în sine ci slujește unor scopuri si
structuri superioare, în raport cu care aceste nu sunt altceva decât materie, până la un scop ultim
– ierarhie uriașă de scopuri – evoluție continuă spre forme superioare – până când materia
este depășită de formă – eliberarea absolută de materie – spiritualizare desăvârșită a
întregii existențe:

Ex. pietrele si lemnul – casa – cartier – oraș ...

Mișcarea: realitatea nedesăvârșită, energia

CAUZA mișcării --- PRIM MIȘCĂTOR ---- nemișcat, imobil și etern – FIINȚĂ
DESĂVÂRȘITĂ, nematerială – rațională – spirit divin.10

Socrate și Platon considerau că lumea pe care o vedem este doar o copie palidă a
adevăratei realități, la care putem ajunge numai prin intermediul gândirii filosofice abstracte,
Aristotel, dimpotrivă era fascinat de detaliile tuturor lucrurilor care îl înconjurau.11

Platon este genul de filosof care s-ar fi mulțumit să filosofeze din fotoliu. Însă Aristotel
dorea să exploreze realitatea pe care o experimenta prin simțuri.12

10
Idem, pp 213
11
Nigel Warbuton, Mica istorie a filosofiei, traducere din engleza de Ana Maria Datcu, Editura Litera, Bucuresti,
2020, pp. 18
12
Idem, pp. 18

6
 2.3 Fizica aristotelică – filozofia naturii
Aristotel este considerat părintele științelor naturii.

Fizica: Teoria mișcării:

a) Mișcarea spațială sau de loc: mecanica

b) Schimbarea calitativă sau materială: chimia
c) Schimbarea cantitativă: fenomenele organice

Fiecare apariție a naturii presupune:

a) Cele 4 principii metafizice: materie, formă, cauză și scop

b) Mișcare, spațiu și timp

Spațiu – planetele – Pământul (foc, aer, apă, pământ)

Biologia:

Inferiorul se află în slujba superiorului – ierarhia organicului (plantele in slujba

animalelor, animalele in slujba omului, femininul inferior masculinului – forma ultimă a naturii)

Psihologia aristotelică:

Respinge concepția platonică, pitagoreică și a lui Democrit că sufletul ar fi constituit din

atomi – sufletul este viață și principiul vieții – forma corpului – esența corpului și scopul
corpului – Aristotel este astfel împotriva materialismului cât și a spiritualismului – care
consideră trupul ca o substanță opusă calitativ sufletului.

Omul are suflet vegetativ (principiul vieții – organic - dependent de corp), suflet senzorial
(simtirea - dependent de corp) și sufletul rațional (gândirea, rațiunea, judecata) – partea sufletului
nemuritoare care constă in scopul și sensul vieții omului ce constituie înrudirea sufletului cu
Divinitatea.

7
 Divinitatea prin existența Sa veșnică, fericită și desăvârșită trezește iubirea în întreaga
lume – fapt ce are ca urmare mișcarea lumii spre Divinitate ca scop ultim al mișcării –
convergerea spre Divinitate.

Făcând dovada ca în lume există o finalitate, Aristotel crede ca a făcut și dovada

existenței Divinității. 13

Etica aristotelică:

Filosofii sofisti (curent apărut în sec VII-VI î.Hr.) au ridicat pentru prima dată problema
esenței moralității – sub forma niilismului moral – bazat pe tradiție și bunul plac: «ce este răul,
dacă celui care l-a făptuit nu i se pare ca este rău»

Socrate, ii combate pe sofiști, menționând că: «nimeni nu acționează de bună voie

nedrept, ci numai din insuficiența științei» - binele general care obligă este definit de glasul
conștiinței.

Platon, aprofundează ideea lui Socrate asupra cunoașterea vieții suprasenzoriale –

transcendentă – divină, care devine temeiul și ținta vieții morale.

Aristotel este și în etică un realist, afirmând că rolul eticii nu este simpla teorie, ca noi să
știm ce este virtutea ci ca noi să devenim oameni de ispravă. Omul trebuie să ducă o viață
virtuoasă datorită faptului că se diferențiază de animale ca ființa rațională.14

Virtutea:

- este o acțiune de voință - liberă

- constă în păstrarea drumului de mijloc – evită extremele

- pretinde un discernământ înainte de săvârșirea faptei.

Ex: Dărnicia este virtutea de a ține echilibrul între a fi risipitor și zgârcit.

În Etica Nicomachiană – carte dedicată fiului său Nicomachos, Aristotel descrie pe omul
superior definit de viața virtuoasă și fericită și plăcută: «atunci ar fi posibil ca cineva să fie
13
Diac. Prof. Dr. Nicolae Balca, Istoria filosofiei antice, pp. 220
14
Idem, pp. 221

8
fericit fără ca totuși să trăiască mulțumit». Binele și virtutea nu mai sunt ca la Platon valori
absolute, ci ele sunt ceva relativ, dependente de raporturile și situațiile reale ale vieții.

Filosofia social-politică aristotelică:

Problemele etice nu pot fi soluționate decât în comunitatea statală – în cadrul statului –

instituție menită să facă posibilă realizarea fericirii, a virtuții și a binelui în lume. Poporul să fie
guvernat de o majoritate compusă din cei mai luminați și mai nobili cetățeni care țin de pătura de
mijloc – care fac dovada unei nobleți a spiritului și nu a bogăției.

Importanța filosofiei aristotelice

In timp ce Platon era idealist – Aristotel este realist bazându-și viziunea pe fundamentele
experienței. El coboară ideile platonice în lumea lucrurilor ce devin puteri și potențe ce
influențează lumea dată. Aristotel devine astfel întemeietorul evoluționismului – realizarea
fericirii in aceasta lume – în armonia vieții universale stăpânită de rațiunea divină.

Influentele aristotelice se remarcă și asupra teologilor creștini ca Maxim Mărturisitorul,

Ioan Damaschin sau concepții filozofice cum sunt stoicismul, epicureismul și neoplatonismul dar
si asupra teologiei catolice.

3. Bibliografie
9
1) Diac. Prof. Dr. Nicolae Balca, Istoria filosofiei antice

2) Diogenes Laertios, Despre vietile si doctrinele filosofilor, cartea a III-a

4) Nigel Warbuton, Mica istorie a filosofiei, traducere din engleza de Ana Maria Datcu,

Editura Litera, Bucuresti, 2020

5) https://ro.wikipedia.org/wiki/Stagira , 07/04/2023

https://ro.wikipedia.org/wiki/Empirism , 07/04/2023

10