Cotul

NOTIUNI DE ANATOMIE FUNCTIONALA:

Din punct de vedere anatomic și biomecanic, cotul este structurat astfel încât să permită
mișcarea de flexie a antebratului pe braț și, respectiv extensia, mișcarea de revenire la poziția inițială. La
formarea articulației cotului participă trei oase: extremitatea inferioară a humerusului, extremitatea
superioară a cubitusului și extremitatea superioară a radiusului. Din acest motiv, la acest nivel se descriu
trei articulații: articulația humero-ulnară, humero-radială, radio-ulnară proximală. 
Articulația humero-radială este o condilartroză elipsoidală care participă la mișcarea de
flexie-extensie a antebrațului pe braț; este astfel conformată încât urmează mișcările articulației
humeroulnare. Articulația se realizează între condilul humeral și capul radiusului, fiecare dintre ele
acoperite cu cartilaj articular.

Articulatia humero-ulnară este o trohleartroză, cea mai importantă și cea mai complexă dintre
articulațiile cotului; se realizează între următoarele suprafețe: din partea humerusului- trohleea, iar din
partea antebrațului- fațeta articulară a epifizei proximale a cubitusului- inciziura semilunară.

Mijloacele de unire pentru cele două articulații sunt reprezentate de o capsulă întărită de

ligamente:
 Capsula articulară este constituită din două straturi: unul extern fibros și
altul intern, sinovial.  Prin membrana fibroasă capsula se inseră humeral și
antebrahial. Cei doi epicondili ramân liberi pentru inserții musculare iar
vârfurile olecranului și procesul coronoidian se găsesc în interiorul
capsulei;           
 Ligamentul colateral ulnar  se desprinde de pe epicondilul medial și radiază
spre fața medială a epifizei proximale a ulnei (marginea incizurii trohleare).
Este un ligament puternic, de formă triunghiulară;
 Ligamentul colateral radial pornește de pe fața anterioară a epicondilului
lateral și se împarte în 2 fascicule divergente. Acestea trec unul înaintea
celuilalt,  înapoia capului radial și se fixează fiecare la extremitatea
respectivă a incizurii radiale a ulnei; sunt strâns legate cu fibrele
ligamentului inelar al radiusului.
 Articulația radio-ulnară proximală face parte din grupul trohoidelor. Ulna prezintă pentru
articulație incizura radială care este un segment de cilindru gol, iar radiusul prezintă jumătatea medială a
circumferinței capului, care reprezintă un segment de cilindru plin. Ambele suprafețe sunt acoperite de
cartilaj hialin. Între aceste suprafețe articulare există o mare disproporție: suprafața ulnară reprezintă un
sfert din circumferința radială; de aceea ea este completată de ligamentul inelar. Ligamentul
inelar constituie principalul mijloc de unire al oaselor: pornește de la extremitatea anterioară a incizurii
radiale, înconjoară capul radial și se fixează la extremitatea posterioară a acestuia. Ligamentul inelar este
foarte puțin vizibil prin suprafața lui exterioară. El este acoperit în mare parte de aparat fibros de pe partea
laterală a articulației, denumit ligamentul colateral radial al cotului. Adevăratul ligament inelar este
constituit numai din fibre circulare profunde ale ligamentului colateral radial care înconjoară capul radial.
În afara ligamentului inelar, radiusul este unit cu ulna și prin ligamentul pătrat care este o lamă fibroasă
de formă patrulateră, întinsă orizontal de la marginea inferioară a incizurii radiale, la fața medială a
colului radial; acest ligament este relaxat atunci când antebrațul se află în poziție intermediară și,
dimpotrivă întins, când antebrațul este dus în pronație sau supinație.

Nota bene: Din punct de vedere fiziologic, la nivelul cotului se descriu două articulații diferite,
una în raport cu mișcările de pronație- supinație, alta în raport cu mișcările de flexie- extensie.

Cotul – Bilanț articular

Când cotul este extins, cu antebrațul în supinație, între axul longitudinal al brațului și cel al
antebrațului se formează un unghi de 170 0, deschis spre lateral (spre marginea radială)- cubitus valgus
fiziologic, mai accentuat la femei și copii. Dacă însă se pronează antebrațul, acest unghi dispare.
 Fig. VIII.1 Cubitus valg fiziologic

Mișcările posibile se efectuează în plan sagital.

 Evaluarea mobilității în plan sagital

 Flexia antebrațului:
Unghiurile fiziologice de mişcare sunt :
~ flexia activă 140°;
~ flexia pasivă 160°.
Poziţia 0 este cu pacientul în ortostatism (poziție anatomică), șezând sau în decubit dorsal,
brațul pe lângă trunchi, cotul extins, antebrațul în supinație.
Goniometrul se plasează cu centrul de pivotare pe epicondilul lateral, braţul fix pe linia mediană
a feței externe a brațului, braţul mobil pe linia mediană a feței externe a antebrațului.

Fig. VIII.2 Poziționarea goniometrului pentru flexie

 Extensia antebrațului:
Unghiul fiziologic de mişcare dacă se pornește din poziție anatomică:
~ extensia activă/pasivă 0°;
Poziţia 0 este cu pacientul în ortostatism sau șezând, cu antebrațul în flexie.
 Goniometrul se plasează cu centrul de pivotare pe epicondilul lateral, braţul fix pe linia mediană
a feței externe a brațului, braţul mobil pe linia mediană a feței externe a antebrațului.
Nota bene: Poziționarea goniometrului este identică cu cea pentru flexie.

Antebrațul

Articulațiile antebrațului sunt:

 Articulația radioulnară proximală (descrisă anterior în cadrul
subcapitolului “Articulația cotului”);
 Articulația radioulnară distală: este o articulație trohoidă, uniaxială de tip
pivot; suprafețele articulare sunt reprezentate de: radius, prin incizura
cubitală a radiusului și cubitus (prin capul ulnei); capsula articulară este
subțire, mai rezistentă anterior și posterior. Caracteristic pentru această
articulație este prezența unui disc articular (după unii autori: ligamentul
triunghiular) care separă articulația radioulnară distală de articulația
radiocarpiană. Centrul discului este perforat, permițând comunicarea între
cele două cavități articulare. Cele două articulații au însă și elemente comune
capsulare și ligamentare;
 Articulația radioulnară mijlocie (sindesmoza radioulnară; membrana
interosoasă): articulație de tip sindesmoză, articulație falsă, reprezentată de
legătura fibroasă continuă, întinsă în spațiul interosos radio-ulnar. În poziția
intermediară a antebrațului (prono-supinație), membrana este tensionată;
limitează mișcarea de pronație maximă prin fibrele inferioare și supinația
maximă prin fibrele superioare și se opune mișcărilor de translație dintre
radius și ulnă.

Bilanț articular: PRONATIE/ SUPINATIE

 Pronația:
Unghiul fiziologic de mişcare (dacă se pornește din poziție intermediară):
 ~ pronație activă/pasivă 80°;
Poziţia 0 este cu pacientul în ortostatism sau șezând, brațul lipit de trunchi, cu antebrațul în
flexie de 90 și în poziție intermediară (pronosupinație: policele orientat către zenit).
Goniometrul se plasează cu centrul de pivotare pe fața dorsală a pumnului corespunzător
stiloidei ulnare, braţul mobil pe linia ce unește cele două stiloide (radială și ulnară), braţul fix
paralel/perpendicular pe brațul mobil. În timpul mișcării, palma se orientează “în jos”. Variante:
 antebrațul în pronosupinație și policele orientat către zenit, cu un creion în mână, creionul
depășind vârful policelui; în timpul mișcării, brațul mobil al goniometrului urmărește mișcarea creionului;
sau:

Fig. VIII.3 Poziționarea goniometrului pentru pronație, variantă (inițială și după executarea mișcării)

 antebrațul în pronosupinație și policele orientat către zenit, centrul de pivotare al

goniometrului suprapus pe art. metacarpo-falangiană III (MCF III), brațul mobil paralel
cu policele iar brațul fix suprapus/ perpendicular pe cel mobil.

Fig. VIII.4 Poziționarea goniometrului pentru pronație, variantă (inițială și după executarea mișcării)
  Supinația:

Unghiul fiziologic de mişcare (dacă se pornește din poziție intermediară):

~ supinație activă/pasivă 90°;
Poziţia 0 este cu pacientul în ortostatism sau șezând, brațul lipit de trunchi, cu antebrațul în
flexie de 90 și în poziție intermediară (pronosupinație: policele orientat către zenit).
Goniometrul se plasează cu centrul de pivotare pe fața ventrală (anterioară) a pumnului
corespunzător stiloidei ulnare, braţul fix paralel/perpendicular pe brațul mobil, braţul mobil pe linia ce
unește cele două stiloide (radială și ulnară). În timpul mișcării, palma este orientată “în sus”. Variante:
 antebrațul în pronosupinație cu policele orientat către zenit, cu un creion în mână,
creionul depașind vârful policelui; în timpul mișcării brațul mobil al goniometrului urmărește mișcarea
creionului; sau:

Fig. VIII.5 Poziționarea goniometrului pentru supinație, variantă (inițială și după executarea mișcării)

 antebrațul în pronosupinație cu policele orientat către zenit, centrul de pivotare al

goniometrului suprapus pe art. metacarpo-falangiană III (MCF III), brațul mobil paralel
cu policele iar brațul fix suprapus/ perpendicular pe cel mobil.
Fig. VIII.6 Poziționarea goniometrului pentru supinație, variantă(inițială și după executarea mișcării)