Anatomie – Curs IX , Artrologie

III. ARTICULAŢIA COTULUI (Articulatio cubiti , Articulatio cubitalis)

Este o articulaţie complexă (Articulatio composita / complexa), formată din următoarele 3

articulaţii :
1) Articulaţia humero-ulnară (Articulatio humero-ulnaris),
2) Articulaţia humero-radială (Articulatio humero-radialis),
3) Articulaţia radio-ulnară proximala (Articulatio radio-ulnaris proximalis).
Sub aspect funcţional articulaţia propriu-zisă a cotului este cea dintre humerus şi oasele
antebraţului, denumită şi articulaţia humero-antebrahială sau humero- ulno-radială .
Articulaţia radio-ulnară proximală va fi descrisă în cadrul articulaţiilor dintre oasele antebraţului.

 Suprafeţele articulare - acoperite de cartilaj hialin sunt:

1) Trohleea humerală şi capitulul humeral ;
2) Incizura trohleară a ulnei - care corespunde trohleei humerale ;
3) Foseta capului radial - care răspunde capitulului humeral.
 Capsula articulară - laxă în special posterior, se inseră:
a) Pe humerus : - deasupra fosetelor radială şi coronoidă şi pe marginile fosei olecraniene, care sunt
incluse în cavitatea articulară;
- lateral şi medial, trece la baza epicondililor, pe care îi lasă extracapsular;
b) Pe ulnă : - se fixează pe marginile incizurii trohleare;
- vârful olecranului şi al procesului coronoid sunt incluse în cavitatea articulară;
c) Pe radius : - se inseră în jurul gâtului acestuia.
 Ligamentele:
1) Ligamentul colateral ulnar (Ligamentum collaterale ulnare) - iradiază în formă de evantai de la
epicondilul medial la marginea medială a incizurii trohleare;
2) Ligamentul colateral radial (Ligamentum collaterale radiale) - pleacă de pe epicondilul lateral,
cuprinde capul radiusului ca o chingă şi se fixează pe extremitatea superioară a ulnei şi pe
ligamentul inelar al radiusului (Ligamentum anulare radii) care va fi descris ulterior.
 Biomecanica :
Privită ca o articulaţie humero-antebrahială se comportă ca o trohleartroză (Gynglimus) în care
mişcările de flexie si extensie - desfăşurate în jurul unei axe transversale, ce traversează trohleea

1
humerusului - sunt imprimate de articulaţia humero-ulnară .
Datorită faptului că această axă de mişcare are o orientare oblică, axa antebraţului nu va continua
axa braţului nici în flexie şi nici în extensie .
1) Flexia - atinge un unghi de 40° . Antebraţul cu ocazia flexiei se deplasează uşor medial de braţ.
Mişcarea este limitată de interpunerea părţilor moi între braţ şi antebraţ şi de pătrunderea procesului
coronoid în fosa omonimă.
2) Extensia - se execută până la 180° antebraţul fiind dus în afară cu ocazia acestei mişcări.
Continuarea mişcării este limitată de pătrunderea olecranului în fosa olecraniană.

III. ARTICULAŢIILE RADIO - ULNARE

(Articulatio radio-ulnaris proximalis et distalis)

Între radius şi ulnă există 2 articulaţii radio- ulnare şi o sindesmoză ligamentoasă (Sindesmosis /
Articulatio /radio-ulnaris), care împreună alcătuiesc o entitate funcţională legată de mişcările de
pronaţie şi supinaţie.

ARTICULAŢIA RADIO - ULNARĂ PROXIMALĂ

(Articulatio radio-ulnaris proximalis )

 Suprafeţele articulare - acoperite de cartilaj hialin sunt:

1) Incizura radială a ulnei ;
2) Circumferinţa articulară a capului radial.
 Capsula articulară – este comună cu cea a articulaţiei cotului.
 Ligamentele:
1) Ligamentul inelar (Ligamentum anulare radii) - are rolul de a menţine capul radial în incizura
radială a ulnei ;
- pleacă de la capătul anterior al incizurii, înconjoară circumferinţa articulară şi se fixează la
capătul posterior al acesteia;
- majoritatea fibrelor provin din ligamentul colateral radial;
2) Ligamentul pătrat (Ligamentum quadratum) - este o lamă fibroasă patrulateră întinsă între partea
medială a colului radiusului şi marginea inferioară a incizurii radiale.

2
ARTICULAŢIA RADIO - ULNARĂ DISTALĂ (Articulatio radio-ulnaris distalis)

 Suprafeţele articulare - acoperite de cartilaj hialin sunt:

a) Incizura ulnară a rdiusului ;
b) Circumferinţa capului ulnei ;
c) Discul articular - deşi aparţine articulaţiei radiocarpiene, la acest nivel se interpune un mic
fibrocartilai de formă triunghiulară , denumit şi ligament triunghiular , care serveşte la
completarea suprafeţei destinate receptării circumferinţei capului ulnei şi la unirea
extremităţilor inferioare ale celor 2 oase ale antebraţului.
 Capsula articulară - se prinde de marginile feţelor articulare şi se £onfundă cu capsula
articulaţiei radiocarpiene. Este fortificată de fibre transversale, cunoscute sub denumirea de ligamente
radio-ulnare anterioare şi posterioare.
 Sinoviala - trimite în spaţiul dintre extremităţile inferioare ale celor 2 oase, o prelungire
sacciformă (Recessus sacciformis).

SINDESMOZA RADIO - ULNARĂ (Sindesmosis/Articulatio /radio-ulnaris)

Uneşte diafizele celor 2 oase, fiind formată din următoarele elemente fibroase :
a) Membrana interosoasă (Membrana interossea antebrachii) - completează spaţiul dintre diafize
fixându-se pe marginile interosoase ale acestora;
- proximal, membrana se termină dedesubtul tuberozităţii radiale, iar distal, deasupra articulaţiei
radioulnare distale;
- fibrele sale au un aranjament oblic, materializând forţe transmise de la ulnă la radius ;
b) Coarda oblică (Chorda obliqua) - este o bandeletă fibroasă întinsă în partea superioară a spaţiului
interosos, între extremitatea superioară a radiusului şi baza procesului coronoid al ulnei.

 Biomecanica articulaţiilor radioulnare :

 Cele 2 articulaţii radioulnare acţionează simultan şi sinergic, având caracterul unei articulaţii trohoide
(Articulatio trochoidea), în care osul mobil este radiusul. Aceasta execută mişcări de rotaţie intenă şi
externă, care însă la nivelul antebraţului şi mâinii, devin mişcări de pronaţie şi supinaţie.
 Axa acestor mişcări nu corespunde axei verticale al radiusului ci are o poziţie oblică, unind capul

3
 radiusului de capul ulnei .
 Pentru analizarea mişcărilor de pronaţie şi supinaţie se pleacă de la poziţia fiziologică a antebraţului
care este o poziţie intermediară între aceste 2 mişcări, antebraţul fiind atârnat de-a lungul trunchiului
cu palma spre corp şi cu policele înainte ("poziţia de drepţi").
1) Pronaţia - este mişcarea în care palma priveşte înapoi, iar policele este îndreptat înăuntru.
Cu cotul flectat palma va privi în jos (de ex. ”a încuia uşa”).
Diferitele segmente ale radiusului se deplasează în felul următor :
 Capul se roteşte în incizura radială completată de ligamentul inelar,fără să se deplaseze în spaţiu;
 Extremitatea inferioară se roteşte în jurul capului ulnei, deplasându-se medial faţă de acesta; deci nu
se produce numai o simplă rotaţie ci şi o translaţie (deplasare) a extremităţii inferioare a radiusului
faţa de ulnă;
 Diafiza radiusului încalecă diafiza ulnei, încrucişând-o ;
 Această încrucişare este realizabilă deoarece diafiza radiusului este concavă spre ulnă, dispunând de
aşa-numita "curbură de pronaţie”.
2) Supinaţia - este mişcarea inversă pronaţiei, în care palma priveşte înainte, iar policele este purtat
în afară;
Cu cotul flectat, palma va privi în sus (de ex. "a descuia uşa”) ;
Mişcările segmentelor radiusului sunt inverse celor din pronaţie , cele 2 oase devenind paralele.
 Mişcarea de pronaţie şi supinaţie totalizează împreună 140° (70° - 70°) şi poate fi amplificată
până la 300° prin mişcările de rotaţie internă şi externă a braţului.

IV. ARTICULAŢIA RADIO-CARPIANĂ (Articulatio radio-carpalis)

 Suprafeţele articulare - acoperite de cartilaj hialin sunt formate din:

a) Faţa articulară carpiană a radiusului şi faţa inferioară a capului ulnei; aceasta
din urmă este completată de fibrocartilajul articular al articulaţiei radioulnare distale = discul
articular, numit şi ligament triunghiular , care se continua şi la acest nivel,interpus între ulnă şi
piramidal;
b) Feţele superioare ale scafoidului , semilunarului şi piramidalului .
Feţele articulare ale antebraţului alcătuiesc împreună o cavitate articulară eliptică, cu axa mare
transversală, in care se aşează suprafaţa convexă semiovalară a masivului carpian.

4
 Faţa articulară carpiană a radiusului reprezintă 2/3 din suprafaţa articulară totală şi vine în contact
cu scafoidul şi semilunarul.
 Capsula articulară - se fixează pe marginile feţelor articulare şi este laxă posterior.
Cavitatea sinovială comunică inconstant cu articulaţia radio-ulnară distală.
 Ligamentele:
1) Ligamentul radio-carpian palmar (Ligamentum radio-carpale palmare) - puternic, pleacă de pe
marginea anterioară a feţei articulare carpiene şi procesul stiloid al radiusului şi se distribuie sub
formă de evantai oaselor carpiene ;
2) Ligamentul ulno-carpian palmar (Ligamentum ulno- carpale palmare) - este întins de la procesul
stiloid al ulnei la piramidal şi semilunar ;
3) Ligamentul colateral radial al carpului (Ligamentum collaterale carpi radiale) - se întinde între
vârful procesului stiloid al radiusului şi scafoid ;
4) Ligamentul colateral ulnar al carpului (Ligamentum collaterale carpi ulnare) - pleacă de la
procesul stiloid al ulnei la piramidal ;
5) Ligamentul radio-carpian dorsal (Ligamentum radio-carpale dorsale) - este aşezat oblic, pe faţa
posterioară a articulaţiei între radius şi piramidal.
 Biomecanica :
Se comportă ca o articulaţie elipsoidă (Articulatio ellipsoidea /condylaris) cu 2 axe de mişcare :
 Ȋn jurul axei transversale - se execută flexia şi extensia ;
 Ȋn jurul unei axe antero-posterioare - se execută mişcări de abducţie şi adducţie.
1) Flexia - este apropierea palmei de faţa anterioară a antebraţului (flexia palmară) având o
amplitudine de 60° - 90°.
2) Extensia - sau retroflexia, este mişcarea prin care faţa dorsală a mâinii este apropiată de cea
posterioară a antebraţului formând cu aceasta un unghi de 60°- 90°.
3) Abducţia - este mişcarea prin care marginea laterală a mâinii este apropiată de antebraţ;
- datorită poziţiei joase a procesului stiloid a radiusului are o mărime de 20° - 30°.
4) Adducţia sau abducţia ulnară - prin care marginea medială a mâinii este apropiată de antebraţ ;
- are o mărime de 40°.
5) Circumducţia - rezultă din succesiunea mişcărilor precedente, mâna descriind o elipsă.

5
C. ARTICULAŢIILE MÂINII (Articulationes manus)
Sunt reprezentate de: I. Articulaţiile carpului ;
II. Articulaţiile carpo-metacarpiene ;
III. Articulaţiile intermetacarpiene ;
IV. Articulaţiile metacarpo-falangiene ;
V. Articulaţiile interfalangiene .

I. ARTICULAŢIILE CARPULUI (Articulationes carpi)

Sunt reprezentate de: a) Articulaţiile intercarpiene ;
b) Articulaţia medio-carpiană ;

a) ARTICULAŢIILE INTERCARPIENE (Articulationes intercarpales)

Sunt articulaţii mici situate între oasele carpiene , dintre care se distinge articulaţia piso-piramidală
(Articulatio ossis pisiformis).
 Capsula articulară - este comună pentru aceste articulaţii, cavitatea fiind însă compartimentată.
Articulaţia piso-piramidală are o cavitate sinovială proprie.
 Ligamentele:
1) Ligamentele palmare (Ligamenta intercarpalia palmaria) - se situează pe faţa palmară a oaselor
învecinate;
2) Ligamentele dorsale (Ligamenta intercarpalia dorsalia) -se află posterior, între oasele vecine;
3) Ligamentele interosoase (Ligamenta intercarpalia interossea) - sunt situate în interiorul
articulaţiilor;
4) Ligamentul piso - metacarpian (Ligamentum piso - metacarpale) se întinde de la osul pisiform la
tuberculul metacarpianului V;
5) Ligamentul piso - hamat (Ligamentum piso - hamatum) - se găseşte între pisiform şi cârligul
hamatului.
 Biomecanica :
Sunt articulaţii plane cu mişcări delicate , de alunecare în toate direcţiile , conferind masivului carpian
oarecare plasticitate şi adaptabilitate cu ocazia mişcărilor mâinii.

6
b) ARTICULAŢIA MEDIOCARPIANĂ (Articulatio mediocarpalis)

Ȋntre cele 2 rânduri ale oaselor carpiene se interpune articulaţia mediocarpiană.

 Suprafeţele articulare - cuprinse în capsula articulară comună cu cea a articulaţiilor
intercarpiene sunt formate de:
a) Feţele articulare inferioare ale rândului carpian superior;
b) Feţele articulare superioare ale rândului carpian inferior.
 Ligamentele:
1) Ligamentul radiat al carpului (Ligamentum carpi radiatum) - iradiază de pe faţa palmară a osului
capitat la celelalte oase carpiene;
2) Ligamentele colaterale ale carpului (Ligamentum collaterale carpi ulnare et ligamentum
collaterale carpi radiale) - contribuie şi la fortificarea articulaţiei mediocarpiene.
 Biomecanica.
 Această articulaţie, de tipul unei articulaţii elipsoide, unde cavitatea de recepţie este formată de
rândul carpian proximal, alcătuieşte sub aspect biomecanic un complex funcţional cu articulaţia
radiocarpiană ;
 Ȋntregeşte mişcările începute în această articulaţie, participând mai ales la retroflexia mâinii, în care
rândul inferior al oaselor carpiene se deplasează dorsal.

II. ARTICULAŢIILE CARPO - METACARPIENE

(Articulationes carpometacarpales)
Sunt reprezentate de: a) Articulaţia carpo-metacarpiană a policelui ;
b) Articulaţiile carpo-metacarpiene II-V ;

a) ARTICULAŢIA CARPO - METACARPIANĂ A POLICELUI

(Articulatio carpo-metacarpalis pollicis)
 Suprafeţele articulare - acoperite cu cartilaj hialin sunt formate de faţeta articulară inferioară a
trapezului şi cea de pe baza primului metacarpian (articulaţie trapezo- metacarpiană).

7
 Capsula - relativ laxă, este întărită de fascicule fibroase care înlocuiesc ligamentele articulare.
 Biomecanica :
 Cele 2 feţe articulare au formă de şa, realizându-se o articulaţie în formă de şa sau prin îmbucătură
reciprocă (Articulatio sellaris).
 Este cea mai diferenţiată articulaţie a mâinii, datorită căreia, policele poate executa mişcări
caracteristic umane legate de prehensiune (prindere).
Articulaţia dispune de 2 axe principale :
a) axa antero-posterioară - trece prin baza primului metacarpian şi permite mişcări de abducţie şi
adducţie ;
b) axa transversală – străbate trapezul ,în jurul ei efectuându-se mişcările de opoziţie şi repoziţie.
1) Abducţia - este mişcarea prin care policele este îndepărtat de celelalte degete, având o mărime de
40° .
2) Adducţia - este apropierea policelui în planul palmei la celelalte degete .
3) Opoziţia - este mişcarea caracteristică omului, prin care în urma flexiunii în articulaţie, policele
părăseşte planul palmei şi este îndreptat spre mijlocul acesteia, faţă în faţă cu celelalte degete .
Amplitudinea opoziţiei permite pulpei policelui să atingă vârful degetului mic.
4) Repoziţia - este mişcarea inversă opoziţiei, realizându- se prin extensiunea articulaţiei, policele
fiind plasat lângă celelalte degete, în planul palmei .
5) Circumducţia policelui - se face prin succesiunea mişcărilor precedente.

b) ARTICULAŢIILE CARPO - METACARPIENE II - V

(Articulaliones carpometacarpales II - V)
Sunt dispuse între suprafeţele articulare ale rândului carpian distal şi baza metacarpienelor II-V.
 Capsula articulară comună pentru aceste articulaţii este întărită de bandelete fibroase, denumite
ligamente carpometacarpiene palmare şi dorsale (Ligamenta carpo-metacarpalia palmaria et
dorsalia) .
 Biomecanica : Acţionează ca articulaţii plane (Articulationes planae), permiţând mici mişcări de
alunecare ale metacarpienelor. modificându-se astfel forma palmei necesară cuprinderii suprafeţelor
plane sau curbe.

III. ARTICULAŢIILE INTERMETACARPIENE

(Articulaliones intermetacarpales)

8
 Suprafeţele articulare - sunt date de micile suprafeţe articulare ale bazei metacarpienelor II - V,
prin care acestea vin în contact între ele.
 Capsula articulară - comună cu cea a articulaţiilor carpometacarpiene este întărită de ligamente
transversale scurte, aşezate dorsal, palmar şi intraarticular, între metacarpienele învecinate
(Ligamenta metacarpalia dorsalia, palmaria et interossea) .
 Biomecanica : Sunt articulaţii plane cu mişcări reduse, de alunecare a metacarpienelor între ele, cu
ocazia mişcărilor individuale ale degetelor II - V.

IV. ARTICULAŢIILE METACARPO - FALANGIENE

(Articulaliones metacarpo - phalangealis)
 Suprafeţele articulare sunt alcătuite de feţele articulare de pe capul metacarpienelor şi cele de
la baza falangelor proxlmale.
■ Cavitatea articulară a falangei proximale, având dimensiuni mai reduse decât capul metacarpianului,
este adâncită de un fibrocartilaj, numit fibrocartilajul glenoidian, în grosimea căruia, la unele degete, se
află oasele sesamoide.
 Capsula articulară – este subţire .
 Ligamentele - care întăresc capsula articulară, sunt:
1) Ligamentele colaterale (Ligamenta collateralia)- aşezate pe laturile articulaţiilor, cuprind în formă
de evantai baza primei falange;
2) Ligamentul metacarpian transvers profund (Ligamentum metacarpale transversum profundum),
aşezat pe faţa palmară a articulaţiei între baza metacarpienelor II - V, are rolul de a împiedica
îndepărtarea metacarpienelor.
 Biomecanica :
Sunt articulaţii elipsoide (Articulationes ellipsoideae /condylares) cu mişcări de flexie şi extensie,
în jurul unei axe transversale plasate prin capul metacarpianului şi mişcări de abducţie şi adducţie în
jurul unei axe antero-posterioare.
Ȋn această articulaţie nu se pot executa decât pasiv mişcări de rotaţie ale degetelor.
1) Flexia - are o amplitudine de 90°.
2) Extensia - poate fi forţată până în hiperextensie cu 10°- 20”.
3) Abducţia - sau îndepărtarea degetelor între ele , se face cu degetele în extensie;
- mărimea abducţiei pentru degetele II - V este de 20°, iar pentru degetul mic de 50°;
- policele în această articulaţie poate fi îndepărtat cu 50°, dar luându-se în consideraţie şi abducţia

9
 executată în articulaţia carpo-metacarpiană, abducţia totală a policelui va fi de 90°.
4) Adducţia - sau apropierea degetelor în planul palmei , se poate realiza până când acestea vin în
contact între ele.
Plasarea degetelor înaintea planului palmei permite o asemenea apropiere încât marginea pulpei
degetului II poate veni în contact cu cea a degetului V (mişcările de încrucişare ale degetelor).
5) Circumducţia - rezultă din succesiunea mişcărilor precedente, fiind cea mai amplă la degetul
arătător.

V. ARTICULAŢIILE INTERFALANGIENE (Articulationes interphalangeales)

Cu excepţia policelui, fiecare deget dispune de 2 articulaţii interfalangiene, una proximală, cealaltă
distală.
 Suprafeţele articulare - sunt formate de trohlee şi cavitatea articulară a bazei falangei următoare.
 Capsula articulară - laxă mai ales posterior, se inseră pe marginile suprafeţelor articulare.
Este întărită de ligamentele colaterale (Ligamenta collateralia) aflate pe laturile fiecărei articulaţii.
 Biomecanica - Sunt trohleartroze care permit executarea flexiei şi extensiei falangelor în jurul unor
axe transversale, care străbat trohleea.
1) Flexia - în articulaţia interfalangiană proximală este de 90° - 120°, iar în cea distală de 65° - 90° .
2) Extensia - în ambele articulaţii este de 130°.
La police se poate realiza o hiperextensie de 15°-20°.

10