EXAMEN POLITII PROMOTIONALE IN TURISM

Stud. Ungureanu Nicolae Gabriel

Anul III Calimanesti
 1. Acţiunile promoţionale în domeniul turismului, ca de altfel în toate sectoarele
economice, vizează atât atragerea de noi clienţi cât şi păstrarea celor existenţi deja, adresându-
se, deci, prin mesajele sale, atât publicului larg în rândul căruia se consideră a fi potenţialii
turişti, cât şi unei ţinte precise. Tocmai datorită acestui caracter complex al activităţii de
promovare turistică, în desfăşurarea acesteia sunt antrenate forţe de pe diferite niveluri, atât
cel local, regional sau naţional, cât şi internaţional. Astfel, pe lângă organismele teritoriale şi
naţionale ale statului interesat în atragerea de noi turişti, de genul Oficiului pentru
Promovarea Turismului, o contribuţie importantă au şi unele organisme internaţionale, cum ar
fi: Commission Européenne du Tourisme, Pacific Asia Tourism Association etc., susţinute de
Organizaţia Mondială de Turism (WTO), care are ca principal obiectiv chiar „...promovarea şi
dezvoltarea turismului în scopul progresului economic şi dezvoltării ţărilor membre...”. În
mod concret, activitatea de promovare a produsului turistic este „o formă specifică de
comunicare, care constă în transmiterea pe diferite căi de mesaje şi informaţii menite să-i
informeze pe operatorii de turism şi pe turiştii potenţiali asupra caracteristicilor produsului
turistic şi asupra elementelor componente ale serviciilor turistice oferite..., să le dezvolte o
atitudine pozitivă faţă de firmele prestatoare de servicii turistice....”51 La noi în ţară,
promovarea se realizează pe trei planuri, respectiv:
- naţional, prin Ministerul Turismului (MT), în subordinea căruia se află şi Autoritatea
Naţională de Turism (ANT),
- punerea în practică a strategiei de promovare la nivel zonal revine asociaţiilor de promovare
teritoriale (aşa-numitele birouri de informare şi promovare turistică),
- precum şi la nivel micro, fiecare agent economic din industria ospitalităţii stabilindu-şi în
mod individual propria politică de promovare turistică.

2. Studiul de caz Mănăstirile din Bucovina

Mănăstirile bucovinene-scurtă prezentare
Originalitatea Bucovinei o formează locaşurile sfinte, alese drept locuri de
veşnica odihnă de domnitorii Moldovei, refugii ale credinţei, reprezentând în acelaşi timp
autentice opere de artă în care cunoscătorii au găsit o sinteză a inspiraţiei de origine
bizantină cu influenţa Renaşterii occidentale din secolele XV-lea şi al XVI-lea. Ele pot fi
considerate şi deţinătoarele multor relicve de artă (manuscrise cu miniaturi strălucite,
giuvaeruri, piese de îmbrăcăminte brodate, obiecte religioase de mare preţ aduse de la
Muntele Athos) din vremurile cele mai înfloritoare ale voievo zilor moldoveni.
Regiunea istorică BUCOVINA, al cărei teritoriu se întinde astăzi peste zona din
apropierea oraşelor Suceava, Campulung Moldovenesc si Rădăuţi din Romania și zona
Cernăuţi din Republica Ucraina, împreună cu nordul Moldovei a fost denumită şi ”Tara de
Sus”. Această zonă oferă privelişti de o rară frumuseţe, la care se adaugă un şirag de mănăstiri
ctitorite de foşti mari domnitori şi boieri moldoveni de-a lungul timpului (Muşatinii ,
Alexandru cel Bun ,Ştefan cel Mare, Petru Rareş, Ştefan Tomşa, Alexandru Lăpuşneanu,
Familia Movileştilor ) fiecare cu culoarea sa specifică , Voroneţ (albastru) , Humor (roşu) ,
Suceviţa (verde), Moldoviţa (galben) şi Arbore (combinaţie de culori).
Aceste monumente au fost incluse de UNESCO printre capodoperele de artă ale lumii
şi de asemenea Federaţia Internaţională de Turism a Jurnaliştilor şi Scriitorilor (FIJET) le-a
decernat Premiul internaţional „Pomme d’ or” (1975). Demne de amintit sunt : Mănăstirea
Voroneţ (1488), Ctitoria lui Ştefan cel Mare, Biserica Arbore(1503)-hatmanul Luca
Arbore, Mănăstirea Humor (1530) , Ctitoria logofătului Teodor Bubuiog, Mănăstirea
Moldoviţa (1532), Ctitoria lui Petru Rareş, Mănăstirea Suceviţa, Ctitoria boierilor Movileşti.
Acestea sunt singurele biserici pictate, conservate ca atare, monumente de importanţă
universală. Ele au fost pictate în epoca lui Petru Rareş, la iniţiativa vărului său,
Mitropolitul Grigore Roşca, la Şcoala de pictori moldoveni ce luase fiinţă la Voroneţ. Frescele
exterioare, „de o mirifică exuberanţă cromatică” sunt comparate, ca valoare artistică cu
picturile murale de la San Marco din Veneţia. Voroneţul este cea mai valoroasă prin
picturile sale monumentale, prin amploarea şi efectul lor decorativ, fiind situată de
istoricii de artă înaintea bisericilor din Athos şi Pisa. Suceviţa, care prin fresce continua
tradiţia lui Petru Rareş, încheie seria marilor monumente din epoca formării şi
apogeului stilului moldovenesc. Compoziţia culorilor (albastru de Voroneţ , roşul de
Humor, galbenul de Moldoviţa şi verdele de Suceviţa – culorile de fond ale frescelor) a
rămas încă necunoscută iar prospeţimea picturilor este nealterat. Aceste mănăstiri prezintă
scene unice prin compoziţia lor grafică scene care descriu scene importante din religie
sau care oglindesc momente din istoria Europei (Cucerirea Constantinopolului la Humor,
Geneza şi Judecata de apoi la Voroneţ, Scara virtuţilor la Humor).
Opera artiştilor moldoveni anonimi este comparată cu operele lui Giotto,
Leonard da Vinci sau Michelangelo. Acesta a îndreptăţit pe George Vâlsan (1965) să
afirme că :”numai un popor de păstori munteni[…] a putut născoci o astfel de minune
artistică, socotită azi ca una dintre cele mai alese realizări artistice populare ale
Europei.”
Alte mănăstiri vizitate şi apreciate de turişti sunt Mănăstirea Dragomirna (1609)
a lui Anastasie Crimca, Putna lui Ştefan cel Mare(1466) Slatina a lui Alexandru
Lăpusneanu(1561) Solca lui Ştefan Tomşa , Probota(1530), Raşca.
La o analiza comparativă din punctul de vedere al vechimii, a funcţiilor, dar
mai ales a stilurilor in care au fost realizate , se poate face o diferenţiere în mai
multe categorii de aşezăminte religioase. După rangul ecleziastic şi după, modul de
funcţionare, acestea pot fi catedrale, biserici, mănăstiri şi schituri.
Dintre acestea o atenţie deosebită a fost acordată mănăstirilor. Mănăstirile şi
schiturile adiacente lor sunt presărate mai ales din partea de vest şi de nord a
Moldovei, apărând la apus trecătoarea Bistritei, iar la nord trecătoarea Prutului cu
drumurile lor de comerţ şi propaganda între Apus şi Răsărit. Acest lucru se explică
prin faptul că biserica ortodoxă, sprijinită de voievozi, boieri şi de întreg poporul, a
aşezat mai cu seamă spre hotarul de Apus şi Miaza-noapte a ţării fortăreţe naturale
de apărare a credinţei (mănăstiri pentru stăvilirea primejdiei romano-catolice şi pentru
întărirea ortodoxismului).
 O alta forma de aşezări monahale o reprezintă schiturile, edificii de mici
dimensiuni, ce adăpostesc un număr redus de călugări, situate în poziţii greu accesibile
în special în zona de munte. Multe dintre ele prezintă atractivitate datorita literaturii
populare care circula pe baza lor, ca de exemplu Chilia lui Daniil Sihastru, a picturilor
realizate şi a unei vieţi monahale ascetice, caracterizată de post priveghere şi
rugăciune.
Bisericile în Bucovina că de altfel şi în Ţara Româneasca, se remarcă nu atât
prin dimensiuni cât mai ales prin unitatea compoziţiei, prin armonia intre dimensiuni,
influentele bizantine, precum şi prin pictura murală interioară sau exterioara. Ele au
avut un rol important după secolul al XV-lea atât pe plan cultural cât şi istoric. Multe
dintre ele sunt ctitorii voievodale şi în perioada lui Ştefan cel Mare au reprezentat tot
atâtea marcări ale războaielor şi victoriilor sale. Se impune biserica Bogdana, Ctitoria
Muşatinilor, şi Necropola Domnească, considerată cea mai veche construcţie medievală
de zid din Moldova.
La Suceava în cadrul celor câteva zeci de biserici se remarcă bisericile Mirăuţi,
Sfântu Gheorghe, Sfântul Dumitru, Zamca.
Bucovina cuprinde „ un sobor de locaşuri sfinte”, dovezi ale evlaviei românilor căci
toate au fost întemeiate de voievozi, preoţi, negustori, sau răzeşi români. Primul care a
cercetat numărul mănăstirilor şi schiturilor în Bucovina a fost Aaron Pumnul, conform
Fondului Religionar din Bucovina (1865). El a ajuns la concluzia că în acest ţinut şi-ar duce
existenţa 23 de mănăstiri şi schituri.
Bucovina înseamnă pentru fiecare turist în parte o experienţă extraordinară şi în
acelaşi timp o călătorie obositoare, care se recomandă a fi făcută în timp. Acest
circuit nu poate începe decât din oraşul Suceava.
Oraşul Suceava, oraş reşedinţă de judeţ este un oraş vechi, mândru de trecutul
său. „Această bătrâna cetate de scaun, după ce a cunoscut strălucirea, a ajuns un fel de
târg de interes mai mult local care păstrează din trecut numai bisericile şi ruinele
cetăţii.” Astfel caracteriza Enciclopedia României din 1938, oraşul Suceava, devenit
astăzi un important centru turistic şi recunoscut datorită obiectivelor sale de mare
atractivitate turistică, dar şi datorită binecunoscutei ospitalităţi bucovinene.
Cel mai însemnat edificiu religios, vizitat de numeroşi turişti români şi străini este
Mănăstirea Sfântul Ioan cel Nou, unde se găsesc moaştele Sfântului Ioan cel Nou de la
Suceava aduse de la Biserica de la Mirăuţi. Hramul bisericii este „Sfântul Gheorghe” (23
aprilie), dar sărbătoarea propriu-zisă care atrage mii de turişti, este scoaterea sfintelor
moaşte pe 24 iunie. Mănăstirea se află chiar în centrul oraşului. Zidirea ei a durat
opt ani fiind începută în 1514 de către fiul lui Ştefan cel Mare, Bogdan al III-lea
cel Orb şi terminată de Ştefăniţă, (1522).
Clădirea este impunătoare, repetând cu mici deosebiri forma şi stilul bisericii
lui Ştefan cel Mare de la Mănăstirea Neamţ. Nu lipsesc decorul policrom, realizat prin
cărămizi şi discuri smălţuite, însă apar şi decorul prin frescă. Deşi podoaba picturală a
exteriorului (realizată în 1534) s-au păstrat urme doar pe peretele sudic. În schimb, în
interior se păstrează pictura originală, care actualmente se află în lucrări de restaurare.
Sunt remarcabile frescele din altar şi naos, care au fost curăţate fără a fi refăcute.
Deosebit de valoros este tabloul votiv şi în special portretul lui Ştefăniţă Vodă. Picturile
din pronaos şi din pridvor sunt mai puţin valoroase, suferind de pe urma spălării şi
fiind pe alocuri repictate.
În interiorul bisericii se află racla moaştelor Sfântului Ioan cel Nou,
împodobită cu 12 plăci de argint gravate, aşezate pe lemn de chiparos din secolul al
XV-lea. Gravurile înfăţişează, ca şi frescele mai noi din pridvor, scene din viaţa
Sfântului Ioan cel Nou.
În Spatele parcului central al oraşului, înconjurată doar de construcţii noi, se află Biserica
Învierii, zidită în 1551, de Elena Rareş. Ea este o copie a bisericilor orăşeneşti cu
plan mixt din epoca lui Ştefan cel Mare, (Sfântul Ioan din Piatra Neamţ). Are însa o
formă mai greoaie şi este realizată cu materiale inferioare.
Tot în centrul oraşului, chiar pe locul unde s-au aflat curţile domneşti din
Suceava, se află Biserica Domniţelor cu hramul Sfântul Ioan Botezătorul (7 ianuarie).
Ea a fost zidită în 1643 de Vasile Lupu ca paraclis a palatului domnesc. Construcţia
are proporţii mici, dar armonioase fiind încoronată de o turlă zveltă. Ea este ridicată pe
un plan simplu, dreptunghiular, interiorul este tratat unitar, împărţirea tradiţionala în
pronaos, naos şi altar, fiind mai mult simbolică. Clopotniţa, lipită pe partea nordică,
dăunează aspectului general al monumentului.
Mai spre vest nu departe de locul Curţii Domneşti se afla Ctitoria lui Petru
Rareş, Biserica Sfântul Dimitrie (26 octombrie ziua în care se sărbătoreşte hramul).
Construcţia a durat doi ani (1534-1536), o prima clădire dărâmându-se din motive
necunoscute. Are un plan triconic şi seamănă cu o alta clădire a lui Petru Rareş,
Moldoviţa, doar că la Suceava pridvorul este închis. Biserica are o construcţie
monumentală: 36 metri lungime şi 16 metri lăţime. Faţadele au fost acoperite în
întregime cu fresce dar nu s-au păstrat decât parţial pe turlă. Momentan se afla în lucrări
de restaurare în ceea ce priveşte pictura interioară. Catapeteasma a fost lucrată în foiţă
de aur. În partea de răsărit a bisericii se află un masiv turn de clopotniţa. El a fost
construit în 1561 de Alexandru Lăpuşneanu şi înălţat cu un etaj în secolul al XIX-lea,
când a fost folosit ca foişor de foc. Acum se află şi el într-un program naţional de
restaurare iniţiat de Ministerul Culturii şi Cultelor.
Pe o străduţa care se îndreaptă din centrul oraşului spre Cetate se află
Biserica Mirăuţi, numită astfel fiindcă aici erau unşi „mireuţi” voievozii Moldovei. Prima
construcţie a fost ridicată probabil în secolul al XIV-lea de Petru Muşat, biserica
existând în 1401, când s-au adus la Suceava moaştele Sfântului Ioan cel Nou. Ea a
fost reconstruită în totalitate în secolul al XVII-lea, iar la sfârşitul secolului al XIX-lea
ea a fost restaurată de K.A. Romstorfer.
Mănăstirea-cetate Zamca se situează în zona armenească a oraşului dincolo de
piaţa comerciala a oraşului. Construcţiile actuale datează de la începutul secolului al
XVII-lea , o inscripţie pe turnul intrării indicând anul 1606. Biserica ridicată pe plan
dreptunghiular se află în mijlocul unor incinte de forma unui patrulater neregulat .
Zidurile sunt întărite cu contraforturi spre exterior şi interior, dar nu au turnuri la
colţuri. Pe latura răsăriteană se află turnul intrării, iar pe cea apuseană o construcţie
combinată ingenios cu rol dublu: turn de apărare şi paraclis.
 Părăsind oraşul prin cartierul Iţcani şi urmând drumul E 85, orice turist îşi
poate desfăşura periplul spre obiectivele turistice din Bucovina. După trecerea pasarelei
peste calea ferată, la dreapta se desprinde o şosea asfaltată care conduce la Mănăstirea
Dragomirna.
Într-adevăr, nu există alt loc pe pământ în care se afla un astfel de grup de biserici, cu o
aşa de înaltă calitate a frescelor exterioare.vocabular al limbii romane. În majoritatea
cazurilor, bisericile au fost întemeiate ca loc al familiilor nobile pentru îngropare. Deşi
urmând programul iconografic canonic, fiecare pictor a interpretat scenele în feluri uşor
diferite. Folosind culori precum Albastrul de Voroneţ, Roşul de Humor sau Verdele de
Arbore, pictorii (majoritatea necunoscuţi) au descris poveştile biblice ale pământului şi ale
raiului, scene din viaţa Sfintei Fecioare şi a lui Iisus Hristos, povestiri despre începuturile
omenirii şi viaţa după moarte. Prima dată, scenele au fost pictate pe pereţii interiori, apoi
extinse către pereţii exteriori. Motivele pentru astfel de scene vaste erau atât religioase, cât şi
didactice: pentru a promova ortodoxismul şi pentru a educa oamenii de rand.
Perspective de dezvoltare a turismului religios în Bucovina
Potenţialul turistic al Bucovinei nu aste suficient valorificat şi nici
serviciile turistice nu sunt diversificate, în acest caz se asistă la o devansare a
amenajărilor turistice de către fluxul de turişti.
Pentru Bucovina există o serie de proiecte ce privesc dezvoltarea
turismului, toate incluse în programul “ Bucovina de aur “ iniţiat de Ministerul
Turismului din anul 2000.
În anul 2003 a fost propus proiectul “  Ştefan cel Mare- 500 “ dedicate
integral obiectivelor istorice şi religioase din judeţul Suceava, deşfăşurat cu ocazia
împlinirii în 2004 a 500 ani ce la moartea marelui voievod Ştefan. Sunt pregătite mari
manifestări în toate ctitoriile lui Ştefan cel Mare şi mai ales la Mănăstirea Putna,
manifestări ce vor antrena” valuri ” de sute de mii de turişti. Statul român a acordat
suma de 1.800.000.000 pentru realizarea acestui program. Un alt proiect
“Modernizarea şi dezvoltarea infrastructurii de turism în Bucovina” vine în întâmpinarea
nevoii unei infrastructuri mai perfecţionate, atât pentru sezonul cald cât şi pentru cel
rece. Proiectul beneficiază de finanţare nerambursabilă de aproximativ două milioane
de Euro din partea Uniunii Europene, acordate prin programul PHARE 2000.
Toate acestea programe au în comun o serie de obiective. Bogatul şi
variatul potenţial al Bucovinei impune măsuri de dotare şi organizare din ce în ce mai
ample la nivelul cerinţelor turismului modern. Unul dintre elementele cele mai
importante în exploatarea turistică îl constituie reţeaua de drumuri care leagă între ele
diferite obiective. De aceea se propune acordarea unei atenţii deosebite dezvoltării şi
modernizării infrastructurii de transport. La fel de importante sunt şi lucrările de
întreţinere şi restaurare a monumentelor culturale şi de artă.
Eforturi considerabile se depun şi pentru încurajarea agroturismului prin
amenajarea de case în reţeaua agroturistică din Voroneţ, Mănăstirea Humorului, Putna,
Vatra Moldoviţei, care să asigure servicii de cazare şi masă în conformitate cu bine
cunoscuta ospitalitate bucovineană.
 Pentru turismul rural se manifestă încă o cerere relativ scăzută, această
situaţie fiind deteriorată de lipsa mijloacelor financiare în cazul turiştilor români si de
insuficienta promovare în rândul turiştilor străini.
De altfel, toate aceste obiective incluse în programele referitoare la
dezvoltarea turismului cu precădere cel religios trebuie să fie susţinute de o eficientă
campanie publicitară, atât la nivel de judeţ, cat şi în întreaga ţară şi străinătate.
Salba de mănăstiri din Bucovina reprezintă a doua zonă turistică a
României după litoralul Mării Negre. În patrimoniul turistic al ţării ea se impune ca o
zonă cu un potenţial turistic de o deosebită importanţă în care se remarcă în primul
rând fondul turistic cultural cu momente istorice şi artă feudală.
Bucovina cu aşezările în care au existat reşedinţe sau domenii voievodale
a devenit demult destinaţie de pelerinaj. Extraordinarele lăcaşe aflate în patrimoniul
UNESCO, mănăstirile Voroneţ, Suceviţa, Moldoviţa, Arbore, Humor sau Probota nu
încetează să uimească cu frescele exterioare ce datează de aproape 500 de ani. Ele
înseamnă povestea unor voievozi care au vrut să-i mulţumească lui Dumnezeu. Între ei
întotdeauna pomenit primul este Ştefan cel Mare ziditor aproape a 50 de biserici.
Turismul cultural din România este în general de natură religioasă,
practicat de turişti români şi stăini atraşi de frumuseţea şi de încărcătura cultural
istorică a obiectivelor turistice (mănăstiri, biserici, schituri, chilii, muzee). Această
formă de turism comportă şi o latură spirituală pentru turiştii români , în general
oameni simplii şi una informaţională mai ales în cazul turiştilor străini şi al turiştilor
români (intelectuali, studenţi, elevi) motivaţi de ideea de a învăţa şi de cunoaşte
lucruri noi despre locurile vizitate.
Cea mai vizitată dintre mănăstiri este Mănăstirea Voroneţ. Mănăstirea
Putna se remarcă prin cea mai importantă bază de cazare care se află în lucrări de
extindere. E a se pregăteşte pentru manifestările din 2004, ocazionate de împlinirea a
500 de ani de la moartea ctitorului Mănăstirii Putna, Ştefan cel Mare.
În perioada de după revoluţia din decembrie 1989, turismul religios s-a
dezvoltat mai mult ca urmare a afirmării credinţei, a liberei circulaţii, dar şi a
programelor de promovare ele turismului. Aşadar, numărul turiştilor români şi străini a
crescut de la un an la altul, ponderea turiştilor români fiind mereu mai mare.
Ca urmare a intensificării acestor forme de turism, care implică un număr
din ce în ce mai mare de persoane, a luat fiinţă agroturismul (turismul rural), aflat
încă în studiu incipient. Pentru pensiunile turistice şi fermele agroturistice se
înregistrează o cerere mult mai mică raportat la oferta turistică (potenţialul turistic şi
capacitatea de cazare existentă). Pe de o parte este vorba de lipsa mijloacelor
financiare, mai ales în cazul turiştilor români, iar pe de altă parte un aspect negativ
esenţial îl reprezintă promovarea insuficientă în străinătate a obiectivelor turistice
religioas.
Potenţialul turistic al Bucovinei nu este suficient pus în valoare, iar
serviciile turistice nu sunt foarte diversificate. Acestea sunt motivele principale pentru
care asistăm la o devansare a amenajărilor turistice de către fluxul de turişti. În
codiţiile unei valorificări juste agroturismul ar constitui o adevărată investiţie
profitabilă.
În cazul turismului religios nu se poate vorbi despre o evidenţă strictă a
turiştilor pentru că nu există o statistică exactă a acestor date. Cifrele utilizate au fost
culese de la maicile stareţe sau de maicile-ghizi, care s-au orientat după numărul de
bilete vândute sau după însemnările din cartea de impresii.
În general media anuală a turiştilor care vizitează mănăstirile din Bucovina este de
100.000 de turişti. Acest număr poate să crească dacă se vor lua măsuri în ceea ce
priveşte dezvoltarea şi diversificarea bazei de cazare, mai ales în incinta mănăstirilor,
modernizarea căilor de acces la obiectivele turistice şi a mijloacelor de transport,
precum şi organizarea mai bună a reţelei ce oferă ghiduri, albume, pliante în vederea
promovării obiectivelor turistice de natură religioasă.

(h/Ti&c3nMX?/9^