Colegiul Tehnic„Ion Mincu ”Focsani

Proiect pentru examenul de atestat a

Competentelor professionale nivel 4

Calificare : tehnician in Turism

Profesor îndrumator: Elev:

Ing. Dinita Iulian Toia Mariana

2018-2019
Turismul Religios in Nordul Moldovei
 CUPRINS
Argument………………………………………………………………

Capitolul 1
Manastiri in nordul Moldovei ……..…………………………………….............

1.1 Manastirea Agapia …………………………………………… ..........

1.2 ManastireaVoronet ……………………………………….….............

1.3 Manastirea Humor……………………………………….……...........

1.4 Biserica Arbore…………………………………………..……..........

1.5 ManastireaMoldovita………………………………………….............

1.6 ManastireaSucevita………………………………………..…..............

1.7 Manastirea Putna...……………………………………………...........

Capitolul 2. Caile de acces................................................................

Capitolul 3. Sejur in nordul Moldovei 2 zile.............. ...............................
Capitolul 4. Analiza s.w.o.t. a zonei de Nord a Moldovei...........................

Concluzii...........................................................................................................

Bibliografie........................................................................................................

Anexe…………………………………………………………….........
Argument

Manastirile din Moldova sunt unele dintre cele mai frumoase si mai vizitate obiective
turistice din tara noastra. Fiecare dintre acestea este unica in felul ei si este importanta atat pentru
cultura religioasa a locului, cat si pentru turism dintr-o multime de puncte de vedere. Pentru ca
sunt foarte multe manastiri in aceasta regiune, ti-am pregatit o lista a celor mai importante 7
manastiri din Moldova pe care nu trebuie sa le ratezi.

În perioada curentă, turismul prezinta o importanţă considerabilă atât pe plan national cat
si pe cel internaţional, reprezentând unul dintre cele mai complexe fenomene ale populaţiei
actuale nu doar prin intermediul proporţiilor impresionante ale locuitorilor globului care-l
practică, dar mai ales prin participarile sale.

Denumirea de “turism” a primit în zilele noastre sensuri ce rexecuta o complexitate mare

de situaţii, pornind de la necesitatea firească de a vedea, de a distinge sau de a descoperi, până la
cerinţele refacerii intelectuale sau fizice.

Termenul generic de “turism” asamblează însuşirile şi gusturile de a călători de placere,

pedestru, ciclist, cu diverse mijloace de transport, sau pentru îngrijirea sănătăţii.

Obiectul imediat al oricărei forme de turism scoate în evidenţă aspectele mai mult sau
mai puţin “artistice” ale naturii spaţiilor, natura care cuprinde toate însuşirile pamântul, aerul,
apa sau vegetaţia. Dar oricât de spectaculoase r putea fi asemenea caracteristici, ele pot da
deplinătate doar în măsura în care sunt associate “civilizaţiei”, componentelor realităţilor
istorice, economice,sociale privite ca atare, dar în mod special pe firul scimbărilor lor în timp şi
spaţiu.

Clădirile religioase scot în evidenţă cum au evoluat concepţiile şi stilurile arhitectonice.

Răspândirea a avut loc pe toate continentele, reprezentând puncte importante de atracţie turistică.
Majoritatea acestora au îndurat mari distrugeri în momentul în care forţele implicate în conflict
aveau diferite religii sau aveau convingeri anti - religioase. Templele aztece sau incaşe au fost
distruse de catreconchistatori, lăcaşurile de cult din Estul Europei de către comunişti sau
bisericile creştine in Evul Mediu de către turci.

Bisericile sunt clădiri religioase, caracteristice spaţiului euro-american, unde răspindirea

rapidă a creştinismului,sub diferitele sale variante, a dus la ridicarea lăcaşurilor de cult potrivite.
Vizitatorii fiind atraşi de ele prin vechime, fast, structura construcţiei, decoraţiuni interioare şi
exterioare însă şi pentru însuşirile spirituale.
 Mânăstirile formează ansambluri arhitectonice grupate în apropierea unei clădiri de cult
din gruparea catedralelor sau bisericilor. Pe lângă atribuţia religioasă propriu-zisă,acestea
reprezintă şi habitate specifice, care produc atracţii turistice (articole de artizanat, hramuri,
pelerinaje) şi bunuri. În România se regăsesc în mod sepcial în zona Bucovinei şi Sub- Carpaţii
Moldovei: Humor, Voroneţ, Bistriţa sau Putna, Suceviţa, Agapia, Dragomirna, Moldoviţa, Golia,
Galata.

Pelerinajul modern este considerat ca fiind un pact care a fost încheiat între industria
turismului şi religia. Susţinătorii diferenţelor esenţiale dintre pelerinajul religios si turism
marchează neîntelegerile majore.

În stilul tradiţional pelerinajul înscrie călătoria ca un canon, însă se pare că în ziua de azi
lucrurile au debutat cu multe schimbări. Cu toate că preotul este însoţitorul grupului, este
acceptat stilul de viaţă al actualului pelerin şi sunt alese hoteluri de trei stele, deplasarea cu
avionul, folosirea laptopurilor şi a telefoanelor mobile. În acest fel turismul religios aduce
căştiguriatăt participanţilor cât şi binefăcătorilor.

Afirmare turismului religios îşi poate face apariţia sub diferite forme: sub forma
turismului de distanţă mică, el este limitat adesea prin deplasări scurte cu o perioadă de câteva
ore până la una două zile în zona periurbană (vizita la Mănăstirea Dragomirna a unui sucevean)
şi sub forma turismului de distanţă mare, ce include desfăşurarea unor activităţi în afara zonei
periurbane sau a localităţii de reşedinţă, în mijloace de transport modern (vizita la Mănăstirea
Voroneţ a unui francez).

În privinţa duratei putem deosebi turismul de scurtă durată (1-3 zile) şi turismul de durată
medie adecvat concediului anual, in acest loc se face referire la turiştii care îşi au originea în
zone mai îndepărtate (alte regiuni ale ţării sau alte ţări). Turismul de lungă durată este întâlnit
foarte rar şi se referă la vizitarea unui deplin lanţ de biserici şi mănăstiri dintr-o oarecare zonă.

Turismul religios este tipul de turism care îşi propune să aibă ca scop principal vizitarea
clădirilor religioase cu angajamente de ordin spiritual. Termenul de religios a fost dezvoltat de la
sesizarea motivaţiilor turiştilor. Diferenţa dintre alte forme de turism şi aceasta o reprezintă
motivaţia religioasă a turiştilor.

Turismul religios este caracterizat prin următoarele forme de manifestare:

•vizite la lacaşurile sfinte;

•tabere religioase pentru tineret;

•pelerinaje religioase:
 Capitolul 1
Manastiri din nordul Moldovei
1.1 Manastirea Agapia

Manastirea Agapia sau Agapia Noua este o manastire ortodoxa de maici, situata in apropiere
de TarguNeamt. A fost construita in perioada 1641-1643 si include mai multe obiectiv, printre
care si Biserica “Sf. Voievozi”, Biserica din lemn “Sf. Ioan Bogoslov”, turnul cu clopotnita si
chiliile, Bolnita “Adormirea Maicii Domnului” si multe altele. Cele mai importante obiective,
avandatat valoare religioasa, cat si valoare artistica, sunt frescele pictate de Nicoale Grigorescu.

Mănăstirea Agapia (denumită și Mănăstirea Agapia Nouă pentru diferențiere de Schitul

Agapia Veche) este o mănăstire ortodoxă de maici din România, situată pe valea pârâului
Agapia, la o distanță de 9 km de orașul Târgu Neamț. Ea se află amplasată în mijlocul unei
păduri, la o distanță de 3 km de satul Agapia (județul Neamț). Este una dintre cele mai mari
mănăstiri de maici din România, având 300-400 maici și aflându-se pe locul doi ca populație
după Mănăstirea Văratec.[1]

Perioada medievală

Denumirea Agapia provine de la sihastrul Agapie, care s-a nevoit în poiana unde se află
în prezent Schitul Agapia Veche. Deoarece acesta era greu accesibil, la începutul secolului al
XVII-lea unii călugări s-au stabilit pe locul actualei mănăstiri, construind aici o biserică de lemn.

Hatmanul Gavriil Lupu, fratele domnitorului Vasile Lupu, a hotărât să sprijine obştea de
curând mutată şi să ridice o biserică de zid, în locul bisericii de lemn. Construcţia bisericii mari
de la Agapia a început la 16 octombrie 1642 şi a fost terminată la 3 septembrie 1644, planurile
acesteia fiind alcătuite de arhitectul grec Enache Ctisi de la Constantinopol. Sfântul lăcaș a fost
târnosit la 12 septembrie 1646 de către Mitropolitul Varlaam al Moldovei, înconjurat de un mare
sobor de preoți și călugări, în prezența voievodului Vasile Lupu.

Îndelungata istorie a Mănăstirii Agapia a cunoscut şi momente de grea încercare, invazii

care au adus mari pagube mănăstirii și uneori i-au făcut pe călugări să se refugieze în munții din
împrejurimi. Pot fi amintite atacurile turcilor și tătarilor din 1671-1672, când

mănăstirea a fost avariată, jefuirea Agapiei de către tătari în iarna anului 1674-1675, prădarea
mănăstirii de către poloni în 1680, care au transformat biserica mare în grajd de cai, și avarierea
mănăstirii tot de către oștenii poloni ai regelui Ioan al III-lea Sobieski, în perioada 1689-1693.
 Agapia – mănăstire de maici

În 1803, dorind să înființeze un seminar de preoți la Mănăstirea Socola din Iași, Mitropolitul
Veniamin Costache al Moldovei a dispus ca cele 50 de maici de la Socola să se mute la
Mănăstirea Agapia. Prin hrisovul domnesc din 1803 al lui Alexandru Moruzi, Mănăstirea Agapia
a devenit mănăstire de maici. Cei 15 călugării rămaşi la Agapia la 1803 au fost mutaţi la Neamţ
şi Râşca. Odată cu venirea obştii de maici a fost înființată o școală pentru călugărițe, unde să
învețe psaltichie, limba greacă, precum și meșteșugul broderiei și țesătoriei. Ca stareță a fost
numită maica Elisabeta Costache, sora Mitropolitului Veniamin Costache.

În 1821, liniştea mănăstirilor din Moldova este tulburată de răscoala eteriştilor greci. La
16 septembrie 1821 sfântul lăcaș monahal a fost devastat și incendiat de turci, iar călugăriţele
sunt nevoite să pribegească doi ani prin munţi. După plecarea eteriştilor din Moldova şi
restabilirea liniştii, maica Elisabeta readună obştea împrăştiată şi începe a reface bisericile arse,
clădirile incintei, toate acestea fiind însemnate pe pisania de pe peretele din partea de nord.
Împreună cu fratele ei, Mitropolitul Veniamin, Maica Elisabeta a ctitorit pe latura de sud a
incintei mănăstirii un paraclis cu hramul Nașterea Maicii Domnului și Duminica Tuturor
Sfinților, care să fie pentru pomenirea lor. Catapeteasma paraclisului a fost adusă de la
Mănăstirea Bisericani de către domnitorul Mihail Sturdza (1834-1849), paraclisul fiind sfințit la
31 august 1847, după moartea celor doi ctitori, în timpul stareţei Amfilofia Morţun.

În vâltoarea secolului XX

În timpul Primului Război Mondial, maicile au participat la îngrijirea răniţilor şi lucrează

haine pentru soldaţi. Stareţa Epraxia Deme va organiza apoi un orfelinat pentru copiii celor morţi
în război, cărora le va asigura şi şcolarizarea. În perioada interbelică se înfiinţează la Agapia un
atelier de broderie şi ţesătorie, primul din ţară în care se pot coase mitre arhiereşti. Filantropia
mănăstirii se va manifesta şi în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, când Agapia, pe lângă
contribuţia la Crucea Roşie, adăposteşte refugiaţi şi întreţine studente orfane. Până în 1959
Agapia devine cea mai importantă mănăstire de maici din Moldova, găzduind aici şi Seminarul
monahal pentru călugăriţe. Decretul 410 din 1959, de alungare a călugărilor din așezămintele
monahale, duce la închiderea seminarului şi la îndepărtarea obştii, aproape în întregime. Maicile
rămase, împreună cu cele care reuşesc să revină, duc mai departe flacăra dragostei creştine. În
perioada comunistă, la cârma Agapiei au stau două dintre marile personalităţi ale monahismului
românesc din secolul XX: maicile stareţe Veronica Constantinescu şi EustochiaCiucanu.
Manastirea Agapia

Pe drumul dragostei creştine în secolul XXI

Revoluţia din 1989 a adus deopotrivă posibilitatea primirii celor care doreau să devină
maici, dar şi greutatea formării duhovniceşti a tinerelor care au intrat pe poarta mănăstirii. În
1990 a fost redeschis Seminarul Monahal „Cuvioasa Parascheva”, la iniţiativa Maicii Eustochia
şi cu binecuvântarea mitropolitului de atunci al Moldovei, actualul Părinte Patriarh Daniel. În
1995 au început ample lucrări de restaurare a acestui monument istoric, ele fiind finalizate la
începutul anului 2009. O mare atenţie a fost acordată picturilor murale originale aparţinând lui
Nicolae Grigorescu, acestea fiind supuse unor lucrări de refacere şi recondiţionare.

La vechile ateliere s-au adăugat cele de cojocărie, broderie manuală şi computerizată,

pictură în stil bizantin, încondeiere, pictare şi mărgelare ouă. S-a reluat studiul muzicii
tradiţionale bisericeşti, de factură bizantină, un grup de 30 maici cântând în fiecare duminică şi
sărbătoare la strana Agapiei.Dintre toate evenimentele de după 1989, cea mai mare însemnătate o
are canonizarea Sfinţilor Rafail şi Partenie, la 21 iulie 2008. Cu teamă sfântă şi cu multă bucurie,
maicile au participat la alcătuirea slujbelor sfinţilor şi au pictat icoanele acestora.

Astăzi, obştea Mănăstirii Agapia numără aproximativ 340 de maici şi se situează pe

locul al doilea între cele mai mari mănăstiri de maici din ţară, după Văratec. La Agapia, aproape
100 de maici vieţuiesc în obştea mănăstirii, iar celelalte în satul monahal
 1.2 Mănăstirea Voroneț

ManastireaVoronet este una dintre cele mai cunoscute si mai vizitate dintre manastirile
Moldovei, fiind apreciata pentru unicitatea sa, data de asa-numita culoare “albastru de Voronet”.
A fost supranumita Capela Sixtina a Estului, pentru ca, in afara de celebra culoare, manastirea se
mai mandreste si cu un numar impresionant de picturi. Construita in anul 1488,
ManastireaVoronet este cea mai valoroasa ctitorie a lui Stefan cel Mare.

Mănăstirea Voroneț, supranumită „Capela Sixtină a Estului”, este un complex monahal

medieval construit în satul Voroneț, astăzi localitate componentă a orașului Gura Humorului.
Mănăstirea se află la 36 km de municipiul Suceava și la numai 4 km de centrul orașului Gura
Humorului. Ea constituie una dintre cele mai valoroase ctitorii ale lui Ștefan cel Mare (1457-
1504). Biserica a fost ridicată în anul 1488 în numai 3 luni și 3 săptămâni, ceea ce constituie un
record pentru acea vreme.

De mici proporții, cu plan trilobat, având turla cu boltă moldovenească pe naos, biserica
face parte dintre puținele monumente de arhitectură religioasă din nordul Moldovei care-și
păstrează în mare măsură forma inițială. În anul 1547 mitropolitul Grigore Roșca, văr al lui Petru
Rareș a inițiat adăugarea unui pridvor închis, pentru care adoptă o soluție unică, în cadrul căreia
arhitectura este vizibil subordonată decorului pictat: peretele de vest al pridvorului este un perete
plin fără nici o deschidere, precum și pictarea zidurilor exterioare, din temelie până în streașină,
lucrări ce au dat construcției o mare strălucire.Mănăstirea Voroneț a fost inclusă pe Lista
monumentelor istorice din județul Suceava din anul 2015.

Zece lucruri mai puţin ştiute despre Mănăstirea Voroneț:

1.Biserica Mănăstirii Voroneţ a fost ridicată în anul 1488 în numai 3 luni şi 3 săptămâni,
ceea ce constituie un record pentru acea vreme;

2.Pictura interioară a bisericii datează, în cea mai mare parte, încă de pe vremea lui
Ştefan cel Mare, fiind realizată în 1496, iar pictura exterioară a fost realizată în perioada lui Petru
Rareş;

3.Biserica Mănăstirii Voroneţ este supranumită „Capela Sixtină a Estului” datorită frescei
de pe faţada de vest care ilustrează „Judecata de Apoi”

4.La Mănăstirea Voroneţ şi-a petrecut Daniil Sihastrul ultimii 26 de ani din viaţă.
Pustnicul a murit în 1496 şi a fost îngropat în biserica Mănăstirii Voroneţ. A fost canonizat în
1992 şi a devenit Sfântul Cuvios Daniil Sihastrul.
 5.Caracteristic Voroneţului nu este doar natura pigmentului albastru, aşa-numitul
„Albastru de Voroneţ”, ci mai ales rezistenţa acestuia în condiţii climatice foarte aspre, fapt care
se datorează originalităţii tehnicii de lucru aplicate de către pictorii moldoveni

6.Cu excepţia pigmentului negru, obţinut din cărbune de lemn, toţi ceilalţi pigmenţi
folosiţi în pictură (interioară şi exterioară) sunt substanţe minerale, naturale sau de sinteză: argile
colorate cu oxid de fier hidratat (ocru), sau oxid de fier anhidru (ocru roşu), hidrosilicat de Fe,
Al, Mg şi K (verde de pământ), oxid roşu de plumb (miniu), minerale de cupru (azurit şi
malachit), sulfură de mercur (roşu cinabru), silicaţi (albastru smalţ), carbonat de calciu (alb de
var);

7.Suprinzător, pictura include şi cele 12 semne zodiacale, în imediata apropiere a

Mântuitorului;

8.Desfiinţată în 1785, de ocupanţii austrieci, Mănăstirea Voroneţ îşi reaia activitatea abia
în 1991;

9.Biserica Mănăstirii Voroneţ a fost declarată monument istoric în urmă cu 97 de ani, în

1918;

10.A fost inclusă în 1993 în patrimoniul cultural mondial UNESCO.

Istoric

Mănăstirea Voroneț a fost înălțată pe locul unde se afla o biserică de lemn. Când lucrările
de construcție se apropiau de final, Ștefan cel Mare dăruiește mănăstirii prin actul de la 17 august
1488, moșia Știlbicani. Odată cu încheierea construcției biserica a preluat vechiul hram al
„Sfântului și Slăvitului Marelui Purtător de Biruință Gheorghie”.

Încă de pe timpul domniei lui Ștefan cel Mare, dar mai ales după 1488, mănăstirea devine
un important centru de credință și cultură din Moldova medievală. Se consideră că apariția
monahului Daniil la Voroneț după o perioadă de ședere la Mănăstirea Putna și de sihăstrie a dat
nu numai un impuls vieții monahale din acest lăcaș dar a și imprimat un nivel de viață
duhovnicească deosebit de înaltă.

Ștefan cel Mare a fost cel ce a dăruit mănăstirii pe lângă o serie de moșii și mai multe
cărți, cel mai relevant exemplu fiind Tetraevanghelul din 1490, dar și veșminte și odoare
bisericești. Acest lucru a fost practicat și de urmașii săi la domnie, Bogdan al III-lea, Petru Rareș
și Alexandru Lăpușneanu care dăruiesc sau confirmă anumite donații către mănăstire. Deseori
aceste donații se făceau cu ocazia prăznuirii hramului mănăstirii, cât și la alte sărbători
religioase.
 Astfel, la 27 martie 1598, la hramul Sfântului Marelui Mucenic Gheorghe, Ieremia
Movilă dăruiește „1 bute săcară, 1 bute slad, 1 poloboc vin, 1 poloboc stridie, 3 camene pietre
ciară, 6 taleri de chieltuială, 3 zloți la tămâie ”, ca la 3 aprilie 1602 același voievod să vină cu
daruri cu ocazia aceleiași sărbători. La 21 aprilie 1614 întocmește „catastif de praznic ce au dat și
miluit .... sfintei sale mănăstiri a Voronețului” Ștefan Tomșa voievod, care vine cu aceeași
ofrandă. Constantin Mavrocordat dă mănăstirii Voroneț, la 7 noiembrie 1733, „din vama mare
cîte 2 ocă de untdelemn și cîte 8 dramuri tămâe pe lună ca să fie pentru luminarea înaintea
sfintelor icoane”. În pomelnicul mănăstirii sunt înscriși spre pomenire boieri cu cele mai înalte
ranguri, cu membrii familiilor lor, ceea ce arată importanța mănăstirii ca fiind unul dintre cele
mai importante lăcașuri de cult ale Moldovei pe parcursul secolelor XV-XVIII.

Pictura

Pictura interioară a bisericii datează în cea mai mare parte din timpul lui Ștefan cel Mare,
anul 1496. În scenele din altar și din naos artistul a urmărit să redea îndeosebi sensul teologal al
imaginilor, realizând un ansamblu solemn, dar cu vădit caracter de monumentalitate. Printre
aceste picturi de interior atrag atenția mai ales: Cina cea de Taină, Împărtășirea Apostolilor,
Spălarea picioarelor (in altar), Ciclul patimilor și tabloul votiv al domnitorului Ștefan cel Mare
(în naos).

Pictura exterioară a Voronețului, datând din timpul domniei lui Petru Rareș, este realizată
la un înalt nivel artistic, fiind socotită drept cel mai reușit ansamblu al artei feudale
moldovenești. Figurile biblice din aceste fresce exterioare sunt apropiate de viață, însuflețite,
firești. Frescele se disting prin coloritul lor viu, apropiat de cel al naturii înconjurătoare și în care
predomină verdele și albastrul, prin compoziția larg desfășurată a diferitelor scene. Fațada de
vest, cu impresionanta scenă a Judecații de Apoi, este alcatuită compozițional pe patru registre.
În partea superioară se află Dumnezeu Tatăl, registrul al doilea cuprinde scena Deisis, încadrată
de apostoli așezați pe scaune. De la picioarele Mântuitorului pornește un râu de foc în care
păcătoșii își află chinurile. Cel de-al treilea registru este Etimasia Sfântului Duh, simbolizat în
forma unui porumbel, Sfânta Evanghelie și Protopărinții neamului românesc - având spre nord
un grup de credincioși călăuziți de Sfântul Apostol Pavel, iar spre sud grupurile de necredincioși
care primesc dojana lui Moise. În registrul al patrulea, la mijloc, apare cumpăna care cântarește
faptele bune și pe cele rele, lupta dintre îngeri și demoni pentru suflete; în zona de nord raiul, iar
în cea de sud iadul.

O notă caracteristică a acestor fresce o constituie și bogata imaginație creatoare a

realizatorilor ei, care introduc în compoziție elemente folclorice (spre exemplu arhanghelii care
suflă din buciume, instrumente specifice păstorilor de munte). În interiorul bisericii rețin atenția
jilțurile și stranele din secolul al XVI-lea (printre altele un jilț domnesc, o adevărată capodoperă
a sculpturii în lemn), mormântul mitropolitului Grigore Roșca, din pridvor, mormântul
sihastrului Daniil (Daniil Sihastrul), din pronaos.
 1.3 Manastirea Humor

Manastirea Humor se afla in apropiere de Suceava, ca si ManastireaVoronet, insa a fost

ctitorita de Toader Bubuiog in anul 1530 si poarta Hramul Adormirii Maicii Domnului. Ruinele
caselor manastiresti sunt aici obiective extrem de importante si interesante, completand peisajul
creat de Bisericile “Adormirea Maicii Domnului” si “Sf. Gheorghe”, dar si de cele doua turnuri
impresionante.

Mănăstirea Humor (denumită uneori și Mănăstirea Humorului) este o mănăstire ortodoxă

din România, construită în anul 1530 în satul Mănăstirea Humorului din comuna omonimă
(aflată în prezent în județul Suceava) de către marele logofăt Toader Bubuiog. Biserica mănăstirii
are hramurile Adormirea Maicii Domnului (sărbătorit în fiecare an la data de 15 august) și
Sfântul Mucenic Gheorghe (sărbătorit la 23 aprilie).

Istoric

Portretul lui Ștefan cel Mare pe Evangheliarul de la Humor (1473)

Potrivit predaniilor din bătrâni, pe la începutul secolului al XV-lea, în perioada domniei

lui Alexandru cel Bun (1400-1432), "panul Ivan vornicul care era la Humor" a înălțat o biserică
de piatră pe malul unui pârâiaș, în apropiere de confluența acestuia cu Humorul. Aici exista un
schit de călugări care avea anterior o biserică de lemn. În cursul secolului al XV-lea, în jurul
bisericii noi s-a dezvoltat un așezământ monahal cunoscut ca Mănăstirea Humor.

Printr-un uric din 13 aprilie 1415, domnitorul Alexandru cel Bun (1400-1432) a dăruit
„mănăstirii panului Ivan vornic (...) care este la Humor” moșia Pârteștenilor care cuprindea
Solonețul (actualul sat Pârteștii de Sus), adică „un sat la obârșia Solonțului, unde au fost Tatomir
și Pârtea”, și Pârteștii de Jos, adică „seliștea Dioniș”.

Domnitorii secolului al XV-lea au înzestrat mănăstirea cu obiecte prețioase și manuscrise.

Dintre manuscrise, se mai păstrează și astăzi Tetraevangheliarul de la Humor, dăruit Mănăstirii
Humor în anul 1473 de către Ștefan cel Mare. Pe acest manuscris se precizează că Ștefan cel
Mare "a dat de s-a scris un Tetraevanghel cu mâna ierodiaconului Nicodim". Pe una din filele
acestei cărți de cult se află o miniatură de o rară frumusețe care o înfățișează pe Maica Domnului
cu pruncul Iisus. În partea de jos a miniaturii era pictat Ștefan cel Mare, în genunchi, oferindu-i
Maicii Domnului, Tetraevangheliarul. Acesta este unul dintre primele portrete laice din
Moldova.
 Iconografia

Biserica Mănăstirii Humor a fost împodobită peste tot, în exterior și în interior, cu picturi
în frescă, ca și bisericile Voroneț, Moldovița, Arbore și Sucevița. Ceea ce caracterizează în plus
întreaga pictură de la Humor este unitatea de tonalitate cromatică, datorată predominanței
diferitelor nuanțe de roșu, culoare specifică acestei biserici.

Din cauza intemperiilor, pictura exterioară a fost deteriorată parțial. Pictura de pe peretele
nordic este cel mai afectat, din ansamblul iconografic putându-se distinge doar fragmente din
Acatistul Sf. Mucenic Gheorghe, din Arborele lui Iesei, două coloane de filozofi și chipul
starețului Paisie. Pe peretele de vest este reprezentată Judecata de Apoi.

Picturile de pe fațada sudică și de pe abside sunt mai bine păstrate. Printre scenele
reprezentate sunt cele 24 de scene ale Imnului Acatist al Bunei Vestiri, Soborul Fecioarei,
Asediul Constantinopolului de către perși în anul 625 (în cele trei scene perșii sunt înlocuiți de
turci), Rugul în flăcări, Viața Sfântului Nicolae (în 15 scene), precum și Parabola Fiului
Risipitor. Într-una din scenele din Asediul Constantinopolului este pictat un călăreț care aruncă o
lance spre unul dintre conducătorii armatei otomane. Zugravul Toma din Suceava i-a împrumutat
chipul său acelui călăreț. Pe abside sunt pictați heruvimi, serafimi, îngeri, profeți, apostoli,
ierarhi și cuvioși.

Pictura interioară continuă tradițiile iconografice ale picturii murale din vremea lui Ștefan
cel Mare, punându-se însă accent mai mult pe caracterul narativ al prezentării, ceea ce a dus la
înmulțirea scenelor și registrelor. Pe cupola pronaosului este reprezentată Fecioara rugându-se,
având la piept medalionul cu pruncul Iisus, iar pe pereții acestei încăperi sunt pictați îngeri,
prooroci, evangheliști, cele șapte sinoade ecumenice, apoi sfinți, martiri și cuvioși.[16]

Picturile din încăperea mormintelor sunt degradate, distingându-se unele scene din viața
Sfintei Fecioare Maria. Pr bolta naosului este reprezentat Iisus Pantocrator înconjurat de îngeri,
prooroci și patriarhi, iar pe pereți sunt pictate momente din viața Mântuitorului (în special ciclul
Patimilor). Pe bolta altarului este pictată Maica Domnului cu pruncul, înconjurată de heruvimi și
seerafimi, iar pe pereți se află scena Cinei cea de Taină, precum și chipuri de ierarhi.

Biserica Mănăstirii Humor se remarcă prin faptul că are mai multe tablouri votive. Pe
peretele vestic al naosului este zugrăvit domnitorul Petru Rareș și familia sa în calitate de ctitori
ai bisericii. Domnitorul are fața rotundă, barba scurtă, părul lung, iar pe cap poartă o coroană de
aur cu mici ramuri. Lângă el se află Doamna Elena îmbrăcată în haine de brocart de aur pe fond
verde și având pe cap aceeași coroană, iar între domnitor și soția sa se află unul dintre fiii
domnești.
 În colțul sud-estic al încăperii mormintelor, deasupra nișei unde a fost înmormântat
logofătul Toader Bubuiog, este reprezentat ctitorul bisericii oferind biserica Mântuitorului, prin
mijlocirea Maicii Domnului. Bubuiog este îmbrăcat într-o haină galbenă cu brandemburguri
albastre. Pe peretele nordic al aceleiași încăperi este pictată Anastasia, soția ctitorului, îmbrăcată
în haine boierești de epocă, îngenuncheată în fața Maicii Domnului. În colțul de sud-est al
pronaosului se află un alt tablou în care sunt reprezentați hatmanul și pârcălabul Daniil de
Suceava și soția sa Teodosia în fața tronului domnesc pe care stă Maica Domnului cu pruncul.
Acel boier a făcut Mănăstirii Humor mai multe danii.

Pe pereții bisericii sunt reprezentate multe elemente de factură locală cum ar fi: instrumente
muzicale din Moldova (buciumul, cobza), animale care trăiau în Moldova (lupul, ursul, veverița
ș.a.), diferite arme (sulița, arcul și sabia) sau țesături moldovenești (lavița, ștergare)

Manastirea Humorului
1.4 Biserica Arbore

Biserica “Taierea Capului Sfantului Ioan Botezatorul” din Arbore a fost construita in anul 1502
de catre Hatmanul Luca Arbore. Asemenea ManastiriiVoronet, Biserica Arbore are numeroase
picturi pe peretii exteriori, care s-au estompat mai mult sau mai putin in timp, dar care sunt inca
de o deosebita frumusete. Turnul cu clopotnita si biserica sunt cele care formeaza ansamblul
locasului de cult de la Arbore.

În anul 1993, Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură (UNESCO) a
inclus Biserica Arbore, împreună cu alte șapte biserici din nordul Moldovei (Humor, Moldovița,
Pătrăuți, Probota, „Sf. Ioan cel Nou” din Suceava, Voroneț și Sucevița), pe lista patrimoniului
cultural mondial, în grupul Bisericile pictate din nordul Moldovei.

Istoric

Ctitorul Luca Arbore

Biserica veche din Arbore se află de-a lungul drumului național DN2K, care leagă orașele
Milișăuți și Solca din județul Suceava. Ctitorul bisericii este boierul Luca Arbore, fiul bătrânului
Arbore, pârcălabul de Neamț. El a îndeplinit o lungă perioadă (din 1486) rangul de portar al
Sucevei, fiind unul dintre marii boieri ai lui Ștefan cel Mare (1457-1504), sfetnicul de seamă al
lui Bogdan cel Orb (1504-1517) și tutorele politic al lui Ștefăniță Vodă (1517-1528).

Hatmanul Luca Arbore a fost decapitat în aprilie 1523 la Curtea domnească din Hârlău,
din ordinul domnitorului Ștefăniță Vodă (1517-1528). El a fost acuzat de trădare de către
voievod, dar nu a fost găsit vinovat și nici măcar judecat. După moartea sa, în urma unei porunci
a domnitorului au fost uciși și doi fii ai hatmanului: Toader și Nichita. În letopisețul său,
cronicarul Grigore Ureche relatează astfel acest eveniment: "Într-acest an (7031), în luna lui
aprilie, în cetatea Hârlăului, Ștefăniță Vodă au tăiat pre Arburie hatmanul, pe carile zic să-l fi
aflat cu hiclenie, iară lucrul adevărat nu să știe. Numai atâta putem cunoaște că norocul fie unde
are zavistie, ales un om ca acela, ce au crescut Ștefan vodă pre palmile lui, avându atâta credință
și în tineréțile lui Ștefan vodă toată țara otcârmuia, unde mulți vrăjmași i s-au aflatu, cu multe
cuvinte réle l-au îmbucat în urechile domnu-său. Ci pururea tinerii să pleacă și cred cuvintele
céleréle (a puhlibuitorilor). Și acea plată au luat de la dânsul, în loc de dulceață amar, pentru
nevoința lui cea mare, că nici judecatu, nici dovedit au pierit. De care lucru mulți înspăimântați
din lăcuitorii țării au început a gândi cum vor lua și ei plată ca și Arburie, că nu multă vréme
după acéia, într-același an, au tăiat și pe ficiorii lui Arburie, pre Toader și pre Nichita."
Cronicarul scrie că decapitarea harmanului a constituit începutul unei puternice mișcări boierești
împotriva domnitorului.
 Din întreg ansamblul de clădiri construite de Luca Arbore s-a păstrat până în zilele
noastre doar biserica. Curtea boierească a Arboreștilor s-a ruinat în decursul timpului, fiind
distrusă de un incendiu. Pe la sfârșitul celui de-al treilea sfert al secolului al XIX-lea, terenul pe
care se afla curtea a ajuns în proprietatea unui anume Ion Vichiuc, care a dărâmat-o. Prin anul
1926 se mai vedea aici doar un morman de ruine. Ea se afla la circa 75 m sud-est de biserică, de
locul unde era mai amintind astăzi doar un dâmb cunoscut astăzi sub numele de "La
Movileanca". Cercetările arheologice au scos la iveală fragmente de cahle și plăci cu motive
heraldice, zoomorfe și elemente decorative gotice care indică o construcție solidă și luxoasă.

Prima atestare a satului Arbore are loc într-un document întocmit la 15 ianuarie 1418, la
curtea domnitorului Alexandru cel Bun (1400-1432). Această localitate a făcut parte din moșia
Solcii, ale cărei pământuri se întindeau de la Pietrele Muierii până în apa Sucevei, cuprinzând
toate localitățile din acest areal. Inițial, satul s-a numit Solca de Jos.

La 7 martie 1502, Luca Arbore a cumpărat satul Solca de la nepoții lui Cârstea Horaeț și
ai lui Șandru Gherman. În primele zile ale lunii următoare, el a început să construiască o curte
domnească și o biserică pe moșia acestui sat. Biserica a fost construită pe locul unui schit
străvechi și era destinată a servi ca necropolă a familiei Arbore. Lucrările de construcție au
început la 2 aprilie 1502 și au fost finalizate, în același an, la 29 august, după cum atestă pisania.

Arhitectura

Biserica "Tăierea Capului Sf. Ioan Botezătorul" din Arbore are un plan asemănător cu al
bisericii din Reuseni, prezentând multe elemente comune cu biserica Mănăstirii Dobrovăț,
ambele construite de Ștefan cel Mare în anii 1503-1504. Ea a fost construită din piatră brută, iar
la bolți s-a folosit cărămida.

Edificiul are un plan mixt, având o formă dreptunghiulară în exterior și o formă treflată în
interior. Dimensiunile bisericii sunt următoarele: lungimea - 22 m, lățimea - 9,10 m și înălțimea
- 8,5 m. Lăcașul de cult este lipsit de turle, având un acoperiș în patru ape rotunjit spre răsărit ca
urmare a curburii absidei. Sub acoperiș se află o cornișă de piatră cioplită.

Absida altarului este semicirculară și decroșată față de restul construcției. Pornind de la

ideea unei biserici de tip longitudinal, silueta elegantă a construcției este accentuată prin
prelungirea în exterior, spre vest, a zidurilor laterale (cu circa 2,5 m) legate printr-un arc
semicircular și unirea lor la partea superioară prin arcadă, obținându-se astfel un spațiu
semideschis ce apare pentru prima dată în arhitectura moldovenească. Această nișă exterioară de
pe fațada vestică era folosită odinioară drept clopotniță. La momentul respectiv, această nișă
constituia o inovație în arhitectura moldovenească, ea fiind preluată ulterior și de biserica din
Reuseni.
 Iconografia

Biserica "Tăierea Capului Sf. Ioan Botezătorul" din Arbore este renumită prin pictura murală în
frescă, de însemnată valoare artistică, care împodobește atât interiorul, cât și exteriorul. Pictura
interioară a fost realizată imediat după finalizarea construcției, adică în anii 1503-1504. Ea a fost
deteriorată în urma campaniei sultanului Soliman Magnificul în Moldova din 1538.

Deasupra ușii din naos se află o inscripție pictată cu următorul text: "Dragosin zugrav,
fiul popii Coman din Iași a zugrăvit. Ana a fiicei lui Arbure cel bătrân a plătit Ana 20 de zloți;
anul 7049". Din această inscripție se deduce că pereții exteriori ai bisericii au fost zugrăviți în
anul 1541, odată cu refacerea parțială a picturii interioare.

Autorul frescelor este pictorul moldovean Dragoș Coman. Acesta nu este un cleric, ci un
exponent al lumii laice. Acest lucru transpare din spontaneitatea picturii, din transparența culorii,
aidoma unei acuarele, din construcția siluetelor, care au uneori gesturi și atitudini necanonice.
Prin Biserica Arbore, Dragoș Coman introduce în pictura bisericească unul dintre cele mai laice
monumente de artă moldovenească.

Pictura interioară a fost serios afectată în secolele XVII-XVIII, când edificiul a rămas
fără acoperiș. O mare parte a picturii interioare se vede însă suficient de clar. În pronaos se
remarcă portretul Sfintei Macrina, figurile vii cu nimburi aurite și în relief și cu o vestimentație
bogată ale participanților la Sinoadele ecumenice sau Cavalcada împăratului Constantin cel
Mare, scenă aflată pe peretele vestic al pronaosului și care apare în iconografia moldovenească
numai la Biserica Sfânta Cruce din Pătrăuți și are un puternic mesaj antiotoman de natură să
dezvolte sentimentele patriotic ale credincioșilor. Din pictura naosului sunt de menționat
chipurile expresive ale sfinților militari, iar din cea a altarului figurile ierarhilor.

În biserică se află două tablouri votive: unul pe peretele sudic al pronaosului, în interiorul
chivotului de piatră, iar celălat pe peretele vestic al naosului. Tabloul votiv din pronaos, în care
Luca Arbore apare înconjurat de soția sa, Iuliana, și de doi copii, pare a fi pictat după construirea
bisericii. Se remarcă vestimentația somptuoasă a cneaghinei Iuliana, având pe mânecile tunicii
motive populare asemănătoare celor de pe cămășile populare de astăzi. În tabloul votiv din naos
ctitorul apare alături de soție și de cinci copii, acest lucru dovedind că a fost zugrăvit în ultima
parte a vieții sale.

Pictura exterioară a bisericii este de o rară valoare artistică. O parte a frescelor s-au
deteriorat ca urmare a faptului că lăcașul de cult a fost descoperit o lungă perioadă de timp.
Pictura murală nu s-a mai păstrat deloc pe peretele nordic și doar parțial pe absida altarului. Ea s-
a păstrat, cu unele deteriorări, pe fațada sudică și integral pe cea vestică.
 1.5 ManastireaMoldovita

Manastirea Moldovita este una dintre cele mai importante si mai vechi asezaricalugaresti.
Biserica este de asemenea una pictata la exterior si a fost construita in anul 1532 sub ctitoria lui
Petru Rares, avand Hramul Buna Vestire. Stilurile arhitecturale bizantin si gotic au fost imbinate
aici pentru a crea una dintre cele mai frumoase manastiri ale Moldovei si un simbol al culturii
religioase ortodoxe.

Istoric

Originea acestei mănăstiri rămâne învăluită în negura vremii, tradiția amintind de

existența ei încă din timpul voievozilor Mușatini, care au ocrotit-o.

Sub pașnica domnie a lui Alexandru cel Bun, ocrotită și înzestrată de ctitori, mănăstirea a
dăinuit până la sfârșitul secolului al XV-lea când, din cauza unei alunecări de teren, s-a prăbușit.
Ruinele ei se văd și astăzi, la circa 500 m distanță de actuala mănăstire. La S-E se află pârâul
Ciumărel și Valea numită a Ciumârnei.

Voievodul Petru Rareș, iubitor de artă ca și tatăl său, Ștefan cel Mare, vrând să continue
existența Mănăstirii Moldovița, a ales locul puțin mai la șes de vechea biserică a lui Alexandru
cel Bun și a construit actuala biserică a Moldoviței în anul 1532, închinând-o aceluiași hram
„Buna Vestire”. În aceeași epocă, Domnul împrejmuiește Biserica cu ziduri și turnuri de apărare,
dându-i aspectul unei mici fortărețe. Fără îndoială că au existat locuințe, după fundațiile care se
văd în partea nordică, pe a căror temelii episcopul Efrem de Rădăuți, între anii 1610-1612, a
construit clișarnița (casă egumenească) pentru locuința sa, pentru păstrarea odoarelor bisericii și
organizarea unei școli de copiști și miniaturiști, continuând în acest fel opera culturală a lui Petru
Rareș.

Aici au loc evenimente politice consemnate de Starețul Agaton. Astfel în anul 1595
Hanul tătar are o misiune diplomatică... probabil încasarea unui bir... pentru a preîntâmpina o
posibilă năvălire tătară... care de fapt va avea loc în nord în regiunea Volâniei. În anul 1621 este
înscăunat Ștefan Tomșa iar în 1628 Miron Barnovschi. Din anul 1454 avea dreptul "să vândă și
să cumpere" căci stăpânea la Baia 5 mori, o sladniță de făcut bere și o piuă de sumane.
Negustorii mănăstirii făceau negoț cu sare și miere, până la gurile Dunării de unde aduceau
pește. Cele mai mari venituri constau din taxele vamale, percepute pentru mărfurile aduse din
Transilvania. În privilegiul comercial acordat în anul 1408 de Alexandru cel Bun negustorilor din
Lwow, locul de plată a taxelor era stabilit în satul Moldovița.
 Arhitectura

Arhitectura bisericii cu hramul „Buna Vestire” de la Mănăstirea Moldovița îmbină

elemente de artă bizantină și gotică. Ea continuă stilul arhitectonic al mănăstirilor moldovenești,
stil cristalizat în epoca lui Ștefan cel Mare. Ctitoria lui Petru Rareș aduce în plus dimensiunile
mai mari, tendința de înălțare și de zveltețe. Elemente tipice goticului târziu transilvănean, care
pot fi sesizate aici, dovedesc că la construcție au participat și meșteri pietrari din Ardeal.

Pictura interioară, realizată la cinci ani după ridicarea bisericii, reprezintă, alături de
pictura Mănăstirii Voroneț, un excepțional document artistic al epocii de strălucire spirituală din
vremea celor două domnii ale lui Petru Rareș. Tendința de umanizare a figurilor divine și
prezența simțămintelor profund omenești în multe din scenele ciclului evanghelic sunt trăsături
proprii ale minunatelor fresce de la Moldovița, care și-au păstrat nealterate prospețimea și
strălucirea culorilor.

În tabloul votiv este înfățișat ctitorul Petru Rareș, împreună cu familia sa. Deși păstrează
caracterul unui portret oficial, acesta indică preocuparea artistului anonim de a reda viața
interioară a personajelor reprezentate.

Unul dintre punctele de atracție al Mănăstirii Moldovița îl constituie pictura exterioară

(executată al fresco), mai ales cea de pe peretele sudic al bisericii care s-a păstrat în bune
condiții. Stilul frescelor exterioare este cel post-bizantin, cu influențe din goticul internațional și
chiar din arta Renașterii. Cei mai mulți specialiști consideră că pictura de la Moldovița este
realizată de zugravii coordonați de vestitul Toma de la Suceava, pictorul de curte al lui Petru
Rareș.

Manastirea Moldovita
1.6 Manastirea Sucevita

ManastireaSucevita este atestata din anul 1582 si este localizata in apropiere de Radauti.
Complexul manastirii are la baza o legenda, ce spune ca, pentru rascumpararea unor pacate, o
femeie a adus, timp de 30 de ani, piatra pentru constructie cu carul sau tras de bivoli. Decorata cu
picturi murale de interior si de exterior, manastirea este una dintre cele mai frumoase
reprezentari ale stilului bizantin si gotic.

Istoric

Tradiția așează pe valea râului Sucevița, între dealuri, o biserică din lemn și o schivnicie
de pe la începutul veacului al XVI-lea.

Legenda spune că, mai târziu, pentru răscumpărarea a cine știe căror păcate, o femeie a
adus cu carul ei tras de bivoli, timp de treizeci de ani, piatra necesară actualei construcții.
Documentar, mănăstirea este atestată la 1582, în vremea voievodului Petru Șchiopul.

Monumentul este în realitate ctitorie comună a familiilor Movileștilor (mari boieri,

cărturari și chiar domnitori ai Moldovei și Țării Românești, sec. XVI-XVII). Construit în stilul
arhitecturii moldovenești - îmbinare de elemente de artă bizantină și gotică, la care se adaugă
elemente de arhitectură ale vechilor biserici de lemn din Moldova, edificiul, de mari proporții,
păstrează planul trilobat și stilul statornicit în epoca lui Ștefan cel Mare, cu pridvorul închis.
Notă aparte fac celelalte două mici pridvoare deschise (stâlpi legați prin arcuri în acoladă) plasați
mai târziu pe laturile de sud și de nord; prin excelență "muntenești", ele constituie un evident
ecou al arhitecturii din Țara Românească. Se mențin firidele absidelor, chenarele gotice din
piatră și ocnițele numai la turlă, inclusiv pe baza ei stelată. Incinta este un patrulater (100x104 m)
de ziduri înalte (6 m) și groase (3 m) prevăzute cu contraforturi, metereze, drum de strajă, patru
turnuri de colț și unul cu paraclis peste gangul intrării (stema Moldovei); se mai află încăperi ale
vechii case domnești și beciuri.

Arhitectura

Arhitectura îmbină elemente de artă bizantină și gotică, la care se adaugă elemente de

arhitectură ale vechilor biserici din lemn din Moldova. Pictura murală interioară și exterioară este
de o mare valoare artistică, fiind o amplă narațiune biblică din Vechiul și Noul Testament.

Biserica Învierii de la Mănăstirea Sucevița a fost inclusă în siturile protejate care fac parte
din Patrimoniul Mondial UNESCO.

Pictura, care respectă tradiţia perioadei lui Petru Rareş (prima jumătate a sec. al XVI-lea),
îmbracă fiecare centimentru din interiorul lăcaşului de cult. Unele subiecte au influenţe specifice
zonei Munteniei, cum este scena din altar, numită „Cortul Mărturiei“.
 Pereţii naosului sunt împodobiţi cu un mozaic miniatural de întâmplări din „Viaţa lui
Iisus“, reprezentări ale Sfintei Treimi şi trei imagini ale Genezei. Natura este prezentă din
abundenţă prin maci, garofiţe şi viţă-de-vie.

În partea stângă a uşii naosului se află tabloul votiv, din care se desprind figurile
membrilor familiei lui Ieremia Movilă. În partea opusă se găseşte un al doilea tablou votiv, care
îl înfăţişează pe mitropolitul Gheorghe Movilă - iniţiatorul construirii bisericii - şi pe tatăl fraţilor
Movilă, Ioan Movilă, fost logofăt, călugărit la bătrâneţe cu numele de Ioanichie.

Cu totul deosebită, unică în iconografia noastră, este scena miniaturizată a ocniţei „Viaţa
lui Moise“. Din înălţimea boltei, pictată cu flori în nimb, pe un fundal montan, veghează Maica
Domnului. Pronaosul cuprinde scene din Viaţa Sfântului Gheorghe, Calendarul, Sinoadele,
imagini din Viaţa Sfântului Nicolae.

În pridvor, ochii celor ce vor cerceta atent vor descoperi „ Judecata de Apoi“ şi o
naraţiune în culori a „Întâmpinării moaştelor Sfântului Ioan cel Nou“ la curtea lui Alexandru cel
Bun. După părerea specialiştilor, o trăsătură cu totul aparte a picturii de la Suceviţa este
înclinaţia spre naraţiune, cu reprezentări complete din vieţile unor sfinţi (Sfântul Pahomie,
Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava, Sfântul Ierarh Nicolae, Sfântul Mucenic Gheorghe etc).

Paleta cromatică este dominată de nuanţa unui verde crud, pe care cei doi zugravi
moldoveni, Sofronie şi Ion, l-au adăugat cu pricepere şi bun-gust, după rânduială iconografică.
La fel de buni cunoscători s-au dovedit cei doi meşteri şi în privinţa arhitecturii italiene - cu
scena reprezentativă, la sud, a „Imnului acatist“ - sau a celei ruseşti - „Pocrovul“ -, între
ferestrele gotice.
 1.7 Manastirea Putna

Manastirea Putna este una dintre cele mai cunoscute locasuri de cult de acest tip din
Moldova, fiind construita in anul 1466, sub ctitoria lui Stefan cel Mare. Manastirea ortodoxa de
calugari are Hramul Adormirii Maicii Domnului si este un important centru cultural si artistic, nu
numai religios, incluzand un muzeu bogat in lucrari ale calugarilor.

Desigur, mai sunt multe alte manastiri demne de a fi vizitate in Moldova, insa acestea
sunt printre cele mai reprezentative ale regiunii. In plus, UNESCO a inclus, in anul 1993, o parte
dintre manastirile pictate ale Moldovei in lista de Situri de Patrimoniu Mondial, printre care se
numara si Manastirea Arbore, Manastirea Humor, ManastireaMoldovita, ManastireaSucevita si
ManastireaVoronet.

Mănăstirea Putna este un lăcaș monahal ortodox, unul din cele mai importante centre
culturale, religioase și artistice românești. A fost supranumită „Ierusalimul Neamului Românesc”
(Mihai Eminescu).

Mănăstirea se află la 33 km nord-vest de orașul Rădăuți, în județul Suceava. Mănăstirea a

fost un important centru cultural; aici s-au copiat manuscrise și au fost realizate miniaturi
prețioase. Lăcașul deține un bogat muzeu mănăstiresc, cu broderii, manuscrise, obiecte de cult,
icoane etc.

Istoric

Potrivit vechilor cronici moldovenești zidirea mănăstirii, ctitorie a lui Ștefan cel Mare (al
cărui mormânt se află aici), a început în anul 1466 și s-a terminat în 1469. Sfințirea sa a avut loc
la 3 septembrie 1469, „fiind de față întreg clerul moldovenesc”. Slujba de sfințire a fost oficiată
de mitropolitul Teoctist. Acesta a fost înmormântat în pridvorul mănăstirii în anul 1478. Incinta,
turnul de la intrare și fortificațiile au fost terminate în 1481.

Biserica mănăstirii a fost devastată de oștile lui TimușHmelnițki. Lucrările de

reconstruire au fost începute de voievodul Vasile Lupu în 1653, continuate de Gheorghe Ștefan
(1653-1658) și terminate, sub domnia lui Eustatie Dabija, în 1662. Mănăstirea a fost restaurată
între anii 1756-1760 prin grija mitropolitului Iacob Putneanul, apoi în 1902, când s-a refăcut
acoperișul după planurile arhitectului Karl Romstorfer, și, mai recent, în perioada 1961-1975.
 Arhitectura

Intrarea în incinta mănăstirii se face pe sub arcul boltit al unui turn compus din parter și
etaj, pe a cărui fațadă estică se află stema Moldovei datată 1471. Turnul a fost zidit în anul 1757
în vremea domnitorului Constantin Racoviță, despre aceasta dând mărturie și stema de pe fațada
de vest, în care apar reunite stemele Moldovei și ale Țării Românești. Deoarece poetul Mihai
Eminescu împreună cu Ioan Slavici și cu alți participanți la Marea Serbare de la Putna din august
1871 au înnoptat în acele zile în sala de la etaj, această construcție se numește „Turnul
Eminescu“. Tot pe latura de est este situat și „Turnul clopotniței” construit în anul 1882.

Paraclisul mănăstirii, așezat în partea vestică a incintei, cu hramul Sfinții Apostoli Petru
și Pavel, este construit de mitropolitul Iacov Putneanul în anul 1759, pe locul vechiului turn
clopotniță deteriorat la marele cutremur din 1739. A fost restaurat între anii 1976-1983, când i s-
au adăugat noi spații. Paraclisul a fost pictat în tehnica „al fresco” în perioada 1980-1984 de
artiștii-frați Mihail și Gavril Moroșan, stareț fiind Arhimandritul IachintUnciuleac.

Pe latura sudică a incintei se află Casa Domnească ridicată între anii 1982-1988 pe
temeliile celei vechi distrusă de Habsburgi. Lucrările de reconstrucție au fost începute și
supravegheate, în mare parte, de către patriarhul Teoctist Arăpașu în timpul arhipăstoririi sale ca
mitropolit al Moldovei.

Singura clădire rămasă din vremea Sfântului Voievod Ștefan este Turnul Tezaurului a
cărui construcție a fost terminată în anul 1481. În el au fost adăpostite, în vremi de tulburare,
odoarele acestui sfânt lăcaș.

Biserica originală a suferit mari modificări în perioada 1653-1662. S-au păstrat liniile
arhitectonice inițiale specifice stilului moldovenesc, fiind alcătuită din cinci încăperi: pridvor,
pronaos, gropniță, naos și altar. Se regăsesc astfel reunite elemente de arhitectură bizantine,
gotice și renascentiste. Accesul în biserică se face prin cele două uși laterale ale pridvorului,
încadrate cu portaluri de piatră. Ușa masivă prin care se trece din pridvor în pronaos are la partea
superioară o pisanie care amintește de lucrările de reconstrucție ce au avut loc în timpul
domniilor lui Gheorghe Ștefan și Eustratie Dabija. Din camera mormintelor (gropnița) trecerea
către naos se face printre două coloane masive ce au înlocuit în secolul al XVII-lea peretele
desparțitor specific liniei arhitectonice ștefaniene. La exterior biserica este încinsă cu un brâu
răsucit în torsadă simbolizând Preasfânta Treime, motiv ce se regăsește și în ornamentația
interioară.
 Curiozităţi despre Mănăstirea Putna.

A rezistat la incendii, năvăliri sau ocupaţii străine Pe 15 martie 1484, un incendiu

puternic izbucnit în interiorul mănăstirii, distrugând chiliile şi afecând parţial biserica. Ştefan cel
Mare a poruncit atunci restaurarea bisericii şi pictarea ei, atât în interior, cât şi în exterior. În anul
1653, biserica Mănăstirii Putna este distrusă de oştile lui TimuşHmelniţki. Domnitorul Vasile
Lupu a început refacerea bisericii în anul 1653, lucrările fiind continuate de voievozii Gheorghe
Ştefan şi Eustatie Dabija şi finalizate în 1662.

În perioada în care Bucovina a fost ocupată de imperiul habsburgic (1774−1918), biserica

Mănăstirii Putna a suferit mai multe modificări, între anii 1901 - 1902, ea fiind restaurată de
arhitectul austriac Karl Adolf Romstorfer.

Turnul Tezaurului este singura clădire a mănăstirii care a rămas neschimbată încă din
timpul domniei lui Ştefan cel Mare. Aici erau ascunse în urmă cu cinci veacuri obiectele
valoroase ale mănăstirii. În interiorul Mănăstirii Putna se mai află Turnul Clopotniţei şi Turnul
lui Eminescu, nume date clădirii în care, în anul 1871, cel mai mare poet român a înnoptat mai
multe nopţi. Eminescu este cel care a supranumit Mănăstirea Putna - Ierusalimul Neamului
Românesc. Aici sunt înmormântaţi: Ştefan cel Mare, Maria Voichiţa - ultima soţie a
domintorului, Maria de Mangop - a doua soţie a domintorului, Bogdan cel Orb - fiul
domintorului şi alţi urmaşi ai săi până la Petru Rareş. În 1966, la recomandarea UNESCO, cei
500 de ani de la ctitorirea Mănăstirii Putna au fost sărbătoriţi pe plan mondial.

Mănăstirea Putna, situată la 72 de kilometri de Cetatea de Scaun a Sucevei, este cea mai
importantă ctitorie a lui Ştefan cel Mare, care a fost concepută pentru a servi ca necropolă
domnească pentru marele voievod şi familia sa .
 Capitolul 2. Caile de acces

Sunt reprezentate de o compactă reţea de noduri şi linii în cadrul căreia se desfăşoară un

ansamblu de distribuiri ale produsului şi fluxului turistic. Căile de legătură au constituit obiectul
unor dinamice preocupări în ultimul timp prin renovarea celor mai vechi şi clădirea unora noi.
Renovarea şi variaţia mijloacelor şi căilor de transport este reprezentată de economisirea
timpului liber, ceea ce ii dă turistului probabilitatea unui sejur prelungit sau vizitarea într-o
unitate mai vastă de mănăstiri.Repartiţia căilor de comunicaţii este inegală,fiind atinse densităţi
mai vaste în zonele de podiş comparativ cu partea vestică, muntoasă. Ele fiind diversificate : căi
rutiere, ferate, aeriene, rent-a-car.

2.1 Caile rutiere :

Căile rutiere de liberă-trecere pot fi naţionale (DN), europene (E), judeţene (DJ) şi
comunale. Artera rutieră principală este E 85, pe direcţia Siret-Suceava-Fălticeni-Drăguşeni,
aceasta continuăndu-se până la Bucureşti. Din ea se detaşează un drum judeţean spre Rădăuţi şi
în prelungire la Suceviţa sau Putna. Celelalte drumuri judeţene te poartă spre Slatina, Râşca sau
Dragomirna.

Un alt drum de o considerabilă însemnătate automobilistică este DN 17 cuprins în clasa

drumurilor europene (E 576) .Suceava- Gura Humorului- Câmpulung Moldovenesc- Vatra
Dornei –Poiana Stampei- Bistriţa. Din acesta decurg drumuri judeţene ce conduc spre
mănăstirile Voroneţ, Humor sau Vatra Moldoviţei . Din DN 17 se delimiteză DN 17A care face
conexiunea între zone consacrate prin biserici şi mănăstiri antice: Câmpulung Moldovenesc-
Sodova- Vatra Moldoviţei – Suceviţa – Rădăuţi.

2.2 Caile ferate

Linia feroviară cea mai importanta este Bucureşti –Bacău –Suceava-Vicşani. Este o arteră
de însemnătate internaţională, sprijinind transportul de trecere din Polonia şi Ucraina spre
mănăstirile din Bucovina. Din acesta reiese linia transcarpatică dubla Suceava-Vatra Dornei-
Beclean -Dej. Aceasta are ramnificaţii precum :Vama- Moldoviţa (20 km) şi Suceava Rădăuţi –
Putna. Cel mai important nod feroviar îl reprezintă municipiul Suceava.

2.3 Caile aeriene si modalitatea rent-a-car

Aeroportul de la Salcea, poziţionat la o distanţă de 15 km de Suceava face un

serviciunumaitraficului intern de persoane.

Se pot procura maşinile de închiriat prin mijlocirea agenţiilor de turism de la asociatia

pentru turism Bucovina.
 Capitolul 3
3.1 Sejur in nordul Moldovei 2 zile

ZIUA 1: BRAŞOV – BACAU-PIATRA NEAMT – MANASTIREA – VARATEC –

MANASTIREA AGAPIA – TARGU NEAMT

Plecare din Braşov, (la solicitare preluarea se poate face şi de pe traseu) – întâlnire la ora
06:00 în Livada Poştei. Deplasare pe traseul Braşov-Bacau–Piatra Neamt–TarguNeamt. Se
viziteazaManastireaVaratec, care este cea mai mare manastire de maici din Romania ( peste 400
de maici). A fost fondata in 1785 si din 1839 a devenit manastire independenta fata de
manastireaAgapia.Puteti admira Biserica “Adormirii Maicii Domnului” , Turnul clopotniţă de
poartă, Biserica “Sf. Ioan Botezătorul”,Biserica”Schimbarea la Faţă” si chiliile. Ne continuam
traseul spre Manastirea Agapia, a doua manastire de maici ca marimedupamanastireaVaratec,
fondata intre anii 1641 – 1643, unde veti admira frescele pictate de Nicolae Grigorescu în
perioada 1858-1861,Biserica „Sf. Voievozi”, Paraclisul „Naşterea Maicii Domnului”, Biserica de
lemn „Sf. Ioan Bogoslov”, Turnul clopotniţă, Bolniţa de lemn „Adormirea Maicii Domnului” si
chilia in care locuia scriitorul Alexandru Vlahuta in vizitele sale. Cazare la hotel in Suceava.

ZIUA 2: MANASTIREA VORONET – MANASTIREA PUTNA – MANASTIREA

MOLDOVITA – MANASTIREA SUCEVITA

Mic dejun. Plecare spre ManastireaVoronet, supranumită „Capela Sixtină a Estului”, una
dintre cele mai valoroase ctitorii ale lui Ştefan cel Mare Biserica, a fost ridicată în anul 1488 în
numai 3 luni şi 3 săptămâni, lacas inclus in patrimoniul mondial UNESCO, unde vom admira
faimoasele fresce exterioare si din interiorul bisericii.

Ne indreptam spre Mănăstirea Putna ( 1466 – 1469) ctitorie a lui Ştefan cel Mare, unul
din cele mai importante centre culturale, religioase şi artistice româneşti, supranumită si
„Ierusalimul Neamului Românesc”. Veti admira Turnul cu arc boltit, Paracliculmanastirii,
Turnul Clopotnitei, Casa Domneasca, Turnul Tezaurului. Ne continuam traseul spre
ManastireaMoldovita, si ea inclusa in patrimoniul cultural mondial UNESCO, una din vechile
asezaricalugaresti din zona ce ne va incanta prin frescele exterioare si interioare. Ultimul popas il
facem la ManastireaSucevita, cu hramul Invierea Domnului, care a fost construita in ultimele
decenii ale secolului al XVI-lea, cu cheltuiala familiei de boieri Movila. Cazare la hotel in
Suceava.

Pret 200 lei de persoana

Durata : 2 zile
Capitolul 4

Analiza s.w.o.t. a zonei de Nord a Moldovei

Analiza Swot a zonei scoate în evidenţă urmatoarele puncte tari, puncte slabe,
oportunităţi si ameninţări:

4.1 Puncte tari

1.Zona posedă suprafeţe de terenuri agrare, cu soluri roditoare, favorabil unei pomiculturi
şi zootehnii actuale şi plante melifere propice apiculturii.

3. Zona are la dispoziţie materii prime (cherestea, buşteni).

3.Potentialul nevalorificat poate fi adus la un nivel cat mai mare de rentabilitate.

4.2 Puncte slabe

1.Lipsa unei retele de transport dezvoltate;

2.Completa lipsă a infrastructurii de utilităţi şi mediu (canalizare, epurare, gaze,

managementul deşeurilor, comunicaţii );

3.Preocupări în etapa iniţială de atragere a fondurilor structurale;

4.Lipsa şi nivelul scăzut al infrastructurii de agrement şi turistice;

5.Regiunea sătească cu o însemnătate mare a populaţiei preocupate de agricultură şi o

profit scăzut al activităţilor agricole datorită fărâmiţării terenurilor, instituţiilor roditoare reduse,
tehnologizarii micşorate etc;

6.Serioasele probleme cu lipsurile materiale din societatea sătească, domenii volubile

instabile;

7.Dificultăţile de mediu, mai ales cu privire la managementul deşeurilor;

8.Valoarea redusă a substructurii sănătăţii;

9.Distanţa între instruirea dăruită de şcoală şi cerinţele de pe pieţa muncii;

10.Infrastructura de educaţie nesatisfăcătoare şi neadaptabilitatea standardelor actuale în

materie;

11.Distanţa informaţională faţă de mediul urban;

 12.Extinderea limitată a domeniului industrial;

13.Redusa educaţie antreprenorială.

4.3 Ameninţări

1.Sporirea ratei şomajului ca rezultat al privatizării întreprinderilor şi a modificării

industriale;

2.Lărgirea UE va avea drept urmare creşterea întrecerii pentru produsele agricole, fiind
posibilă defavorizarea anumitor sectoare tradiţionale, în momentul de faţă concurente la export;

3.Masiva migraţie a tineretului către zonele civilizate sau chiar în afara ţării din cauza
inexistenţei locurilor de muncă;

4.4 Oportunităţi

1.Extinderea sectorului serviciilor va propune oportunităţi pentru întemeierea de actuale

locuri de muncă:

2.Uniunea Europeană atribuie baze semnificative pentru protejarea mediului şi a

resurselor umane;

3.Disponibilitate crescută pentru agricultura ecologică, în mod special pomicultura,

apicultura si zootehnia;

4.Adaptabilitatea forţei e muncă pentru recalificare şi amplificarea abilităţilor;

5.Dezvoltarea reuşitei instituţionale a administraţiei publice prin coerenta implementare

şi totalizarea de sisteme informatice incluse, în contextul executării la stadiu de judet a unei
organizări intranet;

6.Integrarea în orarele de difuzare a instrumentelor IT, cu posiblitatea organizării unor

studii de instruire şi perfecţionare în conformitate cu modelul „Licentei Europene de Operare pe
Calculator”(ECDL);

7.Începerea unor relaţii nemijlocite cu instituţiile şi organizaţiile regionale şi

internaţionale ori diverşi parteneri interni şi externi;
 Concluzii

Turismul religios este acel tip de turism ce are ca scop vizitarea edificiilor religioase cu
implicaţii de ordin spiritual. Din acest punct de vedere nu se poate opera o distincţie clară între
cei ce vizitează aceste lăcaşuri cu motive religioase sau de altă natură, impactul pe care îl are
vizitarea putând fi sau nu religios.

Se manifestă două tendinţe în călătoriile religioase: cele care au ca singur scop

motivaţia turistică şi cele care îmbină această motivaţie cu cea culturală. Multitudinea de
motivaţii corespunde mai bine complexităţii omului modern.

Turismul religios în România este identificat cu următoarele forme: vizitarea unor

monumente sfinte-de cult, vizitarea sanctuarelor religioase, vizitarea unor obiective cultural-
religioase (monumente din Moldova, Oltenia etc.), vizitarea destinaţiilor religioase cu ocazia
serbării anumitor evenimente, circuite de vizitare şi tabere pentru tineret.

Turismul religios continuă să aibă o pondere importantă în fluxul turistic total (26%), la nivel
mondial, mărimea sa putând fi chiar mai mare dar înregistrarea numărului de turişti nefăcându-se
foarteprecis, nu se cunoaşte numărul exact de turişti. În România în anul 2002, a fost în jur de
1.000.000 de turişti cu motivaţie religioasă.\

Pelerinajul este văzut ca o călătorie la locuri sfinte, întâlniri sau manifestări cu caracter
religios. După opiniile bisericii, pelerinajul nu vizează doar influenţarea pshicului prin
instalarea liniştii sufleteşti, împlinirea spirituală ci consideră că o cale de atingere a acestei stări
este biciuirea fizicului. Călătoria în sine,la locurile sfinte, ar trebui să fie o penitenţă, o suferinţă
necesară pentru atingerea unui anumit nivel spiritual.
 Bibliografie

Popp, N.,Iosep, I., Paulencu, D.,1973,Judeţul Suceava,Ed. Academiei RSR,

Bucureşti.

Opriş, I.,2002, “Monumente istorice din România”, Bucureşti.

Epuran, Gh., 1968, “Circuit în Moldova de Nord”, Ed. Meridiane, Bucureşti

Ciangă, N., 1998, “Turismul în Carpaţii Orientali –studiu de geografie

umană”, Ed. Presa Universitară

Aurelia – Felicia Stăncioiu, Strategii de marketing în turism, Editura

Economică, Ediţia a doua revizuită şi adaugită, Bucureşti, 2004.

Revista Capital, nr. 20, 16 mai 2002, Pelerinajul – turism religios în conditii
de trei stele.

www.geocities.com

www.manastiri-bucovina.go.ro

www.manastirea-putna.go.ro

Dumitrache,V.,2002, “Mănăstirile şi schiturile României pas cu pas”, Ed.

Nemira.
Anexa

Manastirea Putna

Manastirea Agapia

ManastireaVoronet
ManastireaHumor

Biserica Arbore

ManastireaMoldovita
ManastireaSucevita

Manastirea Putna