Distincția turism religios- pelerinaj

Lăcaşurile de cult reprezintă o formă importantă de punere în valoare a unui patrimoniu

turistic cultural. Se exprimă prin vechime, formă, dimensiune şi istorie 1 .

Turismul religios este o formă de turism care există, de secole şi care mai pastrează
înca unele trasaturi, în privinţa pelerinajului propriu-zis, dar care a evoluat enorm. Astăzi turismul
religios implică din partea turistilor un nivel de instruire şi un grad de cultură ridicate care să
permita aprecierea obiectivelor cultural-religiose din punct de vedere al arhitecturii, construcţiei,
valorii, semnificaţiilor spirituale şi conţinutului de obiecte de arta. Se pastreaza încă pelerinajele
determinate de tradiţiile religioase din diferite ţări (pelerinajul obligatoriu la Mecca), sau cele
legate de evenimente şi manifestări specifice (moaşte de sfinţi, icoane făcătoare de minuni).

Turismul religios este un fenomen complex care se află în continuă transformare si

diversificare, pastrându-si însă elementul de bază care l-a consacrat: religia.
Turismul de factura religioasa apare în a II-a etapă a evolutiei turismului, numită etapa pseudo-
turistică, ce coincide perioadei evului mediu timpuriu si mijlociu până în epoca renasterii.
Pelerinajele religioase se îndreptau spre Roma si Ierusalim pentru crestini, Mecca şi Medina în
Arabia Saudita pentru musulmani, Lhasa si sanctuarele din India si Indochina pentru budisti,
muntele Fuji pentru japonezi. Turismul religios este acel tip de turism care are ca scop vizitarea
edificiilor religioase cu implicatii de ordin spiritual. Notiunea de religios s-a dezvoltat de la
întelegerea motivaţiilor turistilor. Diferenţa dintre aceasta formă de turism şi altele o constituie
motivaţia religioasă a turistilor .

Taberele religioase pentru tineret se desfasoară în toată lumea în perioada de vară. În

cazul României, conform strategiei propuse prin programul „Orizont 2025”, autoritătile vor
sprijini bisericile de diferite culte, în special pe cele care ajută tinerii cu probleme sociale. El
poate fi individual sau în grup organizat cum sunt pelerinajele si taberele religioase. Se practică
de catre o anumită categorie de persoane si vizează atât promovarea valorilor culturale, cât si a
celor spirituale 2. De aceea nu se poate face o distinctie netă între turismul cultural, referindu-ne
la vizitarea edificiilor religioase, si turismul religios. Spre exemplu, turiştii care merg la mănăstiri
din curiozitate, din nevoia de a cunoaste locuri si lucruri noi, atrasi de frumuseţea lor prin arta,

1
Camelia Teodorescu, Curs de turism cultural, Facultatea de Geografie,Univ Buc.
2
www.mdrt.ro
prin faptul ca sunt situate în locuri mai retrase, pitoreşti dar si prin viaţa deosebită pe care o duc
cei ce locuiesc în ele, în momentul întâlnirii cu lacaşul de cult ei se transformă subit în pelerini:
îsi schimba vestimentaţia, aprind o lumânare, se închină la icoane. Impactul a operat ceva în el.
Întâlnirea cu sacrul modifică motivaţia exterioară a calatoriei, vizitatorul descoperind şi o
motivatie interioară, de alt ordin decât cel pur turistic.

Pornind de la notiunea de turism cultural religios se poate vorbi de două mari tendinţe
de calatorii:
-Calatorie unifunctională, care are un singur scop de natură religioasa. Un exemplu foarte bun în
cazul României sunt calatoriile religioase efectuate la lăcasuri cu icoane făcătoare de minuni:
mănăstirea Neamţ, mănăstirea Agapia, Sihastria sau Nicula. Participantul la acest gen de călătorie
este strict pelerinul.
- Calatorie plurifunctională, care îmbină aspectele religioase ale calatoriei cu cele strict culturale,
şi care permit vizitarea unui număr mai mare de obiective turistice. Atunci când elementul de
atractie pentru turişti se află într-un monument sau altă formă a patrimoniului cultural de factură
religioasă, se poate vorbi de turism în spaţiu religios.
O altă tendinţă a ultimelor decenii ale secolului trecut este de a petrece un sejur în
apropierea unor lacaşe de cult renumite. Astfel, multe ansambluri monahale si-au realizat
propriile case de oaspeţi în care primesc un număr redus de credinciosi si în care trebuie
respectate anumite norme pe durata şederii, pentru a nu perturba ordinea activitatii monahale.
Între turism si religie există nenumarate interacţiuni si combinaţii pe baza relaţiei dintre locul
sacru şi motivaţia turistului.
Centrele de pelerinaj sunt mijloace moderne de promovare a spiritualitătii si culturii în contextul
ecumenic local si international. Acestea au rolul de a dirija, coordona si controla procesul de
organizare al pelerinajelor.

Acestea ofera o serie de servicii cum ar fi 3:

excursii pentru crestini din tara si strainatate;
 pelerinaje pentru pelerini de alte confesiuni, în special din Europa Occidentala;
tururi de orase;
expeditii si tabere de studii;
 cazare în case de oaspeti si spatii de primire ale bisericii, în România;

3
www.mdrt.ro
 consiliere pelerinaje;
servicii de informare pentru turismul religios.

Turismul religios si de pelerinaje exprima transformarile servenite in motivatiile

calatoriei turistice. Omul contemporan, care traieste intr-o lume a interferentelor culturale si
religioase, intr-o diversitate a ormelor de manifestare a religiosului, unele dintre acestea
tinand mai mult de sfera ocultismului, are nevoie de adevar, de contact direct si nemijlocit cu
sfera de semnificatii religioase, etice, culturale si artistice a edificiului religios (manastire,
bazilica sau catedrala), forma traditionala a spațiului sacru. De aceea, omul transforma adesea
calatoria turistica dintr-un prilej exclusiv de odihna si recreere intr-un act de cultura.

Turismul religios si de pelerinaje poate devenii o componenta majora a turismului

romanesc si o importanta sursa de venituri, indeosebi prin atragerea turistilor straini. Insa,
acest dezederat economic impune realizarea unui intreg „mecanism de explorare” turistica a
edificiului religios: turoperatorii specialisti in conceperea, fabricarea si comercializarea
produsului turistic religios; infrastructura generala; servicii turistice de calitate, cu unele
particularitati in cazul turismului de pelerinaje (structuri de cazare specifice – fast-food,
meniuri adecvate perioadelor de post din timpul anului etc.); protejarea patrimoniului religios,
promovarea acestuia. Dezvoltarea in România a acestei forme de turism presupune elaborarea
la nivel national a unui plan de valorificare si promovare a valorilor patrimoniului cultural-
religios.

Am arătat mai sus cele mai frecvente contexte pentru termenii de pelerinaj și
turismul religios. Am văzut că, aplicat la ortodocșii români peisaj, distincția dintre cele două
este destul de flexibilă și nuanțată, mergând de la neglijarea deosebirilor din anumite decoruri
laice până la separarea lor atentă în cadrul bisericii. S-a sugerat uneori că, spre deosebire de
pelerinaj, turismul religios poartă în sine o notă peiorativă.
Defapt, controversele, atunci când apar, nu apar atât de mult în jur opoziţia turism
religios-pelerinaj, ca în jurul perechii sacru-seculare care marchează în mod imparțial ambii
termeni. În mod clar, există tensiune între cei mari „operatori” de pelerinaj organizat, unul
asemănător care a avut loc nu cu mult timp în urmă chiar și în România, între agențiile de
turism și Patriarhie.

Mai precis, și aceasta este o primă idee pe care o deducem din analiză realizată,
termenii turism religios și pelerinaj nu aparțin exclusiv a abordare unică. Cel puțin, atunci
când încerci să vezi semnificațiile oferite de diverse domenii de activitate, folosirea unui
termen sau altul răspunde mai întâi la unele contingenţele interne ale acestor domenii, atâta
timp cât nu există un sens unanim și limbaj unificat.
O a doua idee privește locul și rolul ființei umane ca o primă vehicul de instanţă al
ambelor fenomene. Indiferent de numele călătoriei și de organizator, natura sa va fi dată fie de
ceea ce construiesc participanții individual sau în grup. O călătorie este ceea ce participanții
sunt ei înșiși. În același timp, în contexte schimbătoare și pe perioade lungi de timp, aceeași
persoană poate fi simultan sau succesiv/alternativ în funcție
de turist (religios) sau pelerin.
Vazut în felul acesta, pelerinajul are prea putine puncte comune cu turismul. Turismul
având la bază o motivaţie religioasă este mult promovat de agentiile de turism, însă ne întrebam
daca se poate desfasura acest tip de turism fara participarea reala a celor din „destinatiile” vizate.
De cele mai multe ori, Biserica preferă să organizeze ea singură aceste pelerinaje, grupul sa fie
însoţit de preot, care pe parcursul deplasării să desfasoare activităţi specifice: rugăciuni, discuţii
pe teme spirituale etc. În finalul unui tur, facut după „toate regulile Bisericii”, se acordă chiar un
certificat ce atestă acest lucru. Pe de alta parte însă, dintotdeauna turismul a fost considerat o
formă de călătorie sacră sau spirituală. Trebuie sa pleci, să ieşi din mediul tău obişnuit pentru a te
regăsi.