Sunteți pe pagina 1din 2

În secolul XXI,turismul și-a modificat formele de manifestare punând acent pe valorificarea

obiectivelor culturale și religioase.


Turismul religios reprezintă o importantă formă de turism, având ca obiectiv participarea la
evenimente religioase cu scopul de a spori spiritualitatea și credința într-o anumită entitate
(Iliev, 2020).
Centrele religiose ale lumii au fost și sunt destinați de perelinaj Vatican, Mecca, Ierusalim.
Principile turismului religios:
1.Creșterea gradului de conștientizare a patrimoniului comun al umanității și oferirea de
resurse necesare pentru conservare .
2. contibuție la dezvoltare regională
3.construirea și cosolidarea acordurilor culturale
Turismul religios se practică în fiecare colț al lumii,Machu Picchu din Anzii până la zidul de
Vest din Ierusalim, fiind vizitate anual de un număr impresionant de turiști.
Relația dintre turism și religie este una complexă care nu vizează doar vizitarea de locuri
religioase.Astfel există trei abordări: spațială, istorică și culturală (Iliev, 2020).
Turismul religios este cea mai amplă formă de turism care include mai multe categori de
persoane: persoane interesate de arhitectură, de legende, tradiții și obiceiuri organizate la o
anumită dată din calendar.
Perelinajul la locuri sfinte sunt considerate a fi cea mai veche formă de turism.
Perelinajele sunt fenomene complexe care cuprind un ansamblu de factori religioși, seculari și
naturali într-un spațiu geografic.
Căutarea unor locuri de întâlnirea cu Dumnezeu,apariția unor rute de perelinaj, dezvoltarea
industrie auto, sunt factorii contribuit la dezvoltarea turismului religios.
Turismul religios presupune un anumit grad de educație, cultură al turiștilor pentru aprecia
obiectivele din punct de vedere arhitectural, valoric și spiritual.
Menhirele, movilele funerare erau centrele religioase .
Perioada importantă pentru dezvoltarea pelerinajelor a fost în antichitate.
Egipul antic existau perelinaje la locurile de cult, piramide și temple.Temple cu importanță
deosebită au fost Delphi și Corint.
În prezent, cele mai vizitate locuri de perelinaj decătre creștinii sunt orașul Ierusalim (Biserica
Sfântului Mormânt), Muntele Athos, orșele Nazaret și Betleem.
În ultimii ani s-au dezvoltat numeroase circuite religioase, creșterea programelor turistice și a
taberelor oferite de biserici.
Perelinajul se află într-un proces de reorganizare fiind în curs de a pierde unele atribuți și
dezvoltarea unor noi identități cum ar fi perelinajul secular, turism spiritual, turism religios.
Centrele de perelinaj reprezintă mijloace moderne de promovare a spiritualității și culturii în
contex ecumenic. Acestea oferă o serie de servicii, excursii pentru creștinii din țară și
străinătate, perelinaje pentru perelini din alte confesiuni, expediții și tabere de studiu, cazare în
pensiuni și spațiile de primire a bisericilor
S-a realizat segmentarea pieței turistice bazată pe motivații și stiluri de viață.
IT&C sprijinit reorganizarea experiențelor turistice având o influență puternică asupra
modului în sunt remarcate siturile religioase, obiceiurile și tradițiile, permițând agențiiilor de
turism să afle opinile turiștilor.
Bucovina și Maramureșul conservă cele mai bine tradițiile și valorile moștenite.
Centre importante de perelinaj din România :Bucovina (Voroneț, Sucevița, Putna)
Oltenia (Tismana, Cozia, Hurez), Dobrogea (Cocoș, Celic Dere), Transilvania (Râmeț,
Nicula).
În România există 18.300 de biserici și 637 de mănăstiri.
Sactuare religioase –sactuarul dacic de la Sarmisezetuza Dacia din Munții Orăștie .

S-ar putea să vă placă și