ASPECTE GENERALE PRIVIND ASIGURAREA

ȘI SOCIETĂȚILE DE ASIGURĂRI

Obiectivele capitolului:
 Definirea noţiunii asigurare, funcțiile și tipurile acesteia.
 Determinarea rolului asigurărilor în economia națională.
 Prezentarea modului de organizare și de supraveghere a activității societăților
de asigurări.
 Determinarea riscului asigurat în funcție de tipurile de asigurări.
 Determinarea terminologiei profesionale utilizată în asigurări.
 Determinarea drepturilor și obligațiilor asigurătorului și asiguratului conform
contractului de asigurare.
 Identificarea răspunderii asigurătorului pe riscurile preluate în asigurarea de
bunuri și răspunderii civile, asigurarea de viață.
 Calcularea cuantumului despăgubirii și indemnizației de asigurare.
 Evaluarea principiilor de acoperire a daunelor utilizate de asigurători.
 Examinarea evoluției pieței de asigurări din Republica Moldova.

1.1. Asigurarea – concept, esență economică, rol, funcții și

clasificare
Asigurarea reprezintă una dintre cele mai vechi categorii ale relaţiilor publi-
ce de producţie.
Sensul inițial al asigurării este legat de cuvântul „frică”. Expresia „asigura-
re” uneori se folosește cu sensul de susținere într-o afacere, garanția succesului
într-un anumit domeniu etc. În momentul actual, acest termen tot mai des este
folosit în calitate de instrument de protecție a intereselor patrimoniale ale persoa-
nelor fizice şi juridice.
Formele inițiale ale asigurării au apărut în antichitate. Încă din epoca
orânduirii sclavagiste proprietarii de avere și robi foloseau asigurarea ca metodă de
protecție împotriva forțelor naturii, a pierderilor în urma unor evenimente
neprevăzute.
Cele mai vechi reguli ale asigurării sunt descrise în una din cărţile lui Tal-
mud. Dacă unul dintre ciobani îşi pierdea animalul, Talmud ordona altor ciobani
să-i dea în schimb alt măgar, dar în nici-un caz bani. Astfel, încă fie atunci a fost
elaborat principiul de bază: asigurarea este doar o protecţie contra riscului şi în
niciun caz nu poate servi drept bază pentru îmbogăţire.
La baza primelor forme de asigurare a fost ajutorul reciproc colectiv, care
era garantat prin obligaţii reciproce.
 Odată cu dezvoltarea oraşelor şi apariţia localităţilor mari, sporea şi peri-
colul de moarte sau deteriorare a averii în urma incendiilor sau altor dezastre şi
astfel, devine foarte clară tendinţa oamenilor de a se uni pentru a preveni peri-
colul, a lichida consecinţele acestuia, inclusiv prin metode economice. Astfel, în
anul 1310, în oraşul Brugge (Germania) a fost înfiinţată „Camera de asigurare”,
care se ocupa de protecţia intereselor patrimoniale ale negustorimii şi breslelor
meşteşugăreşti.
În epoca descoperirilor geografice, se observă o dezvoltare vertiginoasă a
transportului maritim şi a comerţului internaţional. Apariţia noilor pieţe pentru
comerţ sporeşte pericolul, totodată crescând necesitatea de protecţie a intereselor
patrimoniale. Apar primele forme ale organizaţiilor de asigurare, la care participă
diferiţi proprietari de avere. Aceste organizaţii au fost create în baza asigurării
patrimoniale reciproce de către grupuri separate ale negustorimii sau proprietari-
lor de nave maritime. În cazul unei caravane de comerţ terestru sau al transportă-
rii pe cale maritimă, construcţiei sau producerii în comun, oamenii se înţelegeau
ca în caz de distrugere sau deteriorare a patrimoniului unuia dintre participanţii la
această întreprindere comună, prejudiciul acestuia se împarte proporţional între
toţi participanţii. Acesta era principiul asigurării reciproce.
Pe lângă asigurarea imobilului ca obiect al activităţii de antreprenoriat, se
dezvolta şi asigurarea contra incendiului. Cea mai simplă formă a acestui tip de
asigurare consta în crearea unui fond special pentru a-i ajuta pe cei ai căror avere
a ars sau a fost deteriorată. Astfel, după incendiul de la Londra din 1666, când
acesta a distrus aproape tot centrul oraşului, a fost creată „Poliţa de asigurare
contra incendiului” pentru asigurarea caselor şi altor edificii. În 1667 în oraşul
Cristiania (Oslo) a fot creată „Brand-casa” norvegiană. În decurs de câţiva ani, în
toată Europa au apărut o serie de organizaţii de asigurare.
Trebuie de menţionat că în cazul asigurării reciproce, scopul participanţi-
lor la astfel de comuniuni nu era obţinerea profitului din acest tip de activitate.
Aceştia se ocupau doar de minimizarea daunelor, care ar putea apărea. Astăzi, un
astfel de sistem există în domeniul asigurării maritime.
Cu timpul, primele comuniuni de asigurare reciprocă au început să fie trans-
formate în companii de asigurare comerciale profesioniste, care se dezvoltau pe
principiile antreprenoriatului şi obţinerii de venit din acest tip de activităţi. Pro-
fitul acestora era compus dintr-un procent din prima de asigurare şi posibilitatea
că evenimentele asigurate nu vor surveni.
Pe măsura dezvoltării economice, creşterii intereselor patrimoniale sporea
şi numărul de companii de asigurare, capitalul circulant al acestora şi investi-
ţiile în alte ramuri ale economiei. La începutul anilor 60 sec. XVIII, în Occi-
dent existau cca 100 de tipuri de asigurare a averii şi asigurare de persoane.
Ideea asigurării satisfăcea complet necesităţile economiei care se dezvolta şi
asigurarea s-a răspândit rapid în toate sferele de activitate. Formele şi metodele
asigurării se modificau periodic în funcție de necesităţi. Spre exemplu, în 1706
a fost creată prima companie de asigurare de viaţă, iar în sec. XVIII-XIX apar
unele noi tipuri de asigurare, cum sunt asigurarea animalelor, asigurarea contra
furtului, asigurarea pierderilor financiare, asigurarea de accidente şi alte tipuri
de asigurări.
Experienţa acumulată de-a lungul anilor demonstrează că în pofida faptului
că calamităţile neprevăzute poartă un caracter întâmplător şi neuniform, numă-
rul persoanelor afectate întotdeauna este mai mic decât numărul persoanelor sau
entităților asigurate. În aceste condiţii, distribuirea solidară a daunelor posibile
între proprietarii de avere interesaţi aplanează semnificativ consecinţele calami-
tăţilor. Cu cât numărul persoanelor participante la distribuirea daunelor este mai
mare, cu atât mai mică este cota resurselor pentru fiecare participant. Astfel a
apărut asigurarea, esenţa căreia constă în distribuirea închisă a daunelor între
persoanele interesate.
O formă mai primitivă de asigurare a fost asigurarea naturală. Odată cu dez-
voltarea relaţiilor monetare şi comerciale, asigurarea naturală a cedat locul asi-
gurării în formă bănească.
Distribuirea daunelor în formă bănească a lărgit şi a simplificat semnificativ
posibilităţile de asigurare. Asigurarea s-a transformat într-o metodă universală de
protecţie a bunurilor persoanelor fizice şi juridice în cazul unor anumite eveni-
mente (cazuri de asigurare) din contul fondurilor monetare formate din contribu-
ţiile pentru asigurare (prime, plăţi). Adică, esenţa economică a asigurării constă
în formarea de către asigurator a fondului de asigurare din contul primelor de
asigurare ale persoanelor asigurate, destinat pentru efectuarea plăţilor de asi-
gurare în beneficiul asiguraţilor în cazul apariţiei cazurilor de asigurare, stipu-
late în contract.
Din punctele de vedere al perioadei actuale, este necesar a sublinia impor-
tanţa asigurării ca o categorie economică independentă.
Asigurarea reprezintă îmbinarea subiectivului şi obiectivului. Ea reflectă
sfera existentă și necesară a relaţiilor economice. Aceasta este o relaţie între stat,
întreprinderi, entitățile de toate formele de proprietate, populaţie, companii de
asigurări. Caracterul obiectiv al asigurării s-a format în situaţia contradicţiilor
existente dintre om şi natură, precum şi a contradicţiilor care apar în procesul de
producţie şi diferite tipuri de fenomene şi evenimente. Aceasta este o contradic-
ţie între posibilităţile dezvoltării societăţii şi dezvoltarea ca atare, diferite riscuri
apărute în cazul încălcării procesului dezvoltării tehnice. Activitatea publică a
omului, viaţa şi experienţa acestuia sunt însoţite permanent de posibilitatea apa-
riţiei calamităţilor, accidentelor, riscul apariţiei cărora se majorează odată cu dez-
voltarea ştiinţei, tehnicii, producţiei.
Rolul asigurării poate fi perceput corect în cazul analizei cadrului economic
monetar al republicii, care include finanţele (bugetul de stat şi finanţele întreprin-
derilor), creditul şi asigurarea. Fiecare dintre aceste categorii economice dispune
de trăsături, esenţă, forme de manifestare și funcţii proprii. Categoria economică
a asigurării se manifestă prin diferite ramuri, tipuri şi subtipuri ale asigurării.
După conţinut şi provenienţă asigurarea diferă de finanţe şi credit. Asigura-
rea reprezintă o categorie economică independentă. Aceasta constituie un sistem
de relaţii economice, care, în primul rând, include formarea din contul aporturilor
persoanelor fizice şi juridice a unui fond special de resurse şi, în al doilea rând,
utilizarea acestuia pentru compensarea daunelor aduse averii în urma calamităţi-
lor naturale şi accidentelor, precum şi pentru acordarea ajutorului cetăţenilor în
cazul unor evenimente din viaţa acestora.
Veriga iniţială de studiere a esenţei asigurării – distribuirea închisă a dau-
nelor între persoanele interesate. Asigurarea reciprocă este un exemplu clasic de
distribuire închisă a daunelor.
În afară de aceasta, asigurarea întotdeauna este legată de posibilitatea de
apariţie a unui caz de asigurare, adică caracteristica obligatorie a asigurării este
caracterul probabil al relaţiilor. Utilizarea mijloacelor fondului de asigurare ține
de apariţia şi consecinţele cazurilor de asigurare.
În calitate de categorie economică asigurarea reprezintă un sistem de relaţii
economice, care include totalitatea formelor şi metodelor de formare a fondurilor
de asigurare şi utilizarea acestora pentru compensarea daunelor în caz de apariţie
a unor evenimente neprevăzute, precum şi pentru acordarea ajutorului în cazul
unor evenimente apărute pe parcursul vieţii.
Totodată, asigurarea presupune redistribuirea închisă a daunelor prin inter-
mediul fondului specific de asigurare, format din primele de asigurare. În cadrul
asigurării apar relaţii de redistribuire, legate de crearea şi utilizarea acestui fond,
fapt care, pe de o parte, apropie asigurarea de finanţe, iar pe de altă parte, scoate
în evidenţă trăsăturile acesteia. Mişcarea costului în formă monetară în asigurare
depinde de probabilitatea de cauzare a daunelor ca rezultat al apariţiei cazurilor
de risc.
Funcţiile asigurării şi conţinutul acesteia în calitate de categorie economică
sunt corelate din punct de vedere organic.
În calitate de funcţii de categorie economică ale asigurării pot fi numite
următoarele:
 formarea fondului specific de asigurare în formă bănească (rezervele teh-
nice de asigurare);
  compensarea pagubelor şi indemnizațiilor de asigurare;
 prevenirea şi minimizarea daunelor.
Prima funcţie – formarea fondului specific de asigurare în formă bănească
ca plăţi pentru riscul, pe care şi-l asumă societatea de asigurare.
Funcţia de formare a fondului de asigurare în formă bănească este
îndeplinită prin formarea rezervelor tehnice de asigurare, care asigură stabilitatea
asigurării, garantarea plăţilor şi compensărilor. Dacă în cadrul băncilor
comerciale acumu- larea fondurilor de la populaţie cu scopul, spre exemplu,
acumulării mijloacelor băneşti are doar un caracter de economisire, atunci
asigurarea prin intermediul funcţiei de formare a fondului de asigurare poartă un
caracter de economisire şi de risc. În plan moral, fiecare participant la procesul de
asigurare, spre exemplu asigurarea vieţii, este sigur de obţinerea asigurării
materiale în caz de accident şi expirarea termenului contractului. În cazul
asigurării patrimoniului prin interme- diul funcţiei de formare a fondului de
asigurare nu doar se rezolvă problema de compensare a valorii patrimoniului
prejudiciat în limita sumelor şi a condiţiilor asigurării prevăzute în contractul de
asigurare, dar şi se creează condiţii pentru compensarea materială a valorii totale
sau parţiale a patrimoniului prejudiciat.
Tot prin intermediul acestei funcţii, se rezolvă problema investirii mijloa-
celor temporar disponibile în structurile bancare sau în alte structuri comerciale,
a investirii mijloacelor băneşti în imobil, achiziţionării hârtiilor de valoare etc.
Odată cu dezvoltarea pieţei asigurărilor, se va perfecţiona şi extinde mecanismul
de utilizare a resurselor temporar disponibile. Va spori semnificaţia funcţiei de
formare a rezervelor tehnice de asigurare.
A doua funcţie a asigurării este compensarea pagubelor şi indemnizațiilor
de asigurare persoanelor asigurate. Doar persoanele fizice şi juridice, care au
participat la formarea fondului de asigurare, au dreptul la plata pagubelor şi
indemnizațiilor de asigurare. Compensarea pagubelor prin intermediul acestei
funcţii persoanelor fizice şi juridice este efectuată doar în limitele contractelor de
asigurare. Ordinea de compensare a pagubelor și a indemnizațiilor de asigurare
este determinată de societatea de asigurări, reieşind din condiţiile contractelor de
asigurare şi este reglementată de Autoritatea de supraveghere.
A treia funcţie a asigurării – prevenirea cazului de asigurare şi minimizare a
daunelor – presupune un set de măsuri preventive, inclusiv finanţarea evenimen-
telor pentru împiedicarea sau minimizarea consecinţelor negative ale accidente-
lor, calamităţilor naturale etc. Tot aici este inclus şi impactul legal asupra asigu-
rătorului, prevăzut de contractul de asigurare, încheiat şi orientat spre gestiunea
bunului asigurat. Măsurile asigurătorului de prevenire a cazului asigurat şi de
minimizare a pagubelor poartă denumirea de măsuri preventive.
 Este în interesul asigurătorului să transmită o anumită sumă din mijloace-
le băneşti pentru măsurile de prevenire a pagubelor (spre exemplu, finanţarea
măsurilor de prevenire a incendiilor: procurarea echipamentului de stingere a
incendiului, instalarea dispozitivelor de control al emanărilor de căldură etc.),
care vor contribui la păstrarea bunului asigurat. Cheltuielile asigurătorului pentru
măsurile preventive sunt utile, deoarece permit economisirea semnificativă a mij-
loacelor băneşti în momentul achitării plăţii de asigurare, prevenind un incendiu
sau orice altă situaţie de risc.
Conform Legii 407-XVI din 21.12.2006 cu privire la asigurări, societățile de
asigurări practică asigurări de viață și asigurări generale.
Clasele de asigurări de viață și asigurări generale, conform Anexei 1 a Legii
cu privire la asigurări, includ următoarele tipuri de asigurări:
A. Asigurările de viață
Tipurile de asigurări care au o bază contractuală:
a) asigurările de viaţă, care includ: asigurarea la termen de supravieţuire,
asigurarea de deces, asigurarea la termen de supravieţuire şi de deces (mixtă de
viaţă), asigurarea de viaţă cu rambursarea primelor, asigurarea de căsătorie, asi-
gurarea de naştere;
b) anuităţile;
c) asigurările de viaţă suplimentare: asigurările de deces din accident, asigu-
rările de vătămări corporale, asigurările de incapacitate permanentă de muncă din
boală, asigurările de incapacitate permanentă de muncă din accident, asigurările
de incapacitate temporară de muncă din boală, asigurările de incapacitate tem-
porară de muncă din accident, asigurările de spitalizare, asigurările de cheltuieli
medicale, asigurările de boli grave, asigurările de şomaj, când acestea sunt sub-
scrise suplimentar unui contract de asigurare de viaţă;
d) asigurările permanente de sănătate.
Clasele de asigurări de viață (inclusiv transmiterea şi primirea în reasi-
gurare):
1. Asigurările de viaţă, anuităţile şi asigurările de viaţă suplimentare prevăzute
în prezentul compartiment la lit.a)-d), cu excepţia celor prevăzute la pct.2 şi 3.
2. Asigurările de căsătorie, asigurările de naştere.
3. Asigurările de viaţă şi anuităţile care sunt legate de fondurile de investiţii,
prevăzute în prezentul compartiment la lit.a) şi b).
B. Asigurările generale
Clasele de asigurări generale:
1. Asigurările de accidente (inclusiv accidentele de muncă şi bolile profesi-
onale), pentru care se acordă:
 despăgubiri financiare;
  despăgubiri în natură;
 despăgubiri mixte (financiare şi în natură);
 despăgubiri pentru vătămări corporale suferite de persoane în timpul
transportului.
2. Asigurările de sănătate, pentru care se acordă:
 despăgubiri financiare;
 despăgubiri în natură;
 despăgubiri mixte (financiare şi în natură).
3. Asigurările de vehicule terestre (altele decât cele feroviare), care acoperă:
 daunele survenite la vehiculele terestre cu motor;
 daunele survenite la vehiculele terestre, altele decât cele cu motor.
4. Asigurările de vehicule de cale ferată, care acoperă:
 daunele survenite la vehiculele de cale ferată care se deplasează sau trans-
portă mărfuri ori persoane.
5. Asigurările de nave aeriene, care acoperă:
 daunele survenite la navele aeriene.
6. Asigurările de nave maritime, lacustre şi fluviale, care acoperă:
 daunele survenite la navele fluviale;
 daunele survenite la navele lacustre;
 daunele survenite la navele maritime.
7. Asigurările de bunuri în tranzit, care acoperă:
 daunele suferite de mărfuri, bagaje şi de alte bunuri transportate.
8. Asigurările de incendiu şi de alte calamităţi naturale, care acoperă:
 daunele suferite de proprietăţi şi de bunuri (altele decât bunurile cuprinse
în clasele 3, 4, 5, 6 şi 7) cauzate de:
 incendiu;
 explozie;
 furtună;
 alte fenomene naturale, în afara de furtună;
 energie nucleară;
 alunecări de teren.
9. Alte asigurări de bunuri, care acoperă:
 daunele suferite de proprietăţi şi bunuri (altele decât bunurile cuprinse în
clasele 3, 4, 5, 6 şi 7), în cazul în care aceste daune sunt cauzate de furt, grindină
sau îngheț altele decât cele prevăzute la pct.8.
10. Asigurările de răspundere civilă auto, care acoperă:
 daunele ce rezultă din folosirea autovehiculelor (inclusiv răspunderea
transportatorului).
 11. Asigurările de răspundere civilă avia, care acoperă:
 daunele care rezultă din folosirea navelor aeriene (inclusiv răspunderea
transportatorului).
12. Asigurările de răspundere civilă maritimă, lacustră şi fluvială, care aco-
peră:
 daunele care rezultă din folosirea navelor maritime, lacustre şi fluviale
(inclusiv răspunderea transportatorului).
13. Asigurările de răspundere civilă generală, care acoperă:
 daunele din prejudiciul produs terţilor, altele decât cele menţionate la
pct.10,11 şi 12.
14. Asigurările de credite, care acoperă următoarele riscuri:
 insolvabilitatea;
 creditul de export;
 vânzarea în rate;
 creditul ipotecar;
 creditul agricol.
15. Asigurările de garanții pentru:
 garanțiile directe;
 garanțiile indirecte.
16. Asigurările de pierderi financiare, care acoperă:
 riscurile de șomaj;
 insuficiența veniturilor;
 pierderile datorate condițiilor meteorologice nefavorabile;
 nerealizarea beneficiilor;
 riscurile aferente cheltuielilor curente;
 cheltuielile comerciale neprevăzute;
 deprecierea valorii de piață;
 pierderile de rentă sau alte venituri similare;
 pierderile comerciale indirecte, altele decât cele menționate anterior;
 pierderile financiare necomerciale;
 alte pierderi financiare, conform clauzelor contractului de asigurare.
17. Asigurările de protecție juridică, ce acoperă:
 cheltuielile aferente procedurii judiciare şi alte cheltuieli cum ar fi: recu-
perarea pagubei suferite de asigurat într-o procedură civilă sau penală, apărarea
ori reprezentarea asiguratului într-o procedură penală, administrativă sau împo-
triva unei reclamaţii îndreptate împotriva lui.
18. Asigurările de asistenţă ale persoanelor aflate în dificultate în cursul de-
plasărilor sau absenţelor de la domiciliu ori de la locul de reşedinţă permanentă.
 Notă: Riscurile cuprinse într-o clasă nu pot fi incluse într-o altă clasă, cu
excepţia riscurilor auxiliare.
C. Riscurile auxiliare
Asigurătorul autorizat să subscrie un risc principal dintr-o clasă poate să
subscrie riscuri cuprinse într-o altă clasă, fără ca licenţa să prevadă aceste riscuri,
dacă ele:
 sunt legate de riscul principal;
 privesc obiectul care se află sub incidenţa riscului principal;
 sunt garantate prin contractul care reglementează riscul principal.
Riscurile cuprinse în compartimentul B în clasele nr.14 „Asigurările de cre-
dite”, nr.15 „Asigurările de garanții” şi nr.17 „Asigurările de protecție juridică”
nu pot fi considerate riscuri auxiliare pentru alte clase.
Riscurile cuprinse în compartimentul B în clasa nr.17 „Asigurările de
protecție juridică” pot fi considerate riscuri auxiliare clasei nr.18 „Asigurările
de asistență” în cazul în care sânt legate de riscul principal şi în care riscul
principal se referă numai la asistența furnizată persoanelor aflate în dificultate
în cursul deplasărilor sau absențelor de la domiciliu ori de la locul de reședință
permanentă.
Asigurările de protecție juridică pot fi considerate riscuri auxiliare cu res-
pectarea prevederilor primului alineat al prezentului compartiment dacă litigiile
sau riscurile care decurg din acestea sunt aferente utilizării navelor maritime.
Asigurarea servește drept un factor important de stimulare a activității şi ga-
rantarea unui mod de viaţă sănătos, stimulează creșterea productivității muncii în
conformitate cu investiția personală în producție şi asigurarea bunăstării proprii.

1.2. Organizarea și supravegherea activității societăților de

asigurări
Cadrul juridic privind activitatea în domeniul asigurărilor, dezvoltarea şi
consolidarea relaţiilor dintre asigurători, asiguraţi şi terţe persoane este format
din Constituţia Republicii Moldova, Codul civil al Republicii Moldova, Legea
Republicii Moldova nr.407-XVI din 21 decembrie 2006 „Cu privire la asigurări”,
alte acte legislative, acte normative ale Autorităţii de supraveghere a asigurărilor,
acordurile internaţionale în domeniu la care Republica Moldova este parte.
Piaţa de asigurări, ca o parte componentă a pieţei financiare, este obiect de
supraveghere şi control de către stat prin intermediul Autorităţii de supraveghere
cu scopul de a garanta o funcţionare stabilă.
În procesul asigurării participă doi subiecți esenţiali: asigurătorul şi asigu-
ratul.
 Asigurătorul – este persoană juridică înregistrată în Republica Moldova,
care deţine dreptul de a desfăşura activităţi de asigurare conform legislaţiei în
vigoare.
Asigurat – este declarată persoana, care are încheiat un contract de asi-
gurare cu asigurătorul şi a achitat sau va achita prima de asigurare conform
condiţiilor prevăzute de acesta.
Procesul de asigurare cuprinde transferarea riscului eventual, inclusiv al ris-
cului unei pierderi financiare sau al unei pagube materiale, de la asigurat la asi-
gurător, în conformitate cu contractul de asigurare.
Obiectul asigurării îl constituie interesele patrimoniale ce nu contravin legis-
laţiei Republicii Moldova, corelate cu:
 persoana asiguratului sau a beneficiarului asigurării, cu viaţa, sănătatea şi
capacitatea lor de muncă (asigurarea de persoane);
 bunuri, credite şi garanţii, pierderi financiare ale persoanelor fizice şi ale
persoanelor juridice (asigurarea de bunuri);
 răspunderea pe care asiguratul o poartă faţă de persoanele fizice sau per-
soanele juridice pentru prejudiciile cauzate lor (asigurarea de răspundere civilă).
Obiectul asigurării serveşte drept criteriu de clasificare a asigurărilor.
După modul de efectuare, există două forme de asigurare: obligatorie şi
benevolă (facultativă).
În asigurarea obligatorie, raporturile dintre asigurat şi asigurător, drepturile
şi obligaţiile fiecărei părţi, condiţiile şi modul lor de implementare se stabilesc
prin lege.
În asigurarea benevolă, raporturile dintre asigurat şi asigurător, drepturile
şi obligaţiile fiecărei părţi se stabilesc prin contract de asigurare. Condiţiile asi-
gurărilor benevole sînt stabilite de asigurător, în conformitate cu legislaţia şi cu
actele normative ale Autorităţii de supraveghere în vigoare.
Activitatea de asigurare poate fi desfăşurată exclusiv de către asigurători,
sub formă de societate pe acţiuni, inclusiv cu investiţii străine, care deţin licenţă
de activitate eliberată în condiţiile prevăzute de legislaţie.
Asigurătorul (reasigurătorul) nu poate fi înregistrat la Camera Înregistrării
de Stat a Ministerului Dezvoltării Informaţionale fără avizul Autorităţii de supra-
veghere a asigurărilor.
Acţionari ai asigurătorului (reasigurătorului) pot fi persoane fizice şi persoa-
ne juridice rezidenţi şi nerezidenţi ai Republicii Moldova, în condiţiile prevăzute
de legea cu privire la asigurări şi de alte acte legislative în vigoare.
Capitalul social minim al asigurătorului (reasigurătorului) conform legislaţi-
ei în vigoare este stabilit de 15 milioane lei, la care se aplică:
 coeficientul 1 – pentru activitate de asigurări generale;
  coeficientul 1,5 – pentru activitate de asigurări de viaţă;
 coeficientul 2 – pentru activitate de reasigurare exclusivă.
Conform prevederilor legii cu privire la asigurări, în momentul înregistrării
de stat, capitalul statutar al asigurătorului (reasigurătorului) trebuie să fie depus
integral de către acţionarii săi.
Aporturile la capitalul statutar minim se depun integral în formă bănească
atât la constituire, cât şi la majorare.
Activitatea de asigurare se desfăşoară în cadrul a două categorii: „asigu-
rări de viaţă” şi „asigurări generale”.
Activitatea asigurătorului se desfăşoară în bază de licenţă, eliberată exclusiv
pentru activitate în categoria „asigurări de viaţă” sau pentru activitate în catego-
ria „asigurări generale”.
Persoanele fizice şi persoanele juridice străine, apatrizii (fără cetăţenie), care
desfăşoară activitate pe teritoriul Republicii Moldova au aceleaşi drepturi şi obli-
gaţii în ceea ce priveşte negocierea, încheierea şi executarea contractelor de asi-
gurare ca şi persoanele fizice şi persoanele juridice ale Republicii Moldova.
În baza legii cu privire la asigurări, activitatea asigurătorului (reasigurăto-
rului) se limitează la asigurare, reasigurare şi la operaţiunile ce rezultă direct
din aceste acţiuni, exclusă fiind orice altă activitate comercială.
Asigurătorul (reasigurătorul) are dreptul să efectueze următoarele acţiuni ce
rezultă din activitatea de asigurare sau reasigurare:
 investirea şi fructificarea fondurilor şi rezervelor proprii şi celor atrase, a
rezervelor tehnice în modul stabilit de actele normative ale Autorităţii de supra-
veghere;
 acordarea de împrumuturi cu dobândă propriilor asiguraţi persoane fizice
în limitele sumei de răscumpărare prevăzute în contractul de asigurare de viaţă,
cu acumulare a capitalului respectiv.
Legea cu privire la asigurări prevede obligaţia asigurătorului (reasigurătoru-
lui) în cazurile modificărilor participaţiilor în capitalul social să informeze despre
aceasta Autoritatea de supraveghere.
În cazul dobândirii de către o persoană fizică sau juridică, direct sau in-
direct, individual sau în comun cu persoanele sale afiliate, a dreptului de pro-
prietate sau în cazul dobândirii de către o persoană juridică a dreptului de ad-
ministrare asupra participaţiilor calificate la capitalul social al asigurătorului
(reasigurătorului), asigurătorul (reasigurătorul) este obligat să informeze des-
pre aceasta Autoritatea de supraveghere în termen de 7 zile de la data efectuării
tranzacţiei.
Asigurătorii (reasigurătorii) prezintă anual Autorităţii de supraveghere infor-
maţie detaliată despre identitatea acţionarilor semnificativi, numărul şi valoarea
totală a acţiunilor deţinute, în modul şi în termenele stabilite prin actele normati-
ve ale Autorităţii de supraveghere.
Majorarea participaţiei calificate în capitalul social al asigurătorului (reasi-
gurătorului) peste 20%, 33% sau 50% din acţiunile cu drept de vot ale acestuia şi,
respectiv, reducerea sub aceste niveluri a participaţiei calificate se efectuează cu
avizul prealabil al Autorităţii de supraveghere, în modul stabilit prin actele sale
normative.
Autoritatea de supraveghere este în drept să solicite, în limitele competenţei
sale, prezentarea actelor de constituire şi a rapoartelor financiare de la fondatori,
acţionari şi de la alte persoane juridice care intenţionează să obţină participaţii
calificate în capitalul social al asigurătorului (reasigurătorului), precum şi să so-
licite informaţii autorităţilor administraţiei publice privitor la stabilitatea financi-
ară şi buna-credinţă a persoanelor menţionate.
Asigurătorul (reasigurătorul), în scopul dirijării activităţii sale conform ca-
drului legislativ în acest domeniu, este obligat să respecte următoarele norme
specifice de prudenţă:
 organizarea şi desfăşurarea cu prudenţă şi profesionalism a activităţii, în
concordanţă cu specificul şi amploarea ei;
 încadrarea în activitate a unui număr suficient de persoane care să cores-
pundă criteriilor de pregătire şi de competenţă profesională.
Pentru asigurările benevole practicate, asigurătorul este obligat să elabo-
reze:
 propriile condiţii de asigurare, cu respectarea prevederilor legale referi-
toare la contractul de asigurare;
 propriile clauze de asigurare, care pot modifica condiţiile de asigurare, în
funcţie de opţiunea proprie sau de cea a asiguratului;
 propriile criterii de stabilire a primelor de asigurare;
 propriile reglementări şi instrucţiuni de constatare şi lichidare a daunelor,
în strictă concordanţă cu prevederile cuprinse în condiţiile şi în clauzele de asi-
gurare;
 reglementări interne privind constituirea şi menţinerea rezervelor tehnice,
în funcţie de propriul sistem de evidenţă operativă, cu respectarea actelor norma-
tive emise de Autoritatea de supraveghere;
 reglementări privind respectarea principiilor guvernării corporative.
Asigurătorul are următoarele obligaţii:
1. Să ţină evidenţa contabilă şi operativă care să permită:
 întocmirea rapoartelor solicitate de Autoritatea de supraveghere;
 analiza rezultatelor tehnice pe clase de asigurări pentru a stabili dacă ac-
tivitatea sa în ansamblu este rentabilă.
 2. Să supravegheze activitatea unităţilor din subordine şi a agenţilor săi de
asigurare, astfel încât activitatea de asigurare pe care o desfăşoară să nu fie peri-
clitată (depistate încălcări).
3. Să-şi organizeze procedurile de control intern, astfel încât să îndeplineas-
că prevederile legale şi să prezinte Autorităţii de supraveghere toate documente-
le, situaţiile şi informaţiile solicitate de ea.
4. Să întocmească situaţii financiare consolidate, în conformitate cu actele
normative emise de către Autoritatea de supraveghere.
5. Să prezinte orice alte raportări financiare, în conformitate cu actele nor-
mative emise întru aplicarea legii cu privire la asigurări.
6. Să ţină un registru special al activelor, în conformitate cu prevederile legii
cu privire la asigurări.
7. Să asigure auditarea situaţiilor financiare anuale de către o organizaţie de
audit.
În scopul menţinerii situaţiei financiare adecvate, legea cu privire la asigu-
rări limitează răspunderea asigurătorului la preluarea riscurilor.
Limita maximă a răspunderii asigurătorului (reasigurătorului) pentru un risc
asigurat sau preluat în reasigurare nu poate depăşi 25% din valoarea capitalului
propriu şi a rezervelor tehnice.
Asigurătorul (reasigurătorul) are dreptul să preia obligaţiile aferente riscului
de asigurare (reasigurare) depăşind limita stabilită de actele normative în vigoa-
re, cu condiţia ca partea excedentă a riscurilor legate de executarea obligaţiilor
preluate să fie reasigurată.
În cazul efectuării reasigurării la asigurătorul (reasigurătorul) nerezident al
Republicii Moldova, reţinerea proprie a asigurătorului (reasigurătorului) rezident
al Republicii Moldova trebuie să constituie cel puţin 20% din volumul total al
obligaţiilor, cu condiţia respectării cerinţelor legii cu privire la asigurări la efec-
tuarea acestor operaţii.
Autoritatea de supraveghere are dreptul să stabilească cerinţe referitor la
dezvăluirea informaţiilor privind existenţa de instrumente financiare derivate ne-
incluse în raportul financiar al asigurătorului (reasigurătorului).
Asigurătorul (reasigurătorul) şi brokerul de asigurare şi de reasigurare con-
form actelor normative în vigoare sunt obligaţi să elaboreze regulamente interne,
care prevăd cerinţe minime privind respectarea următoarelor principii obligatorii
ale guvernării corporative:
1. Acţionarii semnificativi şi persoanele cu funcţie de răspundere ale asigu-
rătorului (reasigurătorului) şi ale brokerului de asigurare şi de reasigurare vor
corespunde cerinţelor stabilite prin actele normative ale Autorităţii de suprave-
ghere.
 2. Persoanele cu funcţie de răspundere ale asigurătorului (reasigurătorului)
şi ale brokerului de asigurare şi de reasigurare vor evita în activitatea lor relaţi-
ile cu acţionarii sau cu persoanele cu funcţie de răspundere ale altor asigurători
(reasigurători) şi brokeri de asigurare şi reasigurare care pot afecta în orice mod
exercitarea obligaţiilor lor fiduciare faţă de asiguraţi.
3. Persoanele cu funcţie de răspundere ale asigurătorului (reasigurătorului)
şi ale brokerului de asigurare şi de reasigurare nu vor deţine mai mult decât o
funcţie în cadrul societăţii, în cazul în care cumulul de funcţii ar putea conduce la
apariţia unor conflicte de interese.
4. Persoanele cu funcţie de răspundere ale asigurătorului (reasigurătorului)
îşi vor exercita obligaţiile cu scopul de a asigura: suficienţa rezervelor tehnice şi
matematice, menţinerea marjei minime a solvabilităţii şi îndeplinirea cerinţelor
privind rezervele tehnice şi matematice, suficienţa în orice moment a lichidităţi-
lor şi respectarea de către asigurător (reasigurător) a prevederilor actelor norma-
tive ale Autorităţii de supraveghere.
5. Asigurătorul (reasigurătorul) şi brokerul de asigurare sau de reasigurare
vor evita încheierea de tranzacţii cu persoane terţe (sau în beneficiul lor), care se
află în relaţie de afiliere cu asigurătorul sau cu brokerul de asigurare şi reasigura-
re, în condiţii mai favorabile decât cele existente în mod general pentru celelalte
persoane care nu se află cu aceştia în asemenea relaţii.
Legea cu privire la asigurări prevede unele restricţii privind efectuarea tran-
zacţiilor de către asigurător (reasigurător):
1. Asigurătorul (reasigurătorul) nu poate investi mai mult de 15% din capi-
talul propriu în capitalul social al unei societăţi comerciale, fără avizul prealabil
al Autorităţii de supraveghere.
2. Tranzacţiile de proporţii cu activele asigurătorului (reasigurătorului) se
efectuează cu avizul scris al Autorităţii de supraveghere.
3. Asigurătorului (reasigurătorului) i se interzice:
 să participe la capitalul social al persoanelor juridice cu una din formele
juridice de organizare de societate în nume colectiv sau de societate în comandită;
 să contracteze împrumuturi în cuantum ce depăşesc 10% din valoarea
capitalului social fără avizul scris al Autorităţii de supraveghere.
4. Asigurătorul (reasigurătorul) este obligat ca, în decursul a 5 zile, să in-
formeze Autoritatea de supraveghere despre gajarea bunurilor sale, acordarea de
garanţii sau preluarea unei alte obligaţii nereflectate în bilanţul contabil.
Asigurătorul (reasigurătorul) are dreptul la constituirea filialelor (reprezen-
tanţelor) ce se efectuează în modul prevăzut de legislaţie.
Filiala (reprezentanţa) asigurătorului (reasigurătorului) îşi desfăşoară activi-
tatea sub denumirea asigurătorului (reasigurătorului).
 Asigurătorul (reasigurătorul) este obligat să aducă la cunoştinţă Autorităţii
de supraveghere, în termen de 5 zile de la data adoptării, hotărârii adunării gene-
rale privind constituirea filialei sau reprezentanţei.
Cum a fost menţionat, asigurătorul desfăşoară activitate în categoria ce a
obţinut licenţă de activitate.
La desfăşurarea de către asigurător a activităţii de asigurare de viaţă, legea
cu privire la asigurări prevede următoarele obligaţii:
1. Să efectueze, la finele anului, examinarea activităţii de asigurare de viaţă,
inclusiv calcularea, conform principiilor fundamentale şi general acceptate ale
calculului actuarial, a obligaţiilor aferente asigurărilor de viaţă şi a rezervelor
matematice necesare, precum şi estimarea concordanţei dintre rezervele tehnice,
matematice şi activele aferente.
2. Să efectueze examinarea activităţii de asigurare de viaţă pentru orice pe-
rioadă, la cererea Autorităţii de supraveghere, conform condiţiilor stabilite de
legea cu privire la asigurări.
3. Să furnizeze informaţii, documente şi detalii suplimentare, în forma pe
care Autoritatea de supraveghere o consideră necesară, pentru evaluarea active-
lor şi a situaţiei sale financiare, după depunerea la Autoritatea de supraveghere a
raportului privind asigurările de viaţă.
Activele admise să acopere rezervele tehnice şi matematice în cazul asigură-
rilor de viaţă vor fi folosite doar în raport cu obligaţiile aferente acestor asigurări.
Este interzisă grevarea unor astfel de active cu gaj sau ipotecă.
Legea cu privire la asigurări permite desfăşurarea activităţii simultană în ca-
tegoriile „asigurări de viaţă” şi „asigurări generale” numai în condiţiile separării
acestor două activităţi, în conformitate cu prevederile legii şi cu actele normative
ale Autorităţii de supraveghere.
Activitatea de asigurare de viaţă şi activitatea de asigurare generală sunt
gestionate separat pentru ca:
 interesele deţinătorilor de poliţe de asigurare de viaţă şi, respectiv, de po-
liţe de asigurare generală să nu fie în nici un fel prejudiciate şi, în special, profitul
înregistrat în una dintre cele două activităţi să nu fie folosit în beneficiul celeilalte
activităţi decât în cazuri excepţionale şi cu aprobarea prealabilă a Autorităţii de
supraveghere;
 marjele de solvabilitate, stabilite în conformitate cu prevederile legii cu
privire la asigurări şi cu actele normative ale Autorităţii de supraveghere, pentru
fiecare dintre cele două activităţi să fie calculate în mod independent, fără trans-
fer de active de la o activitate la alta.
În cazul în care prin respectarea acestor condiţii rezultă că mai există active
disponibile la una dintre cele două activităţi evidenţiate în mod distinct, aceste
active pot fi folosite pentru cealaltă activitate, dar numai cu aprobarea prealabi-
lă a Autorităţii de supraveghere.
Contabilitatea asigurătorilor cu activitate simultană trebuie organizată,
astfel încât din înregistrări să derive sursele rezultatelor pentru fiecare dintre
cele două activităţi. În acest scop, toate veniturile (în special, primele încasate,
plăţile de la reasigurători şi veniturile din investirea activelor) şi toate cheltuie-
lile (în special, cele de plată a daunelor, sumele suplimentare pentru rezervele
tehnice şi rezervele matematice, primele de reasigurare, cheltuielile operaţio-
nale pentru activitatea respectivă) trebuie să fie reflectate potrivit originii lor.
Cheltuielile comune ale celor două activităţi se înregistrează separat, pen-
tru fiecare activitate, în conformitate cu o metodă de repartizare aprobată de
către Autoritatea de supraveghere.
În cazul în care una dintre cele două marje de solvabilitate disponibile este
insuficientă, Autoritatea de supraveghere aplică, cu referinţă la activitatea la
care se înregistrează deficienţe, măsuri de redresare.
Asigurătorii care desfăşoară activitate simultană sunt obligaţi:
1. Să ţină pentru fiecare dintre cele două activităţi câte un registru special
al activelor, în conformitate cu prevederile legii cu privire la asigurări.
2. Să transmită Autorităţii de supraveghere toate informaţiile, documente-
le şi raportările, a căror formă, al căror conţinut, ale căror detalii şi certificări
sunt stabilite pentru fiecare activitate.
3. Să depună la Autoritatea de supraveghere, în termen de 3 luni de la
încheierea anului financiar, separat pentru fiecare dintre cele două activităţi,
bilanţul contabil şi contul de profit şi pierderi, la care să anexeze rapoartele
de audiere, precum şi rapoartele financiare stabilite de Autoritatea de supra-
veghere.
Condiţiile constituirii asigurătorului, licenţierii şi încetării activităţii lui,
prevăzute de legislaţia în vigoare în domeniul asigurărilor, sunt aplicabile rea-
sigurătorului care efectuează reasigurarea ca gen de activitate.
Cedarea de către asigurătorul (reasigurătorul) rezident al Republicii Mol-
dova a riscurilor în reasigurare în afara teritoriului ei poate fi efectuată nemijlo-
cit către un reasigurător nerezident al Republicii Moldova, dacă acesta este un
reasigurător autorizat şi supravegheat în ţara sa de reşedinţă. Cedarea de către
asigurătorul (reasigurătorul) rezident al Republicii Moldova a riscurilor în rea-
sigurare către reasigurătorul menţionat nerezident al Republicii Moldova poate
fi efectuată prin intermediul brokerului de reasigurare nerezident sau rezident
al Republicii Moldova.
 Legea cu privire la asigurări reglementează procesul de efectuare a suprave-
gherii pieţei de asigurări:
1. Supravegherea participanţilor profesionişti la piaţa asigurărilor se efec-
tuează prin:
 control al documentelor;
 analize din oficiu şi inspecţii în teren;
 intervenţii în limita împuternicirilor atribuite prin prezenta legea cu pri-
vire la asigurări.
2. În cadrul supravegherii, Autoritatea de supraveghere solicită participanţi-
lor profesionişti la piaţa asigurărilor orice informaţie şi document pentru îndepli-
nirea eficientă a sarcinilor încredinţate sub acest aspect.
3. În vederea exercitării funcţiilor de control şi asigurării unei supravegheri
eficiente, participanţii profesionişti la piaţa asigurărilor, autorităţile publice, or-
ganizaţiile şi întreprinderile sunt obligate să prezinte Autorităţii de supraveghere
orice informaţie sau document solicitat pentru executarea prevederilor legii cu
privire la asigurări.
4. Inspecţiile în teren se efectuează de către Autoritatea de supraveghere, în
conformitate cu procedura stabilită prin actele sale normative.
5. Participanţii profesionişti la piaţa asigurărilor sunt obligaţi să colaboreze
cu Autoritatea de supraveghere la atingerea obiectivelor controlului, să facă po-
sibilă chestionarea oricărui angajat, să asigure accesul la toate documentele şi la
alte surse de informaţie necesare controlului.
6. Persoana care efectuează controlul activităţii asigurătorului (reasigurăto-
rului), brokerului de asigurare şi de reasigurare poartă răspundere, în conformita-
te cu legislaţia în vigoare, pentru divulgarea informaţiilor, obţinute pe parcursul
controlului, ce constituie secret al asigurării sau secret comercial.
7. Autorităţile publice care exercită controlul asigurătorilor (reasigurători-
lor) şi brokerilor de asigurare sau de reasigurare, în limitele împuternicirilor pre-
văzute de actele legislative, vor comunica Autorităţii de supraveghere încălcările
legislaţiei în domeniul asigurărilor.
8. Autoritatea de supraveghere, personalul ei poartă răspundere disciplinară,
administrativă, civilă şi penală pentru deciziile şi acţiunile lor care au periclitat
neîntemeiat activitatea asigurătorilor sau le-au cauzat prejudicii.
Asigurătorul (reasigurătorul), intermediarul în asigurări sau în reasigurări
care încalcă prevederile legii cu privire la asigurări şi ale altor acte normative
ce reglementează activitatea de asigurare poartă răspundere în conformitate cu
legislaţia civilă, administrativă şi penală.
Încălcarea cu intenţie sau din culpă, prin acţiune sau inacţiune a prevederilor
legii cu privire la asigurări şi ale actelor normative ale Autorităţii de suprave-
ghere se sancţionează cu:
 limitarea operaţiunilor, prin aplicarea măsurilor prevăzute de legisla-
ţie;
 amendă aplicabilă persoanelor cu funcţie de răspundere ale asigurătoru-
lui (reasigurătorului) şi brokerului de asigurare;
 amendă de până la 0,3 la sută din capitalul social, aplicabilă asigurăto-
rului (reasigurătorului) şi brokerului de asigurare;
 suspendarea sau retragerea licenţei.
Amenzile se aplică prin decizia Autorităţii de supraveghere şi constituie
venit la bugetul de stat.
Decizia de sancţionare produce efecte din data comunicării persoanei
sancţionate.
Prejudiciile cauzate prin încălcarea legislaţiei ce reglementează activitatea
de asigurare se repară în modul stabilit de legislaţia civilă.
Reorganizarea asigurătorului (reasigurătorului) se efectuează cu avizul
scris al Autorităţii de supraveghere. Asigurătorul (reasigurătorul) constituit
prin reorganizare începe activitatea numai după obţinerea licenţei în condiţiile
prevăzute de legislaţia în vigoare.
Prin reorganizarea asigurătorului poate fi creată doar societate de asigura-
re.
Asigurătorul intră în lichidare prin hotărârea adunării generale a acţionari-
lor sau prin hotărâre judecătorească, adoptate conform legislaţiei cu privire la
insolvabilitate, precum şi în cazul prevăzut de legea cu privire la asigurări.
Activitatea asigurătorului (reasigurătorului) conform legii cu privire la
asigurări se supune unui audit anual extern efectuat de către o organizaţie de
audit sau de către un auditor întreprinzător individual care deţine licenţă pentru
activitate de audit în domeniul asigurărilor.
Organizaţia de audit sau auditorul întreprinzător individual verifică situaţi-
ile financiare anuale ale asigurătorului (reasigurătorului) în conformitate cu le-
gislaţia în vigoare şi cu standardele de audit, armonizate la standardele interna-
ţionale de audit, şi înaintează asigurătorului (reasigurătorului) actul de control
privind situaţiile financiare anuale, însoţit de raportul de expertiză contabilă.
Raportul de expertiză contabilă al organizaţiei de audit sau al auditorului
întreprinzător individual este anexată la raportul anual al asigurătorului (rea-
sigurătorului) şi se publică împreună cu acesta în conformitate cu prevederile
legii cu privire la asigurări.
 1.3. Riscul asigurat
Conform legii cu privire la asigurări, noțiunea cazului de asigurare prezintă
un risc asigurat, prevăzut în contractul de asigurare, a cărui producere conferă
asiguratului dreptul de a fi indemnizat sau despăgubit de către asigurător.
Prin contractul de asigurare, contractantul asigurării sau asiguratul se obligă
să plătească o primă asigurătorului, iar acesta se obligă ca, la producerea riscului
asigurat, să plătească asiguratului, beneficiarului asigurării sau terțului păgubit
despăgubirea ori indemnizația de asigurare, rezultată din contractul de asigurare
încheiat în condițiile legii, în limitele şi în termenele convenite.
Asiguratul este obligat să informeze asigurătorul despre toate circumstanțele
esențiale pentru determinarea gradului de risc. Asiguratul este obligat, de aseme-
nea, să răspundă la toate întrebările adresate de către asigurător pentru a determi-
na gradul de risc al bunurilor asigurate.
Contractul de asigurare intră în vigoare după achitarea de către asigurat a
primei depline sau a ratei inițiale. Acesta prevede termenul de asigurare, care
include perioada în care asigurătorul este obligat să efectueze plățile de asigurare
în legătură cu survenirea cazului asigurat prevăzut de contractul de asigurare.
Începutul şi sfârşitul termenului de asigurare este prevăzut de contract. Termenul
de asigurare poate să nu coincidă cu termenul acoperirii de asigurare. Începutul
este totdeauna identic, iar acoperirea de asigurare poate să se termine mai înainte.
De exemplu, în caz dacă asiguratul n-a achitat în termen rata primei de asigurare
sau asigurătorul în legătură cu survenirea cazului asigurat a achitat despăgubirea
de asigurare în mărimea sumei de asigurare.
Modificarea Contractului de asigurare se efectuează în perioada de valabili-
tate a acestuia, care se perfectează în formă scrisă prin întocmirea unor acorduri
adiționale, contracte, care ulterior semnării de către pârți, fac parte integrantă din
contractul de asigurare. Orice modificare a contractului de asigurare se anunță în
prealabil celeilalte pârți în termenul stabilit de condițiile asigurării. Nerespecta-
rea termenului de preaviz atrage după sine dreptul pârții de a solicita rezilierea
contractului de asigurare din data presupusei modificări.
Dacă una din pârți nu este de acord cu includerea unor modificări în contrac-
tul de asigurare, atunci în termenul stabilit de contract, partea care a solicitat mo-
dificarea contractului, va lua decizia despre rămânerea în vigoare a contractului
în baza clauzelor inițiale, sau va iniția rezilierea lui.
Consecințele cazului asigurat se exprimă în distrugerea integrală sau parțială
a obiectului asigurării. La survenirea cazului asigurat cu bunurile asigurate, plata
de asigurare (paguba) se achită sub formă de despăgubire de asigurare.
Asigurarea de bunuri se poate efectua numai în beneficiul proprietarului de
bunuri, dacă legislaţia în vigoare sau contractul nu prevede altfel.
 Suma asigurată nu poate depăşi valoarea reală a bunurilor asigurate din mo-
mentul încheierii contractului de asigurare. În caz contrar, contractul este nul, în
virtutea legii, în partea, din suma asigurată, care depăşeşte valoarea reală a bunu-
rilor în momentul încheierii contractului.
La încheierea contractului, asigurătorul are dreptul să examineze bunurile
pentru a constata existenţa şi starea lor reală.
Legea cu privire la asigurări obligă asiguratul să întreţină bunul asigurat în
condiţii adecvate şi în conformitate cu stipulările stabilite în contract pentru a
preveni producerea riscului asigurat. Asigurătorul are dreptul să verifice modul
în care este întreținut bunul asigurat.
Despăgubirea de asigurare se stabileşte prin acordul comun al asigurătorului
şi asiguratului şi nu poate depăşi valoarea bunurilor la data producerii evenimen-
tului asigurat şi nici cuantumul prejudiciului real suportat.
Conform condițiilor asigurării, asiguratul are dreptul:
 să încaseze despăgubirea de asigurare în mărimea pagubei reale suporta-
te, în limitele sumei asigurate, ţinându-se cont de condiţiile concrete stipulate în
contractul de asigurare;
 să încheie contract de asigurare în favoarea terţei persoane. În acest caz,
dreptul la încasarea despăgubirii de asigurare în baza contractului de asigurare îl
deţine persoana indicată ca beneficiar în contractul şi poliţa de asigurare;
 să modifice condiţiile contractului de asigurare conform condiţiilor pre-
văzute în contractul de asigurare;
 să rezilieze contractul de asigurare conform prevederilor contractului de
asigurare și legislației în vigoare.
Contractul de asigurare, de asemenea, prevede și obligațiile asiguratului,
care includ următoarele:
 să plătească la timp şi integral prima de asigurare în modul stabilit de
contractul de asigurare;
 să asigure integritatea documentelor în baza cărora a fost încheiat con-
tractul de asigurare.
 să informeze asigurătorul despre toate împrejurările esențiale pentru de-
terminarea gradului de risc la încheierea contractului de asigurare şi despre toate
modificările gradului de risc (condițiile de păstrare, exploatare etc.) în perioada
valabilității lui, să prezinte asigurătorului informație suplimentară despre bunuri-
le asigurate în perioada de asigurare.
 să întreţină bunul asigurat în condiţii adecvate şi în conformitate cu stipu-
lările stabilite în contract pentru a preveni producerea riscului asigurat;
 la survenirea cazului asigurat, să ia, pe seama asigurătorului şi în limitele
sumei la care s-a făcut asigurarea, în funcţie de împrejurări, măsuri de limitare a
pagubelor.
 În caz că a survenit riscul asigurat, asiguratul este obligat:
 să întreprindă toate măsurile posibile în vederea salvării bunurilor asi-
gurate, evitarea deteriorării în continuare şi înlăturarea cauzelor care ar provoca
extinderea pagubei;
 să înştiinţeze instanţele competente (poliţia, serviciul de pompieri, servi-
ciul de avarii etc.) despre survenirea cazului asigurat;
 imediat, însă nu mai târziu de termenul stabilit în contract, să înștiințeze
în scris asigurătorul despre cazul asigurat, prin depunerea unei declarații cu in-
dicarea datei, locului, cauzelor şi împrejurărilor cazului asigurat, cu anexarea
listei bunurilor deteriorate, distruse sau furate, indicându-se paguba aproximativă
pentru fiecare. Comunicarea întârziată despre survenirea evenimentului, care are
semnele unui caz asigurat, îi dă asigurătorului dreptul de a refuza plata despăgu-
birii de asigurare numai în cazul când, prin neexecutare, interesele asigurătorului
sunt afectate în mod serios;
 să păstreze toate bunurile rămase după producerea cazului asigurat, atât
cele deteriorate, cât şi cele nedeteriorate, în starea în care au rămas după produce-
rea cazului asigurat până la sosirea reprezentantului asigurătorului, dacă aceasta
nu contravine intereselor de securitate sau reducerii pagubei;
 să prezinte asigurătorului, la cerere, bunurile deteriorate, precum şi părţi-
le, accesoriile, detaliile şi rămăşiţele acestora;
 să acorde asigurătorului posibilitatea de a examina bunurile deteriorate în
scopul constatării circumstanțelor şi mărimii pagubei pentru întocmirea actelor
de asigurare corespunzătoare şi determinarea despăgubirii de asigurare;
 să participe la măsurile de reducere a pagubei şi de salvare a bunurilor
asigurate;
 în caz de distrugere, pierdere sau deteriorare a bunurilor asigurate, să pre-
zinte asigurătorului toate documentele disponibile, necesare pentru determinarea
cauzelor distrugerii sau deteriorării bunurilor şi constatarea întinderii pagubei;
 să transmită asigurătorului toate documentele şi să întreprindă măsurile
necesare pentru a garanta asigurătorului exercitarea dreptului de acţiune în regres
faţă de persoanele vinovate;
 la cererea pentru despăgubirea de asigurare să anexeze documente obli-
gatorii, care să confirme survenirea cazului asigurat şi cuantumul prejudiciului,
conform legislației în vigoare:
 să îndeplinească alte obligaţii în conformitate cu prezentele condiţii de
asigurare, contractul de asigurare şi legislaţia în vigoare a Republicii Moldova.
Contractul de asigurare prevede și drepturile asigurătorului, care includ ur-
mătoarele:
 să verifice informația prezentată de asigurat şi corespunderea obiectului
asigurat cu descrierea făcută;
  să verifice starea obiectului asigurat, modul în care este întreținut bunul
asigurat, precum şi corespunderea datelor prezentate de asigurat, la încheierea
contractului de asigurare;
 să participe la acțiunile de salvare şi păstrare a bunurilor asigurate, să
ofere recomandări în scris asiguratului cu privire la reducerea pagubei;
 să determine de sine stătător cauzele şi circumstanțele cazului asigurat;
 să înceapă examinarea bunurilor deteriorate, fără a aştepta înștiințarea
asiguratului despre pagubă. Asiguratul nu este în drept să împiedice asigurăto-
rului;
 să solicite asiguratului informația necesară pentru constatarea concretă a
cazului asigurat sau a mărimii despăgubirii de asigurare dispusă plăţii, inclusiv
datele, care constituie taina comercială;
 în caz de necesitate, să depună cerere în instanţele competente referitor la
prezentarea documentelor şi informaţiilor corespunzătoare, care confirmă cauze-
le survenirii cazului asigurat;
 să preia în proprietatea sa rămășițele bunurilor asigurate sau înseși bunu-
rile pe care s-a achitat despăgubirea de asigurare integrală, în cuantumul sumei
asigurate.
La încheierea contractului de asigurare și în perioada de gestionare a acestu-
ia, asigurătorul este obligat:
 să familiarizeze asiguratul cu condițiile de asigurare;
 la data achitării primei de asigurare să remită asiguratului poliţă de asi-
gurare;
 să asigure confidențialitate în relațiile cu asiguratul;
 să îndeplinească alte obligații în conformitate cu condițiile de asigurare,
contractul de asigurare şi legislaţia în vigoare a Republicii Moldova.
La survenirea cazului asigurat, asigurătorul este obligat:
 să examineze obiectul asigurării în termenul prevăzut de contract din mo-
mentul prezentării cererii asiguratului;
 cu participarea asiguratului să întocmească procesul – verbal privind pro-
ducerea pagubei;
 în comun cu asiguratul să efectueze calculul pagubei şi să determine suma
despăgubirii de asigurare;
 după constatarea tuturor circumstanțelor de survenire a cazului asigurat,
să efectueze plata despăgubirii de asigurare în formă bănească;
 în caz că refuză să plătească despăgubirea de asigurare, asigurătorul este
obligat să înștiințeze asiguratul în scris, argumentând motivul refuzului.
În cazul în care s-a încheiat contract de asigurare pentru o sumă asigurată
inferioară valorii bunului supus asigurării, despăgubirea cuvenită se reduce pro-
porţional raportului dintre suma prevăzută în contract şi valoarea bunului, dacă
prin contract nu s-a convenit altfel.
Dacă pentru acelaşi bun sunt încheiate mai multe contracte de asigurare
care, în ansamblu, depăşesc valoarea reală a bunului, fiecare asigurător este
obligat să plătească partea din prejudiciu egală cu raportul dintre suma asigurată
prin con- tract şi valoarea totală a sumelor asigurate prin toate contractele, fără ca
asigura- tul să poată încasa o despăgubire mai mare decât prejudiciul efectiv,
consecinţă directă a riscului. Asiguratul are obligaţia să declare existenţa unor
alte asigurări pentru acelaşi bun la diferiţi asigurători, atât la încheierea
contractului de asigu- rare, cât şi pe parcursul executării lui.
În cazul înstrăinării bunurilor asigurate, dobânditorul are opţiunea de a men-
ţine valabilitatea contractului de asigurare sau de a-l rezilia în modul stabilit de
legislaţia în vigoare.
În cazul menţinerii valabilităţii contractului de asigurare, vânzătorul are
obligaţia de a informa asigurătorul, în decursul a 10 zile de la data înstrăinării,
despre înstrăinarea bunurilor asigurate. În caz contrar, contractul de asigurare se
consideră reziliat din momentul înstrăinării bunurilor. Asigurătorul, la rândul său,
este obligat să recalculeze prima de asigurare pentru noul asigurat şi să reducă
sau, respectiv, să majoreze prima de asigurare pentru perioada neexpirată a con-
tractului de asigurare.
În cazul asigurării de bunuri, contractul de asigurare poate să prevadă aplica-
rea francizei, al cărei cuantum se stabilește prin acordul comun al pârților.
În cazul asigurării de viață, indemnizația de asigurare se acordă sub formă
de plată unică sau de plăţi periodice. Suma asigurată pentru asigurarea de deces
poate să difere de suma asigurată pentru asigurarea de supravieţuire.
Indemnizaţia de asigurare se plăteşte asiguratului sau, în caz de deces al
acestuia, beneficiarului desemnat de el conform contractului de asigurare înche-
iat. Dacă nu s-a desemnat niciun beneficiar, indemnizaţia de asigurare se plăteşte
moştenitorilor asiguratului în calitate de beneficiari.
În cadrul asigurării de viaţă, pentru care se constituie rezervă matematică,
asiguratul poate să înceteze efectuarea plăţii primelor cu dreptul de a menţine
contractul la o sumă asigurată redusă sau de a-l rezilia, solicitând restituirea re-
zervei constituite (suma de răscumpărare), conform contractului de asigurare.
Legea cu privire la asigurări prevede ca asiguratul care a încheiat contract
de asigurare de viaţă individual trebuie să aibă la dispoziţie, de la data semnării
contractului de către asigurător, o perioadă de 20 de zile în interiorul căreia să
poată denunţa contractul în cauză. Aceste prevederi nu se aplică contractelor de
asigurare de viaţă cu o durată de până la 6 luni inclusiv.
 Indemnizaţia de asigurare se datorează independent de sumele cuvenite asi-
guratului sau beneficiarului din asigurările sociale, de repararea prejudiciului de
către persoanele responsabile de producerea lui, precum şi de sumele primite de
la alţi asigurători în temeiul unor alte contracte de asigurare. Creditorii asiguratu-
lui nu au dreptul să urmărească indemnizaţia de asigurare cuvenită beneficiarului
sau moştenitorului legal, după caz.
În cazul asigurării de viaţă, cuantumul venitului investiţional aplicat la cal-
cularea tarifelor de asigurare şi prevăzut în contractul de asigurare nu poate depă-
şi procentul anual stabilit prin actele normative ale Autorităţii de supraveghere.
Asiguratul persoană fizică poate, cu acordul asigurătorului, să beneficieze
de un împrumut cu dobândă în limitele rezervei acumulate în cazul asigurării
de viaţă.
Conform prevederilor legii cu privire la asigurări, la rezilierea contractului
de asigurare de viaţă, asigurătorul restituie asiguratului, conform contractului de
asigurare, rezerva acumulată (suma de răscumpărare).
Asigurările riscurilor financiare şi de garanții au ca obiect acoperirea ris-
curilor de insolvabilitate generală, precum şi de garanţii directe sau indirecte. La
încheierea acestor tipuri de contracte, prin metoda folosită în evaluarea riscurilor
de credit şi a riscului la subscrierea unei garanții, trebuie să rezulte că asiguratul
îndeplinește condițiile necesare pentru a putea fi angajată răspunderea asigură-
torului. Indemnizația pentru asigurarea împotriva riscului de pierderi financiare
cuprinde atât dauna efectivă, cât şi pierderea de profit, precum şi cheltuielile ge-
nerale şi cele decurgând direct sau indirect din producerea riscului asigurat.
La asigurarea răspunderii civile, asigurătorul se obligă să plătească o despă-
gubire pentru prejudiciul de care asiguratul răspunde în temeiul legii faţă de terţe
persoane păgubite şi pentru cheltuielile suportate de asigurat în procesul civil.
Prin contractul de asigurare, se poate include în asigurare şi răspunderea
civilă a unei persoane, alta decât aceea care a încheiat contractul.
În cazul asigurării răspunderii civile, drepturile persoanei păgubite se exer-
cită împotriva persoanei răspunzătoare de producerea pagubei.
Asigurătorul poate fi chemat în judecată, de persoanele păgubite, în limitele
obligaţiilor ce îi revin prin contractul de asigurare.
Despăgubirea se stabileşte potrivit unui acord dintre asigurat, persoana pă-
gubită şi asigurător, în conformitate cu contractul de asigurare ori cu o hotărâre
judecătorească. Pentru stabilirea despăgubirii în cazul evenimentelor produse pe
teritoriul Republicii Moldova, părţile sunt în drept, dacă nu ajung la înţelegere, să
supună litigiul spre soluţionare unei instanţe de judecată din Republica Moldova.
Asigurătorul plăteşte nemijlocit celui păgubit despăgubire (care nu poate fi
urmărită de creditorii asiguratului) în măsura în care acesta nu a fost despăgubit
de asigurat. Despăgubirea se plăteşte asiguratului în cazul în care acesta dove-
deşte că l-a despăgubit pe cel păgubit, dacă asigurătorul nu are dreptul la acţiune
de regres faţă de asigurat.
La asigurarea răspunderii civile, asigurătorul este în drept:
 să participe, în lipsa asiguratului şi independent de voinţa lui, la examina-
rea circumstanţelor producerii cazului asigurat;
 să prezinte instituţiilor de rigoare interpelări, adrese şi petiţii care ar viza
circumstanţele cazului pretins asigurat.
La rezilierea contractului de asigurare de bunuri sau a contractului de asigu-
rare de răspundere civilă din culpa asigurătorului, conform prevederilor legii cu
privire la asigurări, asiguratului i se restituie integral prima de asigurare. În alte
cazuri, asigurătorul restituie asiguratului ori succesorilor lui primele de asigurare
pentru lunile complete până la expirarea contractului, reţinând suma cheltuielilor
efective de gestiune, în funcţie de clasele de asigurare.
Restituirea primelor de asigurare se efectuează numai în cazurile în care nu
s-au plătit sau nu se datorează despăgubiri de asigurare.
Contractul de asigurare poate fi considerat nul în cazurile prevăzute de legis-
laţie sau dacă a fost încheiat:
 în condiţii care contravin legislaţiei în vigoare sau care defavorizează si-
tuaţia asiguratului în raport cu legislaţia în vigoare;
 asupra unor bunuri declarate ca fiind obţinute ilicit, sechestrate sau ares-
tate, ori care urmează a fi confiscate în temeiul unei sentinţe judecătoreşti defi-
nitive;
 cu o persoană neautorizată să încheie contracte în numele asigurătorului;
 după producerea evenimentului pentru care contractul de asigurare preve-
de plata despăgubirii de asigurare sau a indemnizaţiei de asigurare.
În cazul nulităţii absolute a contractului de asigurare, asigurătorul restituie
integral asiguratului primele de asigurare încasate. Asigurătorul sau asiguratul
poate pretinde la repararea prejudiciului cauzat prin contractul de asigurare de-
clarat nul.
Nicio faptă a asigurătorului (reasigurătorului) ori a intermediarului în asi-
gurări sau în reasigurări constând în încălcarea oricăror prevederi ale legii cu
privire la asigurări sau a actelor normative ale Autorităţii de supraveghere, a
cuantumului primelor de asigurare, precum şi a altor reglementări privind în-
cheierea contractului de asigurare sau reasigurare, nu poate fi invocată (a se
baza) de asigurător (reasigurător) pentru anularea contractului de asigurare sau
de reasigurare.
Specificul legislației civile în sfera asigurărilor constă în aceea că asigură
egalitatea în drepturi a tuturor participanților afacerii în asigurări, dar cu prio-
ritatea asiguratului. Aceasta demonstrează protejarea asiguratului din mai mul-
te motive. În primul rând, particularităţile manifestării esenţei asigurării, care
constă în faptul că asiguratul în momentul încheierii contractului de asigurare
achită plata pentru asigurare, iar în schimb primeşte acoperirea de asigurare şi
nu un produs cu acelaşi cost. În al doilea rând, asigurarea diferă din cauza pro-
cedurilor complicate ce țin de calculele tarifelor de asigurare, despăgubirilor şi
indemnizațiilor de asigurare şi este bazată pe o terminologie specifică ce com-
plică înţelegerea documentelor de asigurare şi multe aspecte ale tranzacţiilor
în asigurări de către asigurat, care este nepregătit. În al treilea rând, interesele
asigurătorului sunt aparate de profesionişti, care activează în cadrul societăților
de asigurări.
În baza motivelor enumerate supra, sistemul legislaţiei civile garantează
egalitatea drepturilor şi a obligaţiilor părţilor contractuale în asigurări prin prio-
ritatea apărării intereselor asiguratului, fiindcă tranzacţiile în asigurări sunt unele
dintre cele mai complicate tipuri de tranzacţii în afaceri pentru client.

1.4. Prima de asigurare

Prima de asigurare, conform art. 7 al legii cu privire la asigurări, repre-
zintă suma pe care asiguratul este obligat să o plătească asigurătorului, la eli-
berarea poliței de asigurare, în modul şi în termenul prevăzute de contractul de
asigurare, în schimbul preluării de către asigurător a riscului asigurat.
Plata primei de asigurare se face integral sau în rate plătibile în termenele
scadente prevăzute în contract conform negocierii pârților, la sediul asigurăto-
rului sau al reprezentanților săi, dacă în contractul de asigurare nu se prevede
altfel.
Tariful de asigurare reprezintă cota (calculată pe o unitate a sumei asigura-
te) a primei de asigurare plătită de asigurat pentru o anumită perioadă.
Asigurătorii şi intermediarii în asigurări sunt obligaţi să opereze cu prime-
le şi tarifele de asigurare obligatorie, stabilite în conformitate cu legi speciale.
În cazul asigurărilor benevole, primele şi tarifele de asigurare sunt cal-
culate de asigurător. Mărimea concretă a tarifului de asigurare se stabileşte în
contractul de asigurare prin acordul comun al părţilor.
Autoritatea de supraveghere solicită asigurătorilor să colecteze şi să sis-
tematizeze datele statistice de bază, potrivit formularelor sale tipizate. Aceste
date sunt folosite de asigurători la calcularea primelor pentru fiecare clasă de
asigurare.
Dovada plății primelor de asigurare o va face asiguratul, înscris constata-
tor fiind orice document probator al plății prevăzut de legislația în vigoare.
 1.5. Dauna sau indemnizația
Documentul juridic ce reglementează baza normativă dintre asigurător şi
asigurat este contractul de asigurare, în temeiul căruia asigurătorul este obligat la
survenirea cazului asigurat să efectueze plata de asigurare asiguratului sau altei
persoane în favoarea căreia este încheiat contractul de asigurare.
Contractul de asigurare se încheie în forma şi în modul stabilit de legislaţia
civilă în vigoare.
Contractul de asigurare trebuie să conţină următoarele clauze: numele sau
denumirea părţilor contractante, numărul de identificare de stat, domiciliul sau
sediul lor; obiectul asigurării; riscurile care se asigură; începutul şi durata asigu-
rării; suma asigurată; prima de asigurare, locul şi termenele de plată; procedeul
de modificare, reziliere şi încetare a contractului; condiţiile de plată a despăgubi-
rii de asigurare sau a indemnizaţiei de asigurare; drepturile şi obligaţiile părţilor;
răspunderea părţilor; jurisdicţia soluţionării litigiilor şi alte clauze stabilite prin
lege sau prin acordul părţilor.
La încheierea contractului de asigurare, asigurătorul selectează circumstan-
ţele riscurilor în baza cărora are posibilitate de a evalua probabilitatea apariţiei
evenimentului asigurat.
Cazul asigurat prezintă evenimentul, riscul asigurat la a cărei producere le-
gislaţia sau contractul de asigurare prevede plata sumei asigurate sau a despăgu-
birii de asigurare.
În asigurarea de bunuri şi de răspundere civilă, suma pe care asigurătorul o
datorează asiguratului în vederea compensării pagubei produse de evenimentul
asigurat reprezintă despăgubirea de asigurare. Consecinţele cazului asigurat se
exprimă în distrugerea integrală sau parţială a obiectului asigurării.
În asigurarea de viață, suma care urmează a fi plătită asiguratului sau bene-
ficiarului asigurării la producerea evenimentului prevăzut în contract reprezintă
indemnizația de asigurare.
Indemnizația de asigurare sau despăgubirea de asigurare se plătește de că-
tre asigurător în bani. Compensarea prejudiciului prin restabilirea sau repararea
bunurilor, prin prestarea de servicii se permite doar cu acordul scris al asigura-
tului.
Despăgubirea de asigurare se stabileşte prin acordul comun al asigurătorului
şi asiguratului şi nu poate depăşi valoarea bunurilor la data producerii evenimen-
tului asigurat şi nici cuantumul prejudiciului real suportat.
La încheierea contractelor de răspundere civilă, asigurătorul plăteşte despă-
gubirea de asigurare nemijlocit celui păgubit în măsura în care acesta nu a fost
despăgubit de asigurat. Despăgubirea se plăteşte asiguratului în cazul în care
acesta dovedeşte că l-a despăgubit pe cel păgubit, dacă asigurătorul nu are drep-
tul la acţiune de regres faţă de asigurat.
Plata sumelor de asigurare la survenirea cazului asigurat se achită de către
asigurător în limita răspunderii asumate sub formă bănească prin suma asigurată.
Sistemul de răspundere în asigurări prezintă principii de acoperire a daune-
lor, ce condiţionează corelaţia dintre suma de asigurare a bunurilor asigurate şi
paguba reală, adică nivelul despăgubirii pagubei apărute.
Suma asigurată este limita maximă a răspunderii asigurătorului în cazul pro-
ducerii evenimentului pentru care s-a încheiat contractul de asigurare.
Sistemul de răspundere în asigurări prezintă principii de acoperire a daune-
lor, ce condiţionează corelaţia dintre suma de asigurare a bunurilor asigurate şi
paguba reală, adică nivelul despăgubirii pagubei apărute.
În practica asigurărilor se utilizează următoarele principii de acoperire a da-
unelor:
 răspunderea valorii reale;
 răspunderea proporţională;
 răspunderea până la primul caz de asigurare;
 răspunderea părţii fracţionare;
 răspunderea valorii restabilite;
 răspunderea maximă admisibilă.
Răspunderea valorii reale. La acoperirea daunei în baza principiului dat,
suma despăgubirii de asigurare se determină ca valoarea efectivă a bunurilor la
ziua încheierii contractului de asigurare.
Despăgubirea de asigurare este egală cu suma daunei.
De exemplu, valoarea reală a obiectului asigurat constituie 500 mii lei. În
urma calamităţilor naturale, obiectul a fost distrus complet, suma daunei consti-
tuind 500 mii lei. Mărimea despăgubirii de asigurare va alcătui 500 mii lei.
Răspunderea proporţională. Acoperirea daunei prin principiul dat înseam-
nă asigurarea nedeplină a valorii obiectului. Valoarea despăgubirii de asigurare
presupune participarea asiguratului la restituirea pagubei, adică asiguratul poartă
o parte de răspundere din acest risc.
Mărimea despăgubirii de asigurare conform principiului dat se calculează
după formula următoare:
SxF
D= ,
E
unde:
D – mărimea despăgubirii de asigurare, lei;
S – suma de asigurare conform contractului de asigurare, lei;
 F – suma efectivă a daunei;
E – valoarea bunurilor asigurate stabilită prin evaluare.
De exemplu, valoarea reală a obiectului asigurat constituie 2 mil. lei, suma
de asigurare 1mil. lei. Pierderile asiguratului în urma deteriorării obiectului con-
stituie 0,5 mil. lei. În acest caz mărimea despăgubirii de asigurare va constitui
0,25 mil. lei (1 x 0,5 : 2).
Răspunderea până la primul caz de asigurare prevede plata despăgubirii de
asigurare în mărimea pierderii, dar în limita sumei de asigurare. După prin- cipiul
dat, suma daunei în limita sumei de asigurare la survenirea primului caz de
asigurare se compensează în mod integral. Suma daunei ce depăşeşte suma de
asigurare la survenirea primul caz de asigurare şi la survenirea următoarelor
cazuri de asigurare nu se recuperează.
De exemplu, bunurile au fost asigurate prin utilizarea principiului de aco-
perire a daunelor până la primul caz de asigurare (primului risc) la suma 80 mii
lei. Suma daunei ca rezultat inundaţiei constituie 100 mii lei. Despăgubirea de
asigurare se achită în mărime de 80 mii lei.
Răspunderea părţii fracţionare stabileşte două sume de asigurare în con-
tractul de asigurare: suma reală a obiectelor asigurate şi suma indicată. Prin suma
indicată asiguratul, de obicei, primeşte acoperirea riscului, exprimată în fracţie
naturală sau procente. Răspunderea asigurătorului este limitată în mărimea părţii
fracţionare, de aceea suma de asigurare va fi egală cu suma indicată şi cu mări-
mea părţii fracţionare. Despăgubirea de asigurare este egală cu suma daunei, dar
nu poate fi mai mare ca suma de asigurare.
În cazul, când suma indicată este egală cu valoarea reală a obiectului asigu-
rat, acoperirea daunei prin principiul „răspunderea părţii fracţionare” corespunde
principiului „răspunderea până la primul caz de asigurare”.
În caz că suma indicată de către asigurat în contractul de asigurare este mai
mică ca valoarea reală a obiectului, despăgubirea de asigurare se calculează prin
următoarea formulă:
IxF
D= ,
E
unde:
D – despăgubirea de asigurare, lei;
I – suma de asigurare indicată, lei;
F – suma efectivă a daunei;
E – valoarea bunurilor asigurate stabilită prin evaluare.
De exemplu, valoarea indicată în contract a bunurilor asigurate constituie 2
mil. lei, valoarea reală constituie 4 mil. lei. În urma producerii cazului asigurat –
furt, pierderile au constituit 3 mil. lei. Despăgubirea de asigurare va fi achitată în
mărime de 1,5 mil. lei (2 x 3 : 4).
Răspunderea valorii restabilite înseamnă că despăgubirea de asigurare la
survenirea cazului asigurat va fi egală cu preţul nou al obiectului asigurat. La
asigurarea bunurilor, uzura nu se ia în consideraţie.
Asigurarea prin utilizarea principiului de acoperire a daunei „răspunderea
valorii restabilite” corespunde principiului acoperii de asigurare integrală.
Răspunderea maximă admisibilă presupune existenţa unei anumite limite
a despăgubirii de asigurare. Prin sistemul dat, suma pierderilor spre recuperare
se determină ca diferenţa dintre mărimea anterior stabilită şi nivelul de venit ob-
ţinut. De obicei, acoperirea daunei prin acest principiu este folosită la asigurarea
riscurilor mari, spre exemplu asigurarea veniturilor. Dacă la survenirea cazului
de asigurare nivelul venitului obţinut va fi mai mic ca mărimea anterior stabilită
drept limită maximă, atunci se va recupera diferenţa dintre limită şi venitul efec-
tiv primit.
De exemplu, contractul de asigurare prevede următorul eveniment, posibil,
caz asigurat: când valoarea roadei efectiv obţinută va fi mai mică decât mărimea
stabilită, atunci diferenţa dintre limită şi valoarea reală a roadei anului curent se
consideră pierdere şi va fi restituită.
Asigurătorul, în baza analizei rezultatelor din ultimii 3 ani, a stabilit costul
roadei de cartofi de pe 1ha 15 mii lei. Efectiv valoarea roadei a constituit 12 mii
lei. Despăgubirea de asigurare constituie 3 mii lei (15 - 12).
La asigurarea bunurilor, suma de asigurare stabilită în contractul de asigura-
re nu poate depăşi valoarea reală a acestora la data încheierii contractului.
În contractul asigurării de persoane, suma de asigurare este stabilită de asi-
gurat cu acordul asigurătorului.
Indemnizaţia de asigurare se achită asiguratului sau persoanei terţe, indi-
ferent de sumele ce se cuvin acestora pe alte contracte de asigurare, precum pe
asigurarea socială şi în ordine de restituire a daunei. Indemnizaţia de asigurare la
asigurarea de persoane ce se cuvine beneficiarului, în cazul decesului asiguratu-
lui, de asemenea, nu se include în suma averii succesorală (moştenită).
În contractul de asigurare poate fi determinată o anumită mărime a despă-
gubirii, care este achitată de către asigurat de sine stătător – franciza. Franciza
poate fi condiţionată şi necondiţionată. La stabilirea franșizei condiţionate,
despăgubirea, mărimea căreia este mai mică decât mărimea francizei, nu se
recuperează, însă despăgubirea de asigurare, suma căreia depăşeşte mărimea
stabilită a francizei condiţionate se achită integral. La stabilirea francizei ne-
condiţionate, despăgubirea de asigurare în toate cazurile se achită cu reţinerea
sumei francizei.
 Franciza poate fi fixată în mărime absolută sau relativă la suma de asigurare
şi suma evaluată a obiectului de asigurare. Franciza poate să fie fixată şi în pro-
cente de la suma daunei.
Conform art. 17 al legii cu privire la asigurări, asigurătorul este în drept să
refuze totalmente sau parţial asiguratului despăgubirea de asigurare în asigurările
de bunuri în cazul:
 producerii de pagube ca urmare a unor acţiuni intenţionate ale asigura-
tului sau ale beneficiarului, orientate spre provocarea sau facilitarea producerii
evenimentului asigurat, cu excepţia acţiunilor de îndeplinire a datoriei civice sau
de apărare a vieţii, sănătăţii, onoarei şi demnităţii;
 producerii de pagube ca urmare a unei infracţiuni intenţionate comise de
asigurat sau beneficiar, legate direct de producerea evenimentului asigurat;
 comunicării intenţionate de informaţii false către asigurător sau necomu-
nicării datelor, cunoscute de asigurat, ce vizează interesele de asigurare, dacă cir-
cumstanţele tăinuite se află în raport de cauzalitate cu producerea evenimentului
asigurat;
 unor alte evenimente prevăzute de legislaţie.
Asigurătorul nu este în drept să nu plătească despăgubirea de asigurare în
cadrul asigurării de răspundere civilă. În asigurarea de răspundere civilă, asigură-
torul are dreptul, în cazurile prevăzute supra, la acţiune de regres faţă de persoana
răspunzătoare de cauzarea prejudiciului.
În asigurarea de răspundere civilă, asigurătorul este subrogat, în limitele
despăgubirii de asigurare plătite, în toate drepturile asiguratului sau ale beneficia-
rului asigurării contra persoanelor care poartă răspundere de producerea pagubei.
Asigurătorul poate renunţa total sau parţial la exercitarea dreptului de subrogare
împotriva persoanei care poartă răspundere de producerea pagubei, dacă ea însăşi
a suferit grav, sau împotriva moştenitorilor ei, dacă persoana a decedat ca urmare
a producerii riscului asigurat, sau în alte situaţii în care împrejurările justifică
renunţarea.
Dacă legea sau contractul nu prevede altfel, nu sunt despăgubite prejudiciile
cauzate de acţiuni militare, de instituirea stării de război sau a stării excepţionale,
de dezordini în masă, de acţiune a energiei nucleare, de contaminare chimică sau
biologică, de arestarea sau confiscarea bunurilor asigurate.
Nu se plăteşte despăgubire de asigurare când acţiunea cazului asigurat a
început până la momentul în care termenul de asigurare a început să curgă şi s-a
terminat în perioada termenului de asigurare, chiar dacă daunele sunt depistate în
interiorul acestui termen.
Asupra refuzului de a plăti integral sau parţial indemnizaţie de asigurare sau
despăgubire de asigurare, asigurătorul emite în scris o decizie motivată, pe care o
comunică în scris asiguratului, păgubitului şi beneficiarului în termenele indicate
în condiţiile de asigurare.
Refuzul asigurătorului de a plăti indemnizaţie de asigurare sau despăgubire
de asigurare poate fi contestat de către asigurat în instanţa de judecată.
Starea financiară precară, de criză a asigurătorului nu poate servi drept temei
pentru refuzul de a plăti asiguratului indemnizaţie de asigurare sau despăgubire
de asigurare.

1.6. Terminologia utilizată în asigurări

Definitiile termenilor si principiilor fundamentale pentru domeniul asigura-
rilor sunt determinate de legea cu privire la asigurări și formează terminologia
profesională utilizată în industria de asigurări.
Principalele noțiuni semnificative:
Activitatea de asigurare – activitate care constă, în principal, din: oferirea,
negocierea şi încheierea de contracte de asigurare şi reasigurare, încasarea de
prime, lichidarea de daune, efectuarea de acţiuni de regres şi de recuperare.
Autoritatea de supraveghere – autoritate a administraţiei publice centrale în
a cărei competenţă intră funcţiile de supraveghere şi reglementare a activităţii de
asigurare, în conformitate cu legislaţia în vigoare cu privire la această activitate.
Asigurare – transfer al unui risc eventual, inclusiv al riscului unei pierderi
financiare şi/sau al unei pagube materiale, de la asigurat la asigurător, în confor-
mitate cu contractul de asigurare.
Asigurător (reasigurător) – persoană juridică înregistrată în Republica Mol-
dova care, în condiţiile legii cu privire la asigurări, deţine dreptul de a desfăşura
activităţi de asigurare (reasigurare).
Asigurat – persoană care are încheiat un contract de asigurare cu asigură-
torul.
Beneficiar de asigurare – persoana fizică sau juridică, menţionată în con-
tractul de asigurare, care are dreptul la primirea despăgubirii de asigurare la pro-
ducerea cazului asigurat, prevăzut de acesta.
Agent de asigurare – persoană fizică sau persoană juridică ce desfăşoară
activitate profesională în baza mandatului acordat de asigurător, având dreptul
să încheie, în numele şi din contul asigurătorului, contracte de asigurare cu terţii,
conform condiţiilor stipulate în contractul de mandat, fără să aibă calitatea de
asigurător, reasigurător sau de broker de asigurare şi/sau de reasigurare.
Subagent – persoană fizică, alta decât conducătorul agentului de asigurare
persoană juridică, având calitatea de angajat cu contract de muncă încheiat cu un
agent de asigurare, care acţionează în numele acestuia şi sub acoperirea contrac-
tului de răspundere civilă a agentului de asigurare persoană juridică.
 Coasigurare – operaţiune prin care doi sau mai mulţi asigurători subscriu
acelaşi risc, fiecare asumându-şi o cotă-parte din el.
Reasigurare – cedare parţială sau integrală a unor riscuri subscrise de un
asigurător, denumit reasigurat (cedent), unui alt asigurător, denumit reasigurător
(cesionar), care, la rândul său, îşi asumă angajamentul să recupereze o parte co-
respunzătoare din despăgubirea de asigurare acordată.
Reasigurare proporţională – divizarea, proporţional repartizării riscului în-
tre părţile contractului de reasigurare, a sumei asigurate.
Reasigurare neproporţională – reasigurare prin care reasigurătorul (cesio-
narul) îşi asumă obligaţia de a efectua despăgubirea de asigurare, la producerea
evenimentelor prevăzute în contractul de asigurare, în mărime ce depăşeşte reţi-
nerea proprie a reasiguratului (cedentului).
Reţinere proprie – partea din risc care rămâne în răspunderea asigurătorului
după cedarea riscului în reasigurare.
Activitate de intermediere în asigurări şi/sau în reasigurări – activitate care
constă din prezentarea sau propunerea contractelor de asigurare şi/sau de rea-
sigurare, din alte acţiuni de pregătire a încheierii unor astfel de contracte, din
încheierea lor, sau de contribuţie la gestionarea contractelor, în special în cazul
solicitării de daune.
Intermediar în asigurări – persoană fizică sau persoană juridică ce desfă-
şoară activitate de intermediere în asigurări în schimbul unei remuneraţii şi are
calitatea de broker de asigurare sau de agent de asigurare.
Intermediar în reasigurări – broker de reasigurare care intermediază, în
schimbul unei remuneraţii, în principal activitatea de reasigurare.
Broker de asigurare şi/sau de reasigurare – persoană juridică înregistrată
în Republica Moldova, care, în condiţiile legii cu privire la asigurări, negociază
pentru clienţii săi persoane fizice sau persoane juridice, asiguraţi (reasiguraţi) sau
potenţiali asiguraţi (reasiguraţi), încheierea de contracte de asigurare (reasigura-
re) şi care acordă asistenţă pe durata de acţiune a contractelor sau în legătură cu
regularizarea daunelor, după caz.
Asistent în brokeraj – persoană fizică sau persoană juridică împuternicită
printr-o procură, în baza unui contract cu un broker de asigurare şi/sau de rea-
sigurare şi sub acoperirea contractului de răspundere civilă profesională a bro-
kerului în cauză, să desfăşoare anumite activităţi necesare pentru îndeplinirea
mandatului de brokeraj.
Mandat de brokeraj – contract de mandat încheiat între asigurat (reasigurat)
sau potenţial asigurat (reasigurat), în calitate de client, şi brokerul de asigurare şi/
sau de reasigurare prin care se încredinţează acestuia din urmă negocierea înche-
ierii contractelor de asigurare sau de reasigurare, acordarea de asistenţă înainte
şi pe durata de acţiune a contractelor sau în legătură cu regularizarea daunelor,
după caz.
Actuar – persoană fizică specialist independent sau angajat cu studii statis-
tice, matematice sau economice, titulară a unui certificat de calificare, eliberat
de Autoritatea de supraveghere în conformitate cu un regulament aprobat de
aceasta, care este responsabilă de calcularea primelor de asigurare, rezervelor
tehnice, dividendelor asiguraţilor, beneficiarilor de servicii de asigurare, tabe-
lelor de mortalitate, având şi alte responsabilităţi specificate în legea cu privire
la asigurări.
Contract de asigurare – acord între asigurător şi asigurat, care reglementea-
ză drepturile şi obligaţiunile acestora în conformitate cu condiţiile de asigurare.
Poliţa de asigurare – este un document reglementat ce se eliberează de către
asigurător asiguratului şi confirmă intrarea în vigoare a contractului de asigurare.
Poliţa de asigurare se eliberează asiguratului în momentul plăţii primei de asi-
gurare integral sau a primei rate, când contractul de asigurare prevede achitarea
acesteia în rate.
Portofoliu de asigurare – reprezintă o totalitate a contractelor de asigurare,
împreună cu toate drepturile şi obligaţiile ce derivă din contractele în vigoare ale
asigurătorului.
Regulile (condiţiile) de asigurare – este unul din principalele acte normati-
ve, care determină condiţiile asigurării facultative.
Risc – eveniment inconvenient, posibil şi viitor care ar putea afecta bunurile,
capacitatea de muncă, viaţa ori sănătatea persoanei.
Risc asigurat – fenomen, eveniment sau grup de fenomene sau evenimente
prevăzute în contractul de asigurare care, odată produse, pot genera prejudicii
bunurilor sau persoanei asigurate. (În asigurările de viaţă, fenomenul de supra-
vieţuire şi fenomenul de deces se încadrează în noţiunea de risc asigurat.)
Caz asigurat – risc asigurat, prevăzut în contractul de asigurare, a cărui pro-
ducere conferă asiguratului dreptul de a fi indemnizat sau despăgubit de către
asigurător.
Franciză – parte din prejudiciu suportată de asigurat, stabilită în calitate de
valoare fixă sau de procent din despăgubirea totală prevăzută în contractul de asi-
gurare. Franciza poate fi stabilită de două tipuri: condiţionată şi necondiţionată.
Primă brută subscrisă – primă calculată de asigurător (reasigurător) con-
form unui contract de asigurare (reasigurare), înainte de deducerea oricăror sume
din aceasta.
Primă netă subscrisă – primă brută calculată de asigurător (reasigurător)
conform unui contract de asigurare (reasigurare) după deducerea părţii din prima
transmisă în reasigurare.
Bonus – reducere din prima de asigurare sau restituirea unei părţi a primei
achitate (premie) pentru prevenirea producerii cazului asigurat de către
asigurat. Recompensă de comision – recompensă achitată de asigurător
intermedia- rilor în asigurări pentru atragerea clienţilor şi pentru perfectarea
documentelor
de asigurare.
Fond de asigurare – prezintă rezervele formate de către societăţile de asi-
gurări din plăţile primite de la asiguraţi şi strict utilizate în scopul achitării
sumelor şi despăgubirilor de asigurare asiguraţilor.
Acţiune de regres – dreptul asigurătorului la înaintarea către partea vino-
vată în survenirea cazului asigurat a reclamaţiei în scopul recuperării daunei
cauzate.
Termen de asigurare – perioada în care asigurătorul este obligat să efec-
tueze plăţile de asigurare în legătură cu survenirea cazului asigurat prevăzut
de contractul de asigurare. Începutul şi sfârşitul termenului de asigurare sunt
prevăzute de contract.
Terminologia profesională este utilizată la efectuarea tranzacţiilor în asi-
gurări cu ajutorul căria asigurătorul şi asiguraţii pot duce dialog cu privire la
condiţiile de asigurare, la stabilirea drepturilor şi obligaţiilor părţilor, menţine-
rea relaţiilor de afaceri.