Carte Asigurari Sociale

Asigurări şi protecţie socială în România
(de la teorie la practica)

Conferenţiar universitar doctor Paul Tănăsescu este absolvent al
Academiei de Studii Economice Bucureşti, Facultatea de Finanţe-Con-
tabilitate, promoţia 1988.
A absolvit cursuri de specializare la universitati de prestigiu din
Europa: E.S.U.G. Toulouse, Franţa, Universitatea de din Ulm,
Germania, Uni-Mail Geneva, Elveţia.
Autor a numeroase cărţi de specialitate in domeniul asigurărilor şi
reasigurărilor, economie sanitară şi protecţie socială, comunicări
ştiinţifice, articole publicate în ţară şi străinătate, domnul Tănăsescu este
membru al Departamentului de Finanţe din cadrul Academiei de Studii
Economice - Bucuresti.
De asemenea, a fost prodecan al Facultăţii de Finanţe, Asigurări,
Bănci şi Burse de Valori, membru în Senatul A.S.E., membru in
Consiliul facultatii şi dispune de o bogată experienţă profesională în
asigurări.
Precizăm că autorul şi editorul nu sunt răspunzători pentru nici o
pierdere cauzată vreunei persoane juridice sau fizice care acţionează sau se
abţine de la acţiuni ca urmare a consultării materialelor publicate în
această lucrare.
Cuprinsul lucrarii
Cuvant inainte
Capitolul 1. Considerente teoretice privind securitatea

socială şi protecţia socială..........................................................1
1.1. Conceptele de securitate şi de protecţie socială..............1
1.2. Strategia Europa 2020…………………………..……...9
1.3. Cuvinte cheie…………………………….……………12
1.4. Verificarea cunostintelor…..…………….……………12
1.5. Grile de rezolvat…………...……………….……..…..12
1.6. Raspunsuri la grile………………………….…………14
Capitolul 2. Politica de securitate sociala ……………………12

2.1. Repere ale politicii sociale............................................11
2.2. Cuvinte cheie.................................................................15
2.3. Verificarea cunoştinţelor...............................................15
2.4. Grile de rezolvat............................................................16
2.5. Răspunsuri la grile.........................................................16
Capitolul 3. Asigurările sociale de stat.....................................17

3.1. Conceptul de asigurări sociale de stat...........................17
3.2. Sistemul de asigurări sociale din România...................18
3.2.1. Pensiile.................................................................19
3.2.2. Indemnizaţiile şi ajutoarele de asigurări sociale......22
3.3. Sisteme de pensii la nivel internaţional.........................25
3.4. Bugetul asigurărilor sociale de stat...............................27
3.5. Etapele procesului bugetar la nivelul Bugetului
asigurărilor sociale de stat din România..............................28
3.6. Cuvinte cheie.................................................................32
Capitolul 4. Asigurările sociale de sănătate.............................39

VI
4.1. Repere cronologice ale sistemului medico-sanitar

romanesc ………………………………………….
4.2 Starea de sanatate a populatiei
4.3 Politica sanitara si esecul pietei
4.4.Asigurarile sociale de sanatate in Romania
4.5 Spitalul
4.6.Reforma sistemului romanesc de asigurari sociale de sanatate
4.7.Asigurarilre private de sanatate
4.8. Cuvinte cheie
4.9. Verificarea cunostintelor
4.10. Răspunsuri la grile
Capitolul 5. Protecţia socială a şomerilor.................................59

5.1. Şomerul şi sistemul de protecţie al acestuia..................59
5.2. Cuvinte cheie.................................................................69
Capitolul 6. Asistenţa socială în România................................73

6.1. Conceptul de asistenţă socială.......................................73
6.2. Cuvinte cheie.................................................................78
Bibliografie selectivă...................................................................83
Cuvânt înainte
Lucrarea „Asigurări şi protecţie socială în România” conţine

note de curs actualizate, informaţii utile publicului larg, întrebări,
grile de rezolvat şi probleme care se adresează tuturor celor
interesaţi de acest domeniu socio-economic.
În lucrarea de faţă ne-am propus să prezentăm principalele
aspecte teoretice şi practice ale sistemului românesc de asigurări şi
protecţie socială. Pentru aceasta am considerat a fi utilă concen-
trarea aspectelor teoretice şi aducerea la cunoştinţa cititorului a
noutăţilor pe care le poate utiliza în viaţa de zi cu zi.
Adresându-se şi studenţilor economişti, cartea „Asigurări şi
protecţie socială în România” ajută la sintetizarea conţinutului
disciplinelor cu un pronunţat caracter social din curricula
universitară.
Accesul cititorilor la informaţiile cuprinse în prezenta lucrare
este facilitat de folosirea unor modalităţi variate de expunere şi
prezentare, descrieri, comparaţii etc.
Bibliografia selectivă oferă celor interesaţi posibilitatea de a
cunoaşte problematica amplă a protecţiei sociale contemporane,
de a aprofunda cunoştinţele dobândite printr-un proces complex şi
continuu de training.
Realizarea acestei lucrări a fost cerută de către studenţii
economişti pentru o mai rapidă învăţare a noţiunilor econo-
mico-sociale ale protecţiei sociale în România. Totodată, această
carte se adresează oricărui cititor dornic să cunoască, într-un timp
scurt, principalele probleme ale asigurărilor şi protecţiei sociale în
România.
Cartea „Asigurări şi protecţie socială în România” se află în
faţa dumneavoastră la un raport calitate preţ optim datorită
Editurii A.S.E., conducerii acesteia, care cu multă dăruire şi
profesionalism promovează cartea economica de calitate.
VIII
O abordare interdisciplinară, cum este problematica asigu-

rărilor sociale, m-a obligat să apelez la experienţa unor specialişti
incontestabili în domeniile lor de activitate, precum şi la profesorii
Catedrei de Finanţe din cadrul A.S.E. Bucureşti, care au sprijinit
realizarea acestei lucrări şi cărora le rămân recunoscător.
Bucureşti, 4 noiembrie 2018

Capitolul 1
Considerente teoretice privind securitatea
socială şi protecţia socială
1.1. Conceptele de securitate şi de protecţie socială
Nevoia unei securităţi individuale şi colective a existat

dintotdeauna.
Din punct de vedere juridic şi istoric, elemente de protecţie socială
întâlnim în Dreptul Roman1, iar primele forme de asistenţă socială se
găsesc în jurul unor aşezăminte ce cult, unde erau ocrotiţi bolnavii şi
oamenii săraci ai vremii. Primele forme de protecţie socială au apărut
în secolul al XIX-lea sub forma unor măsuri de asigurări sociale, dar
intr-un mod primitiv.
Ca principiu, natura sistemelor de securitate socială este strâns
legată de modul lor de finanţare.
Astfel, când protecţia socială a cetăţeanului este individuală, ea
este finanţată din resursele băneşti ale acestuia în mod voluntar, în
speranţa unei acoperiri ale riscurilor posibile şi viitoare. Metoda s-a
dovedit costisitoare in timp, putin eficace şi aplicabilă doar păturilor
sociale avute.
1
Dreptul Roman constituie ramura unui sistem de drept care a intrat în
vigoare între anii 754 î.e.n. Dreptul roman cuprinde totalitatea normelor de
conduită, instituite sau sancţionate de statul roman şi constituie un sistem
extrem de vast şi de complex, format dintr-o multitudine de ramuri şi instituţii
juridice (a se vedea lucrarea Drept Roman, autor Prof. univ. dr. EMIL
MOLCUŢ, Universitatea Crestina Dimitrie Cantemir)
2
Dacă asistenţa publică este mai simplu de gestionat, asigurările

sociale au implicaţii ample care obligă organizarea de sisteme
complexe de protecţie socială. Deci, vom distinge din punct de vedere
financiar următoarele legături: asistenţă-impozit şi asigurare-cotizaţii,
aşa cum se distinge în schema de mai jos:
ASISTENŢĂ IMPOZIT
ASIGURARE COTIZAŢII
Asistenţa, în sens tradiţional, vizează acoperirea unor nevoi ale

oamenilor foarte săraci şi/sau foarte bolnavi. Asistenţa este, prin
excelenţă, organizată de către stat şi de colectivităţile locale, care
trebuie să prevadă în bugetele lor sumele băneşti necesare acoperirii
acestor nevoi şi sursele de constituire ale acestora, adică din impozite
şi taxe locale. Remarcăm faptul că asistenţa este independentă de
eventualele contribuţii plătite sau nu de către aceste categorii sociale
foarte sărace.
În România, cheltuielile cu asistenţa socială de stat cuprind: un
sistem specific de pensii (pensii I.O.V.R. 2, pensii ale foştilor deţinuţi
politici etc.), indemnizaţii precum şi alte acţiuni cu caracter de
prevedere socială.
Fondurile necesare realizării asistenţei de stat în România provin
de la Bugetul de Stat precum şi de la bugetele locale, spre deosebire
2
I.O.V.R – invalizi, orfani, văduve de război.
Considerente teoretice privind securitatea socială şi protecţia socială 3
de asigurarile sociale care sunt finantare din Bugetul Asigurarilor
Sociale de Stat.
Pentru a se proteja împotriva riscului, tehnica clasică şi cea mai
eficientă în acelaşi timp este cea a asigurării.
Protejându-mă pe mine, protejez şi pe alţii! Prin asigurare se
realizează de fapt o solidaritate de care beneficiază cei afectaţi de
riscul asigurat.
Asigurările pot fi private, gestionate de către companiile de
asigurări pe o piaţă concurenţială legiferată, pentru obţinerea de
maximum de profit sau sociale, administrate de către instituţii ale
statului. La asigurările private, identificăm ca venituri specifice din
activitatea de asigurare, primele de asigurări, iar ca prestaţii, odată cu
producerea riscurilor asigurate, indemnizaţiile de asigurare
(despăgubiri), calculate conform clauzelor din contractele de
asigurare.
Asigurările sociale reprezintă o formă specială de protecţie pe
care societatea o acordă membrilor săi, o modalitate de sprijin care
contracarează efectele riscurilor economice şi a altor riscuri (pierderea
veniturilor din cauza îmbolnăvirilor, reducerea capacităţii de muncă la
vârste înaintate etc.).
La asigurările sociale distingem cotizaţii (contributii) la bugetele
de profil (Bugetul Securităţii Sociale, Bugetul Asigurărilor Sociale de
Stat sau alte denumiri), iar ca prestaţii, pensiile şi alte forme de ocro-
tire a persoanelor atunci când riscurile sociale s-au produs.
Riscul social este un concept specific sistemului de securitate
sociala. Etimologic vorbind, cuvântul risc provine de la cuvântul
francez risque, semnificând „pericol, primejdie, rizie”. Acest termen
4
utilizat în domeniul securităţii sociale capătă calificativul „social”,

devenind „risc social.”
Dacă ne referim la riscurile sociale, adică acelea definite conform
Convenţiei nr. 102 din anul 1952 a Organizaţiei Internaţionale a
Muncii3, adica de exemplu riscul de boala, maternitatea,
invaliditatea, batranetea, accidental de munca sau boala
profesionala, decesul (protectia urmasilor), sarcinile
familiale, somajul, remarcăm legătura între contribuţie şi prestaţie, de
unde şi expresia prestaţie contributivă. Asadar, riscurile sociale sunt
acele riscuri inerente vietii sociale.
În modelul de asigurări sociale propus de Bismark, prestaţia este

proporţională cu venitul. În modelul propus de Lord Beveridge,
primează logica necesităţii. Astfel, asiguratul va primi prestaţii care să
îi asigure o necesitate, respectiv pe aceea de a trăi decent, considerată
ca fiind strict necesară.
În majoritatea ţărilor lumii, asigurările sociale sunt obligatorii,
acest lucru fiind impus de către stat. Cu toate acestea, întâlnim şi
asigurări sociale complementare ce sunt facultative, de exemplu, în
Franţa, asigurările sociale pentru pensii complementare, constituite pe
baze profesionale şi organizate de către stat. Din păcate, în numeroase
state din Africa şi Asia nu există niciun sistem de asigurări sociale,
situaţia economică a acestor state fiind foarte precară.
Izvoarele de formare a fondurilor asigurărilor sociale din ţara
noastră sunt în general contribuţiile, ce se plătesc de către agenţii
economici, dar şi de populaţie, precum şi alte surse, conform schiţei
de mai jos:
3
Publicată în Monitorul Oficial al României, parte I, nr. 325/15.05.2009.
1. C.A.S.-ul plătit de agenţii economici şi populaţie.
2. Alte contribuţii băneşti ale populaţiei.
3. Contribuţia agricultorilor.
4. Contribuţia slujitorilor cultelor.

5. Contribuţiile diferenţiate ale salariaţilor şi pensionarilor
care merg la tratament balnear şi odihnă.
6. Contribuţia persoanelor care lucrează exclusiv pe bază de

convenţii.
7. Alte venituri, conform legii.
Termenul de securitatea socială este un concept cuprinzător,

amplu, care cuprinde, în esenţă, doua componente: asigurările sociale
şi asistenţa socială. Intre conceptele de asigurari sociale si securitate
sociala exista raporturi ca de la parte la intreg.
Cuvantul securitate isi are originea in latinescul securitas (in
franceza – sécurité, in engleza security); el inseamna protectie,
aparare, stare de siguranta, faptul de a fi pus la adapost de orice
pericol
Termenul de securitate socială a fost pentru prima dată folosit, din
punct de vedere juridic, în Legea americană a securităţii sociale
(Social Security Act, din anul 1935).
6
Astfel, conform J. H. Richardson, scopul esenţial al securităţii

sociale este acela de a asigura sprijin comunitar sau colectiv acelor
persoane aflate într-o împrejurare din cauza căreia sunt lipsiţi,
temporar sau permanent, de resurse suficiente pentru subzistenţa sau
îngrijirea medicală de bază. La nivel internaţional, conceptul de
securitate socială cunoaşte o diversitate de interpretări, în funcţie de
specificul istoric al ţării respective şi de nivelul de dezvoltare.
Într-un stat democratic, conceptul de protecţie socială reprezintă
un element fundamental al politicilor statale. Conceptul de protecţie
socială a fost pentru prima dată introdus de John Kenneth Galbraith4
şi defineşte politica de protejare a categoriilor defavorizate ale
populaţiei, prin măsuri ce urmăresc alinierea acestor categorii la un
trai de viaţă decent. Asadar, conceptele de securitate sociala si
protectie sociala sunt total diferite, desi vizeaza in esenta categorii
comune de persoane defavorizate.
În ţările cu regimuri politice nedemocratice, dictatoriale, sistemul
de protecţie socială este primitiv, slab dezvoltat, afectând puternic
populaţia.
Aşadar, protecţia socială reprezintă un ansamblu de decizii,
acţiuni şi măsuri întreprinse de societate pentru prevenirea, dimi-
nuarea sau înlăturarea consecinţelor unor evenimente considerate
riscuri sociale asupra condiţiilor de viaţă ale populaţiei5. Într-o
economie există mai multe categorii de persoane care reclamă
4
Economist canadiano-american, reprezentant al Şcolii keynesiene,
cunoscut pentru lucrările sale de politică economică.
5
Luana Miruna Pop, Dicţionar de economie, Editura Expert, Bucureşti,
2002, pag. 552.
protecţie socială: şomerii cer protecţia lor, handicapaţii cer protecţie
specifică, copiii şi tinerii în general cer măsuri de protejare a lor etc.
Esenţa protecţiei sociale este exprimată prin funcţiile sale, si
anume:
A.Funcţia economică vizează in principal de nivelul de trai
al populatiei, venitul complet sau parţial sau de altă sursă de venit
existenţă folosită în stransa legatura cu vârsta, capacitatea de
muncă, pierderea întreţinătorului legal, etc.
B.Funcţia politică permite statului „prin mijloace specifice
protecţiei sociale să realizeze direcţiile prioritate ale politicii
sociale”
C.Continutul funcţiei sociale constă în: restabilirea statutului
social al invalizilor şi/sau a altor pături vulnerabile la riscurile
sociale, care le-ar permite să se simtă membri cu drepturi depline
ai societăţii la un moment dat
În ţările în care există un sistem de protecţie socială eficient
întâlnim practic acţiunile sociale ale tuturor factorilor implicaţi în
acest proces. Este vorba de agenţii economici, salariaţi şi stat în primul
rând, dar şi fundaţii, instituţii religioase, de educaţie , de transport etc.
În condiţiile dezvoltării economiei mondiale, atât din punct de
vedere economic, dar şi social-politic, a creşterii complexităţii
acesteia, şi-a făcut loc şi conceptul de dezvoltare durabilă, care este
strâns legat de noile probleme sociale ale economiilor ţărilor
dezvoltate contemporane. Dezvoltarea durabilă în plan social
presupune abordarea a trei aspecte: economic (problematica sărăciei,
inegalitatea distribuţiei veniturilor), ecologic (problematica mediului,
relaţia om-natură) şi social (nerespectarea drepturilor omului).
8
Dezvoltarea conceptului modern de dezvoltare economico-socială

a ţărilor lumii a presupus şi apariţia conceptului de dezvoltare umană,
lansat de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare. În anul 1990,
Raportul Mondial referitor la Dezvoltarea Umană introduce un
indicator complex intitulat indicatorul dezvoltării umane. Acest
indicator comensurează trei elemente esenţiale şi anume: durata de
viaţă, instruirea şi venitul, care exprimă accesul la resursele necesare
unui trai decent. Indicatorul se bazează pe măsurarea speranţei de
viaţă, a cuprinderii şcolare şi a alfabetizării şi a nivelului veniturilor.
Încă din anul 1990, acest indicator este considerat un instrument
statistic la nivel internaţional6.
În prezent, conceptual de dezvoltare umană vizează şi alte aspecte
cum ar fi: libertatea politică, libertatea socială, creativitatea,
respectarea drepturilor umane fundamentale etc.
1.2. Strategia Europa 2020
Procesul de aderare a Romaniei la Uniunea Europeana a insemnat

si o regandire a politicii sale economico-sociale. Acest proces a fost
regandit dupa criza economica din anii 2008-2011, criza ce a afectat
statele Uniunii Europene, inclusiv Romania.
Anul 2010 trebuie să marcheze un nou început. Îmi doresc ca
Europa să iasă mai puternică din criza economică și financiară, declara
domnul José Manuel BARROSO, presedinte al Comisiei Europene7
6
A se vedea Mariana Stanciu, Politici sociale – Obiective O.N.U. privind
dezvoltarea umană la nivel mondial şi poziţia României în clasamentul
naţiunilor, Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii, Bucureşti.
7
A se vedea EUROPA 2020 - O strategie europeană pentru o creștere inteligentă,
ecologică și favorabilă incluziunii /* COM/2010/2020 final */
Europa 2020 reprezinta strategia Uniunii Europene de crestere
economica si sociala pentru urmatorul interval de timp.
Intr-o lume aflata in permanenta schimbare, UE doreste sa devina o
economie noua, moderna, inteligenta, durabila si favorabila incluziunii in
general. Incluziunea social, ca parte a incluziunii in general, se referă la
respectarea statutului și drepturilor tuturor oamenilor dintr-o societate,
care trebuie să aibă oportunitatea de a participa în mod relevant la viața
acesteia și de a se bucura de un tratament egal cu ceilalți.
Aceste trei prioritati se sprijina reciproc si sunt in masura sa ajute
UE si statele membre sa obtina un nivel ridicat de ocupare a fortei de
munca, de productivitate si de coeziune sociala.
In practica, Uniunea a stabilit cinci obiective majore care urmeaza
sa fie indeplinite pana in 2020.
1. Rata ocuparii fortei de munca a populatiei cu varsta cuprinsa intre 20
si 64 de ani sa creasca la cel putin 75%;
2. Investirea a 3% din PIB-ul UE in cercetare-dezvoltare (C-D);
3. Indeplinirea obiectivului „20/20/20” in materie de clima/energie:
- reducerea emisiilor de gaze cu efect de sera cu cel putin 20% fata de
nivelurile din 1990,
- cresterea la 20% a ponderii surselor regenerabile de energie in
consumul final de energie
- cresterea cu 20% a eficientei energetice;
4. Reducerea ratei de abandon de la valoarea actuala de 15% la 10% si
majorarea procentajului persoanelorcu varsta cuprinsa intre 30 si 34 de ani
cu studii superioare de la aprox. 31% in prezent la cel putin 40% in anul
2020;
5. Numarul cetatenilor europeni cu un nivel de trai inferior pragului
10
national de saracie ar trebui redus cu 25%, ceea ce ar insemna scoaterea a

peste 20 de milioane de persoane din saracie.
Statele membre au adoptat propriile lor ca obiective nationale in
aceste domenii. Diverse actiuni la nivel european si national vin in
sprijinul realizarii Strategiei Europa 20208.
Pana in anul 2020, Romania trebuie sa atinga urmatorii indicatori
economici si sociali, asa cum se poate vedea din tabelul de mai jos:
8
A se vedea Strategia Europa 20202 si stadiul implementarii in Romania, autori
Alexandra Irina Panzariu, Cristina Ioana Pricop, Bucuresti, anul 2014.
Se poate observa din tabelul de mai sus, ca Romania, datorita
nivelului sau de dezvoltare economico-sociala, terbuie sa depuna
eforturi considerabile de indeplinire a acestor obiective.
1.3. Cuvinte cheie
Asigurări sociale, asistenţă socială, securitate socială, pro-

tecţie socială, functiile protectiei sociale, Strategia Europa 2020,
contribuţii la asigurări sociale, dezvoltare durabilă, indicatorul
dezvoltării umane.
1.4. Verificarea cunoştinţelor
1. Enumeraţi categoriile de asiguraţi din sistemul public.

2. Prezentaţi izvoarele de formare ale fondurilor de asigurări
sociale.
3. Realizaţi o comparaţie între sistemele de asigurări sociale
de tip Bismark şi cele de tip Beveridge.
4. Identificaţi sistemul de asigurări sociale adoptat de ţara
noastră şi căile de îmbunătăţire ale acestuia.
5. Definiţi conceptele de protecţie socială şi securitate socială.
6. Ce reprezintă indicatorul dezvoltării umane?
1.5. Grile de rezolvat
1. Securitatea socială începe şi se termină9:

1. adesea înainte chiar de naştere (îngrijiri prenatale);
2. se poate prelungi chiar şi după moarte (pensiile de urmaş);
9
A se analiza lucrarea Dreptul securităţii sociale, autori Sanda Ghimpu,
Alexandru Ţiclea, Constantin Tufan, Editura All Beck, Bucureşti, 1998.
12
3. odată cu plata contribuţiilor şi odată cu încetarea plăţii lor;

4. odată cu încheierea contractului de pensie privată;
5. odată cu încasarea primei pensii de stat;
6. odată cu încasarea alocaţiei de stat pentru copii.
Se cere varianta corectă de răspuns.
a) 1+2
b) 1+2+3+4+5+6
c) 3+4
d) 4+5
e) 5+6
2. Printre principiile de bază ale sistemului public de asigurări sociale

nu se regăseşte:
a) principiul unicităţii;
b) principiul egalităţii;
c) principiul solidarităţii sociale;
d) principiul facultativităţii (în condiţiile existenţei pilonilor II
şi III);
e) principiul contributivităţii.
3. Se fac următoarele afirmaţii referitoare la indicatorul dezvoltării

umane:
a) Indicatorul dezvoltării umane este un indicator statistic la
nivel internaţional;
b) Indicatorul comensurează trei elemente considerate esen-
ţiale pentru cercetători;
c) Indicatorul comensurează, printre altele, şi nivelul de
alfabetizare al populaţiei;
d) Indicatorul se calculează o dată la 10 ani pentru comparaţii
internaţionale;
e) Indicatorul se calculează anual, în cadrul diferitelor
rapoarte internaţionale de profil.
Precizaţi afirmaţia neadevărată (falsă).
4. Strategia Europa 2020 presupune in esenta:

a. Indeplinirea unui set de indicatori strict economici.
b. Respectarea politicii comunitare in materia cresterii economice.
c. Realizarea comunitatii de exprimare a cetatenilor.
d. Indeplinirea a cinci categorii de indicatori, considerati de baza.
e. Strategia nu mai este in vigoare.
Identificati afirmatia adevarata.
1. a)
2. d)
3. d)
4. d)
Capitolul 2
Politica de securitate socială
2.1. Repere ale politicii sociale
Politica socială este o parte a politicilor publice10 ale unui stat.

In general, specialistii considera ca politica socială definește setul
de politici publice ce urmăresc realizarea protecției sociale și a
bunăstării populatiei unei tari.
Politica socială cuprinde trei domenii mari prin care se defineşte:
- siguranţa socială;
- sănătatea cetăţenilor;
- serviciile sociale.
În cadrul economiei contemporane însă, sfera politicii sociale se
extinde în mod diferit de la o ţară la alta, incluzând şi politicile
locuinţelor, ale veniturilor salariale, educaţia, dezvoltarea unor
departamente sau agenţii în cadrul unor ministere etc.
Politicile de securitate sociale trebuie înţelese ca politici de
securitate economică. Intr-adevar, avem in vedere securitatea locului
de munca, a castigului in bani si a capacitatii de munca, de exemplu
ingrijiriile medicale.
10
Politicile publice reprezintă acţiuni realizate de către Guvernul unei ţări
ca răspuns la problemele care vin dinspre societate. Sfera politicilor publice
cuprinde în prezent şi acţiunile întreprinse de conducerile unităţilor adminis-
trativ-teritoriale de rezolvare coerentă a unor probleme cu caracter public la
nivel local.
12
Există mai multe definiţii şi abordări ale conceptului de politică

socială, fără ca specialiştii să cadă de acord asupra unei singure
abordări. De exemplu, prin prisma cheltuielilor publice avem în vedere
atingerea unui grad cât mai ridicat al bunăstării publice.
Astfel, T. H. Marshall11 apreciază că obiectivul esenţial al politicii
sociale contemporane este asigurarea bunăstării cetăţenilor; profesorul
român Cătălin Zanfir12 consideră că acest concept poate fi înţeles ca
fiind ansamblul reglementărilor, măsurilor şi activităţilor întreprinse
de un stat (dar uneori şi de către agenţii economici privaţi) în scopul
modificării parametrilor vieţii sociale a unei comunităţi.
Declaraţia universală a drepturilor omului, adoptată la 10
decembrie 1948 de catre Adunarea Generală a Naţiunilor Unite,
prevede în art. 22 că fiecare persoană, în calitate de membru al
societăţii, are dreptul la securitate socială; ea este îndreptăţită să obţină
satisfacerea drepturilor economice, sociale şi culturale, indispensabile
demnităţii şi liberei dezvoltări a personalităţii sale, graţie efortului
naţional şi cooperării internaţionale, ţinând seama de organizarea şi
resursele din fiecare ţară. În completare, art. 5 prevede: orice persoană
are dreptul la un nivel de viaţă suficient pentru asigurarea sănătăţii,
bunăstării sale şi a familiei în special în ceea ce priveşte alimentaţia,
îmbrăcămintea, locuinţa, îngrijirile medicale, precum şi serviciile
sociale necesare; ea are dreptul la securitate în caz de şomaj, boală,
invaliditate, văduvie, bătrâneţe, şi în alte situaţii de pierdere a
11
Thomas Humphrey Marshall (1893-1981) sociolog britanic, autor a
numeroase studii despre clasele sociale şi politicile sociale.
12
Cătălin Zanfir este profesor român de sociologie şi eminent economist
reformator.
Politica de securitate socială 13
mijloacelor de subzistenţă ca urmare a unor împrejurări independente
de voinţa sa.
În fundamentarea şi promovarea politicii sociale sunt considerate

următoarele principii:
- protecţia demnităţii umane;
- eliminarea oricărei forme de discriminare;
- promovarea parteneriatului social ca mijloc de control şi

eficientizare a tuturor măsurilor de politică şi de protecţie socială;
- flexibilitatea măsurilor de protecţie socială la necesităţile

reale ale persoanelor;
- orientarea măsurilor de protecţie socială către mobilizarea

forţelor sociale la relansarea economică; munca este prima sursă a
bunăstării individului şi a stării de sănătate a economiei naţionale;
- descentralizarea treptată a măsurilor de protecţie socială;

Nivelul de dezvoltare a economiei naţionale determină, în
principal, diversificarea şi cuantumul prestaţiilor şi al serviciilor de
protecţie socială.
Politica socială se concretizează la nivel naţional prin prevederi
legislative proprii, hotărâri şi reglementări ale unor programe sociale,
transferuri de venit (pensii, alocaţii, indemnizaţii, burse etc.).
Consiliul Europei13, a adoptat, printre altele, următoarele
documente cu caracter social: Charta socială europeană (1961), Codul
Consiliul Europei este o organizație internațională, interguvernamentală și regională.

13
A luat naștere la data de 5 mai 1949 . Sediul Consiliului Europei este la Strasbourg.

14
european de securitate socială (1964), Convenţia europeană de

securitate socială (1973).
Politica Uniunii Europene14 (U.E.) în materie de politică socială se
centrează pe măsurile privind piaţa muncii şi condiţiile de muncă ale
cetăţenilor.
Momentele cheie ale acestui gen de politică sunt reprezentate de:
- anul 1957, Tratatul de la Roma; se pune piatra de hotar în
materia problematicii sociale; se promovează libera circulaţie a
muncitorilor precum şi libera stabilire a acestora în ţările Pieţei
Comune. Prin Tratatul de la Roma a fost prevăzută şi crearea
Fondului Social European care este instrumentul de finanţare a
politicii sociale şi unul dintre cele mai vechi fonduri structurale
europene.
- anul 1986 a fost adoptat Actul Unic European ce conţine
directive privind sănătatea şi stabilitatea (siguranţa) locurilor de
muncă, se introduce conceptul de dialog social şi cel de coeziune
economică şi socială. Actul Unic European a recunoscut oficial
Comunitatea Europeană (C.E.).
- anul 1989, adoptarea Cartei Sociale, în care se stabilesc
drepturile sociale fundamentale acceptate de ţările Uniunii
Europene, mai puţin Marea Britanie. Aceste drepturi se referă la
piaţa muncii, la pregătirea profesională, la principiul egalităţii de
şanse şi la mediul de muncă.
14
Uniunea Europeană (U.E.) este o familie de ţări europene democratice,
care s-au angajat să colaboreze pentru pace şi prosperitate. U.E. nu este un stat
care are menirea de a înlocui statele existente.
- anii 1990-1991, Tratatul de la Maastricht15 stabileşte ca
unul din obiectivele Uniunii Europene atingerea unui nivel ridicat
al ocupării forţei de muncă şi al protecţiei sociale.
- anul 1991 a fost adoptat Protocolul Social, care stabileşte
obiectivele politicii sociale ale ţărilor membre (promovarea
ocupării forţei de muncă, îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă şi de
muncă, combaterea excluziunii sociale etc.). Protocolul social este
ratificat de ţările membre, mai puţin Marea Britanie.
- anul 1993, se adoptă Cartea Verde (Green Paper), în care
se deschide procesul complex de discuţie asupra viitorului
politicilor sociale europene. În Cartea Verde se jalonează anumite
priorităţi sociale ale ţărilor europene cum ar fi:
 priorităţile comune tuturor statelor membre în domeniile
pieţei muncii, formării profesionale şi protecţiei sociale;
 îmbunătăţirea situaţiei ocupării forţei de muncă;
 accelerarea progresului tehnic;
 stimularea solidarităţii şi integrării sociale;
 lupta împotriva sărăciei şi a excluderii sociale16;
 întărirea liberei circulaţii a persoanelor;
 promovarea egalităţii de şanse pentru bărbaţi şi femei;
 sprijinirea dialogului social;
 întărirea coeziunii17 sociale.
15
Oraş din Olanda, capitala provinciei Limburg, unde s-a semnat la data de
7 februarie 1992 Tratatul privind Uniunea Europeană, numit şi Tratatul de la
Maastricht.
16
Vorbim de excluziune atunci când oamenii nu sunt lăsaţi, prin mijloace
specifice, să ia parte la viaţa societăţii în care se găsesc la un moment dat.
17
Coeziunea se referă la dorinţa membrilor unui grup de a fi împreună.
16
- anul 1994, se adoptă Cartea Albă (White Albe), care

stabileşte priorităţile politicii sociale până în anul 2000, când vor
fi retrasate în Agenda Politicii Sociale. Conform acesteia,
principala prioritate a fost stabilită ca fiind crearea de noi locuri de
muncă, strâns corelată cu formarea unei forţe de muncă educate,
încurajarea unor standarde ridicate de muncă şi crearea unei pieţe
europene a muncii.
- anul 1997, Tratatul de la Amsterdam, care abrogă
Protocolul Social şi promovează Acordul Social care este semnat
de toate ţările membre ale Uniunii Europene, plus Marea Britanie.
Tratatul de la Amsterdam are patru obiective generale:
 să plaseze ocuparea forţei de muncă şi drepturile cetăţe-
nilor în centru atenţiei Uniunii Europene;
 să suprime ultimele obstacole pentru libera circulaţie a
persoanelor şi să consolideze securitatea europeană;
 să permită Europei să îşi consolideze poziţia pe plan
mondial;
 să eficientizeze arhitectura instituţională a U.E. în vederea
viitoarei extinderi.
- anul 2000 şi elaborarea Strategiei de la Lisabona18. Prin
acest act se stabileşte obiectivul pe zece ani al Uniunii Europene şi
anume transformarea economiei comunitare în cea mai com-
petitivă economie bazată pe cunoaştere 19. Agenda de la Lisabona
18
Capitala Portugaliei, locul unde s-a stabilit o strategie novatoare, menită
să asigure competitivitatea U.E. şi să intensifice rata de creştere economică
(martie 2000).
19
Economia bazată pe cunoaştere are mai multe interpretări, neexistând la
ora actuală un punct de vedere comun asupra conceptului. Totuşi, economia
bazată pe cunoaştere presupune în esenţă: 1) orientarea către capitalul
intelectual al afacerilor, ca sursă principală de avantaj competitiv; 2) creşterea
stabileşte o reformare a pieţei muncii, care să asigure o balanţă
justa între cererile industriei şi aspiraţiile cetăţeanului.
Piaţa muncii din Uniunea Europeană trebuie înţeleasă ca un binom
flexibilitate şi siguranţă.
Tot in cadrul Summit-ului de la Lisabona din anul 2000 s-a
convenit asupra faptului ca Uniunea Europeana (U.E.) trebuie sa isi
intareasaca si modernizeze eforturile legate de realizarea Modelului
Social European. Astfel, s-a convenit asupra stabilirii Metodei
Deschise de Coordonare (M.D.C.) ca mecanism complex de
coordonare pentru tarile membre in domeniul politicilor de combatere
a excluziunii sociale.
- În anul 2003 a avut loc evaluarea intermediară a Agendei
Sociale, ce are ca rezultat ajustarea priorităţilor Agendei în funcţie de
progresul înregistrat până în acest moment şi de schimbările politice,
economice şi sociale întregistrate la nivel comunitar20.
Politica socială în România, sub aspectul ei financiar, trebuie
înţeleasă ca fiind dependentă de resursele băneşti disponibile la un
moment dat in societate, de capacitatea instituţiilor cu atribuţii de
asigurări şi protecţie socială sa foloseasca eficient banii alocati şi
bineînţeles de voinţa claselor conducătoare de a promova în mod
consecvent aceste politici.
Astfel distingem:
A. Politicile privind resursele umane şi asistenţa socială;
B. Politici de atenuare a diferitelor tipuri de şomaj;
ponderii lucrătorilor cu informaţia şi a lucrătorilor cu cunoştinţele în total
lucrători; 3) diseminarea informaţiei şi a cunoştinţelor, care devin astfel un bun
public; 4) creşterea rolului tehnologiei informaţiei şi al cooperării.
20
A se vedea lucrarea Politica sociala elaborată în cadrul proiectului Phare RO
0006.18.02. implementat de Institutul European din România în colaborare cu Human
dynamics, în anul 2003.
18
C. Politici de protecţie socială propriu-zise.
2.2. Cuvinte cheie
Politică socială, bunăstare, politica salarială, politica locuinţei,

programe sociale, Metoda Deschisa de Coordonare.
1. Definiţi conceptul de politică socială.

2. Formulaţi opinii referitoare la politica socială in ţara noastră.
3. Care sunt principalele momente cheie ale politicii europene privind
politica socială?
4. Care este obiectivul central al strategiei de la Lisabona?
5. Ce reprezinta Metoda Deschisa de Coordonare?
1. Stabiliţi prin ce act, document sau strategie, membrii statelor U.E.

au stabilit să creeze cea mai competitivă economie bazată pe
cunoaştere?
a) Tratatul de la Amsterdam din anul 1997.
b) Tratatul de la Roma (actul de constituire).
c) Nu s-a stabilit în niciun document, este doar o dorinţă a celor
mai industralizate ţări europene membre ale Uniunii Europene.
d) Strategia de la Lisabona din anul 2000.
e) Tratatul de la Maastricht din anul 1992.
2. Referitor la Metoda Deschisa de Coordonare ( M.D.C. ), se fac
urmatoarele afirmatii:
a) M.D.C. este un mecanism complex, instituit in anul 2000, la
summit-ul de la Lisabona.
b) M.G.C. vizeaza domeniul politicilor de combatere a excluziunii
sociale.
c) Se incearca ca cu M.D.C. sa se modernizeze eforturile statelor de
realizare a Modelului Social European.
d) M.D.C. se aplica doar statelor nou acceptate in Uniunea Europeana.
e) M.D.C. este urmarit dupa anul 2000 si de catre Romania.
Se cere adirmatia neadevarata.
1. d)
2. d)
Capitolul 3
Asigurările sociale de stat
3.1. Conceptul de asigurări sociale de stat
O trăsătură caracteristică şi străveche a omului este aceea de a

economisi o parte din resursele sale materiale si banesti în scopul
de a depăşi anumite evenimente calificate drept riscuri sociale21,
cum ar fi: boala, maternitatea, invaliditatea, accidentele de munca,
boala profesională, şomajul, atingerea unei anumite limite de
vârstă etc.
Măsurile de prevedere ce se realizează în mod independent,
prin mijloace proprii, ca de exemplu asigurarea materială, care
reprezintă un fapt personal, fără semnificaţie juridică. Dacă
măsurile de prevedere se realizează prin intermediul unor structuri
organizatorice constituite în cadrul colectivităţii, atunci se poate
vorbi de asigurări sociale, acestea prezentându-se ca o instituţie
juridica ori de câte ori implică existenţa unor relaţii sociale
reglementate prin norme de drept.
Termenul de asigurări sociale este explicat în Dicţionarul
explicativ al limbii romane drept „forma de ocrotire a oamenilor
muncii, constând în acordarea de ajutoare materiale şi asistenţă
medicală în cazuri de boala, în trimiterea la odihnă sau la cură”.
21 ?
Riscurile sociale pot fi riscuri fizice si riscuri economice. Riscurile sociale sunt
acele riscuri inerente vietii sociale contemporane
Asigurările sociale de stat 21
În Dicţionarul complet al economiei de piaţa, prin asigurare
socială (în limba engleză – „social insurance”, şi în limba franceză
„assurance sociale”) se înţelege „acea parte a relaţiilor social-eco-
nomice şi băneşti cu ajutorul cărora – în procesul repartiţiei P.I.B.
– se formează, se repartizează şi se utilizează fondurile băneşti
necesare ocrotirii obligatorii a salariaţilor şi pensionarilor din
regiile autonome, societăţilor comerciale din reţeaua coopera-
tivelor de consum, a membrilor cooperativelor meşteşugăreşti şi
asociaţiilor agricole, a avocaţilor, a ţăranilor, a meşteşugarilor cu
ateliere proprii, a întreprinzătorilor particulari, a slujitorilor cul-
telor, a personalului casnic care lucrează la persoane fizice, a per-
soanelor care deservesc blocurile de locatari, aflate în incapacitate
temporară sau permanentă de muncă, în caz de bătrâneţe şi în alte
cazuri prevăzute de lege”.
De asemenea, asigurările sociale ocrotesc şi membrii
familiilor persoanelor enumerate mai sus.
Obiectul protectiei prin asigurare sociala, îl constituie riscul
de pierdere a veniturilor profesionale respectiv a salariului -
veniturilor- de catre populatia ocupata. De asemenea, exista riscul
de a suporta cheltuieli suplimentare, neasteptate, legate de
recuperarea capacitatii de munca si reabilitare profesionala.
Problemele de asigurari sociale din fiecare tara a lumii sunt
reglementate în concordanta cu conditiile politice, economice,
sociale si culturale. Deasemenea, nivelul de dezvoltare a fiecarei
tari isi pune amprenta asupra nivelului de dezvoltare a sistemului
de asigurari sociale.
22
3.2. Sistemul de asigurări sociale din România
Sistemul de asigurări sociale din România acordă cetăţenilor

trei categorii de prestaţii:
-pensii,
-indemnizaţii
-ajutoare sociale.
Exista, de asemenea, şi prestaţii necontributive (sau
noncontributive), care nu se suporta din Bugetul asigurărilor
sociale, ci din Bugetul de stat.
Dreptul de asigurări sociale este garantat de către stat.
Pensiile constituie principala formă de asigurări sociale din
ţara noastră.
Conform Legii nr. 273/07.07.2009 pentru modificarea Legii
nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asi-
gurări sociale (Monitorul Oficial al României, nr. 482/13.07.2009),
sistemul de pensii din România se prezintă astfel:
a. Pilonul I, cuprinde pensiile publice sau de stat, adică pensia
pentru limită de vârstă, pensia anticipată, pensia anticipată parţială,
pensia de urmaş, pensia de invaliditate şi pensia minimă garantată.
b. Pilonul II, cuprinde pensii obligatorii administrate privat

(Legea nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate
privat, modificată şi completată de Legea nr. 23/2007).
c. Pilonul III, cuprinde pensii facultative administrate privat

(Legea 204/2006 privind pensiile facultative). Colectarea contri-
buţiilor la sistemul de pensii facultative administrate privat se face
începând cu luna iunie 2007. Suma reprezentând contribuţiile la
fondurile de pensii facultative este deductibilă pentru fiecare
participant din venitul salarial brut lunar sau venitul asimilat
acestuia, în limita unei sume reprezentând echivalentul a 200 de
euro într-un an fiscal.
d. Pensii de serviciu. Beneficiază de pensii de serviciu
- personalul diplomatic şi consularal Romaniei. Acestia pot
beneficia de o pensie de serviciu reprezentand 80% din baza de
calculcare este salariul de bază brut lunar corespunzător încadrării
în funcţia de execuţie deţinută în administraţia centrală, la care se
adaugă indemnizaţiile şi sporurile avute în ultima lună de
activitate în administraţia centrală a Ministerului Afacerilor
Externe înainte de data pensionării
- judecătorii şi procurorii. Pensia de serviciu reprezinta in
acest caz 80% din baza de calcul reprezentată de indemnizaţia de
încadrare brută lunară sau de salariul de bază brut lunar, după caz,
şi sporurile avute în ultima lună de activitate înainte de data
pensionări.
- personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti
şi al parchetelor de pe lângă acestea şi al personalului care
funcţionează în cadrul Institutului Naţional de Expertize
Criminalistice. Pensia de serviciu reprezinta 80% din baza de
calcul reprezentată de media salariilor de bază brute lunare
realizate, inclusiv sporurile, corespunzătoare ultimelor 12 luni de
activitate anterioare lunii în care se depune cererea de pensionare.
- funcţionarii publici parlamentari. Acestia trebuie sa
indeplineasca conditiile de pensionare, respectiv împlinirea vârstei
standard de pensionare din sistemul public de pensii, stagiu de
24
cotizare de 30 de ani, din care cel puțin 14 ani în structurile

Parlamentului Romaniei.
-personalul aeronautic civil navigant profesionist.
Personalul aeronautic civil navigant profesionist are dreptul la o
pensie de serviciu în cuantum de 80% din media veniturilor totale
brute realizate în ultimele 12 luni de activitate anterioare lunii în
care se depune cererea de pensionare.
- personalul Curţii de Conturi. Persoanele care au îndeplinit
funcţia de consilier de conturi pe durata unui mandat complet,
beneficiază de pensie de serviciu în cuantum de 80% din baza de
calcul reprezentată de indemnizaţia de încadrare brută lunară sau
de salariul de bază brut lunar, după caz, şi sporurile avute în
ultima lună de activitate înainte de data pensionării.
In Romania, pensiile speciale pot fi cumulate cu pensile publice.
În tara noastra funcţionează22 şi sisteme de pensii neintegrate
sistemului public, cum sunt:
- pensii de stat şi alte drepturi de asigurări sociale ale poliţiş-
tilor (Legea 179/2004, cu modificările şi completările ulterioare)
- pensiile militare de stat (Legea 164/2001, republicată)
- pensiile şi alte drepturi de asigurări sociale ale avocaţilor
(O.U.G. nr. 221/2000)
Indemnizaţiile şi ajutoarele constituie o altă formă de ocrotire
a cetăţenilor ţării noastre.
Prin sistemul asigurărilor sociale de stat se acordă următoarele
indemnizaţii şi ajutoare:
22
În momentul editării acestei cărţi, există propuneri de reformă în sensul
unificării tuturor pensiilor neintegrate în sistemul de asigurări sociale.
- indemnizaţii pentru prevenirea îmbolnăvirilor, refacerea şi
întărirea sănătăţii;
-indemnizaţii în caz de maternitate;
-indemnizaţia pentru îngrijirea copilului în vârstă de până la 2
ani;
-ajutorul de integrare profesională etc.
3.2.1. Pensiile
Definim pensia ca fiind o sumă de bani plătită periodic pe

baza unor norme legale (în cadrul asigurărilor sociale) foștilor
angajați, după depășirea unei anumie limite de vârstă ori în caz de
boală sau invaliditate, precum și urmașilor angajaților sau
pensionarilor decedați.
Scopul acordarii pensiilor este să permită persoanelor în
vârstă şi persoanelor care au devenit inapte de muncă să se retragă
de pe piaţa muncii cu demnitate23.
Funcţia socială fundamentală a sistemului de pensii este aceea
de a asigura acoperire universală, de a furniza pensii decente
pentru pensionari, pentru cei care suferă accidente de muncă,
pentru urmaşii celor care au contribuit la sistemul de pensii şi
chiar pentru cei care nu au avut un fel de venit in timpul vietii.
Îndeplinirea acestor obiective este dificilă datorită
multitudinii de factori care influenţează în mod diferit condiţiile
23
A se vedea PROVOCĂRILE ŞI OPORTUNITĂŢILE REFORMEI SISTEMULUI DE
PENSII ÎN ROMÂNIA, autor asist. univ. drd. Alexandrina GHINTUIALĂ, Universitatea
“DANUBIUS” din Galaţi, EIRP Proceedings, 2011.
26
de trai ale fiecăruia, iar aplicarea aceloraşi condiţii pentru toată

lumea este de multe ori nedreaptă şi greşită. Potrivit
economistului american Peter Diamond24, pensiile depind în
primul rând de istoricul fiecărui individ în parte mai mult decât de
nivelul taxelor şi impozitelor colectate, iar vârsta joacă un rol
important în determinarea nivelului.
Asadar, valoarea pensiei depinde in primul rand de venitul
obtinut de fiecare individ ( in special sub forma de salariu ca baza
de calcul a CAS-ului ) si de perioada de timp de contributie. Alti
factori de influenta sunt reprezentati de sistemele de calcul a
pensiei.
La nivel macroeconomic, o importanta deosebita o are politica
demografica, care trebuie sa conduca la o crestere constanta a
populatiei unei tari.
Din punct de vedere demografic, din cauza scăderii continue a
natalităţii şi a creşterii constante a procesului de îmbătrânire a
populaţiei, România tinde să devină o ţară de pensionari, adica de
oameni in varsta, iar acest fenomen are tendinţa de a se accentua.
Sistemul de pensii reprezintă în prezent aproximativ 9% din
cheltuielile din P.I.B. şi aproximativ 26% din cheltuielile publice
ale ţării noastre. Generaţiile recente, născute după anul 1989, vor
ajunge târziu la pensie pentru a mai ameliora tendinţa de
îmbătrânire a populaţiei României.
24
Peter Arthur Diamond (n. 29 aprilie 1940) este un economist american cunoscut
pentru analiza sa privind politicile de securitate socială în SUA și pentru munca sa cu
Consiliul consultativ privind Securitatea Socială între anii 1980 și 1990. A primit Premiul
Nobel pentru Economie în anul 2010, împreună cu Dale T. Mortensen și Christopher A.
Pissarides.
Astfel, conform Institutului National de Statistica, in anul
2017, exiatau:
- 4.678.090 de pensionari, din care:

- 3.494.764 de pensionari cu pensie pentru limita de varsta;
- 22.626 de pensionari cu pensie anticipata;
- 78.354 de pensionari cu pensie anticipate partiala;
- 582.442 de pensionari cu pensie de invaliditate;
- 499.904 de pensionari cu pensie de urmas.
Conform Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi
alte drepturi de asigurări sociale, Casa Naţională de Pensii
(C.N.P.A.S.) are obligaţia de a notifica asiguraţii în legătură cu
punctajul realizat începând cu anul 2009.
Punctajul anual al asiguratului25 se determină prin împărţirea la
12 a punctajului rezultat în anul respectiv din însumarea numărului de
puncte realizat în fiecare lună. Numărul de puncte realizat în fiecare
lună se calculează prin raportarea salariului brut lunar individual la
salariul mediu brut lunar din luna respectivă. Salariul mediu brut lunar
este comunicat de Institutul Naţional de Statistică şi Studii
Economice. Din acest mod de calcul rezultă că valoarea pensiei
calculată cu ajutorul acestui mecanism este în permanentă schimbare;
în anii de creştere economică valorile pensiilor vor creşte rapid, pe
când în condiţii de criză ele se vor diminua.
Deci, calculul pensiei se face cu ajutorul „punctului de pensie” şi a
„punctajului” fiecărui contribuabil. „Punctul de pensie” e o valoare ce
25
A se vedea Legea nr. 19/2000, articolul 78.
28
variază în funcţie de deciziile guvernului. Acesta se înmulţeşte cu

„punctajul” fiecărui pensionar şi rezultă valoarea pensiei.
Valoarea punctului de pensie este majorata anual cu 100% din
rata medie anuala a inflatiei, la care se adauga 50% din cresterea
reala a castigului salarial mediu brut realizat.
Valoarea unei pensii se calculează astfel: se calculează punctele
lunare de la angajare până la ieşirea la pensie, se cumulează şi se
împarte la numărul de luni. Rezultă astfel un procent care va
corespunde unei valori a pensiei din acel moment.
Conform cadrului legislativ românesc se acordă următoarele
tipuri de pensii:
1. Pensia pentru limită de vârstă presupune îndeplinirea de
către solicitant a două condiţii în mod cumulativ:
- Îndeplinirea vârstei standard de pensionare.
- Realizarea stagiului minim de cotizare în sistemul public.
Vârsta standard de pensionare, stagiul minim de cotizare și stagiul
complet de cotizare se stabilesc în raport de data naşterii si se
gasesc publicate pe site-ul Ministerului Muncii si Justitiei Sociale.
2. Pensia anticipată se acordă cu 5 ani înainte de împlinirea
vârstei standard de pensionare cu condiţia ca asiguratul să
depăşească stagiul complet de cotizare cu cel puţin 8 ani . Pensia
anticipată nu poate fi cumulată cu alte venituri de natură
profesională. Transformarea pensiei anticipate în pensie pentru
limită de vârstă se face din oficiu.
3. Pensia anticipată parțială se acordă cu cel mult 5 ani
înainte de împlinirea vârstei standard de pensionare, cu condiția ca
asiguratul să depășească stagiul complet de cotizare cu până la 8
ani. Pensia anticipată parțială nu poate fi cumulată cu niciun fel de
alte venituri de natură profesională. Transformarea pensiei
anticipate parțiale în pensie pentru limită de vârstă se face din
oficiu.
4. Pensia de urmaş. Dacă persoana decedată era pensionar sau
îndeplinea condiţiile pentru obţinerea unei pensii, au dreptul la
pensie de urmaş:
- Copiii :până la vârsta de 16 ani; dacă îşi continuă studiile
într-o formă de învăţământ organizată potrivit legii, până la
terminarea acestora, fără a depăşi vârsta de 26 de ani; e toată
durata invalidităţii de orice grad, dacă aceasta s-a ivit în perioada
în care se aflau în una dintre situaţiile prevăzute mai sus.
- Soţul supravieţuitor: dacă a fost căsătorit cel puţin 15 ani cu
persoana decedată; indiferent de vârstă, pe perioada în care este
invalid de gradul l sau II, dacă durata căsătoriei a fost de cel puţin
1 an; Soțul supraviețuitor care are dreptul la o pensie proprie și
îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru obţinerea pensiei
de urmaş după sotia decedata, poate opta pentru cea mai
avantajoasă pensie. Nu se poate cumula pensia proprie cu pensia
de urmaș.
5. Pensia de invaliditate. Au dreptul la pensie de invaliditate
toţi asiguraţii care şi-au pierdut total sau cel puţin jumătate din
capacitatea de muncă, din cauza accidentelor de muncă, a bolilor
profesionale, tuberculozei, a bolilor obişnuite şi a altor accidente
care nu au legătură cu munca. Pensionarii de invaliditate sunt
supuşi controlului medical periodic, la intervale de 6-12 luni, până
la împlinirea vârstelor standard de pensionare. În acest moment se
30
recalculează pensia. Neprezentarea, din motive imputabile

pensionarului, la revizuirea medicală atrage suspendarea plăţii
pensiei începând cu luna următoare celei în care era prevăzută
revizuirea medicală sau, după caz, încetarea plăţii pensiei, în
condiţiile legii.
6. Pensia socială minimă garantată. Reprezintă o nouă cate-
gorie de pensii de care beneficiază persoanele cu domiciliul în
România26, indiferent de data înscrierii la pensie. Cuantumul
pensiei sociale garantate este de 300 lei începând cu 1 aprilie
2009, respectiv 350 lei din 1 octombrie acelaşi an. Începând cu
anul 2010, nivelul pensiei minime garantate se stabileşte anual,
prin Legea Bugetului de stat.
3.2.2. Indemnizaţiile şi ajutoarele de asigurări sociale
Indemnizaţiile pentru prevenirea îmbolnăvirilor, refacerea şi

întărirea sănătăţii au ca scop refacerea şi întărirea sănătăţii pe de-o
parte şi preîntâmpinarea îmbolnăvirilor şi a accidentelor pe de altă
parte. Sunt finanţate de la Bugetul asigurărilor sociale de stat
următoarele indemnizaţii:
- indemnizaţia pentru trecerea temporară la un alt loc de
muncă. Salariaţii pot fi trecuţi pe o anumită perioadă sau chiar
definitiv la un alt loc de muncă în urma unui accident sau a unei
boli profesionale. Indemnizaţia se acordă doar dacă există o
diferenţă de venit salarial în defavoarea angajatului;
- indemnizaţia pentru reducerea timpului de muncă se acordă
la propunerea medicului de familie şi a medicului expert al asigu-
rărilor sociale pentru cel mult 90 zile dintr-un an calendaristic;
26
A se vedea Ordonanţa de Urgenţă nr. 6/2009 privind instituirea pensiei
sociale minime garantate.
- indemnizaţia pentru carantină se acordă angajaţilor care sunt
opriţi de către organele medicale din cauza unei boli contagioase
apărute la locul de muncă;
- indemnizaţia pentru trimiterea la tratament balnear repre-
zintă de la 50% până la 85% din salariul tarifar şi se acordă
salariaţilor cu contracte de muncă pe durată nedeterminată care
depăşesc durata concediului de odihnă fiind sub tratament în
staţiuni balneoclimaterice.
Indemnizaţia pentru pierderea temporară a capacităţii de
muncă. Această indemnizaţie se calculează ca medie a veniturilor
salariale brute realizate de salariat în ultimele 6 luni anterioare
manifestării riscului, la care se aplica procentul de 75%. În cazul
în care stagiul de cotizare este mai redus de 6 luni, baza de calcul
o constituie media veniturilor salariale lunare brute la care s-a
achitat contribuţia. Durata de acordare a indemnizaţiei este de cel
mult 183 de zile în interval de un an.
Indemnizaţia de naştere. Această indemnizaţie se acordă, la
cerere, o singură dată, pentru fiecare dintre primii patru copii nou
născuţi vii27. Indemnizaţia de naştere reprezintă o formă de
încurajare de către stat a natalităţii.
Concediul şi indemnizaţia de maternitate. Concediul de
maternitate este acel concediu de care pot beneficia angajatele
înainte şi după naştere, în condiţiile în care au contribuit la Fonful
Naţional de Asigurări de Sănătate. Concediul de maternitate se
acordă pe o perioadă de 63 zile înainte de naştere (concediul
pentru sarcină), respective 63 zile după naştere (concediul pentru
lăuzie). Indemnizaţia de maternitate se calculează ca un procent de
85% din media veniturilor lunare, dar nu poate fi mai mică de 600
RON şi nici mai mare de 4.000 RON 28. Indemnizaţia de mater-
nitate nu se impozitează.
27
Prin nou născut viu se înţelege copilul până la şase luni.
28
În ultimele zile ale anului 2008 au avut loc dezbateri pentru modificarea
unor articole ale O.U.G. nr. 148/2005, care s-au concretizat în O.U.G.
226/2008, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 226/
31 decembrie 2008.
32
Indemnizaţia de risc maternal. Conform O.U.G. nr. 96/2003,

salariatele gravide, cele care au născut recent şi cele care alăptează
au dreptul la un concediu de risc maternal pentru protecţia sănă-
tăţii şi securităţii lor şi/sau a fătului ori a copilului lor. Concediul
nu poate depăşii 120 de zile. Indemnizaţia de risc maternal se
acordă de la Bugetul Fondului Naţional Unic de Asigurări Sociale
de Sănătate.
Indemnizaţia pentru creşterea şi îngrijirea copilului în
vârstă de până la doi ani (sau, în cazul copilului cu handicap,
până la 3 ani). Pot să solicite această indemnizaţie persoanele
care au realizat venituri profesionale supuse impozitului pe venit o
perioadă de 12 luni în ultimul an anterior datei naşterii copilului.
În tabelul de mai jos sunt prezentate durata şi valoarea indem-
nizaţiei de creştere a copilului în unele ţări europene.
Tabel nr. 1
Durata concediului de creştere a copilului
în unele ţări din Europa
---------------------------------------------------------------------------
Ţara Durata concediului Indemnizaţia de
de creştere a copilului creştere a copilului
---------------------------------------------------------------------------------
Austria Pană la împlinirea 364 Euro
vârstei de 2 ani
Belgia 3 luni 685 Euro
Danemarca 8 luni 100 % din venitul brut
Italia 6 luni 30 % din venitul brut
Luxemburg 6 luni 1778,31 Euro
Suedia 15 luni 80% din venitul brut
România Pană la vârsta de 2 ani 85% din venitul brut
---------------------------------------------------------------------------
Se poate observa o mare diversitate a duratei concediului de
odihnă şi a valorii indemnizaţiei de creştere a copilului; unele ţări
dezvoltate, ca de exemplu Belgia, Luxemburg sunt foarte reţinute
în legătură cu durata concediului de creştere a copilului, dar mult
mai darnice la sumele de bani reprezentând indemnizaţia de
creştere a copilului. În ţările în curs de dezvoltare sau mai puţin
dezvoltate situaţia se prezintă exact invers.
Indemnizaţia pentru îngrijirea copilului bolnav este o
formă de sprijin bănesc ce se acordă mamelor salariate pentru
îngrijirea copilului bolnav în vârstă de până la 7 ani, respectiv 18
ani atunci când copilul are handicap. Durata de acordare a
indemnizaţiei este de 14 zile calendaristice.
Ajutorul în caz de deces este o formă de protecţie ce se
concretizează într-o sumă de bani care se acordă prin sistemul
asigurărilor sociale de stat în caz de încetare din viaţă a
persoanelor încadrate în muncă, a pensionarilor şi a membrilor lor
de familie29. Cuantumul ajutorului de deces se stabileşte anual prin
Legea Bugetului asigurărilor sociale de stat. Acest ajutor poate fi
solicitat în termen de maximum 3 ani de la data decesului şi plata
acestuia nu este condiţionată de îndeplinirea unui stagiu de
cotizare. La data de 1 ianuarie 2009, suma acordată pentru ajutorul
de deces este de 1.702 lei. Pentru anul 2016, cuantumul ajutorului
de deces este: a) 2.681 lei pentru situația în care persoana decedată
avea calitatea de asigurat sau de pensionar; b) 1.341 lei pentru
situația în care persoana decedată nu avea calitate asigurat sau de
pensionar.
Ajutoare sociale acordate elevilor şi studenţilor îmbracă
forma ajutoarelor pentru îmbrăcăminte şi încălţăminte, a biletelor
în tabere de odihnă şi tratament şi reduceri la transportul urban de
călători. Plata ajutoarelor de orice fel se face în limita prevederilor
bugetare.
29
Prin membru de familie se înţelege soţul sau soţia, copii proprii sau
adoptivi, părinţii sau bunicii oricăruia dintre soţi.
34
3.3. Sisteme de pensii la nivel internaţional
Statele lumii au diferite abordări referitoare la sistemele de pen-

sii. Tendinţa generală este de extindere a sistemelor de pensii pri-
vate comparative cu cele obligatorii de stat (acolo unde ele există).
Asia Sistemele de pensii sunt slab dezvoltate în majoritatea
ţărilor, deoarece speranţa de viaţă este în general mică, iar nivelele
de dezvoltare economică sunt foarte diverse; în plus întâlnim ţări
în care nu întâlnim sisteme publice, ci doar private, potenţialul
asigurărilor de viaţă este astfel deosebit de ridicat (continent cu
cea mai mare populaţie, preponderent populaţie tânără, vezi ţări ca
Republica Populară Chineză, India, Indonezia etc.).
Coreea de Sud are un sistem privat de pensii puternic (mixt
de societăţi de asigurări de viaţă şi bănci). China dispune de
curând de sisteme de asigurări sociale de stat (pensii pentru agri-
cultori şi pensii pentru muncitori) precum şi o politică demo-
grafică strictă. Din anul 2008, această ţară a extins sistemul public
de pensii şi în mediul rural (sistem de pensii pentru 800 milioane
ţărani chinezi). Israelul are sisteme de asigurări publice şi private
de pensii bine dezvoltate.
America de Sud a cunoscut cele mai radicale reforme în
domeniu, din cauza numeroaselor crize economice şi sociale care
au avut loc pe acest continent. Astfel, în anul 1981, Chile a
renunţat la sistemul public şi a trecut la unul privat, bazat pe
principiul economisirii voluntare şi al investirii (fully funded).
Unele ţări latino-americane au desfăşurat o proprie acţiune de
privatizare totală sau parţială a sistemului de asigurări sociale de
stat, care a determinat în final o puternică creştere a asigurărilor de
viaţă. America de Nord se sprijină aproape exclusiv pe sisteme
de pensii private, sprijinite de industria asigurărilor de viaţă bine
dezvoltată.
Australia are un sistem de pensii bine dezvoltat şi complex.
Întâlnim toate categoriile de pensii cunoscute, dar şi acorduri
internaţionale de recunoaştere a pensiilor între Australia şi princi-
palele state dezvoltate ale lumii, fapt datorat marii mobilităţi ale
categoriilor de populaţii din acest continent.
Europa Cele mai multe sisteme de pensii din statele membre
ale U.E. sunt organizate ca sisteme de pensii de stat, cu implicaţii
deosebite asupra finanţelor publice în ultimii ani. Datorită
nivelului ridicat de dezvoltare economică a majorităţii statelor, a
existenţei sindicatelor şi a procesului de îmbătrânire a populaţiei,
majoritatea ţărilor europene dispun de un mix de sisteme de
pensii. Din punct de vedere financiar, Bugetele Asigurărilor de Stat
sunt în general deficitare şi se caută echilibrarea lor prin procese
de reformă economică şi socială. Există totuşi mari diferenţe ale
valorilor prestaţiilor de asigurări sociale între nordul şi sudul
continentului, estul şi vestul lui.
3.4. Bugetul asigurărilor sociale de stat
Termenul de „buget” provine etimologic de la englezescul budget

ceea ce semnifica punga în care erau aduse la Parlament actele,
documentele, registrele în care erau consemnate situaţia, veniturile,
cheltuielile, sarcinile şi obligaţiile statului.
Bugetul asigurărilor sociale de stat este al doilea buget ca
importanţă din cadrul economiei, care cuprinde veniturile şi
cheltuielile sistemului public de pensii şi alte drepturi de asigurări
sociale30.
Din veniturile acestui buget se prelevă anual până la 3% pentru
constituirea unui fond de rezervă.
Excedentele anuale ale Bugetului asigurărilor sociale de stat pot fi
utilizate anul următor, potrivit destinaţiilor legale, după restituirea
transferurilor primite de la Bugetul de stat.
Deficitele anuale se acoperă din disponibilităţile Bugetului
asigurărilor sociale de stat din anii precedenţi şi din Fondul de rezervă.
30
A se vedea Tatiana Moşteanu, Gyorgy Attila, Buget şi trezorerie
publică, Editura Universitară, Bucureşti, 2005, pag. 42.
36
În mod excepţional, în situaţii motivate, pentru acoperirea deficitului,

veniturile Bugetului asigurărilor sociale de stat se completează cu
sume care se alocă de la Bugetul de stat.
3.5. Etapele procesului bugetar la nivelul Bugetului

asigurărilor sociale de stat din România
Elaborarea proiectului Bugetului asigurărilor sociale de stat

Bugetul asigurărilor sociale de stat este o componentă a
sistemului bugetului public, ce reflectă constituirea şi utilizarea
fondurilor băneşti necesare ocrotirii pensionarilor, salariaţilor,
mamelor cu copii mici în îngrijire, anumitor categorii de refugiaţi şi
membrilor familiilor lor.
Procesul elaborării proiectului Bugetului asigurărilor sociale
de stat se desfăşoară sub coordonarea Ministerului Muncii,
Solidarităţii Sociale şi Familiei, care stabileşte, cu avizul Ministerului
Finanţelor Publice, metodologia elaborării, executării şi încheierii
Bugetului asigurărilor sociale de stat. Pe baza datelor proprii şi a celor
primite de la direcţiile de specialitate judeţene şi ale Municipiului
Bucureşti, Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi familiei
elaborează proiectul Bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul
viitor, până la data de 30 septembrie a anului curent şi îl prezintă
Ministerul Finanţelor Publice, în vederea avizării.
Examinarea şi aprobarea proiectului Bugetului asigură-

rilor sociale de stat
După întocmirea proiectului Bugetului asigurărilor sociale de
stat de către Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi familiei,
urmează etapa examinării şi aprobării acestuia.
Etapele examinării şi aprobării proiectului Bugetului
asigurărilor sociale de stat sunt:
1. Casa Naţională de Pensii şi alte Drepturi de Asigurări
Sociale împreună cu Casele Judeţene de Pensii fundamentează
indicatorii Bugetului asigurărilor sociale de stat (număr de pensio-
nari, salariul mediu brut pe economie, număr de locuri în staţiunile
balneo-climaterice etc.);
2. Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei elabo-
rează proiectul Bugetului asigurărilor sociale de stat şi proiectul
de lege pe baza informaţiilor primite, pe care le înaintează spre
examinare Ministerului Finanţelor Publice;
3. După analiza proiectelor, Ministerul Finanţelor Publice îşi
dă avizul, urmând ca să le trimită Guvernului României; Guvernul
înaintează proiectul Bugetului asigurărilor sociale de stat şi
proiectul legii Bugetului asigurărilor sociale de stat Parlamentului,
până la 15 octombrie, în vederea examinării şi aprobării;
4. Aceste documente sunt examinate de către comisiile perma-
nente ale fiecărei Camere (Comisia de buget şi finanţe şi alte
comisii interesate) care îşi dau avizul. Totodată, examinarea este
realizată şi de către Compartimentul tehnic-legislativ al fiecărei
Camere.
La nivelul acestor comisii, unde are loc examinarea, sunt
formulate şi amendamente.
38
Comisiile permanente, precum şi Compartimentul tehnic-legis-

lativ comunică avizul adoptat şi amendamentele propuse reunite
într-un raport comun.
5. În şedinţa comună a celor două camere ale Parlamentului
are loc dezbaterea atât a proiectului Bugetului de asigurări sociale
de stat, cât şi a raportului comun privind amendamentele, pe
ansamblu, pe părţi, capitole, subcapitole, titluri, articole, precum şi
alineate, după caz, precum şi pe fiecare anexă în parte, pentru anul
bugetar, precum şi creditele de angajament pentru acţiuni
multianuale. La această dezbatere generală participă şi iniţiatorul
(Ministrul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei), care expune
motivele ce au condus la elaborarea proiectului Bugetului de
asigurărilor sociale de stat, a proiectului legii anuale.
6. Adoptarea Legii Bugetului de asigurări sociale de stat se

efectuează pe baza votului de ansamblu a legii, care poate fi
deschis sau secret.
7. Legea Bugetului asigurărilor sociale de stat poate fi modi-
ficată în timpul exerciţiului bugetar, până cel târziu 30 noiembrie,
prin legi de rectificare, cărora li se aplică aceleaşi proceduri ca şi
legilor bugetare anuale iniţiale.
Deci, Bugetul de asigurări sociale de stat, la care este anexat
Bugetul asigurărilor pentru şomaj, se întocmeşte distinct de
Bugetul de stat, însă se aprobă de Parlament o dată cu acesta.
Execuţia Bugetului asigurărilor sociale de stat

În cazul Bugetului asigurărilor sociale de stat, execuţia
vizează tot activitatea de încasare a veniturilor bugetare şi de efec-
tuare a plăţii cheltuielilor aprobate prin acest buget, care presupun
o serie de operaţiuni ce pot fi grupate sub denumirea generică de
execuţia de casă a Bugetului asigurărilor sociale de stat, ce se
realizează prin trezorerii, implicând şi operaţiuni prin sistemul
bancar.
 Etapa intermediară execuţiei Bugetului asigurărilor sociale
de stat constă în repartizarea pe trimestre şi pe instituţii a veni-
turilor şi cheltuielilor acestui buget. În acest sens, competenţele
revin Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei şi
ordonatorilor de credite bugetare.
Execuţia veniturilor Bugetului asigurărilor sociale de stat

Execuţia veniturilor Bugetului asigurărilor sociale de stat
reprezintă activitatea de încasare a veniturilor cuvenite acestui
buget.
Constituirea veniturilor Bugetului asigurărilor sociale de stat
se realizează pe baza contribuţiilor pentru asigurări sociale şi a
altor vărsăminte prelevate de la persoane fizice şi juridice, ce se
încasează potrivit prevederilor legale în vigoare.
Încasarea veniturilor Bugetului asigurărilor sociale de stat se
realizează prin următoarele procedee:
1. calcularea şi plata directă de către subiecţii impozitelor, în
cazul contribuţiilor pentru asigurări sociale datorate de angajatori;
2. calcularea, reţinerea şi vărsarea la Bugetul asigurărilor
sociale de stat a contribuţiilor datorate de către o terţă persoană
40
(angajator) în cazul contribuţiilor pentru asigurări sociale datorate

de angajaţi;
3. calcularea de către Casa Naţională de pensii şi Alte Drep-
turi Sociale a contribuţiilor datorate de persoanele care se asigură
facultativ, precum şi calcularea aportului adus de persoanele care
beneficiază de locuri de tratament subvenţionate. Încasarea acestor
sume se realizează ori prin casieriile Caselor de pensii judeţene ori
prin sistemul bancar.
Etapele execuţiei veniturilor Bugetului asigurărilor sociale

de stat sunt: aşezarea; lichidarea; emiterea titlului de percepere şi
perceperea .
Execuţia cheltuielilor Bugetului asigurărilor sociale de stat

Execuţia cheltuielilor Bugetului asigurărilor sociale de stat
reprezintă activitatea de efectuare a cheltuielilor prevăzute şi
aprobate prin acest buget.
În scopul realizării cheltuielilor Bugetului asigurărilor sociale
de stat se parcurg două etape intermediare, respectiv:
 repartizarea trimestrială a creditelor bugetare, în
conformitate cu competenţele ordonatorilor de credite bugetare;
 deschiderea creditelor bugetare de către Ministerul
Finanţelor Publice, la nivelul trezoreriei statului.
Etapele execuţiei Bugetului asigurărilor sociale de stat
sunt: angajarea, lichidarea, ordonanţarea şi plata.
Contul general al execuţiei Bugetului asigurărilor sociale

de stat
Execuţia Bugetului asigurărilor sociale de stat se încheie la
data de 31 decembrie a fiecărui an, iar veniturile neîncasate şi
creditele bugetare neutilizate până la sfârşitul anului se vor încasa,
respectiv plăti în contul bugetului anului următor. De asemenea,
excedentele înregistrate la nivelul Bugetului asigurărilor sociale
de stat se regularizează cu Bugetul de stat în limita subvenţiilor
primite de la acest buget sub forma transferurilor consolidabile.
Contul anual al execuţiei Bugetului asigurărilor sociale de stat
se întocmeşte de către Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi
Familiei, pe care, împreună cu raportul de verificare şi analiză a
Ministerului Finanţelor Publice, îl reprezintă Guvernului, până cel
târziu 1 mai a anului următor celui la care se referă. Guvernul
prezintă acest cont Parlamentului spre aprobare până la data de 1
iulie a anului următor celui de execuţie. Aprobarea acestui cont se
realizează odată cu contul general anual de execuţie a Bugetului
de stat, Bugetelor fondurilor speciale, ale ordonatorilor de credite ,
după verificarea acestora de către Curtea de Conturi31.
3.6. Cuvinte cheie
Asigurările sociale de stat, fond de rezervă, punctul de pensie,

valoarea pensiei, prestaţii contributive.
31
Curtea de Conturi este organismul de stat din România care are rolul de a controla
folosirea resurselor financiare ale statului și ale sectorului public. A fost înființată la data
de 24 ianuarie 1864, iar în perioada comunistă a fost desființată la 1 decembrie 1948 și
înlocuită cu Curtea Superioară de Control Financiar, înființată în 28 martie 1973 și
desființată în anul 1990. Curtea de Conturi a fost reînființată în anul 1992, functionand si
in present.
42
1. Se cere să se calculeze numărul de puncte al unui asigurat,

cunoscând următoarele informaţii: în luna februarie venit brut de
6.000.000 lei, salariul mediu brut pe economie 2.980.432 lei.
Rezolvare:
6.000.000 : 2.980.432 = 2,01313 puncte
Notă: obligatoriu se folosesc cinci zecimale.
1. În condiţiile economiei de piaţă din România, Bugetul

asigurărilor sociale de stat (BASS) reprezintă:
1. Cel mai important buget destinat asigurărilor sociale;
2. Al doilea buget naţional al ţării;
3. Un buget important, care este afectat în special de factori
demografici şi economici;
4. Un buget din care se suportă şi toate cheltuielile materiale
destinate persoanelor afectate de riscuri sociale.
Se cere varianta corectă de răspuns.

a) Toate variantele sunt adevărate.
b) 1+2+3;
c) 1;
d) 2+3;
e) 2+3+4;
2. Identificaţi care din următoarele venituri nu se includ ca
surse de finanţare ale Bugetului asigurărilor sociale de stat:
a) CAS şi alte venituri;
b) Veniturile din indemnizaţiile de asigurări la asigurările de
sănătate;
c) Contribuţiile persoanelor pentru bilete de tratament balnear
şi odihnă;
d) Amenzi şi penalităţi;
e) Dobânzi la disponibilităţile existente.
3. Conform Legii 19/01.04.00, să se identifice afirmaţia falsă

în legătură cu Bugetul asigurărilor sociale de stat:
a) Veniturile şi cheltuielile sistemului public de pensii şi alte
drepturi de asigurări sociale alcătuiesc Bugetul asigurărilor sociale
de stat;
b) În sistemul public, pe teritoriul României, contribuţiile şi
prestaţiile de asigurări sociale se plătesc în lei;
c) Veniturile acestui buget provin din contribuţii la asigurări
sociale, dobânzi, majorări de întârziere, precum şi alte venituri;
d) În mod obişnuit, pentru acoperirea deficitului Bugetului
asigurărilor sociale de stat, se apelează la resursele Bugetului
de stat;
e) Din veniturile Bugetului asigurărilor sociale de stat se
prelevă anual până la 3% pentru constituirea unui fond de rezervă,
conform legii.
4. Conform Legii nr. 19, în sistemul public românesc de

pensii se acordă următoarele categorii de pensii:
A. Pensia pentru limită de vârstă;
44
B. Pensia anticipată;
C. Pensia anticipată parţială;
D. Pensia de invaliditate;
E. Pensia de urmaş.
Identificaţi varianta adevărată:

a) A+B+C;
b) B+C+D;
c) C+D+E;
d) toate variantele sunt adevărate;
e) toate variantele sunt false.
5. Se dau următoarele date privitoare la Bugetul asigurărilor
sociale de stat:
- C.A.S.......20.000 u.m.;
- contribuţia personalului salariat pentru bilete de tratament
balnear şi odihnă.......5.000 u.m.;
- lichidări de debite din anii anteriori.......2.000 u.m.;
- amenzi încasate.......1.000 u.m.;
- pensii.......19.000 u.m.;
- indemnizaţii.......5.000 u.m.
- contravaloarea ajutoarelor sociale achitate.......5.000 u.m.
- alte cheltuieli legale.......5.000 u.m.
Se cere să determinaţi deficitul sau excedentul, după caz,

precizând cum pot fi acoperite eventualele deficite bugetare (din
ce surse) sau cum se repartizează excedentele.
a) -5.000 u.m.; bugetul local (administraţiei locale de stat)

b) -6.000 u.m.; bugetul de stat
c) +6.000 u.m.; fondurile de rezervă ale statului
d) +5.000 u.m.; ajutoarele externe, în cazul ţarilor slab
dezvoltate şi în curs de dezvoltare
e) -6.000 u.m.; emisiune suplimentară de monedă
6. Care este termenul de prescripţie în cazul sumele încasate

necuvenit cu titlu de prestaţii de asigurări sociale:
a) 3 ani;
b) 4 ani;
c) 5 ani;
d) 1 ani;
e) 10 ani.
7. Sumele rămase nerecuperate de la asiguraţii decedaţi:
a) se prescriu;
b) se recuperează de la moştenitori;
c) nu se pot recupera decât în termen de 1 an;
d) nu mai pot fi urmărite;
e) se recuperează de la angajatorii acestuia.
8. Ajutorul de deces se achită:

i) în termen de 5 zile lucrătoare;
ii) de către Casa Teritorială de Pensii, în cazul decesului pen-
sionarului;
iii) în termen de 24 de ore;
iv) de către angajator, în cazul decesului funcţionarilor publici;
v) în termen de 48 de ore;
vi) de către fostul angajator, în cazul pensionarilor.
46
Combinaţia corectă este:

a) i+ii+vi;
b) ii+iii+iv;
c) iv+v+vi;
d) i+ii+iv;
e) ii+iv+v+vi.
9. Punctul de pensie utilizat la determinarea pensiilor se

calculează procentual în raport cu:
a) Salariul minim brut pe economie;
b) Salariul mediu brut pe economie;
c) Durata stagiului de cotizare;
d) Vârsta la care persoana în cauză s-a pensionat;
e) Produsul intern brut pe cap de locuitor.
10. Vârstele standard de pensionare vor fi în anul 2015 de:

a) 60 de ani pentru bărbaţi şi 58 de ani pentru femei;
b) 62 de ani atât pentru bărbaţi, cât şi pentru femei;
c) 63 de ani pentru bărbaţi şi 59 de ani pentru femei;
d) 65 de ani pentru bărbaţi şi 60 de ani pentru femei;
e) 66 de ani pentru bărbaţi şi 63 de ani pentru femei.
11. În care dintre următoarele situaţii nu se sistează plata

indemnizaţiilor de asigurări sociale:
a) beneficiarul nu mai îndeplineşte condiţiile legale pentru
acordarea indemnizaţiilor;
b) beneficiarul şi-a stabilit domiciliul pe teritoriul altui stat cu
care România nu are încheiată convenţie de asigurări sociale;
c) beneficiarul s-a recăsătorit;
d) beneficiarul a decedat;
e) beneficiarul şi-a stabilit domiciliul pe teritoriul unui stat cu
care România a încheiat convenţie de asigurări sociale, dacă în
cadrul acesteia se prevede că indemnizaţiile se plătesc de către
celălalt stat.
12. În baza de calcul a contribuţiei la asigurări sociale se

includ:
a) indemnizaţiile de transfer;
b) participarea salariaţilor la profit;
c) drepturile de autor;
d) indemnizaţiile pentru accidente de muncă;
e) veniturile din activităţi independente.
1. b)
2. b)
3. d)
4. d)
5. b)
6. a)
7. b)
8. b)
9. b)
10. d)
11. c)
48
12. e)
Capitolul 4
Asigurările sociale de sănătate
4.1. Repere cronologice ale sistemului medico-sanitar

românesc.
Comparativ cu alte tari ale lumii, România are o veche tradiţie

în organizarea şi finanţarea îngrijirilor medicale. Acestea
funcţionează în cadrul unor reglementări privitoare atât la
organizarea asistenţei medicale şi de ocrotire socială, cât şi la
asigurările sociale de sănătate.
Într-o primă perioadă, corespunzătoare destrămării feudalis-
mului şi afirmării relaţiilor capitaliste, apar primii medici care pot
fi consideraţi precursorii igienei sociale şi ai sistemului de
sănătate publică.
Astfel, între anii 1773-1828 a trăit dr. Constantin Caracaş,
medic comunal în anul 1800 şi apoi medic al oraşului Bucureşti
(1804). Doctorul C. Caracaş considera în lucrarea sa, “Topografia
Ţării Româneşti”, scrisă între anii 1820-1828 că: “… dintre
îndatoririle unui guvern, una din cele mai utile este grija sănătăţii
şi a vieţii locuitorilor” şi a propus întocmirea unor legi şi
regulamente sanitare şi înfiinţarea unui organ sanitar (poliţia
medicală), care să vegheze “asupra a tot ce se referă la păstrarea
sănătăţii şi a vieţii private şi publice” 32. Putem aprecia ca dr.
32
A se vedea Theodor Ilea „Teoria sănătăţii publice” Editura medicală,
Bucureşti, 1976, pag. 73.
50
Caracas, desi putin mediatizat, a fost cu un pas inaintea vremii

sale in ceea ce priveste conceptul de economie sanitara.
Literatura de specialitate consacra mai multe perioade de timp
(etape) in evolutia sistemului medico-sanitar din Romania.
A. Prima perioada de timp in care apar germenii viitorului
sistem medico-sanitar incepe, conform specialistilor, din anul
1874. Este o perioada de timp in care apar germenii organizarii si
finantarii sistemului medical romanesc; procesul este complex,
influentat de legile economiei de piata de la finele sec. IX, de
actele politice ale vremii ( Primul Razboi Mondial, marea Unire)
precum si influentele exercitate de evolutia stiintei medicale. Din
punct de vedere al finantarii, se recurge pentu prima data la un
sistem de origine germana, contributiv, care a functionat cu
rezultate buna in tara noastra.
Astfel, din punct de vedere legislativ, prima “Lege sanitară”
românească a fost promulgată în anul 1874, ea păstrând un
puternic caracter de administraţie centralizată pe teritoriul
României. Această lege a fost modificată de mai multe ori, cea
mai importantă modificare a ei fiind în 1893 şi referindu-se la
regimul consumurilor de produse medicale şi servicii.
La sfârşitul secolului XIX apar lucrări ştiinţifice care tratează
tot mai mult problemele economice care guvernează sistemul de
ocrotire a sănătăţii în România. Pentru început se realizează
legăturile teoretice între ştiinţa medicală propriu-zisă şi sistemul
social-economic al vremii.
Asigurările sociale de sănătate 51
Astfel, dr. Ştefan Stâncă33 (1865-1897) a publicat lucrarea
“Mediul social ca factor patologic” (1891) în care afirmă că
“...despărţirea omului de societatea în care vieţuieşte este o
procedură potrivnică ştiinţei.” Aceasta idee valoroasa, este de
actualitate in zilele noastre, desi a fost formulata in urma cu
aproape 100 de ani in urma.
Dr. Stefan Stanca – imagine preluata de pa www.wikipedia.org
În anul 1904, o alta personalitate romaneasca din viata medicala,

dr. Victor Babeş34 (1854-1926) afirma:
33
Ștefan Stâncă (n. 13 noiembrie 1865, Iași - d. 26 ianuarie 1897, Iași) a fost un medic român ,
ales post-mortem membru al Academiei Române (1948).
34
Victor Babeș (n. 4 iulie 1854, Viena - d. 19 octombrie 1926, București) a fost
un bacteriolog și morfopatolog român, membru al Academiei Române din anul 1893. În colaborare
cu Victor André Cornil, este autorul primului tratat de bacteriologie din lume (Bacteriile și rolul lor
în anatomia și histologia patologică a bolilor infecțioase) prin care a pus bazele moderne ale
acestei științe. In present, in municipiul Bucuresti, un spital ii poarta numele in semn de omagiu
52
“...numai reforme adânci de ordin administrativ economic, pe

de o parte, de ordin cultural, pe de alta, urmărite cu sinceritate şi
perseverenţă, vor aduce de la sine stingerea bolilor contagioase.”
Dr. Victor Babeş – imagine preluata de pa www.wikipedia.org
Literatura de specialitate medicala consacra conceptul de sanatate

publica, ca parte a sistemului de ocrotire a sanatatii a unei tari, sub
diferite denumiri. Astfel, la sfarsitul al XIX apare denumirea de igiena
sociala, axata mai mult pe promovarea unor deprinderi sanatoase din
punct de vedere sanitar. Nivelul de dezvoltare a medicinii si a vietii
economico-sociale nu permitea alte obiective. Nu putem vorbi despre
probleme economice decat in masura in care este necesara acoperirii
cu resurse banesti ale prestatiilor medicale. In perioada economiei
centralizate se impune termenul de organizare sanitara; este un pas
inainte determinat de progresele in stiinta medicala pe de-o parte si
necesitatea organizarii sistemului medical si a prestatiilor medico-
pentru intreaga sa activitate.

sanitare pe de alta parte. Asa cum spune si denumirea, exista legi si
acte normative, institutii de profil si bineinteles un organ de
conducere, Ministerul Sanatatii, cu un ministru al sanatatii cu rol de
ordonator principal de credite. In tarile Europei Occidentale s-a impus
termenul de medicina sociala, expresie acceptata si de catre Romania
in anul 1968.
Cadrul legislativ medico-sanitar se modifica din nou datorita

schimbarilor economice si sociale ale vremii. Apare “Legea sanitară”
din anul 1910, elaborată sub directoratul sanitar al lui Ioan
Cantacuzino35.
35
Ion Cantacuzino (cunoscut și ca Ioan Cantacuzino, n. 25 noiembrie 1863, București – d. 14
ianuarie 1934, București) a fost un medic și microbiolog român, fondator al școlii românești
de imunologie și patologieexperimentală. A fost profesor universitar și membru al Academiei
Române.
54
Dr. Ioan Cantacuzino – imagine preluata de pa www.wikipedia.org
Comparativ cu alte legi din tarile europene de atunci, acest act

normativ era deosebit de inaintat oferind Romaniei posibilitatea
unei dezvoltari ale economiei medicale. Legea sanitara instituie
Consiliul sanitar superior, ca organ tehnic consultativ central şi
consilii de igienă judeţene şi municipale. În cadrul Direcţiei
generale a serviciului sanitar se înfiinţează diverse servicii de
epidemii, statistică sanitară, igienă şi salubritate publică. Se
fixează o populaţie medie de 15.000 de locuitori pentru o
circumscripţie sanitară şi se preconizează înfiinţarea dispensarelor
ca instituţii sanitare de bază pentru mediul rural.
Organizarea asistenţei medicale în acea perioadă era reglementată,

în principal, prin Legea sanitară şi de ocrotire socială nr. 236/1930,
potrivit căreia:
- Serviciile sanitare erau conduse după norme sanitare stabilite de

Ministerul Muncii, Sănătăţii şi Ocrotirilor sociale, indiferent de
autoritatea de care depindeau din punct de vedere financiar.
- Profesia de medic se exercită pe baza autorizaţiei acordate de

minister, publicată în Monitorul oficial, sub condiţia înscrierii
persoanei ca membru în colegiul medicilor din România.
- Resursele financiare se colectau în Fondul Sanitar de Ocrotire

nou constituit şi se gestionau sub administrarea unei regii autonome.
Resursele financiare erau formate din:
A.Venituri proprii (venituri din loterii şi jocuri de noroc, venituri din
regie, 70% din taxele pentru autorizarea vânzării produselor
medicamentoase străine şi indigene, 90% din veniturile nete ale
monopolului stupefiantelor, taxele din îngrijire ale spitalelor, veniturile
întreprinderilor autorizate de lege, donaţii etc.)
B.Contribuţii din partea statului. Aceste proveneau din Bugetul de

Stat, avand insa o pondere redusa in total venituri ale Fondului Sanitar
de Ocrotire.
Fondul Sanitar de Ocrotire, ca instrument specific, era

utilizat pentru:
a) asistenţa medicală a cetăţenilor români, dovediţi a fi

săraci, cheltuieli de îngrijire şi costul medicamentelor pentru bol-
navii de boli contagioase şi venerice, pentru îngrijirea unor cate-
gorii defavorizate din personalul sanitar şi membrii lor de familie;
b) lucrări de investiţie medico-sanitară şi de ocrotiri

sociale prin subvenţionarea judeţelor, comunelor, instituţiilor
publice sau particulare sanitare sau de ocrotire socială ale căror
mijloace materiale nu erau suficiente;
c) credit sanitar şi de ocrotire socială pentru judeţe,

comune şi instituţii publice şi particulare sau de asistenţă socială
pentru executarea de lucrări edilitare sau de salubritate.
Administrarea fondurilor colectate anual se făcea de către Regia

Autonomă a Fondului Sanitar şi prin fondurile judeţene,
comunale, orăşeneşti şi municipale.
56
C.Eforii sanitare36 funcţionau în oraşele reşedinţă de judeţ şi

municipii, sub autorizarea şi controlul ministerului, pentru sprijinirea,
dezvoltarea şi administrarea aşezămintelor şi operelor sanitare şi de
ocrotire locale, având dreptul de a primi donaţii pentru sănătatea
publică şi de a administra fondurile puse la dispoziţia lor; membrii
eforiilor37 erau onorifici, nefiind salarizaţi.
Lipsa fondurilor necesare funcţionării sistemului medico

sanitar, Marea Criza din anii 1929-1933 si scandalurile legate de
coruptia din sistem a obligat Guvernul să elaboreze “Legea
asigurarilor sociale” din anul 1933. Ea modifica vechea lege din anul
1912 şi a obligat reorganizarea serviciului medical romanesc.
În România a funcţionat un sistem de asigurări sociale care

includea şi asigurarea de boală (modelul “Bismark” – Germania),
reglementat de Codul Asigurărilor Sociale şi de Legea Asigurărilor
Sociale (Monitorul Oficial nr.298/22.XII.1938). Acest sistem cuprinde
in principal, urmatoarele prevederi:
*Câmpul asigurării: persoanele asigurate obligatoriu erau acelea

care aveau salariul până la 8000 lei/lună (curs al leului din anul 1938)
şi persoanele asigurate pe baza unor legi speciale (salariaţii instituţiilor
publice, precum şi pensionarii şi salariaţii agricoli).
**Dreptul de asigurare consta în: îngrijire medicală, medicamente,

pansamente şi accesorii medicale, tratament balneo-climateric,
ajutoare băneşti de boală, accidente, pensii de bătrâneţe, pensii de
urmaş.
36
Instituţie administrativă de utilizare publică în domeniul medical.
37
Efor = membru în Consiliul de Conducere a unei Eforii.
Finanţarea sistemului medico-sanitar se făcea prin Fondul
General şi Fondurile judeţene ale asigurărilor sociale.
Sursele formării fondurilor de asigurare erau cotizaţiile sala-
riaţilor, contribuţia patronală, contribuţia statului şi alte venituri.
Cotizaţiile se stabileau pe clase de salarizare şi reprezentau 8%
din salariul mediu al clasei respective, salariaţii plătind aceste cotizaţii
împreună cu patronii lor în părţi egale.
Patronii erau obligaţi ca, la întocmirea listelor de plată, să
verse cotizaţiile şi contribuţiile aferente şi să aplice timbrele în
carnetele de asigurare. Statul contribuia cu o sumă globală de 80 de
milioane lei anual. În plus, patronii plăteau 1,2%, calculat la totalul
salariilor, pentru asigurarea de accidente şi completarea fondului de
rezervă. Alte venituri rezultau din costul carnetelor de asigurare, taxa
pentru viza anuală, donaţii, amenzi, dobânzi, suprataxe etc.
Gestionarea fondului general al asigurărilor sociale se făcea astfel:
60% pentru fondul caselor de asigurări sociale, 5% pentru fondul
administraţiei casei centrale, 35% pentru pensii. Fondul caselor de
asigurări sociale se administra în proporţie de 75% direct de casele de
asigurări sociale, iar 25% de către Casa Centrală de Asigurări Sociale
pentru ajutorarea acelora care nu puteau să-şi achite obligaţiile legale.
Organizarea administrativă cuprindea circumscripţiile, cu cel
puţin 15.000 asiguraţi şi oficii, pentru cel puţin 500 asiguraţi.
Se poate concluziona că, în România între cele două războaie
mondiale, a existat un sistem legislativ, elaborat foarte meticulos, ce
permitea funcţionarea unui sistem de sănătate eficient şi eficace pentru
populaţie. Acest sistem legislativ era bine armonizat cu celelalte sisteme
juridice, permiţând o bună gestiune a banului; la vremea respectivă el era
58
un sistem modern, recunoscut pe plan european, desi nu putea sa fie

perfect.
B. În perioada 1948-1990 viaţa politică, economică şi socială din

România a cunoscut transformări radicale, ce s-au repercutat şi în
cadrul economiei sanitare. Este considerata o a doua perioada de timp
in evolutia sistemului medico-sanitar, total diferita de prima.
Noul regim a “demolat” vechiul cadru legislativ, înlocuindu-l
cu unul nou bazat pe noile relaţii statornicite în economie. Romania
renunta la vechiul sistem de sorginte germana si trece la unul nou de
origine sovietica. Astfel, în cadrul planurilor (anuale şi cincinale) toate
problemele sanitare erau dirijate politic si gestionate de catre
Ministerul Sanatatii.. Concomitent a început ridicarea de fabrici de
medicamente, au demarat acţiuni de informare şi popularizare în
rândul maselor a cunoştinţelor profilactice obligatorii, s-a desfăşurat
un proces investiţional de ridicare de noi policlinici, dispensare şi
spitale, atât în mediul urban, cât şi în mediul rural.
Dacă în esenţă, aceste investiţii erau bune, în practică lucrurile
se desfăşurau cu greutate, deoarece ocrotirea sănătăţii nu constituia o
prioritate absolută. Măsurile luate de economisire a resurselor băneşti,
şi aşa reduse, au condus la o penurie de servicii medicale, unele
prestate în condiţii de slabă dotare tehnică şi cu o medicaţie de multe
ori insuficientă.
Organizarea asistenţei medicale era centralizată şi planificată,
fiind guvernată de principiile modelului sovietic, şi anume: prevenirea
bolilor şi orientarea profilactică; caracterul unitar al medicinei publice;
caracterul de clasă al ocrotirii sănătăţii publice; dezvoltarea iniţiativei
şi antrenarea oamenilor muncii în acţiunea de ocrotire a sănătăţii
populaţiei.
Această organizare a asistenţei medicale era asigurată, din
punct de vedere financiar, printr-un proces de planificare deosebit de
complex, care se sprijinea pe “Planul sanitar de stat”. Aceasta
cuprindea: Planul de acţiuni; Planul de dezvoltare şi înzestrare a
reţelei de instituţii sanitare şi de prevederi sociale; Planul forţelor de
muncă şi al fondurilor de salarii; Planul de pregătire a cadrelor; Planul
de aprovizionare cu medicamente, produse tehnico-medicale şi igieno
cosmetice; Planul de transporturi medicale. La nivel local exista şi un
“Plan departamental”, dar acesta nu dispunea de un volum de resurse
financiare important.
Acest model de organizare a asistenţei medicale a fost
avantajos pentru anii de după război, când centralizarea resurselor
băneşti şi organizarea serviciilor medicale au condus la ameliorări ale
stării de sănătate în ţara noastră. Revolutia stiintfica, modificarea
sistemelor de tratament ale pacientilor, cresterea semnificativa a
preturilor serviciilor medico-sanitare, etc. au facut sa apare dificultati
in finantarea sistemului medical.
Mai târziu, după anii ’70, dezavantajele sistemului devin
evidente şi încep să frâneze evoluţia pozitivă a indicatorilor stării de
sănătate ai populaţiei. România nu perfecţionează sistemul, nu
încearcă nici o îmbunătăţire a lui, în condiţiile când, în anii ’80, chiar
fosta U.R.S.S. începe să-l amelioreze, iar ulterior sa renunte la el.
C. Dupa anul 1990 s-a inceput un proces complex de lunga durata,
de trecere de la economia planificata la cea de piata si in domeniul
ocrotirii sanatatii. Pe langa complexitaea evolutiei medicinii
60
contemporane, a necesitatii diversificarii resurselor banesti, au aparut

probleme noi specifice pietei de forta de munca, de prestatii medico-
sanitare, alegerea sistemului de organizare si finantare a sanatatii in
noile conditii, formarea preturilor medicamentelor, probleme legate
de concurenta, achizitii publice, privatizarea unitatilor din sistem, etc.
4.2. Starea de sănătate a populaţiei
Starea de sanatate a populatiei la un moment dat este un fenomen

complex, social şi biologic, care exprimă nivelul şi caracteristicile
sănătăţii membrilor unei colectivităţi privite în ansamblu sau.
Definirea, ca şi delimitarea precisă şi evaluarea acestui fenomen
comportă însă numeroase greutăţi, datorită caracterului său complex şi
a diverşilor factori care acţionează asupra lui.
În prezent, cea mai utilizată este definiţia adoptata de către
Organizatia Mondiala a Sanatatii (O.M.S.), elaborată în anul 1948:
"sănătatea este reprezentată de acea bună stare fizică, mintală şi
socială şi nu înseamnă numai lipsa bolii sau a infirmităţii" 38. Asadar,
chiar Organizatia Mondiala a Sanatatii (O.M.S.) sugereaza faptul ca
nu s-a formulat o definitie exacta a starii de sanitate, conceptul fiind
foarte amplu.
Starea de sănătate are o strânsă legătură cu nivelul de trai al
populaţiei. Intr-adevar, cu cat populatia unei tari are un nivel de trai
mai ridicat, cu atat starea de sanatate este mai buna.
38
A se vedea Conf. univ. dr. Ion Moleavin, assist univ. Alexandru Keresztes – Masurarea,
evaluarea si autoevaluarea starii de sanitate a populatiei, Buletinul Universitatii
Transilvania Brasov, Facultatea de Medicina.
Printre cele 12 elemente constitutive (indicatori) propuse de un
comitet de experţi ai O.N.U., ca permiţând evaluarea tendinţelor
dominante care privesc nivelul de trai al unei colectivităţi, pe primul loc
figurează sănătatea şi situaţia demografiei. Insa, starea de sănătate este
şi o rezultantă a condiţiilor de trai. De aici legătura strânsă între
cercetarea stării de sănătate şi a nivelului de trai al populaţiei unei tari şi
necesitatea corelării factorilor sanitari cu cei social-economici, spre a
avea o imagine completă a stării de sănătate intr-un anumit moment.
Aceaste legaturi, deosebit de complexe, isi modifica foarte greu
pozitiile (valorile) in timp.
Deoarece în prezent nu dispunem de un indicator de sinteză pentru
caracterizarea stării de sănătate a unei colectivităţi la un moment dat,
se impune folosirea, în acest scop, ca şi în cazul altor fenomene
complexe din economie, a unei serii de indicatori specifici.
Această serie de indicatori se poate clasifica în funcţie de aspectele
specifice pe care le sesizează în:
a) indicatorii accesibilităţii populaţiei la asistenţă sanitară;
b) indicatorii stării de sănătate;
c) indicatorii bilanţului vital al populaţiei;
a) Indicatorii accesibilităţii populaţiei la asistenţa sanitară

urmăresc să identifice suportul material al ocrotirii sănătăţii. În
cadrul acestor indicatori se determină:
- numărul de unităţi sanitare; unitatile sanitare reprezinta
unitatile care asigura populatiei asistenta medicala curativa si
profilactica. Numarul unitatilor sanitare dintr-o tara este diferit de
62
la un an la altul. Astfel, se construiesc noi spitale, policlinici, etc.

deci numarul lor va creste sau dimpotriva, din diferite motive, se
inchid sau se desfiinteaza unitati sanitare, deci numarul lor va
scadea.
In anul 2017 de exemplu, in Romania, existau 527 de spitale,
ambulatorii de specialitate 97, policlinici 297, dispensare medicale
186, cabinete medicale de familie 11.163 farmacii 7.825, etc39
- numărul de paturi, în expresie absolută şi la 1000 locuitori,
pe categorii de unităţi, pe specialităţi şi în dinamică; se considera
ca numarul de paturi reprezinta un indicator de baza in prognozele
economice medicale ( asa numitul indicator pat ).
- staţiile de salvare de urgenţă şi dotarea acestora cu auto-
salvări; in Romania in anul 1906 a circulat prima ambulanta a
Societatii de Salvare Bucuresti, infiintata la initiativa particulara a
Prof. Dr. Nicolae Minovici. In prezent, statiile de salvare de
urgenta functioneaza in stransa legatura cu unitatile de pompieri si
unele unitati ale Ministerului Apararii Nationale.
- numărul de medici la 1000 locuitori sau numărul de locuitori
ce revin la un medic etc. Potrivit datelor OCDE, în România
există 2,5 medici la mia de locuitori, sub media europeană de 3,4
şi sub nivelul altor ţări din UE, cum sunt Franţa, Germania, Spania
şi Italia. Mai prost decât ţara noastră la acest capitol stă Polonia,
cu 2,2 medici la o mie de locuitori, insa cu o eficienta mai ridicata
a actului medical.
A se vedea Numarul unitatilor sanitare din Romania, publicat in Managementul

39
Calitatii in Sanitate, din 6 iulie 2017, Bucuresti.

b) Indicatorii stării de sănătate
Organizatia Mondiala a Sanatatii (O.M.S.), precum şi practica

medicală au impus următorii indicatori ai starii de sanatate
relevanti:
- morbiditatea; este un indicator folosit in statisticile medicale

care se refera la numarul de imbolnaviri ale unei populatii intr-o
anumita perioada de timp.
- mortalitatea, pe cauze; mortalitatea exprima efectul final al

bolilor si, ca indicator negativ este cel mai cunoscut si des folosit
in caracterizarea starii de sanatate.
- durata medie a incapacităţii de muncă pe cauze;
- numărul invalizilor şi al celor inapţi de muncă la 1000

locuitori.
Dintre indicatorii stării de sănătate prezentati mai sus, cel mai

greu de determinat sunt cei care se referă la morbiditate. Nu există
surse de informaţie cu caracter general care să ne indice starea de
sănătate cu exactitate. De altfel, din punct de vedere medical, este greu
de susţinut că există persoane perfect sănătoase şi care nu au contactat
de-a lungul vieţii nici un fel de afecţiune.
c) Indicatorii bilanţului vital al populaţiei se referă în principal la

indicatorii demografici utilizaţi în caracterizarea mişcării naturale şi a
altor indicatori sintetici calitativi, ca de exemplu:
-rata generală a natalităţii, cunoscuta ca natalitate bruta, se
calculeaza ca raport intre numarul nascutilor vii la efectivul populatiei,
64
totul inmultit cu 1000. In tara noastra, acest indicator are o tendinta de

scadere, de la 13,6 in anul 1990, 9,9 in anul 2010 la 9,6 in anul 2016.-
rata generală a mortalităţii;
-rata mortalităţii infantile; se iau in considerare decesele
inregistrate intre 0 si 364 zile, raportarea facandu-se la 1000 nascuti
vii pe an.
-sporul natural al populaţiei; sporul natural reprezintă diferența
dintre natalitate și mortalitate. După evoluția numărului populației, sporul
natural poate fi:
 pozitiv, când numărul născuților-vii este mai mare decât numărul
decedaților;
 negativ, când numărul născuților-vii este mai mic decât numărul
decedaților,
 zero, când numărul născuților-vii este egal cu numărul decedaților.
- durata medie a vieţii active. Durata medie de viață activă

măsoară durata în care o persoană cu vârsta de 15 ani va fi activă (fie
angajată, fie șomeră) pe parcursul întregii vieți.
Calculul este făcut în funcție de datele demografice și de cele din piața
muncii și se referă la populația unei tari, fără legătură cu țara în care
persoanele în cauză lucrează. In Romania durata medie a vietii active
a ajuns la valoarea de 32,8 ani, putin sub cerinta legala de 35 de ani
pentru a beneficia de pensie complete, conform legii.
În mod curent, starea de sănătate a populaţiei se studiază cu

ajutorul statisticii demografice şi a statisticii sanitare, ambele
constituind ramuri importante ale statisticii social-economice ale unei
tari..
4.3. Politica sanitară şi eşecul pieţei
Conceptul de esec al pietei a fost inteles mai intai ca o idee

generala de justificare a interventiei statului in economie si societate.
Astfel, cu alte cuvinte, piata esueaza in alocarea eficienta a resurselor
in domeniul economiei sanitare, producandu-se dezechilibre. In
prezent ea se dezvolta ca un diagnostic al diferitelor sfere ale vitii
economice si sociale ale unei tari40.
Experienţa din toate ţările cu sisteme de sănătate stabile si
cuprinzătoare ne arată că problemele din sectorul sanitar nu pot fi
abordate fără un anumit nivel de implicare guvernamentală. Soluţii
bazate numai pe mecanismele de piaţă, aşa cum le întâlnim de obicei
în alte sectoare ale economiei, nu funcţionează bine în sistemul de
sănătate datorită acestui fenomen numit „eşec al pieţei”41.
Eşecul pieţei este un termen folosit de economişti pentru a
descrie condiţiile în care există constrângeri în calea operării normale a
pieţei.
Constrângerile pot exista sub forma reglementărilor sau
regulilor – care ar putea să fie îndepărtate în principiu – sau pot decurge
din natura bunurilor sau serviciilor furnizate. Există o părere unanimă
că în cazul eşecului pieţei, guvernul trebuie să dezvolte structuri şi
politici care să contrabalanseze efectul acesteia.
40
A se vedea ,,Intre Scila si Caribda: esecul pietei vs. esecul guvernului”, autor Cristian -
Ioan Popa, Academia Romana.
41
A se vedea ,,Abordari moderne privind esecul pietei si externalitatile”, autori conf. dr.
Mariana Vuta, assist. drd. Rodica Gherghina, ASE Bucuresti.
66
În cazul serviciilor de sănătate, sursele majore ale eşecului pieţei

rezidă în:
a.Puterea de monopol a furnizorilor de produse medico-sanitare.

De exemplu, pentru a proteja publicul şi a asigura un nivel de bază al
competenţei, profesioniştii din domeniul îngrijirilor de sănătate sunt
licenţiaţi. Există constrângeri la intrarea în profesie, există o structură
a principiilor etice cu care profesioniştii trebuie să opereze şi există
reguli care guvernează accesul la îngrijiri. Acest lucru înseamnă că
profesioniştii din domeniul sectorului sanitar exercită putere de
monopol. Una din sarcinile politicii de sănătate este de a se asigura că
această putere nu lucrează împotriva intereselor pacienţilor.
În plus, faţă de puterea exercitată de către profesionişti, există

adesea multe tipuri de monopol în cadrul îngrijirilor de sănătate.
Adesea există numai un singur furnizor care poate furniza în mod
eficient îngrijiri într-o anumită zonă. Acesta se numeşte „monopol
natural”.
b.Ignoranţa şi incertitudinea printre consumatori. In prezent, o

sursă mai importantă a eşecului pieţei este ignoranţa şi incertitudinea
printre consumatori. Pentru orice persoană este foarte incert dacă şi
când va avea nevoie să folosească serviciile de sănătate. Acest lucru se
combină cu o asimetrie cu privire la cunoştinţele despre boală şi
îngrijirile de sănătate, asimetrie care există între pacienţi şi
profesionişti. Profesioniştii din sectorul sanitar acţionează atât ca
sfătuitori, spunând pacienţilor care servicii sunt corespunzătoare, dar
şi ca furnizori ale acelor servicii. Această asimetrie în deţinerea
informaţiei reîntăreşte monopolul de putere al profesioniştilor.
c.Elementul extern.Când incertitudinea şi ignoranţa cu privire la

nevoia de îngrijiri pentru sănătate sunt combinate cu costuri crescute
ale unor tipuri specifice de îngrijiri, adesea rezultă eşecuri ale pieţei.
Aceste eşecuri ale pieţei pot fi exacerbate atunci când nevoile de
îngrijiri de sănătate sunt mai mari în sectoarele mai sărace ale
comunităţii . Experienţa arată că, în aceste condiţii, piaţa asigurărilor
nu poate funcţiona corespunzător şi că sunt necesare elemente de
reglare a pieţei.
Astfel, guvernul trebuie să aibă o politică sanitară care să

contracareze eşecul pieţei la un moment dat.
Daca din punct de vedere teoretic exista o cunoastere a
fenomenului de esec al pietei in sistemele de sanatate, in practica
situatia se prezinta mai critic, intrucat nici un actor nu va ceda de
bunavoie din pozitia obtinuta pe piata la un moment dat.
Esecul pietei serviciilor medico-sanitare in fostele tari est
europene este strans legat de noile raporturi economice si politice care
au inlocuit sistemele economiei centralizate, socialiste. Astfel, rolul
statului ca principal agent economic a fost restrans; el accepta rolul de
coordonator in raporturile medico-sanitare impreuna cu pietele
specifice (de servicii medicale, de medicamente, etc.) pe masura ce s-
au constituit.
4.4. Asigurarile sociale de sanatate in Romania.

68
Sănătatea constituie o problemă de importanţă capitală pentru

orice comunitate umană. De aceea, în orice ţară ocrotirea sănătăţii este
riguros reglementată şi coordonată prin instituţii specializate.
Sistemele naţionale de ocrotirea sănătatii urmăresc realizarea a trei
axe fundamentale si anume:
- nevoile sanitare şi cererea de sănătate care condiţionează
misiunea actuală şi viitoare a sistemelor de sănătate.
- finanţarea şi organizarea sectoarelor de sănătate, precum şi
infrastructura sistemelor de sănătate şi utilizarea lor sunt
importante pentru a întelege natura, structura şi caracteristicile
individuale ale sistemelor de sănătate ale statelor lumii.
Se poate aprecia că sistemul asigurărilor sociale de sănătate
reprezintă un rezultat al nivelului de dezvoltare şi de civilizaţie al unei
naţiuni42.
Uniunea Europeana accepta o diversitate de sisteme de organizare
si finantare a sanatatii, ca parti ale politicilor nationale de protectie si
securitate sociala
Asigurările sociale de sănătate reprezintă principalul sistem de
ocrotire a sănătăţii populaţiei din România; acestea sunt obligatorii şi
funcţionează descentralizat, pe baza principiului solidarităţii şi
subsidiarităţii în colectarea şi utilizarea fondurilor necesare.
Teoria si practica medicala si economica consacra principii sau
metode de organizare şi finanţare a sănătăţii. Literatura de
42
A se vedea Dan Constantinescu, Asigurările de sănătate, Editura Mustang,
Bucureşti, 2007.
specialitate43 precizeaza mai multe modele (sisteme) de îngrijiri de
sănătate, şi anume:
1. Sistemul german, contributiv (de tip Bismarck)44
2.
Otto Eduard Leopold von Bismarck
imagine preluata de pe www.wikipedia.org
A fost primul sistem medical implementat din lume, pus in

practica pentru prima data in Germania la finele secolului al XIX.
Implementarea acestui sistem a dinamizat procesul de dezvoltare a
economiei germaniei dupa anii 1881-1884, crearea unei noi clase sociale,
a muncitorilor din industrie si consolidarea partidelor politice burgheze in
detrimentul celor feudale, conservatoare. Sistemul de asigurari sociale de
sanatate (de tip Bismarck) – este in prezent functional cu modificari in tari
precum Germania ( tara de origine ), Franta, Belgia, Japonia, Australia,
43
A se vedea Paul Tănăsescu, Managementul financiar al activităţii sanitare,
Editura Tribuna Economică, Bucureşti, 2001.
44
Otto Eduard Leopold von Bismarck - Graf von Bismarck (conte), apoi Fürst
von Bismarck-Schönhausen (principe) - (n. 1 aprilie 1815, d. 30 iulie 1898) a fost un om
de stat al Prusiei/Germaniei de la sfârșitul secolului al XIX-lea, precum și o figură
dominantă în afacerile mondiale
70
Brazilia, Egipt, India si are ca principala sursa de finantare contributiile

obligatorii platite de angajatori si angajati. Pe langa aceasta sursa de
finantare mai sunt acceptate si alte surse in completare. Din punct de
vedere organizatoric, distingem Case de asigurari sociale organizate in
profil teritorial ( la nivel de landuri in Germania, respectiv judete in cazul
Romaniei ), precum si o casa centrala denumita nationala. Fondurile
adunate la nivelul Caselor, organizate in profil teritorial, sunt dependente
de numarul persoanelor active si cotizante, iar rezultatele sunt legate de
echilibrul intre numarul acestora si cel al beneficiarilor de servicii
medicale. Acest lucru conduce la aparitia dificultatilor in perioadele cu
rate inalte ale somajului, atunci cand scade numarul cotizantilor, fiind
necesara interventia de la buget pentru a nu creste prima de asigurare.
Asistenta sanitara pentru categoriile de persoane ce nu activeaza pe piata
muncii (someri, pensionari, copii, elevi, studenti) este suportata de cele
mai multe ori de catre stat. Fondurile obtinute nu sunt stabilite de
Parlament, ci se stabilesc in functie de capacitatea financiara a cetatenilor,
indiferent de starea lor de sanatate, toti trebuind sa aiba acces la ingrijirile
medicale. Palta medicilor se face dupa numarul de prestatii medicale
acordate, existand astfel riscul real al consumului indus si al inflatiei de
servicii medico-sanitare.
Avantaje ale sistemului de asigurari sociale de sanatate sunt

urmatoarele:
- transparenta mai mare a contributiilor si beneficiilor sistemului
pentru cetatean ( avantaj de baza ).
- finantarea sistemului medical este legata de nivelul veniturilor
contribuabilor.
- finantarea este independenta de schimbarea prioritatile politice dintr-
o tara.
Dezavantaje ale sistemului de asigurari sociale de sanatate:
- reducerea bazei de contributii in perioada de recesiune economica,
care poate duce la o scadere drastica a veniturilor sistemului.
- sistemul incurajeaza birocratia la toate nivelurile.
- finantarea este strans dependenta de gradul de ocupare ori valoarea
somajului fortei de munca.
- impune costuri mai mari pentru agentii economici, care vor incerca
sa le eludeze.
3. Sistemul britanic (de tip Beveridge)45
William Henry Beveridge- imagine preluata de pa www.wikipedia.org

45
William Henry Beveridge, primul baron Beveridge (5 martie 1879 - 16 martie
1963), a fost un economist britanic care s-a remarcat ca reformator al vietii economice și
sociale, cunoscut in toata lumea.
72
Sistemul britanic a aparut ca un raspuns pe linie sociala, la agresiunea

Germaniei asupra Marii Britanii in timpul celui al Doilea razboi Mondial.
In plin bombardament asupra Londrei, William Henry Beveridge isi
expune ideile sale inovatoare in domeniul ocrotirii sanatatii, introducand
pentru prima data interventia statului in economia sanitara britanica.
Sistemul national de sanatate, cum mai este denumit, se bazeaza pe
finantarea centrala la nivelul prestatiilor medicale ale medicului generalist
(denumit si medic de familie) – si este intalnit in tari precum Anglia,
Suedia, Danemarca, Norvegia, Grecia, Arabia Saudita, Israel, Noua
Zeelanda, Canada, Portugalia, Italia, Spania, si are atat dimensiuni sociale
cat si economice. Intr-adevar, fondurile destinate ocrotirii sanatatii sunt
colectate prin intermediul sistemului fiscal, iar acoperirea cu servicii
medicale se realizeaza prin inscrierea fiecarui individ pe lista de pacienti ai
medicului generalist preferat, fara a se folosi drept criteriu capacitatea de
plata a cetateanului. Gradul de echitate a sistemului depinde de
modalitatea de impozitare aleasa, iar sumele alocate asistentei medicale
sunt stabilite de Parlament. Finantarea prin impozite generale nu
presupune doar existenta unui sistem sanitar public, din banii colectati
finantandu-se atat furnizorii de sanatate publici, cat si cei privati. Plata
medicilor in acest sistem are la baza fie capitatia, fie salariul. Daca
prestatia medicala de la nivelul medicului de familie nu este suficienta,
pacientul avand nevoie si de ingrijiri medicale ale medicului specialist
dintr-un spital, atunci actul medical se va acoperi din resurse private
( fonduri proprii ale pacientului, asigurari medicale, abonamente la retele
de stabilimente medicale, etc.)
Avantaje ale sistemului de finantare centrala:
- echitatea in finantarea actului medical.
- acoperirea larga si reglementata cu servicii de sanatate de
calitate.
- posibilitatea controlului asupra cheltuielilor medicale totale.
Dezvantaje ale sistemului de finantare centrala:
- lipsa participarii individuale la deciziile de finantare ale
sistemului medico-sanitar.
- lipsa de transparenta in finantarea unor costuri pentru servicii
medicale aditionale.
- posibilitatea afectarii finantarii sistemului medical de deciziile
politice pe termen scurt.
- nu se stimuleaza preventia la nivelul populatiei.
4. Sistemul sovietic, centralizat (de tip Semashko

74
Nikolai Semashko– imagine preluata de pe www.wikipedia.org
După victoria Revoluţiei socialiste din octombrie 1917, V. I. Lenin

realizează că in Rusia sovietica trebuie introdus socialismul şi în medicină.
În acest sens, cere sprijinul doctorului Nikolai Semashko, care gândeşte un
sistem medical diferit de sistemele existente in acea perioada, bazat pe
proprietatea socialista si pe economia centralizata. Doctorului Semashko
constituie un nou sistem de organizare si finantare a sanatatii bazat pe plan
( la inceput anual, apoi cincinal ) si care graviteaza in jurul Ministerului
Sanatatii, condus de un Ministru ca ordonator principal de credite. Planul
Sanatatii cuprindea numeroase alte planuri, ca de exemplu Planul de
Aprovizionare, Planul de invatamant medical, Planul de Investitii, Planul
de cercetare medicala, etc.
Sistemele socialiste au fost intalnite in tarile cu acest sistem politic,
inclusiv Romania in acea perioada de timp, avand urmatoarele
caracteristici:
- serviciile medicale sunt caracterizate un drept legitim al fiecarui
individ, fara cheltuieli personale considerabile. Populatia apeleaza
la servicii medicale finantate public.
- furnizarea serviciilor medicale cade in sarcina guvernului si a
organismelor sale la nivel central si local, dand impresia ca actul
medical este gratuit.
- serviciile medicale preventive si terapeutice sunt integrate, cu
accent pe asistenta medicala preventiva.
- resursele si serviciile medicale sunt planificate centralizat.
- politica sanitara este decisa de catre autoritatile politice si
medicale centrale, fara participarea cetatenilor.
- datorita caracterului limitat al resurselor, sistemul sanitar acorda
prioritate ingrijirii sanatatii muncitorilor si copiilor.
- toate componentele sistemului sanitar sunt subordonate unei
autoritati centrale unice – Ministerul Sanatatii, care manageriaza
intregul sistem.
- activitatea medicala privata sau sub alte forme nu este interzisa,
dar este supusa unor reglementari drastice ( control economic si
politic ).
- intreaga activitate medicala trebuie sa se bazeze pe principii
stiitifice, astfel incat activitatile medicale parastiintifice sunt ingradite46.
Ca orice model, acesta prezintă şi o serie de dezavantaje, printre
care amintim:
• prin faptul că resursele financiare sunt repartizate de la bugetul de stat,
sistemul de asigurări sociale este permanent dependent de oportunităţi
politice, concurând cu celelalte cheltuieli bugetare, precum apărarea,
învăţământul, cultura etc.
• în special în situaţii de criză economică încasările de impozit scad, în
timp ce necesarul financiar pentru politica socială creşte;
• cetăţenii nu percep legatura dintre contribuţiile lor şi serviciile pe care le
primesc;
• sistemul nu stimulează responsabilitatea personală în gospodarirea
resurselor. Ca avantaje putem mentiona ca sistemul medical centralizat s-
a pretat la economiile statelor mai slab dezvoltate, permitand dezvoltarea
infrastucturii medico-sanitare si dezvoltarii stiintei medicale si a
46
A se vedea Adriana Lolis - Curs de sociologie medicala
76
invatamantului. Sistemul a contribuit la eradicarea unor boli grave, ca de

exemplu poliomielita, varicela (aparitia de vaccin ),ce afectau marea
majoritate a populatiei.
5. Sistemul american bazat pe asigurări private de sanatate..

Sistemul asigurarilor private cum mai este cunoscut, este utilizat
preponderent in tari precum SUA, Thailanda, Africa de Sud, Filipine,
Nepal si este exceptia de sistem in tarile Europei Occidentale.
A aparut ca rezultat al politicii economice americane potrivit
careia sectorul particular si mecanismele pietei libere conduc la o mai
buna functionare cu cheltuieli mai mici si, totodata, a cuantificarii
sanatatii drept un bun de consum pe care individul il cumpara in
functie de posibilitati, fara ca societatea sa fie obligata sa furnizeze
cuiva ingrijire medicala.
Nu exista un sistem de asigurari pentru caz de boala generalizat,
cheltuielile publice alocate sanatatii sunt minime si, de asemeni, nu
exista asigurare obligatorie de boala, individul adresandu-se unei
companii private de asigurari. Sistemul este bazat pe profit, intr-o tara
dezvoltata economic si care se bazeaza pe proprietatea privata in
economie.
In anii ‘60, in SUA, au fost totusi initiate programe sociale de
asigurare medicala a populatiei destinate persoanelor cu venituri
reduse si persoanelor in varsta de peste 65 de ani, ce furnizeaza
protectie impotriva costurilor ridicate ale spitalizarii si ale platii
medicilor.
Avantaje ale sistemului asigurarilor private:
- alegerea furnizorului si a gamei de servicii medicale este libera,
insa contra cost.
- transparenta in costurile si beneficiile oferite de sistem.
- finantarea nu depinde de obiectivele politice stabilite pe termen
scurt de catre Guvern.
- finantarea directa il face pe consumator sa fie constient de costul
ingrijirii sanatatii, determinandu-l sa adopte un stil de viata sanatos
si un comportament preventiv.
Dezavantaje ale sistemului asigurarilor private:
- lipsa echitatii in contributia cetatenilor la finantarea sistemului
medical. Cetatenii bogati isi pot plati asigurari private de sanatate
scumpe care sunt acoperitoare si deci eficiente.
- slaba acoperire a populatiei cu servicii de sanatate. Se apreciaza
ca cel putin 45% din populatia SUA, in momentul investirii
presedintelui Barak Obama, nu are nici un fel de asigurare de
sanatate privata.
- dificultatea de a controla cheltuielile medicale globale (la nivel
national), datorita existentei generalizate a proprietatii private.
- accesibilitatea scazuta la asistenta medicala a populatiei
defavorizate, din cauza veniturilor reduse ale acesteia.
- costurile ridicate ale tratementelor medicale care le pot face
inaccesibile marii majoritati a populatiei, datorate onorariilor
ridicate ale medicilor, preturilor asigurarilor private de sanatate,
costului spitalizarii, preturilor medicamentelor, practic sistemului
in general care este orientat spre maximizarea profitului.
Niciun sistem nu a fost aplicat în starea iniţială, nici măcar în ţara de
origine.
78
Fiecare dintre sistemele de mai sus are avantajele şi dezavantajele sale.

Diferenta dintre aceste modele consta in modalitatea prin care
sistemul medico-sanitar se finanteaza47. Astfel, distingem urmatoarele
modalitati de finantare:
- modelul Semashko, finantat din Bugetul Asigurarilor Sociale de
Stat.
- modelul Beveridge, in care rolul cheie il are medicul de familie
finantat de catre stat din impozite.
- modelul Bismarck, sistem de asigurari sociale de sanitate, bazat
pe prime de asigurari obligatorii.
- modelul american, finantat preponderent prin asigurari private .
Practica internaţională a demonstrat că nu există un sistem optim
de ocrotirea sanatatii spre care tarile lumii sa tinda.
In anul 1997, tara noastra renunta la Sistemul Semasko si trece la
o versiune modificata a Sistemului Bismark. Astfel, tara noastră s-a
inspirat din sistemele care funcţionează în Europa centrală, adoptând
sistemul contributiv, de tip german.
În prezent, acest sistem este supus unui proces continuu de
perfecţionare şi aliniere la normele Uniunii Europene.
Reforma sistemului de ocrotire a sănătăţii în România trebuie
să se bazeze pe scopuri şi strategii naţionale clar formulate, urmărite
cu perseverenţă pe intervale mari de timp, care să conducă la o
îmbunătăţire permanentă a sistemului de sănătate. Implementarea
reformei trebuie să respecte următoarea înlănţuire logică şi anume:
- pregătirea în detaliu a instrumentelor legale, financiare,
organizatorice şi manageriale pentru implementarea reformei;
47
A se vedea Politicile sociale de sanitate din Uniunea Europeana, autori Iustinian
Zegreanu, Dana Costin, publicat in Clujul medical supliment 1, anul 2010.
- adaptarea metodelor de mobilizare a resurselor pentru a
stimula sistemul medical;
- reglarea, controlul şi coordonarea producţiei şi a randamen-
tului serviciilor de sănătate.
În alte ţări ale lumii, procesul de reformă a sistemului de ocrotire a
sănătăţii a fost dirijat către parteneriatul poblic-privat, considerat mult
mai atractiv pentru populaţie, dar şi pentru agenţii economici.
Experienţa unor ţări ca Irlanda, Olanda, Polonia, Canada şi Africa de
Sud confirmă acest fapt şi poate constitui o cale de îmbunătăţire a
reformei sistemului medico-sanitar din România48.
Elementele componente ale sistemului asigurărilor sociale de

sănătate sunt, conform legii, asiguraţii, furnizorii de servicii medicale,
aparatură şi medicamente şi casele de asigurări de sănătate. Între
aceste componente se stabilesc relaţii contractuale (Contractul cadru).
Contractul cadru se avizează de Ministerul Sănătăţii şi Familiei şi se
aprobă prin Hotărâre a Guvernului Romaniei.
Ministerul Sănătăţii şi Familiei, ca organ central, proiectează,

implementează şi coordonează programele de sănătate publică. Din
punct de vedere financiar, rolul său a scăzut dramatic în favoarea
Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (C.N.A.S.). Prin Ministerul
Sănătăţii şi Familiei se acoperă din punct de vedere financiar
cheltuielile de capital (investiţiile), unele activităţi de cercetare
medico-sanitară precum şi activitatea curativă şi de reabilitare de
importanţă naţională.
Casa Naţională de Asigurări de Sănătate reprezintă în prezent
principalul organ de organizare, conducere şi finanţare a sistemului
48
A se vedea lucrarea Profesorului Dan Constantinescu, Asigurările de
Sănătate, Editura Mustang, Bucureşti, 2007, capitolul VIII.
80
medico-sanitar din România. Practic funcţionarea şi finanţarea curentă

a sistemului medico-sanitar din ţara noastră se realizează prin acest
organ.
Prestaţiile medicale se stabilesc pe baza Contractului Cadru şi
reglementează, în principal, condiţiile acordării asistenţei medicale în
România.
Contribuţiile pentru asigurările sociale de sănătate (C.A.S.S.)
reprezintă principalul venit al Casei Naţionale de Asigurări de
Sănătate. Calcularea şi plata contribuţiei de către angajatori şi angajaţi
(asiguraţi) se face în mod obligatoriu, lunar, în contul asigurărilor
sociale de sănătate.
4.4. Spitalul
Principalele scopuri ale politicilor de sănătate intreprinse de

guvernele tarilor lumii o constituie realizarea unui nivel ridicat de sănătate
pe de-o parte, cu realizarea distribuirii echitabilă a serviciilor de asistenţă
medicala pe de alta parte. Un rol central si foarte vizibil in cadrul acestui
proces il ocupa spitalul.
Spitalul este definit ca unitatea sanitară cu paturi, de utilitate
publică, cu personalitate juridică, proprietate publică sau privată, care
asigură servicii medicale. Alte unități sanitare cu paturi in afara de spital
sunt: institutele medicale, centrele medicale, sanatoriile, preventoriile,
centrele de diagnostic și tratament cu paturi si centrele de sănătate .
Spitalul participă la asigurarea stării de sănătate a populației, potrivit
competențelor stabilite de Ministerul Sănătății și Familiei 49. Spitalul poate
fi public, public cu secții private sau privat.
49
A se vedea Legea Spitalelor nr.270 din anul 2003.
Spitalele de urgență se înființează și funcționează numai ca spitale
publice 50.
În funcție de modul de finanțare, spitalele se clasifică în:
a) spitale cu finanțare din fonduri publice;
b) spitale cu finanțare din fonduri private;
c) spitale cu finanțare mixtă.
Spitalele funcționează pe principiul autonomiei financiare, pe baza
sumelor prevăzute în contractele pentru furnizarea de servicii medicale,
precum și din sume obținute, în condițiile legii, de la persoane fizice și
juridice și își elaborează, aprobă și execută bugetele proprii de venituri și
cheltuieli. Separat de veniturile realizate de către spitale din contractele
încheiate cu sistemul de asigurări sociale de sănătate, din serviciile
medicale oferite contra cost pacienților, spitalele publice vor fi finanțate
după cum urmeaza:
a) de la bugetul de stat și bugetul Ministerului Sănătății și Familiei;
b) de la bugetul consiliului județean, pentru spitalele județene;
c) de la bugetul consiliului local și al consiliului județean, pentru spitalele

locale;
d) de la bugetul ministerului de resort, pentru spitalele cu rețea sanitară

proprie.
Spitalele publice pot realiza venituri proprii suplimentare din:

a) donații și sponsorizări;
b) alte venituri;
c) asocieri investiționale în domenii medicale ori de cercetare medicală și
farmaceutică;
50
A se vedea Legea Reformei in domeniul sanatatii, nr. 95 din anul 2006.
82
d) închirierea temporară, fără pierderea totală a folosinței, a unor spații

medicale, dotări cu echipamente sau aparatură medicală către alți furnizori
de servicii medicale;
e) contracte privind furnizarea de servicii medicale încheiate cu casele de
asigurări private sau agenți economici;
f) editarea și difuzarea unor publicații cu caracter medical;
g) servicii medicale, hoteliere sau de altă natură, furnizate la cererea
pacienților ori a angajatorilor;
h) servicii de asistență medicală la domiciliu, furnizate la cererea
pacienților;
i) alte surse.
Managerul spitalului este ordontor tertiar de credite.

Din punct de vedere medico-sanitar, un manager de spital trebuie
sa urmareasca mentinerea si imbunatatirea permanenta a unor indicatori
medico-sanitari, dar si economici. Acesta are la dispozitie Metodologia de

calcul al indicatorilor de performanță ai managementului spitalului,
elaborata de Ministerul Sanatatii Publice. Acestia sunt:
*Indicatori de management ai resurselor umane
*Indicatori de utilizare a serviciilor
*Indicatori economic-financiari
*Indicatori de calitate
A. Indicatori de management al resurselor umane

Este prima categorie de indicatori, importanta datorita impactului
factorului uman asupra actului medical. Acestia sunt :
1. Proportia numarului medicilor din totalul personalului angajat

al spitalului, se calculeaza ca raport intre numarul total de medici ai
spitalului si numarul total de persoanele angajate in spital.
Proporţia medicilor din totalul Nr. medici angajati in spital

= x 100
personalului angajat al spitalului Total persoane angajate in spital
Numarul de medici angajati in spitale cuprinde toţi medicii din

asistenta medicala la paturi, precum si din alte structuri medicale care
deservesc aceste paturi, potrivit statului de functii pentru posturile ocupate
ale spitalului.
Personal angajat al spitalului cuprinde numarul total al posturilor
ocupate cu contract de munca pe perioada nedeterminata sau pe perioada
determinata, dupa caz. Nu exista o valoare optima a acestui raport; fiecare
spital, in functie de specificul lui, va calcula propriul indicator.
2. Proportia personalului medical din totalul personalului angajat al

spitalului
Proporţia personalului medical Nr. personal medical

din
= x 100
totalul personalului angajat al Total persoane angajate in spital
spitalului
Personalul medical cuprinde nu numai medici, dar si farmacisti; alt

personal superior sanitar: fiziokinetoterapeut; bioinginer medical; biolog,
biochimist, chimist, fizician, expert in fizica medicala; psiholog, logoped,
sociolog, profesor CFM, kinetoterapeut, asistent social; profesor CFM,
biolog, chimist SSD; asistente medicale cu studii superioare, superioare de
scurta durata, postliceale si medii, moase, tehnician utilaje medicale si
tehnician dentar, sora medicala, oficiant medical, registrator medical,
statistician medical.
84
3. Proportia personalului medical cu studii superioare din total

personal medical
Proporţia personalului medical cu Nr. personal medical cu studii supe

studii
=
superioare din total personal Nr. total personal medical
medical
Personal medical cu studii superioare este format din medici,

farmacisti; alt personal sanitar superior: fiziokinetoterapeuti; bioinginer
medical; biolog, chimist, biochimist, fizician, expert in fizica medicala;
psiholog, logoped, sociolog, profesor CFM, kinetoterapeut, asistent social;
chimist SSD, asistente medicale, moase cu studii superioare.
4. Numarul mediu de consultatii pe un medic in ambulator
Nr. mediu de Nr. consultaţii în ambulatoriul de spital

consultaţii pe =
un medic în ambulator Nr.de medici care acorda consultatii in ambulatorul spi
Ambulatoriul este institutia medico-sanitara (dispensar, policlinica)

in care se acorda bolnavilor asistenta medicala, fara ca acestia sa fie
internati in spital.
Medicii care acorda consultatii in ambulatoriul integrat se refera la
medicii incadrati in sectiile si compartimentele cu paturi, care acorda
asistenta medicala in ambulatoriul integrat, precum si medicii încadraţi in
ambulatoriul integrat, in cabinetul de specialitate. Este de dorit ca sa se
inregistreze o tendinta de crestere a acestui indicator, reflectand o
eficientizare a activitatii medicului in ambulator.
B. Indicatori de utilizare a serviciilor
1. Durata medie de spitalizare pe spital şi pe fiecare secţie se calculează astfel:
Durata medie Om zile spitalizare

de spitalizare Bolnavi aflati la Bolnavi intrati in
=
pe inceputul + cursul perioadei
spital perioadei
Om zile spitalizare
Durata medie de
= Bolnavi intrati Bolnavi trans
spitalizare pe sectie Bolnavi aflati la
+ in cursul + cursul perioad
inceputul perioadei
perioadei sectii
2. Rata de utilizare a paturilor pe spital şi fiecare secţie:
Om zile spitaliz. (a bolnavilor aflati si intrati)

Indicele de utilizare a paturilor(Iu) 
Numarul mediu de paturi
Iu . 100
Rata de utilizare a paturilor =
365 zile
Iu = indicele de utilizare a paturilor
Numarul mediu de paturi poate fi egal cu existentul de la inceputul

perioadei de referinta sau poate sa difere, situatie in care se calculeaza ca o
medie aritmetica ponderata la trimestru, semestru, an.
86
3.Indicele de complexitate a cazurilor este un alt indicator de utilizare a

serviciilor, care reliefeaza complexitatea si dificultatea cazurilor medicale
pe care trebuie sa le rezolve cadrele medico-sanitare.
Indicele de complexitate a cazurilor = Total cazuri ponderate

Total cazuri rezolvate
Complexitatea cazurilor (indicele de case mix): exprima tipurile de

pacienti tratati in spital in functie de de diagnostic si gravitate.
Indicele de complexitate a cazurilor: numar care exprima resursele
necesare spitalului in concordanta cu pacientii tratati.
Cazuri ponderate: pacientii “virtuali” generati prin ajustarea
cazurilor externate, in functie de resursele asociate cu fiecare tip de caz. Se
pot calcula pentru cazurile externate si pentru cazurile echivalente.
4.Procentul pacientilor cu interventii chirurgicale din totalul pacientilor

internati din sectiile de chirurgie.
Procentul pacienţilor cu Nr.intervenţii chirurgicale

interv. chir. din totalul
=
pacienţilor externaţi din Nr. pacienţi ext.din secţiile de chir.
secţiile de chirurgie
B. Indicatori economico-financiari.
Principalii idicatori folositi sunt:

1. Executia bugetara
Executie bugetara fata de Cheltuieli bugetare realizate
bugetul = x 100
de cheltuieli aprobat Total buget cheltuieli aprobat
Cheltuieli bugetare realizate reprezinta plati nete realizate in

perioada de raportare. Total buget cheltuieli aprobat sunt prevederi
bugetare aprobate.
2. Structura cheltuielilor pe tipuri de servicii in functie de sursele de venit

se determina astfel:
Structura cheltuielilor pe Suma prevederilor cheltuielilor

=
tipuri de bugetare aferente serviciilor
x 100
servicii si in functie de Suma surselor de venit ce finanteaza
sursele de venit aceste cheltuieli
Valoarea acestui indicator, exprimata in procente, se determina ca

raport intre suma prevederilor cheltuielilor bugetare aferente structurilor:
- servicii de urgenta – cuprind cheltuieli privind drepturile de
personal, medicamente si materiale sanitare, alte cheltuieli;
- servicii paraclinice (inclusiv imagistica) – cheltuieli ocazionate
de aceste servicii; - servicii spitalizare continua - cheltuieli ocazionate
de aceste servicii inclusiv cheltuielile efectuate in cadrul programelor
nationale de sanatate;
- servicii spitalizare de zi – cheltuieli ocazionate de aceste servicii,
inclusiv cheltuielile efectuate in cadrul programelor nationale de sanatate;
- servicii din ambulatoriul de specialitate (integrat) al spitalului –
cuprind cheltuieli privind drepturile de personal, medicamente si materiale
sanitare si alte cheltuieli, precum si contravaloarea serviciilor decontate de
casele de asigurari de sanatate pentru activitatea prestata in ambulator
(care se raporteaza distinct de primele categorii de cheltuieli);
88
si suma surselor de venit din care sunt finantate aceste cheltuieli.

In fisa de evaluare se trece valoarea indicatorilor per total, in anexa
se detaliaza pe tipurile de servici mai sus mentionate.
3. Procentul veniturilor proprii din Venituri proprii

= x 100
totalul veniturilor spitalului Total venituri spital
Venituri proprii = veniturile obtinute de spital exclusiv cele

obtinute in contractul cu Casa de asigurari de sanatate, inclusiv subventiile
de la bugetul local, bugetul de stat, donatii, sponsorizari, alte venituri
incasate de spital.
Total venituri spital = veniturile obtinute de spital inclusiv cele
obtinute in contractul cu casa de asigurari de sanatate, precum si subventii
de la bugetul local, bugetul de stat, donatii, sponsorizari, alte venituri
incasate de spital.
4. Procentul cheltuielilor de personal Cheltuieli de personal

= x 100
din totalul cheltuielilor spitalului Total cheltuieli spital
Cheltuieli de personal – se refera la prevederile privind

cheltuielile de personal inclusiv cheltuielile aferente rezidenţilor şi
personalul aflat în practică asistată / supravegheată conform prevederilor
OUG nr.12/2008 pentru reglementarea unor măsuri financiare în domeniul
sanitar.
- Total cheltuieli spital – se refera la prevederile totale de

cheltuieli ale spitalului
5. Procentul cheltuielilor cu Cheltuieli cu medicamente

medicamente = x 100
- Cheltuieli cu medicamente – se refera la prevederile privind
cheltuielile cu medicamentele
cheltuieli ale spitalului.
-
6. Procentul cheltuielilor de capital Cheltuieli de capital
= x 100
- Cheltuieli de capital – se refera la prevederile privind

cheltuielile de capital
cheltuieli ale spitalului
Cheltuieli realizate
7. Costul mediu pe zi spitalizare =
Nr. om zile spitalizare
Cheltuieli realizate = cheltuieli totale efectiv realizate
D. Indicatori de calitate
Indicatorii de calitate sunt important in cadrul desfasurarii actului

medical. Cei mai relevanti in opinia noastra sunt urmatorii:
1. Rata mortalitatii intraspitalicesti, se calculeaza cu ajutorul
relatiei:
Decese in spital
Rata mortalităţii intraspitaliceşti = x 100
Bolnavi ieşiţi
Decese in spital se refera la toti pacientii decedatii in spital,

indiferent de timpul scurs de la internare la deces.
Jumătate din decesele inregistrate in România puteau fi evitate
având în vedere utilizarea cunoştinţelor medicale şi tehnologice de astăzi
pe care le au spitalele. In Europa, tara cu cea mai mare pondere a
deceselor intraspiceliceşti, care puteau fi deci evitate, este România.
90
Conceptul de mortalitate care putea fi evitată se bazează pe ideea

că anumite decese puteau fi “evitate” – ceea ce înseamnă că nu s-ar fi
produs dacă persoanele respective erau tratate la timp şi eficient.
2. Rata infectiilor nosocomiale. Formula de calcul este:
Rata infecţiilor Nr. bolnavi cu infecţii nosocomiale

= x 100
nosocomiale Bolnavi externaţi
Acest indicator se calculeaza pe total spital si pe fiecare sectie in

parte. Infecțiile intraspitalicești sau nosocomiale reprezintă o importantă
problemă de sănătate publică, fiind o cauză a morbidității și mortalității pe
plan mondial. Aceste tipuri de infectii sunt raspunzatoare de o crestere
substantiala a cheltuielilor spitalului in general, reprezentand o problema
de sanitate publica.
3. Indicele de concordanţă a diagnosticului de la internare şi diagnosticul

la externare:
Nr. diagnostice concordante

Indicele de concordanta = x 100
Nr. pacienţi externaţi
- numărătorul formulei se referă la nr. de diagnostice care la

internare au acelaşi cod cu diagnosticul principal la externare, exceptând
acele diagnostice de internare care sunt suspiciuni de o anumită boală iar
la externare se confirmă boala. Deci, în aceste situaţii suspiciunea de boală
confirmată prin diagnosticul principal la externare este considerată ca fiind
concordantă cu diagnosticul de externare.
- simptomele şi sindromele, daca in episodul de ingrijire işi
precizează cauza prin diagnosticul principal la externare sunt considerate
coduri concordante.
Acest indicator se calculează şi pentru compararea corectitudinii
diagnosticului pus în cabinetele medicilor de familie sau în ambulatoriile
de specialitate comparativ cu cel pus in sectiile de spital.
4.7. Asigurari private de sanitate
Asigurarile private de sanitate au cunoscut o dezvoltare aceentuata in

majoritatea tarilor lumii.
Practic, sectorul finantarii private a sanatatii se realizeaza in doua
feluri:
- abonamentul medical, care este in general mai ieftin decat asigurarea
medicala. Este o forma populara de ocrotire a sanatatii, existenta si in tara
noastra. Abonamentul medical se dovedeste util atat prin prestatiile
medicale bine definite, cat si prin pretul sau. Mai mult decât atât,
abonamentul este mult mai uşor de folosit, în condiţiile în care

consultaţiile sau tratamentele incluse nu trebuie achitate de client.
- asigurarea privata de sanitate este o alta forma de finantare a
sanatatii populatiei. Se realizeaza contractual cu societatile de asigurari
care au asemenea produse de asigurari de viata. În cazul asigurărilor,
acesta fiind şi unul dintre riscurile importante pe care clientul şi-l
asumă în comparaţie cu abonamentul, plata este făcută iniţial de către
pacient pentru ameliorarea starii sale de sanatate, urmând ca el să fie
compensat de asigurător, după ce aduce toate documentele justificative
( adica facturi, chitante din care sa rezulte platile facute pentru
ameliorarea satrii sale de sanitate ).
Facand o paralela, asigurarea include tot, dar cu limite şi ceva
riscuri suportate de catre asigurat.
92
Poliţele de asigurare acoperă aproape toată gama de servicii

medicale, de la analize şi consultatii medicale, la internări şi intervenţii
chirurgicale. Asigurarea privată de sănătate poate fi subscrisă individual
sau pentru un grup de persoane.
Abonamentul are garantate serviciile medicale uzuale,
considerate de baza.
4.8. Cuvinte cheie
Asigurări sociale de sănătate, dreptul fundamental la sănă tate,

contribuţia pentru asigurările sociale de sănătate, finanţarea sănătăţii,
principiile asigurărilor sociale de sănătate, reforma sistemului de
asigurari sociale de sanatate, persoane asigurate, servicii medicale.
1. Prezentaţi sistemele de organizare şi finanţare a sănătăţii

practicate în lume până în prezent. Cum apreciaţi alegerea făcută
de România în acest sens anul 1997? Discuţie.
2. Cum se realizează, după anii 2000, organizarea ocrotirii
sănătăţii în România? Identificaţi punctele tari şi punctele slabe
ale acestei organizări medicale.
3. Prezentaţi modul de finanţare a sănătăţii în România după
anul 2000. Cum apreciaţi execuţia Bugetului Casei Naţionale de
Asigurări de Sănătate?
4. Prezentaţi căile de îmbunătăţire ale sistemului medico-sani-
tar românesc. Intrarea României în Uniunea Europeană poate
ameliora această tendinţă de modernizare şi eficientizare a siste-
mului? Discuţie.
5. Asigurările private de sănătate reprezintă soluţia în procesul
de reformă a ocrotirii sănătăţii la noi în ţară? Discuţie.
-//-
1. Precizaţi varianta adevărată în legătură cu asigurările pri-

vate de sănătate:
A. Asigurarea privată de sănătate poate fi subscrisă individual
sau pentru un grup de persoane;
B. Dacă asigurarea se subscrie individual, atunci firma de
asigurare ia în considerare caracteristicile individului: vârsta,
sexul, starea de sănătate etc.;
C. Dacă asigurarea este subscrisă pentru un grup de persoane,
societatea de asigurare are în vedere caracteristicile grupului:
mărime, vârstă medie etc.;
D. Asigurarea privată de sănătate ale tuturor firmelor de
asigurări, este gestionată separat de asigurările sociale de sănătate
în cadrul Bugetului fondului de asigurări de sănătate;
E. Nu se poate asigura prin niciun produs de asigurare
tratamentele stomatologice şi deteriorarea danturii ca urmare a
unui accident.
a) A+B+C;
b) B+C+D;
c) C+D+E;
d) E+A+B;
e) Toate răspunsurile sunt adevărate.
2. Care sunt persoanele asigurate în mod obligatoriu prin

asigurările sociale de sănătate?
94
a) Toţi cetăţenii români indiferent de naţionalitate.

b) Cetăţenii români cu domiciliul în ţară şi cetăţenii străini şi
apatrizi care au reşedinţa în România.
c) Toţi cetăţenii români şi străini care locuiesc în România.
d) Numai cetăţenii care îşi plătesc contribuţiile la asigurări de
sănătate. Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate.
e) Toţi cetăţenii români şi membrii misiunilor diplomatice
acreditate în ţară.
3. Care sunt persoanele asigurate facultativ prin asigurările

sociale de sănătate?
a) Liber-profesioniştii şi agricultorii particulari.
b) Personalul casnic din gospodăriile agricole individuale.
c) Membrii misiunilor diplomatice acreditate în România şi
cetăţenii străini care se află temporar în ţară.
d) Militarii români ce satisfac serviciul militar.
e) Mamele care sunt în concediu de sarcină şi lăuzie.
4. Reforma în domeniul ocrotirii sănătăţii cuprinde, printre

altele, următoarele opţiuni principale:
A. Echitatea tuturor cetăţenilor în obţinerea accesibilităţii la
serviciile medicale;
B. Fundamentarea întregului sistem sanitar pe promovarea
sănătăţii şi prevenirea bolilor;
C. Orientarea sistemului spre îngrijiri primare ale sănătăţii;
D. Libera alegere a medicului de către pacient;
E. Garantarea calităţii îngrijirilor medicale.
Indicaţi varianta adevărată.
a) A+B;
b) B+C;
c) A+B+C+D+E;
d) C+D;
e) A.
5. Indicatorul pat de asistenţă medicală se defineşte prin:

a) Locul într-o unitate de asistenţă medicală, prevăzut în
buget, şi dotat cu inventarul necesar pentru a primi bolnavi în
scopul precizării diagnosticului, aplicării tratamentului sau asis-
tării gravidelor, lehuzelor şi nou-născuţilor.
b) Capacitatea spitalului de a deservi bolnavi.
c) În acest concept se includ şi paturile din sanatoriile
balneo-climaterice, din sanatoriile de noapte, case de copii etc.
d) Indicatorul pat de asistenţă medicală este unic în ţara
noastră şi normat de Ministerul Sănătăţii şi Familiei.
e) Toate variantele de mai sus.
6. Nevoia de ocrotire medicală reprezintă:

a) O categorie intermediară de nevoi, care întruneşte trăsături
atât ale nevoilor individuale, cât şi ale celor colective;
b) O trebuinţă a omului modern;
c) O funcţie a statului contemporan;
d) Este resimţită de fiecare membru al societăţii în mod
uniform;
e) O componentă a Reformei sistemului de sănătate din
România.
7. Creşterea cheltuielilor cu ocrotirea sănătăţii în România

este determinată de mai mulţi factori, printre care amintim:
96
A. Creşterea şi diversificarea numărului unităţilor medico-sani-

tare şi a numărului de paturi;
B. Creşterea populaţiei ţării noastre;
C. Creşterea costului prestaţiilor medicale;
D. Intensificarea factorilor de risc;
E. Creşterea numărului de cadre medico-sanitare.
Se cere să se identifice varianta corectă.
a) C+D+E;
b) B+D;
c) E;
d) A+B;
e) A+B+C+D+E.
8. Sursele de finanţare a ocrotirii sănătăţii după anul 1998 sunt

următoarele:
A. Fondul asigurărilor sociale de sănătate;
B. Bugetul de stat;
C. Fondul special pentru sănătate;
D. Finanţarea externă;
E. Alte surse de finanţare, conform legii.
Varianta corectă este:
a) A+B;
b) A+B+C+D+E;
c) A+B+C;
d) A+E;
e) A+D+E.
9. Principalele probleme de finanţare a sistemului medico-
sanitar din România sunt:
a. Birocraţie;
b. Modalităţi de control greoi;
c. Lipsă de independenţă financiară a Caselor judeţene de
asigurări de sănătate, a C.N.A.S. faţă de Ministerul Finanţelor
Publice;
d. Procesul de lichidare a creanţelor;
e. Toate variantele de mai sus.
10. Principalele categorii de asigurări private de sănătate

practicate în ţările dezvoltate sunt:
a. asigurarea medicală standard;
b. Asigurarea medicală extinsă;
c. asigurarea colectivă de sănătate;
d. asigurarea intervenţiilor stomatologice;
e. asigurarea asistenţei medicale pe termen lung;
f. Asigurarea venitului în perioada de incapacitate de muncă.
Varianta corectă este:

a) a+b;
b) c+d+e;
c) a+c+e;
d) a+b+c+d+e+f;
e) b+c+d+e+f.
11. Principalele tendinţe ale stării de sănătate din România în

perioada 1990-2008 sunt următoarele:
98
A. Scăderea incidenţei morbidităţii prin unele boli infecţioase

sau menţinerea lor la un nivel scăzut;
B. Creşterea incidenţei morbidităţii prin tuberculoză;
C. Scăderea mortalităţii infantile şi la prima copilărie;
D. Scăderea mortalităţii materne;
E. Creşterea consumului de alcool şi tutun.
Indicaţi varianta completă şi corectă

a) B+E;
b) A+C+D;
c) A+B+C+D+E;
d) Nicio variantă nu este corectă;
e) C+E.
12. Precizaţi care sunt principalele sisteme de organizare şi

finanţare a asistenţei medicale?
a. Sistemul Semasko (centralizat);
b. Sistemul Bismack (contributiv, de tip german);
c. Sistemul Beveridge (de tip britanic);
d. Sistemul american (asigurări private de sănătate);
e. Toate sistemele de mai sus.
1. a)
2. b)
3. c)
4. c)
5. a)
6. a)
7. e)
8. b)
9. e)
10. d)
11. c)
12. e)
Capitolul 5
Protecţia socială a şomerilor
5.1. Şomerul şi sistemul de protecţie al acestuia
Cuvântul şomaj provine de cuvântul francez chomage, care la

rândul său l-a preluat din limba latină caumare, acesta din urmă fiind
provenit din limba greacă cauma care înseamnă căldură mare, din
cauză căreia înceta orice activitate.
Şomajul reprezintă un dezechilibru, un excedent al ofertei faţă de
cererea de muncă cu niveluri de evoluţie şi caracteristici diferite de la
o ţară la alta.
Conform Organizaţiei Internaţionale a Muncii (O.I.M.), este
şomer oricine are mai mult de 15 ani şi îndeplineşte în mod
cumulative următoarele condiţii: este apt de muncă, nu are loc de
muncă, este disponibil pentru o muncă salariată şi caută un loc de
muncă.
Există mai multe forme de şomaj: şomaj conjunctural sau ciclic
(ca urmare a reducerii activităţii economice), şomaj structural (ca
urmare a modificării structurii economiei naţionale), şomaj tehnologic
(cauzat de modificările tehnologiilor vechi cu altele noi), şomaj
sezonier (întâlnit la profesiunile sezoniere din turism, agricultură,
construcţii etc.) şi şomaj fricţional (cauzat de perioada de timp
necesară trecerii de la un loc de muncă la altul, căutării unui loc de
muncă etc.).
60
Cercetările extensive efectuate asupra forţei de munca din S.U.A.

au conturat specialiştilor din domeniu 5 caracteristici cheie ale
şomajului contemporan:
 existau mari diferenţe a ratei şomajului între grupuri
definite după vârstă, sex sau experienţă profesională;
 pe piaţa muncii exista o mare mobilitate. Fluxurile înspre
sau în afară sunt ample în raport cu numărul angajaţilor şi al
şomerilor;
 o mare parte a acestei mobilităţi este ciclică: concedierile
sunt numeroase în timpul recesiunilor economice, pe când demi-
siile voluntare sunt mai frecvente în timpul perioadelor de expan-
siune economică;
 majoritatea celor care devin şomeri, indiferent de momen-
tul când se petrece aceasta, rămân astfel doar pentru o perioada
scurta de timp;
 o mare parte din şomerii S.U.A. sunt reprezentaţi de per-
soane care au fost în şomaj perioade lungi şi care vor continua să
rămână în aceeaşi situaţie.
Cerinţa de a fi căutat în mod activ un loc de muncă în ultimele
patru săptămâni testează dorinţa reală şi activă a persoanei respective
de a munci; nu este suficient ca ea să pretindă acest lucru sau să fie
interesată doar într-o ofertă de serviciu întâmplătoare.
Ajutoarele de şomaj contribuie pe trei cai la creşterea ratei
marginale a şomajului.
În primul rând existenţa ajutoarelor de şomaj permite prelungirea
perioadei de căutare a unui loc de muncă în economie. Cu cât nivelul
lor este mai ridicat, cu atât nevoia unui serviciu devine mai puţin
Protecţia socială a şomerilor 61
presantă pentru un şomer. Acelaşi lucru este valabil şi în cazul ratei de
înlocuire. Economiştii Feldstein şi Poterba au arătat că rata de
înlocuire influenţează în mod semnificativ salariul de rezervă, adică
acel nivel al salariului pentru care o persoană beneficiară a ajutorului
de şomaj este dispusă să accepte o noua slujbă.
Discuţiile despre efectele ajutoarelor de şomaj sunt mult mai
aprinse în Europa decât în alte părţi ale lumii. Unii observatori spun că
şomajul atât de ridicat pe continentul european se explică prin nivelul
foarte înalt al ratelor de înlocuire.
Al doilea canal de acţiune a beneficiarilor de şomaj este prin
intermediul aşa-numitelor canale de înregistrare. Pentru a putea primi
ajutorul de şomaj o persoană trebuie să figureze ca şomer.
Al treilea canal este oferit de stabilitatea angajărilor. Dat fiind
garanţiile de şomaj oferite de lege, nici firmele şi nici muncitorii nu
sunt prea interesaţi în crearea unei stabilităţi a angajărilor.
E foarte la modă ideea că şomajul nu reprezintă o problemă
socială, întru-cât şomerul a ales să fie şomer şi să beneficieze de
compensaţiile acordate uneori destul de generos de către stat. Dar
acest mod de gândire este greşit, căci nu toţi şomerii primesc ajutoare
de şomaj. În realitate acesta se acordă la mai puţin de două treimi din
totalul celor în cauză, din cauza lipsei de informaţie, a sistemului
birocratic existent, a comodităţii individului sau din alţi factori.
Protecţia socială a şomerilor constă în ansamblul măsurilor
publice, luate de societate (stat), în scopul protejării membrilor săi
împotriva efectelor negative, economice şi sociale, cauzate de
pierderea sau reducerea substanţială a activităţii din cauza şomajului.
În România, Legea 76 din 16 ianuarie 2002 privind sistemul
62
asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, cu

modificările şi completările ulterioare, este cea care reglementează
acordarea ajutorului de şomaj, a indemnizaţiei, precum şi cadrul
general al asigurărilor pentru şomaj în România. În ţara noastră
fiecărei persoane îi este garantat dreptul la asigurările pentru şomaj.
Institutul Naţional de Statistică în colaborare cu Ministerul Muncii

şi Solidarităţii Sociale a elaborat un sistem de indicatori statistici prin
care sunt urmărite evoluţiile, la nivel naţional şi local, ale pieţei
muncii. Aceşti indicatori sunt: resursele de muncă, populaţia activă,
populaţia ocupată, şomerii, locurile de muncă vacante, indemnizaţia
de şomaj, populaţia ieşită din şomaj şi rata şomajului51.
Ajutorul de şomaj poate fi definit ca fiind o prestaţie de
securitate socială ce constă într-o sumă de bani ce se acordă lunar pe o
perioadă de cel mult 270 zile calendaristice. Această sumă de bani are
o valoare diferită de la o ţară la alta, dar şi în cadrul aceleiaşi ţări în
funcţie de politicile sociale ale guvernelor.
În România, valorile indemnizaţiei de şomaj (exprimate în lei) şi
ponderea acesteia în salariul minim brut pe economie sunt:
---------------------------------------------------------------------------
Nr. Crt. Indicator Ani 2005 2006 2007 2008
---------------------------------------------------------------------------
1. Indemnizaţie de şomaj (lei)
(şomeri cu experienţă) 236 259 321 401
51
Conform Legii şomajului din România, adică a Legii nr. 76 din
16/01/2002, actualizată la data de 01/01/2006.
2. % faţă de salariul minim brut
pe economie (şomeri cu experienţă) 76 78 82 78
---------------------------------------------------------------------------
Notă: În cazul şomerilor fără experienţă profesională (muncitori
necalificaţi, agricultori etc.), valorile indemnizaţiei de şomaj şi ponderea
acesteia în salariul brut pe economie sunt mult mai reduse.
Sursa: I.N.S.S.E., Bucureşti
Datele relative au fost calculate de autor.
Bugetul asigurărilor pentru şomaj. Bugetul asigurărilor

pentru şomaj cuprinde veniturile şi cheltuielile sistemului asigu-
rărilor pentru şomaj. Nivelul cheltuielilor acestui buget sunt
fundamentaţi în funcţie de indicatorii sociali stabiliţi pe baza
analizelor, studiilor şi prognozelor privind evoluţiile de pe piaţa
muncii.
În România, rezultatul execuţiei Bugetului asigurărilor pentru
şomaj la Agenţia Municipală pentru Ocuparea Forţei de Muncă
din Bucureşti este prezentat în tabelul de mai jos:
Tabel nr. 2. Rezultatul execuţiei în perioada 2006 – 2008

- RON-
Denumire
2006 2007 2008
indicatori
Venituri
582.440.551 872.669.507 1.082.032.357
totale
Cheltuieli
93.384.701 79.253.177 64.872.662
totale
Rezultatul execuţiei
– 489.055.850 793.416.330 1.017.159.695
excedent
64
Sursa: Agenţia Municipală pentru Ocuparea Forţei de Muncă,

Bucureşti, 2009.
Aşa cum se poate observa, rezultatul Bugetului asigurărilor

pentru şomaj a fost excedentar în perioada analizată, datorită
reducerii cheltuielilor cu numărul de şomeri (în contextual
creşterii economice şi migrării unei părţi a forţei de muncă peste
hotare) şi creşterii veniturilor (creşterea numărului de salariaţi din
ţară, a salariului minim pe economie şi a plăţii de către agenţii
economici a contribuţiilor de asigurări pentru şomaj).
Legea română prevede o serie de măsuri pe care statul nostru
trebuie să le adopte în vederea reducerii şomajului.
1. În cazul unor restructurări ale activităţii economice, anga-
jatorii au obligaţia să înştiinţeze agenţiile pentru ocuparea forţei
de muncă în vederea adoptării unor măsuri pentru combaterea
şomajului şi prevenirea efectelor sociale nefavorabile ale acestor
restructurări.
2. Salariaţii disponibilizaţi din ramurile economice aflate în
declin îşi pierd nu numai locul de muncă ci şi pregătirea profe-
sională; de aceea, cursurile de calificare şi recalificare prezintă o
importanţă deosebită.
3. Medierea muncii reprezintă o altă cale de reducere a
şomajului, prin punerea în legătură a angajatorilor cu persoanele
în căutarea unui loc de muncă (schimbul de informaţii, medierea
electronică, preselecţia candidaţilor etc.).
4. Avantaje acordate angajatorilor pentru încadrarea în muncă
a şomerilor (subvenţionarea locurilor de muncă, acordarea de
facilităţi în bani etc.
Nu beneficiază, conform legii, de indemnizaţia de şomaj:
- persoanele care la data solicitării refuză un loc de muncă

potrivit pregătirii sau nivelului studiilor;
- persoanele care refuză participarea la cursurile de formare

profesională;
- absolvenţii care la data solicitării dreptului de a încasa

indemnizaţia de şomaj urmează o formă de învăţământ;
- persoanele care au încetat raporturile de muncă sau de

serviciu prin acordul părţilor sau prin demise.
Fondul Social European. Fondul Social European52 (F.S.E.)

este instrumental principal prin care Uniunea Europeană finanţează
obiective strategice ale politicii de ocupare a forţei de muncă.
Acesta are caracterul de fond structural. Statele membre şi regiunile
Uniunii Europene au acces la finanţare din Fondul Social European
în cadrul unei perioade de programare de şapte ani. Actualul
exerciţiu de programare se desfăşoară pe perioada 2007 – 2013.
Proiectele finanţate prin Fondul Social European se focali-

zează pe două direcţii principale:
1. Primul program operaţional este Dezvoltarea resurselor
umane (POS DRU) şi urmăreşte dezvoltarea capitalului uman din
ţara noastră.
2. Al doilea program operaţional se intitulează Dezvoltarea
capacităţii administrative (PO DRA) şi urmăreşte dezvoltarea
52
Fondul Social European a fost creat în anul 1957 prin Tratatul de la
Roma, fiind astfel cel mai vechi fond structural european.
66
infrastructurii de servicii şi de politici publice cu scopul de a atinge

obiectivele programului operaţional Dezvoltarea resurselor umane.
Proiectele eligibile pentru Fondul Social European pot fi
susţinute financiar în proporţie de până la 85%. Principalii bene-
ficiari sunt administraţiile şi instituţiile publice, universităţile,
fundaţiile care sunt astfel încurajate să aplice acest program
pentru a întări rezistenţa sectorului public şi a celui privat în
condiţii de criză.
Pentru România se apreciază că de programul operaţional
Dezvoltarea resurselor umane vor benefica circa 1,5 milioane de
oameni (15-18% din populaţia activă).
Indicatori de măsurare a nivelului şomajului

Pentru o economie naţională este important să se cuantifice
nivelul şomajului, pentru a şti ce măsuri să fie adoptate în vederea
diminuării lui.
- nivelul şomajului. Acest indicator se poate determina în
mărimi absolute (ca număr de persoane neocupate) sau relative
(prin rata şomajului). Rata şomajului se calculează ca raport
procentual între numărul de şomeri şi populaţia activă.
Rş = Nş/Pa*100,
unde: Rş = rata şomajului, exprimat în procente
Nş = număr de şomeri, exprimat în persoane
Pa = populaţia activă a ţării
Mărimea şi dinamica ratei şomajului sunt diferite pe ţări,
regiuni, localităţi etc. şi au o importanţă deosebită pentru auto-
rităţile centrale şi locale ale statelor, organizaţiilor sindicale şi ale
persoanelor.
- durata, care reprezintă perioada de timp de la momentul

pierderii locului de muncă sau diminuarea activităţii depuse, până
la reluarea normală a muncii.
- intensitatea cu care se manifestă: dacă presupune pierderea

locului de muncă şi încetarea totală a activităţii – şomaj total.
Dacă presupune numai diminuarea activităţii depuse cu scăderea
duratei săptămânii de lucru şi scăderea corespunzătoare a sala-
riului – şomaj parţial.
- structura şomerilor. Şomerii se pot clasifica după criterii ca

nivelul calificării, domeniul de activitate, vârstă, sex etc.
Indicatori de eficienţă ce caracterizează şomajul
- rata şomajului BIM: raportul dintre numărul şomerilor

definiţi conform Biroului Internaţional al Muncii (B.I.M.) şi
populaţia activă totală, exprimată procentual.
RBIM = SBIM/Pa * 100,
unde: RBIM = rata şomajului B.I.M.
SBIM = nr. şomeri BIM
Pa = populaţia activă
Acest indicator împreună cu rata şomajului înregistrat,

calculate periodic, conduc la obţinerea de serii de date utilizate în
caracterizarea şomajului dintr-o ţară. Atunci când rata şomajului
68
are valori modice sau are o tendinţă de scădere pe intervale de

timp mari, acest lucru reflectă capacitatea unei ţări de a echilibra
cererea cu oferta de forţă de muncă, în condiţiile unei economii
consolidate.
- rata şomajului de lungă durată: ponderea şomerilor B.I.M.
aflaţi în şomaj de 12 luni şi peste, în populaţia activă:
RşLD=ŞLD/PA*100,
unde: RşLD = ponderea şomerilor B.I.M. aflaţi în şomaj de
12 luni şi peste
ŞLD = nr. şomeri B.I.M. de lungă durată
PA = populaţia activă
Indicatorul serveşte la evaluarea progresului înregistrat în
combaterea şomajului de lungă durată. Dacă acest indicator are
tendinţă de scădere în timp se evidenţiază eficienţa politicilor de
ocupare a forţei de muncă dintr-o ţară.
- rata şomajului înregistrat: raportul procentual dintre
numărul de şomeri înregistraţi şi populaţia activă civilă:
RSI=NSI/PAC *100,
unde: RSI = rata şomajului înregistrat
NSI = nr. şomeri înregistraţi
PAC = populaţia ocupată civilă
- ponderea şomerilor înregistraţi pe nivele de educaţie

(instruire): ponderea şomerilor, în funcţie de nivelurile de
instruire, în numărul total al şomerilor
SI = NSI/NST*100,
unde: SI = ponderea şomerilor pe niveluri de instruire
NSI = nr. şomerilor cu un nivel de educaţie, i
NST = nr. total al şomerilor înregistraţi
Acesta este un indicator deosebit de important, calitativ şi de

structură, evidenţiind repartizarea numărului total al şomerilor pe
niveluri de educaţie (instruire). În funcţie de acest indicator se
stabilesc politicile naţionale în domeniul formării resurselor
umane. Ponderea ridicată a şomerilor cu un nivel de instruire
scăzut, relevă necesitatea calificării forţei de muncă.
Toţi indicatorii prezentaţi mai sus trebuie corelaţi cu indicatori
demografici cum ar fi: numărul populaţiei unei ţări, rata natalităţii,
rata specifică de mortalitate pe grupe de vârstă, sporul natural al
populaţiei unei ţări etc.
Măsuri de combatere a şomajului
Un obiectiv cheie al guvernelor este reducerea ratei şomajului.

O rată a şomajului de 2,5-3,5% şi o durată relativ scurtă a acestuia
poate juca un rol pozitiv la nivel naţional, în sensul stimulării
flexibilităţii forţei de muncă, sporirii productivităţii muncii etc. Ratele
ridicate, peste 4%, conduc pierderi enorme de potenţial economic şi
constituie un pericol social imprevizibil pentru orice tip de economie.
Măsurile de combatere a şomajului se direcţionează către două
tipuri de politici.
1. Politicile pasive de combatere a şomajului sunt folosite
pentru a genera venituri persoanelor devenite şomere. Aceste
venituri îmbracă forma ajutorului de şomaj, a asistenţei acordate
şomerilor şi a plăţilor compensatorii din fonduri publice. Mărimea
70
ajutorului de şomaj trebuie astfel gândită (calculată) încât să nu

încurajeze persoanele să acceadă la această formă de protecţie
socială în mod deliberat (separarea voluntară a forţei de muncă de
locul de muncă) din cauza mărimii valorii ajutorului în raport cu
salariul. Ajutorul de şomaj poate fi mai puţin atractiv pentru forţa
de muncă prin diminuarea valorii sale, prin reducerea duratei de
acordare sau prin ambele măsuri.
2. Politicile active sunt folosite pentru reducerea nivelului
şomajului în mod efectiv. Se au în vedere măsuri destinate
corelării cererii cu oferta pe piaţa muncii, creare de noi locuri de
muncă, sprijinirea proceselor de formare a forţei de muncă prin
cursuri de calificare, recalificare, reorientare profesională etc.
Politicile active sunt în prezent utilizate intens de toate ţările
lumii, fiind axate pe:
- consultanţă şi orientare profesională, cursuri de pregătire, de
plasare etc. pentru a uşura astfel contactul dintre ofertanţi şi
doritori de locuri noi de muncă;
- programe de recalificare şi reorientare a şomerilor spre noi
domenii de activitate cerute de piaţa muncii la un moment dat;
- crearea de noi locuri de muncă, definitive sau temporare, în
sectorul public şi în sectorul privat.
Cele două tipuri de politici nu sunt independente, ele se află
într-o permanentă legătură şi uneori se consideră că se pot substitui.
Criza economică şi şomajul

Criza economică mondială a readus în atenţia guvernelor
problematica şomajului chiar şi în statele cu pieţe ale forţei de muncă
stabile. Contextul economic mondial favorizează creşterea şomajului,
deoarece statul nu va putea interveni pentru crearea unor locuri de
muncă în situaţia în care activitatea economică slăbeşte (se pierd
locuri de muncă, se reduc veniturile bugetare, dar se majorează
cheltuielile inclusive cele cu protecţia socială).
În ceea ce priveşte România, şomajul va constitui una dintre
problemele economico-sociale cele mai dificil de rezolvat.
Astfel, în luna ianuarie 2009, rata şomajului înregistrată la
nivel naţional a fost de 4,9%, mai mare cu 0,7 puncte procentuale faţă
de cea din ianuarie 2008. Numărul total de şomeri a fost de 444.907
persoane, cu 41466 persoane mai mare faţă de luna decembrie 2008
(Sursa: A.N.O.F.M., februarie 2009).
În contextul continuării crizei economice şi în anul 2010, este posi-
bil ca România să înregistreze rate ale şomajului mai mari de 5%.
5.2. Cuvinte cheie
Şomer, ajutor de şomaj, măsuri de protecţie a şomerilor,

programe de protecţie socială, finanţarea protecţiei sociale a
şomerilor, Fondul Social European, program operaţional, politici
pasive şi politici active de combatere a şomajului .
1. Definiţi şomajul ca fenomen social.

2. Care sunt organele cu atribuţii în domeniul protecţiei
sociale a şomerilor?
72
3. Care sunt sursele de venituri pentru constituirea fondului

pentru plata ajutorului de şomaj, a ajutorului de integrare
profesională şi a alocaţiei de sprijin?
4. Care sunt, pentru România, proiectele finanţate prin Fondul
Social European?
5. Care sunt măsurile de combatere a şomajului.
6. Cum apreciaţi, în contextual crizei economice, măsurile de
mărire a duratei de timp în care se acordă ajutorul de şomaj?
1. Precizaţi afirmaţia falsă referitoare la sursele de venituri ale

fondului pentru plata ajutorului de şomaj, a ajutorului de integrare
profesională şi a alocaţiei de sprijin.
a) O cotă de 5% aplicată asupra fondului de salarii realizat
lunar, în valoare brută, de persoanele fizice şi juridice române şi
străine care angajează personal român;
b) O contribuţie de 1% din salariul de bază lunar de încadrare
brut plătit de salariaţi;
c) O contribuţie de 1% din venitul lunar în valoare brută,
obţinut din munca prestată de către membrii cooperaţiei;
d) O subvenţie de la stat (Bugetul de stat), cu titlu excepţional,
pentru completarea fondului în situaţia când celelalte surse nu
acoperă plăţile datorate;
e) O subvenţie de la Bugetul de stat care să acopere aceste
prestaţii necontributive.
2. Care sunt condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească o

persoană pentru a putea fi considerată şomer:
a) are cel puţin 16 ani;
b) este în căutarea unui loc de muncă;
c) capacitatea fizică o face aptă pentru muncă;
d) nu realizează venituri;
e) realizează venituri mai mici decât salariul mediu brut pe
economie.
Precizaţi răspunsul fals.
3. În care dintre următoarele situaţii nu avem de-a face cu
persoane care pot fi încadrate în categoria şomerilor:
a) persoane care realizează venituri mai mici decât salariul de
bază minim brut pe ţară garantat în plată;
b) absolvenţi ai instituţiilor de învăţământ, în vârstă de
minimum 16 ani, care au reuşit să se angajeze după 90 de zile de
la absolvire, dar nu potrivit pregătirii profesionale;
c) absolvenţi ai şcolilor speciale pentru persoane cu handicap
în vârstă de minimum 16 ani, care nu au reuşit să se încadreze în
muncă potrivit pregătirii profesionale;
d) persoane care, înainte de efectuarea stagiului militar, nu au
fost încadrate în muncă şi care de abia după 20 de zile de la data
lăsării la vatră au reuşit să se angajeze;
e) persoane cărora le-a încetat activitatea desfăşurată exclusiv
pe baza convenţiei civile.
4. Pentru a beneficia de indemnizaţie de şomaj, şomerii

trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
a) să aibă peste 10 ani de stagiu de cotizare femeile, respectiv
15 ani bărbaţii;
b) să fie înregistraţi la agenţiile pentru ocuparea forţei de
muncă în a căror rază teritorială îşi au domiciliul sau, după caz,
reşedinţa, dacă au avut ultimul loc de muncă ori au realizat
venituri în acea localitate;
c) să aibă un stagiu de cotizare de minimum 12 luni în
ultimele 24 de luni premergătoare datei înregistrării cererii;
74
d) să nu realizeze venituri mai mici decât indemnizaţia de

şomaj;
e) să nu îndeplinească condiţiile de pensionare.
Se cere afirmaţia neadevărată
1. e)
2. e)
3. d)
4. a)
Capitolul 6
Asistenţa socială în România
6.1. Conceptul de asistenţă socială
Asistenţa socială este definită ca o prestaţie finanţată de la

Bugetul de stat care se adresează celor aflaţi în stare de sărăcie. Se
consideră că asistenţa socială este practic un ajutor acordat de stat
destinat acoperirii unor riscuri sociale53. Asistenţa socială este o
componentă, în continuă diversificare şi amplificare, a securităţii
sociale. Asistenţa socială este o componenta necontributivă (sau
non-contributivă) a sistemului de protecţie socială din România.
Obiectivul principal al asistenţei sociale îl constituie prote-
jarea persoanelor care, din diferite motive de natură economică,
fizică, psihică sau socială, nu mai au posibilitatea de a-şi asigura
nevoile sociale.
Conceptul de asistenţă socială este în strânsă legătură cu con-
ceptual de nevoie socială. Procesul obiectiv necesar de tranziţie la
economia de piaţă, precum şi transformările structurale legate de
integrarea europeană au afectat nu numai cetăţeni în mod izolat, ci
mai ales importante grupuri sociale; de aceea, considerăm ca fiind
necesară şi oportună diversificarea prestaţiilor de asistenţă socială
în ţara noastră, în limita capacităţii de finanţare a lor.
53
Riscurile sociale sunt definite ca fiind acele împrejurări care pot atrage
diminuarea veniturilor unei persoane sau mărirea cheltuielilor acesteia (de
exemplu: bătrâneţea, boala, invaliditatea, maternitatea, sarcinile familiale).
76
Principiile asistenţei sociale sunt similare celor privind

asigurărilor sociale. Se remarcă principiul universalităţii asistenţei
sociale, cel al diversităţii, principiul asistenţei sociale în funcţie de
nevoi, principiul conform căruia asistenţa socială se acordă din
contul mijloacelor statului şi al colectivităţilor şi cel al armonizării
asistenţei sociale cu alte ajutoare de asigurări sociale şi cu salariile.
Principiile asistenţei sociale nu sunt obligatorii, însă se regăsesc sub
diferite forme în legi, decrete, ordine şi alte acte normative.
Principalele repere istorice în evoluţia sistemelor de asistenţă
socială sunt considerate de specialişti următoarele:
Declaraţia de la Philadelphia: Organizaţia Internaţională a
Muncii (O.I.M.) sprijină naţiunile lumii pentru elaborarea de
programe proprii vizând: creşterea nivelului de trai, extinderea
măsurilor de securitate socială, protecţia minorilor, a femeilor
gravide şi a celor care alăptează, ridicarea nivelului de alimentaţie,
de locuit, a nivelului de cultură şi recreere a cetăţenilor. Orga-
nizaţia Internaţională a Muncii apreciază că sărăcia constituie un
pericol pentru dezvoltarea socio-economică a oricărei naţiuni şi de
aceea trebuie întreprinse măsuri ferme de reducere a numărului de
oameni săraci din fiecare ţară.
Normele Consiliului Europei: Carta Socială Europeană (Torino,
1961) completează Protocolul Adiţional semnat la Strasbourg în anul
1988. Carta conţine nouăsprezece drepturi sociale pe care statele
trebuie să le respecte (dreptul la protecţia copiilor, a adolescen-
ţilor, dreptul muncitorilor la protecţie, dreptul la protecţie a
sănătăţii, dreptul la securitate socială, dreptul la asistenţă socială şi
medicală, dreptul de a beneficia de serviciile sociale, dreptul
Asistenţa socială în România 77
persoanelor handicapate la formare profesională, la readaptare
profesională şi socială, dreptul familiei la protecţie socială, juri-
dică şi economică, dreptul mamei şi al copilului la protecţie
socială şi economică, dreptul muncitorilor emigranţi şi a familiilor
lor la protecţie şi asistenţă etc.). Protocolul Adiţional a adăugat şi
dreptul persoanelor în vârstă la protecţie socială.
Normele Uniunii Europene: în anul 1989, la Strasbourg, s-a
adoptat Carta privind drepturile sociale fundamentale ale
muncitorilor. Toţi muncitorii şi funcţionarii Comunităţii Europene
au, conform Cartei, dreptul la o protecţie socială adecvată şi
trebuie să beneficieze de plăţile pentru protecţia socială. Uniunea
Europeană militează pentru soluţionarea problemelor sociale prin
coordonarea şi prin desfăşurarea unor acţiuni comune ale guver-
nelor ţărilor membre.
Organizarea asistenţei sociale în România: la nivel central
distingem Ministerul Muncii şi Protecţiei sociale, alături de alte
ministere şi instituţii care au competenţe în materie cum ar fi:
Ministerul Sănătăţii şi Familiei, Ministerul Educaţiei şi Cercetării,
Secretariatul de Stat pentru Persoane cu Handicap, Comitetul
Român pentru Adopţii etc. La nivel local, autorităţile adminis-
traţiei publice apără interesele persoanelor sărace şi sau defavo-
rizate (drepturile persoanelor cu handicap, ale mamei şi ale
copilului, ale persoanelor bolnave etc.).
Finanţarea prestaţiilor de asistenţă socială se realizează de
la bugetul administraţiei centrale de stat, de la bugetele
administraţiilor locale precum şi din alte fonduri prevăzute de lege
(este vorba, de exemplu, de Fondul de Risc şi Accident constituit
78
în baza Legii 53 din anul 1992, cu modificările şi completările

ulterioare)54. Nivelul prestaţiilor de asistenţă socială este în
România foarte redus vizavi de nevoile reale ale populaţiei sărace.
De exemplu, nu toate prestaţiile în bani au fost indexate sau
compensate (de exemplu, indemnizaţiile de naştere), iar cele în
natură sunt departe de acoperirea nevoilor sociale pentru care au
fost destinate (alocaţiile zilnice de hrană).
Finanţarea activităţilor de protecţie a copilului aflat în difi-
cultate se realizează, în general, de la bugetele locale. Cheltuielile
pentru plata alocaţiei pentru fiecare copil încredinţat sau dat spre
plasament, se suportă de la Bugetul de stat şi se gestionează de
Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale.
In ţara noastră, Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei
Sociale constituie principala instituţie publică care se ocupă de
politicile familiale, incluziune şi de asistenţa socială. Prestaţiile
sociale în bani sau în natură sunt susţinute de măsuri de redistri-
buire financiară, cuprinzând: alocaţiile familiale, ajutoarele sociale
şi ajutoarele speciale.
Principalele prestaţii sunt:

- Alocaţia de stat pentru copii. Alocaţiile pentru copii pot să
fie universale (Suedia, România, Ungaria, Germania) sau numai
pentru săraci (S.U.A., Marea Britanie). În majoritatea ţărilor lumii,
alocaţia se acordă numai dacă cel puţin unul dintre părinţi face
parte din populaţia ocupată. În România, această alocaţie este
54
Deci, finanţarea sistemului se face din impozite şi taxe, şi nu din contri-
buţii speciale.
universală, singura restricţie fiind frecventarea şcolii de către copii
şcolari.
În ţara noastră, beneficiază de alocaţie de stat pentru copii toţi
copiii în vârstă de până la 18 ani. Alocaţia de stat pentru copii se
virează în conturile personale deschise pentru aceştia de către
reprezentanţii legali. După împlinirea vârstei de 14 ani, alocaţia de
stat poate fi plătită direct copilului. Dreptul la alocaţie de stat
pentru copii se stabileşte începând cu luna următoare celei în care
s-a născut copilul. În luna ianuarie 2009, cuantumul alocaţiei era
de 42 lei.
- Alocaţia pentru nou-născuţi. Această alocaţie se acordă o
singură dată pentru fiecare copil născut viu, în termen de maxi-
mum 12 luni de la naşterea copilului. În luna ianuarie 2009,
cuantumul alocaţiei era de 230 lei.
- Alocaţia complementară. Beneficiază de alocaţie comple-
mentară familiile cu copii până la vârsta de 18 ani aflaţi în întreţi-
nerea acestora, care locuiesc împreună şi care realizează venituri
nete pe membru de familie de până la salariul minim pe economie.
Cuantumul alocaţiei este de 50 lei pentru familia cu un copil, 60
pentru familia cu doi copii, 65 de lei pentru familia cu trei copii,
70 de lei pentru familia cu patru sau mai mulţi copii.
- Alocaţia de susţinere pentru familia monoparentală
Beneficiază de această alocaţie familiile formate din persoana
singură şi copii până la vârsta de 18 ani care locuiesc cu acesta.
Restricţia financiară este legată de faptul că, lunar, membrii
familiei trebuie să aibă un venit net până la valoarea salariului
minim pe economie. Pentru copiii de vârstă şcolară, familiile
80
beneficiare trebuie să prezinte la Primărie, din 3 în 3 luni, dovada

frecventării cursurilor.
- Indemnizaţia lunară de hrană cuvenită adulţilor şi
copiilor infectaţi cu HIV sau bolnavi de SIDA. Beneficiază de
această indemnizaţie adulţii(13 lei pe zi) şi copiii(11 lei pe zi)
infectaţi cu HIV sau bolnavi de SIDA, atât în perioada cât sunt
internaţi, cât şi în ambulatoriu.
- Drepturi financiare pentru nevăzători. Handicapul vizual
grav şi/sau accentuat permite acestor persoane drepturi financiare
între 89 şi 178 lei pe lună (1 ianuarie 2006). Adultul cu handicap
vizual grav primeşte pentru plata însoţitorului o indemnizaţie echi-
valentă cu salariul unui asistent social debutant cu studii medii.
- Asistenţa socială a persoanelor vârstnice. Conform legii,

persoana vârstnică este persoana care a împlinit vârsta legală de
pensionare. Pentru aceştia, se stabilesc servicii sociale la domi-
ciliu, cluburi pentru vârstnici, locuinţe sociale etc. Aceste servicii
pot fi: consiliere juridică, îngrijirea locuinţei, servicii de igienă
personală, servicii medicale etc.
- Ajutorul pentru încălzirea locuinţelor. În perioada ano-

timpului rece (1 noiembrie – 31 martie), persoanele îndreptăţite
beneficiază de un ajutor bănesc care variază între 19 şi
262 lei/lună pentru gaze naturale, respective 16 şi 54 lei/lună
pentru lemne şi cărbune, în funcţie de venitul net mediu lunar al
persoanei singure.
- Ajutoarele băneşti acordate populaţiei cu venituri reduse

care utilizează pentru încălzirea locuinţei gaze naturale. Pentru
persoanele care renunţă la soba pe gaze naturale în favoarea unei
centrale termice, se prevede un ajutor bănesc sub forma de bonuri
valorice în valoare maximă de 1500 lei.
- Ajutoarele rambursabile pentru refugiaţi etc.
În condiţiile procesului de reformă din ţara noastră sunt nume-
roase propuneri de modificare a cuantumurilor acestor ajutoare şi
indemnizaţii. Se apreciază că este de dorit ca în locul unor valori
fixe ale acestor prestaţii noncontributive să se introducă o legătură
între veniturile totale obţinute de respectivele familii şi valorile
indemnizaţiilor şi ajutoarelor finanţate de la Bugetul de stat sau de
la alte bugete.
Apreciem că, fiind relativ numeroase prestaţiile de asistenţă
socială, cuantumul acestor prestaţii este însă modest, reflectând
nivelul modic de dezvoltare economică a României şi a eficienţei
utilizării banului public.
Indicatorii de eficienţă ai asistenţei sociale sunt diferiţi faţă
de cei ai asigurărilor sociale.
De exemplu, odată cu introducerea unui nou serviciu de
asistentă socială (centre de integrare prin terapie ocupaţională
pentru persoanele cu venituri reduse şi handicap etc.) se poate
calcula creşterea calităţii vieţii pentru un număr de 500 persoane.
Obiectivele reformei în domeniul asistenţei sociale, adică în
domeniul susţinut de stat, sunt astfel formulate şi fundamentate
încât să se poată asigura realizarea restabilirii sau menţinerii unor
echilibre între sectorul public şi cel privat, între protecţie şi
autoprotecţie, între nevoi şi resurse, între dezvoltarea umană a
generaţiei prezente şi cea a generaţiilor viitoare.
82
6.2. Cuvinte cheie
Asistenţă socială, finanţarea asistenţei sociale, prestaţii non-

contributive (necontributive), protecţia socială a copilului aflat în
dificultate, drepturile foştilor deţinuţi politici, drepturile văduvei
de război, persoane vârstnice, eficienţa utilizării banului public.
1. Definiţi noţiunea de asistenţă socială, insistând asupra

elementelor definitorii care o caracterizează.
2. Ce este nevoia socială? Există şi alte categorii de nevoi în
societate?
3. Prezentaţi, conform legii, atribuţiile Ministerului Muncii şi
Protecţiei Sociale. Este acesta singurul minister din România cu
atribuţii de asistenţă socială?
4. Cum se finanţează asistenţa socială la noi în ţară?
5. Identificaţi masurile de protecţie pentru persoanele handi-
capate din ţara noastră. Cum apreciaţi nivelul (cuantumul) acestor
prestaţii?
6. Care sunt drepturile foştilor deţinuţi politici?
7. Prezentaţi şi analizaţi drepturile acordate invalizilor, orfa-
nilor şi văduvelor de război (I.O.V.R.).
8. Comentaţi principalele prestaţii de asistenţă socială din
România comparativ cu alte ţări.

1. Sunt îndreptăţiţi, conform legii, să primească alocaţie de
stat pentru copii:
a) Copiii născuţi din căsătoria părinţilor;
b) Copiii născuţi din căsătoria părinţilor, copiii din căsătoria
anterioară, copiii din afara căsătoriei, copiii înfiaţi, copiii primiţi
spre creştere sub tutelă;
c) Copiii născuţi din căsătoria părinţilor, copiii din căsătoria
anterioară;
d) Copiii născuţi din căsătoria părinţilor, copiii înfiaţi, copiii
primiţi spre creştere sub tutelă;
e) Copiii născuţi din căsătoria părinţilor, copiii din căsătoria
anterioară.
2. În legătură cu măsurile de protecţie a copilului aflat în

dificultate, identificaţi afirmaţia adevărată şi completă.
a) Copilul este încredinţat unei familii sau persoane;
b) Copilul este încredinţat unui serviciu public specializat
pentru protecţia copilului;
c) Copilul este încredinţat în vederea adopţiei;
d) Copilul este plasat la o familie sau persoană;
e) Toate variantele de mai sus.
3. În legătură cu ajutorul social se fac următoarele afirmaţii:

a) Ajutorul social este o formă de prestaţie necontributivă;
b) Scopul pentru care se acordă este acela de a asigura bene-
ficiarilor (familii cu venituri modeste) un venit minim garantat;
c) Ajutorul social este o formă de protecţie socială care se
întemeiază pe principiul solidarităţii sociale;
d) Plata lunară a unei sume de bani este suportată de la buge-
tele locale;
84
e) Plata lunară a unei sume de bani este suportată de la

bugetele locale şi din sume primite de la Bugetul de stat.
Se cere să identificaţi afirmaţia neadevărată.
4. Precizaţi afirmaţia falsă referitoare la măsurile de protecţie

din România, pentru persoanele handicapate:
a) Măsurile de protecţie socială au ca scop prevenirea şi
atenuarea consecinţelor economice ale handicapului.
b) Persoanele handicapate pot fi încadrate în muncă şi pot
exercita profesii potrivit capacităţii lor fizice şi intelectuale.
c) Persoanele handicapate au dreptul la o persoană care să le
îngrijească; aceasta are dreptul la un salariu la nivelul salariului
minim brut lunar.
d) Perioada îngrijirii şi supravegherii nu se consideră vechime
în muncă şi nu se înscrie în carnetul de muncă.
e) Persoanele handicapate cu nivele (grade) ridicate de
handicap pot beneficia de gratuitate în mijloacele de transportul
urban.
5. Drepturile veteranilor şi văduvelor de război din România
sunt:
a) Prestaţii în natură ale veteranilor şi văduvelor de război, ca
de exemplu gratuitatea unui număr de călătorii dus-întors pe
cursele interne de cale ferată;
b) Veteranii de război cărora le-au fost acordate ordine şi
medalii au dreptul, de exemplu, la împroprietăriri cu teren agricol
şi o rentă echivalentă cu solda de grad a unui sublocotenent.
c) Participarea la război nu constituie, pentru veterani,
vechime în muncă.
d) Văduvele de război, dacă nu s-au recăsătorit, pot cere o
indemnizaţie lunară.
e) Văduvele de război pot beneficia, la cerere, de internare în
căminele de bătrâni.
Se cere să identificaţi afirmaţia neadevărată
6. Precizaţi afirmaţia falsă referitoare la drepturile foştilor

deţinuţi politici:
a) Ca şi pentru veteranii de război, nu se poate constitui
vechime în muncă, timpul cât o persoană a fost strămutată sau au
avut domiciliul obligatoriu din considerente politice;
b) Titularii drepturilor foştilor deţinuţi politici sunt persoanele
care au fost persecutate ori soţul sau soţia persoanelor menţionate,
cu condiţia să nu se fi recăsătorit;
c) Foştii deţinuţi politici au dreptul la indemnizaţii pentru
fiecare an de detenţie, deportare în străinătate sau prizonierat,
indiferent dacă sunt sau nu pensionate;
d) Aceste indemnizaţii se indexează periodic prin Hotărâre de
guvern;
e) Aceste categorii de persoane sunt scutite de plata impo-
zitelor şi taxelor locale.
7. În legătură cu drepturile acordate invalizilor, orfanilor şi
văduvelor de război, precizaţi afirmaţia adevărată şi completă:
a) Drepturile acordate invalizilor, orfanilor şi văduvelor de
război au un predominant caracter reparator şi ajută aceste
persoane care au în prezent venituri mici şi o vârstă înaintată;
b) Finanţarea acestor drepturi este asigurată de Bugetul de stat;
c) Aceste drepturi sunt în principal pensia şi indemnizaţia
invalizilor, orfanilor şi văduvelor de război; legislaţia actuală
permite ca aceştia să mai beneficieze şi de alte drepturi cum ar fi
gratuităţi la mijloacele de transport în comun, diferite scutiri de
taxe şi impozite etc.;
d) Toate afirmaţiile de mai sus;
86
e) Aceste drepturi sunt supuse regimului moştenirii.
1. b)
2. e)
3. d)
4. e)
5. c)
6. a)
7. d)
Bibliografie selectivă
Abraham Pavel, Firtala Valeriu, Legislaţia în asistenţa

socială, Editura pentru Ştiinţe Naţionale, Bucureşti, 2002;
Angelescu Coralia şi Ileana Stănescu, Economie politică –
elemente fundamentale, Editura Oscar Print, Bucureşti, 2000;
Athanasiu Alexandru, Dreptul securităţii sociale, Editura
Actami, Bucureşti, 1995;
Bistriceanu Gheorghe, Asigurări şi reasigurări în România,
Editura Universitară, Bucureşti, 2006;
Cace Corina, Asigurările sociale – management, evoluţii şi
tendinţe, Editura Expert, Bucureşti, 2004;
Chasard Yves, Preda Marin, Politici sociale în Europa,
Institutul European din România, Bucureşti, 2000;
Constantin Roman, Gestiunea financiară a instituţiilor
publice, Ediţia a II-a, Editura Economică, Bucureşti, 2006;
Enăchescu Dan şi colectiv, Management sanitar şi sănătate
publică, Editura All, Bucureşti, 2002;
Ghimpu Sanda, Ţiclea Alexandru, Tufan Constantin, Dreptul
securităţii sociale, Editura All Beck, Bucureşti, 1998;
Ionescu Luminiţa, Bugetul şi contabilitatea instituţiilor
publice, Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 2001;
Moşteanu Tatiana şi colectiv, Economia sectorului public,
Ediţia a II-a, Editura Universitară, Bucureşti, 2005;
Moşteanu Tatiana, Buget şi trezorerie publică, Ediţia a III-a,
Editura Universitară, Bucureşti, 2008;
Moşteanu Tatiana, Finanţe Publice – Note de curs şi aplicaţii
pentru seminar, Editura Universitară, Bucureşti, 2005;
88
Stroe Radu, Armeanu Dan, Finanţe, Ediţia a II-a, Editura

A.S.E., Bucureşti, 2004;
Tănăsescu Paul şi colectiv, Asigurări comerciale moderne,
Editura C.H. Beack, Bucureşti, 2009;
Tănăsescu Paul şi colectiv, Economie sanitară şi management
financiar, Editura Rao, Bucureşti, 2001;
Tănăsescu Paul, Managementul financiar al activităţii
sanitare, Editura Tribuna Economică, Bucureşti, 2001;
Văcărel Iulian şi colectiv, Finanţe Publice, Ediţia a V-a,
Editura Didactică şi Pedagogică R.A., Bucureşti, 2003.
*** Constituţia României;

*** Colecţia Revistei de Asistenţă Socială;
*** Colecţia Revistei Raporturi de muncă;
*** Colecţia Revistei Tribuna Economică;
www.cnas.ro
www.encyclogov.com
www.legislatiamuncii.ro
www.mmuncii.ro
www.ms.ro
www.taxeimpozite.ro

Carte Asigurari Sociale

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Carte Asigurari Sociale

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Asigurări şi protecţie socială în România

(de la teorie la practica)

Capitolul 1. Considerente teoretice privind securitatea

Capitolul 2. Politica de securitate sociala ……………………12

Capitolul 3. Asigurările sociale de stat.....................................17

Capitolul 4. Asigurările sociale de sănătate.............................39

4.1. Repere cronologice ale sistemului medico-sanitar

Capitolul 5. Protecţia socială a şomerilor.................................59

Capitolul 6. Asistenţa socială în România................................73

Lucrarea „Asigurări şi protecţie socială în România” conţine

O abordare interdisciplinară, cum este problematica asigu-

Bucureşti, 4 noiembrie 2018

1.1. Conceptele de securitate şi de protecţie socială

Nevoia unei securităţi individuale şi colective a existat

Dacă asistenţa publică este mai simplu de gestionat, asigurările

Asistenţa, în sens tradiţional, vizează acoperirea unor nevoi ale

utilizat în domeniul securităţii sociale capătă calificativul „social”,

În modelul de asigurări sociale propus de Bismark, prestaţia este

1. C.A.S.-ul plătit de agenţii economici şi populaţie.

2. Alte contribuţii băneşti ale populaţiei.

4. Contribuţia slujitorilor cultelor.

6. Contribuţia persoanelor care lucrează exclusiv pe bază de

7. Alte venituri, conform legii.

Termenul de securitatea socială este un concept cuprinzător,

Astfel, conform J. H. Richardson, scopul esenţial al securităţii

Dezvoltarea conceptului modern de dezvoltare economico-socială

1.2. Strategia Europa 2020

Procesul de aderare a Romaniei la Uniunea Europeana a insemnat

national de saracie ar trebui redus cu 25%, ceea ce ar insemna scoaterea a

1.3. Cuvinte cheie

Asigurări sociale, asistenţă socială, securitate socială, pro-

1.4. Verificarea cunoştinţelor

1. Enumeraţi categoriile de asiguraţi din sistemul public.

1.5. Grile de rezolvat

1. Securitatea socială începe şi se termină9:

3. odată cu plata contribuţiilor şi odată cu încetarea plăţii lor;

2. Printre principiile de bază ale sistemului public de asigurări sociale

3. Se fac următoarele afirmaţii referitoare la indicatorul dezvoltării

4. Strategia Europa 2020 presupune in esenta:

1.6. Răspunsuri la grile

2.1. Repere ale politicii sociale

Politica socială este o parte a politicilor publice10 ale unui stat.

Există mai multe definiţii şi abordări ale conceptului de politică

În fundamentarea şi promovarea politicii sociale sunt considerate

- protecţia demnităţii umane;

- eliminarea oricărei forme de discriminare;

- promovarea parteneriatului social ca mijloc de control şi

- flexibilitatea măsurilor de protecţie socială la necesităţile

- orientarea măsurilor de protecţie socială către mobilizarea

- descentralizarea treptată a măsurilor de protecţie socială;

Consiliul Europei este o organizație internațională, interguvernamentală și regională.

A luat naștere la data de 5 mai 1949 . Sediul Consiliului Europei este la Strasbourg.

european de securitate socială (1964), Convenţia europeană de

- anul 1994, se adoptă Cartea Albă (White Albe), care

C. Politici de protecţie socială propriu-zise.

2.2. Cuvinte cheie

Politică socială, bunăstare, politica salarială, politica locuinţei,

2.3. Verificarea cunoştinţelor

1. Definiţi conceptul de politică socială.

2.4. Grile de rezolvat

1. Stabiliţi prin ce act, document sau strategie, membrii statelor U.E.

2.5. Răspunsuri la grile

3.1. Conceptul de asigurări sociale de stat