Criteriile de convergență nominale și

reale pentru trecerea la monedă unică:

cazul României

Asist. Univ. dr. Nicu Sprincean

Elev: Lefter Georgiana-Crina

1
În primul rând ce sunt aceste criterii de convergență?
Criteriile de convergență nominale au fost stabilite prin Tratatul de la Maastricht(obiectivul
principal al acestuia este: ”Promovarea progresului economic și social, care este unul
echilibrat și sustenabil, prin existența unei zone lipsite de granite interne, prin intermediul
coeziunii economice și sociale precum și prin stabilirea unei Uniuni Economice și Monetare
având ca și stadiu final adoptarea unei monede unice”) și reprezintă țintele din domeniul
inflației, finanțelor publice, ratelor dobânzilor si cursurilor de schimb.
- Finanțele publice: poziţia bugetară a unei ţări trebuie să fie sustenabilă, respectiv sa nu
existe un deficit bugetar excesiv.
- Cursurile de schimb: trebuie sa se mențină în mrejele de fluctuații convenite prin
mecanismul ratelor de schimb, timp de doi ani înainte de acceptarea la Zona Euro.
Criteriul vizibil în ceea ce privește stabilitatea prețului este reprezentat de rata inflației.
Aceasta nu trebuie să depășească cu mai mult de 1,5% nivelul celor mai performante trei
economii membre privind stabilitatea prețurilor pe o perioadă de un an anterioară primirii la
UEM. Un alt criteriu de convergență nominală este acela privind ratele de schimb.
Kindleberger susține că:” Rata de schimb a unei țări înseamnă mult maim ult decât un număr.
Aceasta reprezintă o emblem a importanței țării respective în contextual global și poate fi
considerat un simbol internațional”. Dacă a existat o problemă de natură economică, mai
cuprinzătoare decât multe altele, care a adăugat un impus supșimentar procesului de integrare
monetară a fost aceea a creării unui regim stabil al ratelor de schimb.
De asemenea în ceea ce privește disciplina bugetară, Tratatul de la Maastricht prevede ca
nivelul datoriei publice să nu depășească 60% din PIB, în timp ce deficitul bugetar 3% din
PIB.
Așadar convergența nominală se concentrează mai mult asupra convergenței în ceea ce
privește nivelul prețurilor.
Criteriile de convergență reală presupun diminuarea decalajelor dintre țări cu privire la
nivelul de dezvoltare și condițiile de trai. Prin urmare convergența reală reprezintă un proces
extrem de complex și se referă la reducerea decalajului existent între state.
Convergența reală și cea nominală se susțin reciproc:
Convergența nominală asigura mediul macroeconomic stabil care facilitează convergența
reală în timp ce convergența reală creează premisele sustenabilității convergenței nominale
prin reducerea expunerii economiei la șocuri asimetrice și prin limitarea diferențelor în
procesul de transmitere a șocurilor simetrice.
Dintre aceste criterii, criteriul de convergență reală și cel mai important de altfel este nivelul
de trai măsurat la nivelul PIB/locuitor la paritatea puterilor de cumpărare standard, pragul
acceptat în mod conventional fiind de 60% din media UE.
La o medie a economiei informale de circa 14% pe ansamblul UE, Romania are în prezent un
nivel de trai exprimat sintetic la nivelul PIB/locuitor de 55% din media Uniunii (exprimat la
paritatea puterilor de cumparare standard), dar un nivel al economiei informale (care scapa

2
fiscalizării și nu apare în statisticile oficiale) de 28%. Dacă se ponderează partea ce revine
economiei informale cu 0,7 în echivalentul economiei formalizate atunci media UE crește în
procente standard cu circa 10%, până la 110% iar România consemnează o majorare a PIB
real de 20% din nivelul de 55%, adică 11%. Refacerea calculelor ne dă, astfel, un raport de
66% pentru România la 110% UE, adică cele 60% care reprezintă pragul teoretic
convențional stabilit drept criteriu de convergență reală pentru adoptarea euro. Calculele
pleacă de la estimări și pot suferi ușoare variații, dar principiul rămâne. Altfel spus, în mod
real am fi undeva la 60% din media UE, dar nu apărem ca atare în statistici, din cauză că
sectorul informal din economie este semnificativ mai mare decat uzanțele occidentale în
materie.
Procedura stabilită de către instituțiile europene în vederea includerii unui nou stat euro poate
fi rezumată astfel:
- Banca Centrala Europeană alaturi de Comisia Europeană întocmesc un raport de
convergență prin care evaluează gradul de îndeplinire al criteriilor de convergență
nominală de către un anumit stat candidat. Acest raport de convergență poate fi
întocmit fie la cerera statului candidat, fie periodic la un interval de timp de doi ani.
- Comisia Europeană va înainta Consiliul Uniunii Europene o propunere pentru
admiterea statului in speță
Totuși pentru aceasta trecere la moneda euro sunt suficiente criteriile de la Maastricht?
În perioada premergătoare crizei, predomina ideea conform căreia îndeplinirea criteriilor
nominale erau suficiente pentru demonstrarea compatibilității cu zona euro.
În timpul crizei, a devenit evident faptul că îndeplinirea criteriilor de la Maastricht nu
garantează succesul economic al statului în cauză în interiorul zonei euro.
De asemenea se poate observa o schimbare drastica în contextual în care operează noile state
membre ale UE:
Mediul înainte de criză: abundența capitalului, aversiune foarte scăzută de risc; convergență
economică rapidă către economiile dezvoltate; dificultăți în respectarea criteriilor de
convergență nominală
Mediul postcriza: aversiune ridicată de risc; convergență economica lentă ; dezechilibrele
macroeconomice au fost corectate în mare parte, iar criteriile de convergență nominale sunt
respectate
Politica înainte de criză percepea adoptarea euro ca fiind prioritară în timp ce în timp ce dupa,
aceasta a devenit problematică.
Avem nevoie de o perioadă mai îndelungată pentru a trece la moneda euro. Nimeni nu
contestă faptul că, pe termen lung, adoptarea euro este decizia firească, dat fiind gradul
ridicat de corelare a ciclurilor economice și de integrare a piețelor. Totuși, avantajele
adoptării euro nu sunt necondiționate astfel că înainte de aderare fiecare stat membru trebuie
să: - asigure îndeplinirea durabila a criteriilor de convergență nominală
- Atingă un grad suficient de ridicat de convergență a venitulu/locuitor
- Să se asigure de eficacitatea noului cadru institutional în prevenirea și combaterea
dezechilibrelor
3
 Totodată pentru a se evita riscurile asociate unei extinderi prea rapide a zonei euro se
observă următoarele:
- Grad insuficient de sustenabilitate a îndeplinirii criteriilor de convergență nominală
- Accentuarea tendințelor centrifuge existente în actuala configurație a zonei euro( un
număr mare de țări ”periferice”, în condițiile menținerii aceluiaș număr de state în
”centru”).
- Demotivarea factorilor de decizie la nivel national în privința implementării
reformelor necesare( în cazul în care încă sunt necesare reforme, obiectivul adoptării
euro nu poate fi o ancora mai eficientă pentru politică decât cea oferită de statul de
membru al zonei euro)
Chiar dacă nu sunt definite criterii precise care să indice convergența reală suficientă în
vedera adoptării cu success a euro, un reper în acest sens ar putea fi nivelul minim de
convergență reală la care s-a produs intrarea unui stat în zona euro: - 58,3% pentru Estonia;
59,6% pentru Letonia; 65% pentru Slovacia.
În ce privește infrastructura țării, analizele FMI indentifică lipsa acesteia ca fiind un obstacol
major în calea creșterii economice.
- România nu posedă un cadru functional pentru dezvoltarea, prioritizarea și execuția
proiectelor de investiții publice
- Capacitatea de planificare strategică pe termen lung și de asumare a unor angajamente
pe termen mediu în materie de proiecte de investiții este insuficientă
- Oportunitățile de finanțare prin fonduri structural și de coeziune nu sunt suficient
fructificate
Adoptarea euro nu este o simplă schimbare de monedă:
- Intrarea în zona euro reprezintă schimbarea fundamental a modului de operare pentru
o economie care are în prezent curs de schimb flexibil și politică monetară
independent
- Succesul în interiorul zonei euro reclama reforme structural curpinzătoare, care: să
aducă economiei un grad suficient de flexibilitate a piețelor bunurilor și a factorilor de
producție pentru a compensa dispariția ajustorului reprezentat de cursul de schimb; să
asigure durabilitatea convergenței nominale prin eliminarea surselor de inflație
reprimată și de deficite cvasificale.
Strategii de adoptare a monedei euro:
1.Scenariul Madrid: presupune o perioadă de tranziție de până la trei ani
2. Strategia Big-Bang: noile bacnote și monede iau locul celor vechi într-o perioadă foarte
scurtă de timp

Țara noastră totuși se străduiește să intre în zona euro. Sub aspect decizional și politic,
Guvernul României a adoptat în 2019 două documente strategice esențiale pentru accelerarea
eforturilor pentru introducerea Euro în țara noastră: Planul național de adoptare a monedei
euro și Raportul de fundamentare a Planului național de adoptare a monedei euro. Pe baza
acestor documente strategice, România și-a asumat, prin Programul de Convergență 2019-
4
2022, aderarea la Euro în 2024, ceea s-a ar însemna intrarea în Mecanismul Cursului de
Schimb II (MCS II) cu doi ani înainte, în 2022.
Dacă privim asupra României în ceea ce privește rata inflației, în Raportul de Convergență
2020, pentru rata inflației valoarea de referință se calculează ca medie a ratei inflației pentru
țările cu cea mai mică rată (Portugalia, Cipru și Italia) din acea lună, la care se adaugă 1,5
puncte procentuale. Astfel, în martie 2020, valoarea de referință era de 1,8% pentru rata
inflației. În aceeași lună, rata inflației era în România de 3,7%, cu 1,9 puncte procentuale
peste valoarea de referință. Simplu spus, acest lucru înseamnă, că în martie 2020, România nu
îndeplinea acest criteriu de convergență nominală.
În 2019, deficitul public al României a fost de -4.4% din PIB, ceea ce a dus la declanșarea
procedurii de deficit excesiv în Aprilie 2020. În acest context, la momentul Raportului de
Convergență 2020, România nu îndeplinea criteriul unor finanțe publice solide și al unei
situații bugetare care nu cunoaște deficit public excesiv. Acest aspect era de altfel confirmat
explicit în Raport. În anul pandemiei și în contextul măsurilor luate pentru a stabiliza situația
economică și sanitară, deficitul public al României a explodat la 9,2% din PIB, mult peste
valoarea de 3% stabilită prin Pactul de Stabilitate și Creștere. De altfel, cinci alte țări au avut
un deficit public în 2020 mai mare decât al României: Spania (-11%), Malta (-10,1%), Grecia
(-9,7%), Italia (-9,5%) și Belgia (-9,4%). Dintre țările analizate în Raportul de Convergență
2020, Ungaria a fost la -8,1% deficit public, Croația la -7,4%, iar Polonia la -7%. Conform
prognozei economice de primăvară a Comisiei Europene din 2021, deficitul public în
România va continua să fie mult peste 3% din PIB în următorii doi ani: - 8% în 2021 și -7,1%
în 2022.
Totuși daca privim și opinia publică, un procent de 54, 5% sunt pregătiți pentru aderarea
României la zona euro, în timp ce restul fie nu își doresc acest lucru, fie nu au un răspuns clar
asupra acestui eveniment. Observăm că totodată cei cu nivel de trai bun sunt cu 14% mai
probabil să susțină adoptarea Euro. De asemenea, studenții sunt cu 32% mai probabil să fie
de acord cu trecerea României de la leu la Euro. O susținere puternică pentru moneda unică
europeană vedem și în mediul urban (+27%). Cei cu studii superioare sunt cu 10% mai
dispuși să fie de acord cu introducerea euro.
În concluzie, susținerea pentru aderarea la Euro este corelată cu evaluări sociale și
economice care țin de mersul lucrurilor în țară, dovadă că a schimba percepțiile românilor
sceptici despre aderarea la Euro înseamnă mai mult decât de a te concentra pe această temă,
înseamnă, în plan mai general, a îmbunătăți climatul social și economic din țară. Într-un
cuvânt, este nevoie de o convergență reală percepută ca atare de către cetățeni, un aspect de
altfel tot mai important la nivel politic în UE când se discută despre aderarea la zona Euro.
Aici este marea provocare pentru decidenții politici și guvernamentali din România.