Ştefan Ghimişi - Elemente de Tribologie.

Capitolul 2 - Contactul cuplelor de frecare.

Capitolul 2
Contactul cuplelor de frecare.

Frecarea poate fi definită [1] ca fiind procesul de natură moleculară-mecanică-

energetică care are loc între două suprafeţe în contact, în mişcare relativă, supuse la
o forţă normală de apăsare.
Cupla de frecare se defineşte [10] ca fiind ansamblul de două sau mai multe
corpuri în contact supuse unei mişcări relative de alunecare, rostogolire, pivotare sau
o combinaţie a acestora.
Din punct de vedere tribologic, o clasificare a cuplelor de frecare se poate
face ţinând cont de criteriul teoriei mecanismelor: după tipul şi numărul contactelor
aparente-nominale: punctiforme sau liniare - cuple cinematice superioare, şi de
suprafaţă plană, sferică sau cilindrică - cuple cinematice inferioare.
În fig. 2.1. [10] sunt prezentate principalele cuple de frecare utilizate în
instalaţii de modelare, în maşini şi mecanisme, precum şi în mecanica fină. Astfel,
contactele pe vârfuri, cilindrii încrucişaţi, cupla instalaţiei cu patru bile (de încercare la
frecare-ungere-uzare), rulmenţii cu bile, sunt cuple superioare cu unul sau respectiv
mai multe contacte punctiforme.
Lagărele pentru cuţite, cilindrii paraleli (ai instalaţiei de tip SAE), cupla bucşă
plan (a instalaţiei TIMKEN), cupla camă tachet, cupla cu patru role (a instalaţiei de
încercat la pitting), cupla tip FALEX, angrenajul cilindric cu dantură dreaptă sunt
exemple de cuple superioare cu unul sau respectiv mai multe contacte liniare.
Cuplele tip AMSLER, fus-cuzinet, NAMI, ALMEN, piston-cilindru, şurub-piuliţă,
constituie exemple de cuple inferioare cu unul, două sau mai multe contacte pe
suprafeţe cilindrice, cuplele cilindru (disc, paralelipiped) plan, două epruvete inelare,
ghidajul de translaţie cu profil A, sunt exemple de cuple cu unul sau două suprafeţe
de contact plane.
Aceste exemple de cuple de frecare constituie punctul de plecare pentru
majoritatea maşinilor şi instalaţiilor pentru încercări la frecare şi uzare.
Frecarea este cunoscută ca un fenomen dăunător, fiind însoţită de încălzire şi
uzare (de exemplu, pentru lagăre, piston-cilindru etc.). sau producătoare de vibraţii
prin apariţia alunecării cu intermitenţă (stick-slip sau a mişcării sacadate, de exemplu
la ghidajele maşinilor-unelte, prese, frâne, etc).
În unele cazuri, frecarea este utilă (de exemplu: la ambreiaje, frâne, pene de
strângere, îmbinări prin strângere proprie etc).

11
 Ştefan Ghimişi - Elemente de Tribologie.
Capitolul 2 - Contactul cuplelor de frecare.

Fig.2.1.Clasificarea cuplelor de frecare

12
 Ştefan Ghimişi - Elemente de Tribologie.
Capitolul 2 - Contactul cuplelor de frecare.

2.1.Caracterizarea geometriei suprafeţelor de frecare.

Transmiterea fluxului de forţă de la un element al cuplei de frecare la celălalt
se face prin intermediul suprafeţei de frecare, caracterizată, în principal, prin
microgeometria ei atât sub aspect dimensional cât şi sub aspectul deformaţiei
rugozităţilor. Astfel, orice suprafaţă prezintă rugozităţi care, în prezenţa anumitor
sarcini, viteze şi a unui mediu ambiant se deformează elastic, plastic sau se rup.
Rezultă astfel, o interacţionare între procesul de frecare-uzare şi suprafaţa de
frecare. Această interacţionare are efecte nu numai la suprafaţă, ci şi până la o
anumită adâncime a materialului.
Existenţa mai multor straturi sau zone este dată de intensitatea procesului,
durata acestuia, aspectele termice, materialul corpurilor, mediul ambiant etc.
În fig. 2.2. este prezentat (după Caubet) un model cu patru straturi (zone) în
adâncime [11]. Pentru o adâncime de până la 0,5 mm, se disting mai multe zone
(straturi) care intervin în procesul de frecare-uzare, şi anume:la suprafaţă un strat (1)
adsorbit sau chemisorbit din mediul exterior cu o grosime de 2…80 A 0; după care
urmează un altul (2) cu structura cristalină aproape distrusă în procesul de frecare,
cu grosime de 0,1…5  m, cu structura cristalina
deformată şi un ultim strat (4) de 20…500 m, cu structura cristalină intactă în care
apar tensiuni datorate procesului de frecare.

Fig.2.2 Model al suprafeţei de frecare cu zonele din substrat

În procesul transmiterii fluxului de forţă este necesară cunoaşterea ariei de

contact, a presiunilor şi apropierea sub sarcina a elementelor cuplei de frecare. Sub
acţiunea sarcinii F, contactul cuplelor de frecare, considerat static, delimitează
următoarele tipuri de suprafeţe (fig.2.3):
 suprafaţa nominală (An)- definită de geometria de contur a corpului mai mic
(A);
 suprafaţa de contact aparentă (Aa), care reprezintă suma ariilor de contact
a1,a2,…,ak , formate de ondulaţiile de prelucrare (denivelari de ordinul doi );

13
 Ştefan Ghimişi - Elemente de Tribologie.
Capitolul 2 - Contactul cuplelor de frecare.

 suprafaţa reală de contact (Ar), care reprezintă suma microsuprafeţelor de

contact ale asperităţilor, prin acesta transmiţându-se de fapt, forţa de apăsare
normală.
Pentru cuplele cu contacte inferioare (suprafeţe plane, cilindrice, sferice),
suprafaţa de contact este determinată de forma suprafeţei cu relaţiile cunoscute din
geometrie, suprafaţă ce nu depinde de natura materialelor şi condiţiile de încărcare.
Pentru cuplele cu contacte superioare (punctuale sau liniare), suprafaţa de
contact depinde de starea de deformatie a elementelor cuplei de frecare care, la
rândul ei, este funcţie de geometria şi materialul elementelor, precum şi de forţa ce
se transmite.
Microgeometria suprafeţei de frecare contribuie esenţial la preluarea sarcinii de la un
element şi transmiterea la celălalt element al cuplei.
Pentru cuplele cu contact punctual, aria nominală (An) este egală cu aria
aparentă (Aa) şi aproximativ egală cu aria reală (Ar).
Pentru cuplele cu contact liniar :
AnAa>Ar
Pentru cuplele cu contacte pe suprafaţă (plană, circulară, sferică)
An>>Aa>>Ar (An/Ar=2,5 102...106)
Dacă lipsesc ondulaţiile, AnAa>>Ar.
Raporturile suprafeţelor ne conduc la mărimi relative (adimensionale):
Ar A A
1  ; 2  a ;3  r   23
Aa An Aa

Fig.2.3.Contactul real al suprafeţelor de frecare:

a)-ariile de contact (An - nominală , Aa - aparentă, Ar - reală);
b)-suprafaţă cu ondulaţii şi rugozităţi .

În cazul domeniului elastic de solicitare, geometria suprafeţei de contact este

definită pe baza teoriei Hertz-Beliaev.

14
 Ştefan Ghimişi - Elemente de Tribologie.
Capitolul 2 - Contactul cuplelor de frecare.

Acesta teorie are în vedere existenţa corpurilor ce vin în contact în următoarele

ipoteze:
 materialele sunt izotope şi omogene;
 suprafaţa de contact este plană şi are dimensiuni foarte mici în comparaţie
cu dimensiunile corpului;
 eforturile unitare maxime nu depăşesc limita de proporţionalitate ;
 contactul este presupus fix şi asupra sa acţionează numai forţă normală.
Pe baza teoriei elasticităţii se indică, în continuare, metodica şi relaţiile de calcul
ale marimi ariei de contact, presiunii şi apropierii suprafeţelor (penetraţia).
a)Contact punctual exterior (fig.2.4 a)
 Se fixează planele principale (I,II) ale elipsoizilor (planele principale se
definesc ca două plane perpendiculare între ele şi perpendiculare pe suprafaţa de
contact);
 Se determină corficienţii parţiali de rotunjire a contactului:
r r
h1  1I  1 daca r1I  r1II , atunci h1  1II
r1II r1I
r r
şi: h2  2 I  1 daca r2 I  r2 II , atunci h2  2 II (1)
r2 II r2 I
unde :r1I, r1II, r2I, r2II sunt razele de curbură ale celor două corpuri în contact
(1,2) în planele principale I,II;
 Se definesc curburile în cele două plane:
1 1 1 1
1I  ; 1II  ;  2I  ;  2 II  ; (2)
r1I r1II r2 I r2 II
 Se determină curbura totală medie (H):
H  H 1  H 2 ; H 1  1I  1II ; H 2   2 I   2 II 
1 1
(3)
2 2
 Se determină diferenţa curburilor:
1  h1 1  h2
G1  1I  1II  H 1 ; G2   2 I   2 II  H2; (4)
1  h1 1  h2
 Se determină coeficientul total de rotunjire a contactului (h):
2 
h  1 (5)
H 
unde : = G12+G22+2G1G2 cos 2, în care  este unghiul făcut de axele corpurilor în
contact şi este dependent de forma şi poziţia reciprocă a corpurilor, putând lua
valorile:
 00  pentru contactul a două suprafeţe de rotaţie cu axele paralele
 
 90 
0
pentru contactul a două suprafeţe de rotaţie cu axele în cruce

 Se determină excentritatea elipsei de contact (k):

4
k  1 b / a ~
2
~ 1 h 3
2
(6)
în care a, b - semiaxa mare, respectiv mică a elipsei de contact.

15
 Ştefan Ghimişi - Elemente de Tribologie.
Capitolul 2 - Contactul cuplelor de frecare.

 Se calculează semiaxele elipsei.

3 Bk  
a3 F (7)
2 1  k 2 H
b  a 1 k 2 (8)
unde:=1+2=(1-21)/E1+(1-22)/E2 - parametrul de elasticitate al materialelor (1,2-
coeficienţii contracţiei transversale (Poisson), E1, E2-modulele de elasticitate
longitudinale);F - forţa normală ce se transmite prin contact;

Bk   

2
  1 2 3 4  2
1  k sin  d ~~ 1  k  k  ...   n 
2 2 n  1!!
2
k 2n 
 ...
0 2  4 64  2 n!  2n  1 
integrala eliptică de speţa a II-a, de variabilă .
 Se determină apropierea (penetraţia corpurilor ca urmare a sarcinii F :
3  F Ak 
 (9)
2a
~~  1  1 k 2  9 k 2  ...   2n  1!! k 2n  ...

d  2

unde: Ak   2
 2 n n! 
0
1  k 2 sin 2  2  4 64   
reprezintă integrala eliptică de speţa I-a;

a) exterior

16
 Ştefan Ghimişi - Elemente de Tribologie.
Capitolul 2 - Contactul cuplelor de frecare.

b) interior
Fig. 2.4. Contactul punctual
 Distribuţia de eforturi unitare normale (presiuni) pe suprafaţa de contact va fi:
x2 y2
  x , y    max 1   (10)
a2 b2
 Efortul tangenţial maxim în substratul suprafeţei de contact la distanţa Z0:
2t  1
    max
2t t  1
yz max

b (11)
z0 
2t  1 2t  1
unde t este rădăcina pozitivă a ecuaţiei:
2
b
 
   t  1 2t  1
2

a
b) Contactul punctual interior (fig.2.4.b)
o Se fixează planele principale;
o Se determină coeficienţii parţiali de rontujire a contactului similar cazului
contactului punctual exterior;
o Se determină curbura totală medie (H) şi aceasta trebuie să fie întotdeauna
pozitivă:
1 1 1  1 1 1 
H  H 1  H 2 ; H 1     ; H 2     (12)
2  r1I r1II  2  r2 I r2 II 

17
 Ştefan Ghimişi - Elemente de Tribologie.
Capitolul 2 - Contactul cuplelor de frecare.

dacă H1-H2<0 atunci se alege H=H2 –H1 pentru a avea întotdeauna semiaxa mare a
elipsei după axa Ox. Celelalte elemente de calcul sunt similare cu cele ale cazului
contactului punctual exterior.
c) Câteva cazuri particulare ale contactului punctual
Sfere de raze r1,r2 în contact:
a  b  0,1093  r F  semiaxele de contact (13)
1 1 1
   pentru contactul exterior ;
r r1 r2

   pentru contactul int erior r1  r2 ;

1 1 1
r r1 r2
F
 max  0,5783  efortul unitar normal max im
 r2
2

 
yz max  0,213 max  efortul unitar tan gential max im
(14)
z 0  0,232 a  adancimea in substrat cu efort tan gential max im
  0825 3 F 2  2 / r  penetratia corpurilor
Cilindrii de raze r1,r2 cu axele perpendiculare:
3  F
2 2
3 F rr
 max  ;   3 ; r  1 2 ; a  1 r  F ; b   2 a (15)
3

2 ab r r1  r2
Valorile coeficientilor 1,2,3 sunt prezentate în tabelul 2.1. în funcţie de raportul
r1/r2.
Tabelul 2.1.Valorile coeficientilor 1,2,3 functie de raportul r1/r2.

r1/r2 1 1,5 2 3 6 10
 1,144 1,317 1,459 1,701 2,226 2,740
2 1,000 0,765 0,632 0,482 0,308 0,221
3 1,615 1,635 1,607 1,548 1,405 1,280
Pentru valori intermediare ale raportului r1/r2 se poate accepta interpolarea liniară.

d) Contact liniar exterior (fig.2.5.a) şi interior (fig.2.5.b)

 Semilăţimea hertziană de contact (b)
rF
b  1,128 (16)
L
unde: =1+2 – parametrul de elasticitate similar contactului punctual; F - forţa
normală ce trebuie transmisă; L - lungimea de contact; r - raza de curbură redusă ;
1 1 1
   pentru contactul exterior ;
r r1 r2

   pentru contactul int erior r1  r2 ;

1 1 1
r r1 r2

18