Metode de prevenire a conflictelor.

Prevenirea în școală
Cu cât este descoperită mai devreme o situație problematică a interacțiunii sociale, cu atât
trebuie depus mai puțin efort pentru a o rezolva în mod constructiv. Detectarea precoce a
contradicțiilor sociale, a căror dezvoltare poate duce la conflicte, este asigurată de
prognoză. Prognoza conflictelor constă într-o presupunere rezonabilă cu privire la
posibila apariție sau dezvoltare viitoare a acestora.
Prevenirea conflictelor constă într-o astfel de organizare a vieții subiecților interacțiunii
sociale, care elimină sau minimizează probabilitatea conflictelor între aceștia.
Prevenirea conflictelor este prevenirea lor în sensul larg al cuvântului.
Scopul prevenirii conflictelor este de a crea astfel de condiții pentru activitatea și
interacțiunea oamenilor care să minimizeze probabilitatea apariției sau dezvoltării
distructive a contradicțiilor între ei.
Prevenirea conflictelor este mult mai ușoară decât rezolvarea constructivă a acestora.
După cum arată practica, prevenirea conflictelor nu este mai puțin importantă decât
capacitatea de a le rezolva în mod constructiv. În același timp, necesită mai puțin efort,
bani și timp și previne chiar și acele consecințe distructive minime pe care le are orice
conflict rezolvat constructiv.
Într-o organizație modernă, activitățile de prevenire a conflictelor pot fi desfășurate chiar
de participanții la interacțiunea socială. Poate fi efectuată în patru direcții:
1. Crearea condiţiilor obiective care împiedică apariţia şi dezvoltarea distructivă a
situaţiilor preconflictuale. Este imposibil să excludem complet apariția situațiilor
preconflictuale într-o echipă, organizație sau societate. Cu toate acestea, nu este doar
posibil, ci și necesar să se creeze condiții obiective pentru minimizarea numărului lor și
rezolvarea lor prin metode neconflictuale. Aceste condiții includ, în special, următoarele:
crearea condițiilor favorabile pentru viața angajaților din organizație; distribuirea corectă
și publică a bogăției materiale în echipă, organizare; disponibilitatea procedurilor legale
și a altor proceduri de reglementare pentru rezolvarea situațiilor tipice pre-conflict;
Mediul material liniștitor care înconjoară o persoană (dispunerea convenabilă a spațiilor,
prezența plantelor de interior etc.).
2. Optimizarea condiţiilor organizatorice şi manageriale pentru înfiinţarea şi funcţionarea
companiilor reprezintă o premisă obiectivă şi subiectivă importantă pentru prevenirea
conflictelor. Condițiile obiectiv-subiective pentru prevenirea conflictelor includ factori
organizaționali și manageriali, inclusiv optimizarea structurii organizatorice a companiei,
optimizarea relațiilor funcționale, monitorizarea conformității angajaților cu cerințele
impuse acestora, luarea deciziilor optime de management și evaluarea competentă a
performanței. a altor angajati.
3. Eliminarea cauzelor socio-psihologice ale conflictelor.
4. Blocarea cauzelor personale ale conflictelor .
Cu ajutorul studiului s-a constatat că majoritatea cadrelor didactice intervievate recurg la
strategia de confruntare, considerând-o cea mai eficientă într-o situație conflictuală.
Există diferite moduri de a rezolva conflictele.
Umorul este o atitudine non-malițioasă batjocoritoare față de dezacorduri. Nu este loc
pentru sarcasm aici, deoarece poate jignește una dintre părțile în conflict.
Mângâierea psihologică - o manifestare a afecțiunii, este de a evidenția trăsăturile
pozitive ale „dușmanului”.
Compromisul este un acord bazat pe concesii reciproce.
Arbitrajul, ca modalitate de soluționare a conflictului, este bun pentru că o persoană
dezinteresată poate ajuta părțile aflate în conflict să vadă ceea ce nu au observat în
„ardura luptei”.
Ultimatum, adică prezentarea unei cereri hotărâtoare cu amenințarea aplicării măsurilor
de influență (sancțiuni), în caz de refuz.
Suprimarea (morală sau fizică); ruperea legăturilor - modalități extreme de rezolvare a
conflictului, se folosește dacă sunt afectate principiile persuasiunii, pe care subiectul nu le
poate compromite.
Confirmând ipoteza menționată la începutul lucrării, putem concluziona că fiecare
persoană (în special profesorul) trebuie să-și găsească propriul mod de comportament
într-o situație conflictuală, propria tehnologie de gestionare a conflictelor. Doar exerciții
și antrenamente regulate, utilizarea repetată a antrenamentelor, participarea la jocuri de
afaceri și situaționale, puteți obține abilitățile pentru a ieși din conflict. Și cu cât o
persoană repetă mai mult exercițiile, cu atât abilitățile sale sunt mai perfecte și mai
puternice, cu atât se va simți mai încrezător în cele mai neprevăzute incidente.
Simțind eficacitatea tacticilor alese, îți poți îmbunătăți tehnologia, pe baza senzațiilor
interne. Dacă reușiți să vă găsiți tehnologia și sprijinul interior, atunci această abilitate nu
va dispărea niciodată.
Treptat, se formează o opinie publică stabilă cu privire la necesitatea formării și
dezvoltării conflictologiei în educație ca unul dintre domeniile științifice și practice ale
conflictologiei generale.
Există diverse strategii de comportament în conflict: confruntare, cooperare, compromis,
evaziune, concesiune.
Atunci când apare o situație de conflict sau la începutul dezvoltării conflictului în sine,
participanții săi trebuie să aleagă forma, stilul comportamentului lor ulterioară, astfel
încât acest lucru să le afecteze cel mai puțin interesele. Vorbim de conflicte intergrupuri
și interpersonale în care participă cel puțin două părți și în care fiecare dintre părți își
alege forma de comportament pentru a-și păstra interesele, ținând cont de posibila
interacțiune ulterioară cu adversarul. În cazul unei situații conflictuale, o persoană (grup)
poate alege unul și mai multe comportamente posibile:
  lupta activă pentru interesele lor, eliminarea sau suprimarea oricărei rezistențe;
 retragerea din interacțiunea conflictuală;
 dezvoltarea unui acord reciproc acceptabil, compromis;
 folosind rezultatele conflictului în propriile interese.
Au fost identificate următoarele cinci stiluri principale de comportament în conflict:
evaziune, confruntare; conformitate; cooperare; compromite.
Evaziune (evitare, retragere). Această formă de comportament se caracterizează prin
acțiuni individuale și este aleasă atunci când un individ nu dorește să-și apere drepturile,
să coopereze la elaborarea unei soluții, se abține de la a-și exprima poziția, evită o
dispută. Acest stil sugerează o tendință de a evita responsabilitatea pentru decizii. Acest
comportament este posibil dacă:
 rezultatul conflictului pentru individ nu este deosebit de important;
 situația este prea complicată și rezolvarea conflictului va necesita mult efort din
partea participanților săi;
 individul nu are suficientă putere pentru a rezolva conflictul în favoarea sa;
 rezultatul conflictului pentru individ nu este deosebit de important.
Toate activitățile de prevenire a conflictelor sunt una dintre expresiile concrete ale
capacității umane de a generaliza datele teoretice și empirice disponibile și, pe această
bază, de a prezice, prezice viitorul, extinzând astfel aria cunoscutului la încă necunoscut.
Această abilitate umană este de o importanță deosebită în activitățile de management. Pe
bună dreptate se spune că a conduce înseamnă a prevedea.
Prevenirea conflictelor este un tip de activitate de management care constă în
recunoașterea timpurie, eliminarea sau slăbirea factorilor de conflict și, în acest fel,
limitarea posibilității apariției sau dezvoltării lor distructive în viitor. Succesul unei astfel
de activități este determinat de o serie de condiții prealabile:
1) cunoașterea principiilor generale de conducere a organizațiilor sociale, formulate
de teoria modernă a managementului, și capacitatea de a le utiliza pentru analiza
situațiilor conflictuale;
2) nivelul cunoștințelor teoretice generale despre esența conflictului, cauzele, tipurile
și etapele de dezvoltare ale acestuia, care sunt formulate de conflictologie;
3) profunzimea analizei pe această bază teoretică generală a unei situații
preconflictuale specifice, care în fiecare caz individual se dovedește a fi unică și
necesită un set special de metode și mijloace pentru a o rezolva;
4) gradul de conformitate - metodele alese de corectare a situaţiei periculoase actuale
cu conţinutul ei specific; această adecvare a mijloacelor utilizate într-o situație
reală depinde nu numai de profunzimea cunoștințelor teoretice ale posibililor
participanți la conflict, ci și de capacitatea acestora de a se baza pe experiența și
intuiția lor.
Rezultă că prevenirea conflictelor este o activitate foarte complexă. Prin urmare,
posibilitățile activităților preventive nu trebuie supraestimate, deși nu trebuie neglijate.
Pentru a-i asigura eficacitatea, trebuie să vedem clar dificultățile care ne așteaptă pe
această cale. Există o serie de obstacole care reduc posibilitatea de a preveni conflictele și
de a direcționa dezvoltarea acestora într-o direcție constructivă.
Acest obstacol este de natură psihologică și este asociat cu o asemenea calitate generică a
psihologiei umane, care este caracterizată ca o dorință umană irezistibilă de libertate și
independență. În acest sens, oamenii, de regulă, percep negativ orice încercare de a se
amesteca în relațiile lor, evaluând astfel de acțiuni ca pe o expresie a dorinței de a-și
limita independența și libertatea. Existența unor norme morale general acceptate care
guvernează relațiile umane. Pe baza acestora, oamenii consideră că comportamentul lor
este o chestiune pur personală, iar intervenția unui terț este considerată o încălcare a
normelor de moralitate general acceptate, dintre care una este inviolabilitatea vieții
personale.
Prevenirea conflictelor, precum și prevenirea acestuia în general, este servită de măsuri
precum:
 selectarea si plasarea corecta a personalului;
 imbunatatirea continua a salariilor in concordanta cu situatia in schimbare;
 ritmul muncii, atentie la conditiile de munca si viata lucratorilor;
 Imbunatatirea metodelor de conducere a organizatiei, tinand cont de situatia in
schimbare;
 furnizarea la timp a resurselor, distribuirea lor rațională și echitabilă;
 Respectarea drepturilor și obligațiilor angajaților, în special ale managerilor,
control strict asupra respectării drepturilor și îndeplinirii îndatoririlor, menținerea
unei discipline înalte a muncii;
 o distribuție clară a sarcinilor, puterilor și responsabilităților de producție;
 formarea de relaţii interpersonale favorabile;
 consolidarea normelor colective de autoreglare a comportamentului lucrătorilor,
team building;
 acordând o atenție deosebită zvonurilor, bârfelor, certurilor mărunte, care sunt de
obicei indicatori ai muncitorilor descărcați și creează teren fertil pentru conflicte;
 Asigurarea incarcarii uniforme a tuturor angajatilor.