METODE DE PREVENȚIE ȘI INTERVENȚIE A STĂRILOR CONFLICTUALE DIN

CADRUL UNITĂȚILOR DE ÎNVĂȚĂMÂNT DIN ROMÂNIA.

"Există numai un singur fel de a înţelege bine oamenii, anume, de a nu ne grăbi să-i
judecăm, ci de a trăi în preajma lor, de a-i lăsa să se explice, să se dezvăluie zi de zi şi să se
zugrăvească ei înşişi în noi.” (Ch.A.Sainte-Beuve)

Fiinţa umană trăieşte într-un mediu social format din indivizi cu caractere, mentalităţi şi
opinii diferite, ceea ce generează în anumite condiţii, situaţii conflictuale. Fiecare persoană a trăit
o situaţie conflictuală sau poate chiar acum o trăieşte. Credinţele, percepţiile, valorile, nevoile şi
sentimentele noastre intervin inevitabil în orice conflict în care suntem implicaţi.
Termenul de ,,conflict” provine din limba latină, din verbul confligo,-ere, care înseamnă
„a se lupta”, „a se bate”, iar substantivul provenit din participiul conflictus înseamnă „ciocnire”,
„ceartă” sau „luptă împotriva cuiva”. Conflictul în accepţiunea psihosocială, implică o
componentă cognitivă (gândirea, percepţia situaţiei conflictuale), o componentă afectivă (emoţii,
sentimente) şi o componentă comportamentală (comunicarea, acţiunea).
Conflictele sunt apreciate ca fiind „omniprezente” în viaţa socială, ele având o mare
diversitate de exprimare. Acestea pot avea un caracter normal sau patologic, funcţional sau
disfuncţional, firesc sau anormal.
Se spune că „în lume sunt mai multe conflicte decât fire de nisip” şi poate că este adevărat,
tot atât de adevărat pe cât este şi faptul că însuşi societatea ne influenţează sistemul de valori,
principii şi credinţe, comportamentul şi punctele de vedere asupra conflictelor.

Trăsături ale conflictului

 conflictul este o parte firească a vieţii de zi cu zi, o realitate a vieţii cotidiene, inerentă în
relaţiile interumane, nu o cataftrofă sau o întâmplare nefericită;
 conflictul poate fi abordat pe căi pozitive sau negative;
 abordat în mod pozitiv, conflictul poate avea rezultate constructive, poate fi o forţă
pozitivă pentru creaşterea personală şi schimbarea socială;
 conflictul poate deveni o sursă de maturizare şi învăţare, ajută la descoperirea propriilor
valori şi credinţe, la sănătatea mentală a individului;
 abordat în mod negativ, poate avea rezultate distructive atât din punct de vedere
emoţional, spiritual, cât şi fizic;
 conflictul este un dezacord în ceea ce priveşte aptitudinile, scopurile, ameninţarea
valorilor personale, lupta pentru putere, în plasarea responsabilităţii, proceduri metode,
roluri etc.
 înainte de abordarea lor în vederea soluţionării, conflictele trebuie recunoscute;
 capacităţile de management ale conflictului pot fi învăţate, iar prin practică putem
îmbunătăţi comunicarea, negocierea, facilitarea, medierea conflictelor;
 într-un conflict, sentimentele sunt importante pentru că nu pot fi controlate, îndeosebi cele
neconştientizate;
Subliniem trei dimensiuni principale ale conflictului:
1) conflictul este un fenomen natural al vieţii;
2) conflictele ne afectează ăn cadrul comumnităţii;
3) căi de rezolvare-dezamorsare a conflictului se învaţă.
Despre conflicte se spun multe lucruri, cum ar fi: „evită-le”, „ nu aduc nimic bun” sau
dimpotrivă, „fără ele nu se poate”.
Un conflict se poate produce în următoarele situaţii:
- în sinea unui individ (intrapersonal);
- între doi sau mai mulţi indivizi(interpersonal);
- în cadrul unui grup, organizaţii, instituţii sau naţiuni (intragrup);
- între două sau mai multe grupuri (intergrup).
 Într-o colectivitate umană trebuie să acceptăm conflictele ca fiind absolut normale, iar
rezolvarea lor trebuie să fie un proces de grup, deoarece orice grup uman cuprinde membri cu
personalităţi diferite, cu motivaţii diferite şi cu un potenţial de muncă şi creaţie care variază în
limite foarte largi.
Cauzele conflictelor sunt foarte diverse: interpretarea diferită a realităţii, informaţiile
insuficiente prejudecăţi, stereotipii, comunicarea defectuoasă, frustrările repetate, lipsa de
încredere, toleranţa scăzută, situaţiile stresante, diferenţele de temperament şi de valori, invadarea
spaţiului personal. Analiza cauzelor poate oferi atât modalităţi de prevenire a conflictelor, cât şi
soluţii ale conflictelor deja existente. Se consideră ca fiind mai oportună prevenirea conflictelor
decât căutarea unor soluţii de aplanare a acestora.
Așadar, se știe că școala nu este doar locul unde elevii primesc informaţii, ci, de
asemenea, cel mai important spaţiu pentru socializarea tinerilor. Tot şcoala este deci și locul unde
elevii vor avea de-a face cel mai probabil cu conflicte.
Cauze ale stărilor tensionate în clasa de elevi:
 cunoaşterea empirică, inadecvată a elevilor, a particularităţilor, aşteptărilor, experienţei
sociale anterioare, a puterii lor de integrare;
 nerezolvarea unor stări conflictuale mai vechi;
 stimularea inegală, discrepantă practicată în activitatea educativă a elevilor;
 insuficienta atenţie acordată cauzelor unor comportamente care preced sau ilustrează o
tensiune psihică;
 oferirea unor slabe puncte de sprijin în rezolvarea, depăşirea situaţiilor critice;
 supraîncărcarea elevilor cu sarcini nediferenţiate, corelată cu evaluarea incorectă a celor
anterioare;
 aplicarea unor măsuri asemănătoare tuturor elevilor, fără discernământ;
 evaluarea subiectivă a cunoştinţelor şi a comportamentului afectiv-atitudinal;
 abuzul de muncă frontală, care blochează afirmarea personală a elevilor cu potenţial;
 redusa utilizare a variatelor forme şi reţele de comunicare, cu toţi elevii;
 slaba comunicare cu părinţii pentru cunoaşterea evoluţiei elevilor şi stabilirea unui
parteneriat în soluţionarea tensiunilor ivite;
 nesprijinirea elevilor în rezolvarea unor probleme ale acestora apărute în relaţia cu colegii,
clasa, şcoala, sau cu alţi factori externi.
Conflictul este un fapt inevitabil al existenţei umane, dacă vom reuşi să le înţelegem şi să
le gestionăm eficient, ne putem îmbunătăţi atât satisfacţia cât şi relaţionările noastre sociale.
Conflictul în sine nu este nici bun, nici rău. Cu toate acestea, modul în care sunt abordate
conflictele pot avea efecte constructive sau distructive.
Într-o școală pot apărea conflicte datorită următoarelor cauze:
- punctele de vedere diferite asupra obiectivelor prioritare și metodelor folosite;
- diferențe de percepții sau valori;
- lipsa de comunicare sau comunicarea defectuoasă;
- competiția privind resursele insuficiente;
- diferențe de putere, statut și cultură;
- competiția pentru supremație.
În problematica tratării conflictului în şcoală, se delimitează aspecte privind provocarea şi
rezolvarea conflictelor: strategii de stimulare a conflictului, strategii de prevenire a conflictului,
strategii de reducere a conflictului şi strategii de rezolvare a conflictului:
• Strategiile de prevenire a conflictului pot conţine:
- focalizarea pe obiective, cu încercarea evitării conflictelor pe obiective, atunci când în
fiecare catedră se cunosc obiectivele este mai uşor să se lucreze în echipă pentru atingerea
acestora;
- delimitarea unor sarcini clare, bine structurate şi acceptate de membrii organizaţiei;
- încurajarea comunicărilor;
- evitarea situaţiilor câştig-pierdere;
- utilizarea de către managerul şcolar a unor tehnici aparţinând strategiilor de moderare a
activităţilor.
 • Strategii de reducere a conflictului îşi dovedesc utilitatea atunci când un conflict a fost
escaladat, tinzând să aibă mai mult un impact negativ decât unul pozitiv în interiorul echipelor
educaţionale. În acest sens vorbim de două abordări generale care influenţează aceste strategii:
a) focalizarea pe schimbarea comportamentelor;
b) centrarea demersului pe schimbarea comportamentelor, acest lucru putând fi realizat
prin:
- utilizarea „integratorilor”, persoane cu influenţă în grup care pot reduce intensitatea unor
conflicte;
- rotirea persoanelor de la un grup la altul, rotirea responsabilităţilor în grup;
- identificarea unor obiective supraordonate care să oblige grupurile să lucreze împreună.
• Strategii de rezolvare a conflictelor – pornind de la câmpul extrem de vast şi nuanţat al
problematicii referitoare la conflict sunt delimitate două modalităţi eficiente de rezolvare a
conflictelor: negocierea şi medierea.
Pentru controlul conflictului considerăm că este foarte important să avem şi să dezvoltăm
abilităţile necesare pentru a deveni un manager al conflictelor.
Oricum ar fi, conflictele trebuie rezolvate. Modul în care rezolvăm conflictele este
influenţat de ce simţim faţă de noi înşine, de ce relaţii avem cu ceilalţi şi de cum valorizăm şi cum
vedem lumea.
Managementul conflictului începe cu măsurile de evitare a acestuia, continuând cu
rezolvarea conflictelor declanşate şi sfârşind cu reducerea, minimalizarea sau înlăturarea
consecinţelor negative. Prevenirea conflictului include măsurile de prevenire a tuturor
incompatibilităţilor şi a comportamentelor care ar putea genera conflictul. Prevenţia se poate
realiza de fiecare persoană, ca gestiune proprie a relaţiilor interpersonale.
            Pentru prevenirea conflictelor psihologia foloseste o varietate de tehnici pe care cadrele
didactice le pot folosi in activitatea didactică. Cele prezentate mai jos contribuie la normalizarea
relaţiilor, la ameliorarea climatului psihosocial, la o viaţă mai relaxată şi fericită alături de ceilalţi.
Ascultarea activă este o tehnică de conversaţie prin care îi comunicăm locutorului
semnificaţia pe care o acordăm mesajului său. Ea este foarte utilă în rezolvarea propriilor
conflicte interpersonale, precum şi în medierea conflictelor. Ascultarea activă optimizează
comunicarea şi poate fi folosită în mai multe scopuri: informare, suport moral, consiliere,
liniştirea celuilalt şi răspuns la atacul verbal, la iritarea celuilalt. Ascultarea activă presupune şi
procesul de autodezvăluire, prin care individul comunică informaţii despre el. Există mai multe
forme şi utilizări ale ascultării active și anume:
-          ascultarea activă cu rol de informare se foloseşte pentru a afla mai multe detalii despre
problemă pentru a identifica motivul supărării celuilalt. Este utilizată în conflictele în care suntem
implicaţi şi în cele în care suntem percepuţi drept cauză.
-          ascultarea activă cu rol emoţional se foloseşte în consiliere, atunci când vrem să ajutăm.
Ascultătorul devine un ecou, ajutându-l pe vorbitor să-şi înţeleagă propria problemă.
-          ascultarea activă pentru reducerea agresivităţii verbale a interlocutorului se foloseşte
pentru diminuarea emoţiei puternice a vorbitorului, convingându-l că s-a luat act de ceea ce spune
el.
Exprimarea asertivă este o modalitate de prevenţie şi rezolvare a  conflictului, prin acest
tip de exprimare se comunică interlocutorului elemente personale, care ţin de starea psihică
(nemulţumire, supărare, frustrare etc.) într-un mod dezirabil.
Este de preferat să înveţi dintr-un conflict de la celălalt despre care nu ştiai prea multe şi
mai ales, să încerci să înveți despre tine.
Întotdeauna un conflict poate fi soluţionat dacă se cunosc sursele, dacă se respectă cele
trei principii strategice de rezolvare şi dacă se doreşte efectiv dezamorsarea şi instalarea armoniei
(printr-un management corespunzător).
O parte din regulile generale ce pot fi practicate în cadrul modalităţilor de rezolvare a
conflictelor ar putea fi:
 fiecare parte să aibă posibilitatea să îşi expună poziţia şi soluţia;
 să se identifice interese şi scopuri comune;
 să se evidenţieze motivele care fac posibilă apropierea dintre părţi;
  să se dea sugestii pentru rezolvarea neînţelegerii;
 să se adopte o soluţie şi să se aplice în mod progresiv, cu sancţionarea celor ce o încalcă.
Tacticile de negociere a soluţiilor ţin în mare parte de arbitrul conflictului. Un bun
manager al conflictelor va şti să asculte fiecare parte implicată, ar trebui să aibă capacitatea de a
empatiza şi de a înţelege motivele fiecărei părţi şi va propune soluţiile optime, aceasta nu înainte
de a-i pregăti la o conciliere pe cei aflaţi în tensiune. Totul ţine de înţelegerea obiectivă, detaşată
şi superioară a problemei care s-a ivit, a cauzelor acesteia şi de capacitatea arbitrului de mediere a
conflictului. Bunul-simţ, logica, calmul şi respectul sunt prioritare într-un asemenea "joc" al
caracterelor, care nu trebuie să degenereze în spectacol.
Pentru rezolvarea conflictelor se cunosc foarte multe strategii, dar în mediul şcolar putem
folosi una sau mai multe din următoarele:
 ascultarea părerilor celor implicaţi în conflict, apelând la empatie pentru a le înţelege;
 aflarea motivului real care a generat starea de tensiune;
 analiza obiectivă a celor expuse;
 găsirea unor puncte comune pozitive de la care să se plece în găsirea soluţiilor;
 discuţii cu fiecare în parte;
 punerea unuia în situaţia celuilalt;
 se impune si discutarea conflictului la nivelul grupului, ca studiu de caz;
 participarea unei părţi neutre pentru a media si a consilia pe cei în cauză;
 implicarea în discuţii si a altor factori interesaţi (părinţi, prieteni, consilier, etc.);
 cooptarea si antrenarea părţilor în conflict la realizarea unor proiecte comune;
 cererea de scuze în mod direct, dând si explicaţiile necesare în faţa clasei;
 analiza consecinţelor pozitive si negative;
 dacă se impune, se poate recurge si la schimbarea grupului sau reconstruirea lui după alte
criterii;
 în cazul unor abateri si devieri grave de comportament se face apel la diverşi factori de
specialitate ( medici, jurişti, psihologi, etc );
 folosirea sistemului de sancţiuni şi pedepse;
 raportarea ambelor părţi la situaţii mult mai dificile, obstacole, ameninţări ;
Experienţa şcolii în prevenirea şi combaterea fenomenelor de violenţă este relativ limitată,
bazată pe sancţiune şi excludere şi mai puţin pe prevenţie. Pentru prevenirea conflictelor şcolare
se recomandă identificarea timpurie a elevilor cu potenţial violent, implicarea activă şi
valorificarea intereselor și aptitudinilor acestora si evitarea centrării exclusiv pe sancţiune.
Etape de parcurs în soluționarea conflictelor
Ca manager şcolar, când sunteţi pus în situaţia de a soluţiona un conflict, trebuie să
parcurgeţi următorii paşi:
o Enunţaţi situaţia conflictuală într-o formă succintă
o Stabiliţi care sunt părţile implicate
o Pornind de la primele observaţii şi de la cele menţionate de părţile implicate,
stabiliţi tipul de conflict (vă va ajuta să alegeţi modalitatea de abordare /
soluţionare corespunzătoare) şi forma de manifestare a acestuia
o Identificaţi cauzele conflictului, împreună cu părţile implicate
o Strângeţi informaţiile suport necesare pentru a vă forma o imagine cât mai
corectă asupra circumstanţelor declanşării conflictului, asupra evoluţiei acestuia
precum şi pentru alegerea strategiei / tacticii de soţuţionare eficientă. Atenţie! sunt
două categorii de informaţii pe care trebuie să le aveţi în vedere:
 informaţii „la vedere”, evidente, uşor de observat, dar care nu sunt întotdeauna suficiente
 informaţii „subtile”, mai puţin evidente dar care pot oferi o imagine mai completă şi mai
reală asupra situaţiei conflictuale şi pot constitui punctul de plecare pentru posibile soluţii
al conflictului
Ascultaţi cu atenţie, nepărtinitor, toate părţile implicate în conflict, urmărind atât
comunicarea verbală cât, mai ales, elementele paraverbale şi nonverbale ale comunicării
o Identificaţi posibilele bariere în comunicare care apar între părţile implicate
 o Alegeţi strategia / tactica de rezolvare a conflictului ce consideraţi că se
potriveşte cel mai bine în această situaţie
o Generaţi soluţii (împreună cu părţile implicate)
o Alegeţi soluţia optimă pentru situaţia respectivă
o Asiguraţi-vă că se transpune în practică soluţia aleasă
Pentru soluționarea conflictelor dintr-o școală se apelează la consilier școlar.Acesta
trebuie să caute cauzele complete ale conflictului apărut și să acționeze diferențiat. Domeniul său
de intervenție se caracterizează prin îmbunătățirea modalităților de comunicare exprimare,
creșterea nivelului de toleranță individuală, modalități adecvate de exprimare a emoțiilor. Una
dintre metodele aplicate pentru soluționarea conflictelor elevi - elevi este consilierea între elevi
“peer counseling”. Ideea fundamental este aceea că elevii comunică mai bine, mai ușor și într-un
mod mai deschis unii cu ceilalți decât cu adulții, fie ei părinți sau profesori. În comunicarea cu
adulții intervin rupturi determinate de diferențele de experiențe, status și grad de autonomie, de
asemenea, conflictul dintre generații și chiar neîncrederea în capacitatea adulților de a înțelege
problemele cu care se confruntă tinerii și cât de importante sunt aceste problem pentru ei. O altă
metodă aplicată pentru soluționarea conflictelor este analiza tranzacțională, fundamentată de Eric
Berne. Ea este o teorie explicativă a personalității umane și a comunicării umane, punând la
dispoziție noi tehnici și instrumente cu ajutorul cărora poate fi ameliorată capacitatea de
comunicare intra și interumană, se pot corecta deficiențe psihice și comportamentale ori se poate
ajunge la mărirea capacității de comunicare în grup.Modelul lui Eric Berne postulează idea că
personalitatea umană este structurată pe trei niveluri și trei stări ale eu-lui (ego-ului) părinte, adult,
copil. În esență, copilul este sediul simțirii, adultul este sediul gândirii, părintele este sediul ethos-
ului, al conduitei, obiceiurilor și comportamentului conformist. Cele trei stări ale eului pot fi
activate alternative în procesul de negociere în funcție se situație și în raport cu starea eu-lui în
care se situează partenerul aflat la masa tratativelor. La școală se recomandă să utilizăm în
negociere comportamentul specific copiilor deoarece experiența a demonstrat faptul că de cele
mai multe ori comportamentul de acest tip înlătură barierile în comunicare. Avantajul principal
este susținerea afectivă a comunicării celor două părți în timpul negocierii.
Procesul de gestionare a conflictului trebuie să fie desfăşurat cu maxima atenţie şi
responsabilitate. Un astfel de plan de intervenţie ar putea consta în:
- identificarea surselor conflictului, a persoanelor implicate în el şi a problemelor în cauză,
fie ele de factură personală, organizaţională sau ideologică;
- conceperea unor strategii adecvate, care au şanse de a fi acceptate de către părţile
implicate;
- implementarea strategiilor găsite;
- apelul la negociere sau învoială, astfel încât să nu existe nici învingător nici învins;
- încurajarea gândirii creative şi a spiritului de a genera soluţii pentru rezolvarea
constructivă a conflictului;
- identificarea şi examinarea diferenţelor pentru a putea înţelege toate punctele de vedere;
- instaurarea regulii ascultării politicoase;
- impunerea fiecărei părţi să parafrazeze ideile celeilalte părţi;
- invitarea părţilor să identifice în comun feedbackurile constructive;
- adresarea de către negociator a propunerii ca ţinta discuţiei să fie soluţionarea problemei
şi deplasarea atenţiei către alte scopuri şi rezultate;
- utilizarea a cât mai multe informaţii legate de cazul conflictual;
- concentrarea pe fapte şi argumente;
- dezvoltarea alternativelor pentru îmbogăţirea dezbaterilor;
- impartăşirea punctelor de vedere comune asupra scopurilor;
- rezolvarea problemelor fără a forţa consensul părţilor;
- crearea unui mediu de discuţie favorabil rezolvării cu succes a conflictelor.
- expertul ce monitorizează conflictul trebuie să permită în primul rând fiecărei părţi să-şi
exprime punctul de vedere. Scopul schimbului de informaţii şi păreri este de a se asigura că
ambele părţi înteleg în mod clar punctul de vedere al celorlalţi;
 - fiecare parte trebuie să îşi argumenteze opiniile şi să realizeze raţionamente legate de
obţinerea performanţei şi a unor rezultate superioare, mai degrabă decât să facă referire la alte
aspecte de ordin personal sau de altă natură;
- nu este momentul pentru discuţii detaliate, doar pentru punerea de întrebări şi clarificarea
punctelor de vedere ale interlocutorilor;
- abordările personale directe între interlocutori nu sunt recomandate;
- explorarea şi discutarea potenţialelor soluţii şi alternative sunt necesare;
- efectele pozitive şi negative trebuie evidenţiate pentru fi ecare sugestie, înainte de a o
respinge, construindu-se astfel o discuţie care este pozitivă şi constructive pentru toate părţile
implicate;
- punerea în practică imediat a deciziilor luate, evitându-se pornirea unui nou conflict.
Un program de instruire pentru soluţionarea constructivă a conflictelor se poate structura
în jurul următoarelor elemente centrale:
• Cunoaşterea tipologiei conflictelor - tipuri diferite de conflict necesită strategii şi tactici
diferite;
• Conştientizarea cauzelor şi consecinţelor;
• înfruntarea conflictelor în loc de evitare;
• Respectul pentru interesele tale dar şi pentru interesele celuilalt;
• Evitarea etnocentrismului - necesitatea de a înţelege şi a accepta diferenţele culturale;
• Diferenţierea între „interese” şi „poziţii”;
• Cercetarea intereselor proprii dar şi pe ale celuilalt, pentru a identifica interesele comune
şi compatibile;
• Definirea intereselor conflictuale ca problemă reciprocă, ce urmează să fie soluţionată
prin cooperare;
• învăţarea comunicării empatice;
• Identificarea şi evitarea tendinţelor naturale spre subiectivitate, percepţii eronate şi
gândire stereotipă;
• Cunoaşterea de sine, a reacţiilor tipice la diferite tipuri de conflict;
• Menţinerea moralităţii pe parcursul managementului conflictului, ceea ce presupune
echitate şi valorizarea tuturor.
Două sunt lucrurile care trebuie urmărite în mod constant când apare tema legată de
conflicte la nivelul managerilor şcolari:
1. Să accepte că sunt într-un conflict, să clarifice situaţia;
2. Să înveţe cum să administreze conflictele, să nu fugă de ele.
Statisticile arată că în munca managerilor conflictul este cvasipermanent.
Schimbarea esenţială este că el nu trebuie evitat, pentru că nu are cum să fie evitat în
cadrul organizaţiilor şcolare care impun relaţii interdependente şi dinamice între actorii sociali
care, vor nu vor, au sisteme de valori deosebite şi percepţii diferite
Prevenirea și aplanarea conflictelor, mai ales în şcoală este o prioritate care impune
măsuri concrete, în parteneriat, fiind implicaţi următorii factori: şcoli, servicii de protecţie și
asistenţă, poliţia, biserica, mass-media, familia, societatea în ansamblul ei. Şcoala trebuie să
pregătească viitorul adult astfel încât să poată preîntâmpina conflictele cu care se confruntă şi să
le evite atunci când e cazul sau cel puţin a le rezolva în cel mai bun mod, astfel încât atât el, cât şi
cei implicaţi să nu fie stopaţi în acest proces de schimbare şi de evoluţie şi, deci, de dezvoltare
personală.
Dintre strategiile de intervenţie cu caracter preventiv, ce pot fi adoptate de cadrele
didactice în managementul conflictelor, enumerăm:
- Consilierea copiilor cu risc; programele de consiliere oferite de şcoli, agenţii sociale,
biserică şi organizaţii nonguvernamentale pot avea un impact semnificativ în reducerea
conflictelor.
- Consilierea şi pregătirea părinţilor. Programele de instruire a părinţilor sunt instrumente
importante pentru diminuarea măsurilor coercitive şi instalarea unei interacţiuni pozitive părinte-
copil.
 - Contracararea intimidării în şcoală. Hărţuirea dintre elevi este un indicator timpuriu al
comportamentelor antisociale pe termen lung. Fără intervenţie, copiii agresivi devin adesea adulţi
agresivi.
- Diminuarea pedepselor. Consilierii, asistenţii sociali, psihologii, profesorii au nevoie de
abilităţi pentru managementul comportamental şi pentru prevenirea şi evitarea conflictelor în
şcoli.
Nu se poate vorbi de existenţa unei experienţe sau a unei culturi privind soluţionarea
conflictelor la nivelul managerilor şcolari din România. Pentru manageri este important să
cunoască posibilităţile de a trata şi a stăpâni conflictele organizaţionale. Cunoaşterea cauzelor şi
caracteristicilor conflictelor îi pot orienta pe managerii şcolari în desfăşurarea conflictelor în
limite controlabile.
“Să sperăm că... vom avea întotdeauna conflict, de tipul celor care duc la inovaţie, la
apariţia unor noi valori"(Mary Parker Follett)

Bibliografie

- Băban, Adriana, (2001), Consiliere educaţională, Ardealul ,Cluj Napoca

- Iucu, Romiţă, (2006), Managementul clasei de elevi, Editura Polirom, Iaşi
- Joiţa, Elena, (2000), Managementul educaţional, Editura Polirom, Iaşi
- Nicula, Ioan, (1974), Microsociologia colectivului de elevi, E.D. P, București
- Stan, Emil, (2002), Managementul clasei de elevi, Editura Teora, Bucureşti
- Stoica, Constantin, Neculau, A (1998), Psihosociologia rezolvării conflictului , Ed.
Polirom, Iași
- Tudorică, Roxana, ( 2007), Managementul educaţiei în context european, Editura
Meronia, Bucureşti