1.

Conflictul şi grupul – delimitări conceptuale

2. Trăsături, cauze şi taxonomii ale conflictului
2.1. Trăsături ale conflictului:
3. Tipuri de conflicte în educație și rezolvarea lor
3.1 . Conflicte între elevi
3.2 . Conflicte între profesor şi elev
3.3 Conflicte între profesori și părinți
3.4 Conflicte între profesori

4. Clasificarea conflictelor
2.3.1. În funcţie de aria socială
2.3.2. În funcţie de natura lor
2.3.3. După modul de evidenţiere/transparenţă
2.3.4. După intensitate
2.3.5. În funcţie de participanţii la conflict

3. Bibliografie

1
Motto :
„O pietricică poate schimba cursul unui rău „

Kishnamurit

1. Conflictul şi grupul – delimitări conceptuale

Conflictul este o caracteristică inevitabilă a aproape tuturor relaţiilor
sociale, manifestându-se ca un fenomen complex, multidimensional.
Conflictele sunt apreciate ca fiind „omniprezente” în viaţa socială,
ele având o mare diversitate de exprimare. Acestea pot avea un caracter
normal sau patologic, funcţional sau disfuncţional, firesc sau anormal.
Se spune că „în lume sunt mai multe conflicte decât fire de nisip” şi
poate că este adevărat, tot atât de adevărat pe cât este şi faptul că însuşi
societatea ne influenţează sistemul de valori, principii şi credinţe,
comportamentul şi punctele de vedere asupra conflictelor. O privire
ofensivă, o replică depreciativă sunt capabile să determine un conflict.
Oricine poate şi trebuie să trateze situaţiile conflictuale astfel încât
comportamentul atacatorului să nu se accentueze şi respectul faţă de propria
persoană să nu fie lezat.
ciocnire de
neînţelegere dezacord interese
diferend

ceartă CONFLICT Discuţie (violentă)

antagonism
dispută înfruntare confruntare

Din punct de vedere managerial, conflictul este definit ca „o stare

afectivă caracterizată prin nelinişte, ostilitate, rezistenţă, agresiune deschisă,

2
precum şi toate tipurile de opoziţie şi interacţiune antagonistă, inclusiv
competiţia” (Dragomir, M., Breaz, M., Breaz, D., 2001).
Grupul se defineşte şi se caracterizează printr-o structură internă care
este suficient de consistentă şi totodată de rezistentă la influenţele din afară.
Din punct de vedere psihosocial, un grup constă dintr-o pluritate de
persoane care sunt în interacţiune reciprocă într-un cadru dat (Sprott, W.,
2000).
Organizaţiile educaţionale sunt ansambluri socio-instituţionalizate,
ce se caracterizează prin scopuri bine definite, prin sisteme care instituie
roluri ierarhice. Principala componentă a sistemului de învăţământ este
instituţia şcolii care are caracteristicile unui sistem închegat, şi în acelaşi
timp deschis, comparabil cu oricare altă organizaţie social-culturală
(Dumitriu, Gh., 2003).
Clasa şcolară are trăsăturile unui grup instituţional şi se comportă ca
un subsistem al sistemului social.

2. Trăsături, cauze şi taxonomii ale conflictului

2.1. Trăsături ale conflictului:
conflictul este o parte firească a vieţii de zi cu zi, o realitate a vieţii
cotidiene, inerentă în relaţiile interumane, nu o cataftrofă sau o
întâmplare nefericită;
conflictul poate fi abordat pe căi pozitive sau negative;
abordat în mod pozitiv, conflictul poate avea rezultate constructive,
poate fi o forţă pozitivă pentru creaşterea personală şi schimbarea
socială;
conflictul poate deveni o sursă de maturizare şi învăţare, ajută la
descoperirea propriilor valori şi credinţe, la sănătatea mentală a
individului;
abordat în mod negativ, poate avea rezultate distructive atât din
punct de vedere emoţional, spiritual, cât şi fizic;
înainte de abordarea lor în vederea soluţionării, conflictele trebuie
recunoscute;
capacităţile de management ale conflictului pot fi învăţate, iar prin
practică putem îmbunătăţi comunicarea, negocierea, facilitarea,
medierea conflictelor;
într-un conflict, sentimentele sunt importante.
conflictul are o durată mai mare de manifestare până la 72 ore.

3. Tipuri de conflicte în educație și rezolvarea lor

3
 Depinde, înainte de toate, de anumite opţiuni strategice ale
managerilor şi a organizaţiei din care fac patre, ce au la bază, la
rândul lor, considerarea conflictului ca dăunător sau dimpotrivă ca util
dezvoltării organizaţionale. Este bine să pledăm pentru abordarea
pozitivă a conflictelor, pe care o considerăm singura adecvată
schimbărilor rapide şi profunde pe care le trăieşte societatea în care
trăim. Aceste opţiuni strategice sunt : evitare-implicare, escaladare-
minimalizare, implicare intelectuală-implicare emoţionale, exprimare
deschisă a opiniilor şi sentimentelor-ascunderea opiniilor şi
sentimentelor.Trebuie să subliniem faptul că evitarea sau neglijarea
conflictului cu speranţa că se va rezolva de la sine va duce, în cele
din urmă, la acutizarea lui, afectând astfel, eficacitatea
organizaţională şi pierzându-şi, în acelaşi timp, orice potenţial
inovativ. Ca urmare, de modul în care vor fi rezolvate conflictele va
depinde buna funcţionare şi dezvoltare optimă a fiecărei instituţii
şcolare.

3.1. Conflictele între elevi

Utilizarea productivă a conflictului sau rezolvarea creatoare a

acestuia reprezintă un demers esenţial al managementului procesului
de învăţământ. Profesorul se confruntă în fiecare zi cu un număr
foarte mare de conflicte. El trebuie să fie un pacificator care
utilizează, însă, constructiv conflictul în vederea atingerii finalităţiilor
educaţionale stabilite. De aceea el trebuie să afle, în primul rând,
cauzele concrete ale conflictului apărut. Acestea pot fi :

4
- Atmosfera competitivă. Elevii au fost obişnuiţi să lucreze
individual pe bază de competiţie, lipsindu-le deprinderea de a
munci în grup, încrederea în colegi şi profesori. Ei nu doresc
decât victoria asupra celorlalţi şi dacă nu o obţin îşi pierd stima
de sine. Competiţia apare în toate momentele, chiar în cele în
care ea este neproductivă.

- Atmosfera de intoleranţă. În clasă se formează clici iar lipsa

sprijinului între colegi duce de multe ori la singurătate şi izolare.
Apar resentimente faţă de capacităţiile şi realizăriile celorlalţi,
neîncrederea şi lipsa prieteniei.

- Comunicare slabă. Aceasta reprezintă solul cel mai fertil pentru

conflict. Cele mai multe conflicte pot fi atribuite neînţelegerii sau
percepţiei greşite a intenţiilor, sentimentelor, nevoilor şi acţiunilor
celorlalţi. Elevii nu ştiu să-şi exprime în mod pozitiv nevoile şi
dorinţele sau le este frică să facă asta.

- Exprimarea nepotirivită a emoţiilor. Orice conflict are o

componentă afectivă. Conflictele se pot accentua atunci când
elevii au sentimente deplasate, nu ştiu să-şi exprime supărarea
sau nemulţumirea într-un mod neagresiv, îşi suprimă emoţiile şi
sunt lipsiţi de auto-control.

Utilizarea repetată şi consecventă a tehnicilor de rezolvare

a conflictelor de către profesori va face ca elevii să fie capabili, după
un timp, să-şi rezolve singuri conflictele şi să nu le aducă de fiecare
dată în faţa profesorului. Acest lucru are efecte benefice asupra
atmosferei din clasă, contribuind la crearea unei comunităţi
educaţionale în care elevii se sprijină unii pe alţii. Caracteristiciile
acesteia sunt :

- Cooperare. Elevii învaţă să lucreze împreună, să aibă încredere

unii în ceilalţi şi să-şi împărtăşească preocupăriile.

- Comunicare. Elevii învaţă să observe atent, să comunice cu

acurateţe ceea ce au de spus, să-i asculte atent pe ceilalţi.

- Toleranţă. Elevii învaţă să respecte şi să valorizeze pozitiv

diferenţele între oameni, să înţeleagă propriile prejudecăţi şi
modul în care acestea acţionează.

5
- Expresie emoţională pozitivă. Elevii învaţă să-şi exprime
sentimentele, în special supărarea sau nemulţumirea, în
modalităţi neagresive şi nedistructive. Totodată ei învaţă auto-
controlul.

3.2. Conflicte între profesor şi elev

Pentru a evita apariţia acestui tip de conflict, profesorul nu
trebuie să-şi utilizeze puterea în mod discreţionar, cu scopul de a
evidenţia lipsa de putere a elevilor. Autoritatea profesorului trebuie să
se manifeste constructiv prin crearea unui mediu propice învăţării,
prin menţinerea ordinii şi prin evidenţierea a ceea ce este mai bun
din elevi. În schimb, autoritarismul solicită implicit supunere oarbă şi
conformismul din partea elevilor. Deşi pare eficient, autoritarismul
rezolvă problemele doar pe termen scurt şi doar superficial, întrucât
conflictul cu elevii şi ostilitatea acestora se vor menţine. De aceea,
trebuie gândită şi realizată exercitarea autorităţii dar fără a cădea în
autoritarism. Pentru aceasta :

- Stabiliţi reguli cu ajutorul clasei

- Prezentaţi lista de reguli clasei şi explicaţi raţiunea fiecărui reguli

- Decideţi împreună consecinţele pentru încălcarea regulilor

- Nu faceţi nici un rabat de la respectarea regulilor – trebuie să

existe şi sancţiuni mai puţin grave pentru a putea fi aplicate când
există circumstanţe atenuante

Orice rezolvare a conflictelor implică o mai bună

comunicare cu elevii. Cu cât comunicarea este mai bună şi mai
completă, cu atât crearea unui climat de siguranţă fizică şi psihică va
fi mai probabilă iar conflictele vor fi mai uşor de rezolvat.

3.3 Conflictele între profesori şi părinţi

Principalele cauze ale acestor conflicte sunt :

- Comunicarea defectuoasă datorită neînţelegerilor sau numărului

mic de contacte pe parcursul unui an şcolar.

6
- Conflictul de valori şi lupta pentru putere - părinţii au prejudecăţi
bazate pe experienţele lor anterioare sau nu le este clar care este
rolul profesorilor în viaţa copiilor.

Îmbunătăţirea relaţiilor cu părinţii prin diminuarea

posibilităţilor apariţiei unor conflicte ireconciliabile presupune :

- Informarea periodică, în scris sau verbală a părinţiilor în legătură

cu realizarea obiectivelor educaţionale, cu reliefarea progreselor
înregistrate de copilul lor.

- Creşterea numărului de contacte în care solicitaţi părinţilor

sugestii şi opinii pe care arătaţi că le primiţi cu plăcere.

- Acomodarea cu ideile diferite ale părinţilor despre desfăşurarea

procesului de învăţământ şi explicarea, pe înţelesul lor, a
demersului educaţional care a generat diferenţele de opinii.

3.4 Conflictele între profesori

Conflictele dintre profesori pot fi de natură personală sau
profesională. În cele ce urmează ne vom ocupa de modul în care
cele din urmă pot fi abordate într-un mod constructiv şi util pentru
organizaţia şcolară. Îmbunătăţirea relaţiilor cu ceilalţi profesori
presupune între altele :

- Îmbunătăţirea comunicării, creşterea cooperării şi toleranţă faţă

de ideile diferite ale altor persoane.

- Oferirea de soluţii concrete profesorilor în privinţa modului în care

aţi lucrat cu unii elevi dificili din clasele la care predaţi şi
dumneavoastră sau la care îi observaţi pe colegi.

- Când apar aceste probleme în aceste clase, încurajaţi-i pe ceilalţi

profesori să se focalizeze asupra problemei şi nu asupra elevilor
implicaţiFoarte delicate sunt conflictele unor profesori cu
conducerea şcolii în general sau cu directorul şcolii în special.
Pentru evitarea şi/sau rezolvarea rapidă a unor astfel de conflicte,
este bine ca fiecare parte să adopte un comportament proactiv,
prin care se caută îmbunătăţirea relaţiilor interpersonale dar şi a
celor organizaţionale.

7
2.2. Cauze ale stărilor tensionate în clasa de elevi:
cunoaşterea empirică, inadecvată a elevilor, a particularităţilor,
aşteptărilor, experienţei sociale anterioare, a puterii lor de integrare;
nerezolvarea unor stări conflictuale mai vechi;
stimularea inegală, discrepantă practicată în activitatea educativă a
elevilor;
insuficienta atenţie acordată cauzelor unor comportamente care
preced sau ilustrează o tensiune psihică;
oferirea unor slabe puncte de sprijin în rezolvarea, depăşirea
situaţiilor critice;
supraîncărcarea elevilor cu sarcini nediferenţiate, corelată cu
evaluarea incorectă a celor anterioare;
aplicarea unor măsuri asemănătoare tuturor elevilor, fără
discernământ;
evaluarea subiectivă a cunoştinţelor şi a comportamentului afectiv-
atitudinal;
abuzul de muncă frontală, care blochează afirmarea personală a
elevilor cu potenţial;
redusa utilizare a variatelor forme şi reţele de comunicare, cu toţi
elevii;
slaba comunicare cu părinţii pentru cunoaşterea evoluţiei elevilor şi
stabilirea unui parteneriat în soluţionarea tensiunilor ivite;
nesprijinirea elevilor în rezolvarea unor probleme ale acestora
apărute în relaţia cu colegii, clasa, şcoala, sau cu alţi factori externi.
2.3. Clasificarea conflictelor
2.3.1. În funcţie de aria socială:
 intrapersonal;
 interpersonal.
2.3.2. În funcţie de natura lor:
 cognitiv,
 intercultural,
 perceptiv,
 psihic,
 social,
 afectiv,
 benefic,
 distructiv.
2.3.3. După modul de evidenţiere/transparenţă:
 evidente,
8
  explicite (certuri, discuţii contradictorii, dispute cu caracter oficial,
reclamaţii);
 mascate,
 ascunse.
2.3.4. După intensitate:
 disconfort (sentimentul că ceva nu este în regulă);
 incident (evidenţierea unor fapte minore, lucruri mărunte care se
acumulează în subconştient);
 neînţelegere (datorată, de cele mai multe ori, unei comunicări
neclare);
 tensiune (stare de încărcare conflictuală, gata de a exploda);
 criză (manifestată de cele mai multe ori cu violenţă, cu
comportamente necugetate).

2.3.5. În funcţie de participanţii la conflict, acestea pot fi:

Conflictele între elevi sunt într-un număr semnificativ în fiecare zi de şcoală,
fiind cauzate de:
 atmosfera competitivă;
 atmosfera de intoleranţă;
 slaba comunicare;
 exprimarea nepotrivită a emoţiilor;
 absenţa priceperilor de rezolvare a conflictelor;
 utilizarea greşită a puterii de către profesor.
Conflictele profesor-elevi sunt declanşate de cele mai multe ori de utilizarea
puterii de către profesor în mod discreţionar.
Conflictele între profesori şi părinţi se datorează unui ansamblu de cauze:
 comunicarea defectuoasă;
 conflictul de valori (părinţii au prejudecăţi bazate pe experienţele lor
anterioare).
Conflictele între profesori pot fi de natură personală sau profesională.
Kerstin Bergovist (psihanalist suedez) spunea că un pas important în
rezolvarea unei situaţii conflictuale este conştientizarea problemei.
Întotdeauna este bine să conştientizăm dacă noi înşine avem probleme, dacă
avem o relaţie proastă în interiorul sufletului sau trupului nostru. Un număr
mare de conflicte interioare este cauzat de respectul de sine
necorespunzător.
După cum s-a putut observa nu puţine sunt situaţiile în care cadrul
didactic se confruntă cu unele probleme, aparent insolvabile care afectează
prin obstaculare bunul mers al activităţilor din grupul şcolar. În cazul unei
crize observăm că aceasta izbucneşte instantaneu, se declanşează fără
avertizare, debutează prin afectarea sistemului informaţional, viciază
mesajele, îngreunează comunicarea prin obstaculare permanentă, prin
destructurarea canalelor, urmărind instaurarea unei stări de confuzie.
9
 În plan strategic abordarea managerială a crizei, evidenţiază ineditul
stărilor declanşate, faptul că nu poate fi asemănată cu vreun element stabil
din starea de normalitate şi impresia de insolvabilitate, despre care am
amintit, ca imposibilitate a identificării vreunei soluţii de intervenţie
eficientă pe termen scurt. În majoritatea cazurilor cadrele didactice îşi
centrează eforturile şi atenţia, controlul şi concentrarea asupra situaţiilor
didactice, asupra activităţilor de predare, ignorând de multe ori, nu din rea
voinţă, diversitatea situaţiilor educaţionale ca structuri complexe, atitudinal
– relaţionale. Involuntar, asemenea atitudini educaţionale creează un teren
propice apariţiei şi dezvoltării fenomenelor de criză.
După gradul de dezvoltare în timp, întâlnim crize:
 Instantanee
 Intermitente.

După gradul de relevanţă:

 Critice
 Majore
După numărul subiecţilor implicaţi:
 Crize individuale
 Crize de grup
 Crize colective, globale.
Ca fenomene şcolare în interiorul clasei de elevi pot constitui adevărate
crize: conflicte şi situaţii relaţionale greu de controlat între:
 Elevi (certuri, injurii, bătăi) prezenţa şi infiltrarea unor grupuri
delicvente, furturi, consum de droguri, tentative de sinucidere etc.
 Profesori – părinţi: conflicte care pot impieta incomensurabil
coeziunea organizaţiei clasei şi a echilibrului atitudinal al cadrului
didactic, denigrări, mituiri, etc.
 Inter – clase: conflicte deschise între membri marcanţi ai
colectivelor.
În faţa provocărilor instituţia şcolară poate fi pregătită sau nu şi poate
deveni cu rapiditate o victimă uşoară. Din perspectiva axiologică, principiile
care sunt necesare să guverneze intervenţia managerială de soluţionare, e
bine să fie următoarele: sinceritate, cooperare, beneficiu comun. Rolul
calităţilor şi al pregătirii manageriale în diminuarea efectelor produse de
starea de criză dar şi în eradicarea acesteia sunt incontestabile.
Înainte însă ca să fie introduse corective ori demersuri da soluţionare,
în procesul de stingere şi eliminare a crizei respective, trebuie să fie statuate
demersurile de diagnoză iniţială a fenomenelor, de analiză, de elucidare, de
investigare.
În gestionarea situaţiilor de criză educaţională întâlnim mai multe etape:
1. Identificarea şi cunoaşterea;

10
2. Etiologia situaţiei de criză (necesitatea cunoaşterii profunde a situaţiei
dar şi a cauzelor). Rolul cadrului didactic nu este de a culpabiliza, de a
blama, de a stigmatiza persoanele şi faptele, ci de a accentua ideea de
cooperare în rezolvarea crizei. E bine să fie accentuate elementele cu valoare
de liant, ceea ce uneşte şi elementele stabile, ceea ce echilibrează.
3. Decizia.
Întrucât situaţiile de criză solicită un mare grad de operativitate, orice minut
pierdut în fazele incipiente se poate converti în zile de căutări şi de eforturi
mai târziu. De aceea perioadele de criză, evenimente cu caracter atipic,
solicită cadrului didactic nu numai promptitudine şi rapiditate, ci şi variante
rezolutive. Durata luării deciziei trebuie să fie foarte scurtă şi neînsoţită de
ezitări. Dăunătoare sunt şi inconsecvenţele, marcate prin reveniri.
După câmpul de acţiune, nivel ierarhic implicat, avem:
 Decizii strategice – afectează profund viaţa instituţională a şcolii
(decizii de politică şcolară);
 Decizii tactice – privesc actul educaţional din clasă;
4. Programul de intervenţie: chiar dacă decizia preliminară a fost luată, ca
tip de intervenţie imediată foarte necesară, pentru perspectivele pe termen
lung trebuie să fie trasate liniile de evoluţie şi alternativele pentru deciziile
secundare.
În aplicarea măsurilor, orientarea către scopul comun, eliminarea ostilităţilor
şi a suspiciunilor, precum şi situarea tuturor celor implicaţi în ipostaza de
participanţi activi la procesul de soluţionare a crizei, trebuie să constituie
constante ale acţiunilor cadrului didactic.
5. De asemenea controlul trebuie să însoţească orice demers acţional.
Importanţa acestuia constă în grija pentru localizarea cât mai fidelă a
fenomenului, evitarea şi prevenirea altor efecte ale crizei sau chiar micro –
analize paralele. Cursivitatea intervenţiilor, gradul de omogenitate şi
coerenţă sunt verificate şi optimizate prin intermediul controlului.
Cercetările psihopedagogice şi experienţa pedagogică, întăresc rolul
hotărâtor al evaluării şi aprecierii în orice act pedagogic, ca factor hotărâtor
al progresului şcolar.
6. În acest caz evaluarea are în vedere măsurarea şi aprecierea stării finale a
grupului în urma încheierii demersurilor rezolutive. Un obiectiv esenţial al
etapei evaluative îl constituie concluziile inferate în urma impactului cu
starea de criză şi angajarea tuturor celor implicaţi în acţiuni de cunoaştere şi
de prevenire a viitoarelor situaţii de acest gen.
Evaluarea nu este altceva decât raportarea rezultatelor – schimbărilor
în personalitate – la scop (obiective), în cazul nostru la rezolvarea
conflictului fără învinşi, cu câştig reciproc, adică este un raport scop – efect.
În cadrul concluziilor putem stabili calitatea procesului de rezolvare a
conflictului, despre participanţii în conflict cu calităţile lor morale şi psihice,
motivaţia lor (interese, nevoi, dorinţe) despre schimbările lor atitudinale şi
11
comportamentale. O criză poate fi aşadar formativă pentru că ea îndeplineşte
deci şi o serie de funcţiuni ameliorative, dependente de competenţele
manageriale.

3. Bibliografie
o Dragomir, M., Breaz, M., Breaz, D., Pleşa, A. (2001) Mic dicţionar
de management educaţional, Editura Hiperborea, Turda
o Dumitriu, Gheorghe, (2003), Psihopedagogie, E.D.P.-R.A.,
Bucureşti
o Iucu, Romiţă, (2006), Managementul clasei de elevi, Editura
Polirom, Iaşi
o Joiţa, Elena, (2000), Managementul educaţional, Editura Polirom,
Iaşi
o Stan, Emil, (2002), Managementul clasei de elevi, Editura Teora,
Bucureşti
o Ioan Nicula,(1974), Microsociologia colectivului de elevi, E.D. P
o Adriana Băban, (2001), Consiliere educaţională, Cluj Napoca

12