Republica Moldova

Academia de Administrare Publică

Departamentul studii superioare de master
Catedra Științe Juridice
Program: Drept Public

REFERAT

LIBERAREA DE PEDEAPSA
CONTRAVENȚIONALĂ A FUNCȚIONARILOR
PUBLICI ȘI A DEMNITARILOR

Coordonator:Chiper Natalia
Doctor în drept, conf.univ.(interimar)

Student:Cazacu Rodica
Student, gr.125 (FF) anul I

Chișinău, 2020
INTRODUCERE....................................................................................2

1. Analiza conceptului răspunderii contravenționale a funcționarilor

publici și a demnitarilor............................................................................3

2. Cercetarea faptelor funcționarilor publici și demnitarilor ce cad sub

incidența răspunderii contravenționale.....................................................6

3. Delimitarea cauzelor care înlătură caracterul contravenţional al faptei

şi liberează de pedeapsa contravenţională a funcţionarilor publici și
demnitarilor...............................................................................................9

CONCLUZII.........................................................................................13
BIBLIOGRAFIE...................................................................................14

2
 INTRODUCERE
Răspunderea funcţionarilor publici și a demnitarilor este un concept şi o instituţie centrală
a ştiinţei şi practicii administrative, căci cheia eficienţei administrative se află anume în
domeniul ei, întrucât restabilirea ordinii de drept încălcate prin nerespectarea de către
funcţionarii publici și demnitari a normelor juridice se face prin intermediul răspunderii juridice.
În condiţiile actuale de tranziţie este necesară o cercetare ştiinţifică şi practică, atât a conceptului
integral al răspunderii contravenționale, liberării de răspundere contravențională a funcţionarilor
publici și a demnitarilor, dar mai cu seamă a elementelor liberării de pedeapsa contravențională
(administrativă), pentru a putea lărgi orizonturile de cunoaştere a acestui fenomen complex.
Astfel, subiectul pe care-l propunem spre dezbatere în prezentul referat necesită o analiză
temeinică sub aspect doctrinar, metodologic, legal şi practic al particularităţilor răspunderii
contravenţionale a funcţionarilor publici, demnitarilor și a liberării de pedeapsă contravențională
a funcţionarilor publici, demnitarilor, în vederea eficientizării procesului administrativ din
Republica Moldova, prin stabilirea locului şi rolului acestei instituţii.
Actualitatea răspunderii contravenţionale, dar şi a liberării de pedeapsa contravențională,
a funcţionarilor publici, demnitarilor de stat se justifică de asemenea, prin faptul că schimbările
radicale şi procesele ce au loc în sfera administrativă ne obligă să reevaluăm scopul, principiile
teoretice şi elementele de bază legate de răspunderea și liberarea de răspundere contravențională
a funcţionarilor publici și a demnitarilor, în ştiinţa administrativă lipsind unitatea de opinii în
privinţa definiţiei, esenţei, conţinutului, temeiurilor răspunderi, lipsei de răspundere
contravenţionale şi responsabilităţilor funcţionarilor publici și demnitarilor în timpul activităţii
administrative.
Astfel, cauzele care înlătură caracterul contravenţional al faptei sunt acele stări,
împrejurări, situaţii, cazuri, condiţii prevăzute de lege a căror existenţă în timpul comiterii faptei
face imposibilă realizarea uneia dintre trăsăturile esenţiale ale contravenţiei. Cu privire la aceste
cauze, menţionăm că în doctrina administrativă, diferiţi autori prevăd diferite cauze. Observăm
că în unele cazuri distincte răspunderea contravenţională şi caracterul contravenţional al faptei
pot fi înlăturate, având la bază condiţii obiective, care dacă nu ar fi intervenit, subiectul nu ar fi
săvârşit abaterea contravenţională respectivă. În prezentul referat ne propunem cercetarea
cauzelor care înlătură pedeapsa contravențională în special: iresponsabilitatea, legitima apărare,
starea de extremă necesitate, constrângerea fizică şi psihică, riscul întemeiat, cazul fortuit.

3
 1. ANALIZA CONCEPTULUI RĂSPUNDERII CONTRAVENȚIONALE A
FUNCȚIONARILOR PUBLICI ȘI A DEMNITARILOR
În viziunea lui A.Trăilescu, răspunderea contravenţională ,,constă în obligarea
persoanelor fizice şi juridice vinovate de săvârşirea contravenţiilor la suportarea sancţiunilor
aplicate de autorităţile publice competente”1, exprimând reacţia societăţii faţă de contravenienţi.
Savanţii C.Draghici2, S.Furdui3 definesc răspunderea contravenţională drept reacţie a statului la
comiterea cu vinovăţie a unei fapte contravenţionale, prin aplicarea de către organul împuternicit
faţă de făptuitor a constrângerii statale, prevăzute de legea contravenţională în modul şi
termenele stabilite de lege în limitele sancţiunii contravenţiei comise, precum şi obligaţia
contravenientului de a suporta sancţiunea.
Astfel, răspunderea juridică contravenţională este acea formă a răspunderii juridice care
se întemeiază pe normele dreptului contravenţional şi pe contravenţiile săvârşite, în urma cărora
organele competente aplică sancţiuni contravenţionale adecvate (amenda, privarea de un drept
special, acordat cetăţeanului respectiv, privarea de a deţine anumite funcţii şi de a exercita
anumite activităţi, arestul contravenţional, expulzarea etc.)4
În mod similar, se expun E.Fistican, A.Pascari, A.Climova, S.Furdui şi S.Bleşceaga, care
definesc răspunderea contravenţională drept acea ,,formă a răspunderii juridice, exprimată prin
raportul de constrângere, generat ca urmare a comiterii contravenţiei între stat şi contravenient,
raport complex, al cărui conţinut îl formează dreptul statului de a aplica persoanei vinovate
sancţiunea prevăzută de lege pentru сontravenţia сomisă şi de a o сonstrânge să o exeсute
сorelativ сu obligaţia сontravenientului de a suporta apliсarea şi exeсutarea sanсţiunii
сontravenţionale, în vederea restabilirii ordinii de drept şi restaurării autorităţii legii”5.
În concepţia lui N.Grădinaru şi Gh.Udrescu, răspunderea contravenţională este o instituţie
juridică a dreptului contravenţional, cuprinzând totalitatea normelor juridice care reglementează
raporturile ce apar în legătură cu încălcarea de către persoanele fizice şi juridice a prescripţiilor
legii contravenţionale, prin comiterea unei contravenţii, care nu este altceva decât ,,o faptă
săvârşită cu vinovăţie, prevăzută şi sancţionată de lege”6.
Iu.Poenaru menţionează că răspunderea contravenţională este o varietate a constrângerii
juridice, reprezentând o stare de drept deosebită, care presupune existenţa unei obligaţii fixate în
lege şi posibilitatea survenirii consecinţelor nefavorabile (aplicarea sancţiunilor) în cazul
1
Trăilescu A., Drept administrativ. Tratat elementar, Ed. All Beck, Bucureşti, 2002, p.347.
2
Draghici C., Drept contravenţional, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2003, p.22.
3
Furdui S., Drept contravenţional, Ed. Cartier Juridic, Chişinău, 2005, p.104.
4
https://dreptmd.wordpress.com/cursuri-universitare/teoria-generala-a-dreptului/curs-16-raspunderea-juridica/
5
Fistican E., Pascari A., Climova A., Furdui S., Bleşceaga S., Administrarea cauzelor de contencios administrativ.
Administrarea cauzelor contravenţionale: Suporturi de curs, Cartea VIII, Ed. Institutul Naţional al Justiţiei,
Chişinău, 2009, p.111.
6
Grădinaru N., Udrescu Gh., Drept administrativ: Note de curs, Ed. Altus, București, 2004, p.174.
4
încălcării acestor obligaţii. ,,Răspunderea contravenţională izvorăşte dintr-o faptă a omului
generatoare de consecinţe materiale şi imateriale socialmente neconvenabile, faptă descrisă legal
prin elementele ei constitutive şi caracterizată juridic ca fiind o contravenţie”7.
Relevanţă, este opinia savantului M.A. Hotca, referitoare la faptul că, după conţinut,
răspunderea contravenţională este susceptibilă de patru accepţiuni: instituţie juridică, raport
juridic de constrângere, latură pasivă a raportului contravenţional de constrângere, conţinutul
raportului contravenţional de сonstrângere.8 În sens larg, prin răspundere сontravenţională se
înţelege, în viziunea aсeluiaşi autor, aсea formă a răspunderii juridice, identificată cu raportul
juridic contravenţional de constrângere, stabilit între stat şi contravenient, al cărui conţinut îl
constituie dreptul statului de a aplica sancţiune contravenientului şi obligaţia corelativă a
acestuia de a suporta sancţiunea. Iar în sens restrâns, prin răspundere contravenţională se înţelege
acea formă de răspundere juridică, care constă în obligaţia contravenientului de a suporta
sancţiunea, întrucât răspunderea contravenţională nu poate fi concepută decât în cadrul unui
raport juridic, în care se stabileşte fapta ilicită, vinovăţia făptuitorului şi sancţiunea
corespunzătoare.9
În literatura de specialitate, există numeroase definiţii ale răspunderii contravenţionale,
fiecare autor formându-şi opinia într-un mod original. Totuşi, esenţa acestei instituţii juridice se
păstrează de la un savant la altul şi toate definiţiile existente, analizate în ansamblu, relevă
aceleaşi particularităţi specifice răspunderii contravenţionale, acestea referindu-se la formele
distincte de manifestare, comparativ cu alte tipuri de răspundere juridică. Cel mai des, trăsăturile
răspunderii contravenţionale sunt elucidate în doctrină prin delimitarea acesteia de răspunderea
penală, deoarece regimul juridic al contravenţiilor se încadrează într-un regim juridic special de
drept public, desprins fiind din dreptul penal prin dezincriminarea penală a unor fapte
antisociale, cărora li s-a conferit un caracter contravenţional. 10 Principalul criteriu care
delimitează aceste două forme de răspundere juridică este pericolul social, care este mai grav în
cazul săvârşirii infracţiunilor.11
În conformitate cu prevederile Codului penal al Republicii Moldova, se consideră
răspunderea penală condamnarea publică, în numele legii, a faptelor infracţionale şi a
persoanelor care le-au săvârşit, condamnare ce poate fi precedată de măsurile de constrângere
prevăzute de lege.12 Codul contravenţional, din păcate, nu oferă o difiniţie instituţiei răspunderii

7
Poenaru Iu., Răspunderea pentru contravenţii, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 1998, p.11.
8
Hotca M.A., Drept contravenţional. Partea generală, Ed. Editas, Bucureşti, 2003, p.293.
9
Bulai C., Manual de drept penal. Partea generală, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 1997, p.310.
10
Negoiţa Al., Drept administrativ şi ştiinţa administraţiei, Ed. Atlas Lex, Bucureşti, 1993, p.151-152.
11
Агапов А.Т., Административная ответственность, Moсква, 2004, с.47.
12
Codul penal al Republicii Moldova adoptat prin Legea nr.985-XV din 18.04.2002, în Monitorul Oficial al
Republicii Moldova, nr.128-129/1012 din 13.09.2002 nr.72-74/195 din 14.04.2009, art. 50.
5
contravenţionale. ,,Atât răspunderea penală, cât şi cea contravenţională formează aceeaşi
categorie de răspundere juridică – răspundere care se realizează în interesul întregii societăţi” 13 şi
nu doar în interesul unui grup limitat de persoane; ambelor tipuri de răspundere le sunt specifice
regulile de drept public.
Regimul juridic al funcției publice include și problema răspunderii acestuia, a cărui
menire este reprimarea greșelilor comise de agenții publici, aspect care reprezintă doar unul din
scopurile răspunderii. Încălcarea de către funcționarii publici, cu vinovăție, a îndatoririlor de
serviciu atrage răspunderea disciplinară, contravenționala, civilă sau penală, dupa caz.
Răspunderea contravențională a funcționarilor publici se angajează în cazul în care aceștia au
săvârșit o contravenție în timpul și în legătură cu sarcinile de serviciu. 14 Referitor la această
prevedere legala, în doctrină s-a subliniat ca este vorba despre o răspundere contravențională,
având în vedere acele fapte ce constituie contravenții, în cadrul răspunderii administrative a
funcționarului public, săvârșite în timpul și în legătură cu atribuțiile de serviciu, diferit de cele
săvârșite în afara activității profesionale, asemeni oricărui cetățean, care implică o răspundere
contravențională potrivit dreptului comun în materie. Contravențiile săvârșite de funcționarii
publici în afara serviciului și fără legătură cu sarcinile de serviciu, nu sunt supuse regimului
juridic al răspunderii administrative a funcționarilor publici, deoarece pentru săvârșirea celorlarte
contravenții funcționarii publici răspund ca orce persoană fizică, potrivit dreptului comun în
materie contravenâională.
Referitor la răspunderea administrativ-contravenţională, Ştefan Elena Emilia în lucrarea
de doctor „Răspunderea juridică. Privire specială asupra răspunderii în dreptul administrativ”
specifică că răspunderea contravenţională este cea mai gravă formă de răspundere
administrativă, în principiu, pericolul social al contravenţiei fiind superior pericolului social al
abaterii disciplinare.15 Astfel, spre deosebire de sancţiunile civile, care se caracterizează printr-o
mare stabilitate, sancţiunile contravenţionale sunt în continuă transformare în funcţie de
specificul abaterilor care se săvârşesc, caracteristică ce face dificilă totuşi, codificarea lor.
Sancţiunile contravenţionale sunt prevăzute atât în reglementarea cadru în materie cât şi în legi
speciale contravenţionale.16 Sancţiunea contravenţională este o măsură de constrângere şi
reeducare, aplicată contravenientului în scopul îndreptării acestuia şi a prevenirii săvârşirii
contravenţiilor.17

13
Costin Mircea N., citat de Mona Maria Pioniceru, Petru Susanu, Dan Tudorache, Contravenţia, Ed. Institutul
European, Iaşi, 1997, p.56.
14
Prisecaru Valentin I., Funcționarii Publici, Ed. All. Beck, București, 2004, p. 143
15
Ştefan Elena Emilia, Răspunderea juridică. Privire specială asupra răspunderii în dreptul administrativ. Teză de
doctorat, Bucureşti, 2012.
16
Iorgovan A., Tratat de drept administrativ, vol. II, ediţia 4, Ed. All Beck, Bucureşti, 2005, p. 408.
17
Petrescu R.N., Drept administrativ, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2009, p. 594.
6
 2. CERCETAREA FAPTELOR FUNCȚIONARILOR PUBLICI ȘI DEMNITARILOR
CE CAD SUB INCIDENȚA RĂSPUNDERII CONTRAVENȚIONALE

Răspunderea contravenţională o regăsim reglementată în Codul Contravenţional al

Republicii Moldova, care menţionează la art.16, alin.(6) că „Persoana cu funcţie de răspundere
(persoana căreia într-o întreprindere, instituţie, organizaţie de stat, autoritate publică centrală sau
locală, i se acordă, permanent sau provizoriu, prin lege, prin numire, alegere sau în virtutea unei
însărcinări, anumite drepturi şi obligaţii în vederea exercitării funcţiilor autorităţiilor publice sau
a acţiunilor administrative de dispoziţie, organizatorice sau economice) este pasibilă de
răspundere contravenţională pentru săvîrşirea unei fapte prevăzute de prezentul cod”. În cadrul
aceluiaşi articol, sunt menţionate cazurile în care funcţionarii publici sunt traşi la răspundere
contravenţională, şi anume: folosirea intenţionată a atribuţiilor sale contrar obligaţiilor de
serviciu, depăşirea vădită a drepturilor şi atribuţiilor acordate prin lege, precum şi neîndeplinirea
sau îndeplinrea necorespunzătoare a obligaţiilor de serviciu, iar la art.32 fiind menţionate
sancţiunile contravenţionale aplicabile funcţionarilor publici ca măsuri de constrîngere statală şi
reeducare ce se aplică în numele legii persoanei ce a săvîrşit o contravenţie. În acest context
facem trimitere la capitolul XVI din Codul Contravenţional al Republicii Moldova, care
stabilişte în mod expres contravenţiile care pot fi săvîrşite de funcţionarii publici în exercitarea
atribuţiilor de serviciu şi care afectează activitatea autorităţilor publice.
Astfel, funcţionarii publici răspund contravenţional pentru abuzul de putere sau abuzul de
serviciu, ceea ce semnifică folosirea intenţionată a situaţiei de serviciu într-un mod care
contravine intereselor publice sau drepturilor şi intereselor ocrotite de lege ale persoanelor fizice
şi juridice, cu condiţia ca acestă faptă ilicită să nu întrunească elementele constitutive ale
infracţiunii, adică să aibă un pericol social cu efect mai redus, deoarece cunoaştem că legislaţia
penală de asemenea prevede această faptă ca temei de atragere la răspundere penală a
funcţionarului public, dar în alte condiţii decît legea contravenţională. Cu privire la acestă faptă,
specificăm că în conformitate cu reglementările legale funcţionarului public îi este aplicată
sanţiunea contravenţională, doar în cazul săvîrşirii cu intenţie a abuzului de putere sau de
serviciu, respectiv, în cazul în care autorul ei a acţionat cu vinovăţie. Indiferent de formele pe
care le îmbracă, vinovăţia reprezintă o atitudine a subiectului activ al faptei faţă de ilicitul comis
şi urmările pe care acesta le are sau ar putea să le aibă. Ea relevă faptul că subiectul de drept (cu
excepţia neglijenţei) este conştient că fapta sa este contrară legii, că ea produce anumite urmări
periculoase pentru societate şi, dar totuşi el o comite. În acest caz, ca şi în cazul infracţiunii,
vinovăţia constituie latura subiectivă a contravenţiei.18
18
Vedinaş Verginia, Drept administrativ şi instituţii politico-administrative. Bucureşti: Lumina Lex, 2002, p. 600.
7
 Observăm, că vinovăţia este atitudinea psihică a unui funcţionar public faţă de fapta
ilicită săvîrşită de acesta, precum şi faţă de urmările acestei fapte. În situaţia în care funcţionarul
public prevede rezultatul faptei sale şi urmăreşte producerea lui prin comiterea faptei, avem de a
face cu intenţia directă, iar cînd producerea urmărilor a fost numai admisă, acceptată, intenţia
este indirectă, dar în ambele cazuri ea poate atrage răspunderea contravenţională a acestuia, dacă
a fost săvîrşit orice acţiune de abuz de putere sau abuz de serviciu.
Excesul de putere sau depăşirea atribuţiilor de serviciu, reprezintă altă contravenţie ce
poate fi săvîrşită de funcţionarii publici, care prevede că săvîrşirea unei acţiuni care depăşeşte în
mod vădit limitele drepturilor şi atribuţiilor acordate prin lege şi care contravine intereselor
publice sau drepturilor şi intereselor ocrotite de lege ale persoanelor fizice sau juridice, şi care de
asemenea nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii, constituie o faptă a funcţionarilor
publici ce cade sub incidenţa legii contravenţionale. Cu referire la acestă faptă ilicită
contravenţională, completăm menţionînd că presupune nişte implicaţii legale, care i-au forma
concretă al unor acţiuni, şi anume: protecţionismul, nedeclararea conflictului de interese şi
excesul de putere privind actele permisive.
O altă faptă care determină apariţia răspunderii contravenţionale pentru funcţionarul
public se referă la tăinuirea unui act de corupţie ori a unui act conex acestuia sau neluarea
măsurilor de rigoare, faţă de funcţionarii din subordine care au săvîrşit astfel de acţiuni, şi
totodată nesigurarea măsurilor de protecţie a funcţionarului public care informează cu bună-
credinţă despre comiterea actelor de corupţie şi a celor conexe, a faptelor de comportament
corupţional, despre nerespectarea regulilor privind declararea veniturilor şi a proprietăţii şi
despre încălcarea obligaţiilor legale privind conflictul de interese.
Următoarea faptă ilicită a funcţionarului public care cade sub incidenţa legii
contravenţionale la care vom face trimitere, este strîns legată de cea anterioară analizată şi
prevede primirea de recomensă nelegitimă sau de folos material, în exerciţiul funcţiunii, care nu
este altceva decît un act de corupţie direct săvîrşit de funcţionarul public care este în contradicţe
cu rolul funcţionarului public, de a se afla în serviciul cetăţeanului.
Ţinînd cont de contextul dat apelăm la normele legale care stabilesc interdicţia pentru
funcţionarul public de a solicita sau a accepta cadouri servicii, favoruri, invitaţii sau orice alt
avantaj, destinate personal acestuia sau familiei sale, stabilind în acelaşi timp excepţia în cazul
cadourilor simbolice, celor oferite din politeţe sau primite cu prilejul anumitor acţiuni de
protocol şi a căror valoare nu depăşeşte limitele stabilite de Guvern.19

19
Legea Republicii Moldova nr.16 din 15.02.2008 cu privire la conflictul de interese, Monitorul Oficial al
Republicii Moldova nr.94-96 din 30.05.2008, art.23, alin.(1), (2), (3).
8
 Vom mai identifica următoarele fapte ale funcţionarului public care cad sub incidenţa
legii contravenţionale şi sunt pasibile de răspundere contravenţională, conform aceluiaşi capitol
din Codul contravenţional: neîndeplinirea cerinţelor legitime ale deputatului în Parlament
(art.316); neexecutarea obligaţiilor prevăzute de Codul de executare (319); încălcarea modului
de folosire a simbolurilor de stat (art.322); divulgarea datelor despre măsurile de securitate
(art.325); încălcarea regulilor de păstrare, de completare, de evidenţă şi de folosire a
documentelor de arhivă (art.328); încălcarea termenelor de declarare a veniturilor şi a proprietăţii
sau a intereselor personale (art.3302); alte fapte prevăzute în cadrul acestui capitol al Codului
contravenţional. Referindu-ne la contravenţiile ce pot constitui temei de atragere la răspundere
contravenţională a funcţionarilor publici, menţionăm că şi alte capitole din Codul
contravenţional, prevăd fapte ilicite ce constituie temei al sancţionării contravenţionale a
funcţionarilor publici. Din aceste considerente, vom viza în mod obligator capitolul VI, care
prevede contravenţiile ce atentează la drepturile politice, de muncă şi la alte drepturi
constituţionale ale persoanei fizice, unde subiecţi ai răspunderii contravenţionale, în cazul
comiterii cu vinovăţie a faptelor ilicite încadrate în acest capitol sînt şi persoanele cu funcţie de
răspundere (art.47, 49, 52, 55, 56, 57 etc.); capitolul VII ce stabileşte contravenţiile ce atentează
la sănătatea populaţiei, sănătatea persoanei, la starea sanitar-epidemiologică, şi unde persoanele
cu funcţie de răspundere pot fi subiecte a răspunderii contravenţionale în condiţiile prevăzute
(art.79, 80, 81, 82, 83, 84, 86, 87, 90, 91); capitolul VIII privind contravenţiile ce atentează la
drepturile reale, conform cărora persoana cu funcţii de răspundere, de asemenea, poate fi subiect
al răspunderii (art.92, 95, 96, 97, 100, 102; art. 107 alin. (1), (2)); şi capitolul IX, contravenţii în
domeniul protecţiei mediului, unde funcţionarul public răspunde conform legii, la fel ca şi în
cazul celorlalte tipuri de fapte contravenţionale prevăzute în cod care pot fi aplicate
funcţionarului public în calitate de subiect al răspunderii contravenţionale şi care pot fi săvîrşite
de acesta în exercitarea funcţiilor şi atribuţiilor de serviciu. Este necesar de remarcat că în lipsa
condiţiilor speciale prevăzute pentru funcţionarii publici, în cazul în care aceştia sunt vinovaţi de
săvîrşirea unei contravenţii, ei răspund conform dispoziţiilor generale a legii contraveţionale. 20
Generalizăm, prin a menţiona că Codul contravenţional stabileşte în mod expres faptele
săvîrşite de funcţionarii publici care cad sub incidenţa reglementărilor din domeniu, reieşind din
calitatea specială a acestor subiecţi ai răspunderii contravenţionale şi din atribuţiile de serviciu
exercitate, în toate celelalte cazuri funcţionarii publici răspund ca orice persoană fizică.

20
Codul Contravenţional al Republicii Moldova nr. 218 din 24.10.2008, Monitorul Oficial al Republicii Moldova
nr. 3-6, din 16.01.2009.
9
 3. DELIMITAREA CAUZELOR CARE ÎNLĂTURĂ CARACTERUL
CONTRAVENŢIONAL AL FAPTEI ŞI LIBEREAZĂ DE PEDEAPSA
CONTRAVENŢIONALĂ A FUNCŢIONARILOR PUBLICI ȘI DEMNITARILOR

Codul Contravenţional al Republicii Moldova, după cum am mai menţionat, stipulează

expres trăsăturile esenţiale pe care trebuie să le întrunească o faptă, săvârşită de către o persoană,
pentru ca aceasta să aiba caracter contravenţional, şi condiţiile pe care aceasta trebuie să le
întrunească ca să poată fi încadrată în dispoziţiile acestuia. Prezenţa acestor trăsături este strict
obligatorie, iar absenţa oricărei din ele conduce la excluderea caracterului contravenţional al
faptei, iar ca urmare duce şi la dispariţia răspunderii contravenţionale. În acest context, facem din
nou referire la unul din principiile răspunderii contravenţionale – inevitabilităţii răspunderii şi a
pedepsei contravenţionale – care prevede că sancţionarea contravenţională a persoanei vinovate
pentru comiterea unei contravenţii este obligatorie, însă cu unele excepţii prevăzute de legislaţie.
În acest sens apare un element component al răspunderii juridice în general, şi în cazul celei
contravenţionale în special, ce constă în cauzele care înlătură caracterul contravenţional al faptei
săvârşite.
Astfel, cauzele care înlătură caracterul contravenţional al faptei sunt acele stări,
împrejurări, situaţii, cazuri, condiţii prevăzute de lege a căror existenţă în timpul comiterii faptei
face imposibilă realizarea uneia dintre trăsăturile esenţiale ale contravenţiei.21 Cu privire la aceste
cauze, menţionăm că în doctrina administrativă, diferiţi autori prevăd diferite cauze. În acest
sens, Ion Corbeanu evidenţiază următoarele cauze: legitima apărare, cazul fortuit, starea de
extremă necesitate, constângearea fizică şi psihică, beţia involuntară completă, eroarea de fapt,
iresponsabilitatea, infirmitatea, minoritatea, ordinul autorităţii ierarhice, acordul unităţii şi
prescripţia, care după cum susţine autorul este de 6 luni, pentru aplicarea amenzii
contravenţionale, şi în cazul contravenţiei continue, începe să decurgă de la data constatării
faptei.22 Eroarea de fapt, beţia accidental, voluntară, completă, ocazională şi cronică, legitima
apărare, starea de extremă necesitate, constrângerea fizică şi psihică, cazul fortuit,
iresponsabilitatea, infirmitatea şi minoritate, în opinia lui Mircea Preda sânt toate cauzele care
înlătură caracterul contravenţional al faptei23, iar cu referire la autorii autohtoni vom face referire
la juristul Ion Creangă, care enumeră următoarele cauze care înlătură caracterul contravenţional
al faptei: extrema necesitate, legitima apărare, iresponsabilitatea, constrângerea fizică şi psihică,
eroarea de fapt, infirmitatea, cazul fortuit şi beţia accidentală completă.24

21
Furdui Sergiu, Drept contravenţional. Chişinău: Cartier juridic, 2005, p.99.
22
Corbeanu Ion, Drept administrativ. Bucureşti: Lumina Lex, 2002, p.201.
23
Preda Mircea, Drept administrativ. Partea generală. Bucureşti: Lumina Lex,2002, p.279.
24
Creangă Ion, Curs de drept administrativ. Chişinău: Editura Epigraf, 2003, p.315.
10
 Astfel, observăm că în unele cazuri distincte răspunderea contravenţională şi caracterul
contravenţional al faptei pot fi înlăturate, având la bază condiţii obiective, care dacă nu ar fi
intervenit, subiectul nu ar fi săvârşit abaterea contravenţională respectivă. Ca urmare a acestor
categorii de cauze, ne vom referi nemijlocit la cele care înlătură caracterul contravenţional al
faptei şi răspunderea contravenţională, prevăzute în art.19 din Codul contravenţional al
Republicii Moldova, şi anume: starea de iresponsabilitate; legitima apărare; starea de extremă
necesitate; constrângerea fizică şi/sau psihică; riscul întemeiat şi cazul fortuit. Bazându-ne pe
prevederile legale, vom analiza succint fiecare dintre cauze, prima dintre care fiind starea de
iresponsabilitate, care prevede că “este în stare de iresponsabilitate persoana care săvârşeşte o
faptă aflându-se în imposibilitatea de a conştientiza sau de a dirija acţiunile sale din cauza unei
boli psihice cronice, unei tulburari temporare a activităţii psihice, a alienării mintale sau a unei
alte stări psihice patologice.”25
Astfel, iresponsabilitate înseamnă incapacitatea unor persoane de a-şi da seama de sensul
şi de urmările faptelor lor sau de a-şi dirija în mod normal voinţa în timpul săvârşirii acţiunii sau
incţiunii ilicite. Iresponsabilitatea este o cauză de scutire de răspunderea contravenţională,
întemeiată pe lipsa de vinovăţie din partea persoanei care a săvârşit contravenţia. Această stare
de incapacitate poate fi constatată numai pe cale medicală, medicii specialişti fiind cei care se
pronunţă asupra capacităţii persoanei de a-şi dirija acţiunile sau incţiunile în împrejurări
concrete. Nu trebuie să confundăm iresponsabilitatea cu starea de afect, care este considerată
drept circumstanţă atenuantă, la care poate ajunge şi o persoană perfect sănătoasă sub aspect
psihic.26 Remarcăm că pentru iresponsabilitate se cer întrunite, cumulativ, patru condiţii: să
existe starea de incapacitate psihică datorită căreia făptuitorul să nu-şi poată da seama de
acţiunile (inacţiunile) sale sau să nu le poată stăpâni; incapacitatea psihică să existe la momentul
săvârşirii contravenţiei, cât şi la momentul aplicării sancţiunii contravenţionale; starea de
incapacitate psihică să fie determinată de alienaţie mintală sau de alte anomalii care nu permit
receptivitate psihică şi o ultimă condiţie prevede ca fapta comisă să fie prevăzută de legea
contravenţională.27
Menţionăm cu referire la funcţionarii publici și demnitarii care se află într-o situaţie de
iresponsabilitate, că în momentul săvârşirii faptei ilicite, aceştia nu conştientizează pericolul
social al acesteia, respective nu sunt receptivi la ameninţarea sancţiunilor contravenţionale, iar
teama de sancţionare nu are influenţă asupra comportării lor, motiv pentru care săvârşesc faptele
ilicite contravenţionale.

25
Codul Contravenţional al Republicii Moldova nr. 218 din 24.10.2008, art.20, Monitorul Oficial al Republicii
Moldova nr. 3-6, din 16.01.2009.
26
Guţuleac Victor, Tratat de drept contravenţional. Chişinău: E.F.-P. “Tipografia centrală”, 2009, p.118.
27
Furdui Sergiu, Dreptul contravenţional. Chişinău: Cartier juridic, 2005, p. 101.
11
 Legitima apărare este o altă cauză care înlătură caracterul contravenţional al faptei.
Trăsătura esenţială care lipseşte fapta săvârşită în stare de legitimă apărare este vinovăţia, lipsa
căreia duce la absenţa pericolului social necesar pentru existenţa contravenţiei. Legea
contravenţională consideră că fapta a fost săvârşită în legitimă apărare, numai dacă sunt
îndeplinite următoarele cerinţe: să existe un atac care să provină din partea unei persoane fizice
responsabile; atacul să fie material, respectiv, să se concretizeze în acte de violenţă fizică sau
verbală susceptibile a fi percepute pe cale senzorială; atacul să fie direct, adică să provină din
partea celui împotriva căruia se îndreaptă riposta persoanei în stare de legitimă apărare; atacul să
fie imediat, adică în curs de dezlănţuire sau pe punctul de a se produce; să fie injust, adică să se
realizeze printr-un fapt ilicit; atacul să fie îndreptat împotriva persoanei, a drepturilor sale ori
împotriva unui interes obştesc; să fie periculos, adică să pună în pericol grav persoana sau
drepturile celui atacat ori un interes public, în sensul că produce urmări ireparabile sau greu de
remediat; riposta să fie necesară, înţelegând prin aceasta că finalitatea actelor de apărare
urmăreşte înlăturarea atacului; riposta să fie spontană.
O altă condiţie ce înlătură răspunderea juridică a funcţionarilor publici și demnitarilor
este starea de extremă necesitate, care există atunci când funcţionarul public, pentru a-şi apăra
propria viaţă în faţa unui pericol imitent sub semnul întrebării, sacrifică altă persoană sau
sacrifică bunurile altei persoane, pentru apărarea bunurilor sale, atunci când în mod natural nu
există altă soluţie. Starea de necesitate, spre deosebire de legitima apărare, priveşte un pericol
creat de diferite întâmplări sau evenimente neprevăzute, cum ar fi un cutremur, o inundaţie, un
incediu etc. iar funcţionarul public trebuie să acţioneze ilicit. În acest caz pericolul trebuie să
îndeplinească cumulativ, următoarele condiţii: să fie imitent (pe punctul de a produce un rău); să
fie îndreptat contra unei valori sociale ocrotite de lege (viaţa, integritatea corporală sau sănătatea
sa, a altora sau un bun important al său ori al altuia sau un interes obştesc), avându-se în vedere
atunci când ne referim la un bun, natura, destinaţia, raritatea, valoarea şi indispensabilitatea sa,
dar şi diferenţa de valoare dintre bunul salvat şi bunul distrus sau deterioarat în urma acţiunii de
salvare; să fie inevitabil, adică să nu poată fi înlăturat altfel, justificând în acest fel fapta săvârşită
în scop de salvare, ţinând seama de împrejurările concrete în care sa ivit pericolul şi starea
psihologică a persoanei care a efectuat acţiunea de salvare.28
O altă condiţie ce înlătură răspunderea funcţionarilor publici este constrângerea fizică şi
psihică. Autorii din domeniu consideră că nu este considerată fapta săvârşită de o persoană, în
cazul în care au fost exercitate asupra făptuitorului presiuni, acţiuni coercitive spre a-l obliga să

28
Zaharia Gheorghe, Zaharia Odette Eanu, Budeanu Tudor, Alexandrescu Tudor, Drept administrativ. Iaşi: Junimea,
2002, p. 363.
12
săvârşească contravenţia, deoarece funcţionarul public pus într-o asemenea situaţie nu-şi mai
dirijează singur voinţa, făcând-ul în acest fel nevinovat pentru fapta săvârşită.
Riscul întemeiat, reprezintă o altă condiţie care exonerează funcţionarii publici și
demnitarii de răspunderea contravenţională şi înlătură caracterul contravenţional al faptei,
presupunând o acţiune cu posibile consecinţe dăunătoare şi în privinţa căruia Codul
contravenţional, în art.24 prevede că “nu constituie contravenţie fapta, prevăzută de prezentul
cod, care a cauzat daune intereselor ocrotite de lege în cazul riscului întemeiat în atingerea unor
scopuri socialmente utile.” Tot în acelaşi articol se menţionează că riscul se v-a considera
întemeiat numai în cazul în care scopul socialmente util nu putea fi atins fară acţiunile
(inacţiunile) însoţite de risc, iar persoana care a riscat, a luat (a epuizat) toate măsurile de
prevenire a cauzării de daune intereselor ocrotite de legea contraventională. Drept urmare
considerăm că v-a înlătura caracterul contravenţional al faptei şi răspunderea contravenţională
doar acea acţiune (inacţiune), autorul căreia nu a găsit altă modalitate de a atinge scopul
socialmente util.
Ultima condiţie ce înlătură caracterul contravenţional al faptei şi răspunderea
contravenţională este cazul fortuit, care există atunci când acţiunea sau inacţiunea funcţionarului
public are loc datorită unor împrejurări străine neprevăzute, neaşteptate (forţa majoră), adică
acţiunile au fost întreprinse la intervenţia unei împrejurări ce în condiţiile concrete nu putea fi
prevăzută sau înlăturată. 29
În aceiaşi ordine de idei, cu privire la cauzele care înlătură caracterul contravenţional al
faptei şi răspunderea contravenţională, încheiem prin a menţiona că aceastea prevăd nişte situaţii
concrete, stări şi condiţii care prin ele însele au presupus săvârşirea unei contravenţii. Bazându-
ne pe aceată ideie, ne dăm seama că nu ar fi uman ca legea să nu admită posibilitatea apărării şi
deci exonerării de răspunderea contravenţională pentru o faptă săvârşită ca urmare a unor
condiţii obiective neprevăzute, dar care în acelaşi timp trebuie aplicate şi utilizate cu cel mai
înalt grad de corectitudine şi oportunitate.

CONCLUZII
În concluzie, considerăm că instituţia răspunderii contravenţionale a funcţionarului public
și a demnitarului este una pe cât de complexă, pe atât de necesară, deoarece prin intermediul
acesteia sunt stabilite nişte forme legale de constrângere a funcţionarului public și a demnitarului
29
Creangă Ion, Curs de drept administrativ. Chişinău: Editura Epigraf, 2003, p.319.
13
în modul corespunzător încălcărilor săvârşite de ei, şi duce la stabilirea echilibrului social şi
pedepsirea celor vinovaţi, în funcţie de contravenţia săvârşită.
Putem conchide că cauzele care înlătură pedeapsa contravenţională a funcționarilor
publici și demnitarilor sunt acele stări, împrejurări, situaţii, cazuri, condiţii prevăzute de lege a
căror existenţă în timpul comiterii faptei face imposibilă realizarea uneia dintre trăsăturile
esenţiale ale contravenţiei ce pot fi sintetizate în felul următor:
 Iresponsabilitatea înseamnă incapacitatea unor persoane de a-şi da seama de sensul şi de
urmările faptelor lor sau de a-şi dirija în mod normal voinţa în timpul săvârşirii acţiunii sau
incţiunii ilicite. Iresponsabilitatea este o cauză de scutire de răspunderea contravenţională,
întemeiată pe lipsa de vinovăţie din partea persoanei care a săvârşit contravenţia.
 Legitima apărare este o altă cauză care înlătură caracterul contravenţional al faptei.
Trăsătura esenţială care lipseşte fapta săvârşită în stare de legitimă apărare este vinovăţia, lipsa
căreia duce la absenţa pericolului social necesar pentru existenţa contravenţiei.
 Starea de extremă necesitate, care există atunci când funcţionarul public sau demnitarul,
pentru a-şi apăra propria viaţă în faţa unui pericol imitent sub semnul întrebării, sacrifică altă
persoană sau sacrifică bunurile altei persoane, pentru apărarea bunurilor sale, atunci când în mod
natural nu există altă soluţie.
 Constrângerea fizică şi psihică. Autorii din domeniu consideră că nu este considerată
fapta săvârşită de o persoană, în cazul în care au fost exercitate asupra făptuitorului presiuni,
acţiuni coercitive spre a-l obliga să săvârşească contravenţia, deoarece funcţionarul public,
demitarul pus într-o asemenea situaţie nu-şi mai dirijează singur voinţa, făcând-ul în acest fel
nevinovat pentru fapta săvârşită.
 Riscul întemeiat, reprezintă o altă condiţie care exonerează funcţionarii publici și
demnitarii de răspunderea contravenţională şi înlătură caracterul contravenţional al faptei,
presupunând o acţiune cu posibile consecinţe dăunătoare şi în privinţa căruia CC al RM, în art.24
prevede că “nu constituie contravenţie fapta, care a cauzat daune intereselor ocrotite de lege în
cazul riscului întemeiat în atingerea unor scopuri socialmente utile.”
 Cazul fortuit, care există atunci când acţiunea sau inacţiunea funcţionarului public are loc
datorită unor împrejurări străine neprevăzute, neaşteptate (forţa majoră), adică acţiunile au fost
întreprinse la intervenţia unei împrejurări ce în condiţiile concrete nu putea fi prevăzută sau
înlăturată.

BIBLIOGRAFIE

14
 1. Codul Contravenţional al Republicii Moldova nr. 218 din 24.10.2008, Monitorul Oficial
al Republicii Moldova nr. 3-6, din 16.01.2009.
2. Codul penal al Republicii Moldova adoptat prin Legea nr.985-XV din 18.04.2002, în
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr.128-129/1012 din 13.09.2002 nr.72-74/195 din
14.04.2009.
3. Legea Republicii Moldova nr.16 din 15.02.2008 cu privire la conflictul de interese,
Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.94-96 din 30.05.2008.
4. Bulai C., Manual de drept penal. Partea generală, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 1997.
5. Corbeanu Ion, Drept administrativ. Bucureşti: Lumina Lex, 2002.
6. Costin Mircea N., citat de Mona Maria Pioniceru, Petru Susanu, Dan Tudorache,
Contravenţia, Ed. Institutul European, Iaşi, 1997.
7. Creangă Ion, Curs de drept administrativ. Chişinău: Editura Epigraf, 2003.
8. Draghici C., Drept contravenţional, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2003.
9. Fistican E., Pascari A., Climova A., Furdui S., Bleşceaga S., Administrarea cauzelor de
contencios administrativ. Administrarea cauzelor contravenţionale: Suporturi de curs, Cartea
VIII, Ed. Institutul Naţional al Justiţiei, Chişinău, 2009.
10. Furdui Sergiu, Dreptul contravenţional. Chişinău: Cartier juridic, 2005.
11. Grădinaru N., Udrescu Gh., Drept administrativ: Note de curs, Ed. Altus, București,
2004.
12. Guţuleac Victor, Tratat de drept contravenţional. Chişinău: E.F.-P. “Tipografia centrală”,
2009.
13. Hotca M.A., Drept contravenţional. Partea generală, Ed. Editas, Bucureşti, 2003.
14. Iorgovan A., Tratat de drept administrativ, vol. II, ediţia 4, Ed. All Beck, Bucureşti, 2005.
15. Negoiţa Al., Drept administrativ şi ştiinţa administraţiei, Ed. Atlas Lex, Bucureşti, 1993.
16. Petrescu R.N., Drept administrativ, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2009.
17. Poenaru Iu., Răspunderea pentru contravenţii, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 1998.
18. Preda Mircea, Drept administrativ. Partea generală. Bucureşti: Lumina Lex, 2002.
19. Prisecaru Valentin I., Funcționarii Publici, Ed. All. Beck, București, 2004.
20. Ştefan Elena Emilia, Răspunderea juridică. Privire specială asupra răspunderii în dreptul
administrativ. Teză de doctorat, Bucureşti, 2012.
21. Trăilescu A., Drept administrativ. Tratat elementar, Ed. All Beck, Bucureşti, 2002.
22. Vedinaş Verginia, Drept administrativ şi instituţii politico-administrative. Bucureşti:
Lumina Lex, 2002.
23. Zaharia Gheorghe, Zaharia Odette Eanu, Budeanu Tudor, Alexandrescu Tudor, Drept
administrativ. Iaşi: Junimea, 2002.
15
 24. Агапов А.Т., Административная ответственность, Moсква, 2004.
25. https://dreptmd.wordpress.com/cursuri-universitare/teoria-generala-a-dreptului/curs-16-
raspunderea-juridica/

16