Cu papier mache poti construi orice

Am ajuns intr-un loc unde chiar poti gasi orice, judecand dupa faptul ca, in scurtul drum de la usa si
pana la masuta pe care mi-am sprijinit agenda, am trecut pe langa un cos cu pietre mari de rau,
cateva arcuri cu sageti, niste instrumente muzicale care aduceau cu o balalaica, doua scuturi de
tipuri diferite si din ani diferiti (nu ca moda a scuturilor, ci ca an de producere in atelierele Operei),
doi munti de polistiren inca impachetat, cateva cosuri cu plante de plastic si un sis asezat in
cardasie cu un ciocan de lipit. Cum este o alaturare destul de bizara, daca nu te afli in magazia
unde se strang obiecte folosite in mai multe spectacole, va vom spune de la inceput ca toate aceste
lucruri, aparent fara legatura intre ele, se afla in atelierul care, de fapt, are legatura cu aproape orice
: atelierul de butaforie al Operei Romane din Timisoara.
Obiectele ciudate
Daca ne luam dupa dictionar, butaforia este un ansamblu de obiecte confectionate din paste
maleabile, din hartie si clei, din carton presat si din alte materiale, folosite la realizarea decorurilor, in
teatru si in cinematografie, obiecte cu caracter imitativ.

In atelierul de butaforie se realizeaza o multime de obiecte pentru Teatrul National Roman si Opera
Romana din Timisoara. La picioarele mele, pe partea stanga, de exemplu, se afla o galeata cu
bolovani de rau...

De la intrarea in atelierul de butaforie de la parterul cladirii si pana la prima masa inconjurata de

scaune, deja dau de o multime de obiecte ce nu par a avea nicio legatura unul cu altul. Si totusi, ele
sunt "chestii" de care e nevoie prin tot felul de spectacole, si atunci cand intrebi, cu o fata amuzata,
oprindu-te la cate unul dintre ele, "Asta pentru ce mai este?", si ti se si raspunde, incepi sa intelegi
ca treaba respectiva chiar are un rol acolo, in spectacolul despre care ti s-a spus, si nu mai este asa
de bizar ca se lucreaza la confectionarea sa in atelierul de butaforie. Dar aici scutul nu e scut, desi
chiar de aproape pare un scut in toata legea, iar balalaica respectiva, care-mi furase ochii, de langa
mormanul de pietre de rau, nu e un instrument "pe bune", ci e o coada de lemn la care a fost atasat
un corp realizat din hartie presata. Ce e drept, are si niste corzi atasate, dar mai mult decat o
bazaiala oarecum deranjanta nu poti scoate din ele. Insa obiectul nu este facut pentru a incanta
partea auditiva a spectatorului, ci pe cea vizuala. Si chiar arata ca un instrument adevarat. Atata
doar ca, daca bati usor cu degetele in "burta" instrumentului, vei simti ca este facut din ceva foarte
usor, si anume din hartie presata sau din carton, aranjat sa arate exact cum trebuie, pentru a da
impresia de balalaica, lauta sau cum s-o fi chemand respectivul obiect, in viata lui cea adevarata, si
vopsit pentru a reda sugestia respectiva cat mai bine. Asadar, aici este munca mai multor ateliere,
dar cea care necesita o meserie rara, sau chiar pe cale de disparitie, este cel de butaforie.

Materialul usor
Cei cu care discut in acest atelier sunt Angelica Stere, care lucreaza de aproape doua decenii la
confectionarea obiectelor de butaforie, si Fehérvári Zsolt, care este sculptor, si care
colaboreaza la realizarea unor lucrari mai speciale de butaforie. Doamna Stere este in acest atelier
de 19 ani, si probabil ca a sculptat deja o Himalaye de polistiren, pentru ca in fiecare spectacol care
se pune in scena este nevoie de o droaie de obiecte care nu sunt ce par a fi. Iar aceste obiecte
variaza de la ceva foarte mic pana la structuri care trebuie sa imite cladiri sau parti din lucrari
arhitectonice. Iar o coloana de butaforie trebuie sa arate exact ca una monumentala, care are zeci
de tone. Atata doar ca, asa cum mi s-a explicat in acest atelier, nu doar asemanarea cu obiectul din
realitate este importanta pentru obiectul care pleaca de aici, ci si faptul ca trebuie sa fie usor. Pentru
ca un decor trebuie montat si demontat, transportat, incarcat uneori in camion, atunci cand este
vorba de o deplasare, sau, pur si simplu, plimbat de la scena pana la locul unde va "dormi" pana la
spectacolul urmator, ceea ce inseamna un drum cu el, in spatele cortinei, cu spectatori inca in sala,
in pauza intre acte - si nu vrei sa cari o namila de cateva tone, ci o sugestie din poliester, cu care sa
te poti misca usor.
Dar "usor"-ul are si un dezavantaj : obiectele ce tin de butaforie nu sunt doar create, mai trebuie si
reparate, pentru ca, prin structura lor, se pot distruge mai usor decat cele pe care le imita. Un scut
de metal ar fi ceva mai greu de distrus in drumul de la recuzita la scena. Insa un scut foarte frumos,
sugestiv, cu detalii in relief, care chiar lasa impresia de real, dar este, pana la urma, doar hartie in
multe straturi, cu maglavais care o tine asa, ca foile dintr-un dobos, si doar uneori mai are si un
cadru de metal, poate foarte usor sa ajunga sa aiba un colt tesit sau vopseaua sarita de la intalnirea
cu un colt de zid. Asa ca la atelierul de butaforie e de lucru si in afara de saptamanile in care se
pregatesc premierele - atunci e nebunia cea mai mare, dar de munca e mereu, pentru ca atunci
cand nu faci ceva, trebuie sa refaci.

O tehnica speciala
In momentul vizitei la atelier, Angelica Stere nu lucreaza la ceva extrem de extravagant. Are de
impanat plante de plastic in cosuri vopsite, in eternul poliester care, initial, imi pare ca este
materialul acela folosit ca baza in aranjamentele ikebana. Dar nu, este o frantura din cele doua
mormane mari de poliester care pandesc din spatele interlocutoarei noastre. Pentru ca aici este un
imperiu de poliester, sau extrudat, care e mai tare, sau simplu, care nu e chiar asa tare, dar care
simt ca are si el o oarecare rezistenta "de la mama lui", pentru ca vad ca doamna Stere trebuie sa
se cazneasca putin pentru a infige lujerele de plastic in material. Dar, asa cum am spus, traiasca
poliesterul, pentru ca e usor!

Discutam putin cu cei de aici despre posibile locuri unde s-ar mai da forme hartiei presate si
poliesterului, invocam Teatrul de Papusi si, totusi, ramanem la un "nt" al negatiei. Deci doar aici, la
Teatrul National si la Opera. Nu e vorba de butaforie in sine, ci mai ales de papier maché, o
tehnica folosita mai demult pentru capetele papusilor ieftine, cele scumpe avand capul de portelan.
Asadar, se pare ca sunt in singurul loc unde se mai lucreaza regulat cu tehnica papier
maché, in Timisoara, si, chiar daca spectatorii nu stiu, o multime dintre obiectele care apar
pe scena sunt confectionate asa. Este o tehnica pe care doamna Stere a invatat-o de la soacra ei,
care a lucrat tot la butaforia Operei, si careia i-a fost si colega, si ucenica. Acum a ramas singura
angajata a Operei care produce butaforie si singura care lucreaza in papier maché.

Tehnica pe care o foloseste Angelica Stere presupune faina fiarta cu apa. Atata doar ca rezultatul
nu este o paine, ci un produs mult mai rezistent in timp si mai special. Faina cu apa se fierb "dupa
ochi", cum spune doamna Stere, si se mai pune si putin aracet. Apoi se umezeste hartia cu apa si,
dupa aceea, si cu "lipiciul" obtinut anterior, si se preseaza in forma dorita. Se pune in straturi, in
continuare, hartie preparata dupa acelasi tipic, dar mai groasa. Pasta produsa initial este foarte
importanta pentru buna fixare a straturilor. Ultimul strat este cartonul, care si el se umezeste si se
unge cu pasta de faina cu apa si aracet. Tot esafodajul acesta trebuie uscat, de regula la un resou.
Partea mai neplacuta, din ce se vede din afara, este ca toata "prajitura asta pe foi" nu se poate face
cu pensula, ci doar cu mana.

"Idolul" sculptorului
Pe langa cosuri cu flori, ornamente pentru mobile, detalii de cladiri, coronite si ghirlande, din atelierul
de butaforie ies, uneori, si adevarate opere de arta, cu structuri mai complexe, si atunci se apeleaza
la colaborarea cu un artist plastic. Este vorba de Fehérvári Zsolt, care a semnat deja
piese de decor in trei spectacole are Operei Romane din Timisoara. Dupa Liceul de Arta, sectia
Sculptura, el a urmat cursurile Facultatii de Arta din Timisoara, tot la Sculptura. Si i se pare firesc sa
fie nevoie de cineva cu calificarea lui intr-o institutie ca si cele din cladirea in care ne aflam, pentru
ca, uneori, regizorii doresc structuri mai complexe pe scena, care sa completeze scenografia. De
altfel, Fehérvári Zsolt a ajuns chiar pasionat de scenografie, spre care se indreapta,
lasand mai in spate munca de executie a atelierelor si tanjind dupa cea in care creatia este mai
libera, adica a scenografului.

Cum o piesa a tanarului sculptor este ceva care m-a frapat si pe mine la premiera operei Nabucco,
vorbim cel mai mult despre ea. In primul rand, negociem un termen - de fapt, obiectul este idolul
babilonienilor, care e daramat in timpul spectacolului. Dar, din cauza formei sale, obiectul a primit
diverse "nume de alint" de la slujbasii din opera : ochi, ou, sfera. De fapt, este vorba despre o
lucrare complexa, ce sare dinspre butaforie spre sculptura, confectionata din rasina cu fibra de
sticla. Initial el este o sfera, dar, la deschiderea sa, aduce a textura vie, si din alt spatiu, si cu alta
forta decat cea cunoscuta pana atunci. Este o inovatie interesanta in curgerea operei Nabucco, si
intreb ce se va intampla cu idolul-sfera dupa o vreme. Artistul raspunde ca va fi casat si aruncat.
Este, totusi, un obiect de arta...

Tot ca obiect de butaforie, desi il alinta numindu-l mai degraba "de magie", sculptorul aminteste o
crenguta uscata, care trebuia intr-un anume moment al spectacolului, sa... infloreasca, si pe care a
realizat-o in timp ce era angajat ca si grafician la Teatrul Maghiar. Intr-adevar, butaforia nu este doar
"marul fals" pe care il are artistul de teatru sau de opera pe scena, ci mult, mult mai mult, in functie
de dorinta regizorului si de oamenii pe care ii ai la dispozitie, la ateliere. Iar atunci cand poti primi
ajutorul unui sculptor, o multime dintre decoruri vor purta amprenta mainii lui. Si, pe langa toate
acestea, cat timp mai ai pe cineva care stie sa modeleze straturile de hartie, in vraja aproape uitata,
azi, care se cheama papier maché, atunci chiar poti sa ai aproape orice din aproape nimic!