Când eram mică credeam că Învățătorii/Profesorii în general sunt ”NEMURITORI”, mă

gândeam că dacă ei i-au învățat pe mămica și tăticu, acum mă învață și pe mine iar mâine,
poimâine poate și pe ai mei copii, atunci sigur sunt posesorii ”Tinereții fără Bătrânețe”. Abia
apoi am înțeles că efemerul lumesc, rămâne - Efemer și că doar munca lor transcede spre
dimensiunea ”NEMURIRII” exact ca în versurile lui G. Vieru : ” (...) Ci să nu închideți cartea/
Ca pe recile-mi pleoape,/S-o lăsați așa deschisă,/Ca băiatul meu ori fata/ Să citească mai
departe / Ce n-a reușit nici tata. (...)” , munca lor / ”cartea lor” , cultivă și crește generații .

Doamnă Profesoară Viorica Aramă, oare de ce aud cum din dealul Corneștiului ” (...)
buciumul sună cu jale, (...)” , acum când : ”Seceta a ucis orice boare de vânt.(...)”?

Doamnă Profesoară Viorica Aramă, ”(...) Sărmane suflete naiv,/la bunătate

corosiv,/fiind, nemaiștiind că ești,/iubind c-atât de mult iubești (...)” , ah, ”(...) cine știe/din care
parte/ poate năvăli moartea!” !?

Doamnă Profesoară Viorica Aramă, ” Te-ai dus, te-ai dus din lume, o! geniu nalt și
mare,/ Col?unde te-așteaptă toți îngerii în cor,/ Ce-ntoană tainic, dulce a sferelor cântare/ Și-ți
împletesc ghirlande, cununi mirositoare,/Cununi de albe flori!”!

Doamnă Profesoară Viorica Aramă, îți mulțumește un elev pe care l-ai învățat să guste
din dulceața Limbii Române, un elev pe care l-ai învățat să-și poarte pașii cu demnitate asemenea
”Zimbrului Prozei Românești” Mihail Sadoveanu pe aceste meleaguri, iubindu-le cu nesaț, îți
mulțumește un elev pe care l-ai învățat să-și iubească poeții și scriitorii ( noi doar trebuia să-ți
spunem pe cine vrem să vedem, să ascultăm și dumneata imediat organizai câte un Cenaclu
literar), îți mulțumește un elev pe care l-ai învățat că orele de Limba și Literatură Română sunt
ARTĂ în stare pură ( versurile eminescene se auzeau în acorduri de romanță, dramele și
comediile lui Alecsandri și Caragiale se jucau, dicția se perfecta pronunțând frământări de limbă
și recitând, spiritul de critici literari se perfecta comentând).

Doamnă Profesoară Viorica Aramă, ” (...) Nici nu-ți spun adio, arunc un pumn de sare/
Dintr-un buchet de lacrimi spre locul unde mori. (...)”!