Cadrele didactice care evaluează corect, obiectiv sunt apreciate atât de către elevi, cât

şi de către părinţi. Totuşi, obiectivitatea evaluării este relativă, întrucât atât cel care
realizează evaluarea, cât şi cel care este subiectul evaluării sunt subiecţi umani. Fiecare
evaluator trebuie să îşi asume subiectivitatea. Încercarea de realizare a unei evaluări
obiective înseamnă diminuarea efectelor distorsionante ale subiectivităţii întrucât eliminarea
acesteia nu numai că nu ar fi posibilă, dar nici de dorit. „Aprecierea rezultatelor este un
proces care încorporează un coeficient apreciabil de subiectivitate. Ea aparţine unei persoane
şi chiar numai prin acest fapt are de străbătut ecranul subiectivităţii celui care emite judecăţi
de valoare” (Radu, I.T., 1999, p. 283).
În procesul de evaluare se conturează două tipuri de influenţe subiective: o influenţă
subiectivă pozitivă şi o influenţă subiectivă negativă. Prima influenţă, cea pozitivă, are un
caracter intenţionat, deliberat, prin exercitarea acesteia cadrul didactic urmărind ca evaluarea
să fie relevantă. Influenţa subiectivă nu numai că nu generează distorsiuni în evaluare, dar
contribuie şi la diminuarea apariţiei acestora. Luăm, de exemplu, cazul unui elev foarte bun,
dar introvertit, emotiv. Pe baza a ceea ce cunoaşte profesorul despre el, acesta îşi va adapta
strategiile evaluative, astfel încât performanţele obţinute de evaluat să nu fie influenţate de
caracteristicile sale psihoindividuale. În sens contrar, elevul nu va putea să demonstreze la ce
nivel se află şi care este calitatea propriei pregătiri. Evaluatorii, în temeiul a ceea ce cunosc
despre elevi, trebuie să desfăşoare un proces de evaluare subiectiv cu scopul valorificării
capacităţilor cognitive, afective şi atitudinale ale acestora. Pentru a minimiza, pe cât posibil,
distorsionarea evaluării cadrul didactic evaluator poate să recurgă la strategii (influenţe
subiective intenţionate) precum: adaptarea tonului utilizat în conversaţia cu elevul respectiv,
utilizarea evaluării scrise, atitudinea pozitivă, încurajarea, crearea unui climat emoţional în
care elevul să se simtă în siguranţă, crearea unei atmosfere educaţionale bazate pe înţelegere,
optimism, empatie. Numai în acest mod evaluarea va fi semnificativă, căpătând relevanţă.
Ca atare, între obiectivitatea şi subiectivitatea evaluării trebuie găsită o relaţie optimă,
înlăturând devierile. În evaluarea şcolară, subiectivitatea trebuie să însemne o personalizare a
actului evaluativ în beneficiul elevului evaluat. Aceasta nu ar putea fi eliminată din procesul
de evaluare, prin simplul fapt ca profesorul este cel care realizează testele de evaluare, cel
care le aplică elevilor, cel care apreciază, prin intermediul judecăţilor de valoare, prin
intermediul notelor, al calificativelor, performanţele elevilor.
Evaluarea nu poate şi nu trebuie să fie realizată inginereşte. Profesorul care evaluează
nu trebuie să uite faptul că a evalua nu înseamnă să măsori un obiect concret cu instrumente
exacte, caracterizate de acurateţe. Consider că o abordare responsabilă a evaluării nu
înseamnă desubiectivizarea acestui proces, iar încercarea de a realiza o evaluare pur
obiectivă, ar putea să constituie ea însăşi cauza generării unor erori de apreciere.