PETRE POPEANGĂ,

DASCĂLUL-CĂRTURAR DIN LELEȘTII GORJULUI

prof. Gabriel Sarcină

Prinși într-o activitate de documentare mai intensă

cu privire la implicarea județului Gorj în Primul Război
Mondial, la un moment dat, am fost abordat de dl. Gabriel
Popeangă. Domnia Sa ne-a transmis următorul mesaj pe
pagina noastră de socializare:
– Dl. profesor, vă urmăresc postările dvs. despre județul
nostru în timpul Marelui Război. Trebuie să vă spun că
sunt în posesia unui manuscris care a aparținut bunicului
meu patern, Petre Popeangă. În paginile sale o să regăsiți
și referiri despre participarea sa la campania din 1916-
1918.
Am fost încântat de vestea primită, mai ales că, așa
cum aveam să observ mai târziu, manuscrisul este o
veritabilă lucrare de referință a genului memorialistic.
Autorul său, învățătorul Petre P. Popeangă, originar din
comuna gorjeană Lelești, fiind unul dintre marii dascăli-
cărturari ai Gorjului, cu o activitate temeinică și
prodigioasă în mai toate domeniile vieții, care ne aduce
aminte, fără să exagerăm cu nimic, de corifeii Școlii Ardelene.
Spirit integru, profund și tranșant în exprimare, adept al adevărului absolut - „la care mă
obligă adevărul acestor amintiri” -, pătimaș uneori, însă în majoritatea cazurilor, raționamentele
sale s-au dovedit corecte, indiferent de conjunctura sau timpurile în care au fost făcute.
Primii ani de școală i-a urmat în localitățile Lelești, Stănești și Runcu. A continuat apoi
cursurile la Școala de Băieți No. 1 din Târgu Jiu, iar după aceea pe cele ale Gimnaziului „Tudor
Vladimirescu”, din aceeași urbe. De fiecare dată, rezultatele la învățătură, au fost deosebite.
În toamna anului 1913, din postura de proaspăt absolvent al Școlii Normale din Craiova,
ajunge învățător, inițial suplinitor la Târgu Jiu, apoi titular la Școala din Vălari1. De aici, în anul
1915, se va transfera la școala din satul natal, Lelești, pe care nu o va părăsi decât în momentul
pensionării sale, săvârșite în anul 1943.
Referirile sale la perioada copilăriei și la anii de școală, precum și la debutul său în
învățământ ne duc cu gândul la Amintirile din copilărie ale lui Ion Creangă2. Măiestria sa de
narator, datorată în mare parte „pasiunii mele pentru citit (...) care m-a stăpânit, nu numai în
școală, ca elev, ci în toată vieața mea, cât am fost în învățământ”, ni se dezvăluie în toată
splendoarea ei, iar atunci când avem răgazul să parcurgem filele destinate evocărilor din anii

1
Este vorba despre data de 30 decembrie 1913.
2
„Sunt născut, după spusele mamei mele, la Sf. Dumitru, într-o zi de marți a anului 1892. Oficial însă data nașterii
este consemnată în registrul stării civile la 1 Noembre, 1892. (...) Mic cât o lingură și slab cât un pisic, de se puteau
număra coastele, abia auzindu-mi-se glasul când plângeam, după cum îmi povestea mama, tatăl meu însă era nespus
de mulțumit că eram singurul băiat, venit la rând, după nașterea a trei fete: Anița, Marica și Ana, tot la cîte doi ani”
(Petre P. Popeangă, Amintiri din vieața mea, Editura Măiastra, Târgu Jiu, 2021, p. 11).
Primului Război Mondial, din perioada interbelică, dar și după aceea - perioada neutralității,
atunci când frecventează și devine absolvent3 al Școlii de Ofițeri în rezervă de la Turnu Severin;
mobilizarea și plecarea la război, rana dobândită, întâlnirea cu familia în Spitalul improvizat în
clădirea Primăriei Târgu Jiu, clasarea ca invalid de război și detașarea la partea sedentară a
Regimentul 18 Gorj, activitatea didactică de la Liceul Militar din Iași4 sau revenirea în teritoriul
ocupat, la familie și la școală; perioada interbelică, cea care coincide cu colaborarea la diverse
ziare și reviste, prieteniile legate cu ziaristul Jean Bărbulescu, revizorul Ion Cioată, eroul-martir
Ion Neferescu5 ș.a., accederea în diverse funcții la nivelul județului Gorj, contribuțiile avute,
alături de ceilalți învățători gorjeni, „adevărați apostoli, muncind cu râvnă și dragoste în ogorul
tare înțelenit pe acea vreme al școalei românești”, ieșirea la pensie ș.a. -, ne dăm mult mai bine
seama de personalitatea omului/familistului, pedagogului sau ziaristului Petre Popeangă, de
moștenirea lăsată de acesta tuturor generațiilor care l-au urmat.
Preocupat peste măsură de soarta învățământului, precum și a învățătorilor și a copiilor de
vârstă școlară din județul Gorj, Petre Popeangă nu a ezitat să-și asume și rolul de lider formal.
Rând pe rând a îndeplinit funcțiile de responsabil de cerc, director de școală, subrevizor școlar,
președinte al Băncii Populare a învățătorilor din județul Gorj sau președinte al Asociației
învățătorilor gorjeni. Îl regăsim chiar și în poziția onorabilă de coautor de „abecedar, geografia
județului Gorj și harta județului Gorj, pentru elevi de clasa a II-a”6.
Activitatea sa de gazetar - determinată de „nemulțumirile create de autoritățile locale, din
timpul ocupației dușmane, ca și de nemulțumirile persoanele ce-mi produceau mișcările politice
și mișelia omenească” - nu poate fi ignorată, de altfel, prieteniile legate cu Ștefan Bobancu
(director-fondator al ziarelor Unirea Neamului sau Românismul) ori Jean Bărbulescu7 (director-
fondator al ziarului Gorjeanul) fiind de notorietate în epocă.
Memoriile învățătorului Petre Popeangă, denumite sugestiv Amintiri din vieața mea8, au
fost scrise pe cinci caiete de dictando, numerotate cu cifre romane de la I la V. Primele două
caiete au fost datate (caietul I - 4 iunie 1963, pe care apare și numele și prenumele autorului: P.P.
Popeangă înv. pensionar, caietul al II-lea - 26 iunie 1963), pe când caietele III, IV și V sunt
lipsite de acest important element cronologic. Totodată, nu există o enumerație a paginilor.

3
Monitorul Oficial al României, No. 185, Duminică 15/28 Noemvrie 1915, p. 7739.
4
Între 1 august 1917-1 mai 1918, Petre Popeangă a ocupat un post de ofițer-instructor al Liceului Militar din Iași,
unitate de elită a învățământului militar din Vechiul Regat, dar care în vremea Marelui Război „funcționa cu elevii
proveniți din cele trei liceie militare: Craiova, Dealu și Iași” (P. Popeangă, op. cit., p. 134). Aici a avut șansa să fie
prezentat marelui istoric Nicolae Iorga. Vocația sa de bun și respectat pedagog a dus la încheierea unei înțelegerii
amicale scrise (model demn de urmat!), cu elevii cl. a VII-B, care prevedea să se întâlnească la Mănăstirea Cozia la
5 ani după încheierea Primului Război Mondial (!).
5
Ion Neferescu (1889-1953) a fost învățător la Tismana (locul său natal), inspector școlar al jud. Gorj, însă și erou în
prima conflagrație mondială. A fost implicat în ceremonialul aducerii osemintelor Ecaterinei Teodoroiu la Târgu Jiu,
în anul 1921. A fost singurul învățător gorjean care a fost decorat cu „Virtutea Militară”, datorită faptelor sale de
vitejie. Din păcate a avut un destin trist, pierzându-și viața în temnițele comuniste de la Văcărești. Alte amănunte
referitoare la acest erou gorjean, dar și la destinul său tragic în https://www.facebook.com/targu.jiu.odinioara.
6
Ion Cioată, Petre Popeangă, Vasile Andrițoiu, Geografia judeţului Gorj pentru clasa a II-a primară, Editura
Lumina, Târgu Jiu, 1926.
7
Marele ziarist îi aducea mulțumiri publice cu ocazia realizării Calendarului Gorjului, din anul 1925: „(...) găsesc
necesar, înainte de a încheia, să aduc mulțumirile mele d-lui Petre Popeangă, publicist, pentru prețiosul concurs dat
la întocmirea materialului...” (Jean Bărbulescu, Calendarul Gorjului, Tipografia Lumina, Târgu Jiu, 1925, p. 234).
8
Rolul determinant în apariția acestui volum l-a avut dl. Gabriel Popeangă. Fără disponibilitatea Domniei Sale și
astăzi istoriografia gorjeană, dar și noi toți ceilalți, am fi fost văduviți de experiența de viață a unui patriot sincer, un
dascăl dedicat profesiei sale (vezi și foto, pagina anterioară).
 Am avut șansa de a ne implica în tipărirea acestor memorii. Încă de la primele file parcurse
am remarcat scrisul îngrijit și corectitudinea gramaticală, însă și succesiunea cronologică și
logică a evenimentelor narate. Datorită toate acestora la un loc, ulterior, intervențiile noastre din
text au fost destul de puține și trecute între paranteze pătrate, iar acolo unde a necesitat și în note
de subsol.
Prescurtările le-am redat exact ca în caietele originale, iar pentru a facilita lecturarea
textului am întocmit o listă cu toate acestea la începutul lucrării. În aceeași cheie logică am
continuat inițiativa autorului de a împărți Amintirile... în mai multe subtitluri, asemănătoare unor
capitole dintr-o lucrare științifică, tocmai pentru a ajuta cititorul mai puțin familiarizat cu astfel
de abordări. Numele de persoane sau localități, prescurtate, nu le-am mai redat, deoarece se
deduc foarte simplu. Am renunțat la sublinierile din textul original, însă am păstrat grafia
autorului, de multe ori diferită de cea din zilele noastre. Adăugările interliniare, tacit, le-am
introdus în propoziții sau fraze.
Concluzionând, apariția acestei lucrări, chiar dacă la aproape șase decenii (!), a fost un
câștig enorm pentru istoriografia gorjeană și nu numai. Nu putem decât să lăudăm inițiativa
domnului Gabriel Popeangă, unul dintre nepoții învățătorului Petre Popeangă, de a tipări
memoriile bunicului Domniei Sale. În același timp, îndemnăm pe toți gorjenii care dețin astfel de
manuscrise să le aducă la lumina tiparului, deoarece numai așa faptele strămoșilor lor vor putea
fi onorate și cunoscute de noi toți, precum și de generațiile care se vor succeda după noi.