Psihologia environmentală tratează mediul din două perspective sau la două niveluri: din perspectiva

influenței mediului asupra comportamentului și din perspectiva influenței comportamentuli asupra

mediului.

Pe de o parte, psihologia environmentală se interesează de mediu ca un context al comportamentului:

dispozițiile noastre afective, cognițiile, comportamentele capătă sens numai dacă sunt înțelese din
perspectiva contextului. Mediul determină de asemenea ce comportamente sunt posibile, căt de realizat
va fi comportamentul ales.

Este ușor de remarcat asemănarea dintre psihologia environmentală și cea socială. Mediul afectează
comportamentele și stările interne ale persoanei la fel ca factorii sociali al căror impact este studiat de
psihologia socială.

Pe de altă parte, psihologia environmentală se interesează de consecințele comportamentului asupra

mediului( poluarea, reciclarea). Această abordare este diferită, întrucât derivă din premisa de bază că
mediul și comportamentul uman se influențează reciproc.

Multe dintre problemele environmentale sunt, de fapt, provocate de om. De regulă, poluarea
atmosferei este una dintre aceste probleme, mai ales în marile orașe, și întrucât comportamentul uman
este cauza ei, e probabil că modificarea comportametului reprezintă o soluție pentru diminuarea sau
eradicarea ei.

Cum contribuie psihologii environmentaliști la îmbunătățirea psihologiei mediului?

Psihologii environmentaliști studiază, felul în care mediile specifice afectează indivizii. Dacă altădată,
designul clădirilor avea la bază principii estetice și de funcționalitate, astăzi, el include considerații
asupra felului în care clădirile îi afectează pe cei care le folosesc. Aglomerația, intimitatea, spațiul
personal, percepția environmentală, zgomotul, temperatura, circulația aerului- toți aceștia sunt
factoricare afectează felul în care este construită o clădire. Ei afectează, de asemenea, gradul în care ea
își îndeplinește funcția pentru care a fost proiectată. De exemplu, în proiectarea căminelor studențești
se ține cont nu numai de costuri, cât și de adăpotirea a cât mai mulți studenți și de controlul zgomotului,
dar și de nevoile sociale ale studenților.

1. Aglomerația este un concept psihologic, care desemnează o stare motivațională care apare din
interacțiunea unor factori spațiali, sociali și personali. Aglomerația poate fi prezisă cu precizie în
mediul de laborator printr-un număr tot mai mare de persoane într-un spațiu dat și proximitatea
lor față de observator (Knowles, 1983). Percepția aglomerației poate varia atunci când sunt luați
în considerare alți factori, precum:
a) Disconfortul perceput de alte persoane în situația respectivă(Patterson, 1976)
b) Cantitatea de timp petrecută de individ în acel cadru particular în raport cu alții
 c) Dacă individul se angajează sau nu în activități semnificative pentru el personal ( Stokols,
1976)
2. „Intimitatea este controlul selectiv de a accesa sinele sau grupul de care aparține” ( Irwin
Altman). O persoană cu un nivel optim de intimitate nu este izolată, ci este capabilă să aleagă cu
ușurință între compania altora și singurătatea (managementul interacțiunilor sociale) și să ofere
sau să rețină cu ușurință informații despre sine (managementul informației).

Factori care influențează nevoia de intimitate:

2.1.Factori personali
a)Istoricul rezidențial. Din această categorie fac parte persoanele care au locuit în case
aglomerate, iar în prezent preferă anonimatul și sunt mai rezervate ca adulți. Persoanele
care au locuit în mediul urban, preferă anonimatul și dezvoltă mai ușor relații intime, iar cei
care locuiesc într-un loc diferit față de cel în care au crescut, sunt mai puțin deschiși față de
relațiile intime.
b)Personalitatea. Persoanele care au o nevoie mai mare de intimitate sunt cele cu o
încredere mai scăzută în sine și cu anxietate crescută.

2.2. Factori fizici/spațiali

a)Intimitatea la locul de muncă. Birourile în spațiul deschis (open-plan offices) oferă un nivel
scăzut de intimitate(trecerea de la birou închis la open-space). Numărul de paravane din jurul
biroului prezice gradul de satisfacție cu intimitatea.
b) Intimitatea acasă. Spațiul deschis de acasă este asociat cu preferința pentru mai puțină
intimitate. Separarea camerelor în funcție de activitățile „gălăgioase” și cele mai puțin
zgomotoase. Ferestrele îndreptatea spre casele vecinilor vs. ferestrele îndreptate spre un
spațiu deschis.
Studiu asupra intimității în holuri, lifturi și alte spații publice din clădiri înalte și foarte înalte
(McCarthy & Saegert, 1979): Spațiile publice din clădirile medii au fost considerate ca oferind
mai multă intimitate decât spațiile din clădirile foarte înalte. Chiriașii din clădirile medii erau
mai activi social și aparțineau mai multor organizații pentru voluntariat.
Studiu realizat pe locuitorii dintr-o clădire cu camere tip cămin (Baum et al., 1979): Cu cât
coridoarele sunt mai mari, cu atât intimitatea este percepută ca fiind mai mică. Lipsa intimității
este asociată cu numărul mare de străini de pe coridor.
Mediul fizic are un rol important în gestionarea nevoii de intimitate: fie ne ajută să avem parte
de intimitate, fie îi forțează pe cei ce nu dispun de resurse arhitecturale să fie creativi în
obținerea intimității. Unele persoane care nu au parte de intimitate se adaptează
circumstanțelor, dar acest lucru nu înseamnă că adaptarea este una „sănătoasă”. Persoanele
specializate în design interior pot maximiza abilitățile de interacțiune ale persoanelor, prin
amenajarea optimă a spațiilor private și publice.
3. Spațiul personal/teritorialitatea
 Comportamentele teritoriale pot fi definite ca fiind acelea pe care „proprietarii” le utilizează
pentru a semnala altora granițele unui teritoriu și, dacă este necesar, pentru a-i împiedica pe
ceilalți să acceseze teritoriul (G. Brown, 2009, p.44).
Spațiul personal reprezintă spațiul din imediata apropiere a persoanei ( Hall, 1959).
Există norme culturale privind distanța pe care indivizii trebuie să o păstreze între ei atunci când
interacționează. Hall a identificat patru tiputi de distanță ce caracterizează interacțiunile din
societățile vestice: distanță intimă, personală, socială, publică.
Factori care afectează spațiul personal
a) Sexul persoanei. Se remarcă diferențe între comportamentul spațial al femeilor și
bărbaților(Fischer & Byrne, 1975).
b) Cultura. Indivizii reacționează la distanțe mai mici cu cei aparținând aceleiași culturi decât cu
cei dintr-o cultură străină (Willis, 1966).
c) Caracteristicile personale. Indivizii considerați violenți au spații personale de trei ori mai
mari. Persoanele schizofrene stau fie foarte aproape, fie foarte departe, pe când indivizii
normali aleg distanțe intermediare.

Au fost identificate patru tipuri ale comportamentului teritorial (Altman, 1975):

a) Marcarea orientată spre identitate

b) Marcarea orientată spre control
c) Apărarea anticipativă
d) Apărarea reacționară

Reacții la invadarea spațiului personal:

a) Stres
b) Excitare fiziologică. McBride, King, James au pus în evidență creșterea conductibilității
electrice a pielii în cazul subiecților care resimt violarea spațiului personal.

Atitudinea environmentală

Atitudinile environmentale includ, în principiu, orice atitudine față de mediul natural sau cel construit,
dar cercetătorii care le studiază se opresc, de cele mai multe ori, asupra grijii subiecților față de natură,
asupra gradului în care subiecților le pasă de starea mediului natural (Gifford, 2002).