Sunteți pe pagina 1din 15

Comunicarea și

proximitatea
Realizat: Jioară Marta
Masterandă din grupa C1MCI1
Oamenii trăiesc în comunitate
în virtutea lucrurilor pe care le
au în comun; iar comunicarea
este modalitatea prin care ei
ajung să deţină în comun
aceste lucruri [4].
Comunicarea reprezintă o modalitate
fundamentală de interacțiune
psihosocială, un schimb de mesaje
între indivizi, menit să realizeze relații
interpersonale durabile prin care se
poate influența menținerea sau
modificarea comportamentului
individual sau de grup [1, p.5].
Termenul de proxemică
Analiza corelației dintre componenta
spațială și cea comunicațională a vieții
sociale face obiectul unei discipline, nu mai
veche de 5 decenii, al cărei inițiator a fost
americanul Edward T. Hall care a fost utilizat
pentru prima oară într-un studiu din 1963 și
reluat în altul, publicat în 1968, și care a
căpătat numele de proxemică [3, p.263].
Conform lui Hall
• Proxemica ”investighează modul în care
individul structurează incoștient spațiul,
distanțele interpersonale în tranzacțiile
cotidiene, organizarea spațiilor în case și
clădiri și nu în ultimul rând în configurarea
orașelor”[2, p.101]
Din perspectiva comunicării
sociale :
”Comportamentul în spațiu este un sistem
nonverbal de comunicare umană, ce se află
într-o relație directă cu capacitatea de a
comunica celorlalți despre sine și de a
stabili o legătură afectivă cu ei ” (Delhees,
1994)
[2, p.101].
Delhees
delimitează
următoarele
concepte

Distanța Spațiu Sfera


Teritorialitate
socială personal privată
Distanța socială
- gradul de intimitate a contactului
pe care îl doresc sau îl tolerează
oamenii într-o anume situație [2,
p.102].
Edward T. Hall [3, p.269-273]
Distanța
intimă
(de la contactul
fizic direct până
la 45 cm)

Distanța
Distanța
Oficială Distanțe
Personală
(mai mare de fundamentale (45-120 cm)
360 cm)

Distanța
Socială
(125-360 cm)
Spațiul personal (bulă de
protecție)
Servește la păstrarea distanței personale și
diferă de la un individ la altul, se modifică în
funcție de interlocutor, contextul și situația
de comunicare și nu în ultimul rând în
funcție de normele culturale [2, p.102].
Sfera privată
”este un domeniu personal protejat, care
ia naștere prin retragerea de bunăvoie
și temporară a unei persoane din fața
altor persoane” [2, p.102].
Comportamentul teritorial
-este manifestat în permanență de către
oameni și este un fel de prelungire a
propriului eu dar există și teritorii ale
unui grup [2, p.103].
Desmond Morris
Teritorii delimitate
prin indici de
ocupare,
embleme,
frontiere etc.

Teritoriul tribal
Teritoriul familial Teritoriul personal
(social)
Concluzii
În comunicarea interumană, proximitatea, rezultă
din capacitățile perceptive
și din dimensiunea psiho-socio-culturală
ale individului care asigură
participanților distanța confortabilă
pentru interacțiunea cu alții.
Bibliografie
1. Bîrsan Elena, Comunicarea asertivă, Ghid
metodologic, Chișinău: 2013, 145 p.
2. Enachi Valentina, Comunicarea interculturală,
Chișinău: 2014, 158 p.
3. Dinu Mihai, Comunicarea. Repere fundamentale,
Editura Orizonturi, București: 2007, 440 p.
4. Russu Corneliu, Management, București: 1996,
350 p.

S-ar putea să vă placă și