Sunteți pe pagina 1din 1

Împreună pentru o lume mai bună

Astăzi doua echipe din cadrul clasei a-XII-aG de la Colegiul National Mihai Eminescu Buzău
au dezbătut o activitate în care acestea s-au luptat intr-o cursă contracronometru ce avea ca scop
aducerea în atenția publică a consumului nejustificat de apă .
Cireașa de pe tort a fost reprezentată de introducerea persoanelor cu ”dizabilități” ca variabile în
acest experiment inedit. Fiecare echipă era alcatuită dintr- o persoană ce era privată de vedere, și
îndrumători. Aceștia puteau să ajute prin orice mod pe cel din prim plan, cu excepția intervenirii
în transportul propriu-zis al lichidului, realizat prin intermediul unei lingurițe de uz casnic.
Exercițiul începe cu eprubete umplute cu sulfat de cupru (aproximativ 50ml de substanță).Mai
intai substanța este turnată de către participanții fară dizabilități, apoi cel lipsit de vedere incearcă
îndeplinirea aceleiași acțiuni cu ajutorul instrucțiunilor verbale din partea celorlalți, acest ciclu
repetându- se până la îndeplinirea transportului substanței.
Ambele echipe: E60, respectiv Doppler au dat dovadă de ingeniozitate, echipa Doppler folosind
o sticlă de ceas pentru a prinde eventualele pierderi de lichid, iar echipa E60 recurgând la
înclinarea suprafeței de lucru pentru a prinde în recipient până și ultimul strop de substanță.
Cifrele finale oglindesc determinare și perseverența celor doua echipe:
Echipa E60 4 minute 20 secunde | Volum substanță rămas: 45ml
Echipa Doppler 6 minute 49 secunde | Volum substanță rămas: 47ml
Activitatea se încheie cu o scurtă prezentare realizată de catre colegul nostru Tudor Blidaru, care
punctează atât consecințele, cât și metodele prin care putem reduce consumul de apă.

S-ar putea să vă placă și