UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA

FACULTATEA DE MECANICĂ

DEPARTAMENTUL DE INGINERIA ȘI MANAGEMENTUL SISTEMELOR

TEHNOLOGICE

DROBETA-TURNU SEVERIN

SPECIALIZAREA: INGINERIE ECONOMICA INDUSTRIALA

STUDENT : BARBUT CLAUDIU

AN IV

Proiect

Lagare de frecare

1
 CUPRINS

Pag.
ARGUMENT 3

Capitolul I. LAGĂRE 4

1.1. GENERALITĂŢI 4

1.2. LAGĂRE C U ALUNECARE 5

1.2.1. CLASIFICARE. AVANTAJE ȘI DEZAVANTAJE 5

1.2.2. FORME CONSTRUCTIVE. MATERIALE 6

1.3. LAGĂRE CU ROSTOGOLIRE 10

1.3.1. CLASIFICARE. FORME CONSTRUCTIVE 10

1.3.2. MATERIALE. AVANTAJE ȘI DEZAVANTAJE 12

Capitolul II. TEHNOLOGIA ASAMBLĂRII LAGĂRELOR 14

2.1. ASAMBLAREA LAGĂRELOR CU ALUNECARE 14

2.1.1. ASAMBLAREA LAGĂRELOR CU ALUNECARE PENTRU 14

ARBORI ORIZONTALI
2.1.2. ASAMBLAREA LAGĂRELOR CU ALUNECARE PENTRU 17
ARBORI VERTICALI

2.2. MONTAREA LAGĂRELOR CU ROSTOGOLIRE 18

Capitolul III. NORME DE SĂNĂTATEA ŞI SECURITATEA MUNCII ŞI 21

P.S.I.
LA MONTAREA ȘI DEMONTAREA LAGĂRELOR

BIBLIOGRAFIE 22

2
 ARGUMENT

Organele de maşini sunt piese (eventual ansambluri de piese), având rol funcţional
utilitar, care intră în compunerea organică-structurală a oricăror maşini, agregate, mecanisme sau
dispozitive.
Având rol funcţional bine determinat, fiecare organ de maşină poate fi analizat, proiectat
şi executat separat, considerându-l însă independent ca solicitare şi uzare cu celelalte organe cu
care se asamblează.
Performanţele funcţionale şi tehnice ale oricărei maşini depind de doi factori principali:
concepţia proiectului care elaborează schema de principiu a viitoarei maşini şi însuşirile
calitative ale fiecărui element structural component.
Primul factor poate fi asigurat printr-o temeinică pregătire teoretică şi practică de
specialitate a proiectului.
Al doilea factor demonstrează că performanţa şi siguranţa în exploatarea maşinii,
durabilitatea şi fiabilitatea sa sunt hotărâte de calitatea fiecărui organ component.
Marea diversitate de forme şi dimensiuni permit gruparea organelor de maşini după o
serie de criterii, dintre care mai importante sunt cele constructive şi cele funcţionale.

Din categoria organelor folosite pentru realizarea şi asigurarea mişcării de rotaţie fac
parte două categorii de organe de maşini:

 osiile şi arborii, ca elemente susţinute, având mişcare de rotaţie;

 lagărele, ca elemente de susţinere şi ghidare a osiilor sau a arborilor, care asigură

mişcarea de rotaţie a acestora.

Prezenta lucrare tratează la un nivel mediu, atât noţiunile teoretice cât şi cele practice
referitoare la asamblarea lagărelor. .
Lucrarea este structurată pe patru capitole şi anume:
Capitolul I – Lagăre ;
Capitolul II – Tehnologia asamblării lagărelor ;
Capitolul III – Norme de sănătatea şi securitatea muncii şi P.S.I. la montarea –
demontarea lagărelor.

3
 CAPITOLUL I

LAGĂRE

1.1. GENERALITĂȚI

Lagărele sunt organe de maşini care, împreună cu fusurile arborilor sau ale osiilor,
formează cuple de rotaţie sau de oscilaţie.
Lagărele se pot clasifica după criteriile prezentate în tabelul 1.
Tabelul 1
Nr. crt. Criteriul de clasificare Tipul de lagăr Caracterizarea
1. tipul foreţelor de frecare ce cu alunecare forţele de frecare sunt de alunecare
apar în timpul funcţionării cu rostogolire forţele de frecare sunt de rostogolire
2. direcţia forţelor principale radiale rezultanta forţelor este perpendiculară
care acţionează în cuplele pe axa geometrică a lagărului
cinematice axiale rezultanta forţelor are aceeaşi direcţie
cu axa geometrică a lagărului
radial-axiale rezultanta forţelor acţionează pe o
direcţie înlinată faţă de axa lagărului

Pentru a asigura o bună funcţionare, lagărele trebuie să îndeplinească următoarele

condiţii:
 frecare cât mai mică;

 precizie cât mai mare în momentul deplasării elementului mobil;

 funcţionarea cu joc cât mai mic, pentru o variaţie cât mai mare de temperatură;

 capacitatea bună de prelucrare a sarcinilor;

 funcţionare bună în regimuri vibratorii şi de şoc;

 uzură mică şi posibilitatea compensării ei;

 execuţie uşoară, montare şi demontare uşoară;

4
  construcţie simplă şi necostisitoare.

1.2. LAGĂRE CU ALUNECARE

1.2.1. CLASIFICARE. AVANTAJE ȘI DEZAVANTAJE

Lagărele cu alunecare reprezintă organe de maşini care asigură rezemarea pieselor cu

mişcare de rotaţie, de regulă arbori sau osii rotitoare, preiau forţele care încarcă piesele
respective si lucrează în condiţiile unei alunecări relative a suprafeţei fusului arborelui pe
suprafaţa lagărului (cuzinetului), cele două suprafeţe fiind separate printr-o peliculă de lubrifiant.
Clasificarea lagărelor cu alunecare se face după mai multe criterii, prezentate în
continuare:
 după regimul de frecare (uscată, limită, mixtă, fluidă);
 după direcţia forţei preluate (radială, axială, axial-radială, radial-axială);
 după forma suprafeţei de frecare (cilindrică, conică, sferică);
 după modul de realizare a frecării fluide (hidrodinamice (HD),
elastohidrodinamice (EHD), gazodinamice (GD), hidrostatice (HS), gazostatice
(GS), hibride (hidrostaticohidrodinamice);
 după poziţia pe arbore (de capăt, intermediare);
 după felul mişcării de rotaţie (completă, oscilantă).
Avantajele lagărelor cu alunecare se reduc la urmatoarele:
 ghidare mai precisă a arborilor faţă de carcase, datorită numărului mai mic de
piese faţă de lagărele cu rostogolire;
 filmul de lubrifiant preia, în mare măsură, şocurile si vibraţiile şi contribuie la
reducerea zgomotului;
 au dimensiuni de gabarit radiale mai reduse decât lagărele cu rostogolire;
 au durate de funcţionare mai mari decât lagărele cu rostogolire si pot funcţiona la
turaţii mari si foarte mari.
Dezavantajele acestor lagăre constau în:
 coeficienţi de frecare (pierderi prin frecare) mai mari decât la lagărele cu
rostogolire;
 gabarit în direcţie axială mare;
 grad de standardizare mai redus decât în cazul rulmenţilor si consum de lubrifiant

5
 mare.
Domeniile de folosire al lagărelor cu alunecare este mai redus decât al lagărelor cu
rulmenţi şi se recomandă în acele cazuri în care lagărele cu rostogolire nu pot fi utilizate: la
turaţii foarte mari, la care durabilitatea rulmenţilor este redusă; la arborii care trebuie ghidaţi
foarte precis; în cazul lagărelor supuse şocurilor si vibraţiilor; în cazul când se impun dimensiuni
de gabarit radiale foarte mici; la dimensiuni de gabarit foarte mari, pentru care nu se execută
rulmenţi în serie şi la care lagărele cu alunecare sunt mai ieftine; în condiţii de umiditate şi
mediu agresiv, în care lagărele cu rostogolire nu pot fi folosite; la mecanismele cu funcţionare
lentă şi puţin solicitate, la care costul unui lagăr cu alunecare este mai redus decât al unui
rulment.

1.2.2. FORME CONSTRUCTIVE. MATERIALE

Lagărele de alunecare se caracterizează prin faptul că fusul se sprijină pe o suprafaţă

cilindrică interioară direct sau prin intermediul unui lubrifiant.
Ele îndeplinesc simultan următoarele cerinţe tehnologice:
 suportă sarcinile;
 permit deplasări relative de translaţie sau de rotaţie;
 asigură poziţie relativă a suprafeţelor aflate în contact;
 asigură frecare şi uzură reduse.
La aceste lagăre, fusul se sprijină pe o suprafaţă cilindrică interioară, fie direct, fie prin
intermediul unui lubrifiant. Din punct de vedere constructiv, lagărele pot fi: simple sau
complexe. Cele mai simple lagăre sunt bucşele, care au dimensiuni corespunzătoare fusului şi
care sunt executate în corpul piesei.
Prin norme şi standarde, sunt stabilite, de cele mai multe ori, forma constructivă şi
dimensiunile lagărelor,
Câteva dintre formele constructive de lagăre simple sunt prezentate în figura 1.

6
 Fig. 1. Forme constructive de bucşe
Un lagăr cu alunecare este compus din: corpul lagărului, cuzinet, fusul arborelui,
sistem de ungere, sistem de etanşare.
Lagărele complexe se compun din următoarele elemente principale:
 corpul lagărului;
 capac;
 cuzineţi.
Corpul lagărului poate fi executat corp comun cu batiul maşinii sau cu o piesă mobilă
(cazul bielelor de la motoarele cu ardere internă) sau ca piesă separată, asamblată pe batiul
maşinii prin şuruburi.
Centrarea capacului pe corp se poate realiza fie prin executarea planului de separaţie în
trepte fie prin ştifturi de centrare Asamblarea dintre capac si corp se face prin şuruburi, montate
cu joc. Corpurile se execută turnate din fontă sau în construcţie sudată, din oţel.
În figura 2 sunt prezentate două variante de lagăre complexe:
 lagăr cu capac drept (fig. 2);
 lagăr cu capac înclinat (fig. 3).
Fusurile sunt executate din acelaşi material cu osia sau arborele de care aparţin. Fusurile
se tratează termic sau termochimic, pentru mărirea rezistenţei la uzura şi se rectifică fin.
Se recomandă ca duritatea fusului sa fie de 3 ... 5 ori mai mare decât a cuzinetului, fiind
preferabil să se uzeze cuzinetul.

7
Fig. 2. Variante constructive de lagăre Fig. 3 Variante constructive de lagăre
complexe cu capac drept complexe cu capac înclinat

Cuzineţii – sunt repere care realizează contactul fizic între arbore /osie/fus şi lagăr , de
care depinde buna funcţionare a lagărului.
Pot fi : ficşi sau oscilanţi.
Se confecţionează din materiale antifricţiune, ca o căptuşeală pe un material rezistent.
Formele uzuale ale căptuşelilor din materiale antifricţiune sunt prezentate în fig 4.
Fig.4. Forme uzuale ale căptușelilor.

Ei se executa dintr-un material antifrictiune deoarece la porniri-opriri si la suprasarcini

regimul de frecare poate fi uscat.
Pentru lagărele monobloc, cuzineţii au forma unor bucşe, iar pentru lagărele demontabile
în plan diametral (cu capac), se execută din două jumataţi (semicuzineţi).
În producţia de serie mică si individuală, se folosesc cuzineţi executaţi integral din
material antifricţiune, cu rezistenţă medie şi mare.
De regulă, cuzineţii se execută bimetalici; stratul subţire de material antifricţiune se
depune prin turnare pe o bază (suport) de oţel sau fontă, iar la lagărele puternic solicitate pe o
bază de bronz.
În producţia de serie mare sau de masă, cuzineţii se stanţează dintr-o platbandă pe care
este placat materialul antifricţiune.
Cuzineţii se montează în corpul lagărului cu strângere şi se asigură împotriva rotirii, prin

8
ştift sau pinten de fixare.
Cele mai utilizate material antifricţiune sunt:
 bronzuri pe bază de plumb;
 bronzuri speciale de aluminiu;
 materiale metalice sinterizate: pulberi de fier, cupru, staniu, plumb, grafit
presate la temperature ridicate; aliaje feroase, aliaje neferoase,
 materiale bimetalice;
 material nemetalice: material plastic (textolit, poliamide),
material ceramic, grafit.
Materialele antifricţiune trebuie să aibă următoarele proprietăţi:
 să aibă temperatură de topire superioară temperaturii de funcţionare a lagărului;
 să aibă conductibilitate termică mare;
 să aibă coeficient de dilatare apropiat de cel al materialului suport;
 să fie ieftine.
Materialele pentru cuzineţi trebuie să prezinte o serie de proprietăţi: mecano-tribologice,
termice, tehnologice, economice.
Proprietăţi mecano-tribologice: coeficient de frecare cu materialul fusului cât mai mic;
rezistentă la uzare; rezistentă la oboseala de contact; conformabilitate – proprietatea de a îngloba
particule dure; rezistenţă la gripare si coroziune; aderentă cu lubrifiantul.
Proprietăţi termice: conductibilitate termică mare, pentru evacuarea căldurii produse
prin frecare; coeficient de dilataţie termică apropiat de cel al oţelului, pentru a evita variaţii mari
ale jocului din lagăr.
Propietăţi tehnologice si economice: costuri de execuţie şi asamblare mici; deoarece
materialele antifricţiune metalice sunt scumpe şi deficitare, se impune aplicarea acestora în
straturi cât mai subţiri, cu o bună aderenţă la materialul de bază.
Pentru alegerea materialelor lagărelor, trebuie să se ţină seama de următoarele condiţii:
 spre a evita factorii care favorizează gripajul între materialul fusului şi cel al
cuzinetului, trebuie să existe o afinitate cât mai redusă;
 pentru a proteja fusul împotriva uzurii, rezistenţa acestuia trebuie să fie de 2-4 ori
mai mare decât a cuzinetului;
 coeficientul de frecare al materialelor care compun cupla trebuie să fie cât mai
mic;

9
  materialele suprafeţelor cuplei trebuie să aibă o bună absorbţie a lubrifiantului,
dar şi o refacere rapidă a peliculei;
 temperatura de înmuiere a materialelor trebuie să fie superioară temperaturii de
funcţionare a lagărului;
 conductivitatea termică să fie bună, pentru a uşura transferul de căldură,
asigurând astfel o bună răcire a acestuia.
Materialele feroase (fonta cenusie – Fc, fonta cu grafit nodular – Fgn, fonta maleabila –
Fma si Fmn) se recomandă pentru cuzineţi monolit, în cazul vitezelor si presiunilor reduse; se
impune ca fusurile arborilor să fie cementate si rectificate.
În cazul solicitărilor dinamice, se recomandă oţelul grafitizat.
Materialele neferoase cuprind, în principal, bronzuri si compoziţii pentru lagăre.
Bronzurile pentru lagăre (pe bază de Cu-Sn, Cu-Pb, Cu-Pb-Sn, Cu-Al), turnate, se
recomandă la cuzineţi monolit si multistrat, la presiuni si viteze ridicate.
Compoziţiile pentru lagăre (aliaje Y-Pb-Sn), turnate, se recomandă la presiuni si viteze
ridicate, iar cele pe bază de aluminiu (Al-Sn, Al-Pb, Al- Pb-Cu), placate, se recomandă la
cuzineţi subţiri, la viteze si presiuni ridicate şi sunt rezistente la solicitări variabile; alte aliaje (pe
bază de Ag, Zn, Mg,) au utilizări restrânse.
Materialele sinterizate moi (pe bază de Fe-C, Fe-Cu, Cu-Pb, Cu-Pb-Sn) se recomandă
pentru cuzineţi masivi (poroşi – autolubrifianţi) şi multistrat subţiri, placaţi (neautolubrifianţi).

1.3. LAGĂRE CU ROSTOGOLIRE

1.3.1. CLASIFICARE. FORME

CONSTRUCTIVE

Lagărele sunt definite ca organe

de maşini utilizate pentru susţinerea
arborilor sau a altor piese cu mişcare de
rotaţie, servind pentru preluarea
sarcinilor care acţionează asupra
acestora.
Dacă frecarea din interiorul

10

Fig. 5 Elementele componente ale unui rulment

lagărului este frecare cu rostogolire, lagărele se numesc lagăre cu rostogolire.
Rulmentul este elementul principal al lagărului cu rostogolire. Alături de rulment, în
componenţa lagărului cu rostogolire intră fusul arborelui, carcasa, elementele de fixare axială,
sistemele de ungere şi de etanşare.
Rulmenţii (fig. 5) sunt ansambluri independente, formate din: inel exterior (1), cu cale
de rulare la interior; inel interior (2), cu cale de rulare la exterior; corpuri de rostogolire (3) şi
colivie (4), care împiedică contactul dintre corpurile de rostogolire prin dispunerea
echiunghiulară a acestora.
La unele lagăre, pentru reducerea gabaritului radial, se utilizează rulmenţi fără inelul
interior sau fără ambele inele, caz în care se execută căi de rulare pe fusul arborelui şi, eventual,
pe carcasă.
Clasificarea rulmenţilor se face după o serie de criterii:
 După forma corpurilor de rostogolire (fig. 6), se deosebesc: rulmenţi cu bile (a),
rulmenţi cu role cilindrice (b), rulmenţi cu ace (c), rulmenţi cu role conice (d),
rulmenţi cu role butoi simetrice (e) sau asimetrice (f).

a b c d e f

Fig. 6. Corpuri de rostogolire

 Numărul de rânduri de dispunere a corpurilor de rostogolire împarte rulmenţii în

rulmenţi cu corpurile de rostogolire dispuse pe un rând, pe două rânduri sau pe
mai multe rânduri ;
 După capacitatea de preluare a deformaţiilor unghiulare se deosebesc rulmenţii
obişnuiţi (care pot prelua abateri unghiulare foarte mici) şi rulmenţi oscilanţi (cu
capacitate ridicată de preluare a abaterilor unghiulare) ;
 Direcţia sarcinii principale preluate împarte rulmenţii în : rulmenţi radiali (preiau
sarcini radiale şi, eventual, sarcini axiale mici), rulmenţi axiali (preiau sarcini
axiale), rulmenţi radial-axiali (preiau, în principal, sarcini radiale, dar şi sarcini
axiale), rulmenţi axial-radiali (preiau, în principal, sarcini axiale, dar şi sarcini
radiale) ;

11
  După construcţia şi materialul coliviei, se deosebesc rulmenţi cu colivie ştanţată
(din tablă de oţel) sau cu colivie masivă (din textolit, alamă, duraluminiu etc.) ;
 După elementele de etanşare cuprinse în construcţia rulmentului, rulmenţii pot fi:
neetanşaţi (fără sisteme de etanşare proprii), etanşaţi (umpluţi cu unsoare
consistentă şi prevăzuţi, între inele, pe ambele feţe, cu discuri din materiale
nemetalice), protejaţi (umpluţi cu unsoare consistentă şi prevăzuţi, între inele, pe
ambele feţe, cu discuri din materiale metalice) ;
 După valoarea jocului radial se deosebesc rulmenţi cu joc radial normal, mărit sau
micşorat, joc determinat de precizia de execuţie care poate fi normală sau ridicată.

1.3.2. MATERIALE. AVANTAJE ȘI DEZAVANTAJE

Materialele destinate inelelor şi corpurilor de rostogolire trebuie să îndeplinescă o serie

de condiţii : rezistenţă mare la solicitarea de contact ; rezistenţă mare la uzură ; tenacitate.
Oţelurile care îndeplinesc cel mai bine aceste condiţii sunt oţelurile aliate cu crom, care
conţin aproximativ 1% carbon şi 1,3…1,65% crom.
Alte elemente de aliere sunt manganul şi siliciul. Viteza de călire şi adâncimea de călire
sunt direct dependente de conţinutul de mangan.
Tratamentul termic de durificare este de călire (încălzire la 800ºC, menţinere 1 oră, răcire
în ulei) urmată de revenire joasă (încălzire la 170ºC, menţinere 3 ore, răcire în ulei preîncălzit la
70ºC).
După tratamentul termic, duritatea inelelor şi a corpurilor de rostogolire este de 63±3
HRC.
Unele firme producătoare de rulmenţi utilizează şi oţeluri de cementare, acestea
comportându-se bine la solicitări cu şocuri.
Pentru rezistenţă la temperaturi ridicate sau pentru rezistenţă la coroziune, se utilizează
oţeluri speciale înalt aliate, respectiv oţeluri anticorozive, aliate cu crom.
Inelele rulmenţilor se execută prin strunjire, urmată de rectificare. Semifabricatele
utilizate sunt de tip ţeavă laminată, pentru diametre exterioare mai mici de 20 mm şi obţinute
prin forjare, pentru diametre exterioare mai mari de 20 mm.
Forjarea se efectuează pe maşini automate. Ulterior semifabricatele forjate se supun unui

12
tratament termic de recoacere de globulizare (în cuptoare electrice) şi operaţiunii de sablare cu
alice din fontă pentru îndepărtarea ţunderului şi a eventualelor bavuri.
Strunjirea se face pe maşini automate. Înaintea operaţiei de strunjire a căilor de rulare se
rectifică plan bilateral inelele, pentru asigurarea bazelor tehnologice.
După strunjire se aplică tratamentul de durificare şi abia apoi se execută, în ordine,
rectificarea suprafeţelor laterale, a suprafeţelor cilindrice, a căilor de rulare şi superfinisarea
căilor de rulare. În final, rugozitatea suprafeţelor funcţionale este de 0,4 μm.
Bilele se obţin prin presare la rece (în prese speciale), urmată de pilire şi eventual
rectificare. Se continuă cu tratamentul termic de durificare, urmat de rectificare, lepuire şi
sortare.
Rectificarea şi lepuirea se execută cu discuri din fontă specială, cu soluţii abrazive de
Al2O3, Cr2O3 şi, în final, motorină. Se obţin rugozităţi de 0,04 μm.
Rolele se obţin prin debitare din bare, urmată de presare.
După tratamentul termic de durificare se continuă cu operaţiile de tobuire şi de rectificare
de eboşare a generatoarei rolei.
Principalele avantaje ale lagărelor cu rostogolire sunt :
 randament ridicat;
 capacitate mare de încărcare pe unitatea de lungime, deci gabarit axial redus ;
 consum redus de lubrifiant; întreţinere uşoară;
 interschimbabilitate, datorită standardizării internaţionale;
 pierderi mici prin frecare chiar la porniri si opriri, deci caldura putina degajata si
randament mai mare decât la cele cu alunecare;
 nu uzeaza fusul deoarece pe ele se monteaza unul dintre inelele rulmentului ;
 lubrefierea se face periodic si nu necesita nici un fel de supraveghere în timpul
functionarii
 jocul radial, respectiv axial foarte mic, ceea ce mareste precizia de lucru a
masinii;
 nu folosesc materiale deficitare; se monteaza relativ usor, se înlocuiesc usor,
deoarece sunt standardizati;
 nu se rodeaza în exploatare;

Dezavantajele lagărelor cu rostogolire sunt:

13
  gabarit radial relativ ridicat;
 costul este relativ ridicat
 durabilitate scăzută la funcţionarea cu turaţii foarte mari sau în prezenţa şocurilor
şi vibraţiilor;
 nu pot functiona la turatii si sarcini foarte mari, deoarece ar rezulta dimensiuni
radiale foarte mari, fiind necesari rulmenti speciali si nu de serie ;
 la turatii mari produc vibratii si zgomot;
 nu se pot monta decât pe la capete ;

În prezent, lagărele cu rostogolire constituie principalul tip de lagăr utilizat în construcţia

de maşini, domeniile de folosire fiind limitate doar de necesitatea realizării unor turaţii foarte
mari sau de prezenţa şocurilor şi vibraţiilor.

CAPITOLUL II

TEHNOLOGIA ASAMBLĂRII LAGĂRELOR

Lagărele sunt organe de maşini pe care se sprijina fusurile arborilor sau osiilor.
Rotaţia arborelui în jurul axe aduce dupa sine o mişcare relativă intre fus şi lagăr,care
poate fi realizată direct,prin alunecare, sau indirect, prin rostogolirea unor corpuri de revoluţie
intermediare. În primul caz lagărul se numeşte lagăr cu alunecare, iar cel de-al doilea, lagăr cu
rostogolire (rulment).

2.1. ASAMBLAREA LAGĂRELOR CU ALUNECARE

Lagărele cu alunecare sunt utilizate în cazul existenţei condiţiilor grele de lucru, ca

şocuri, lovituri, vibraţii etc. În funcţie de poziţia arborelui care se sprijină pe ele, lagărele cu
alunecare se împart în doua mari categorii :
 lagăre pentru arbori orizontali ;
 lagăre pentru arbori verticali, numite si crapodine.

2.1.1. ASAMBLAREA LAGĂRELOR CU ALUNECARE PENTRU ARBORI

14
 ORIZONTALI

Din punct de vedere constructiv, cel mai simplu tip de lagăr se prezintă sub forma unei
găuri cu diametrul egal cu cel al fusului, executată in corpul lagărului.
Pentru a micșora frecarea,in lagăr se introduce bucşa 1 numita cuzinet,din bronz,fontă
sau alt material antifricţiune (fig. 7,a).
O construcţie perfecţionată folosește lagăre cu capac (fig. 7,b), compuse din corpul 1,
capacul 2 şi cuzinetul secţionat 3.
Capacul pins de corp prin şuruburi permite montarea si demontarea uşoară şi rapidă a
arborelui, precum şi ajustarea jocului dintre cuzinet şi arbore. Între cele două jumătaţi ale
cuzinetului, uneori, se introduc adaosuri de reglare a jocului, fomate din foi subţiri de alamă sau
oţel.
Tehnologia de montaj a lagarelor cu alunecare pentru arborii orizontali este determinată
de construcţia cuzineţilor.
Astfel la lagărele de tip bucşă, asamblarea constă din presarea bucşei in corpul lagărului,
folosindu-se un dorn de ghidare şi centrare.

Fig. 7 Lagăre cu alunecare

Asamblarea lagărelor cu capac necesită o atentie deosebită, pentru a se asigura jocul

necesar între cuzinet şi fus.
Un joc prea mic poate duce la frecari aşa de mari încât căldura produsă poate provoca
topirea materialului cuzinetului.
Cuzineţii se montează în locaşurile lor cu deosebită atenţie, pentru a se evita aşezarea lor
deplasată, care duce, in timpul exploatării, la deformarea lor şi ovalizarea găurii pentru arbore.
Capacul lagărelui se centrează în corp cu ştifturi (fig. 8,a), prin canale (fig. 8,b) sau
15
cepuri (fig. 8,c) şi se fixează cu două sau mai multe prezoanae.
Ştifturile de impiedicare a rotirii se introduc prin presare cu ajutorul unui dorn, asupra
căruia se aplica lovituri uşoare de ciocan. Capacul se aşează pe prezoane cu mâna sau cu lovituri
uşoare, aplicate cu un ciocan de lemn pe mijlocul său, pentru a se evita introducerea lui
deplasată.
Cea mai simplă metodă de realizare a jocului necesar între fus şi cuzinet constă in
folosirea adaosurilor introduse între capac şi corp (fig. 8,b şi c).
Mărimea jocului se verificăcu cu calibru de interstiţii sau, când muncitorul are experienţă
suficientă, prin rotirea arborelui cu mâna. Dacă jocul nu este corespunzător, el se modifică prin
schimbarea adaosurilor. La lagărele de dimensiuni mari jocul se reglează prin strângerea unor
şuruburi prevazute în acest scop în corpul lagărului,cu ajutorul carora cuzinetul este apăsat
asupra fusului. După terminarea asamblării lagărului se verifică ungerea urmărindu-se daca în
timpul funcţionării uleiul pătrunde între suprafeţele în frecare.

Fig. 8. Împiedicarea deplasării capului lagărului

Demontarea lagărelor se face în ordine inversă faţă de montarea lor.
Cuzineţii se demontează prin deşurubarea şuruburilor de asigurare sau prin scoaterea
ştifturilor de fixare.

16
Fig. 9 Răzuirea cuzineţilor Fig. 10 Alinierea lagărelor cu ajutorul unei corzi
1-lagăre; 2-batiu; 3-coardă de pian; 4-rolă; 5-greutate

Cuzineţii dintr-o bucată se scot din corpul lagărului cu dispozitive speciale de demontare
sau prin incalzirea corpului.Nu este permisă scoaterea prin ciocănire cu un dorn.
O problema specifică asamblării la lagărele cu alunecare,care apare mai ales la lucrările
de reparaţii şi uneori,la montarea lagărelor noi constă în ajustarea cuzineţilor.
Acesta se face prin răzuire (fig. 9), utilizându-se răzuitoare triunghiulare cu unghiul de
tăiere de 60-70°. O problemă deosebită apare la alinierea lagărelor separate care sprijină acelaşi
arbore (arbori cu mai mult de două fusuri-arbori cotiţi).
Dacă lagărele nu sunt coaxiale ,fusurile se aşează înclinat pe cuzineţi, apărând forţe mari
de frecare, uzura neuniformă a cuzineţilor şi posibillitatea ruperii arborelui. De aceea, la
transmisii pe distanţă mare se folosec lagăre cu alunecare oscilante.
Alinierea lagărelor se face cel mai uşor cu dispozitive optice de control (te tipul
teodolitului), putându-se utiliza şi mijloce mai simple, cum sunt dornurile de control şi ceasurile
comparatoare sau cu ajutorul unor corzi.
Coaxialitatea lagărelor cu diametrul alezajului mai mare de 150 mm se regleză cu
ajutorul unei corzi de pian, cu grosimea de 0,1-0,25 mm. Un capăt al corzii se fixează în aşa fel
încât să coincidă cu axa primului lagăr (fig.10).
Coarda se trece prin lagărele care se reglează, apoi peste o rolă şi se întinde cu o
greutate. Rola face parte dintr-undispozitiv care permite reglarea ei pe orizontală si verticală,
ceea ce asigură corzii aşezarea in poziţia în care trebuie să se afle axa alezajului ultimului lagăr.
Lagărele intermediare se amplasează pe orizontală şi verticală,astfel încât axele lor sa
coincidă cu coarda.

2.1.2. ASAMBLAREA LAGĂRELOR CU ALUNECARE PENTRU ARBORI

VERTICALI

Aceste lagăre sunt folosite la maşini cu turaţii şi sarcini mici, arborele vertical fiind
susţinut de două lagăre:unul inferior şi altul superior.
Crapodina (fig. 11) este formată dintr-o bucşă 2 care are rolul de cuzinet, în care se roteşte
arborele 1. Bucşa 2 se sprijină pe o placă de alunecare 3 prin intermediul căreia se transmit

17
forţele axiale la corpul 4 al maşinii.
La montajul crapodinei trebuie asigurată coaxialitatea arborelui cu bucşa şi poziţia verticală a
arborelui.

1 – arbore;

2 – bucșă;

3 – placă de alunecare;

4 – corpul mașinii

Fig. 11. Crapodina

2.2. MONTAREA LAGĂRELOR CU ROSTOGOLIRE

Montarea rulmenţilor comportă trei faze distincte: pregătirea rulmenţilor, montarea

propiu-zisă şi verificarea montării.
Pregătirea montării rulmenţilor constă în verificarea tipului şi a seriei conform
documentaţiei tehnice. La arbori se verifică coaxialitatea fusurilor cu axa arborelui, ovalitatea şi
conicitatea acestota. Pe suprafeţele de montare ale fusurilor nu se admit urme de
lovituri,coroziune sau zgârieturi.
Dacă există,acestea se indepartează prin şlefuire
fină cu pânză abrazivă,iar petele de coroziune,cu
oxid de crom.Partea frontală a umeriilor
trebuien sa fie perpendiculară pe axa fusului şi
fără zgârieturi,bavuri sau urme de
lovituri,pentru ca inelul rulmentului să poată fi
introdus până la capătul fusului şi să adere la
umărul de sprijin.
Montarea propiu-zisă a rulmenţilor constă din presarea,fixarea şi etanşarea acestora.
Rulmenţii se pot monta la rece prin batere sau presare sau prin batere sau presare sai prin
18
incălzire prealabilă.
Montarea prin batere este posibilă dacă se foloseşte un dispozitiv de tipul celui
reprezentat in figura (12,a) care permite solicitarea inelelor pe intreaga lor uprafată frontală.Dacă
montarea se face pe un singur element(pe ax sau carcasă),apăsarea se exercită asupra unui singur
inel(cel interior,respectiv exterior).
a b

Fig. 12. Dispozitive pentru montarea rulmenților Fig. 13. Montarea rulmenților axiali
Daca asamblarea rulmenţilor se face simultan în ambele elemente,se foloseşte acţionarea
pe ambele inele(v. fig. 12,a) realizată cu bucşa din material moale 1 şi şaiba 2.

Montarea rulmenţilor se realizează mult mai corect şi mai comod cu ajutorul preselor de
diferite tipuri (cu şurub,cu cremalieră,hidraulice etc.).
În figura (12,b) este reprezentată montarea unui
rulment prin presare folosindu-se o presă cu cremalieră.
Montarea la cald se aplică în cazul rulmenţilor
de dimensiuni mari la care se prevăd ajustaje cu
strângeri mari.Pentru aceasta, rulmenţii se încalzesc într-
o baie de ulei, la temperatura de 80-90°C, se apucă cu
cleşti speciali şi se introduc pe arbore. Apăsarea se face
cu ajutorul unei prese. Montarea rulmenţiloraxiali nu
reprezintră dificultăţi,fiind,în general mai simplă decât aceea a rulmenţilor radiali.
Inelul superior 1 (fig. 13) se montează pe arbore cu strângere iar inelul inferior 2, cu un
mic joc,care asigură o autoreglare radială.În schimb,inelul inferior este fixat prin strângere în
carcasă,împiedicându-se astfel rotirea lui o dată cu bilele.

19
 Fixarea rulmenţilor se face cu scopul de a împiedica rotirea inelelor pe arbori sau în
carcase şi împotriva deplasărilor axiale.Fixarea contran rotirii inelelor pe arbori şi in carcase se
realizează de la sine,prin introducerea acestora cu ajustaje cu strângere.
Fixarea contra deplasărilor axiale se realizează prin frecarea ce rezultă din presarea
rulmenţilor pe ax sau în carcasă şi foarte des prin piuliţe de siguranţă,capace etc.
Asigurarea inelului interior se poate face prin piuliţe înşurubate pe arbore cu ajutorul
unor bucşe conice extensibile (fig. 14).

Fig. 14. Fixarea unui rulment radial, cu două rânduri

de bile prin intermediul unei bucșe conice extensibile

Fig. 15. Sisteme de etanșare Fig. 16. Prese pentru demontare rulmenți

Asigurarea inelului exterior se poate face prin piuliţe înşurubate în carcasa sau mai
frecvent, prin intermediul capacelor laterale ce asigură şi etanşarea (fig. 15).
Etanşarea rulmenţilor are drept scop împiedicarea pătrunderii murdariei şi prafului în
interiorul lagărului,precum şi a ieşirii lubrifiantului.
Atunci cînd viteza periferică a fusului este mică (ʋ˂5 m/s), se face etanşarea cu

20
alunecare, folosindu-se garnituri din pâslă sau fetru (fig. 15,c).
În cazul în care viteza periferică a fusului este mare (ʋ>5 m/s), se utilizează etanşarea fără
alunecare, realizată cu ajutorul degajărilor, a labirinturilor, sau a inelelor deflectoare de ulei.
La efectuarea ungerii se va ţine cont că lipsa lubrifiantului provoacă distrugerea
rulmentului, dar şi excesul de lubrifiant este dăunator, deoarece provoacă încalzirea lagărului.
Verificarea montării rulmenţilor se face la probele finale ale maşinii.
În cazul unui montaj corect, funcţionarea rulmentului este liniştită şi fără şocuri,iar
temperatura lagărului se menţine în limitele admisibile.
Demontarea rulmenţilor în vederea revizuirii sau înlocuirilor se face cu deosebită
precautie. Dacă rulmentul trebuie înlocuit, îndepartarea de pe arbore se face bătând inelul cu un
ciocan şi un dorn. Dacă însă rulmentul se va remonta, se demontează îngrijit, folosindu-se prese
de tipul celor prezentate în figura 16.
Pentru a se putea utiliza asemenea dispozitive,diametrul umerilor de sprijin ai arborilor
trebuie să fie mai mic decât diametrul exterior al inelului interior de la rulment.dacă această
condiţie nu este îndeplinită încă de la montare,trebuie prevazute locaşuri pentru sprijinirea
capetelor ghearelor preselor sau sî se interpunî o şaibă înainte de a se introduce rulmentul între
umîrul arborelui şi inelul său interior.
Demontarea rulmenţilor mari, fixaţi cu strângeri puternice,se poate face prin metoda
presării cu ulei , în mod similar asamblării.

CAPITOLUL III

NORME DE SĂNĂTATEA ŞI SECURITATEA MUNCII ŞI P.S.I.

LA MONTAREA – DEMONTAREA LAGĂRELOR
La montarea – demontarea lagărelor, în afara normelor care se referă la asigurarea
condiţiilor normale de muncă (iluminare suficientă, ventilaţie eficientă, pardoseala adecvată etc.)
se avor respecta următoarele norme specifice:
 Se interzice funcționarea utilajelor fără apărători de protecție, montate pentru a feri
lucrătorii de părțile mobile ale utilajelor.
 Lucrările de montare – demontare a lagărelor se fac numai când utilajele sunt în stare
de repaus, pentru ca părțile în mișcare să nu producă accidente;
 Sculele folosite vor fi în perfectă stare de funcționare, fără crăpături, exfolieri
șuruburi și piulițe desfăcute, chei decalibrate etc.;
 Nu se vor utiliza scule (ciocane, dălți, șurubelnițe) care nu sunt bine fixate în coadă;
21
  Înainte de începerea lucrului se impune o verificare a uneltelor și dispozitivelor
mecanice, pneumatice sau electrice care sunt folosite în lucrările de montare și
demontare ;
 Sculele pneumatice folosite vor fi racordate la reţeaua de aer comprimat prin
regulatoare care să permită reglarea presiunii la valoarea prescrisă;
 Sculele electrice folosite vor fi in stare de funcțioinare, cablul de alimentare va fi in
perfectă stare, prizele folosite vor fi legate la pământ;
 Se vor folosi echipamente de protecţie corespunzătoare lucrării, format din: ochelari
de protecţie (când este cazul), mănuşi, cască;
 Pentru lucrări de demontare-montare se vor folosi numai dispozitive speciale;
 Uleiul golit din rezervorul utilajului (unde este cazul) se va depozita în spații special
amenajate.
 Se interzice accesul cu foc deschis în spațiul de depozitare a uleiurilor sau a
vaselinelor
 În apropierea locului de muncă, se va amplasa un post de prim ajutor;
 Se interzice fumatul in spatiile de lucru, se vor amenaja spatii speciale pentru fumat;
 Locul de muncă se va asigura cu echipamente de prevenire şi stingere a incendiilor,
cu stingătoare, hidranţi interiori.

BIBLIOGRAFIE

[1]. Atanasiu M., Drobotă V., Stere N., Rezistenţa materialelor şi organe de maşini, Manual
pentru clasele a X-a şi a XI-a licee industriale, Editura Didactică şi Pedagogică.,
Bucureşti, 1984.
[2]. Mărginean V., Morar I., Teodorescu D., Utilajul şi tehnologia meseriei, construcţii de
maşini, Manual pentru clasele a IX-a şi a X-a licee industriale, Editura Didactică şi
Pedagogică, R.A., Bucureşti, 1993.
[3]. Pavelescu M., Pavelescu S., Asamblări mecanice. Manual pentru clasa a XI-a rută
directă şi clasa a XIII-a rută progresivă, Editura Didactică şi Pedagogică, R.A.,
Bucureşti 2007.
[4]. Gheorghe I., Paraschiv I., Huzum N., Mașini și utilaje industriale, Manual pentru

22
 clasele a XI-a și a XII-a licee industriale, Editura Didactică și Pedagogică, București
1980 .
[5]. Pleșoianu D., Bratu V., Utilajul și tehnologia meseriei, mecanic întreținere și reparare
mașini și utilaje de construcții – montaj, Manual pentru clasele a XI-a și a XII-a licee
industriale, Editura Didactică și Pedagogică R.A., București 1993.

23