GESTIONAREA UNEI SITUAȚII DE CRIZĂ ÎNTR-O

INSTITUȚIE PUBLICĂ
În mediul de afaceri, ca şi în viaţa cotidiană, crizele apar în tot atâtea forme ca şi
o simplă viroză. Este dificil să observi şi să distingi particularităţile acestora dintr-
un spectru atât de larg. Cu toate acestea, din universul crizelor, mass-media
selectează pe cele mai „dure”: dezastrele, soldate cu pierderi de vieţi omeneşti.
Dar ce sunt crizele? Conform unor autori „crizele sunt consecința inevitabilă a
amestecului statului în activitatea piețelor; alții vor afirma că ele apar pentru că
statul nu s-a amestecat suficient. Iar alții vor susține că nu există baloane sau
boomuri iluzorii: piețele sunt perfect eficiente, deci dacă prețul locuințelor se
dublează sau se triplează în răstimpul a doar câțiva ani, după care se prăbușesc –
mă rog, nu e altceva decât reacția pieței la informații noi”.
Crizele din domeniul afacerilor sunt adesea produse de o proastă gestionare a
companiei. Cercetările întreprinse de institute profilate pe gestionarea crizelor au
ajuns la concluzia că majoritatea „evenimentelor rele” din mediul de afaceri,
reflectate cu savoare de mass-media, se datorează direct sau indirect unor decizii
ale echipei manageriale.
În cercetările, dezbaterile şi practicile recente din domeniul relaţiilor publice
situaţiile de criză sunt definite ca fenomene de întrerupere a funcţionării normale a
unei organizaţii şi ca momente de blocare sau de slabă organizare a schimbului de
informaţii dintre organizaţie şi publicul ei, intern şi extern. Crizele apar, în
consecinţă, ca fenomene care pot aduce daune unei organizaţii, atât în planul
pierderilor materiale, cât şi în acela al prestigiului social, prin deteriorarea imaginii
publice.
Orice instituţie sau organizaţie se poate confrunta cu o situaţie de criză, capabilă
să pună în pericol funcţionarea ei normală şi reputaţia de care se bucură într-o
anumită societate. Unele crize sunt previzibile şi pot fi prevenite, altele nu pot fi
banuite şi deci nici prevenite.
 Gestionarea crizei, presupune trasarea unei serii de măsuri apte să atenueze
efectele crizei și să oprească o eventuală degradare accelerată a valorilor sociale ori
patrimoniale expuse crizei. De vreme ce nicio criză nu seamănă cu alta, chiar dacă
putem pleca de la niște repere în construcția unui plan anticriză, nu deținem
controlul asupra factorilor care le generează și astfel nu putem aprecia în totalitate
magnitudinea colapsului, întinderea temporală și nici efectele pe care le poate
naște.

Soluțiile sau măsurile anticriză individuale sunt cele luate sau adoptate de

persoanele fizice sau juridice aflate în dificultate. Fără pretenția de oferi soluții, din
perspectivă individuală, orice persoană sau organizație care urmărește să facă față
vicisitudinilor generate de riscuri mari survenite, în primul rând, trebuie să
conștientizeze și, în al doilea rând, este necesar să-și asume starea precară în care
se află.

Odată ce existența crizei este certă, pasul firesc este acela al evaluării
(diagnosticării) efectelor acestei situații de vulnerabilitate, de la care să se plece
apoi în elaborarea unui document – planul anticriză – cu două obiective mari:
gestionarea (managementul) crizei și ieșirea din dificultatea (situația, starea)
produsă de criză.

În asemenea condiții, apare ca imperios planul anticriză, în cuprinsul căruia se

vor găsi scenariile de urmat. Planul urmează să vizeze două componente majore:
gestionarea (managementul) crizei și ieșirea din dificultatea produsă de criză. Chiar
dacă strategia definită nu poate surprinde toate variabile ce pot interveni pe
parcursul manifestării crizei, elementele tactice vor permite adaptarea planului pe
parcurs, fiind de preferat acțiunea în locul rămânerii în pasivitate și așteptării
momentului ca piața aflată în dificultate să-și revină de la sine. Astfel, reacția la
criză este extrem de importantă, deoarece dacă organizația este ezitantă față de un
demers necesar la momentul potrivit, ulterior orice replică este foarte probabil să
fie zadarnică.

Fiind direct implicați, este important ca toți angajații să înțeleagă rolurile lor
în timpul unei crize, oricât de îngreunată ar fi activitatea lor față de perioada
anterioară. Capacitatea organizației de a implementa rapid un plan de criză este o
măsură a succesului, căci reticențele personalului în asimilarea planului conduce la
mărirea efectelor dezordinii create și, în final, la haos.

O condiție esențială pentru gestionarea crizei este ca planul să fie realist,

credibil și, chiar dacă va afecta resursele și va lipsi organizația de anumite arii de
lucru, să conțină elemente sustenabile în vederea traversării crizei, în așa fel
încât să existe cât mai puține consecințe negative, și, în fond, să aibă aptitudinea
salvgardării afacerii. Pentru realizarea acestui deziderat, setul de măsuri ce vor fi
aplicate pentru fiecare etapă în parte va fi elaborat în mod detaliat.