INGINERIA VALORII
BIBLIOGRAFIE

• 1. BELOUS, V. Inventica . Editura “Gheorghe Asachi”, Iaşi, 1992  

• 2. BELOUS, V. Manualul inventatorului . Editura Tehnică, Bucureşti, 1990 
• 3. BRAN, P. Economica valorii. Editura Economică, Bucureşti, 1995 
• 4. CEAUŞU, I.   Agenda managerului . Vol. I. Oficiul de Informare şi Documentare, Bucureşti,
1992
• 5. CHEVALIER, J. Produits et analyse de valeur . Cepadeus - Editions, Toulouse, 1989
• 6. CIOCÂRDIA, C., UNGUREANU, I. Bazele cercetării experimentale în tehnologia construcţiilor
de maşini . Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1980 
• 7. CODREA, M. Contribuţii privind extinderea analizei valorii la pregătirea fabricaţiei în  
construcţia de maşini . Teză de doctorat. Institutul Politehnic Bucureşti, 1984 
• 8. CONDURACHE, Gh., RUSU, C.  Aspecte noi ale ingineriei valorii . Buletinul Conferinţei
Naţionale de Management, Iaşi, 1995 
• 9. CONDURACHE, Gh. Managementul valorii produsului. Editura Gh. Asachi, Iaşi, 1998  
• 10. CRUM. L.W. Ingineria valorii . (Traducere din limba engleză). Editura Tehnică,  
Bucureşti, 1976 
• 11. DOBROTĂ, N. ş.a. Dicţionar de economie. Editura Economică, Bucureşti, 1999 
• 12. GAGE, W.L. Practique de l’analyse de valeurs , Edit. Halmmes et Techniques, Paris, 1971
• 13. HAMMER, M. ş.a. Reingineringul întreprinderii . (Traducere din limba engleză). Editura
Tehnică, Bucureşti, 1996 
• 14. IONIŢĂ, I.   Analiza valorii . Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1984  
• 15. IONIŢĂ, I.  Ingineria valorii. Editura Economică, Bucureşti, 2000 
• 16. MAYNARD, B.H. Manual de inginerie industrială . Vol. II, III. (Traducere din limba engleză).
Editura Tehnică, Bucureşti, 1977 
• 17. MARTINESCU, I., POPESCU, I. Fiabilitate . Editura Gryphon, Braşov, 1995 
 

INGINERIA VALORII
• 18. MIHOC, Gh. ş.a. Teoria probabilităţii şi statistică matematică . Editura Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti, 1980 
• 19. MILES, D.L. Techniques of Value Analysis and Engineering . McGraw-Hill Book
Company, New York, 1972
• 20. ORĂNESCU, P. Analiza valorii . Academia “Ştefan Gheorghiu”, Bucureşti, 1979  
• 21. PECICAN, E. Econometrie . Editura ALL, Bucureşti, 1994  
• 22. PETRESCU, P., GHERASIM, T. Elemente de analiza valorii . Editura Academiei Române,
Bucureşti, 1981 
• 23. PLĂHTEANU, B. Ingineria valorii şi performanţa în creaţia tehnică. Editura Performantica, Iaşi,
1999
• 24. PRABHU, V. Value Analysis . Pergamont Press, Heading Hill Hall, Oxford, OX3, OBW,
England, 1986
• 25. RUMSINSKI, Z.I. Prelucrarea matematică a datelor experimentale . (Traducere din limba rusă).
Editura Tehnică, Bucureşti, 1974 
• 26. TEODORESCU, D. Metode stocastice optimizate . Editura Academiei, Bucureşti, 1982  
• 27. TIRON, M. Prelucrarea statistică şi informaţională a datelor de măsurare . Editura Tehnică,
Bucureşti, 1977 
• 28. TOVISSI, L. Metode statistice. Aplicaţii în producţie . Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică,
Bucureşti, 1982 
• 29. TUREAC, I., BUTISEACĂ, N., ORZEA, V.  Ingineria valorii. Editura LUX-LIBRIS,
Braşov, 2002
• 30. TUREAC, I., POPESCU, M., CIOARĂ, R.  Dezvoltarea durabilă şi reconceperea produselor în
construcţia de maşini. Editura Universităţii Transilvania, Braşov, 2001 
• 31. VASILIU, F. Metode de analiză a calităţii produselor . Editura Tehnică, Bucureşti,
1977
• 32. VODĂ, V.G.  Controlul durabilităţii produselor . Editura Tehnică, Bucureşti, 1981 
• 33. * * * STAS 11272/1 - 79. Analiza valorii. Noţiuni generale .
• 34. * * * STAS 11272/2 -79. Analiza valorii. Aplicarea metodei la produse
 

INGINERIA VALORII
OBIECTIVELE CAPITOLULUI I
Pentru început sunt prezentate principalele noţiuni privind conceptul de
inginerie a valorii şi principalele definiţii din literatura de specialitate.
 În continuare sunt prezentate cele patru principii de bază ale ingineriei
valorii precum şi particularităţile de abordare a activităţilor în ingineria valorii.
 În finalul capitolului se prezintă obiectivul principal şi obiectul de studiu al
ingineriei valorii.

1. ASPECTE GENERALE PRIVIND INGINERIA VALORII

1.1. SCURT ISTORIC 

Ingineria valorii, ca metodă de lucru, a apărut după cel de-al doilea război mondial. La
baza metodei au stat observaţiile şi experimentele efectuate la General Electric Company (SUA) în
vederea stabilirii posibilităţilor de înlocuire a unor materiale deficitare din structura diverselor
produse. Înlocuirea materialelor a impus în mod necesar alte schimbări, care vizau: reproiectarea
produsului, utilizarea altor tehnici şi tehnologii de lucru şi reorganizarea fabricaţiei. Coordonarea
activităţilor întregului proces de schimbare pentru noile condiţii a impus, la rândul său, elaborarea
unei metodologii şi conceperea unor tehnici adecvate care să conducă la obţinerea scopului
propus.
Cercetarea abordată în acest scop a fost întreprinsă de Lawrence D. Miles, care a luat în
considerare toţi factorii ce puteau duce la micşorarea costurilor de producţie. Rezultatele
cercetărilor s-au concretizat în elaborarea unui model de analiză funcţională şi sistemică a
produselor. Această metodologie a fost denumită ANALIZA VALORII.
 

INGINERIA VALORII

Rezultatele deosebit de bune, obţinute în ţara de origine, au stimulat managerii şi

specialiştii din cercetare-proiectare de pe alte continente, care au preluat experienţa deja
acumulată şi au aplicat metoda analizei valorii cu succese remarcabile. Mai întâi a fost
asimilată în ţările din Europa de Vest: Anglia, Franţa, Italia, Germania, Suedia, Olanda
şi apoi în continentul asiatic, mai ales în Japonia. Mai târziu a pătruns şi în ţările din
Europa centrală şi de Est: Cehia, Slovacia, Polonia, Ungaria, România, Rusia. În scurt timp
metoda a devenit obiectul unor standarde prin care au fost reglementate: definiţia, scopul,
metodele şi domeniile de aplicare. În Germania a fost elaborat primul standard de analiza valorii
 în anul 1973, în Austria în 1975, iar în România în 1979.
 Analiza valorii nu are caracteristicile unei ştiinţe. Ea reprezintă o metodă de lucru, un
ansamblu de tehnici şi procedee, inspirate sau asimilate din alte discipline. Ea abordează
produsele prin prisma funcţiilor pe care acestea le au şi prin care dobândesc anumite utilităţi
necesare societăţii. Valoarea, în sensul analizei valorii, este raportul dintre utilitatea
produsului şi costul producerii acestuia.

1.2. CONCEPTUL DE INGINERIA VALORII

1.2.1. Definirea conceptului  
Modalităţile şi tehnicile prin care L. D. Miles a stabilit valoarea de întrebuinţare a unui
produs existent în circuitul cerinţelor sociale, în vederea îmbunătăţirii acesteia, a fost denumită,
de autor, analiza valorii (A.V.). Acelaşi ansamblu de tehnici aplicate unui produs în faza de
concepţie-proiectare, a fost denumit mai târziu ingineria valorii (I.V.) . În lucrările de
specialitate se utilizează ambele denumiri, dar preponderent cea de analiza valorii.  
Denumirea de I.V. a fost introdusă cu scopul de a se preciza că analiza produsului trebuie
să se efectueze în faza de concepţie-proiectare a acestuia, când practic i se proiectează valoarea.
Ea s-a impus şi pentru a sublinia că nu analiza în sine, în sensul strict al noţiunii, constituie scopul
metodei, ci găsirea de soluţii tehnice, inginereşti, de a stabili şi a realiza valoarea optimă a
produsului în faza de concepţie şi proiectare. 
 

INGINERIA VALORII

Indiferent de faza în care se efectuează studiul produsului, desfăşurarea şi

finalizarea acestei activităţi nu este posibilă fără aportul substanţial al tehnicilor de
cercetare-proiectare. Atât în cazul abordării analizei unor produse existente, cât şi
 în cel al unora în faza de concepţie, studiile au două părţi [30]:  
partea de analiză, în care: la produsele existente se pun în evidenţă funcţiile inutile şi costurile
prea mari ale unor subansambluri în raport cu altele, în vederea eliminării sau reducerii lor, iar
la produsele nou concepute se preîntâmpină funcţiile şi costurile inutile în vederea asigurării
unui anumit nivel al valorii.

partea de elaborare a soluţiilor , care pot fi: de reconcepere pentru produsele existente,
urmărind îmbunătăţirea valorii de întrebuinţare a acestora, sau de concepere pentru produsele
nou create, având ca scop proiectarea unei valori optime, în concordanţă cu cerinţele pieţei. 

În fig. 1.1 se prezintă modelele, metodele şi teoriile pe care se bazează tehnicile de

lucru ale ingineriei valorii.
 

INGINERIA VALORII Teoria

mediului natural

Legile psihologiei şi
sociologiei

Teoria Teoria optimizării 

Met. activităţii
optimizării  creative proceselor muncii

INGINERIA VALORII

 Abordarea Fig.1.1
Legile funcţională 
Metodele Teoria eficienţei.
fizico- Modelele analizei
economice
analizei Teoria manag. economice (modelarea
inginereşti  funcţional  matematică) 

Teoria Legile
economice ale
proiectării 
producţiei
concurenţiale 
Metodă Teoria
program scop Sistemelor

Teorii filosofice
 

INGINERIA VALORII
1.2.2. Principiile de bază ale ingineriei valorii  
La baza elaborării metodologiei şi tehnicilor de operare în ingineria valorii stau
patru principii de bază [30]. Respectarea consecventă a acestora permite asigurarea
atingerii obiectivului fundamental al metodei. Aceste principii sunt:
I. Principiul concepţiei funcţionale ;
II. Dubla dimensionare a funcţiilor ;
III. Principiul “echilibrului” între valoarea de întrebuinţare şi costul de producţie ;
IV. Principiul concepţiei integrate .
• Potrivit principiului  concepţiei funcţionale , în ingineria valorii, produsele sau serviciile sunt
studiate pornind de la funcţiile pe care acestea trebuie să le realizeze. Concepţia constructivă a
produsului, sau de structură a serviciilor, se constituie ca rezultat al soluţiilor adoptate pentru
materializarea fiecărei funcţii. 
Fiecare funcţie considerată ca o componentă elementară de utilitate este concepută separat şi
materializată ca atare, urmând ca ea să se asambleze cu toate celelalte, prin subansamblurile
fizice ce le sunt specifice, urmând ca la un loc să alcătuiască produsul destinat satisfacerii unor
cerinţe sociale. Caracteristicile funcţionale determină pe cele structurale şi au importanţă mai
mare decât acestea.
Principiul concepţiei funcţionale este cel ce imprimă trăsătura caracteristică a ingineriei valorii.  
• Principiul dublei dimensionări  a funcţiilor are la bază considerentul că funcţiile produselor au
o dimensiune tehnică ce le caracterizează nivelul de performanţă, şi una economică, exprimată
prin cost. Ca urmare costul unei funcţii nu se raportează la subansamblul fizic care o
materializează, ci la aptitudinea acestuia de a o realiza la un anumit nivel de performanţă,
măsurabil. Costul total al produsului este suma costurilor tuturor funcţiilor acestuia.
• Principiul echilibrului între valoarea de întrebuinţare şi costul de producţie  asigură
realizarea unei înalte competitivităţi. Potrivit acestui principiu este necesar ca produsul să fie
astfel conceput şi realizat încât să aibă o valoare de întrebuinţare cât mai mare obţinută cu
costuri minime. Nu întotdeauna costurile funcţiilor sunt proporţionale cu contribuţia acestora la
valoarea de întrebuinţare. De aceea este necesară găsirea unui raport optim între funcţii şi
costurile de realizare a acestora. Optimizarea în sensul principiului prezentat mai sus constă,
practic, în maximizarea raportului dintre valoarea de întrebuinţare şi costul de producţie.  
 

INGINERIA VALORII
• Potrivit principiului concepţiei integrate  obiectul I.V. îl constituie un produs conceput
ca un sistem de funcţii, reunite într-un ansamblu cu valoare de întrebuinţare. Fac excepţie
produsele executate dintr-un singur element cum sunt: acul de cusut, mina de creion,
acul de trasat, dalta ş.a. Abordând produsul ca pe un sistem de funcţii, componentele
separate ale acestuia nu pot constitui obiect al analizei decât indirect. Un strung are
valoare de întrebuinţare socialmente necesară, în timp ce şurubul conducător este util
numai în cadrul ansamblului mecanismului de avans al acestuia. Un utilizator va cumpăra un
şurub conducător nu pentru a îl utiliza ca obiect separat, ci pentru a îl integra în mecanismul ce
realizează funcţia de avans longitudinal al maşinii-unelte respective.
1.2.3. Particularităţi de abordare a activităţilor în ingineria valorii  
Pornind de la tema de proiectare, în cadrul conceptului de ingineria valorii se procedează
prin tehnici specifice de operare mai întâi la stabilirea funcţiilor produsului, astfel încât el să
corespundă cererii pieţei, urmând ca apoi să se precizeze cu ce costuri pot fi realizate acestea.  
Scopul unei astfel de abordări este de a se găsi “zonele” în care se poate interveni, în faza
incipientă a studiului, pentru optimizarea raportului dintre valoarea de întrebuinţare şi costurile
produsului. O astfel de acţiune necesită studierea mai multor variante propuse pentru acelaşi
produs sau serviciu şi alegerea celei care corespunde cel mai bine scopului propus. Iniţierea
studiului într-o astfel de manieră prezintă unele particularităţi, care diferenţiază activitatea din
cadrul I.V. de cea obişnuită de cercetare -proiectare şi rezultă din aplicarea celor patru principii
menţionate mai înainte. Dintre aspectele particulare se remarcă următoarele: 
 găsirea soluţiilor pentru realizarea produsului, în spiritul celui de al treilea principiu
fundamental al I.V., implică atât necesitatea unor profunde cunoştinţe de specialitate, cât şi
utilizarea metodelor şi tehnicilor de stimulare a creativităţii;  
 studiul, în I.V., are ca obiect produsul marfă, dar poate fi aplicat - cu respectarea principiilor
metodei - atât pentru procese de producţie, cât şi pentru toate activităţile care necesită o
analiză ce urmăreşte valoarea raportului soluţie-cost;
 analiza oricărui produs, indiferent că este nou proiectat sau există deja şi trebuie
 îmbunătăţit, este abordată pornind de la principiul potrivit căruia funcţiile sunt cele care
determină structura şi soluţiile constructive ale acestuia; 
 

INGINERIA VALORII

 caracteristicile produsului, prin care se exprimă nivelul de realizare a funcţiilor, sunt

măsurabile şi exprimă, practic, dimensiunile tehnice ale acestuia; 
  în cadrul analizei valorii costurile de fabricaţie sunt raportate la funcţiile produsului şi
nu la componentele fizice ale acestuia, urmărindu-se cât costă fiecare funcţie şi nu
cât costă subansamblul prin care ea se materializează. 
Cunoaşterea costului fiecărei funcţii, în concordanţă cu soluţiile tehnice prin care este
materializată, asigură studierea produsului atât sub aspect tehnic, cât şi economic şi permite
găsirea valorii optime a raportului valoare de întrebuinţare-cost de producţie. 
Conform STAS 11272/1-79, principalele caracteristici ale metodei sunt:
 utilizează analiza sistemică a funcţiilor conform principiului I; 
 se bazează pe munca de grup, interdisciplinară, care se desfăşoară în conformitate cu un
plan de lucru prestabilit;
 apelează la tehnici de lucru analitice şi intuitive, precum şi la alte metode, tehnici şi
procedee specifice cercetării ştiinţifice şi proiectării, ca: modelarea matematică, sondajul
statistic, analiza tehnico-economică ş.a. 
1.3. OBIECTIVUL PRINCIPAL ŞI OBIECTUL DE STUDIU AL INGINERIEI VALORII  
Prin întregul ansamblu de activităţi pe care le integrează, prin tehnicile şi metodele care se
aplică în I.V., se urmăreşte introducerea pe piaţă a unor produse, servicii etc., care să satisfacă
 într-o măsură mai mare cererea utilizatorilor. Atingerea acestui scop implică realizarea
următoarelor componente [30]: 
• stabilirea valorii de întrebuinţare la nivelul cerinţelor utilizatorilor; 
• preţ de vânzare stimulativ, rezistent la concurenţă şi practicat pe o piaţă cât mai extinsă;  
• produsul nou creat să înglobeze aptitudini care să-i permită modernizarea cu costuri minime; 
• stabilirea la o cotă limită a cheltuielilor de asimilare, de fabricaţie şi desfacere;  
• eliminarea costurilor inutile;
• reducerea costurilor de producţie cu un anumit procent, prestabilit în cazul produselor noi. 
 

INGINERIA VALORII

Obiectivul principal  este realizat dacă produsului nou creat i s-a proiectat acea
valoare care este impusă de cererea utilizatorilor. Relaţia fundamentală care certifică
proiectarea unui produs, în sensul celor de mai sus, este relevată prin raportul dintre
valoarea de întrebuinţare Vi a acestuia şi costul de producţie Cp ,  care trebuie să fie
cât mai mare, adică: 
 Vi /Cp max (1.1)
Se consideră că valoarea raportului (1.1) este optimă dacă se obţine ca rezultat al
optimizării tuturor rapoartelor dintre valorile de întrebuinţare şi costuri, conform relaţiei:  
S vii / cpi max (1.2)
 în care vi sunt valori de întrebuinţare ale produsului, 
ci - costurile de realizare a valorilor de întrebuinţare. 
Dacă se ia în considerare şi cea de -a treia dimensiune a funcţiilor produselor, devine
oportună optimizarea relaţiei (1.2) nu numai prin prisma performanţelor şi costurilor, ci şi prin cea
a relaţiei cu mediul ambiant. În aceste condiţii relaţia (1.2) devine: 
S vii / cpi optim (1.3)
 Atingerea obiectivului principal al I.V., exprimat prin relaţiile (1.1), (1.2) şi (1.3), implică
 între altele, necesitatea depistării tuturor cheltuielilor inutile, precum şi stabilirea costurilor
minime.
O particularitate de bază a studiilor de I.V. este aceea că pe baza acestora trebuie să se
ajungă la soluţii prin care se realizează reduceri ale costurilor cu minim 30% faţă de momentul
 începerii studiului.
Obiectul de studiu  în cadrul I.V., potrivit STAS 11272/79-1, îl poate constitui:
• un produs nou sau părţi ale acestuia care îndeplinesc una sau mai multe funcţii; 
• tehnologii sau părţi ale acestora; 
• o activitate sau o succesiune de activităţi; 
• un obiectiv de investiţii. 
 

INGINERIA VALORII

 Aplicaţie. 
Un autovehicul de transport având sarcina utilă de 8 tone este
supus unui studiu de analiză a valorii. După efectuarea studiului s -a ajuns la concluzia
că trebuie îmbunătăţite trei din principalele sale subansambluri: bordul, puntea şi axa
faţă. Pe baza soluţiilor tehnice propuse, în cea de a doua parte a studiului, pentru
îmbunătăţirea celor trei subansambluri a rezultat scăderea costului total al acestora
de la Cp1 = 5454 RON, cât era la momentul iniţial, la Cp2 = 3618 RON, costul nou. 
Reducerea de cost în urma analizei valorii şi stabilirii noilor soluţii este:  

R = [(Cp1 –  Cp2) / Cp1] x100 = [(1 –  3618 / 5454)] x 100 = 36,6 %

 Această reducere se consideră satisfăcătoare. În cazurile în care rezultă

reduceri mai mici de 30% se reiau cercetările şi se găsesc soluţii care conduc la
încadrarea costului de producţie în limitele propuse.