Prezintă, în minimum 50 de cuvinte, semnificaţia textului următor, evidenţiind
două aspecte ale genului epic:
„Puntea se sprijinea pe două picioare înfipte în mijlocul iazului, destul de
înalte şi avea pe o parte o subţire balustradă de lemn. Pentru a-i încerca soliditatea, Matei trecu primul. Puntea se legăna, lemnul nu era perfect pe toată întinderea lui. Oprit pe malul dimpotrivă, o aştepta să vină. Sălciile aruncau pe faţa şi pe braţele ei o transparentă umbră verzuie. Era foarte atentă la fiecare pas, dar fără crispare. Ochii doar îi străluceau mai puternic. Când ajunse la capăt, îi întinse mâna să coboare. Când amândouă înaltele ei picioare fură în iarbă, lângă el, Matei dădu brusc drumul mâinii pe care o ţinuse. — Vezi aerul? o întrebă. — Nu, spuse ea, privind nedumerită împrejur. — Eu îl văd, spuse el mai depărtându-se un pas. Este aici, între noi doi, ca un zid de sticlă, cu neputinţă de trecut. — De ce chiar aşa de cu neputinţă? râse ea”. (Matei Iliescu, de Radu Petrescu)