Subiectul VI.

Banca Centrală
6.1. Provenienţa şi evoluţia Băncii Centrale
6.2. Statutul şi forma de organizare a Băncii Centrale
6.3. Funcţiile Băncii Centrale
6.4. Operaţiunile Băncii Centrale: active şi pasive
Termeni-cheie: bancă de emisiune, guvernator, bancher al statului, bancă a băncilor, centru
valutar, rata dobânzii, rezerve minime obligatorii, legislație bancară.

Competențe:
- cunoașterea provenienţei băncii centrale;
- urmărirea și descrierea evoluţiei băncii centrale;
- ilustrarea structurii organizatorice a băncii centrale;
- evaluarea funcţiilor băncii centrale;
- descrierea atribuțiilor băncii centrale;
- ilustrarea
- analiza şi compararea operaţiunilor active şi pasive ale băncii centrale.

6.1. Provenienţa şi evoluţia Băncii Centrale

În fiecare stat funcţionează câte o bancă centrală organizată de stat. Ea are ca scop
efectuarea politicii monetar-creditare în economie, deţine monopolul emisiunii de bancnote,
reglează masa monetară, efectuează control asupra funcţionării instituţiilor creditare, îndeplineşte
funcţia de “bancă a băncilor”, păstrează rezervele valutare şi de aur ale statului, etc.
În diferite state ele se numesc diferit: Bancă Centrală, Bancă de Stat, Bancă Populară,
Bancă Naţională, etc.
Prima bancă centrală a apărut în Anglia în 1664, însă, răspândirea băncilor centrale a avut
loc la începutul secolului XX. Istoric, ele au apărut ca companii acţionare, înzestrate cu
obligaţiuni speciale. Acestea erau cele mai mari instituţii creditare, care îndeplineau funcţiile de
bancă centrală. Deseori, capitalul băncii centrale aparţine statului, însă acţionari pot fi băncile
comerciale şi instituţiile financiare. În multe ţări, aceste bănci sunt în supunere nemijlocită a
parlamentului sau a comisiei bancare speciale, constituită de organul legislativ.
La 4 iunie 1991 prin Decretul preşedintelui Republicii Moldova nr. 122 din 4 iunie 1991
"Cu privire la Banca Naţională a Moldovei", Banca Republicană din Moldova a Băncii de Stat a
URSS a fost reorganizată în Banca Naţională a Moldovei. La 11 iunie 1991 Parlamentul
Republicii Moldova a adoptat Legea cu privire la Banca Naţională de Stat a Moldovei, iar la 12
iunie 1991 Legea cu privire la bănci şi activitatea bancară. Aceste acte legislative au stat la baza
constituirii şi dezvoltării iniţiale a sistemului bancar din Republica Moldova.
La 29 noiembrie 1993 a fost întrodusă moneda naţională – leul moldovenesc, fapt ce a
permis asigurarea independenţei monetar-financiare a statului şi promovarea unei politici
economice eficiente în Republica Moldova.
Reformele structurale au generat creşterea rolului şi extinderea funcţiilor Băncii Naţionale
a Moldovei şi ale băncilor comerciale în economia naţională, ceea ce a impus necesitatea unor
completări şi modificări esenţiale în legislaţia bancară. Pornind de la aceasta, Parlamentul
Republicii Moldova a adoptat la 21 iulie 1995 Legea cu privire la Banca Naţională a Moldovei,
conform căreia a fost stabilit obiectivul principal al Băncii Naţionale a Moldovei – realizarea şi
menţinerea stabilităţii monedei naţionale prin stabilirea condiţiilor pieţelor monetare, de credit şi
valutare. Un fundament pentru funcţionarea durabilă a sistemului bancar l-a constituit Legea
instituţiilor financiare, adoptată concomitent cu noua Lege cu privire la Banca Naţională a
Moldovei.
Odată cu schimbarea tendinţelor globale în activitatea băncilor centrale a apărut necesitatea
operării modificărilor în activitatea Băncii Naţionale a Moldovei. În acest context, la 30 iunie
2006 Parlamentul Republicii Moldova a aprobat modificările la Legea cu privire la Banca
Naţională a Moldovei prin care a fost prevăzut un nou obiectiv fundamental – asigurarea şi
menţinerea stabilităţii preţurilor. Fără prejudicierea obiectivului său fundamental, Banca
Naţională trebuie să promoveze şi să menţină un sistem financiar bazat pe principiile pieţei şi să
sprijine politica economică generală a statului.
 În prezent, Banca Naţională a Moldovei are următoarele atribuţii de bază: stabileşte şi
promovează politica monetară şi valutară în stat, acţionează ca bancher şi agent fiscal al statului,
activează ca organ unic de emisiune a monedei naţionale, autorizează, supraveghează şi
reglementează activitatea instituţiilor financiare, păstrează şi gestionează rezervele valutare ale
statului, supraveghează sistemul de plăţi în republică şi facilitează funcţionarea eficientă a
sistemului de plăţi interbancare, întocmeşte balanţa de plăţi a statului, efectuează reglementarea
valutară pe teritoriul Republicii Moldova, etc. Totodată, Banca Naţională a Moldovei este o
persoană juridică publică autonomă şi este responsabilă faţă de Parlamentul Republicii Moldova.

6.2. Statutul şi forma de organizare a Băncii Centrale

În statutul băncii centrale, ca şi în statutul oricărei bănci intră:
a) forma de organizare;
b) mărimea capitalului statutar;
c) funcţiile pe care le îndeplineşte;
d) alte componente.

Din punct de vedere al proprietăţii capitalului, băncile centrale se clasifică în:

 - de stat (capitalul cărora aparţine statului (Marea Britanie, Germania, Franţa, Canada,
Rusia));
- societăţi pe acţiuni (S.U.A.);
- mixte (societăţi pe acţiuni şi o parte a capitalului aparţine statului (Japonia, 55% capital
de stat şi 45% capitalul persoanelor particulare; Elveţia, 57% capital de stat şi 43% capitalul
persoanelor particulare).
Multe bănci centrale au fost formate ca bănci de stat (Germania, Rusia), multe au fost
formate ca societăţi pe acţiuni, iar, apoi, au fost naţionalizate (în Marea Britanie, Franţa).
Însă, indiferent de faptul aparţine sau nu capitalul băncii centrale statului, istoric, între
bancă şi guvern există legături strânse, mai ales în perioada actuală. Guvernul este cointeresat în
siguranţa băncii centrale, deoarece ultima asigură sistema creditară a ţării, asigură politica
economică a guvernului. Guvernul nu poate influenţa nelimitat asupra politicii băncii centrale.
Banca centrală este supusă fie organului legislativ, fie comisiei speciale bancare, formată de
parlament. Conducătorul băncii care este numit de parlament, preşedinte, guvern, monarh, etc. şi
nu intră în componenţa guvernului. Gradul substanţial de independenţă este o condiţie
indispensabilă pentru funcţionarea eficientă, care, deseori, intră în contradicţie cu scopurile pe
termen scurt ale guvernului, mai ales, în prag de alegeri. Aceste contradicţii sunt şi mai
accentuate când este vorba de acoperirea deficitului bugetar. Însă, independenţa băncii centrale
faţă de guvern este limitată, deoarece o politică economică nu poate fi benefică fără concordanţa
între aceste elemente de bază: politica monetar-creditară şi cea financiară. Pe termen lung,
politica băncii centrale determină priorităţile macroeconomice ale guvernului.
În fine, orice bancă centrală, într-o oarecare măsură, întruneşte calităţi de bancă şi de
organ statal.
În Republica Moldova B.N.M. este o persoană juridică independentă şi poartă răspundere
faţă de Parlament. B.N.M. dispune de imunitate fiscală.
Structura organizatorică a Băncii Naţionale include departamente, direcţii, servicii, alte
subdiviziuni. Banca Naţională este condusă de Consiliul Administrativ, alcătuit din cinci membri:
Preşedintele Băncii Naţionale (preşedintele Consiliului Administrativ), prim-vicepreşedintele
(locţiitorul preşedintelui Consiliului Administrativ), trei vicepreşedinţi.
Preşedintele Băncii Naţionale este desemnat de Parlament. Toţi membrii Consiliului
Administrativ sunt numiţi pe un termen de 7 ani.
Preşedintele prezintă Consiliului Administrativ propunerile cu privire la politica monetară şi
valutară şi asigură implementarea lor, reprezintă Banca Naţională în relaţiile cu alte instituţii, este
abilitat cu o serie de atribuţii care nu sunt de competenţa Consiliului Administrativ.
Consiliul Administrativ determină regulile de funcţionare a Băncii Naţionale. În cadrul
îndeplinirii funcţiilor sale, participă la discutarea rapoartelor despre situaţia economică şi politică a
ţării, în care scop, locţiitorul preşedintelui Consiliului Administrativ asigură prezentarea periodică
de către departamente, direcţii şi secţii (filiale) a dărilor de seamă asupra următoarelor probleme:
 administrarea operaţiunilor Băncii Naţionale şi a efectuării lor;
 situaţia sistemului financiar, inclusiv a băncilor;
 alte dări de seamă conform deciziei Consiliului Administrativ.
Consiliul Administrativ îndeplineşte următoarele funcţiile:
 determină politica monetară a statului, rata dobânzii pentru depozitele din Banca Naţională,
condiţiile de acordare a creditelor, tipurile şi volumul rezervelor pe care instituţiile financiare sunt
obligate să le păstreze la Banca Naţională, stabileşte valoarea nominală, modul de prezentare
grafică a bancnotelor şi monedelor, procedura de lansare în circulaţie şi condiţiile de retragere din
circulaţie;
 determină politica valutară a ţării, regulile de stabilire a cursului monedei naţionale, aprobă
rapoartele, dările de seamă financiare anuale, adoptă deciziile cu privire la colaborarea Băncii
Naţionale cu organizaţiile internaţionale;
 aprobă fiecare credit acordat Guvernului în limitele stabilite de politica monetară; aprobă,
cu o majoritate de cel puţin două treimi din voturile membrilor Consiliului prezenţi la şedinţă,
punerea la dispoziţie a altor instrumente financiare bancare, prezintă propuneri cu privire la
sporirea capitalului Băncii Naţionale;
 adoptă decizii cu privire la noi emisiuni de titluri ale Băncii Naţionale, volumul şi condiţiile
emiterii lor, defineşte titlurile de creanţă, aprobă devizul de cheltuieli al Băncii Naţionale;
 aprobă Statutul Băncii Naţionale şi stabileşte regulile de administrare şi de funcţionare a
băncii, determină structura Băncii Naţionale, procedura şi condiţiile de angajare a personalului
Băncii Naţionale, influenţează şi desfiinţează secţii şi reprezentanţe ale Băncii Naţionale.
Organul de control intern al Băncii Naţionale este condus de controlorul-şef, desemnat pe o
perioadă de cinci ani de către Consiliul Administrativ. Controlorul-şef, în colaborare cu experţii
controlului intern, stabileşte regulile de control intern; efectuează controlul asupra operaţiunilor
Băncii Naţionale, modului de verificare a conturilor şi registrelor contabile, procedurilor de
gestiune contabilă şi executării devizului băncii, prezintă Consiliului Administrativ rapoarte de
expertiză şi recomandări (sugestii) asupra rezultatelor controlului; efectuează verificarea contabilă
a dărilor de seamă contabile şi a documentelor contabile necesare şi prezintă concluzii asupra lor.
Banca Naţională colaborează cu Guvernul Republicii Moldova în vederea realizării
obiectivelor sale, reprezintă ţara la consfătuirile (forurile) interguvernamentale, în consiliile şi
organizaţiile pentru soluţionarea problemelor politicii monetare şi de credit, licenţierea activităţii
bancare şi controlului bancar. B.N.M. cooperează cu organizaţii internaţionale care au ca obiectiv
asigurarea stabilităţii financiare şi economice pe calea colaborării internaţionale. În limita
competenţei sale, îşi asumă obligaţii şi execută operaţiuni legate de participarea R.Moldova în
organizaţiile internaţionale.
Banca Naţională, periodic, informează asupra indicatorilor analizei macroeconomice, datelor
monitorizării pieţei monetare şi gestiunii statistice, inclusiv asupra masei monetare, acordării
creditelor, balanţei de plăţi şi situaţiei pe piaţa valutară.
Banca prezintă Parlamentului comisiilor sale permanente note explicative asupra problemelor
politicii promovate de ea şi, la cererea Parlamentului, avizează proiectele de legi.
Pentru a-şi îndeplini funcţiile, Banca Naţională emite decizii, regulamente, instrucţiuni şi
dispoziţii, care au forţă obligatorie (putere de lege) pentru instituţiile financiare, alte persoane
juridice şi fizice. Conform sarcinii şi funcţiilor sale de bază, Banca Naţională, în colaborare cu
Guvernul, determină şi implementează politica monetară şi valutară a ţării. În fiece an, nu mai
târziu de 1 februarie, B.N.M. prezintă Parlamentului şi Guvernului şi publică ulterior un raport de
evaluare a situaţiei economice şi financiare a statului, o expunere a politicii monetare şi valutare
dirijate pentru anul următor şi pentru o perioadă mai lungă, precum şi condiţiile de la care a pornit
pentru determinarea acestei politici, întocmirea bilanţului şi evaluarea politicii monetare şi valutare
pe anul trecut.
În colaborare cu Guvernul, Banca Naţională prezintă Parlamentului prognoza îndeplinirii
balanţei de plăţi a ţării pe anul în curs şi pe anul viitor. Capitalul Băncii Naţionale poate fi sporit
prin decizia Consiliului Administrativ, aprobată de Parlament. Statul alocă întregul capital şi este
posesorul lui. Capitalul băncii nu poate fi micşorat decât cu condiţia introducerii modificărilor
necesare în Legea Băncii Naţionale.
În cazul scăderii valorii activelor din balanţa Băncii Naţionale faţă de suma pasivelor şi a
capitalului disponibil, Ministerul Finanţelor, în timp de 60 de zile după publicarea balanţei,
transferă B.N.M. cantitatea de capital care lipseşte sub forma unor titluri de valoare ale Guvernului,
care prevăd achitarea dobânzilor, calculate după rata pieţei.
Venitul net (beneficiul) Băncii Naţionale, pe fiecare an financiar, se calculează după scăderea
costurilor operaţionale din anul respectiv şi acoperirea datoriilor riscante şi compromise, minus
cotele de amortizare; răscumpărarea hârtiilor de valoare păstrate în Banca Naţională, transmise
acesteia de Ministerul Finanţelor în contul capitalului care lipseşte; după prelevarea a 20% din
suma de venituri rămasă, în fondul de rezervă, până în momentul în care acesta va depăşi de două
ori volumul de capital de care dispune. Suma venitului net este trecută în contul de venituri al
Bugetului de Stat.
 Controlul devizului, aprobat de Consiliul Administrativ al Băncii Naţionale, este efectuat de
Curtea de Conturi.
Banca Naţională a Moldovei stabileşte pentru băncile comerciale norme de rezerve
obligatorii în raport cu volumul depozitelor şi altor active similare destinate acestui scop.
Rezervele obligatorii sunt menţinute prin metoda de reţinere a numerarului în case sau în conturile
corespondente ale băncilor ori în conturile speciale ale conturilor din Banca Naţională. Aceasta din
urmă plăteşte (acoperă în numerar) o mică parte din rezervele obligatorii, ce depăşeşte 5% din
suma pasivelor pe a căror bază sunt calculate aceste rezerve, sau chiar partea majoritară.
În cazul nerespectării de către băncile comerciale a cerinţelor privind rezervele obligatorii,
banca Naţională le administrează o amendă în mărime de un salariu de bază pe o zi, existent la data
fixării lipsei de capital, pentru întreaga perioadă a acestei încălcări. Amenda este încasată la
Bugetul de Stat prin decontarea peremptorie a banilor din contul băncii sancţionate în contul
Băncii Naţionale.
Creditele pot fi acordate de Banca Naţională sub formă de avans, împrumut, vânzare,
evaluare şi reevaluare a instrumentelor (pe bază de concurs şi fără concurs). Creditele negarantate
nu sunt acordate decât în cazuri excepţionale, când e nevoie să fie păstrată integritatea sistemului
bancar. Periodic, Banca Naţională aduce la cunoştinţa opiniei publice rata minimă a dobânzii
pentru creditele acordate băncilor, criteriile obiective după care sunt admise băncile la concursul de
obţinere a creditelor.
Banca Naţională acordă statului credite doar în lei, care sunt garantate cu titluri de creanţă
negociabile, emise şi eliberate de către stat. Pentru fiecare credit, se perfectează un acord între
Guvern (în persoana Ministerului Finanţelor) şi Banca Naţională, în care se indică suma creditului,
termenele, rata dobânzii pentru ele şi alte comisioane.
Banca Naţională, proprietatea, bunurile şi veniturile sale, precum şi tranzacţiile şi
operaţiunile efectuate de ea sunt scutite de plata impozitelor, taxelor vamale şi altor taxe.
Dacă se constată că au fost încălcate legile sau nerespectate cerinţele prevăzute de actele
normative ale Băncii Naţionale, aceasta din urmă este abilitată:
 să pedepsească cu avertizare în scris;
 să încheie cu instituţia, ce şi-a permis să încalce legea, un acord care să prevadă o serie de
măsuri pentru înlăturarea respectivelor încălcări (abateri);
 să aplice amenzi şi să le încaseze în mod forţat (peremptoriu) într-o proporţie de trei ori mai
mare decât venitul obţinut sau paguba cauzată;
 să suspendeze pe un timp sau pentru totdeauna activitatea vinovatului;
 sa retragă licenţe.
Litigiile apărute între Banca Naţională şi alţi subiecţi sunt judecate în instanţă.

6.3. Funcţiile Băncii Centrale

Statul, de regulă, nu abilitează cu dreptul de emisiune decât o singură bancă, căci dacă ar fi
împuternicite toate băncile cu dreptul de emitere a banilor, s-ar dezorganiza întreaga circulaţie
bănească a ţării. Banca de emisiuni dispune de sume foarte mari de bani, de care nu pot dispune
alte bănci, fiindcă pasivele sale includ mijloacele bugetare şi numerarul aflat în circulaţie.
Această situaţie îi o sferă posibilitatea de a acorda sprijin tuturor celorlalte bănci şi de a dirija
activitatea acestora. Banca de emisiuni devine un adevărat centru de organizare a activităţii
bancare a ţării, în jurul căruia se grupează toate celelalte bănci şi instituţii de credit.

Printre funcţiile caracteristice pentru Banca Centrală sunt:

a) de emisiune;
b) banca băncilor;
c) bancherul statului;
d) centru valutar;
e) de creditare.
 Funcţia de emisiune. Aceasta este una dintre cele mai vechi şi importante funcţii ale
băncilor centrale. Banca centrală deţine monopolul emisiunii monedei de hârtie. În unele ţări,
băncii centrale îi revine funcţia de emisiune a monedelor, însă, de confecţionarea lor se ocupă
Ministerul Finanţelor (trezoreria). Aceasta presupune că Banca Centrală cumpără monede de la
vistieria statului după valoarea lor nominală, iar diferenţa dintre valoarea nominală şi costul de
producţie a monedelor este inclusă în veniturile bugetului de stat. Monedele cumpărate sunt lansate
în circulaţie de către Banca Centrală o dată cu bancnotele emise de ea.

Funcţia de bancă a băncilor. Banca centrală nu are legătură directă cu agenţii economici
şi cu populaţia. Clientela ei de bază o reprezintă băncile comerciale. Băncile comerciale
păstrează rezerva lor de casă la banca centrală. Această rezervă constituie, totodată, un fond de
garanţie pentru rambursarea depozitelor. În multe ţări, băncile comerciale sunt obligate să deţină
rezerve obligatorii în banca centrală. Prin conturile deschise în banca centrală, se asigură
regularea decontărilor între ele. Aceasta se efectuează prin centrul de decontări al băncii centrale.

Funcţia de bancher al statului. Indiferent de apartenenţa capitalului, banca centrală este

strâns legată cu statul. În calitate de bancher la statului, banca centrală se prezintă ca bancher şi
creditor. În banca centrală sunt deschise toate conturile guvernului şi structurilor
guvernamentale. Banca centrală contribuie la executarea de casă a bugetului de stat. Veniturile
colectate în urma impozitelor şi taxelor se transferă pe un cont fără dobândă deschis trezoreriei în
banca centrală. Din acest cont, se efectuează toate cheltuielile guvernamentale.

Funcţia de centru valutar. În numele guvernului banca centrală reglează rezervele

valutare şi de aur ale statului. Banca centrală este depozitarul acestor valori. Ea asigură reglarea
decontărilor internaţionale, a balanţei de plăţi, participă la operaţiunile pieţei mondiale a
capitalurilor creditare şi ale aurului. Banca centrală reprezintă ţara sa în organismele valutar-
creditare internaţionale şi regionale.

Funcţia de creditare. În condiţiile deficitului bugetar cronic, funcţia de creditare a ţării are
ca scop gestiunea datoriei publice. Prin noţiunea de gestiune a datorie publice se subînţelege
operaţiunile băncii centrale privind amplasarea şi rambursarea împrumuturilor, organizarea plăţii
dobânzilor, convertirea şi consolidarea ei. Banca centrală utilizează în acest scop mai multe
metode: cumpără sau vinde obligaţiunile publice, influenţând, astfel, asupra cursului lor;
modifică condiţiile de vânzare; prin diferite metode contribuie la majorarea atractibilităţii
datoriilor publice pentru investitorii privaţi. Deasemenea, banca centrală se prezintă ca creditor şi
pentru băncile comerciale. De obicei, rata dobânzii la asemenea credite este foarte înaltă şi
băncile recurg la asemenea împrumuturi în caz de absenţă a altor posibilităţi de creditare.
Toate funcţiile băncii centrale sunt în strânsă interdependenţă. Creditând statul şi băncile,
banca centrală concomitent influenţează asupra circulaţiei creditare. Asigurând emisiunea şi
stingerea datoriei publice, banca centrală contribuie asupra nivelului ratei dobânzii.
Funcţiile sus-menţionate creează necesităţi obiective pentru realizarea întregului sistem
monetar-creditare al statului şi, corespunzător, al economiei.

6.4. Operaţiunile Băncii Centrale: active şi pasive.

Toate funcţiile sale banca centrală le realizează prin operaţiunile sale – pasive şi active.
Operaţiunilor pasive ale băncii centrale li se atribuie: emisiunea monetară, operaţiuni de
formare a resurselor atrase, formarea capitalului propriu
Principala sursă a resurselor băncii centrale, în marea majoritate a ţărilor, o constituie
emisiunea de bancnote.În prezent, emisiunea de bancnote este fiduciară, adică, nu este
convertibilă în aur. Convertibilitatea în aur a bancnotelor este suspendată în prezent, însă,
necătând la aceasta, în unele ţări formal continuă să existe restricţii privind emisiunile fiduciare.
Mecanismul contemporan al emisiunii bancnotelor este bazat pe creditarea băncilor
comerciale, a statului şi mărirea rezervelor de aur-valute. Emisiunea bancnotelor, în cazul
de creditării băncilor comerciale este asigurată de cambii şi alte obligaţiuni bancare; în
cazul creditării guvernului – obligaţiuni publice la termen; iar când are loc cumpărarea
aurului şi valutelor – corespunzător cu aur şi valute.
Cuantumul operaţiunilor pasive este în dependenţă de cuantumul operaţiunilor active:
credite acordate băncilor, trezoreriei; cumpărarea de valute şi aur, etc.
Nu fiecare creditare a băncilor comerciale sau a statului este însoţită de o nouă
emisiune de bancnote. Aceste credite pot fi transferate pe conturile băncilor comerciale şi
trezoreriei deschise în banca centrală. În aşa caz, are loc emisiunea depozitară. Drept sursă
de creditare servesc depozitele comerciale şi rezervele obligatorii ale băncilor comerciale
(ce se află pe conturi speciale deschise în banca centrală), precum şi depozitele trezoreriei.
Cea mai mică pondere din totalul pasivelor revine capitalului propriu.

Operaţiunilor active ale băncii centrale li se atribuie: operaţiunile de reescontare,

investiţiile bancare, decontări interbancare, operaţiunile cu aur şi cu valute.
Operaţiunile de reescontare sunt de două tipuri: credite băncilor comerciale şi
statului. În calitate de gaj se utilizează cambiile comerciale, cambiile trezoreriale,
obligaţiunile emise de autorităţile publice, etc. şi operaţiuni de reescont – cumpărarea de
către banca centrală a cambiilor de la autorităţile publice şi de la băncile comerciale.
Cumpărarea cambiilor de la băncile comerciale se numeşte reescontare, deoarece are loc
scontarea a doua oară. Diferenţa dintre suma pe care banca centrală o plăteşte băncii
comerciale cumpărând cambia, şi suma ce va fi primită de la debitor, când va sosi scadenţa,
formează venitul băncii centrale. Rata dobânzii, în baza căreea banca centrală acordă credite
băncilor comerciale şi reescontează cambiile lor se numeşte rată de reescont sau rată de
refinanţare.
Investiţiile bancare – reprezintă cumpărarea de către bancă a hârtiilor de valoare.
Investiţiile băncii centrale constau din alocări în hârtii de valoare ale statului. Cumpărarea
de către banca centrală a obligaţiunilor publice, în majoritatea ţărilor industrial-dezvoltate
servesc ca formă de creditare a guvernului. Creditarea directă a guvernului în aceste ţări
lipseşte (S.U.A., Canada, Japonia, Marea Britanie, Elveţia, Suedia) sau este limitată de lege
(Germania, Franţa, Olanda). În portofoliul băncii centrale se află o parte neînsemnată a
hârtiilor de valoare de stat – marea majoritate a acestor hârtii de valoare circulă pe piaţa de
capital. Corespunzător, principalii creditori ai statului sunt nu băncile centrale, ci băncile
comerciale, instituţiile financiar-creditare, corporaţiile şi populaţia. Cauza principală a
cumpărării de către banca centrală a hârtiilor de valoare de stat este reglarea lichidităţii
sistemului bancar şi gestiunea împrumutului public, în procesul desfăşurării politicii
monetar-creditare.

Bibliografie: (prelegere/seminar)
1. Ana BERDILĂ- CÎRLAN, Iurie OBOROC, Monedă și credit (scheme, studii de caz,
teste), Chișinău, Editura Evrica, 2006, p. 76-85.
2. Cornelia GRIGORIŢĂ, Activitate bancară, ediţia a III-a (manual universitar),
Chişinău, Editura Cartier, 2005, p. 45-76.
3. Legea cu privire la Banca Naţională a Republicii Moldova. Nr 548-XIII din 21 iulie 1995