Drept Internațional

Raluca Miga-Beşteliu
Miga-Beşteliu
Drept internaţional public I

public I
- suport de curs -
EDITURA UNIVERSITĂŢII „NICOLAE TITULESCU”

BUCUREŞTI
2013

Acest material este destinat uzului studenţilor, forma de învăţământ la distanţă.

distanţă.
Conţinutul cursului este proprietatea intelectuală a autorului /autorilor; designul, machetarea şi
transpunerea în format electronic aparţin Departamentului de Învăţământ la Distanţă al
Universităţii „Nicolae Titulescu” din Bucureşti.
Bucureşti.
Acest curs este destinat uzului individual. Este

Est e interzisă multiplicarea, copierea sau
difuzarea conţinutului sub orice formă.
f ormă.

UNIVERSITATEA „NICOLAE TITULESCU” DIN BUCUREŞTI

UCUREŞTI
DEPARTAMENTUL PENTRU ÎNVĂŢĂMÂNTUL LA DISTANŢĂ
Raluca Miga-Beşteliu
Miga-Beşteliu
Drept internaţional public I

Editura Universităţii „Nicolae Titulescu”

Titulescu”
Calea Văcăreşti, nr. 185, sector 4, Bucureşti

Bucureşti
Tel./fax: 0213309032/0213308606
Email: editura@univnt.ro
ISBN General: 978-606-8517-04-9

ISBN Vol. I: 978-606-8517-96-4

Obiectivele cursului
Cursul de faţă îşi propune să prezinte, în cuprinsul a doua(2) volume, principalele instituţii
ale dreptului internaţional public şi evoluţia urmată de acestea în contextul raporturilor geopolitice
din ultimele decenii. Evidenţiind natura specifică a acestei ramuri de drept,lucrarea îşi propune să
raspundă, într -o forma concisă, unor intrebări precum: Căror entităţi li se adresează normele
dreptului internaţional? Cum recunoaştem aceste norme, în multitudinea de acte şi documente
care abundă astăzi in relaţiile internaţionale? Conform căror reguli se ordonează raporturile dintre
state în exerciţiul competenţelor lor asupra persoanelor şi teritoriului?Cum se stabileşte
răspunderea internaţională a statelor
statelor şi care sunt con
consecinţele
secinţele punerii sasalle în aplicare? Care sunt
condiţiile în care se constituie şi funcţionează oranizaţiile internaţionale,
internaţionale, în general, şi Organizaţia
Naţiunilor Unite, în special? Care sunt limitele utilizării forţei în dreptul internaţional
contemporan şi ce opţiuni de soluţionare pasnică a diferendelor oferă acesta statelor?
statelor?
Competenţe
Competen ţe conferite
conferite
Cursul de faţă îşi propune să transmită studenţilor cunoştinţele de drept internaţional public
care să le permită:
permită:
1. Cunoaşterea principalelor concepte şi instituţii cu care se se operează în relaţiile externe ale
statelor;
2. Înţelegerea procesului
procesului de formare a normelor dreptului internaţional;
internaţional;
3. Determinarea limitelor competenţei unui stat, asupra persoanelor şi teritoriului, in
raporturile cu alte state;
4. Capacitatea de a identifica
identifica principalele entităţi angajate în raporturi juridice internaţionale (
state, organizaţii internaţionale, societăţi multinaţionale, indivizi) şi de a distinge competenţele
lor specifice.
Conform fişei disciplinei, competenţele specifice acesteia sunt:

sunt:
 Cunoaşterea din punct de vedere ştiinţific a conţinutului instituţiilor dreptului internaţional
i nternaţional
public;
 Explicarea şi interpretarea instituţiilor şi normelor dreptului internaţional public;
public;
 Explicarea procesului de formare a normelor dreptului internaţional
internaţional
 Explicarea relaţiei dintre dreptul internaţional si interesul
i nteresul naţional
naţional
 Înţelegerea si interpretarea unor evenimente internaţionale in lumina dreptului
internaţional
 Elaborarea clauzelor unui presupus tratat internaţional;
internaţional;
 Redactarea şi susţinerea unei
u nei pledoarii într-un
într-un proces internaţional fictiv
fictiv
 Dezvoltarea abilităţii de a identifica şi susţine interesul naţional într -un într -un context
internaţional dat;
dat;

Dezvoltarea
conflictuale; abilităţii de a înţelege şi concilia puncte de vedere diferite asupra unor situaţii
5

 Proiectarea, conducerea şi evaluarea activităţilor practice specifice; utilizarea

uti lizarea unor metode,
tehnici şi instrumente de investigare şi de aplicare;
aplicare;
 Manifestarea unei atitudini pozitive şi responsabile faţă de domeniul ştiinţific;
ştiinţific;
 Însuşirea unui mod
mod de gândire logico-juridic corect.
Resurse şi mijloace de lucru

lucru
Bibliografie obligatorie
- Raluca Miga Beşteliu, Drept internaţional public,Curs
public,Curs universitar,Vol I, Ed.CH.Beck, 2007.
universitar,Vol
-B.Onica-jarka, C,Brumar, D.-A.
D.-A. Deteşeanu, Drept internaţional publ ic.Caiet
ic.Caiet de Seminar,
ed.C.H.Beck,2006
Jurisprudenţa
Jurisprudenţa
- Cazul cu privire la impartirea platoului continental din Marea Nordului,( Germania v.
Olanda,Danemarca)
Olanda,Dane marca) ICJ Reports, 1969
- Cazul cu privire la împărţirea spaţiilor maritime în Marea Neagră (România
(România v. Ucraina) ICJ
Reports, 2008
Bibliografie facultativă
facultativă
- A.Năstase,B.Aurescu,C.Jura, Drept internaţional Public.Sinteze pentru examen,
Ed.C.H.Beck,2009
Structura cursului
Cursul este alcătuit din 7 unităţi de învaţare. De asemenea, fiecare student are obligaţia
întocmirii, în fiecare semestru, a unui referat,
referat, care să aibă ca obiect tratarea unei instituţii sau teme
din cadrul disciplinei. Referatul nu poate avea mai puţin de 10 pagini şi nici mai mult de 25 de
pagini şi trebuie să aibă elemente de originalitate. Depunerea referatului se va face cel mai târziu
la ultimul tutorial. Pentru a nu exista încălcări ale legislaţiei drepturilor de autor, studenţii vor
prezenta odată cu lucrarea şi o declaraţie pe proprie răspundere că nu au adus atingere nor melor melor
juridice care protejează
protejează dreptul de autor.
autor.
Cerinţe preliminare
preliminare
Cursul nu presupune îndeplinirea niciunei cerinţe preliminare.

preliminare.
6

Durata medie de studiu individual
Pentru fiecare unitate de învăţare studentul va dedica

d edica in medie 2-3
2 -3 ore de studiu.
Evaluarea
Aprecierea nivelului de pregătire a studenţilor se realizează astfel:

astfel:
1. Evaluarea parţială, prin intermediul unei lucrări de control programate programate conform
calendarului disciplinei (al doilea tutorial).
2. Evaluarea finală, prin examen
examen la sfârşitul fiecărui semestru. Examenul este scris, iar
notarea se face de la 1 la 10. Stabilirea notei finale va avea loc în felul următor:
următor:
1. Răspunsurile la examen
examen 60%;
2. Activităţi în cadrul întâlnirilor tutoriale
tutoriale
(referate,
(referate, participări la dezbateri etc.) 20%;
20%;
3. Lucrare de control 20%;
Promovarea examenului presupune obţinerea unei note mai mari sau egale cu 5, în care
trebuie să aibă o pondere de cel puţin 30% nota de la examenul propriu -zis. Studenţii care nu au
obţinut cel puţin nota 3 (30%) la examenul propriu-
propriu-zis nu pot promova examenul pe baza notării
făcute la evaluarea parţială.
parţială.
Grila de evaluare pentru examen cuprinde:

1. Două subiecte
subiecte teoretice, care trebuie tratate analitic;
2. 10 teste scurte care pot cuprinde şi aplicaţii practice.
practice.
7

CUPRINS
DREPT INTERNAŢIONAL PUBLIC – VOL.

VOL. I
Unitatea
NATURA deDREPTULUI
învǎţare nr. 1
1 INTERNAŢIONAL PUBLIC
PUBLIC
§1. Noţiuni
Noţiuni introductive
§2.Trăsăturile specifice ale dreptului internaţional public
public
§3. Natura consensuală a dreptului internaţional
internaţional
§4. Curtoazia internaţională şi morala
morala
§5. Raportul dintre dreptul internaţional şi dreptul intern
intern
§6. Test
§7. Bibliografie specifică
specifică
Unitatea de învǎţare nr. 2

2
SUBIECTELE DREPTULUI INTERNAŢIONAL ŞI ALTE ENTITĂŢI CARE
PARTICIPĂ LA RAPORTURI JURIDICE INTERNAŢIONALE CU ACESTE SUBIECTE
SUBIECTE
§1. Noţiunea de subiect
§1. Noţiunea subiect de drept inte
internaţional
rnaţional
§2. Statele - subiectele principale ale dreptului internaţional
internaţional
§3. Neutralitatea
§4. Recunoaştere
Recunoaştereaa statelor şi guvernelor
§5. Succesiunea statelor
§6. Organizaţiile internaţionale interguvernamentale, subiecte ale dreptului internaţional
i nternaţional
§7. Alte entităţi ale societăţii internaţionale
internaţionale
§8 Poziţia individului în raporturile juridice internaţionale
internaţionale
§9. Test
§10.. Bibliografie specifică
§10 specifică

3
IZVOARELE DREPTULUI INTERNAŢIONAL
INTERNAŢIONAL
§1. Noţiunea de izvoare
§1. Noţiunea izvoare ale dreptului internaţional
internaţional
§2. Tratatul
§3. Cutuma internaţională
internaţională
§4. Principiile generale de drept
§5. Hotărârile judecătoreşti şi doctrina, mijloace auxiliare de determinare a normelor dreptului
internaţional
internaţional
§6. Alte izvoare ale dreptului internaţional
internaţional
§7. Principiile dreptului internaţional
internaţional
§8.Echitatea
§9. Ierarhia normelor în dreptul internaţional
internaţional contemporan
contemporan
§10. Test
§11 specifică
8


4
TRATATUL INTERNAŢIONAL
INTERNAŢIONAL
§1. Definiţie. Clasificări. Condiţii de fond

fond
§2. Încheierea tratatelor
§3. Rezervele la tratate
§4. Aplicarea în spaţiu şi în timp a tratatelor
tratatelor
§5.
§6. Efectele
Efectele tratatelor
tratatelor faţă
faţă de
de părţi
părţi
state terţe
terţe
§7. Aplicarea tratatelor în ordinea juridică internă
internă
§8. Modificarea tratatelor
§9. Încetarea tratatelor
§10. Nulitatea
Nulitatea tratatelor. Viciile de consimţământ
consimţământ
§11. Interpretarea tratatelor
§12. Test
§13 specifică

5
COMPETENŢELE STATELOR ASUPRA PERSOANELOR
§1. Populaţia, element constitutiv al statului

statului
§2. Cetăţeni si străini
§3. Refugiaţii şi persoanele strămutate. Azilul teritorial.
teritorial.
§4. Protecţia diplomatică
diplomatică
§5. Naţionalitatea
§5. Naţionalitatea persoanelor
persoanelor juridice şi a diferitelor
diferitelor categorii de veh
vehicule
icule
§6. Test
§7
specifică

6
COMPETENŢELE STATELOR ASUPRA TERITORIULUI DE STAT.
§1.Teritoriul de stat.
§2. Evoluţia concepţiilor referitoare la modalităţile de dobândire sau de modificare a teritoriului
de stat
§3.Delimitarea
§3.Delimitarea teritoriului de stat. Frontierele în dreptul internaţional contemporan.
contemporan.
§4. Fluviile internaţionale
internaţionale
§5. Canaluri maritime internaţionale
internaţionale
§6. Spaţiul
Spaţiul aerian
aerian
§7.Test
specifică
Unitatea de învăţare nr.7

REGIMURI INTERNAŢIONALE ALE UNOR SPAŢII
SPAŢII
§1. Dreptul mării

mării
§2. Apele maritime interioare
§3. Marea teritorială
teritorială
§4. Zona contiguă
contiguă
§5. Zona economică exclusivă
exclusivă
9

§6. Platoul continental

§7
§7.. Marea liberă
liberă
§8
§8.. Zona internaţională a spaţiilor submarine
submarine
§9
§9.. Strâmtorile internaţionale
internaţionale
§10.. Arctica şi Antarctica.
§10 Antarctica.
§11.. Spaţiul cosmic
§11 cosmic
§12. Test
§13 specifică
- Raluca Miga Beşteliu, Drept internaţional public,Curs
public,Curs universitar,Vol I, Ed.CH.Beck, 2007.
-B.Onica-jarka, C,Brumar, D.-A.
D.-A. Deteşeanu, Drept internaţional public.Caiet de Seminar,
ed.C.H.Beck,2006
Jurisprudenţa
Jurisprudenţa
- Cazul cu privire la impartirea platoului continental din Marea Nordului,( Germania v.
Olanda,Danemarca)
Olanda,Dane marca) ICJ Reports, 1969
- Cazul cu privire la împărţirea spaţiilor maritime în Marea Neagră (România v. Ucraina) ICJ
Reports, 2008
facultativă
- A.Năstase,B.Aurescu,C.Jura, Drept internaţional Public.Sinteze pentru examen,
Ed.C.H.Beck,2009
10


1
NATURA DREPTULUI INTERNAŢIONAL PUBLIC
PUBLIC
Cuprins:
§1. Noţiuni introductive

introductive
§2.Trăsăturile specifice ale dreptului internaţional public
public
§3. Natura consensuală a dreptului internaţional
internaţional
§4. Curtoazia
Curtoazia internaţională şi morala
morala
§5. Raportul dintre dreptul internaţional şi dreptul intern
intern
§6. Test
Obiectivele unitǎţii de învǎţare

învǎţare
Dupǎ studiul acestei unitǎţi de învǎţare veţi reuşi sǎ:
sǎ:
 definiţi dreptul internaţional public
public, ca ramură de drept;
drept;
pr
prez
ezen
enta
taţi
ţi raportul
co
corel
relaţ
aţia
iadintre
dreptului internaţional public cu alte ramuriintern;
de drept;
drept
; ;

 pr
prez
ezen
enta
taţi
ţi dreptul internaţional public şi dreptul intern
 pr
prez
ezen
enta
taţi
ţi te
temei
meiulul carac
caracter
terulu
uluii oobl
blig
igat
atori
oriuu al no
norme
rmelor
lor drep
dreptu
tului
lui int
inter
erna
naţio
ţiona ublic;
nall ppublic;
 pr
prez
ezen
enta
taţi
ţi princ
princip
ipale
alele
le reper
reperee ale evol
evoluţ
uţiei
iei dreptu
dreptului
lui in
inte
tern
rnaţ
aţion
ional
al pu
publ ic..
blic
Secţiunea 1. Noţiuni introductive
Drept internaţiional public. În accepţiunea sa cea mai largă, dreptul internaţional public
reprezintă ansamblul de norme juridice care care reglementează raporturile ce se stabilesc in cadrul
societăţii internaţionale.
Societatea internaţională este formată, în primul rând, din state, purtătoare de
suveranitate, carora li se alătură organizaţiile interguvernamentale
interguvernamentale,, ca şi anumite entităţi
entităţi
nestatale, cum ar fi popoarele sau mişcările de eliberare naţională, societăţile transnaţionale ori
diferite organizaţii internaţionale neguvernamentale.
neguvernamentale.
Relaţii internaţionale.Sub incidenţa dreptului internaţional public cad doar relaţiile dintre
state şi dintre acestea şi celelalte entităţi componente ale societăţii internaţionale.
internaţionale.
Normă şi ordine juridică . Nici o categorie de raporturi sociale nu poate exista în afara
unui sistem de norme care sa guverneze raporturile dintre entităţile componente ale respectivelor
ale respectivelor
grupuri de raporturi. Ordinea juridică este definită ca ansamblul regulilor de drept, constituite
într-un
într-un sistem, ce guvernează societatea, la un moment dat. dat.
Ordinea juridică internaţională este constituită din ansamblul de norme juridice care c are
guvernează funcţionarea societăţii internaţionale într -o anumită etapă istorică.
2-a. Trăsăturile specifice ale dreptului internaţional public

Secţiunea a 2-a.
2.1. Elaborarea normelor. Funcţiunea legislativă nu este exercitată de o instituţie cu

puteri legislative,
subiectele distinctă
destinatare şi superioară
ale normei de drept. statelor. Acestea sunt, în acelaşi timp, autoarele şi
11

2.2. Aplicarea normelor. Structurile în cadrul cărora se elaborează normele dreptului

internaţional sunt, de multe ori,
ori, şi cele care au atribuţii de a urmări aplicarea acestora.
2.3. Controlul respectării normelor. S Sii în dreptul internaţional există posibilitatea de a se
recurge la anumite organisme cu atribuţii de tip jurisdicţional, dar funcţionarea acestora este
marcată
marca tă de o serie de trăsături specifice, dintre care crea mai importantă constă tocmai în
caracterul lor facultativ.
2.4. Specificul sancţiunilor. Caracterul obligatoriu al normelor de drept internaţional
rezidă în hotărârea
obligatorie şi de a leautorilor
respecta.lor,
dintre care în prim plan se situează statele, de a le atribui forţă
respecta.
2.5. Încadrarea dreptului internaţional în conceptul general de „drept” . Ceea ce
deosebeşte
deosebeş te în general dreptul internaţional de dreptul intern sunt doar modalităţile prin care acesta
se realizează
realizează şieste adus la îndeplinire.
îndeplinire.
3-a. Natura consensuală a dreptului internaţional

Secţiunea a 3-a.
3.1. Temeiul caracterului obligatoriu al normelor. Forţa obligatorie a dreptului

internaţional se întemeiază pe acordul de voinţă al statelor
statelor.
3.2. Limitele acordului de voinţă al statelor . Deşi domeniile supuse reglementării
dreptului internaţional s-s-au multiplicat continuu, se păstrează totuşi anumite „zone” în care, prin
dreptul internaţional, se acordă statelor o largă libertate de acţiune. Acestea, considerate ca
aparţinând competenţei naţionale esenţiale a fiecărui stat, se referă, în principal, la: stabilirea
formei de stat, organizarea politică internă, organizarea administrativ-
administrativ -teritorială, apărarea şi
securitatea naţională.
naţională.
3.3.Modalitatile
3.3. Modalitatile de configurare a acordului de voinţă al statelor. Realizarea acordului
de voinţă al statelor asupra diverselor norme de drept internaţional este un proces complex.
Acordul nu se obţine automat, prin declanşarea anumitor proceduri. În procesul de elaborare a
unei norme de drept internaţional, este evident că statele mai puternice vor încerca sa orienteze
acest proces în direcţia convenab
convenabilă
ilă intereselor lor. Odată cu dezvoltare
dezvoltareaa societăţii internaţiona
internaţionale
le
şi a interdependenţelor multiple dintre state, se înregistrează şi existenţa unor interese sau a
unor valori comune întregii comunităţi internaţionale, a căror promovare şi aplicare nu se puteau
înfăptui decât prin
prin intermediul unor re reguli
guli de drep
drept.t. În ace
aceste
ste condiţii, dreptul inte
internaţional
rnaţional nu
mai apare ca o transpunere automată, în plan normativ, a anumitor hegemonii din relaţiile
internaţionale, ci reflectă, mai degrabă, pe de o parte, interesele comune care unesc subiectele
societăţii internaţionale cât şi, pe
pe de altă parte, contradicţiile şi antagonismele care se manifestă
în ansamblul societăţii internaţionale la un moment dat.
dat.
4-a. Curtoazia internaţională şi morala

Secţiunea a 4-a. morala
În raporturile dintre state se aplică şi o serie de alte reguli decât cele care au caracter
juridic, cum sunt anumite reguli de curtoazie, unele izvorâte din necesităţile practice sau care
semnifică bunăvoinţă, ori prin care se doreşte să se transmită anumite bune intenţii, simpatie,
solidaritate etc. Ele nu au însă valoarea obligatorie a normelor de drept internaţional, în sensul că
ignorarea lor nu atrage răspundere
răspundereaa internaţională a statului respectiv.
respectiv.
In raporturile dintre state
state sunt uneori evocate
evocate norme generale de morală, sau de morală
internaţională, în special.
5-a. Raportul dintre dreptul internaţional

Secţiunea a 5-a. internaţional şi dreptul intern
intern
5.1. Consideraţii introductive. Dreptul internaţional public, pe de o parte, şi dreptul

intern, pe de altă parte, ca ramuri distincte de drept, cunosc întinse zone de întrepătrundere.
12

Aceste întrepătrunderi între cele două sisteme

si steme au ridicat problema raportului dintre ele, în sensul
de a se stabili dacă şi care dintre aceste sisteme are, eventual, ascendenţă asupra celuilalt. În
decursul timpului, în doctrina dreptului internaţional 1 s-
s-au
au cristalizat, în legătură cu acest raport,
rapo rt,
mai multe curente de gândire :
Dualismul - dreptul intern şi dreptul internaţional ar reprezenta două sisteme juridice
distincte, care acţionează pe planuri diferite, cu domenii diferite de aplicare şi fără comunicare
între ele, având izvoare distincte
distinc te şi destinatari deosebiţi: indivizii în dreptul intern şi statele în
dreptul internaţional.
internaţional.
Monismul - consideră dreptul ca pe o structură unitară, compusă din norme obligatorii,
indiferent dacă acestea sunt adresate indivizilor, statelor sau altor entităţi
entit ăţi asimilate acestora.
acestora.
Abordare pragmatică actuală. Desfăşurarea ansamblului relaţiilor internaţionale în
decursul timpului îndreptăţeşte constatarea
constatarea că nici una din aceste concepţii nu a fost confirmată, în
mod absolut, de practică. Se propune o
propune o analiza
analiza a diverselor dispoziţii din constituţiile sau din alte
legi interne ale statelor, ca şi din practica instanţelor, pentru a se determina, în fiecare situaţie
concretă, dacă şi în ce măsură prevalează un sistem asupra celuilalt
celuilalt
§6. Test
Exemple de subiecte de sinteză

sinteză
1. Care sunt principalele trăsături ale dreptului internaţional public faţă de alte ramuri de
drept?
2. Temeiul forţei obligatorii a dreptului internaţional public.
public.
3. Ce se înţelege prin natura consensuală
consensuală a dreptului internaţional?
i nternaţional?
4. Enumeraţi şi comentaţi factorii de configurare ai acordului de voinţă al statelor.
statelor.
5. Identificaţi domenii ale relaţiilor internaţionale în care se înregistrează o anumită
anumită
superioritate a dreptului internaţional asupra dreptului intern.
intern.
6. Care este deosebirea dintre dr eptul
eptul internaţional şi curtoazia internaţională şi morala
internaţională?
internaţională?
Exemplu test tip grilă

grilă
Teoria monistă consideră că:
că:
a) ar exista o ordine juridică universală, superioară ordinilor juridice interne distincte ale
diverselor state;
b) dreptul este o structură
structură unitară, compusă din norme obligatorii, indiferent ded e destinatar;
destinatar;
c) ordinea juridică internă
internă se dezvoltă distinct de competenţele atribuite statelor în cadrul ordinii
juridice universale.
universale.
.
1
Pentru o cuprinzătoare şi interesantă prezentare în special a raportului dintre dreptul internaţional şi dreptul
intern, vezi, de exemplu, Valentin Constantin, op. cit., p. 76-95.
76-95. Cu privire la o anumită ascendenţă a dreptului
internaţional
Aurel Ciobanu asupra dreptu
dreptului
Dordea, lui intern,
intenoi
Tendinţe rn, ca o tendinţă
în raportul a ultimelor
dintre decenii, vezi,şidedreptul
dreptul internaţional exemplu, Raluca
intern, Miga
Revista Beşteliu,
Română de
Drept Public, nr. 1/1995.
13

§7
specifică
Bibliografie obligatorie:
1.Raluca Miga Besteliu, Drept
Drept Internaţional
Internaţional Public.Curs
Public.Curs universitar,Vol.I, Ed.C.H.Beck, 2007
universitar,Vol.I,
2. Adrian Nastase, Bogdan Aurescu, Cristian Jura, Drept Internaţional
Internaţional Public. Sinteze pe
pentru
ntru
examen, editia a II-a, Editura All Beck, 2006, p.7-23.
Bibliografie facultativă:
1.
1.Constantin
Constantin Valentin, Drept internaţional public, Ed.Universitatea de Vest,2004
Vest,2004
2. Martian Niciu, Drept Internatoinal Public, Iaşi,2001
Iaşi,2001
14


2
SUBIECTELE DREPTULUI INTERNAŢIONAL ŞI ALTE ENTITĂŢI CARE
SUBIECTELE
PARTICIPĂ LA RAPORTURI JURIDICE INTERNAŢIONALE CU ACESTE SUBIECTE
SUBIECTE
Cuprins:
§1. Noţiunea de subiect de drept internaţional
internaţional
§2. Statele - subiectele principale ale dreptului internaţional
internaţional
§3. Neutralitatea
§4. Recunoaştere
Recunoaştereaa statelor şi guvernelor
§5. Succesiunea statelor
§6. Organizaţiile internaţionale interguvernamentale, subiecte ale dreptului internaţional
i nternaţional
§7. Alte entităţi ale societăţii internaţionale
internaţionale
§8. Poziţia individului în raporturile juridice
juridice internaţionale
internaţionale
§9. Test
specifică

învǎţare
Dupǎ studiul acestei unitǎţi de învǎţare veţi reuşi sǎ: sǎ:
 identificaţi subiectele de drept internaţional public; public ;
 identificaţi caracteristicile pe care trebuie să le întrunească o entitate statală pentru a fi calificată drept
subiect de drept internaidentificaţi caracteristicile pe care trebuie să le întrunească o entitate statală

pentr
pe ntruu a fi calif
califica
icată
tă dre
drept
pt su
subie
biect
ct de dre
drept
pt in
inte
terna
rnaţio nall;
ţiona
 pr
prec
eciza
izaţi
ţi ca
care
re es
este
te po
poziţ
ziţia
ia pa
parti
rticu
cular
larulu
uluii în drept
dreptul
ul in
inter
terna
naţio nall;
ţiona
 identificaţi regulile succesiunii statelor ;
 pr
prez
ezen
enta
taţi
ţi ef
efec
ecte
tele
le recun
recunoaş
oaşte
terii
rii st
stat
atelor.
elor.
Secţiunea 1. Noţiunea de subiect de drept internaţional

internaţional
Sunt considerate subiecte ale dreptului internaţional2 acele entităţi care participă, pe de o
parte, la elaborarea normelor de drept internaţional şi, pe de altă parte, la desfăşurarea
raporturilor juridice guvernate de aceste norme, dobândind astfel nemijlocit drepturi şi
asumându-şi
asumându- şi obligaţii în cadrul ordinii juridice internaţionale.
internaţionale. Acestea sunt:
- statele
- organizaţiile internaţionale interguvername
interguvernamentale
ntale
În cadrul ONU şi în afara acestei organizaţii un statut juridic aaparte
parte s-
s-a recunoscut mişcărilor
de eliberare naţională, în baza principiului autodeterminării.
autodeterminării.
2
Pentru elementele definitorii ale subiectelor
subiectelor dreptului internaţional, vezi, de exem plu, N. Daşcovici, Dreptul
internaţional public, Bucureşti, 1947, p. 418; Oppenheim, op. cit., p. 119-120; J.G. Starke, op. cit., p. 54.
15

Se
Secţiunea 2-a. Statele - subiectele principale ale dreptului internaţional
cţiunea a 2-a. i nternaţional
2.1. Conceptul de stat. Suveranitatea de stat. „ Statul este un subiect de drept internaţional

care posedă următoarele caracteristici: a) populaţie, b) un teritoriu, c) un guvern , d)
capacitatea de a intra în relaţii cu alte state ” (Art.1. Tratatul de la Montevideo, 1933)
Suveranitatea de stat stă la baza organizării societăţii internaţionale şi contribuie la modelarea
tuturor instituţiilor dreptului internaţional.
Suveranitatea şi independenţa de stat. Independenţa este o condiţie şi, în acelaşi timp, un
criteriu al suveranităţii. La rândul său, suveranitatea, odată recunoscută, este un garant al
independenţei. Independenţa este astfel corelativă şi intrinsecă suveranităţii, o manifestare
concretă a acesteia.
2.2. Egalitatea statelor. Egalitatea juridică. Exerciţiul suveranităţii statelor are drept conse-
conse -
cinţă egalitatea în drepturi a acestora, iar respectarea acestei egalităţi reprezintă cea mai eficace
protecţie
protecţie a suveranităţii statelor, în raporturile dintre ele.
ele. Conceptul egalităţii juridice a statelor
exclude subordonarea unor state faţă de altele şi pune toate statele pe picior de egalitate faţă de
normele dreptului internaţional, acceptate sau create de state.
2.3. Elementele constitutive ale statului. Existenţa unui stat, din punctul de vedere a
dreptului internaţional, este condiţionată de întrunirea a trei elemente constitutive – teritoriu,
populaţie
altor state şifaţă
guvern – şi,entitate.
de noua în termenii
entitate. pe care îi vom prezenta în secţiunea următoare, de atitudinea
Teritoriul delimitează spaţiul în interiorul căruia se exercită suveranitatea unui anumit stat,
sub toate aspectele sale interne, precum şi manifestarea acesteia în raporturile cu alte subiecte de
drept internaţional.
Populaţia reprezintă comunitatea umană legată permanent sau temporar de un anumit teritoriu
şi organizată în limitele acestuia prin autoritatea
autoritatea legilor interne ale statului.
Guvernul . O structură de organe, care exercită prerogativele puterii asupra ansamblului
teritoriului şi populaţiei, reprezintă cel de- de-al treilea element care condiţionează existenţa statului.
Pentru ca acest element să se considere întrunit, în planul raporturilor internaţionale se cere ca
exer cciţiul
iţiul acestei autorităţi să fie exclusiv şi efectiv.
efectiv.
3-a. Neutralitatea
Secţiunea a 3-a.
Din punct de vedere juridic, neutralitatea reprezintă un fenomen interesant o formă de

manifestare a voinţei unor state de a sta temporar sau permanent în afara conflict elor militare.
Exista mai multe tipuri de neutralitate:
 Neutralitatea „clasică” sau
„clasică” sau ocazionala;
 Neutralitatea permanentă;
 Neutralitatea în epoca contemporană (Neutralitatea diferenţiată).
Politica de neutralitate activă. Politica de neutralitate

neutralitate activă
activă este cea pe care unele state decid să
o urmeze în anumite perioade ori în conjuncturi internaţionale determinate.
4-a. Recunoaşter
Secţiunea a 4-a. Recunoaştereaea statelor şi guvernelor
guvernelor
4.1. Recunoaşterea, act unilateral. Termenul de recunoaştere defineşte orice act unilateral
prin care un stat constată existenţa anumitor fapte sau acte, care pot avea consecinţe asupra
drepturilor şi obligaţiilor sale internaţionale, sau asupra intereselor sale politice, şi declară expres
sau admite implicit că acestea constituie element
ele mentee pe care se vor baza relaţiile sale juridice
viitoare în raport cu noua entitate sau situaţie.
situaţie.
16

4.2. Recunoaştere
Recunoaştereaa statelor. În epoca
epoca conte
contemporană,
mporană, aapariţia
pariţia unui nou
nou stat poate
stat poate avea loc
numai în urma următoarelor împrejurări: dizolvarea sau dezmembrarea unui stat şi apariţia altor
state; separarea unor părţi dintr -un stat şi formarea altui stat, prin secesiune; regruparea de state,
existente anterior, într-o
într-o nouă entitate statală. Întrunirea celor trei elemente materiale ce
marchează existenţa unui stat ar părea că este suficientă pentru a asigura manifestarea lui ca
entitate independentă şi suverană. Problema care se pune este aceea de a şti dacă noua entitate este
acceptată de către celelalte state în raporturi politice şi juridice în cadrul societăţii internaţionale.
internaţionale.
Prin această prismă, recunoaşterea unui nou stat poate fi definită ca un act unilateral prin care
unul sau mai multe state admit, explicit sau tacit, că ele consideră o nouă entitate juridică ca stat .
 Caracterul discreţionar al recunoaşterii.
recunoaşter ii. Statul care efectuează recunoaşterea dispune
de o serioasă libertate de apreciere, dar acordarea acesteia trebuie să fie totuşi conformă cu reguli
şi principii juridice.
juridice.
 Elemente noi privind recunoaşterea. O reevaluare a problematicii recunoaşterii de către
statele membre ale Uniunii Europene a fost prilejuită de evenimentele care au avut loc în fosta
Uniune Sovietică şi Iugoslavia după 1990.
Recunoaşterea act declarativ sau constitutiv? În realitate, după cum arată practica statelor,
recunoaşterea este un act cu dublă semnificaţie: declarativ, în ceea ce priveşte existenţa noului stat
şi constitutiv în ceea ce priveşte opozabilitatea acestei situaţii juridice statului care a făcut
recunoaşterea.
Din4.3. Formele
practica recunoaşterii
statelor se desprind statelor.
mai multe Actul recunoaşterii
modalităţi nuseeste
prin care supus unor
realizează actulcondiţii de formă.
recunoaşterii:
a) Recunoaşter
Recunoaşterea ea explicită şi implicită.
b) Recunoaşterea de facto şi recunoaşterea de jure.
c) Recunoaşter
Recunoaşterea ea individuală şi recunoaşterea colectivă.
Participarea unor state la organizaţii internaţionale (guvernamentale), conferinţe internaţionale

ca şi la tratate multilaterale, alături de un nou stat, nu sunt considerate ca acte care semnifică
recunoaşterea tacită a acestui
acestui nou stat
stat
4.4. Consecinţele recunoaşterii unui nou stat. Actul recunoaşterii unui stat sau guvern
atrage după sine pentru statul recunoscut o serie de urmări:
urmări:
- obţinerea calităţii de a stabili relaţii diplomatice cu alte state care îl recunosc şi de a încheia
tratate cu ele;
- obţinerea dreptului de a introduce acţiuni în faţa instanţelor judecătoreşti ale statului care l -a
recunoscut;
- dobândirea de către statul recunoscut a imunităţii de jurisdicţie şi de execuţie în faţa
instanţelor statului care a acordat recunoaşterea;
recunoaşterea;
- acceptarea actelor sale executive şi legislative în instanţele judecăto
judecă toreşti
reşti ale statului care l-a
l-a
recunoscut.
4.5. Recunoaşterea guvernelor. Recunoaşterea guvernelor intervine atunci când un nou

guvern se instalează
instalează prin forţă, ca urmare a unei revoluţii sau lovituri de stat.
stat . Recunoaş
Recunoaşterea
terea unui
guvern reprezintă, aşadar, un act unilateral prin care un stat consideră guvernul altui stat ca organ
al autorităţii publice a acestui stat, capabil să intermedieze relaţiile dintre cele două state.
state.
Criterii ale recunoaşterii guvernelor. În practica statelor în legătură cu recunoaşterea
guvernelor, se aplică:
aplică:
- principiul sau criteriul efectivităţii;
- capacitatea
internaţionale. guvernului ce urmează a fi recunoscut
recunos cut de a se achita de obligaţiile
obligaţiile sale
17

Recunoaşterea beligeranţei şi insurecţiei. Recunoaşterea insurecţiei oferă rebelilor anumite

drepturi, care se specifică în declaraţia de recunoaştere, în special a drepturilor ce rezultă din
neconsiderarea
neconsidera rea lor drept criminali de drept comun.
5-a. Succesiunea statelor

Secţiunea a 5-a
5.1. Noţiunea de „succesiune” în dreptul internaţional. Situaţiile de succesiune a statelor

apar atunci când au loc modificări teritoriale intre diverse state, ceea ce conduce la transferul
suveranităţii teritoriale de la un stat la altul. Dintre cele mai frecvente modificări teritoriale din
ultima perioadă
perioadă reţinem:
reţinem:
a) reunirea mai multor state într-un
într-un singur stat pe calea fuziunii sau absorbţiei;
absorbţiei;
b) dezmembrarea unui stat, în urma căreia apar mai multe mult e state independente;
c) separarea sau secesiunea, când o parte dintr-un stat se constituie în stat separat,
d) transfer de teritorii în cazul în care prin cesiune, sau în alt mod, o parte a teritoriului unui
stat este transferată unui alt stat.
stat.
5.2. Principii aplicabile succesiunii statelor:

 Statul succesor nu este continuatorul suveranităţii statului predecesor;
 Succesiunea asupra unui anumit teritoriu atrage înlocuirea ordinii juridice a statului
predecesor cu
cu ordinea juridica a statului succesor;
succesor;

Autorităţiledin
atât în raporturile statului
ordineasuccesor
juridicăvor prelua, princât
internaţională intermediul
şi din cea succesiunii,
internă. drepturi şi obligaţii,
internă.
5.3. Categoriile de raporturi juridice care formează obiectul succesiunii. Declanşarea

Declanşarea
succesiunii
succesiunii impune reglementa
reglementarearea a trei categorii de raporturi, şi anume:
Raporturile dintre statul succesor şi ordinea internaţională privesc:
 Succesiun
Succesiuneaea la tratate
 Succesiun
Succesiuneaea la organizaţii internaţionale
 Succesiun
Succesiuneaea statelor şi răspunderea internaţională, ca urmare a unor acţiuni\omisiuni
acţiuni \omisiuni ale
statului predecesor
Raporturile dintre statul succesor şi statul predecesor, privesc:
 Succesiun
Succesiuneaea la bunurile de stat .
 Succesiun
Succesiunea predecesor
ea la arhivele statului predecesor

Succesiunea la datorii.
Succesiunea
Raporturile dintre
dintre statul succesor şi particulari. Aceste raporturi privesc, în principal:
 Problema drepturilor câştigate de particulari, cetăţeni străini, pe teritoriul statului
predecesor, în baza legislaţiei ac

acestui
estui stat.
stat.
 Problema cetăţeniei, în virtutea dreptului statului succesor
succesor de a acorda cetăţenia sa
persoanelor fizice, cetăţeni ai sta
statului
tului predecesor.
predecesor.
6-a. Organizaţiile internaţionale

Secţiunea a 6-a i nternaţionale interguver
interguvernamentale,
namentale, subiecte ale dreptului
internaţional
internaţional
6.1. Definiţie. Elemente constitutive. În lucrările de codificare ale Comisiei de Drept

s -a propus următoarea definiţie a organizaţiilor internaţionale3: „O
Internaţional a ONU (CDI) s-
3
În cadrul ONU, relaţiile organizaţiei cu organizaţiile neguvernamentale sunt reglementate de rezoluţiile
Consiliului Economic şi Social (ECOSOC), 288 B(X) din 1950 şi 1296 (XLIX) din 1968. Prin rezoluţia 1296
18

asociere de state, constituită prin tratat, înzestrată cu o constituţie şi organe comune şi posedând o
personalitate juridică
juridică distinctă de aceea a statelor membre”.
membre”.
Elementele constitutive:
 la asocierea
asocierea respec
respectivă
tivă trebuie să participe, în ccalitate
alitate de membre, state
state sau alte
organizaţii internaţionale, deja constituite;
 cooperarea dintre
dintre statetrebuie să se desfăşoare în tetemeiul
meiul unui tratat internaţional, ca
ca
act constitutiv;
 organizaţia trebuie să dispună de un număr de organe cu funcţionare permanentă sau
periodică;
periodică;
 activităţile pe care organizaţia le desfăşoară să se supună normelor dreptului
internaţional.
internaţional.
Prin întrunirea acestor elemente, organizaţia internaţională dobândeşte personalitate
juridică internaţională proprie, distinctă de
de a statelor care
care au cons
constituit
tituit-o
-o.
7-a. Alte entităţi ale societăţii internaţionale

Secţiunea a 7-a internaţionale
7.1. Popoarele şi mişcările de eliberare naţională s- s-auau manifestat ca entităţi politice

distincte, reprezentante ale unor popoare neconstituite încă în state, în perioada luptei
anticolonialiste, după sfârşitul celui de al doilea război mondial
mondial..
7.2. Subiectele
popoarelor. dreptului la autodeterminare. Dreptul la autodeterminare este recunoscut
7.3. Apariţia şi conţinutul principiului referitor la „egalitatea în drepturi a popoarelor şi

dreptul lor de a dispune de ele însele”
însele”-- dreptul la autodetermina
autodeterminarere .
Elementul esenţial: dreptul permanent şi imprescriptibil al popoarelor de a hotărî în mod
liber, fără nici un amestec din afară, statutul lor politic şi de a- a -şi urma, în aceleaşi condiţii,
dezvoltarea economică,
economică, socială şi culturală.
Condiţiile de recunoaştere a mişcărilor de eliberare naţionalnaţio nalăă şi statutul lor juridic, în
raporturi cu alte subiecte de drept internaţional:
- să
să--şi desfăşoare activitatea pe un teritoriu eliberat;
- mişcarea să se manifeste în zona eliberată ca autoritate efectivă;
- angajamentu
angajamentull pentru ducerea până la capăt a luptei de eliberare să apară ca eficace.
eficace.
Mişcările de eliberare naţională, odată recunoscute, obţin un statut juridic special, care le
conferă o serie de drepturi.
7.4. Organizaţiile internaţionale neguvernamentale (ONG). Se poate spune că o
namentală reprezintă o asociaţie internaţională, creată din iniţiativă
organizaţie neguver namentală
privată sau mixtă, grupând persoane fizice sau juridice având naţionalităţi diferite, asociaţie
care are personalitate juridică înscrisă în ordinea juridică internă a unui stat şi care nu
urmăreşte scopuri lucrative.
ECOSOC a decis divizarea O.N.G-urilor

O.N.G-urilor în trei grupe: cele de categoria I, prin obiectul activităţii lor, prezintă
un interes fundamental pentru cea mai mare parte din activităţile Consiliului; cele din categoria
cate goria a II-a au o
competenţă specială, dar care nu interesează decât anumite
anumite activităţi
activităţi ale Consiliului; alte organizaţii, pot
participa doar ocazional la lucrările Consiliului, în vederea unor consultări speciale. În funcţie de categoria din
care fac parte, O.N.G-urilor
O.N.G-urilor li se acordă unele facilităţi în raporturile cu organele din sistemul ONU, care
privesc trimiterea
organizaţii de observatori,
neguvernamentale participarea
au obţinut la discuţii,
în cadrul ECOSOCprimirea
chiar „unşi difuzarea de documente
statut consultativ” etc.urmare,
şi, drept Unele
influenţa lor, în special în domeniul drepturilor omului, este în creştere.
19

In cea mai mare parte a cazurilor, organizaţiile

organizaţiile neguvernamentale sunt considerate de state ca
simple subiecte de drept intern, supuse propriilor lor legislaţii, susceptibile deci de a fi oricând
modificate.
În privinţa
privinţa raporturilor organizaţiilor neguvernamentale cu cele interguver namentale, namentale,
observăm că, în ultimii ani, o serie de organizaţii internaţionale neguvernamentale
neguvernamentale sunt invitate să
ia parte sau li se admit cererile de partici pare
pare la activităţi ale unor
unor organizaţii interguverna
interguvernamentale,
mentale,
cu condiţia ca statutul acestora din urmă să prevadă o asemenea participare.
7.5. Societăţile transnaţionale (STN).

(STN).
Definiţie. Conform unor propunerii de definire a societăţilor transnaţionale elaboraelaborate
te în cadrul
ONU, ca şi a altor foruri internaţionale, societăţile transnaţionale sunt î ntreprinderi care au în
proprietate sau care controlează capacităţi de producţie şi servicii, în afara teritoriului în
care îşi au baza, şi care funcţionează printr-un
printr-un sediu unic de decizie localizat într-oîntr-o ţară şi
centre de activitate, cu sau fără
f ără personalitate juridică, situate în alte state.
state.
 Raporturile juridice ale societăţilor transnaţionale cu statul de origine. Orice societate
transnaţională este legată de statul unde îşi are sediul societatea mamă.
Pe de altă parte, grupul de societăţi din care face parte şi societatea de bază, urmează o politică
proprie, care ar putea
putea să nu fie în totală armon
armonie
ie cu interesele statului de
de origine sau, invers, acesta
să adopte măsuri care să stânjenească activitatea societăţilor transnaţionale.
 Competenţa teritorială a statului în care se desfăşoară activităţile unei societăţi
transnaţionale. În statul gazdă sau de primire (statul căruia nu- nu -i aparţine societatea dominantă)
activităţile unui grup transna
transnaţional
ţional de societăţi se realizează, de regulă, prin încheierea de
contracte privind prestări de servicii sau investiţii.
Dreptul internaţional contemporan, dominat încă de conceptele dreptului internaţional clasic,
nu poate recunoaşte ca subiecte ale dreptului internaţional public decât entităţi „publice” nu şi
private. Din acest unghi de vedere, societăţile transnaţionale sunt destinatare ale unor reguli de
drept internaţional numai pe cale mediată, prin intermediul
i ntermediul unei ordini juridice statale.
Secţiunea
Sec 8-a. Poziţia individului în raporturile juridice internaţionale
ţiunea a 8-a internaţionale
Problema care se pune este aceea dacă individului, persoanei fizice, i se poate atribui calitatea
de subiect al dreptului internaţional 4. Ea constituie obiectul a numeroase şi vii controverse
co ntroverse
doctrinare:
8.1. Argumente pentru recunoaşterea individului ca subiect al dreptului internaţional
 Statul este, în ultimă analiză, un instrument pentru promovarea
promovarea interesului colec
colectiv
tiv şi că
actele sale sunt aduse la îndeplinire prin intermediul indivizilor, aceştia sunt, în ultimă instanţă,
singurele
singu rele subiecte ale dreptului internaţional(G. Scelle).
Scelle).
 Prin sentinţele Tribunalelor internaţionale de la Nüremberg şi Tokio au fost condamnaţi
indivizi - criminali de război - care au comis crime împotr iva

iva umanităţii;
4
Cu privire la opiniile exprimate
expri mate în doctrină, referitor la statutul juridic al individului în ordinea juridică
internaţională, vezi, de exemplu, Ph.C. Jessup, A Modern Law of Nations.
N ations. An Introduction, New York, 1958, p.
41 şi p. 137; Status of the individual and Contemporan International
International Law: Promotion, Protection ans Restoration
of Human Rights at National, Regional and International Levels, Study by Erica-Irene A. Daes, Special
Rapporteur,of United
Principles Nations, NewLaw,
Public International York, 1992,
1990, p. M.
p. 67; 23 Akehurst
ş.u. (Centre
, op.ofcit.,
Human
1985, Rights,
p. 74; D.Geneva; I. op.
Carreau, Brownlie
cit., p.,
24-31.
20

 Drepturile refugiaţilor, ca indivizi, consideraţi individual, sunt protejate direct de către un

organ al ONU - Înaltul Comisariat pentru Refugiaţi.
Refugiaţi.
 Individului i se recunoaşte,
recunoaşte, în faţa unor instanţe internaţionale, cu respectarea anumitor
anumit or
condiţii, calitatea de reclamant împotriva unor state.
8.2. Argumente pentru respingerea teoriei „individul subiect de drept internaţional” .
 A califica individul ca „subiect”
„subiect” al dreptului internaţional nu eeste
ste de nici un folos „de „de
vreme ce aceasta pare
pare să implice anumite prerogative
prerogative care nu există şi nici nu elimină dificila
dificila sar-
cină de a distinge între individ şi alte tipuri de subiecte ale dreptului in terna ternaţional”
ţional” (Ian
Brownlie).
 Individului i se poate atribui
atribui doar
doar calitatea de „ac
„actor”
tor” în relaţiile internaţion
internaţionale,
ale, (D.
Carreau).
 În raporturile juridice internaţionale, persoana fizică, individul,
individul, apare –
apare – atât
atât din punct de
vedere procedural cât şi substanţial – ca beneficiarul mediat al unor norme şi nu ca subiect
activ.
Problema dacă indivizii

indivizii pot
pot fi consideraţi ca subiecte de drept internaţional nu pare deci să fi
fost definitiv tranşată până în prezent, nici în plan normativ, nici în doctrină.
doctrină.
§9. Test
Exemple de subiecte de sintez

sintezăă
1. Care sunt caracteristicile pe care trebuie să le întrunească o entitate statală pentru a fi
calificată drept subiect de drept internaţional?
internaţional?
2. Expuneţi în ce constă caracterul discreţionar al recunoaşterii statelor şi analizaţi efectele
acestuia în planul dreptului internaţional.
3. Recunoaşte
Recunoaşterea
rea statelor şi participarea la organizaţii internaţionale.
internaţionale.
4. Prin ce elemente se identifică organizaţiile internaţionale ca subiecte de drept internaţional,
spre deosebire de alte forme de cooperare interstatală?
interstatală?
5. Distingeţi între instituţia succesiunii în dreptul civil şi în dreptul internaţional. Comentaţi
actualitatea acesteia din urmă.
urmă.
6. Care este principiul după care se rezolvă situaţiile de succesiune a statelor? Exemplificaţi.
Exemplificaţi.
7.
8. Raportul dintre
Arătaţi care suntstatul succesorreguli
principalele şi particulari.
particulari.
după care se
se stabileşte succesiunea statelor cu privire la:
la:
– tratate
tratate
– bunuri,
bunuri, arhive şi datorii
datorii
9. Comentaţi statutul societăţilor transnaţionale. Argumentaţi pro/contra teoria conform căreia
acestea ar putea fi calificate drept subiecte de drept internaţional.
internaţional.
10. Prezen
Prezentaţi
taţi principalele argumente în favoarea considerării individului drept subiect de
drept internaţional.
internaţional.

grilă
1. Care dintre elementele de mai jos

j os sunt definitorii pentru conceptul de „stat”:
„stat”:
a) teritoriul
b) populaţia
populaţia
c) guvernul
d) partide politice
21


specifică
Beşteliu, Drept internaţional public.Curs
Raluca Miga Beşteliu public.Curs Universitar Vol.I, Ed.C.H.Beck, 2007.
Adrian Năstase, Bogdan Aurescu, Cristian Jura – Drept internaţional public. Sinteze pentru
examen, Ed. All Beck, ed. 2005, p. 57-81.
Jurisprudenţa internaţională
internaţională
Cazul privind Interesele germane în Silezia superioară
superioară poloneză (1926), C.P.J.;
C.P.J.;
Cazul Tinoco (arbitraj ad-hoc), 1923, arbitru unic William H. Taft;
Cazul Elettronica Sicula S.p.a. (ELSI) , (S.U.A. c. Italia), C.I.J.;
Cazul Barcelona Traction Light and Power Co. ( Belgia c. Spania);
facultativă
Aurescu, Noua Suveranitate, Ed. All Beck, 2003.
Bogdan Aurescu
22


3
IZVOARELE
IZVOARE LE DREPTULUI INTERNAŢIONAL
INTERNAŢIONAL
Cuprins:
§1. Noţiunea de izvoare ale dreptului internaţional
internaţional
§2. Tratatul
§3. Cutuma internaţională
internaţională
§4. Principiile generale de drept
§5. Hotărârile judecătoreşti şi doctrina, mijloac
mijloacee auxiliare de determinare a normelor
normelor dreptului
dreptului
internaţional
internaţional
§6. Alte izvoare ale dreptului internaţional
internaţional
§7. Principiile dreptului internaţional
internaţional
§8.Echitatea
§9. Ierarhia normelor în dreptul internaţional contemporan
contemporan
§10. Test
specifică

învǎţare
prezentaţi conţinutul izvoarelor
izvoarelor dreptului
dreptului
realizaţi o comparaţie între principiile generale de drept şi principiile dreptului internaţional;
internaţional;
prezentaţi corelaţia public;
corelaţia dintre diferitele izvoare ale dreptului internaţional public;
prez
prezen
enta
taţi
ţi regim
regimul
ul jurid
juridic
ic al no
normelorr ddee ius cogens;
rmelo
enumeraţi şi să prezentaţi conţinutul principiilor dreptului internaţional. public;
Secţiunea 1. Noţiunea de izvoare ale dreptului internaţional

internaţional
1.1. Definiţii. Izvoarele „formale” ale dreptului internaţional sunt deci mijloacele juridice prin
care se exprimă normele acestui drept.
drept.
1.2. Identificarea izvoarelor dreptului internaţional. Practica îndelungată a statelor şi
interpretările ei doctrinare au condus la identificarea unei „liste”, a unei enumerări a mijloacelor
prin care se exprimă normele de drept internaţional, deci a izvoarelor sale. Aceasta este conţinută
intr-un text, respectiv articolul 38 din Statutul Curţii Internaţionale de Justiţie , act
internaţional la care sunt părţi toate statele membre ale ONU.
2-a. Tratatul
Secţiunea a 2-a
Tratatul, atât din punctul de vedere al procesului său de formare, cât şi al frecvenţei cu care
intervine în relaţiile internaţionale, este – prin raport cu cutuma – izvorul cel mai important al
dreptului internaţional contemporan.
contemporan. Sporire
Sporireaa numărului şi importanţa tratatelor inte
internaţionale
rnaţionale se
explică, printrecaaltele,
internaţionale, prin creşterea
şi diversificarea, număruluia domeniilor
in general, statelor, apariţia a numeroase
cooperării organizaţii
internaţionale, ca şi
complexitatea acestora.
23

După cel de-

de-al doilea război mondial, multe din tratatele internaţionale încheiate
înche iate au caracter
multilateral sau chiar universal şi urmăresc reglementarea raporturilor dintre state în domenii de
de
mare însemnătate.
însemnătate.
3-a. Cutuma internaţională

Secţiunea a 3-a internaţională
3.1. Definiţie. În dreptul internaţional, diversele norme cutumiare sunt rezultatul vieţii
internaţionale colective, produs al conduitei majorităţii reprezentative a membrilor comunităţii
aţionale. Pentru a fi considerată ca izvor al unor norme de drept internaţional, cutuma
internaţionale.
intern
trebuie să constituie o practică generală, uniformă şi relativ îndelungată, considerată de
state ca exprimând o regulă de conduită cu forţă juridică obligatorie.
obligatorie.
lumina acestei definiţii se impune o distincţie între elementele materiale şi elementul
În lumina
subiectiv al cutumei, care trebuie întrunite cumulativ, pentru a se putea invoca existenţa unei
norme cutumiare.
* Un prim element material se referă la aria de răspândire
răspândire a cutumei (“o practică
generală”), respectiv determinarea numărului de state care trebuie să urmeze în mod uniform o
anumită conduită, pentru ca aceasta să se impună ca regulă cutumiară.
cutumiară.
* Un alt element, are în vedere timpul necesar pentru formarea unei cutume. S-a
formulat cerinţa ca o anumită practică să fie “îndelungată” pentru a putea fi invocată ca repre-
repre -
zentând o cutumă.
cutumă.
Elementul psihologic (subiectiv). Este necesar ca respectarea de către state a respectivei
conduite să fie motivată prin convingerea că ea reprezintă şi se impune ca o obligaţie juridică:
(opinio juris sive necessitatis).
3.3. Dovada cutumei. Sarcina probei revine totdeauna statului care o invocă, invo că, fie pentru a
revendica un drept, fie pentru a se apăra
apăra împotriva unei pretenţii considerată de el ca nefondată.
nefondată.
Dispoziţiile unor tratate internaţionale, care pot fi invocate ca norme cutumiare,
cu tumiare, în raporturile
dintre state care nu sunt părţi la tratate sau între acestea şi statele părţi.
părţi.
3.4. Opozabilitatea normelor cutumiare. În situaţiile în care statul a avut o atitudine

negativă, a formulat obiecţiuni în procesul de formare a unei norme cutumiare, aceasta nu-i
nu -i poate
fi opoza bilă ( regula “persistent
“persistent objector”).
atât Statele nou create

convenţionale nucutumiare,
cât şi pot contesta
dar-pot
în principiu - validitatea
iniţia un proces proceselor
de modificare legislative anterioare,
a acestora.
3.5. Raportul dintre tratat si cutumă . Este posibil ca norme conţinute în tratate să fie
acceptate, pe lângă
lângă statele părţi, şi de alţi membri ai comunităţii internaţionale. Asemenea norme
dobândesc caracterul de norme cutumiare şi devin deci obligatorii şi pentru statele care le-au le -au
acceptat
accep tat şi aplicat, deşi nu sunt părţi la tratat.
tratat.
3.6. Actualitatea cutumei ca izvor al normelor de drept internaţional.

interna ţional. Sporirea numărului şi
importanţei tratatelor internaţionale nu înseamnă că normele cutumiare nu mai îndeplinesc nici o
funcţiune în reglementarea raporturilor dintre state. Norme noi de drept internaţional au apărut pe
cale cutumiară şi în dreptul contemporan:
contemporan:
24

Secţiunea a 4-a.
4-a. Principiile generale de drept

Sintagma „principiile generale de drept” (alin. 1.c. din Articolul 38) se referă la ansamblul
regulilor cele mai generale care stau la baza funcţionării
funcţionării oricărei ordini juridice, interne şi
internaţionale.
internaţionale.
„Principiile generale de drept recunoscute de naţiunile civilizate” reprezintă ansamblul
principiilor comune marilor sisteme juridice contemporane, susceptibile să fie aplicate şi în
ordinea juridică interna
internaţională.
ţională.
5-a. Hotărârile judecătoreşti şi doctrina, mijloace auxiliare de determinare a
Secţiunea a 5-a.
normelor dreptului internaţional
internaţional
5.1. Hotărârile judecătoreşti. Judecătorii nu elaborează norme de drept internaţional ci

numai le aplică. Deşi rolul lor este secundar, întrucât trebuie să- să -şi întemeieze hotărârile pe
normele existente, aceste hotărâri pot reprezenta un factor foarte important în evoluţia normelor
existente.
Această apreciere este valabilă în special pentru jurisprudenţa celor două Curţi Internaţionale de
Justiţie (Curtea Permanentă de Justiţie Inter nnaţională
aţională si succesoarea ei, Curtea Internaţională de
Justiţie). Alte insta
instanţe
nţe internaţionale
internaţionale aale
le căror hotărâri ssunt
unt luate în cons
considerare
iderare în categ
categoria
oria
menţionată de art. 38 alin. 1 lit.
lit. d din Statutul C.I.J. sunt tribunalele
tribunalele arbitrale internaţionale,
internaţionale,
precum si unele
unele hotărâri ale unor tribu
tribunale
nale naţionale.
naţionale.
5.2. „Doctrina celor mai calificaţi specialişti ... ai diferitelor state” este şi ea prevăzută ca
un mijloc auxiliar de determinare a normelor de drept inter naţional
naţional (art. 38 alin. 1 lit. d).
În cadrul doctrinei sunt şi lucrările unor forumuri ştiinţifice internaţionale care au dobândit în
decursul timpului, un prestigiu deosebit. De asemenea, o importantă componentă a doctr inei doctr inei este
considerată a fi alcătuită din opiniile separate şi opiniile individuale ale unor judecători ai Curţii
Internaţionale de Justiţie.
6-a. Alte izvoare ale dreptului internaţional

Secţiunea a 6-a. internaţional
6.1. Actele organizaţiilor internaţionale 5. Cu privir e la acestea se desprind în doctrină 3

scoli de gândire.
* Prima a încercat să le încadreze în categoria izvoarelor tradiţionale ale dreptului
internaţional..
internaţional
* A doua şcoală de gândire abordează rezoluţiile ONU ca „noi surse” de drept
internaţional6.
* Al treilea curent de gândire introduce noţiunea de „soft law”, care ar acoperi
documentele adoptate de state în cadrul organizaţiilor internaţionale sau în alte forumuri de
cooperare, ce nu pot fi încadrate într-una din categoriile ce constituie izvoarele
izvoarel e tradiţionale
dreptului internaţional.
internaţional.
5
Cu privire la dezbaterile doctrinare referitoare la natura juridică a actelor orga
organi
nizaţiilor
zaţiilor internaţionale, vezi, de
exemplu, C.I.H. van Hoof , Rethinking the Sources of International Law, p. 180-190; vezi, de exemplu: O.
Asamoah, The legal Significance of the Declarations of the General Assembly of the United Nations, Haga,
1966, p. 214-215; R. Skubiszewski, Resolutions of International Organisations and Municipal Law, p. 83-84; O.
Schachter , The Relation of Law, Politics and Action în the United Nation, în R.C.A.D.I. (1963-II) p. 165-168.
6
T. Elias, Modern Sources of International Law, în: W. Friedman, L. Henkin and O. Lissitzyn, Transnational
Law în a Changing Society, New York, 1972, p. 51.
25

6.3. Actele unilaterale ale statelor.

Pentru a fi considerate în categoria izvoarelor, se impune însă ca asemenea acte unilaterale să
îndeplinească mai multe condiţii:
a) să emane de la o entitate statală, în calitate de subiect de drept internaţional;
b) să constea în manifestarea publică a voinţei şi intervenţiei acestui stat de a produce
efecte juridice în planul relaţiilor internaţionale;
c) să fie licit, din punctul de vedere al dreptului internaţional.
internaţional.
Categorii de acte unilaterale. O listă exhaustivă a acestora nu ar putea fi întocmită, din cauza
numărului şi varietăţii lor, practic nelimitată. S- S -au propus însă o serie de criterii pentru a se
încerca o sistematizare a lor:
- Declaraţii.
- Recu
Recunoaşterea
noaşterea
- Protestul
-R enunţarea
enunţarea
6.3.2. Legea internă. Legea internă ar putea fi considerată numai element

element al procesului de
formare a unei cutume şi mijloc de dovedire a existenţei unei cutume.
cutume.
7-a. Principiile dreptului internaţional

Secţiunea a 7-a. internaţional
7.1. Definiţie. În ansamblul normelor dreptului internaţional principiile dreptului internaţional

se detaşează ca „norme de aplicaţie universală, cu un nivel maxim de generalitate şi un
caracter imperativ, ce dau expresie şi protejează o valoare fundamentală în raporturile
dintre subiectele de drept internaţional
internaţional”.
”.
Principiile dreptului internaţional contemporan sunt expres consemnate într -o -o serie de acte
internaţionale, în primul rând articolul 2 al Cartei ONU (“articolul principiilor”), în alte tratate
multilaterale generale sau regionale,
regio nale, ca şi în unele rezoluţii ale unor organizaţii internaţionale, în
special ale Adunării Generale a ONU.
ONU.
* Dintre acestea, un loc important îl ocupă Declaraţia Adunării Generale
Generale a ONU din 1970,
„referitoare la principiile dreptului internaţional privind relaţiile prieteneşti şi cooperarea dintre
state, în conformitate cu Carta ONU”, adoptată prin rezoluţia 2625 din 14 octombrie 1970.
* În număr de şapte, aceste principii sunt:
sunt:
a) Nerecurgerea
b) laşnică
forţă asau
Soluţionarea paşnică
pa la ameninţarea
diferen
diferendelor cu
cu forţa;
forţa;
delor internaţionale;
internaţionale;
c) Neamestecul în treburile interne ale altor state;
d) Îndatorirea statelor de a coopera între ele;
e) Dreptul popoarelor la autodeterminare;
f) Egalitatea suverană a statelor;
statelor;
 Îndeplinirea cucu bună credinţă a obligaţiilor internaţionale (pacta sunt servanda).
servanda).
- Un alt document în cuprinsul căruia sunt enunţate aceleaşi principii şi se aduc o serie de
precizări ale conţinutului acestora este Actul final al Conferinţei pentru Securitate si Cooper are
are în
Europa, semnat la Helsinki în 1975 de 33 de state europene,alături de SUA si de Canada. Acest
document adaugă la lista celor şapte principii mai sus enumerate alte trei principii: inviolabilitatea
frontierelor, integritatea teritorială şi respectul drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale.
fundamen tale.
Cele zece principii din Actul final al Conferinţei pentru Securitate şi Coo perare
Coo perare în Europa sunt
reconfirmate în Carta de la Paris pentru o nouă Europă (1990).
26

7.3. Natura juridică a principiilor dreptului internaţional. Caracteristica comună a acestor

principii ţine de înaltul lor nivel de abstractizare şi de extrema lor generalitate. Ele sunt
interdependente,
interdepende nte, iar încălcarea unuia conduce la încălcarea celorlalte.
celorlalte .
8-a. Echitatea
Secţiunea a 8-a.
8.1. Noţiunea
Noţiunea de echitate în dreptul internaţional7.
Potrivit redactării alineatului 2 al articolului 38 din Statutul Curţii Internaţionale de Justiţie,
echitatea pare să înlocuiască normele de drept internaţional susceptibile să se aplice unei anumite
situaţii de
situaţii de fapt.
Potrivit acestui text, a soluţiona un diferend ex aequo et bono (în conformitate cu echitatea)
este altceva decât a aplica dreptul internaţional (pozitiv), ale cărui izvoare sunt enunţate în
alineatul 1, aplicarea acesteia neputandu-se face decât
d ecât cu acordul expres al părţilor.
părţilor.
8.2. Aplicarea echităţii în jurisprudenţa internaţională . În ipoteza în care unui judecător
sau arbitru internaţional i se încredinţează soluţionarea
soluţionarea unui diferend ex aequo et bono, acesta
poate: (a) să completeze lacunele dreptului internaţional; (b) să atenueze rigorile
rigo rile unor norme, în
cazul în care împrejurările concrete ale speţei nu se încadrează în aceste norme
8.3. Echitatea în practica C.I.J. Deşi statele au manifestat multe reticenţe în a solicita
solicita expres
soluţionarea unor diferende ex aequo et bono, ele au invocat echitatea în legătură cu aplicarea
unor norme, şi nu au respins invocarea echităţii de către Curtea Internaţională de Justiţie , în
deliberările sau hotărârile acesteia, referitoare la diferende
di ferende la care erau părţi.
9-a. Ierarhia normelor în dreptul internaţional

Secţiunea a 9-a. i nternaţional contemporan
contemporan
9.1. Consideraţii generale. În general, doctrina dreptului internaţional

s-a pronunţat în favoarea egalităţii între izvoarele principale ale dreptului interna
s-a internaţional
ţional.
Totuşi, unii autori contemporani susţin posibilitatea de a stabili o ierarhie între diferitele
categorii de norme ale dreptului internaţional, indiferent de izvoarele care le
l e consacră
9.2. Carta ONU şi alte tratate . Preeminenţa dispoziţiilor Cartei ONU asupra tratatelor
încheiate de statele membre este prevăzută in art. 103 al Cartei ONU.
ONU.
9.3. Normele imperative ale dreptului internaţional contemporan ( jus jus cogens). Definiţie:
„În înţelesul
normă prezentei
prezen
acceptată tei convenţii,deocomunitatea
şi recunoscută normă imperativă a dreptului
internaţională internaţional
a statelor general
în ansamblul său,este
ca oo
normă de la care nu este permisă nici o derogare şi care nu poate fi modificată decât printr -o nouă
normă a dreptului internaţional general având acelaşi caracter” ( articolul 53, alin.2 al Convenţiei
de la Viena din 1969).
Sunt considerate ca norme de jus cogens numai acele norme de drept internaţional acceptate
şi recunoscute ca atare de comunitatea internaţională a statelor
statelor în ansamblul sau. De la acestea nu
se admite nici o derogare, su subb sancţiunea nulităţii. Aceste norme pot fi modificate, dar numai
„printr -o nouă normă având acelaşi caracter” (de jus cogens).
Identificarea normelor de jus cogens. Articolele Convenţiei
Convenţiei de la Viena consacrate
conceptului de jus cogens nu enumeră şi nu enunţă însă normele de drept internaţional care
trebuie să fie considerate în această categorie.
Jus cogens nu constituie un izvor distinct al normelor dreptului internaţional contemporan.
contemporan.
Normele având acest caracter se desprind din tra
tratate
tate si cutumă.
7
Cu privire la conceptul de echitate, vezi, de exemplu, Monique Chemillier- Gendreau
Gendreau, L'équité, în M. Bedjaoui
(coord.), op. cit., vol. I, p. 285.
27

9.4. „Ordinea publică internaţională” şi normele imperative. „Ordinea publică a comunităţii

internaţionale” ar consta într -o sumă de „principii si reguli a căror aplicare ar fi atât de importantă
pentru comunitatea
comunitatea internaţională în ansamblul său, încât orice acţiune unilaterală sau acord care
ar contraveni acestor principii sau reguli ar fi lipsit de forţă juridică”8.
§10. Test

sintezăă
1. Explicaţi actualitatea cutumei ca izvor de drept internaţional.

in ternaţional.
2. Cum credeţi că influenţează actele unilaterale ale statelor procesul de formare a normei
cutumiare? Exemplificaţi.
Exemplificaţi.
3. Realizaţi o comparaţie între principiile generale de drept şi principiile dreptului
internaţional.
nternaţional.
4. Prin raportare la jurisprudenţa CIJ, şi în special la hotărârea in Afacerea privind
Delimitarea Platoului continental Nordului, prezentaţi raportul dintre
continental al Marii Nordului, dintre tratat şi cutumă.
cutumă.
5. Prezentaţi regimul normelor de jus cogens.
cogens.
6. Evidenţiaţi in ce
ce constau următoarele distincţii:
distincţii:
- norme dispozitive / norme imperative
- ordine juridică internaţională / ordine publică internaţională.
int ernaţională.
grilă
Actele unilaterale ale statelor sunt izvoare de drept internaţional în măsura în care:
care:
a) emană de la o entitate statală în calitate de subiect de drept internaţional;
internaţional;
b) reprezintă o manifestare publică a voinţei statului ca acel act să producă efecte juridice;
juridice;
c) sunt licite.

§11 specifică
.-
.-Raluca
Raluca Miga Beşteliu,
Beşteliu, Drept
Drept internaţional public.Curs universitar,Vol.I, Ed.C.H.Beck, , 2007
public.Curs
B.Onica-Jarca,C.Brumar,D.A.Deteşeanu, Drept internaţional public.Caiet de seminar,
- B.Onica-Jarca,C.Brumar,D.A.Deteşeanu,
Ed.C.H.Beck,2006
Jurisprudenţă
Hotărârea Curţii Internaţionale de Justiţie in Cazul privind Delimitarea Platoului continental al
Marii Nordului, I.C.J., Reports, 1969, p. 77
Hotărârea Curţii Internaţionale de Justiţie in Cazul privind Dreptul de trecere in teritoriul indian,
ICJ Reports 1960, p. 34-39.
Hotărârea Curţii Internaţionale de Justiţie in Cazul privind E xperienţele nucleare in Pacificul de
Sud , ICJ Reports 1974, p.90
Alexandru
Beck, Bolintineanu, Adrian Năstase, Bogdan Aurescu, Drept Internaţional contemporan, Ed.
2006,.
8
H. Mosler, The International Society as a Legal Community, în RCADI 1974, IV, p. 34
28


TRATATUL INTERNAŢIONAL
INTERNAŢIONAL
Cuprins:
§1. Definiţie. Clasificări. Condiţii de fond
fond
§2. Încheierea tratatelor
§3. Rezervele la tratate
§4. Aplicarea în spaţiu şi în timp a tratatelor
§5. Efectele tratatelor faţă de părţi
părţi
§6. Efectele tratatelor faţă de state terţe
terţe
§7. Aplicarea tratatelor în ordinea juridică internă
internă
§8. Modificarea tratatelor
§9. Încetarea tratatelor
§10.Nulitatea tratatelor. Viciile de consimţământ
consimţământ
§11. Interpretarea tratatelor
§12. Test
specifică
Obiectivele unitǎţii de

de învǎţare
învǎţare
 definiţi noţiunea de tratat internaţional;
internaţional;
 prezentaţi condiţiile de fond privind tratatele; tratatele;
 pr
prez
ezen
enta ţi etapele încheierii unui tratat;
taţi
 analizaţi comparativ ratificarea, aprobarea, acceptarea acceptarea şi aderarea la tratat;
 pr
prez
ezen
enta
taţi
ţi ef
efec
ecte
telele tra
tratat
tatel
elor
or în
între
tre pă
părţi
rţi şi faţă
faţă de st
state
ate te
terţe c;
rţec;
 pr
prez
ezen
enta
taţi
ţi viciil
viciilee de co
cons
nsimţ
imţăm
ămân ântt ce popott aafec
fecta
ta tra
trata
tatele;
tele;
 pr
prez
ezen
enta
taţi
ţi regimu
regimull nnululită
ităţii
ţii tra
trata
tate lor..
telor
Secţiunea 1. Definiţie. Clasificări. Condiţii de fond

fond
1.1. Definiţii.
Definiţii. Tratatul este un acord de voinţă între subiecte de drept internaţional, având
scopul de a crea, modifica sau stinge drepturi şi obligaţii juridice, supus normelor dreptului
ţional.
internaţional.
interna
1.2. Clasificări şi denumiri ale tratatelor . Clasificarea
Clasificarea tratatelor internaţionale are în vedere
criterii materiale sau formale.
Clasificare materială: - tratatele legi (tratate normative) şi tratatele contract .
- Tratate licite şi tratate ilicite.
- Tratatele constitutive internaţionale
constitutive de organizaţii internaţionale
Clasificarea formală a tratatelor:
- În funcţie de calitatea părţilor : a) tratatele internaţionale
internaţionale dintre state; b) tratate internaţionale
dintre state şi organizaţii internaţionale; c) tratate încheiate între organizaţii internaţionale.
i nternaţionale.
- În funcţie
1.3. funcţie de de
Condiţii numărul
fond părţilor tratat : a) tratate
privindlatratatele. bilaterale;
Elementele b) tratate
definitorii, în multilaterale.
multi laterale.
funcţie de care un act
internaţional este calificat drept tratat, privesc:
29

- Calitatea state sau alte subiecte de drept interna ţional .

Calitatea părţilor la acor d – state
- Anumite determinări ale manifestării acordului de voinţă. Acordul părţilor trebuie să fie
rezultatul voinţei lor liber exprimată, neafectată de vicii de consimţământ, şi să se
stabilească asupra unui obiect realizabil şi licit.
- Condiţia ca acordul să urmărească
urmărească producerea de efecte juridice .
- Rea
Realizarea
lizarea acordului să fie supusă normelor de drept internaţional.
1.4. Armonizarea dreptului tratatelor. În exercitarea suveranităţii lor, prin constituţie
constituţie sau
legi interne, concrete
modalităţile statele stabilesc
prin care procedurile în urma
îşi vor îndeplini cărora devin
angajamentele părţi prin
asumate la tratate
tratate.internaţionale şi
Sub impactul O.N.U. şi, în special, prin activitatea Comisiei de Drept Internaţional,
Internaţional, începând
cu perioada 1960-1970, s-aus-au realizat importante progrese pe linia codificării ansamblului dreptului
tratatelor.
1.5. Codificarea dreptului international. Prin operaţiunea de codificare a dreptului
internaţional se urmăreşte
urmăreşte sistematizarea
sistematizarea normelor acestui drept şi precizarea conţinutului lor, în
primul rând transpunerea
transpunerea conţinutului un unor
or norme cutumiare în dispoziţii ale unor
unor tratate.
 Codificarea neoficială poate
poate să fie rezultatul cercetărilor unor doctrinari sau a lucră
lucrărilor
rilor
desfăşurate în cadrul unor organisme interne sau internaţionale cu caracter ştiinţifict Asociaţia de
Drept Internaţional (I.L.A) sau Institutul de Drept Internaţional (I.D.I.).
 Codificarea oficială este realizată de către state şi are caracter obligatoriu
obli gatoriu pentru cele care
devin părţi la convenţiile elaborate.
2-a. Încheierea tratatelor

Secţiunea a 2-a
 Încheierea oricărui tratat presupune o suită de acţiuni la care participă statele între care
intervine tratatul.
Pe cale cutumiară s-au
s-au format ce au fost codificate prin Convenţia
C onvenţia de la Viena (1969), aceste
reguli au însă, în general, o valoare supletivă.
 Etapele de încheiere a unui tratat internaţional:
2.1. Negocierea este prima etapă în cursul căreia se elaborează textul (conţinutul pe articole)
articole)
al tratatului. Negocierile se desfăşoară între reprezen
reprezentanţi
tanţi ai statelor, special abilitaţi în acest sens.
Această abilitare trebuie să rezulte din documente care emană de la autorităţile competente ale
fiecărui stat. Aceste documente poartă denumirea de de depline puteri.
Există şi o categorie de persoane, care, prin funcţiile pe care le îndeplinesc în stat, nu au
nevoie să prezinte, pentru negocierea şi încheierea tratatelor, depline puteri. De regulă, acestea
sunt:
- Şeful statului, şeful guvernului şi ministrul de externe;
- Şefii misiunilor diplomatice, dar numai pentru negocierea şi încheierea tratatelor bilaterale,
între statul acreditant (de trimitere) şi statul acreditar (gazdă);
(gazdă);
- Reprezentaţii acreditaţi ai statelor la o conferinţă sau la lucrările unei organizaţii
internaţionale, convocate
convocate în vederea elaborării unui tratat.
tratat.
Etapa de negociere a tratatului bilateral se încheie cu convenirea textului acestuia între cele
două părţi. În cazul tratatului multilateral , negocierea se încheie cu adoptarea textului tratatului,
pe articole şi în ansamblul
ansamblul său.
2.2. Semnarea tratatelor, care are drept obiectiv autentificarea textului negociat.

Cazuri în care etapa negocierii unui tratat nu este urmată imediat de semnarea definitivă a
acestuia:
30

 Prin semnarea ad-referendum se autentifică

autentifică textul tratatului, dar numai cu caracter
provizoriu.
Parafarea, care constă în înscrierea iniţialelor numelui negociatorului împuternicit al fiecărui stat
pe textul negociat,
negociat, are acelaşi eefect
fect provizoriu.
2.3. Exprim
Exprimarea
area consimţământului. Modalităţi de exprimare a consimţământului:
consimţământului:
 Consimţământul exprimat prin ratificare . Pentru ca un stat să fie definitiv anga jat anga jat juridic
prin dispoziţiile tratatului este necesar să intervină un act intern, prin intermediul căruia or gane gane
special abilitate, de regulă parlamentele naţionale, analizează dispoziţiile acestuia şi decid asupra
act constituie ratificarea tratatului.
anga jării statului. Acest act
 Co nsimţământul exprimat prin aprobare sau acceptare. Exprimarea consimţământului
Consimţământul
statelor de a fi părţi la tratate, prin aprobare sau acceptare, este dată în competenţa guvernelor. Pe
guvernelor. Pe
această cale se realizează o examinare mai expeditivă a dispoziţiilor unor tratate.
tratate.
 Aderarea la tratate se referă numai la tratatele multilaterale şi intervine
intervine în cazurile în care
un stat nu a participat la negocierea şi semnarea tratatului dar decide, ulterior, să devină parte la
acesta.
 Consimţământul exprimat prin semnare. În anumite cazuri, semnarea echivalează însă cu
exprimarea consimţământului statului de a fi parte la tratat. Semnarea va avea acest efect dacă
sunt întrunite, cumulativ, următoarele două condiţii:
condiţii:
- tratatul prevede expres acest lucru sau s-a s-a stabilit, în alt fel, că statele negociatoare au
convenit că semnătura va avea acest efect;
efect;
- intenţia statului de a da acest efect semnăturii rezultă din deplinele puteri
pu teri ale reprezentantului
său ori a fost exprimată în timpul negocierii.
negocierii.
2.4. Intrarea în vigoare a tratatelor. Data intrării în vigoare a unui tratat (data precisă de la
care tratatul
tratatul produce efecte între statele părţi), stabilită de părţile la tratat în funcţie de finalizarea
procedurilor interne de exprimare a consimţământului, este, în general, prevăzută expres de
acesta. În cazurile în care tratatul nu o prevede, intrarea în vig oare este convenită, ulterior, între
părţi.
părţi.
Documentele prin care statele îşi comunică îndeplinirea procedurilor inter ne ne de exprimare a
consimţământului de a se angaja prin tratat sunt denumite instrumente de ratificare,
aprobare/acceptare sau aderare.
2.5. Legislaţia română privind încheierea tratatelor . Dispoziţiile relevante din legislaţia
română cu privire la procedurile interne de urmat în fiecare etapă a încheierii tratatelor, ca şi
acelea referitoare la aplicarea, modificarea şi încetarea valabilităţii tratatelor la care Romania
devine parte, sunt cuprinse în:
 Constituţia României;
României;
 Legea nr. 590 din 22 decembrie 2003.
3-a. Rezervele la tratate

Secţiunea a 3-a
3.1. Noţiune. Convenţia

Convenţia de la Viena din 1969 (art. 2.d.) defineşte rezerva la un tratat după
cum urmează: „O declaraţie unilaterală, indiferent de cum este redactată sau denumită,
făcută de către un stat atunci când semnează, ratifică, acceptă, aprobă sau aderă la un
tratat, prin care urmăreşte să excludă sau să modifice efectul juridic al anumitor prevederi
ale tratatului în aplicarea lor acelui stat”.
stat”.
31
Rezervele reprezintă un mecanism convenţional aplicabil doar în cadrul tratatelor

multilaterale.
3.2. Condiţii de formă ale formulării rezervelor la tratatate (articolului 23 al Convenţiei de de la

Viena):
 Rezervele să fie exprimate în scris şi să fie comunicate statelor contrac con tractante
tante şi altor state
care au dreptul să devină părţi la l a tratat. Retragerea unei rezerve trebuie, de asemenea, for mulată
mulată în
scris.
 Rezervele pot fi formulate cu prile jul semnării tratatului, cu ocazia ratificării, aprobării
aprobării sau
acceptării
accep tării sale, sau în momentul aderării.
 Celelalte părţi la tratat sunt libere să formuleze obiecţiuni la rezervele comunicate ori să le
accepte. Acceptarea rezervelor

rezervelor se poate face expres sau tacit. Retra
Retragerea
gerea unei obiecţii la o rezervă
trebuie formulată în scris.
scris.
3.3. Condiţii de fond (condiţii cu privire la conţinutul tratatului ori rezervelor care se pot
formula la acesta):
 Formularea oricăror rezerve să nu fie în mod expres interzisă de
de tratat.
 Rezervele să nu se refere la anumite dispoziţii ale tratatului, la care este în mod expres
exclusă posibilitatea de a se formula rezerve.

rezerve.
 Rezervele să nu fie incompatibile cu obiectul şi scopul tratatului.
3.4. Efectele rezervelor

 Raporturi între statul care a for mulat una sau mai multe rezerve şi statele părţi care le
mulat le-au
-au
acceptat. În aceste cazuri dispoziţiile tratatului leagă statul rezervatar şi statele care le-au
le -au acceptat,
cu precizarea că în ceea ce priveşte articolele asupra cărora s- s-au formulat rezerve, dispoziţiile care
leagă aceste state sunt cele modificate conform rezervelor.
rezervelor.
 Raporturi între statul rezervatar şi statele care au formulat obiecţiuni la rezerve, se
creează două posibile grupuri de raporturi:

raporturi:
- statele care au formulat obiecţiuni la rezerve au latitudinea să accepte ca restul dispoziţiilor
tratatului, neafectate de rezerve, să se aplice între ele şi statul rezervatar;
rezervatar;
- aceleaşi state au însă şi posibilitatea ca, datorită obiecţiunilor la rezerve, să ref uze
uze aplicarea
ansamblului tratatului între ele şi statul rezervatar.
rezervatar.
4-a. Aplicarea în spaţiu şi în timp a tratatelor

Secţiunea a 4-a. tratatelor
4.1. Aplicarea teritorială a tratatelor.

generală: tratatele se aplică asupra ansamblului teritoriului statelor părţi.
 Regula generală părţi.
 Situaţii specifice în care examinarea efectelor în spaţiu ale tratatelor ridică unele pro bleme:
- În anumite condiţii statele pot decide că un tratat nu se aplică unei părţi din teritoriul său.
- O serie de tratate stabilesc regimuri juridice aplicabile unor anumite zone geografice sau
spaţii precis identificate, situate dincolo de limitele suveranităţii statelor părţi la tratat.
4.2. Aplicarea în timp a tratatelor. Tratatele succesive.

succesive.
gene rală: este aceea a neretroactivităţii
 Regula generală neretroactivităţii tratatelor.
tratatelor. Derogările de la această regulă
sunt permise, cu condiţia ca derogarea să rezulte din clauzele tratatului.
tratatului.
32
 succesive.. Potrivit art. 59 al Convenţiei de la Viena: „un tratat este socotit a fi

Tratatele succesive
luat sfârşit dacă toate părţile la acest tratat încheie ulterior un tratat asupra aceleiaşi materii” 9.
Noul tratat se va aplica cu condiţia ca din dispoziţiile sale să rezulte intenţia părţilor de a înlocui
vechiul tratat sau dacă dispoziţiile sale şi cele ale vechiului tratat sunt incompatibile în aşa măsură
încât este imposibil să se aplice ambele tratate în acelaşi timp. Deci, noul tratat prevalează.
prevalează.
Uneori conflictul între dispoziţiile unor tratate
tratat e succesive se poate rezolva prin identificarea
unui grad diferit de autoritate între cele două tratate.
5-a. Efectele tratatelor faţă de părţi

Secţiunea a 5-a. părţi
5.1. Caracterul obligatoriu al tratatelor.

tratatelor : Un tratat
 Principiul efectului relativ al tratatelor tratat leagă juridic numai statele părţi la acesta
sau, într-o
într-o exprimare diferită, tratatele nu produc efecte cu privire la statele terţe.
 Convenţia de la Viena asupra dreptului tratatelor asociază efectul relativ relativ al tratatelor cu
cerinţa bunei credinţe.
credinţe.
 Buna- credinţă constituie astfel criteriul pentru aprecierea condiţiilor în care un stat parte la
Buna-credinţă
un tratat se achită de obligaţiile sale.
5.2. Îndeplinirea cu bună-

bună-credinţă a obligaţiilor – principiu al dreptului internaţional.
Principiul pacta sunt servanda
servanda s-a impus ca un principiu fundamental al dreptului internaţional,
internaţional, cu
10
apliPrin
aplicabilitate
cabilitate generală
alineatul şi universală
2 al art. 2 al Cartei .ONU se conferă principiului bunei credinţe un conţinut mai
larg, care depăşeşte dreptul tratatelor din care a luat naştere.
naştere.
Dispoziţiile Cartei ONU referitoare la conţinutul principiului îndeplinirii cu bună-
bună -credinţă a
obligaţiilor au fost dezvoltate în „Declaraţia referitoare la principiile dreptului internaţional
privind relaţiile prieteneşti şi cooperarea dintre state potrivit cartei ONU”, (Rezoluţia Adunării
Generale a ONU 2625/XXV din 1970).
6-a. Efectele tratatelor faţă de state terţe

Secţiunea a 6-a terţe
6.1. Principiul relativităţii efectelor tratatelor este exprimat şi prin intermediul unei nega ne gaţii:
ţii:
faţă de terţi, tratatele nu creează nici obligaţii nici drepturi ( pacta tertiis nec nocet
nocet nec prosunt ).
). În
9
Faţă de regula stabilită prin art. 59 al Convenţiei de la Viena privind tratatele succesive, în practica
convenţională a statelor s- s-au adoptat unele soluţii diferite cu privire la tratate bilaterale
bila terale intervenite între state
care sunt, în acelaşi timp, părţi şi la un tratat multilateral asupra aceleiaşi materii. Este, de exemplu, cazul
Convenţiei de codificare a relaţiilor consulare (Convenţia de la Viena din 1963), prin raport cu numeroase
acorduri consulare bilaterale,
bilaterale, încheiate între statele părţi la această convenţie. Întrucât acordurile consulare
bilaterale permit reglemen
reglementarea
tarea unor situaţii particulare, ce nu se regăsesc în convenţia generală de codificare,
prin art. 73 al acesteia s-a
s-a stabilit că dispoziţiile particulare din tratatele bilaterale se aplică în locul prevederilor
generale ale convenţiei de codificare, indiferent dacă acordurile bilaterale au intervenit înainte sau după
încheierea acesteia. O soluţie similară a fost adoptată şi în cadrul Acordului General pentru Tarife şi Comerţ
(GATT), prin dispoziţiile căruia sunt exceptate de la regimul general al Acordului, referitor la acordarea clauzei
naţiunii celei mai favorizate, uniunile vamale, zonele de liber schimb şi convenţiile bilaterale privind priv ind micul
trafic de frontieră.
frontieră.
10
Pentru legătura dintre clauza rebus sic stantibus şi principiul pacta sunt servanda, a se vedea Mariana
Drăghici, Principiul respectării cu bună-
bună-credinţă a obligaţiilor internaţionale, în „Sistemul principiilor dreptului
dreptului
internaţional”, p. 85-86.
85-86.
33
dreptul internaţional, excluderea terţilor de la efectele tratatelor internaţionale decurge direct din
principiul egalităţii suverane statelor .
suverane a statelor
6.2. Condiţiile în care statele pot dobândi drepturi în temeiul unor tratate la care nu sunt
părţi.
1) dacă părţile la tratat înţeleg, prin asemenea dispoziţii, să confere acest drept, fie statutului
terţ sau unui grup de state căruia acesta îi aparţine,
aparţine, fie tuturor statelor;
2) dacă statul terţ consimte.
6.3. Condiţiile în care pentru anumite state rezultă obligaţii din tratate la care nu sunt
părţi11. Condiţii
Condiţii cumulative:
cumulative:
1) părţile la tratat să fi înţeles să creeze o asemenea obligaţie prin dispoziţiile tratatului;
tratatului;
2) statul terţ să accepte în mod expres şi în scris această obligaţie.
obligaţie.
6.4. Regimuri juridice obiective create prin tratate. În practica convenţională conven ţională
contemporană se înregistrează existenţa unui număr crescând de tratate tra tate care stabilesc regimuri
juridice general aplicabile, în interesul comunităţii internaţionale în ansamblul său. Din asemenea
tratate pot rezulta drepturi şi obligaţii opozabile erga omnes, deci şi statelor terţe, fără
consimţământul lor, ca o excepţie de la principi
prin cipiul
ul consensualismului care domină materia
12
dreptului tratatelor .
7-a. Aplicarea tratatelor în ordinea juridică internă

Secţiunea a 7-a. internă
 consecinţă a regulei pacta sunt servanda constă în obligaţia statelor părţi la un tratat de a
asigura aplicarea acestuia în
în ordinea lor juridică internă.
internă.
 Datorită diversităţii sistemelor constituţionale ale statelor, care stabilesc modalităţile
concrete de aplicare a tratatelor în ordinea juridică internă, în dreptul internaţional nu s -a putut

ajunge la norme general aplica bile
aplica bile în această
această materie.
materie.
8-a. Modificarea tratatelor

Secţiunea a 8-a
8.1. Adaptarea tratatelor. Transfor mările

mările numeroase şi rapide pe care le înregistrează
relaţiile internaţionale contemporane impun, nu de puţine ori, adaptarea conţinutului tratatelor la
la
13
evoluţiile societăţii internaţionale .
11
Referitor la efectele tratatelor fata de terţi, vezi, de exemplu, I. Anghel, Dreptul tratatelor, vol. II,
Bucureşti, 1993, p. 667 şi urm.; Tudor Mircea, Les traites internationaux et les Etats tiers, teză, Geneva, 1970;
Ph. Braud , Recherces sur les Etats tiers en droit international, în R.G.D.I.P. nr. 1, 1968, p. 17-86;
17 -86; Ch. Rousseau,
op. cit., p. 187-193; Ph. Cahier , Le probleme des effets des traites a l'egard des Etats tiers, în R.C.A.D.I., 1974,
III, vol. 143; McNair , The Law of Treaties, Oxford, Clarendon Press, 1961, p. 333-342.
12
Opozabilitatea erga omnes a unui tratat internaţional a fost pentru prima dată recunoscută în legătură cu
insulele Aaland, care, în baza tratatului din 1856, inter vvenit
enit între Franţa, Anglia şi Rusia, în urma războiului
Crimeei, ur mmau
au să fie demilitarizate. În 1920, suveranitatea asupra Insulelor Aaland a trecut de la Rusia la
Finlanda, care devenise independentă. Suedia ca ţară vecină, a cerut Finlandei să respecte în continuare statutul
de demilitarizare al Insulelor Aaland, stabilit printr-un
printr-un tratat la care nici una dintre ţări nu fusese parte. Comisia
de jurişti constituită pentru soluţionarea acestui litigiu în 1920 a recunoscut legitimitatea pretenţiilor Suediei, în
numele unor „interese
„interese general
general europene”, legate de importanţa strategică a arhipelagului
arhipelagului Aaland.
13
În legătură cu modalităţile de modificare a tratatelor, art. 39 al Convenţiei de la Viena stabileşte
următoarele: „Un tratat poate fi amendat prin acordul părţilor. Afară de cazul
cazu l în care tratatul nu dispune altfel,
34
 generale privind modificarea tratatelor:

Reguli generale tratatelor:
- Orice tratat poate fi modificat numai cu acordul părţilor;
părţilor;
- Pentru ca modificările să fie efective, acest acord trebuie să parcurgă în general, etapele
prevăzute pentru
pentru încheierea tratatului.
8.2. Modificarea tratatelor multilaterale.

 De regulă, procedura concretă de urmat pentru modificarea tratatului este stabilită în
cuprinsul acestuia („clauze de revizuire”): iniţierea modificărilor şi condiţiile de negociere

negociere şi
adoptare a textului amendamentelor, numărul de ratificări sau aprobări necesare pentru intrarea în
vigoare a amendamentelor, depozitarul acestora etc.
 În principiu, modificările unor tratate multilaterale
mul tilaterale nu pot interveni decât în urma
tuturor statelor părţi (regula unanimităţii)14.
acordului tuturor
8.3. Modificarea Cartei ONU.

 Modificarea Cartei ONU urmează un regim juridic special, care face distincţie între
amendarea şi revizuirea sa.

 Articolul 108 se referă la „ amendamente” ale Cartei, concepute ca modifi
m odificări
cări de mai mică
importanţă.
Articolul 109 se referă la posibilitatea „ revizuirii ” Cartei, deducând din condiţiile în care aceasta
ar putea avea loc, că ea ar privi modificări ale ansam
an sam blului dispoziţiilor Cartei.
9-a. Încetarea tratatelor
Secţiunea a 9-a.
9.1. Consideraţii introductive.

 Cauze de încetare a efectelor tratatelor:
9.2. Încetarea
Încetarea tratatelor
tratatelor ca urmare a voinţei părţilor .
Cazuri de încetare a efectelor tratatelor ca urmare a voinţei părţilor:
părţilor:
- Expirarea termenului prevăzut în trata tratat t , în cazul tratatelor încheiate pe o durată
15
determinată . Acest tip de tratate poate cuprinde o clauză privind
privind tacita reconducţiune.
- Îndeplinirea condiţiei
condiţiei rezolutorii, expres prevăzută în cuprinsul tratatelor.
- Denunţarea sau retragerea.
- Prin exprimarea
exprimarea acordului de voinţă al tuturor părţilor.
 Suspendarea tratatului. Are în vedere aşa-

Suspendarea aşa-numitele „clauzele de salvgardare” care permit
unui stat, în anumite situaţii excepţionale, când întâmpină dificultăţi în îndeplinirea unora din
asumate, să suspende temporar aplicarea acestora.
angajamentele asumate,
regulile enunţate în partea a II-

II-a («Încheierea şi intrarea în vigoare a tratatelor») sunt aplicabile unui astfel de
acord”.
acord”.
14
Cu privire la cerinţa unanimităţii, reţinem că aceasta este respectată în cazul tra tatelor încheiate între un
număr redus de state. Este, de exemplu, cazul tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, care impun regula
unanimităţii pentru modificarea lor.
lor.
15
Între tratatele încheiate pentru perioade de timp determinate, se pot menţiona: Tr atatul
atatul pentru constituirea
Comunităţii Economice a Cărbunelui şi Oţelului, încheiat în 1949, a stabilit valabilitatea sa pe o perioadă de 50
de ani. Tratatul dintre S.U.A. şi Republica Panama privind regimul juridic al Canalului Panama, încheiat în
1977, a fost prevăzut să ia sfârşit la 31 decembrie 1999.
1999.
35
 Încetarea sau suspendarea tratatelor se poate realiza şi tacit , ca urmare a încheierii între
aceleaşi părţi a unui tratat cu acelaşi obiect (tratate succesive).
Violarea tratatului de către una din părţi poatepo ate antrena încetarea acestuia sau suspendarea
efectelor lui. Art. 60 alin. 3 din Convenţia de la Viena prevede posibilitatea invocării violării
tratatului numai la cazurile în care se poate dovedi că este vorba despre o violare substanţială
substanţială..
9.3. Încetarea
Încetarea tratatelor independent de voinţa părţilor intervine în situaţii care fac imposibilă
executarea lor, ca urmare a dispariţiei obiectului16 sau părţilor la tratat şi ca efect al schimbării
fundamentale a împrejurărilor.
împrejurărilor.
9.4. Schimbarea fundamentală a împrejurărilor

î mprejurărilor .
Orice tratat ar conţine o clauză tacită conform căreia tratatul este în vigoare
vigoare atât timp cât
împrejurările rămân identice cu cele din momentul încheierii
încheierii sale (omnis conventio intelligitur
rebus sic stantibus).
Invocarea clauzei rebus sic stantibus (schimbarea împrejurărilor) intervine atunci când numai
una din părţi consideră că noile împrejurări sunt de natură să conducă la încetarea tratatului.
tratatului.
9.5. Ruperea relaţiilor diplomatice şi consulare şi războiul pot crea, în ceea ce priveşte

anumite tratate, o imposibilitate de executare şi pot conduce la încetarea acestora.
acestora.
În general, ruperea relaţiilor diplomatice sau consulare nu conduce automat auto mat la încetarea
tratatelor dintre statele în cauză. Fac excepţie tratatele a căror
că ror executare implică
implică existenţa relaţiilor
diplomatice şi consulare între părţi.
părţi.
În cazul conflictelor armate se pot crea împrejurări care să afecteze nu nu mai aplicarea
tratatelor dintre statele beligerante, ci şi între alte state.
10-a. Nulitatea tratatelor.
Secţiunea a 10-a. tratatelor. Viciile de consimţământ
consimţământ
10.1. Nulitatea, cauză de încetare a efectelor tratatelor. Nulitatea tratatelor intervine în

următoarele cazuri:
cazuri:
10.2. Nulitatea tratatelor care

care contravin
contravin unei norme de jus cogens.
Regula este stabilită în art. 53 al Convenţiei
Convenţiei de la Viena: „este nul orice tratat care, în momentul
încheierii sale, este în conflict cu o normă imperativă a dreptului internaţional general”. Art. 64 al
Convenţiei
caz, se referă
„orice tratat la ipoteza
existent, apariţia
care este unei noi
în conflict cu norme
aceastăimperative de drept
normă, devine nul şiinternaţional.
ia sfârşit”. În acest
aces t
10.3. Nulitatea tratatelor ca urmare a unor vicii de consimţământ.
tratate .
 Violarea dispoziţiilor dreptului intern privitoare la competenţa de a încheia tratate.
 Eroarea.
 Dolul .
reprezentantului unui stat .
 Coruperea reprezentantului
 Constrânger
Constrângerea ea exercitată asupra reprezentantului statului17 .
16
Referitor la dispariţia totală şi permanentă a obiectului tratatului sau a uneia din părţi drept cauze obiective
care duc la caducitatea tratatului, în lucrările pregătitoare ale Convenţiei de la Viena,
Vie na, Comisia de Drept
Internaţional – referindu-se la dispariţia
dispariţia obiectului tratatului – a evocat, ca exemple ipotetice, secarea unui
fluviu în legătură cu care ar fi existat un tratat pentru construirea unui baraj şi dispariţia unei insule care făcea
obiectul unui tratat.
36
 Constrângerea exercitată asupra statului.

Constrângerea
10.4. Nulitatea relativă şi nulitatea

nuli tatea absolută a tratatelor
tratatelor..
Nulitatea relativă poate fi invoc
invocată
ată numai de statul al cărui consimţământ a fost viciat şi ea
poate fi ulterior acoperită, prin confirmare, de către acelaşi stat (art. 45). Nulitatea absolută
sancţionează viciile de consimţământ rezultând din constrângerea exercitată asupra statului sau
reprezentantuluii său. Ea mai afectează tratatele care contravin unei norme de jus cogens.
reprezentantulu
11-a. Interpretarea tratatelor
Secţiunea a 11-a.
11.1. Interpretarea unui tratat este operaţiunea prin care se determină sensul exact al unui
cuvânt sau al unei expresii,
expresii, se lămuresc exprimările ambigue sau obscure ale unei clauze. Prin
interpretare se încearcă să se regăsească „voinţa comună” a părţilor contractante, în momentul
redactării textului.
11.2. Problema
Problema autorităţii
autorităţii competente pe
pentru
ntru interpretarea
interpretarea trata
tratatelor:
telor:
 Pe plan internaţional,
internaţional, sarcina interpretării tratatelor revine:
- Statelor părţi la tratat (interpretarea autentică).
autentică).
- Tribunalelor arbitrale sau Curţii Internaţionale de Justiţie (interpretare jurisdicţională) – este
este
o interpretare neautentică,
neautentică, care are forţă obligatorie numai pentru părţile în litigiu şi priveşte
numai speţa supusă jurisdicţiei.
- Organizaţiilor internaţionale care au competenţa de a interpreta dispoziţiile actelor lor
constitutive, a tratatelor la care organizaţia este parte ca
ca şi, eventual, a unor tratate în legătură cu
care se pot pronunţa, în temeiul atribuţiilor lor specifice.
 Pe plan intern, interpretarea tratatelor revine autorităţilor guvernamentale
guverna mentale competente în
domeniul relaţiilor externe, de regulă ministerelor de de externe ale statelor părţi.
părţi.
11.3. Reguli şi mijloace de interpretare.

Convenţia de la Viena din 1969, articolul 31, care în aliniatul 1 stabileşte:
stabileşte:
“Un tratat trebuie să fie interpretat cu bună credinţă potrivit sensului obişnuit ce urmează a
fi atribuit
atribuit termenilor tratatului în contextul lor şi în lumina obiectului şi scopului său”.
său”.
§12. Test

sintezăă
. 1. Pot fi considerate drept tratate internaţionale acordurile încheiate între state şi societăţi
transnaţionale? Argumentaţi răspunsul.
răspunsul.
2. Analizaţi raportul dintre codificare şi dezvoltarea progresivă a dreptului internaţional.
internaţional.
3. Precizaţi care sunt consecinţele juridice ale semnării tratatului.
t ratatului.
4. Analizaţi comparativ ratificarea, aprobarea, acceptarea şi aderarea la tratat.
tratat.
5. Analizaţi efectele rezervelor la tratate în raport cu diferitele poziţii pe care le pot adopta
celelalte state părţi cu privire la acestea.
acestea.
6. În ce condiţii pot dobândi statele terţe la un tratat drepturi decurgând din acel tratat? Dar
obligaţii?
obligaţii?
17
Un caz notoriu privind constrângerea reprezentantului unui stat este acela al preşedintelui Cehoslovaciei,
Hacha, care în 1939 a fost constrâns, prin măsuri grave de intimidare, să încheie cu Germania hitleristă tratatul
care instituia
instituia protectoratul german asupra Boemiei şi Moraviei.
Moraviei.
37
7. Care
Care sunt consecinţele juridice ale stării de război cu privire la diferitele categorii de tratate
multilaterale sau bilaterale la care statele beligerante
b eligerante sunt părţi?
părţi?
8. Comparaţi constrângerea exercitată asupra reprezentantului statului şi constrângerea
re prezentată asupra
asupra statului ca forme de viciere a consimţământului
consimţământului de a de
deveni
veni parte la tratat.
tratat.

grilă
Tratatul se caracterizează prin aceea că:

că:
a) este un acord de voinţă între subiecte de drept internaţional;
internaţional;
b) se încheie numai între state;
c) este consemnat într-un singur instrument;
d) se referă inclusiv la contractele de stat.
stat.

specifică
1.
1.Raluca
Raluca Miga Beşteliu, Dreptul internaţional public.Curs universitar.Vol.I. Ed.C.H.Beck,
public.Curs universitar.Vol.I.
2.Convenţia de la
de la Viena din 23 mai 1969 privind dreptul tratatelor.
t ratatelor.
3.Legea nr. 590/22.12.2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.
23/12.01.2004.
Jurisprudenţă
Jurisprudenţă
Avizul consultativ al Curţii Internaţionale de Justiţie ”Rezervele formulate la Convenţia pentru

prevenirea şi reprimarea crimei de genocid” (1951), disponibilă pe Internet la adresa: adresa:
http://www.icj-cij.org/icjwww/idecisions/isummaries/ippcg
http://www.icj-cij.org/icjwww/idec isions/isummaries/ippcgsummary510528
summary510528.htm
.htm
facultativă
1.Marcian Niciu, Drept internaţional public

public, Iaşi, vol
vol I, 1992.
2.I.Anghel, Dreptul tratatelor , vol. I, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1993..
1993..
38

5
COMPETENŢELE STATELOR ASUPRA PERSOANELOR
Cuprins:
§1.
§2. Populaţia,
si element
Cetăţeni si străini constitutiv al statului
statului
§3. Refugiaţii şi persoanele strămutate. Azilul teritorial.
teritorial.
§4. Protecţia diplomatică
diplomatică
§5. Naţionalitatea persoanelor juridice şi a diferitelor categorii de vehicule
§6. Test
specifică

învǎţare
Dupǎ studiul acestei unitǎţi de învǎţare veţi reuşi sǎ:
sǎ:
 prezentaţi legătura de cetăţenie a unei persoane cu statul de ce
cetăţenie;
tăţenie;
 pr
prez
ezen
enta
taţi
ţi ex
expu
pulza
lzare
reaa ca modal
modalita itate
te de înc
încet
etar
aree a şşed
ederi
eriii uuno
norr sstră
trăininii ppee ter
terito
itoriu
riull ssta
tatului;;
tului
 pr
prez
ezen
enta
taţi
ţi dreptu
drepturil
rilee şi ob
oblig
ligaţ
aţiil
iilee refug
refugia
iaţil
ţilor
or în st
stat
atul
ul de refug
refugiu iu;;
 realizaţi o comparaţie între instituţia azilului teritorial şi cea a azilului diplomatic;
 pr
prez
ezen
enta
taţi
ţi instit
instituţ
uţia
ia pro
prote
tecţ
cţiei
iei diplo
diplomamatic e.
tice.
Secţiunea 1. Populaţia, element constitutiv al statului

statului
Ca element constitutiv al statului,

stat ului, populaţia este reprezentată de indivizii legaţi de stat prin
cetăţenie, care alcătuiesc comunitatea naţională a acestui stat. Alături de cetăţenii proprii, pe
teritoriul unui stat se pot afla şi străini, fie pe o bază, în general, permanentă,
permanentă, fie în mod temporar.
Statutul juridic al persoanelor fizice este stabilit, potrivit dreptului intern al acelui stat, în baza
competenţei ( jurisdicţiei) sale teritoriale şi personale.
personale.
Exercitareaaacestor
în considerare atribuţii, deşi în principiu exclusivă şi discretionară, se
două principii:
principii: se realizează cu luarea
 regimul propriilor cetăţeni să nu aducă atingeri ireversibile drepturilor fundamentale ale
omului,
 regimul străinilor să nu prejudicieze interesele acestora sau ale statului de origine.
origine.
Secţiuneaa a 2-a. Cetăţeni si străini

Secţiune
2.1. Definirea cetăţeniei. „Cetăţenia este o legătură juridică care se întemeiază pe un fapt
social, pe o legătură, o solidaritate efectivă de existenţă, interese, sentimente, alături de o
reciprocitate de drepturi şi obligaţii. Se poate spune că ea este expresia juridică a faptului că
individul căreia îi este conferită…este în fapt, mai strâns legat de populaţia statului care i --o
o
acordă decât de a oricărui alt stat.”
39
2.2. Conflicte negative si pozitive de cetăţenie.

Conflictul pozitiv
Conflictul pozitiv de cetăţenie ( pluripartidia), rezultă din dobândirea unei noi cetăţenii fără a
o pierde pe aceea a statului de origine.
Conflictul negativ de cetăţenie (apatridia) caracterizează situaţia persoanelor care nu au nici o
cetăţenie, ori pe acelea care îşi pierd cetăţenia originară, fără să dobândească cetăţenia altui stat.
2.3. Regimul juridic al străinilor. Prin străin se înţelege o persoană care se se află pe teritoriul
unui stat fără a avea cetăţenia acestuia ci a unui alt stat, fiind asimilaţi acestora şi apatrizii, ca şi
refugiaţii.
Determinarea conţinutului
conţinutului drepturilor şi obligaţiilor
obligaţiilor acestora se face în toate cazurile prin
legile interne ale fiecărui stat, cu respectarea unor norme şi standarde internaţionale.
internaţionale.
2.4. Expulzarea şi extrădarea
extrădarea.
 Prin expulzare se înţelege obligarea străinului să părăsească teritoriul statului în care îşi
are reşedinţa. Această măsură este dispusă prin act administrativ individual, motivat prin raţiuni
de ocrotire a ordinii publice, a regimului politic, sistemului
sistemului economic, securităţii naţionale etc.
etc.
 Extrădarea este o modalitate de terminare a şederii unor străini pe teritoriul unui stat, în
cazurile în care aceştia sunt autorii unor infracţiuni de drept comun, precum şi unor crime
împotriva păcii şi umanităţii18.
3-a. Refugiaţii şi persoanele strămutate. Azilul teritorial.

Secţiunea a 3-a. teritorial.
3.1. Definiţia noţiunii de refugiat. Refugiatul este definit ca orice “ persoană care în urma
unor temeri justificate de a fi persecutată, pe motive de rasă, religie, naţionalitate, naţionalitat e,
apartenenţă la un anumit grup social sau opinie politică, se găseşte în afara ţării sale de
origine şi nu poate, sau din cauza acestor temeri nu doreşte să revină în această ţară ”
(Articolul 1, alineatul A(2) din Convenţia privind statutul refugiaţilor din 28 iulie 1951)19.
3.2. Înaltul Comisariat al O.N.U. pentru Refugiaţi (ICNUR ), ), creat prin rezoluţia Adunării
Generale a ONU 428(V) din 14.12.1950, a început să funcţioneze la 1.01.1951. El îndeplineşte
urmatoarele funcţiuni:
funcţiuni:
 asigură protecţie internaţională refugiaţilor, prin promovarea încheierii şi ratificării unor
convenţii internaţionale pentru protecţia refugiaţilor,

refugiaţilor,
 caută soluţii imediate problemelor acestora, prin asigurarea de asistenţă, constând în
ajutoare alimentare, medicale, lung.

condiţii
 oferă sprijin pe termen lung. de adăpost, şi
şi
3.3. Statutul juridic al refugiaţilor. Convenţia din 1951 privind statutul refugiaţilor stabileşte
obligaţia refugiaţilor de a se conforma legilor, regulamentelor şi măsurilor pentru menţinerea
ordinii publice în statul
statul pe teritoriul căruia s-au
s-au refugiat.
Unul din cele mai importante drepturi de care se pot bucura refugiaţii se referă la
nereturnarea acestora; acest principiu opreşte statele să returneze un refugiat “într -o ţară în care
18
În cele mai multe cazuri, extrădarea se acordă pentru infracţiuni interna
internaţionale.
ţionale. Acestea sunt fapte penale
foarte grave, încriminate în condiţii similare
similare în mai multe state, în temeiul unor convenţii
convenţii internaţionale, între
care pot fi menţionate terorismul, pirateria maritim
maritimă,
ă, pirateria aeriană, traficul de stupe
stupefiante,
fiante, falsificarea de
monedă, traficul de femei şi copii etc.
19
În lumina definiţiei refugiatului din Convenţia din 1951, poate fi sesizată în cadrul ONU abordarea conceptual
diferită a categoriei de refugiat, prin raport cu sistemul de protecţie al refugiaţilor, iniţiat sub auspiciile Societăţii
Naţiunilor.
Naţiun ilor. Prin C
Convenţ
onvenţia
ia din 11951
951 st
statutul
atutul de re
refugiat
fugiat este as
astfel
tfel aacorda
cordatt pe bbaza
aza in
individua
dividuală
lă şi nu pen
pentru
tru gr
grupuri
upuri
de persoană în funcţie de ţările de provenienţă. (Vezi, I. Cloşcă
Cloşcă, Refugiaţii.
Refugiaţii. Noi probleme, noi abordări, în Revista
Română de Drept Umanitar nr. 1/1996, p. 20).
40
viaţa sau libertatea sa ar fi ameninţate pe motive de rasă, religie, naţionalitate, apartenenţa la un

grup social sau opinii politice” ori într -o ţară unde refugiatul nu ar fi protejat împotriva unei
asemenea returnări.
returnări.
3.4. Alte categorii de persoane care solicită protecţie. Deşi definiţia Convenţiei din 1951 a
fost larg adoptată în raporturile internaţionale, ea nu acoperă categorii importante de persoane
care îşi părăsesc ţara de origine şi care constituie în ultima vreme, cele mai numeroase grupuri de
persoane ce revendică statutul de refugiaţi, cum ar fi “refugiaţii economici” sau persoanele ajunse
în această situaţie în urma unor conflicte armate, interne sau internaţionale.
3.5. Regimul juridic al refugiaţilor în România se bazează pe prevederile Constituţiei, şi pe

dispoziţiile
dispoz iţiile Ordonanţei Guvernului 102 din 31.08.2000, aprobată, cu modificări, prin Legea nr.
323/2001, şi modificată ulterior.
ulterior.
3.6. Azilul teritorial poate

poate fi definit, din două
două puncte de vedere distincte:
distincte:
- ca un drept suveran al statului căruia i se solicită
solicită,, de a acorda sau refuza sau refuza acest
statut.
- Din punct de vedere al individului, dreptul de a solicita azil este considerat un drept
fundamental al omului, prevăzut în Declaraţia Universală a Drepturilor Omului la articolul 14:
“Oricine are dreptul de a se bucura de azil contra persecuţiei în alte ţări”. ”.
3.7. Azilul diplomatic constă în primirea şi protecţia acordată în localurile ambasadelor ori
oficiilor consulare străine dintr -un anumit stat a unor cetăţeni ai acelui stat, urmăriţi de propriile
lor autorităţi, ori a căror viaţă este în pericol din cauza unor evenimente interne excepţionale.
4-a. Protecţia diplomatică
Secţiunea a 4-a. diplomatică
În temeiul statutului personal de cetăţeni ai unui stat, străinii aflaţi pe teritoriul altui stat
păstrează o legătură juridică cu sstatul
tatul de origine.
Această legătură se poate manifesta în două direcţii.
direcţii.
- Pe de o parte, statul de origine poate impune cetăţenilor săi aflaţi pe teritoriul altui stat
anumite obligaţii decurgând din constituţie şi legi interne.
interne.
- Pe
altui stat,deprotecţie
altă parte,
altă statul naţional
diplomatică 20
. este obligat să acorde propriilor cetăţeni, aflaţi pe teritoriul
Termenul de protecţie diplomatică mai este utilizat şi în situaţiile în care statul naţional se
implică direct în apărarea intereselor propriilor cetăţeni faţă de un alt stat, însuşindu-si,
însuşindu -si, cu
îndeplinirea anumitor condiţii, pretenţiile propriului său cetăţean.
cetăţean.
20
Cu privire la protecţia diplomatică a persoanelor juridice, în cauza
cauza Barcelona Traction, C.I.J. a apreciat că
Belgia nu avea calitatea de a acorda protec protecţia
ţia sa diploma
diplomatică
tică societăţii cu acest nume, deşi cea mai mare parte a
capitalului acesteia era deţinut de cetăţeni belgieni. Prin aceasta a fost, în fapt, respins un posibil criteriu de sta-
bilire a naţi
naţionalit
onalităţii
ăţii un
unei
ei soc
societăţi
ietăţi,, şi aanume
nume acela al cont
controlului
rolului acest
acesteia.
eia. ÎÎnn litigi
litigiul
ul me
menţiona
nţionat,t, C.I
C.I.J.
.J. a cconside
onsiderat
rat
că protecţia diplomatică în beneficiul societăţii Barcelona Traction nu putea fi exercitată decât de Canada, întrucât
societatea era înregistrată
înregistrată ca
ca persoană
persoană juridică în această
această ţară. În ac
acelaşi
elaşi litigiu, Curtea a subliniat că statul
trebuie considerat ca unică autoritate care decide acordarea protecţiei sale, având o putere discreţionară şi o
libertate totală
totală de acţiune (I.C.J. Reports, 1970, p. 44).
41
5-a. Naţionalitatea persoanelor juridice şi a diferitelor categorii de vehicule

Secţiunea a 5-a.
5.1. Naţionalitatea persoanelor

persoanelor juridice. Ca şi persoanele fizice, persoanele juridice sunt
legate de un anumit stat printr-o
printr-o legătură permanentă care în acest caz îmbracă forma
naţionalităţii.
5.2. Naţionalitatea diferitelor vehicule. Ca principiu, orice vehicul, orice bun, poartă poartă
naţionalitatea proprietarului. În cazul navelor, aeronavelor şi vehiculelor spaţiale, întrucât
destinaţia sau modul lor de folosire pot produce efecte în raporturile dintre state, între acestea şi
un stat determinat trebuie să existe o legătură efectivă şi permanentă.
§6. Test

sintezăă
1. Care sunt limitele impuse de dreptul internaţional pentru ca legătura de cetăţenie să fie
opozabilă altor state?
state?
2. Prezentaţi expulzarea ca modalitate de încetare a şederii unor străini pe teritoriul
terit oriul statului.
3. Care sunt tipurile de protecţie ce pot fi acordate de statul român?
4. Comentaţi prin raportare la dispoziţiile OG. Nr. 102/2000, cu modificările şi completările
ulterioare, statutul refugiaţilor în România.
România.
5. Realizaţi o comparaţie între instituţia azilului teritorial şi cea a azilului diplomatic.
diplomatic.

grilă
Azilul teritorial reprezintă:

reprezintă:
a) o expresie a suveranităţii statului solicitat;
solicitat;
b) un act inamical
inamical în relaţiile dintre state;
state;
c) un drept absolut şi discreţionar al statului solicitat;
d) o manifestare unilaterală de voinţă a statului solicitat.
solicitat.

specifică
- Raluca Miga Beşteliu, Drept internaţional public, Curs universitar, Vol. I, Ed.C.H.Beck, 2007,
public,Curs
Bucureşti
Bucureşti
- B.Onica-Jarca
B.Onica-Jarca,, C.Brumar,D.-
C.Brumar,D.-A.Deteşeanu,
A.Deteşeanu, Drept internaţional public.Caiet de seminar,
Ed.C.H.Beck,2006
.
Jurisprudenţa:
- Hotărârea Curţii internaţionale de Justiţie in Afacerea privind

privind dreptul de azil (Haya de la Torre),
ICJ Reports 1950, p. 34-39.
- Hotărârea Curţii internaţionale de Justiţie in Afacerea Nottebohm, I.C.J., Reports, 1951, p. 77

- Hotărârea Curţii internaţionale de Justiţie in Afacerea Barcelona Traction, I.C.J.Reports,1964
I.C.J.Reports,1964
42
Bibliografie facultativă.
- Alexandru Bolintineanu, Adrian Năstase, Bogdan Aurescu,
Auresc u, Drept Internaţional contemporan,
contemporan,
Ed. All Beck, 2001, Bucureşti, p.74 – 75
75
- Ion Retca, Extrădarea propriilor
propriilor cetăţeni, Dreptul nr. 8/2004, p.207 –
p.207 – 210.
210.
43
Unitatea de învǎţare nr.

nr. 6
COMPETENŢELE STATELOR ASUPRA TERITORIULUI DE STAT.
CUPRINS
§1.Teritoriul de stat.
§2. Evoluţia concepţiilor referitoare la modalităţile de dobândire sau de modificare a teritoriului
de stat
§3.Delimitarea teritoriului de stat. Frontierele în dreptul
dreptul internaţional contemporan.
contemporan.
§4.Fluviile
§4.Fluviile internaţionale
internaţionale
§5.Canaluri
§5.Canaluri maritime internaţionale
internaţionale
§6.Spaţiul
§6.Spaţiul aerian
aerian
§7.Test
§8
§8.Bibliografie
.Bibliografie specifică
specifică

învǎţare

 prezentaţi componentele teritoriului de stat
 prezentaţi modalităţile de dobândire de teritorii teritorii;;

 pr
prez
ezen
enta
taţi
ţi su
suve
vera
rani
nitatatea
tea st
state
atelor
lor as
asup
uprara sp
spaţ
aţiul
iului
ui lo
lorr aaeriann;
eria
 pr
prez
ezen
enta
taţi
ţi regimu
regimull jjur
uridi
idicc al flu
fluvii
viilo
lorr şi ca
cana
nale
lelor
lor ma
marit
ritime
ime int
inter
erna
naţio
ţionale;;
nale
Secţiunea 1. Teritoriul de stat.
Teritoriul de stat reprezintă spaţiul geografic în limitele căruia statul îşi exercită suveranitatea
deplina şi exclusivă. Suveranitatea teritorială a statului se caracterizează prin:
prin:
 Exclusivitate;
 Plenitudinea exerciţiului acesteia
acesteia
Componentele teritoriului de stat:
- Spaţiul terestru;
- Spaţiul acvatic;
acvatic;
- Spaţiul aerian.
2-a. Evoluţia concepţiilor referitoare la modalităţile de dobândire sau de

Secţiunea a 2-a
modificare a teritoriului de stat
2.1. Dobândirea originară. Dintr-o

Dintr-o perspectivă istorică, termenul de „dobândire de teritorii”
şi -au lărgit teritoriul, fără ca prin aceasta să
se referă la modurile prin care, în trecut, anumite state şi-au
se micşoreze corespunzător teritoriul altui stat.
44
2.2. Modalităţi de modificare a teritoriului admise de dreptul internaţional contemporan:

 Modificările teritoriale intervenite ca urmare a procesului de decolonizare
decolonizare
 Consimţământul liber exprimat al populaţiei care locuieşte pe un anumit teritoriu.
teritoriu.
 Forma de manifestare a voinţei populaţiei:
populaţiei:
- hotărâre a organului legislativ
legislativ suprem;
- consultarea directă a populaţiei.

populaţiei.
3-a. Delimitarea teritoriului de stat. Frontierele în dreptul internaţional
Secţiunea a 3-a.
contemporan.
3.1. Conceptul de frontieră. Frontierele marchează limitele teritoriale în interiorul cărora un

stat îşi exercită, în principiu, suveranitatea sa deplină şi exclusivă.
exclusivă.
3.2. Clasificarea frontierelor se face în funcţie de două criterii: al aliniamentelor pe care le
urmează şi al naturii spaţiilor pe care le delimitează.
delimitează.
 Din punct de vedere al aliniamentelor, frontierele pot fi naturale, geometrice sau
astronomice.
 Din punct de vedere al naturii spaţiilor (teritoriului), frontierele sunt terestre, fluviale,
maritime şi aeriene.
aeriene.
3.3. Stabilirea frontierelor.

 Modalităţi juridice: acorduri încheiate între state vecine,
ve cine, ori, de cele mai multe ori, tratate
care au marcat sfârşitul unor conflicte militare, hotărârile unor instanţe arbitrale internaţionale ori
ale celor două Curţi Internaţionale de Justiţie.
Justiţie.
 Operaţiunile practice de determinare a traseului unei frontiere:
frontie re:
- delimitarea, operaţiune politică şi juridică, care constă în identificarea direcţiei
principale şi descrierea
descrierea amănunţită a traseului acesteia
acesteia..
- demarcarea propriu-zisă
propriu-zisă pe teren a liniei de frontieră, care presupune o serie de
operaţiuni de instalare a unor borne sau identificarea altor semne de demarcaţie (copaci, forme de
relief natural, geamanduri, etc.).
3.4. Regimul juridic al frontierei de stat a României . Ordonanţa de Urgenţă nr. 105/2001;
alte legi interne referitoare la desfăşurarea diferitelor activităţi în zona de frontieră; peste 80 de
înţelegeri internaţionale bilaterale, încheiate de România cu statele vecine.
4-a. Fluviile internaţionale

4.1. Definiţie. Clasificări. Fluviile internaţionale sunt cursurile de apă care separă sau
traversează teritoriile mai multor state şi care sunt navigabile până la vărsarea lor în mare.
mare.
 Fluvii succesive, care traversează teritoriile mai multor state
 Fluvii contigue, care separă teritoriile a două state
4.2. Navigaţia pe fluviile internaţionale. Principiul libertăţii de navigaţie pe fluviile

internaţionale este consacrat
consacrat prin Actul final al Congresului
Congresului de la Viena din 1815, care stabileşte
stabileşte
regimul juridic al Rinului şi proclamă principiul general al libertăţii navigaţiei comerciale pe pe
principalele fluvii internaţionale.
internaţionale.
 Conferinţa de la Barcelona (1921), convocată sub auspiciile Societăţii Naţiunilor introduce
conceptul de “ curs de apă navigabil de interes internaţional”

internaţional”..
45
 Pot fi identificate astăzi unele reguli cutumiare referitoare la

la libertatea de navigaţie şi la
drepturile statelor riverane în utilizarea
utili zarea fluviilor internaţionale:
internaţionale:
- Libertatea de navigaţie pe fluviile internaţionale, care presupune asigurarea accesului
neîngrădit al navelor comerciale ale tuturor statelor, riverane sau s au neriverane. Navele
comerciale vor fi tratate în mod egal, indiferent de pavilionul pe care îl arborează. Navele
militare, precum şi şi cele vamale şi de poliţie ale statelor neriverane nu au acces pe fluviile
internaţionale. Aceleaşi categorii de nave al statelor s tatelor riveran se bucura de dreptul de a
naviga pe aceste fluvii, dar numai în sectoarele supuse suveranităţii statelor cărora le
aparţin. Accesul în sectoarele altor state este permis numai cu autorizarea acestora acestora..
- Dreptul statelor riverane de a stabili
stabil i condiţiile de desfăşurare a navigaţiei , prin acord cu
celelalte state riverane şi obligaţia lor de a menţine fluviul în stare de navigaţie, executând
lucrări de întreţinere şi amenajare. Statele riverane exercită de asemenea, dreptul de control
vamal şi sanitar şi de supraveghere prin poliţia fluvială, ca şi pe acela de a percepe anumite
taxe.
4.3. Utilizarea fluviilor internaţionale în alte scopuri decât navigaţia .. In elaborarea unor
norme general aplicabile, s-au înregistrat unele rezultate:
 Asociaţia
Asociaţia de Drept Internaţional a elaborat un grup de articole, cunoscute sub denumirea
196621”.
de “Regulile de la Helsinki – 1966 ”.

In cadrul
utilizarea Comisiei
fluviilor de Drept Internaţional
internaţionale a ONU
în alte scopuri decâta fost elaborată
navigaţia Convenţia
(1997), cu privire
în cadrul sla
căreia s-a
-a
reţinut conceptul de “resurse naturale partajabile” ( natural shared resources).
r esources).
4.4. Evoluţia regimului juridic al Dunării.

I. Tratatul de pace de la Paris din 1856 prevedea
prevedea libertatea
libertatea de navigaţie pe
pentru
ntru toate statele -
fluviului în două sectoare: Dunărea fluvială şi Dunărea
riverane şi neriverane - şi împărţirea fluviului
maritimă.
 Pentru Dunărea maritimă a fost creată Comisia Europeană a Dunării .
 Din Comisia Europeană a Dunării nu făceau parte Principatele Române,

Române, deşi competenţele
Comisiei se exercitau în principal pe teritoriul acestora, unde Comisia îşi avea şi sediul.
II. Conferinţa de la Paris (2 august 1920 – 23 iulie 1921), în cadrul căreia s-a s -a elaborat
Convenţia Dunării.
Dunării.
 A fost instituit un regim internaţional pe toată porţiunea navigabilă a fluviului, de la Ulm
la vărsarea în mare.
mare.
 Acest regim era extins şi asupra principalilor afluenţi ai Dunării, care treceau prin teritoriul
mai multor state ( Mureşul, Tisa, Moravia, Drava).

S-au creat două organe: Com
S-au Comisia
isia Internaţională a Dunării şi Comisia Europeană a Dunării
III. Regimul actual al navigaţiei pe Dunăre, stabilit la sfârşitul celui de- de -al doilea război
mondial, este reglementat prin Convenţia de la Belgrad, încheiată exclusiv între statele riverane
la Dunăre,
Dunăre, în 1948.
1948.
IV. In urma transformărilor care au avut loc în Europa Centrală şi de Răsărit după 1990, au
intervenit următoarele noi reglementări:
reglementări:
- Protocolul adiţional la Convenţia de la Belgrad, în vigoare din 1999;
- Protocolul de semnătură la Protocolul
Protocolul sus menţionat;
menţionat;
- Convenţia privind cooperarea pentru protecţia şi folosirea durabilă a fluviului
Dunărea.
21
Pentru un extras din textul Regulilor de la Helsinki cu privire la utilizarea fluviilor internaţionale, vezi I.
Brownlie, op. cit., p. 275-276.
46
4.4. Canalul Dunăre - Marea Neagră este un curs de apa navigabil, situat în întregime pe
teritoriul României, legând cele două căi internaţionale de navigaţie între Constanţa Sud şi portul
Cernavodă, printr -o rută alternativă, mai scurtă.
scurtă.
5-a. Canaluri maritime internaţionale

5.1. Definiţie. Regim juridic. Canalurile maritime internaţionale sunt căi maritime de
comunicaţie, construite pe teritoriul unui stat, pentru a lega două mări libere, în scopul
facilitării navigaţiei.
navigaţiei.
 Ele sunt ape interioare ale statului pe teritoriul căruia s-au
s -au construit, având
având însă în vedere
scopul pentru care au fost construite, canalurile maritime trebuie să fie deschise navigaţiei
pentru vasele tuturor statelor.
5.2. Canalul Suez, deschis navigaţiei în 1869 -

1869 - r ezoluţia
ezoluţia Consiliului de Securitate al ONU din
13 octombrie 1956 recunoaşte suveranitatea teritorială a Egiptului în privinţa administrării
canalului,i, dar cere acestuia să menţină libera navigaţie prin canal.
canalulu
5.3. Canalul Panama a fost construit pe istmul cu acelaşi nume, pentru a deschide circulaţia
între Oceanul Atlantic şi Oceanul Pacific. In 1977, după îndelungi negocieri, între SUA şi Panama
se încheie un tratat, prin care se recunoaşte suveranitatea acestuia din urmă asupra Canalului şi
zonei
SUA. adiacente. După
După 1999 Canalul urmează să dobândească un regim de neutralitate, garantat de
5.4. Canalul Kiel a fost construit de Germania pe teritoriul sau, îîntre

ntre 1885-1895, pentru a lega
Marea Baltică cu Marea Nordului. După încheierea primului război mondial, canalul este
„internaţionalizat”, în temeiul Tratatului de la Versailles, urmând să rămână deschis liberei
navigaţii a vaselor tuturor statelor, atât comerciale cât şi militare, în condiţii de deplină egalitate,
cu singura condiţie ca Germania să nu fie în stare de război cu respectivele state.
state.
6-a. Spaţiul aerian

Secţiunea a 6-a. aerian
6.1. Spaţiul aerian naţional al unui stat este coloana de aer aflată aflat ă deasupra teritoriului
terestru şi a mării teritoriale a unui stat cu litoral, care este supusă suveranităţii acelui stat.
Spaţiul aerian internaţional este spaţiul aerian de deasupra mării libere,
li bere, ca şi cel aflat deasupra
zonei economice exclusive şi a platoului continental al unor state, şi este deschis navigaţiei
aeriene a tuturor statelor.
6.2. Regimul juridic al navigaţiei aeriene. Pentru a asigura securitatea zborurilor, statele au
convenit să urmeze o serie de reguli de navigaţie aeriană
aeriană..
Regimul juridic
Regimul juridic al spaţiului aerian
aerian naţional este rrezultatul
ezultatul compromisului din
dintre:
tre:
- exerciţiul suveranităţii statului asupra spaţiului său aerian.
aerian.
- respectarea anumitor reguli conţinute în convenţii internaţionale multilaterale şi acorduri
bilaterale.
 Înmatricularea navelor. Orice aeronavă are naţionalitatea statului în ale cărei registre
speciale este înscrisă.
 Categorii de aeronave şi libertăţi de trafic. In temeiul Convenţiilor de la Chicago, au
fost stabilite cinci categorii de aeronave, cărora li se acordă în mod diferenţiat, cinci libertăţi ale
aerului:
47
1. Aeronave civile care nu efectuează

efectuează un serviciu
serviciu de transport comerciale, cărora
transport pe baze comerciale
recunoaşte libertatea de survol fără escală(1) şi libertatea de escală tehnică(2).
li se recunoaşte
2. Aeronave civile car e efectuează servicii comerciale regulate. Acestora li se recunosc
un grup de trei ‚libertăţi comerciale”:
- libertatea de a debarca mărfuri, pasageri şi corespondenţă pe teritoriul statului a
cărui naţionalitate o are aeronava(3),
- libertatea de a î mbarca
mbarca mărfuri, pasageri şi cor corespondenţă,
espondenţă, cu desdestinaţia
tinaţia pe
teritoriul statului a cărui naţionalitate o are aeronava,(4) şi
- libertatea de a îmbarca sau debarca
debarca mărfuri, pasageri
pasageri şi corespo
corespondenţă
ndenţă provenind
sau având destinaţia pe teritoriul unui alt stats tat contractant.(5)
3. Aeronave civile care efectuează servicii comerciale întâmplătoare, cărora li se
recunosc libertăţile (1) şi (2), dar care nu beneficiază de celelalte trei libertăţi decât în condiţiile
impuse de statul pe teritoriul căruia are loc escala.
e scala.
4. Aeronave care efectuează servicii de cabotaj, constând în servicii comerciale prin
zboruri interioare între aeroporturile aceluiaşi stat. Asemenea aeronave trebuie să aibă
naţionalitatea statului respectiv.
respectiv.
5. Aeronavele de stat nu beneficiază de regimul juridic sus menţionat, şi nu pot survola
teritoriul altui stat decât cu autorizarea expresă a acestuia, solicitată conform legislaţiei sale
interne.
6.3.convenţii:
multor Reprimarea
convenţii:
infracţiunilor contra aeronavelor civile. Aceasta a făcut obiectul mai
- Convenţia de la Tokio din 1963 asupra atentatelor comise contra aeronavelor;
aeronavelor;
- Convenţia de la Haga din 1970 privitoare la reprimarea capturării ili
ilicite
cite de avioane
avioane
- Convenţia de la Montreal din 1971 privind terorismul aerian.
Bibliografie specifică
specifică
- Raluca Miga Beşteliu, Drept
Drept internaţional public.Curs
public.Curs universitar, Vol.I, Ed.C.H.Bec
universitar, Ed.C.H.Beck,2007
k,2007
- B.Onica-Jarka,C.Brumar,
B.Onica-Jarka,C.Brumar, D-A.
D-A. Deteşeanu, Drept internaţional public.Caiet de seminar,
Ed.C.H.Beck, 2006
Jurisprudenţa
Jurisprudenţa
- Avizul CIJ cu privire la Sahara Occidentala, ICJ Reports, 1975
- Cazul cu privire la Timorul Oriental (Portugalia v.
v.Australia),ICJ.Reports,
Australia),ICJ.Reports, 1995
- Grigore Stamate, Frontiera de stat a României, ed. Militară, 1997-01-01
1997-01-01
- Alexandru Bolintineanu,
Bolintineanu, Adrian Năstase, Bogdan Aurescu, Drept Internaţional contemporan,
Ed.CHBeck, 2006, Bucureşti
Bucureşti
48
______________________
_________________________________
______________________
______________________
______________________
_____________
__
UNITATEA DE INVATARE nr. 7

______________________
_________________________________
______________________
_______________________
______________
__
REGIMURI INTERNAŢIONALE ALE UNOR SPAŢII. DREPTUL MARII. REGIMUL

JURIDIC AL SPATIULUI COSMIC
Cuprins:
§1. Dreptul mării

mării
§2. Apele maritime interioare
§3. Marea teritorială
teritorială
§4. Zona contiguă
contiguă
§5. Zona economică exclusivă
exclusivă
§6. Platoul continental
§7. Marea liberă
liberă
§8
§8.. Zona internaţională a spaţiilor submarine
submarine
§9
§9.. Strâmtorile internaţionale
internaţionale
§10. Arctica şi Antarctica.

§10. Antarctica.
§11.. Spaţiul cosmic
§11 cosmic
§13. Bibliografie
§14. Test ______________________________________________________________________
Obiectivele unitaţii de învăţare:

învăţare:
 comparaţi regimul juridic al mării teritoriale cu cel al platoului continental;

 pr
prez
ezen
enta
taţi
ţi regimu
regimull jjur
urid
idic
ic al mă
mării
rii lib
libere
ere şi al zone
zoneii iinte
ntern
rnaţ
aţion
ional
alee a sp
spaţ
aţiil
iilor
or sub
subma
marine;
rine;
 pr
prez
ezen
enta
taţi
ţi regimu
regimull jjur
urid
idic
ic al sp
spaţ
aţiul
iului
ui co
cosmic..
smic
 comparaţi r egimul
egimul juridic al Arcticii cu cel al Antarcticii
Secţiunea a 1-a. Dreptul mării
Din punctul de vedere al dreptului internaţional, marea este considerată ca ansamblul

spaţiilor cu apă sărată, cu condiţia ca acestea să comunice liber între ele 22.
Prima Conferinţă
Conferinţă asupra dreptului mării , convocată sub egida ONU, în 1958, a avut ca
rezultat adoptarea a patru Convenţii: asupra mării libere, a mării teritoriale, a platoului continental
şi a pescuitului şi conservării resurselor biologice.
A doua Conferinţă ONU asupra dreptului mării , convocată în 1960, nu a reuşit să
concilieze poziţiile statelor participante cu privire la unele aspecte, nereglementate sau deja
controversate, ale convenţiilor din 1958.
1958.
22
Marea Moartă, Marea Caspică sau Marele Lac Sărat, deşi conţin apă sărată, nu sunt guvernate de dreptul
mării, întrucât sunt spaţii închise, care nu comunică cu restul spaţiilor marine ale globului.
49
A treia Conferinţă ONU asupra dreptului mării 23 s-a încheiat în 1982 cu adoptarea
Convenţiei Naţiunilor Unite asupra dreptului mării 24, intrată in vigoare la 16 noiembrie 1994.
1994.
Prin Legea nr. 110 din 10 octombrie 1996, România a ratificat Convenţia Naţiunilor Unite
asupra dreptului mării, şi a aderat la Acordul referitor la aplicarea părţii a XI-
XI -a din Convenţie,
încheiat la New York, la 28 iulie 1994.
a 2-a. Apele maritime interioare

Secţiunea a
2.1. Delimitare. Sunt considerate ape maritime interioare ale statelor cu litoral apele
25
porturilor şi radelor , ale golf urilor
urilor şi ale fiordurilor, situate între litoral şi linia de bază a
mării teritoriale.
2.2. Regimul juridic. Principiul dominant este acela al exerciţiului suveranităţii statului
riveran:
 Referitor la navele comerciale, se recunoaşte statului riveran dreptul
drep tul exclusiv de a stabili
condiţiile de acces şi de navigaţie în porturi, de desfăşurare a operaţiunilor de încărcare
descărcare, de a stabili şi încasa taxe.
 Pentru navele de stat, utilizate în scopuri necomerciale
necomerciale,, în special navele militare, accesul
în apele maritime interioare este supus unor condiţii mult mai restrictive, cum ar fi termenul
notificării prealabile, limitarea timpului şi manevrelor permise sau chiar refuzul de a acorda
26
intrarea . nave, fără autorizaţie prealabilă, în caz
 Accesul în porturi este admis oricăror categorii de nave,
de forţă majoră (furtuni, avarii).
Secţiunea a 3-a. Marea teritorială
3.1. Definiţie. Delimitare. Marea teritorială este partea de mare adiacentă ţărmului, până
la o anumită distanţă în larg, considerata ca făcând parte din teritoriul de stat şi supusă deci
suveranităţii statului riveran. Această suveranitate se extinde şi asupra spaţiului aerian de
deasupra mării teritoriale, ca şi asupra solului şi subsolului acesteia.
acesteia.
„Fiecare stat are dreptul să stabilească lăţimea
lăţimea mării sale teritoriale la o limită care să nu
depăşească 12 mile marine, măsurate de la liniile de bază, determinate în conformitate cu
dispoziţiile Convenţiei din 1982 (Articolul 3).
3).
3.2. Regimul juridic al mării teritoriale, ca şi lăţimea acesteia, se

se stabileşte de fiecare stat
riveran, cu respectarea unor reguli de drept internaţional.
internaţional.
- Dreptul de trecere inofensivă a navelor străine prin marea teritorială:
teritorială:
23
Asupra procedurilor de decizie în cadrul Conferinţei a treia a dreptului mării vezi de exemplu D. Vignes, Will
the Third Conference on the Law of the Sea Work according to the Consensus Rule?, în A.J.I.L., nr. 1/1975.
24
Textul final al Convenţiei, care cuprinde 320 de articole şi 9 anexe, deschis spre semnare, în cadrul unei
sesiuni speciale a conferinţei (Montego Bay, Jamaica, 1982), a fost semnat până la 9 decembrie 1984 de 159 de
state. Pentru a intra în vigoare, Convenţia
Convenţia avea nevoie de un număr minim de 60 de ratificări. Acestea s-au s-au
realizat de-abia
de-abia în cursul anului 1993, astfel încât la 21 noiembrie 1996 Convenţia
Convenţia a intrat în vigoare. România a
ratificat Convenţia din 1982 prin Legea nr. 100/1996.
100/1996.
25
Radele sunt porţiuni de apă adiacente porturilor, închise în parte prin diguri, servind la adăpostirea navelor sau
ca loc de ancorare a acestora înainte de intrarea în în porturi sau ieşirea în larg.
26
În art. 30 alin. (1) al Legii nr. 17/1990 se arată că: „Navele militare străine, submarinele şi celelalte vehicule
submersibile, precum şi navele sub pavilion străin, folosite pentru servicii guvernamentale, pot intra în marea
marea
teritorială, porturi şi rade, numai cu aprobarea prealabilă a guvernului român” (s. n.).
50
- In oricare situaţie, navigarea trebuie să fie neîntreruptă şi rapidă, urmând rutele

maritime indicate de statul riveran prin hărţi şi alte documente de navigaţie.
navigaţie.
27
- Pentru a fi permisă, trecerea trebuie să fie inofensivă .
- Dreptul statului riveran de a urmări şi reţine navele străine pentrupentru activităţi interzise sau
încălcări ale altor legi naţionale.
naţionale.
- Statul riveran poate, de asemenea, interzice oricăror nave străine accesul în anumite zone
de securitate din marea sa teritorială, cu condiţia asigurării dreptului de trecere, prin „ rutele
maritime”. ”.
- Reguli aplicabile diferitelor categorii de nave în marea teritorială.
teritorială.
- Jurisdicţia penală asupra navelor comerciale străine în marea teritorială.
teritorială.
- Jurisdicţia în materie civilă asupra navelor comerciale străine.
străine.
- Navele militare şi navele de stat, utilizate în scopuri necomerciale, beneficiaz
beneficiazăă în marea
teritorială de imunităţile statului străin şi asupra lor nu pot fi efectuate acte de urmărire penală, de
executare silită ori aplicate măsuri asiguratorii.
asiguratorii.
Secţiunea a 4-a. Zona contiguă
4.1. Noţiune şi delimitare. Zona contiguă reprezintă fâşia de mare adiacentă mării
teritoriale, care se întinde dincolo de limita exterioară a acesteia până la o distanţă de 24
mile marine în larg, măsurată de la liniile de bază ale mării teritoriale (art.33 alin. 2 al
Convenţiei din 1982).
1982).
4.2. Regim juridic. In această zonă, statul riveran nu poate stânjeni navigaţia unor nave
străine decât pentru a exercita anumite prerogative funcţionale, de prevenire ori reprimare a unor
încălcări ale legilor sale interne comise în această zonă ori în celelalte spaţii marine care se află
sub directa sa suveranitate.
5-a. Zona economică exclusivă

Secţiunea a 5-a. exclusivă
5.1. Noţiune şi delimitare. Prin Convenţia din 1982 s- s-a introdus conceptul de „zonă
economică exclusivă”. Lăţimea sa este 188 mile, măsurate de la limita exterioară a mării
teritoriale (sau 200 mile măsurate de la liniile de bază ale mării teritoriale).
Delimitarea zonei economice exclusive între statele vecine sau ale căror ţărmuri se găsesc faţă
reprezinte o soluţie echitabilă, în
în faţă se face prin acordul dintre aceste state, care să reprezinte
conformitate cu normele dreptului internaţional (art. 74 al Convenţiei din 1982).
1982).
5.2. Regimul juridic. Statul riveran are:
- drepturi exclusive numai în ceea ce priveşte explorarea şi exploatarea, conservarea şi
resurselor naturale, biologice şi nebiologice28
gestionarea resurselor
27
În Declaraţia făcută de România, cu prilejul semnării Convenţiei Naţiunilor Unite asupra dreptului mării,
invocându-se articolele 19 şi 25 ale acestei convenţii, se arată: „România reafirmă
invocându-se reafirmă dreptul statelor riverane de a
adopta măsuri pentru protecţia intereselor de securitate, inclusiv dreptul de a adopta regleme
reglementări
ntări naţionale cu
privire la trecerea
trecerea navelor de răz
război
boi străine prin ma
marea
rea teritorială”
teritorială”..
28
În legătură cu regimul juridic al zonelor economice exclusive, România a reiterat, cu prilejul ratificării
Convenţiei din 1982 (Legea nr. 110/1996), importanţa cooperării internaţionale în domeniul valorificării resur -
selor piscicole: „Ca ţară geografic dezavantajată, riverană la o mare săracă în resurse piscicole, România
reafirmă necesitatea
necesitatea dezvoltării cooperării internaţionale în domeniul valorificării resurselor piscicole din zonele
economice,
econo mice, pe baza unor acorduri juste şi echitabile, care să asigure accesul ţărilor din această categorie la
resursele de pescuit din zonele economice
economice ale altor regiuni sau subregiuni” (Declaraţie formulată
formulată de România cu
prilejul semnării Convenţiei
Convenţiei din 1982).
51
- dreptul de a desfăşura, pe lângă pescuit, şi alte activităţi de explorare şi exploatare a zonei,

în scopuri economice.
- Dreptul să instaleze şi să utilizeze în acest spaţiu insule artificiale, instalaţii şi utilaje ,
să desfăşoare cercetarea ştiinţifică marină şi să protejeze şi să conserve mediul marin.
marin.
- Toate celelalte state au în zona economică exclusivă libertatea deplină de navigaţie şi
survol, ca şi libertatea de a instala cabluri şi conducte submarine.
Secţiunea a
Secţiunea a 6-a. Platoul continental29
6.1. Noţiune şi delimitare. Conform Convenţiei din 1982, definiţia - delimitarea platoului
continental are în vedere o limită minimă şi una maximă: „solul şi subsolul spaţiilor submarine
care se întinde, dincolo de limita exterioară
exterioară a mării teritoriale, până la limita exterioară a
taluzului continental sau până la o distanţă de 200 mile, măsurate de la liniile de bază ale
mării teritoriale, acolo unde limita exterioară nu ajunge până la o asemenea distanţă.
6.2. Regimul juridic. Statul riveran exercită asupra acestui spaţiu:

spaţiu:
 Drepturi suverane de explorare şi exploatare a resurselor sale naturale.
 Dreptul de a construi şi implanta în platoul continental insule artificiale şi alte instalaţii
destinate explorării resurselor acestei zone, şi de a împiedica alte state să instaleze şi să utilizeze
conducte şi cabluri submarine în perimetrul platoului său continental.
continental.
6.3. Regimul insulelor. In lumina Convenţiei din 1982, insulele sunt definite ca „ întinderi de
pământ, înconjurate de de ape, care rămân descoperite în timpul refluxului” (art. 121).
 Insulele fac parte din teritoriul diverselor state.
30
 In ceea ce priveşte delimitarea spaţiilor marine , Convenţia face o importantă distincţie
între insule locuite şi insule nelocuite.

- Primele
Primele au mare teritorială, zonă contiguă, zonă economică exclusivă şi platou
continental propriu.
- „Stâncile care nu pot susţine aşezări omeneşti sau viaţă economică proprie nu pot
avea zonă economică exclusivă sau platou continental” (art. 121 alin.3).
alin.3).
Secţiunea
Sec 7-a. Marea liberă
ţiunea a 7-a. liberă
7.1. Delimitarea mării libere. Marea liberă este acea parte a spaţiilor marine care nu este
supusă suveranităţii nici unui stat.
29
Consacrarea juridică a platoului continental cu regim juridic distinct a apărut şi s-a
s -a impus, la început, pe
cale cutumiară, după cel de-
de-al doilea război mondial, în urma perfecţionării mijloacelor tehnice de exploatare a
resurselor sale naturale. Acest proces a fost deschis de celebra Declaraţie a preşedintelui S.U.A.
S.U.A. H. Truman, din
28 septembrie 1945, prin care se revendica dreptul de jurisdicţie
juris dicţie şi control asupra solului şi subsolului platoului
continental al coastelor S.U.A. şi se recunoştea, expres, caracterul de mare liberă al apelor de suprafaţă.
Declaraţia americană a fost urmată de declaraţii similare, din partea unor state cu litoraluri întinse (ca, de
exemplu, Argentina, Brazilia, Chile, India, Australia, Arabia Saudită), astfel că, într -un
-un interval relativ scurt de
timp, recunoaşterea unor drepturi suverane asupra exploatării resur selor selor platoului continental a dobândit
valoarea unei norme cutumiare. Convenţia asupra platoului continental, încheiată la Geneva în 1958, consacră,
pe cale conven
convenţională,
ţională, acest nou spaţiu marin, cu un regim juridic similar aceluia propus iniţial prin Declaraţia
americană din 1945.
1945.
30
Cu privire la delimitarea spaţiilor marine în funcţie de suveranitatea asu pra anumitor insule, vezi,
vezi, de exemplu,
J. Charney, Central East Asian Maritime Boundaries and the Law of the Sea, în A.J.I.L. nr. 4/1995.
52
7.2. Regimul juridic al mării libere. In marea liberă fiecare stat exercită propria jurisdicţie
asupra navelor care arborează pavilionul său şi în consecinţă, „ nici un stat nu poate pretinde să
supună suveranităţii sale o parte a mării libere.” (art.89 al Convenţiei din 1982).
1982).
Principiul libertăţii mărilor se materializează într -o serie de şase libertăţi: libertatea de
navigaţie; libertatea de survol; libertatea de pescuit; libertatea de a instala cabluri şi conducte
submarine; libertatea de a construi insule artificiale şi alte instalaţii autorizate de dreptul
internaţional; libertatea cercetării ştiinţifice.
ştiinţifice.

Dreptul de urmărire în marea liberă. Condiţii . Navele unui stat riveran por exercita
asupra unei nave străine un drept de urmărire, dacă există motive temeinice pentru a crede că nava
străină a încălcat legi sau reglementări ale statului riveran, atunci când se afla în apele maritime
supuse suveranităţii acestuia, iar urmărirea a început în aceste ape maritime si a fost neîntreruptă.
neîntreruptă.
 Legea pavilionului. Condiţiile de acordare a pavilionului unei nave . Navele au
naţionalitatea statelor al căror pavilion au dreptul să îl arboreze. Fiecare stat fixează condiţiile
pentru acordarea
acordarea naţionalităţii sale nanavelor.
velor.
8-a. Zona internaţională a spaţiilor submarine

Secţiunea a 8-a. submarine
8.1. Noţiune şi delimitare. Convenţia din 1982, în Partea a XI- XI -a, stabileşte principiile
principiile
generale ale oricărei activităţi din regiune (denumită în continuare Zona), creează o organizaţie
internaţională cu o structură instituţională proprie pentru coordonarea administrării acestor
activităţi
regim se şiface
un regim
reg
în im de explorare
conformitate cu şşiiprevederile
exploatare din
a re
resurselor
surselor
Acorduldin acesteaplicarea
privind spaţii. Aplicarea acestui
acestui
părţii a XI-a
XI -a a
Convenţiei Naţiunilor Unite asupra dreptului mării, adoptat în 1994 la New York. Acesta
amendează unele prevederi ale Convenţiei din 1982, în scopul unei mai riguroase aplicări a
principiilor economiei
economiei de piaţă în activităţile de explorare şi exp
exploatare
loatare a resurselor
resurselor Zonei.
Zonei.
8.2. Principiile generale ale activităţilor în zonă.

zonă.
- Zona şi resursele sale sunt patrimoniul comun al umanităţii, fiind inalienabile, iar
activităţile in zona vor fi desfăşurate in folosul întregii umanităţi.
umanităţi.
- Utilizarea Zonei trebuie să se facă in scopuri exclusiv paşnice, si să rămână deschisă
utilizării paşnice de către toate statele, fără discriminări
discriminări..
8.3. Structura instituţională pentru exploatarea resurse

resurselor
lor Zonei se compune din:
 O organizaţie internaţională specializată – Autoritatea Internaţională a teritoriilor
submarine
 Un organism operaţional al Zonei, Întreprinderea
 Un mecanism specific de reglementare a diferendelor – Camera pentru reglementarea
diferendelor referitoare la teritoriile submarine.
8.4. Regimul de exploatare a resurselor Zonei. Activităţile in Zonă se pot desfăşura fie de
către Întreprindere, fie in asociere cu Autoritatea, de
de către statele părţi ori persoane fizice sau
juridice care au naţionalitatea unui stat parte. In Zonă orice activitate se poate desfăşura numai pe
baza de autorizaţie eliberată de Autoritate, care veghează la valorificarea resurselor Zonei
conform principiilor
principiilor unei „gestiuni comerciale sănătoase”.
sănătoase”.
9-a. Strâmtorile internaţionale

Secţiunea a 9-a. internaţionale
9.1. Noţiune şi regim juridic. Sunt considerate strâmtori internaţionale întinderile de apă
situate între porţiuni de uscat, formând treceri înguste pentru navigaţie
navigaţie..
53
9.2. Dreptul de trecere prin strâmtorile internaţionale. Acest drept de trecere, denumit de
Convenţia din 1982 drept de trecere în tranzit, trebuie însă să fie rapid şi continuu.
continuu.
9.3. Regimul juridic al strâmtorilor Mării Negre . Prin Convenţia de de la Montreux din 1936,
în vigoare şi astăzi, regimul strâmtorilor Bosfor si Dardanele
Dardanele prezintă următoarele cara
caracteristici:
cteristici:
- dreptul de trecere este recunoscut tuturor navelor comerciale; in timp de război
numai dacă Turcia nu este beligerantă.
beligerantă.
- Navele de r ăzboi,
ăzboi, în timp de pace, au drept de trecere prin strâmtori, cu respectarea
anumitor restricţii, ca ş in timp de război daca Turcia nu este putere beligeranta, cu
condiţia însă a existenţei unui acord de asistenţă mutuală.
mutuală.
10-a. Arctica şi Antarctica.

Secţiunea a 10-a Antarctica.
10.1. Arctica. Sub această denumire este desemnată acea parte din Oceanul Îngheţat de Nord
care formează calota de gheaţă din jurul Polului Nord.
 Regim juridic. Spaţiu nesupus suveranităţii nici unui stat. stat . Se recunoaşte doar dreptul
statelor riverane
riverane la zone acoperite cu gheţuri de a lua - pe distanţe de până la 200 mile – măsuri
de protecţie şi control al poluării maritime şi pentru conservarea echilibrului ecologic, considerat
deosebit de fragil în aceste zone.
10.2. Antarctica este continentul

continentul acoperit de gheţuri din jurul Polului Sud, nesupus
suveranităţii nici unui stat, şi al cărui regim este reglementat prin Tratatul de la Washington
asupra Antarcticii (1959).
 In privinţa regimului juridic al activităţilor în Antarctica, Tratatul din 1959
1959 stabileşte ca
principii de bază:
bază:
- întărirea cooperării internaţionale pentru garantarea libertăţii cercetării ştiinţifice;
- folosirea regiunii în scopuri exclusiv paşnice;
- denuclearizarea şi demilitarizarea Antarcticii;
- interzicerea deversării de deşeuri radioactive.
 Convenţia de la Canberra privind conservarea
conservarea resurselor marine vii din Antarctice.
11-a. Spaţiul cosmic

Secţiunea a 11-a.
11.1. Delimitare. Spaţiul cosmic se situează, fără limite, dincolo de spaţiul aerian naţional al
statelor şi spaţiul aerian al mării libere.
libere.
Activităţile în spaţiul cosmic se desfăşoară, în principal, prin agenţii ale statelor.
statelor.
Reglementarea activităţilor cosmice:
cosmice:
- rezoluţia 1721 (XVI) din 20 noiembrie 1961 a Adunării Generale a ONU, care consacră
principiul libertăţii spaţiului cosmic;
cosmic;
- rezoluţia 1962 (XVII) din 13 decembrie 1963 a Adunării Generale a ONU, prin care s -a
adoptat Declaraţia asupra principiilor juridice care guvernează activitatea statelor în
explorarea şi utilizarea spaţiului cosmic.
- Tratatul privind
privind principiile care guvernează activitatea statelor în explorarea şi
utilizarea spaţiului cosmic, inclusiv Luna şi celelalte corpuri cereşti (1967)
- Prin rezoluţia Adunării Generale a ONU 34/68, a fost adoptat textul Acordului care
guverneaz
guvernează ă activitatea
- Un corp statelor
de trei tratate pe Lună şi celelalte
internaţionale corpuri
referitoare cereşti (1979)
la activitatea omului în spaţiul cosmic:
Acordul cu privire la salvarea astronauţilor, reîntoarcerea astronauţilor şi restituirea obiectelor
lansate în spaţiul cosmic (1968), Convenţia din 1972 cu privire la răspunderea internaţională
54
pentru daunele provocate de obiectele lansate în spaţiul cosmic, Convenţia din 1975 privind
înmatricularea obiectelor lansate în spaţiul cosmic.
cosmic.
11
11.2.
.2. Principiile şi regulile
regulile privitoare
privitoare la aceste activităţi se constituie, prin specificitatea lor
bine marcată, într
într -o ramură distinctă a dreptului internaţional – dreptul
dreptul cosmic.
Statutul juridic al spaţiului cosmic şi al corpurilor cereşti este dominat de principiul
libertăţii, preluat
libertăţii, preluat din dreptul mării
mării şi adaptat în funcţie
funcţie de particularităţile ace
acestui
stui spaţiu.
spaţiu.
Principiul neaproprierii
neaproprierii.
Libertatea de utilizare.
Utilizarea în scopuri exclusiv paşnice.
Înmatriculareaa obiectelor spaţiale.
Înmatriculare
Cooperarea.
 Răspundere
Răspundereaa internaţională a statelor.
11
11.3.
.3. Particularităţile regimului juridic al Lunii şi celorlalte corpuri cereşti. Luna şi
celelalte corpuri cereşti sunt declarate patrimoniu comun al umanităţii.
Sunt interzise plasarea pe Lună şi celelalte corpuri cereşti de armament clasic, nuclear sau
orice alt tip, precum şi instalarea de baze militare, instalaţii, experienţe ori manevre militare.
militare.
11
11.4.
.4. Telecomunicaţiile directe prin satelit. Telecomunicaţiile directe prin satelit ridica o
serie de probleme politice şi juridice, decurgând din afirmarea suveranităţii teritoriale a statelor
receptoare, pe de o parte, şi a principiului libertăţii de utilizare
utili zare a spaţiului cosmic, pe de altă parte.
parte.
11
11.5.
.5. Teledetecţia prin sateliţi permite
permite culegerea şi stocarea
stocarea de informa
informaţii
ţii privind fenomenele
fenomenele
geofizice, activităţile umane, bunurile şi resursele naturale de la suprafaţa Pământului sau din
subsol, aflate, atât pe teritoriul şi sub suveranitatea statelor, cât şi îînn spaţiile nesupuse suveranităţii
acestora. Această activitate nu poate fi în principiu considerată ilicită, dar generează conflicte de
interese între statele care posedă tehnologii de teledetecţie şi restul statelor teleobservate.
teleobservate.
§12. Test

sintezăă
1. Modalitatile de dobâ
dobândire
ndire de teritorii, admise in dr eptul
eptul internaţional actual
actual
2. Drepturile si obligaţiile statelor riverane asupra fluviilor internaţionale
internaţionale
3. Delimitarea spatiilor marine intre statele vecine si statele având coastele fata in fata
4. Comparati regimul juridic al marii teritoriale cu regimul
re gimul juridic al zonei economice exclusive
5. Regimul juridic al insulelor
6. Regimul juridic al explorării si exploatării resurselor zonei internaţionale a teritoriilor
submarine
7. Principiile aplicabile activitatii statelor in spaţiul cosmic
cosmic

grilă
În zona economică exclusivă a

exclusivă a unui stat, este interzis(ă):
interzis(ă):
a) navigarea unor nave aparţinând unor state fără litoral;
litoral;
b) accesul oricăror nave străine;
străine;
c) activităţi de pescuit ale unor nave străine;
străine;
d) oprirea unor nave străine.
străine.

Drept Internațional

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Drept Internațional

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Drept internaţional public I

EDITURA UNIVERSITĂŢII „NICOLAE TITULESCU”

Acest material este destinat uzului studenţilor, forma de învăţământ la distanţă.

Acest curs este destinat uzului individual. Este

UNIVERSITATEA „NICOLAE TITULESCU” DIN BUCUREŞTI

Editura Universităţii „Nicolae Titulescu”

Calea Văcăreşti, nr. 185, sector 4, Bucureşti

ISBN General: 978-606-8517-04-9

Conform fişei disciplinei, competenţele specifice acesteia sunt:

 Proiectarea, conducerea şi evaluarea activităţilor practice specifice; utilizarea

Resurse şi mijloace de lucru

Cursul nu presupune îndeplinirea niciunei cerinţe preliminare.

Durata medie de studiu individual

Pentru fiecare unitate de învăţare studentul va dedica

Aprecierea nivelului de pregătire a studenţilor se realizează astfel:

Grila de evaluare pentru examen cuprinde:

DREPT INTERNAŢIONAL PUBLIC – VOL.

Unitatea de învǎţare nr. 2

Unitatea de învǎţare nr. 3

Unitatea de învǎţare nr. 4

§1. Definiţie. Clasificări. Condiţii de fond

Unitatea de învǎţare nr. 5

§1. Populaţia, element constitutiv al statului

Unitatea de învǎţare nr. 6

Unitatea de învăţare nr.7

§1. Dreptul mării

§6. Platoul continental

Unitatea de învǎţare nr. 1

§1. Noţiuni introductive

Obiectivele unitǎţii de învǎţare

Secţiunea 1. Noţiuni introductive

2-a. Trăsăturile specifice ale dreptului internaţional public

2.1. Elaborarea normelor. Funcţiunea legislativă nu este exercitată de o instituţie cu

2.2. Aplicarea normelor. Structurile în cadrul cărora se elaborează normele dreptului

3-a. Natura consensuală a dreptului internaţional

3.1. Temeiul caracterului obligatoriu al normelor. Forţa obligatorie a dreptului

4-a. Curtoazia internaţională şi morala

5-a. Raportul dintre dreptul internaţional

5.1. Consideraţii introductive. Dreptul internaţional public, pe de o parte, şi dreptul

Aceste întrepătrunderi între cele două sisteme

Exemple de subiecte de sinteză

Exemplu test tip grilă

Unitatea de învǎţare nr. 2

Obiectivele unitǎţii de învǎţare

subiect de drept internaidentificaţi caracteristicile pe care trebuie să le întrunească o entitate statală

Secţiunea 1. Noţiunea de subiect de drept internaţional

2.1. Conceptul de stat. Suveranitatea de stat. „ Statul este un subiect de drept internaţional

Din punct de vedere juridic, neutralitatea reprezintă un fenomen interesant o formă de

 Neutralitatea în epoca contemporană (Neutralitatea diferenţiată).

Politica de neutralitate activă. Politica de neutralitate

Participarea unor state la organizaţii internaţionale (guvernamentale), conferinţe internaţionale

4.5. Recunoaşterea guvernelor. Recunoaşterea guvernelor intervine atunci când un nou

Recunoaşterea beligeranţei şi insurecţiei. Recunoaşterea insurecţiei oferă rebelilor anumite

5-a. Succesiunea statelor

5.1. Noţiunea de „succesiune” în dreptul internaţional. Situaţiile de succesiune a statelor

5.2. Principii aplicabile succesiunii statelor:

5.3. Categoriile de raporturi juridice care formează obiectul succesiunii. Declanşarea

predecesor, în baza legislaţiei ac

6-a. Organizaţiile internaţionale

6.1. Definiţie. Elemente constitutive. În lucrările de codificare ale Comisiei de Drept

7-a. Alte entităţi ale societăţii internaţionale

7.1. Popoarele şi mişcările de eliberare naţională s- s-auau manifestat ca entităţi politice

7.3. Apariţia şi conţinutul principiului referitor la „egalitatea în drepturi a popoarelor şi