Studiul individual

este principala formă prin intermediul căreia se concretizează autoperfecţionarea

Studiul de caz este una dintre metodele de a realiza o cercetare individuală în domeniul
științelor sociale.
Cazul, ca modalitate de exemplificare a unor situaţii, reprezintă o situaţie concretă, puternic
contextualizată, un fenomen, un proces, o activitate, un individ, un grup de persoane, o organizaţie
sau orice altceva care poate interesa la un moment dat, din perspectivă pragmatică.
Studiul de caz reflectă modalitatea în care aspectele teoretico-metodologice ale
managementului ştiinţific interacţionează cu aspectele concrete, pragmatice, ale unui caz concret.
Orientat spre dezvoltarea competenţelor profesionale ale viitorilor juriști, studiul de caz se
axează în cea mai mare măsură pe practica de aplicare a dreptului, formarea aptitudinilor de analiză,
aplicare şi interpretare profesională a normelor juridice, de apreciere corectă a situaţiei de fapt şi
propunere a soluţiei legale.
Un studiu de caz demonstrează, modul în care problema a fost identificată, care dintre soluții
a fost aleasă și evidențiază rezultatul final, pentru un domeniu anume.
Studiul de caz se focalizează pe o singură problemă, centrat pe prezentarea soluției oferite.
Ca formă și conținut, un studiu de caz se împarte în 3 mari secțiuni:
 Situația de fapt.
 Drept aplicabil.
 Evaluare.
Studiul de caz are la bază o documentare bibliografică, prezentată conform standardelor
bibliografice.
Studiul de caz se structurează pe minimum 5 pagini A4, caractere Times New Roman 12,
interval 1.5, fără exces de conținut grafic.
În baza studiului realizat se va elabora un proiect PowerPoint pentru expunere publică.
Repartizarea sarcinii se face conform formulei:
Nr. de ordine al studiului de caz coincide cu nr. de ordine din lista grupei, după cum
urmează:
1 și 16… speța 1;
2 și 17… speța 2;
3 și 18… speța 3;
4 și 19… speța 4;
……….
16 și 32… speța 16.
 Studiu de caz nr. 1.
Este citat art. 38 al Statutului Curții Internaționale de Justiție:
„1. Curtea, a cărei misiune este de a soluționa conform dreptului internațional diferendele care
îi sunt supuse, va aplica:
a. convențiile internaționale, fie generale, fie speciale, care stabilesc reguli recunoscute în
mod expres de statele în litigiu;
b. cutuma internațională, ca dovadă a unei practici generale acceptată ca drept;
c. principiile generale de drept recunoscute de națiunile civilizate;
d. sub rezerva dispozițiilor art. 59, hotărârile judecătoreşti şi doctrina celor mai calificați
specialişti în drept public ai diferitelor națiuni, ca mijloace auxiliare de determinare a regulilor de
drept.
2. Prezenta dispoziție nu aduce atingere dreptului Curții de a soluționa o cauză ex aequo
et bono, dacă părțile sunt de acord cu acesta”.
Care este rolul şi valoarea acestui text pentru dreptul internațional public?
Enumerarea făcută este limitativă sau exemplificativă?
Stabileşte, textul în discuție, o ierarhie între izvoarele dreptului internațional public?
Care este raportul dintre tratat, cutumă şi principiile generale de drept recunoscute de
națiunile civilizate?

Studiu de caz nr. 2.

Charles Luis de Secondat Montesquieu evoca cum „stăpânirea mărilor”, o semnificativă
componentă a realității internaționale în epoca sa, poate influența „construcția” dreptului. Stăpânul
mărilor, observa gânditorul, „a dat întotdeauna popoarelor care au deținut-o o mândrie firească,
deoarece, simțindu-se în stare să lovească pretutindeni, ele cred că puterea lor nu are margini, ca și
oceanul.” O națiune aflată într-o asemenea poziție, nota filosoful, „ar putea avea o mare influență
asupra treburilor publice ale vecinilor săi”, deoarece, nefiind preocupată pentru a-și folosi puterea în
vederea unor cuceriri terestre, „i s-ar căuta prietenia și s-ar evita dușmănia ei”.
Identificați noțiunea de „izvor material” al dreptului internațional public.
Care sunt principalii factori de configurare a dreptului internațional public?
Ce aspecte include realitatea socială care trebuie avută în vedere în „construcția” juridică
internațională?
Cum țin seama cei care construiesc normele juridice internaționale de discrepanțele
accentuate între subiecții de drept internațional public?
 Studiu de caz nr. 3.
Comitetul pentru formarea dreptului internațional cutumiar al Asociației de Drept
Internațional (ILA), în Raportul său interimar cu privire la elementul obiectiv al cutumei, prezentat
la Taipei în 1998, consideră că și actele indivizilor sau corporațiilor, ca și activitatea entităților
administrativ-teritoriale dintr-un stat pot fi asimilate actelor materiale ale statelor dacă sunt săvârșite
în numele acestora sau sunt însușite de acestea.
Care sunt actele prin care se exprimă recunoașterea caracterului obligatoriu al cutumei?
Care este proveniența acestor acte?
Reprezintă aceste acte acorduri tacite de voință sau manifestări de voință concordate?

Studiu de caz nr. 4.

Potrivit unei opinii doctrinare, cutuma ar avea ca fundament acordul tacit al statelor, spre
deosebire de acordul expres, exprimat prin tratate. Astfel, în ceea ce privește procesul de formare,
cutuma este pusă pe aceeași poziție cu tratatul.
Acceptarea unei practici ca normă obligatorie de drept poate fi echivalată cu un acord de
voință?
Poate fi sau nu identificat elementul subiectiv al cutumei?

Studiu de caz nr. 5.

Articolul 103 din Carta ONU stipulează: „În caz de conflict între obligațiile decurgând din
prezenta Cartă și cele ce decurg din orice alt acord internațional, vor prevala obligațiile decurgând
din Cartă”.
Poate fi calificată această normă ca fiind de natură „jus cogens”?
Care sunt criteriile de recunoaștere a normei „jus cogens”?
Ce sunt normele incompatibile ale unor tratate succesive?
Poate fi pus semnul de egalitate între normele „jus cogens” și normele incompatibile ale
tratatelor succesive?

Studiu de caz nr. 6.

Articolul 13 din Carta ONU stipulează: „Adunarea Generală va iniția studii și va face
recomandări în scopul:
a. de a promova cooperarea internațională în domeniul politic și de a încuraja dezvoltarea
progresivă a dreptului internațional și codificarea lui;
 b. de a promova cooperarea internațională în domeniile economic, social, cultural, al
învățământului și sănătății și de a sprijini înfăptuirea drepturilor omului și libertăților fundamentale
pentru toți, fără deosebire de rasă, sex, limbă sau religie.”
Declarațiile Adunării Generale ONU au fost deseori încorporate și dezvoltate în tratate
ulterioare. De exemplu, Declarația Universală a Drepturilor Omului, Rezoluţia Adunării Generale
O.N.U. nr. 217A (III) din 10.12.1948, a fost dezvoltată în cele două Pacte internaționale din 1966:
Pactul Internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale, Rezoluţia Adunării
Generale O.N.U. nr. 2200A (XXI) din 16.12.1966, și Pactul Internaţional cu privire la drepturile
economice, sociale şi culturale, Rezoluţia Adunării Generale O.N.U. nr. 2200A (XXI) din
16.12.1966.
Care este valoarea juridică a Rezoluțiilor adoptate de Adunarea Generală ONU?
Descifrați conceptul de „soft law” sau „droit vert”.

Studiu de caz nr. 7.

Preambulul Cartei ONU prescrie: statele membre se angajează să practice toleranța, să
trăiască împreună în pace, în spiritul bunei vecinătăți, să-și unească forțele pentru menținerea păcii
și securității internaționale, să accepte principii și să instituie metode care să garanteze că forța
armată nu va fi folosită decât în interesul comun, să folosească instituțiile internaționale pentru
promovarea progresului economic și social al tuturor popoarelor.
Identificați conținutul juridic al principiului bunei vecinătăți.
Care este caracterul geografic al conceptului de bună vecinătate?

Studiu de caz nr. 8.

Profesorul Charles Rousseau susține că echitatea, ca izvor subsidiar al dreptului internațional
public, completează „lacunele dreptului internațional” prin aplicarea principiilor justiției la o speță
dată.
Identificați termenul de „echitate”.
Prezentați particularitățile echității ca izvor al dreptului internațional public.
Care sunt riscurile aplicării echității?

Studiu de caz nr. 9.

Preocuparea pentru codificarea dreptului internațional este veche, vizând asigurarea clarității
și exactității textelor, în condițiile amplificării procesului dezvoltării progresive a normelor juridice
privind conduita subiecților de drept internațional. Astfel, în anul 1793, din însărcinarea Convenției
Naționale Franceze, abatele Gregoire a elaborat Declarația Drepturilor Ginților. În anii 1786-1789,
Jeremy Bentham a făcut o primă tentativă de codificare d Dreptului Păcii, întocmind lucrarea
„Principiile Dreptului internațional”, în 1782, J.L. Klubber a elaborat la Leipzig un „Cod Maritim
general European”, Lorenzo Celini a întocmit „Codice del gius delle genti in terra ed in mare”,
lucrare pe care a prezentat-o la Congresul de la Viena în 1815, în 1872, David Dudley Field a
publicat la New York un cod ce cuprindea 1008 articole, iar Pasquale Fiore a publicat la Roma, în
1890, „Dreptul internațional codificat și sancțiunea sa juridică”, însumând 1340 articole.
Ce include codificarea dreptului internațional public?
Care sunt tipurile de codificare?
Care este distincția între codificarea oficială și cea neoficială?
Poate codificarea neoficială să devină oficială?
Ce rol joacă congresele și conferințele internaționale în codificarea dreptului internațional
public?

Studiu de caz nr. 10.

Teritoriul unui stat se desparte de teritoriul altui stat sau, după caz, de marea liberă, prin
frontiere, linii trasate între diferite puncte și care se întind în înălțime până la limita inferioară a
spațiului extraatmosferic, iar în adâncime, în interiorul pământului, până la limitele accesibile
tehnicii moderne.
Care sunt modalitățile de delimitare a teritoriului unui stat?
Care este modul de stabilire a frontierei de stat?
Care sunt modalitățile legale de modificare a teritoriului unui stat admise de dreptul
internațional contemporan?
Schimbarea fundamentală a împrejurărilor poate fi invocată drept cauză de încetare a unui
tratat care stabilește o frontieră?
Care autorități exercită paza și supravegherea frontierelor de stat a republicii Moldova?

Studiu de caz nr. 11.

La 27 august 1991, România era primul stat din lume care recunoștea independența Republicii
Moldova. În Declarația Guvernului României de recunoaștere a Republicii Moldova din 27 august
1991 se precizează: „Recunoscând independența Republicii Moldova, Guvernul României declară
că este gata să procedeze la stabilirea de relații diplomatice, să acorde sprijinul necesar autorităților
Republicii Moldova pentru consolidarea independenței sale și să acționeze pentru dezvoltarea
raporturilor de colaborare frățească dintre românii de pe cele două maluri ale Prutului”.
Ce reprezintă actul de recunoaștere a unui stat?
 Dreptul de a recunoaște un stat nou-apărut are un caracter total discreționar sau este
limitat?
Care sunt modalitățile de recunoaștere a statului?
Care este efectul juridic al actului de recunoaștere?

Studiu de caz nr. 12.

Federația Rusă s-a adresat cu o solicitare către autoritățile Republicii Moldova privind
extrădarea cetățeanului Republicii Moldova, U. A., în vederea judecării acestuia pe teritoriul
Federației Ruse, în baza legislației Federației Ruse, pentru faptele ilegale comise de acesta în
perioada 01.03.1999-25.04.2000 pe teritoriul Federației Ruse.
Identificați noțiunea de extrădare.
Poate un stat să extrădeze cetățenii proprii?
În ce condiții se efectuează extrădarea?
Care este deosebirea dintre extrădare și expulzare?
Care instituție este reversul extrădării?

Studiu de caz nr. 13.

În anul 1648, Elveția unilateral își declara neutralitatea. Internațional statutul său a fost
consfințit prin Tratatul de la Viena din 1815, reconfirmat prin Tratatul de pace de la Paris din 1919.
În septembrie 2002, Elveția a devenit membru ONU.
Care sunt avantajele și dezavantajele statutului de neutralitate?
Ce presupune neutralitatea fără statut juridic precizat?
Neutralitatea statului este compatibilă cu sistemele de securitate colectivă?
Este compatibil statutul de neutralitate a statului cu calitatea sa de membru ONU sau al altor
organizații internaționale?

Studiu de caz nr. 14.

Conform tratatului din 18.02.1984 încheiat între Italia și Vatican, Biserica catolică și statul
italian sunt „independente și suverane”, catolicismul încetând a mai fi religia oficială a Italiei. La
01.02.2001 este promulgată o nouă Lege fundamentală a statului Vatican.
De ce se consideră că deși este un subiect de drept internațional, personalitatea juridică
statală a Vaticanului nu este deplină?
Care este extinderea personalității juridice în cazul subiecților internaționali derivați?
Care este diferența dintre jurisdicție suverană și suveranitate?
Ce fel de cetățenie este instituită în Vatican?
 Cum se dobândește și se pierde cetățenia Vaticanului?
Între Vatican și Republica Moldova sunt stabilite relații diplomatice?

Studiu de caz nr. 15.

Articolul 6 al Convenției de la Viena privind dreptul tratatelor între state și organizații
internaționale sau între organizații internaționale, din 1986, stipulează: „Capacitatea unei organizații
internaționale de a încheia tratate este reglementată de regulile organizației”.
Conform Avizului consultativ al Curții internaționale de Justiție dat la cererea Adunării
Generale ONU (1949) asupra „prejudiciilor suferite în serviciul ONU” „organizația internațională
este o persoană internațională și capabilă să posede drepturi și obligații internaționale”.
Conceptele de „personalitate” și „capacitate” juridică sunt distincte sau pot fi suprapuse?
Care este originea personalității juridice internaționale a organizației internaționale?
Care este distincția dintre personalitatea juridică de drept internațional și de drept intern?
Pot exista situații în care o organizație internațională să nu posede personalitate juridică
internațională?

Studiu de caz nr. 16.

Articolul 28 al Declarației Universale a Drepturilor Omului, adoptată prin Rezoluția Adunării
Generale ONU nr. 217 A(III) din 10.12.1948, stipulează: „Orice persoană are dreptul la o orânduire
socială și internațională în care drepturile și libertățile expuse în prezenta Declarație pot fi pe deplin
înfăptuite.”
Constituie această normă temei juridic pentru recunoașterea statutului de subiect de drept
internațional public persoanei fizice?
Care este statutul persoanei fizice în dreptului internațional public?
Prezentați argumente pro și contra tezei: persoana fizică – subiect de drept internațional
public.