Cap 4 .

Organisme de Reglementare Aeronautica

Prin natura sa, transportul aerian permite desfasurarea activitatii nu doar intr-un interval scurt
de timp ci si prin acoperirea unor vaste teritorii. Transporturile aeriene la nivel global acopera intreaga
planeta deasupra tuturor zonelor de uscat si apa, cu fuse orare diferite, cu relief geografic diferit, zone
climaterice variate si tipologii de spatiu aerian complex dar si cu sisteme social-economice diferite. In
astfel de conditii, desfasurarea in conditii optime ale operatiunilor de transport aerian necesita la nivelul
anului 1945, de exemplu, un ansamblu de proceduri unitare si egal aplicabile la nivelul intregii lumi.

4.1 – Organizatia Aviatiei Civile Internationale – ICAO – (International Civil Aviation Organisation)

In acest fel, a luat fiinta in anul 1945, sub egida Natiunilor Unite, Organizatia Aviatiei Civile
Internationale- for legislativ al statelor membre din cadrul ONU care se angajau prin actul formal
intitulat Conventia de la Chicago 1944, sa adopte si sa implementeze protocoale speciale in operatiunile
internationale de transport aerian, menite sa armonizeze procedurile de lucru la standarde interstatale
comune, cu respectarea particularitatilor locale – acolo unde situatia o impune.

Mecanismul intern al acestui organ legislativ presupunea respectarea principiilor de

suveranitate a statelor semnatare, in sensul ca in Adunarea Generala (Legislativa), fiecare stat membru
avea spatiul aerian national supus legilor tarii respective, adoptarea oricarei proceduri tehnice
(operationale) comune, putea include derogari introduse de oricare dintre statele membre. Aceasta
mentiune a avut un rol important in dezvoltarea Standardelor Adoptate si Practicilor Recomandate
(SARPS) adoptate prin mecanismul ICAO, dupa cum se va vedea in continuare :

Conventia de la Chicago din 1944 – nu era doar un document politic la care aderau natiunile aliate sub
egida ONU. In anumite paragrafe si capitole ale continutului sau ( care nu fac obiectul materialului de
fata) se specifica faptul ca statele semnatare adopta in cadrul Adunarii Generale anexe ale Conventiei,
acestea devenind acte cu valoare juridica la nivelul fiecarei tari, asigurandu-se astfel un inalt grad de
standardizare la nivel mondial prin emiterea de manuale (anexe) care normalizeaza domeniile de interes
comun si general ale aeronauticii civile internationale. Vom enumera mai jos titlurile si continutul foarte
pe scurt ale acestor manuale si anexe :

Anexa 1 – Licentierea Personalului Aeronautic – cuprinde regulamente referitoare la licentierea si

calificarea pilotilor pe clase si categorii, a personalului tehnic de exploatare a aeronavelor (navigatori,
ingineri de zbor, operatorilor de radiotelefonie), licentierea personalului aeronautic altul decat cel
navigant (controlori de zbor, intretinerea tehnica a aeronavelor, dispecer de zbor etc) dar si certificari
ale starii de sanatate ale celor de mai sus cu valori si standarde specifice pe clase de varsta.

Anexa 2 – Regulile Aerului – enumereaza lista de reguli aplicabile in cazul zborurilor in spatiul aerian
national si international, intocmirea si aplicabilitatea planurilor de zbor, autoritatea pilotului comandant
al aeronavei civile, zborul ilegal in spatiile restrictionate, regulie zborului la vedere si instrumental,
semnele si semnalele de aerodrom sau in aer impreuna cu multe alte reguli, proceduri si limitari
aplicabile in cazul evolutiei in zbor si pe sol a aeronavelor civile.

Anexa 3 – Serviciile Meteorologice - prezinta nivelul calitatii informatiilor meteorologice, conditiile de

accesare ale acestora, organizatiile abilitate pentru emiterea informarilor meteorologice, codificarile
utilizate, continutul rapoartelor meteorologice precum si atentionarile cu privire la fenomenele
periculoase, informatii climatologice pe arii extinse, serviciile meteorologice furnizate catre operatorii
aerieni.

Anexa 4 – Hartile Aeronautice – adopta standarde tehnice comune asupra intocmirii, utilizarii,
distributiei hartilor de navigatie aeronautica, hartile zonelor terminale de aerodrom, categoriile
acestora, utilizarea lor in functie de zborul la vedere sau instrumental.

Anexa 5 – Unitatile de Masura – stabileste aderarea aeronauticii la Sistemul International de Unitati dar
si conversii ale altor unitati de masura locale (traditionale) utilizate curent in operatiunile de zbor. Astfel
se introduce un sistem cu particularitati proprii : distantele mari se exprima in mile nautice (1 NM = 1852
m), distantele scurte ( vizibilitati in lungul pistei de ex) in metri, inaltimea bazei norilor in picioare (1ft =
0.33 m) iar altitudinea de zbor de asemenea in picioare. Numeroase tabele de calcul actualizate sustin
transformarea intre diversele marimi ale sistemelor metrice si imperiale. Utilitatea acestui demers
consta in utilizarea lui unitara in oricare parte a planetei.

Anexa 6 – Operarea Aeronavelor – document format din 3 volume referindu-se la Operarea

Aeronavelor Comerciale, Operarea Aeronavelor Particulare (Aviatie Generala) si Operararea
Elicopterelor. Acest document adoptat de statele membre, impune utilizarea sistemelor de transponder
baric, o lista obligatorie de echipamente de comunicatie, performantele si limitarile aeronavelor ce
efectueaza operatiuni de transport comercial, programele de intretinere tehnica obligatorii, regimul
echiparii propulsoarelor in conditii ETOPS, componenta echipajelor impreuna cu sarcinile individuale la
bord, securitatea aeronautica, manualele obligatorii la bordul unei aeronave in regim international,
coduri si semnale de urgenta sau de conformare etc.

Anexa 7 – Nationalitatea si Inregistrarea Aeronavelor – Urmarind aplicarea unor proceduri unitare

tuturor aeronavelor, in cadrul acestui act normativ, se specifica nationalitatea aeronavelor impreuna cu
regulamentele aplicabile precum si modalitatile de inmatriculare si omologare, certificarile de tip,
marcajele si standardele unanim aplicate.

Anexa 8 – Navigabilitatea Aeronavelor – Pentru ca orice aeronava sa poata efectua operatiuni de zbor,
trebuie sa corespunda din punct de vedere al unor cerinte de proiectare, configuratii tehnice impuse
prin agrementarea lor de catre statele membre. In urma verificarilor de conformitate, orice aeronava
primeste o certificare de navigabilitate – „buna pentru zbor”. In cadrul anexei 8, se adopta in
unanimitate procedurile, metodele, specificatiile tehnice in scopul certificarii de navigabilitate a
aeronavelor, periodicitatea inspectiilor, parametrii tehnici specifici avuti in vedere. Astfel, dintre
cerintele tehnice, enumeram numarul unitatilor de propulsie, performantele minime in operatiunile de
zbor, componenta si calculele de incarcari ale structurilor, proiectarea si constructia aeronavelor si alte
asemenea specificatii.

Anexa 9 – Facilitatile – standardele comune adoptate prin intermediul acestei anexe, permit
transporturilor aeriene comerciale sa functioneze in mod unitar la nivel inerstatal. In mod concret, toate
statele adopta aceleasi protocoale si proceduri privitor la intrarea si iesirea aeronavelor in si din spatiul
aerian al oricarei tari, intrarea si iesirea pasagerilor si a bagajelor acestora, documentatiile necesare,
procedurile de preventie sanitara, aeroporturile unde operarea in regim international este permisa,
facilitatile puse la dispozitia operatorilor aerieni si a pasagerilor, evitarea intarzierilor nejustificate.
Anexa 10 – Telecomunicatiile Aeronautice – este un standard tehnic foarte complex, editat in 5 parti
continand specificatiile parametrice ale mijloacelor de radionavigatie, procedurile de comunicatii,
sistemele de comunicatii, sistemele radar de supraveghere si evitare a abordajului intre aeronave,
utilizarea spectrului de frecvente radio in aeronautica civila. Echipamentele ale caror specificatii sunt
procedurate cu prilejul adoptarii acestei anexe sunt utilizate atat la nivelul navigatiei pe ruta de zbor
(VOR, GPS, GNSS, RNAV) sau in zonele terminale de aeroport pentru zborul de apropiere ( NDB, VOR-
DME, ILS, MLS) etc.

Anexa 11 – Serviciile de Trafic Aerian (Controlul Traficului Aerian, Informarile de Zbor, Serviciile de
Alertare) – aici sunt precizate normele aplicabile dirijarii zborurilor comerciale, informarile si
documentele componente obligatorii ale mapelor de zbor, regimul de lucru in serviciile ATS functie de
metoda aplicabila, clasele de spatiu aerian unde serviciile de trafic sunt adaptate, comunicatiile,
prioritatile si metodologia aplicabila aeronavelor in regim de urgenta.

Anexa 12 – Serviciile de Cautare si Salvare – In cazul in care serviciile de trafic aerian pierd legatura cu
aeronavele aflate in evolutie sub responsabilitatea acestora, se declanseaza anumite etape de restabilire
a comunicatiilor. In cazul in care aeronava in cauza dispare de pe radarul de supraveghere, se
declanseaza starea de incertitudine (INCERFA) urmata de starea de alerta (ALERFA) in cadrul carora sunt
informate serviciile de urgenta si interventie in scopul localizarii si salvarii aeronavei disparute, dar date
fiind standardele avansate de lucru in practica normala de dirijare a traficului aerian, astazi odata
disparuta o aeronava se ajunge foarte curand la starea de pericol (DISTRESFA). In acesta caz, aeronava
este considerata pierduta, in cadrul unei catastrofe aeriene presupuse sau dovedite si urmata de
eforturi ale echipelor de cautare / salvare constituite cu acest prilej. Primele forte care raspund la
DISTRESFA sunt in general alcatuite din serviciile de urgenta ale statului de localizare a accidentului /
catastofei.

Anexa 13 – Investigarea accidentelor si incidentelor aeronautice – In cazul accidentelor, incidentelor

sau catastrofelor aeronautice, se adopta anexa 13 ca standard comun de lucru urmare a faptului ca
partile implicate in astfel de evenimente sunt extrem de diverse. Se deosebesc cu acest prilej, in cazul in
care are loc o catastrofa aeriana de exemplu, nationalitatea aeronavei in cauza, nationalitatea statului
de localizare a epavei, diferitele nationalitati ale echipajului si a pasagerilor, nationalitatea operatorului
aerian, producatorul aeronavei si alte aspecte importante.

Anexa 14 – Aerodromuri – Caracteristica globala a transporturilor aeriene nu poate fi realizata fara ca

aerodromurile implicate sa aiba elementele componente aduse la un anumit grad de standardizare
scopul fiind uniformizarea procedurilor operationale, scurtarii timpilor de asteptare si inter-
operabilitatea la nivelul oricaror regiuni geografice. Anexa 14 grupeaza o foarte lunga si vasta lista de
cerinte privind proiectarea, calcularea si dimensionare pistelor, cailor de rulare, platformelor de
operatiuni, instalatiilor electrice, marcajelor utilizate, precum si standarde operationale ca nivele
obligatorii de lucru pe oricare aeroport.

Anexa 15 – Serviciile de Informare Aeronautica – In activitatea operationala, apar numeroase modificari

si informatii noi cu privire la restrictiile de zbor, anumite caracteristici infrastructurale de aeroport sau
ale mijloacelor de radio-navigatie, diferite aspecte tehnice ale serviciilor furnizate operatorilor aerieni.
Data fiind complexitatea si volumul foarte mare ale acestora este important ca modul de informare sa
permita accesul tuturor partilor implicate, sa asigure un grad precis de acuratete, si sa corespunda
nevoilor de actualizare permanenta. De aceea, anexa 15 cuprinde un sistem special de informare la
nivelul international al aviatiei civile unde se precizeaza raspunderea statelor prin AIP (Aeronautical
Information Publication) de a gestiona si publica informatii complete ale aeroporturilor din subordine
precum si amendamentele ulterioare.

Anexa 16 – Protectia Mediului Inconjurator – Dezvoltarea activitatii de transport aerian a determinat o

aglomerare a traficului aeroportuar in general. Desi aeroporturile se construiau in zonele unde nu
existau obstacole pentru navigatia in siguranta a aeronavelor, zgomotul produs si emisiile de gaze arse
ale motoarelor au devenit treptat o problema importanta in viata comunitatilor din vecinatate. Astfel
inafara studiilor de urbanism riguros din zilele noastre, ce urmaresc optimizarea dezvoltarii zonelor
locuite fata de distantele dintre aeroporturi si localitatile deservite, se introduc si anumite standarde
tehnice cu privire la poluarea sonora (atenuatoare de zgomot obligatorii la motoarele aeronavelor,
interzicerea accesului anumitor tipuri pe unele aeroporturi, operarea in anumite intervale orare, zone
interzise zborurilor de apropiere sau de decolare deasupra regiunilor locuite etc.) dar si poluarea cu
emisii rezultate din utilizarea nejustificata a motoarelor (rezultand in interzicerea functionarii APU –
Auxiliary Power Unit – motoare cu reactie de dimensiuni reduse cu rol functional in cazul stationarii la
sol a aeronavelor). Hartile de zgomot, ale caror parametri specifici de studiere si intocmire sunt
precizate in anexa, au devenit astazi materiale obligatorii in certificarea aerodromurilor, a diferitelor
tipuri de avioane precum si a operatorilor aerieni detinatori.

Anexa 17 – Securitatea Aeronautica – Prevenirea Actelor de Interventie Ilicita asupra Aviatiei Civile.
Dezvoltarea exponentiala a volumului de activitate a condus si la cresterea gradului de expunere a
aeronavelor, aeroporturilor si instalatiilor aferente la acte de sabotaj, distrugere sau deteriorare,
afectarea fluxurilor de securitate din aeroporturi, amenintari cu acte de distrugere, vatamare corporala
sau/si pierderi de vieti omenesti, si nu in ultimul rand furnizarea de date incorecte in mod intentionat ce
pot duce la grave consecinte in siguranta operationala a activitatilor. In urma unor actiuni din anii
trecuti, au avut loc mai multe actiuni desfasurate de grupuri teroriste ce au reusit, de exemplu in 1980,
aruncarea in aer a unui avion de pasageri in spatiul aerian al Scotiei, dupa ce acesta decolase de pe
Aeroportul Heathrow si se indrepta spre Statele Unite. Deflagratia a fost posibila, prin stocarea unui
dispozitiv exploziv, intr-un bagaj urcat la bord fara proprietarul acestuia. Astfel, anexa 17 contine
prevederi stricte cu privire la prevenirea actelor de interventie ilicita asupra activitatii de aviatie civila,
impunand norme si protocoale de securitate pentru proiectarea si functionarea terminalelor de
pasageri, fluxului de pasageri si bagaje in cadrul aeroporturilor dar si la bordul aeronavelor, limitarea
accesului in zonele de importanta aeronautica, parametri de proiectare la nivelul zonelor de operatiuni
aeriene de pe teritoriile aeroporturilor, masurile de raspuns imediat si initial in confruntarea cu astfel de
actiuni, etc.

Anexa 18 – Transportul Aerian al Bunurilor Periculoase – Bunurile periculoase ce pot fi transportate pe

calea aerului, sunt definite ca fiind acele marfuri, bunuri economice, care pot cauza in cazul contaminarii
mediului prin scurgeri, iradiere, expansiune volumetrica, ardere, explozie sau simpla evaporare vatamari
corporale, raniri, pierderi de vieti omenesti si/sau importante pagube materiale. In dezvoltarea
industriala actuala, cand marfurile de diferite naturi, inclusiv periculoase, sunt materie prima ori chiar
produse finite pentru diverse afaceri, reglementarea modului in care se supun rigorilor transporturilor
aeriene (unde sunt prezente vibratii, temperaturi scazute, presiuni scazute), este cuprins in anexa 18.
Astfel, observam diferite modalitati de ambalare, manipulare, transport si depozitare cu reguli complexe
unitar adoptate.
Anexa 19 – Managementul Sigurantei – Siguranta operatiunilor in cadrul transporturilor aeriene este o
principala preocupare a statelor membre urmarind evitarea situatiilor periculoase. Astfel, anexa 19
fixeaza responsabilitati de procedurare, monitorizare, audit si perfectionare ale protocoalelor fiecarui
stat, nivelul de calitate al datelor utilizate in sistemele de siguranta nationale, colectarea, analiza si
protectia acestora. In felul acesta se stabileste la nivel general un cadru fomal al sistemelor de siguranta
aeronautica prin standarde de calificare si licentiere a personalului autorizat, licentierea, aprobarea,
autorizarea modalitatilor de monitorizare si supraveghere.

Intreaga enumerare si detaliere prezentata mai sus are rolul de constientizare a complexitatii
problematicilor cu care se confrunta activitatea de proiectare a aeroporturilor. In afara de standardele si
praticile internationale enumerate, la nivelul ICAO se adopta numeroase alte reglementari si manuale
grupate pe tematici variate. Dintre acestea, prezinta un mare interes pentru activitatea inginereasca de
planificare, proiectare si dezvoltare, un numar de 3, prezentate mai jos :

1 Manualul de Proiectare pentru Aerodromuri – ICAO Doc 9157 format din 6 parti separate : P1 Piste;
P2 Cai Rulare, Platforme si Zone de Asteptare; P3 Structuri Rutiere Aeronautice; P4 Mijloace Vizuale; P5
Sisteme Electrice; P6 – Frangibilitate.

Partea 1 – Piste – Ca element component al unui aeroport, pista ocupa desigur un loc central. In acest
manual, sunt prezentate cele mai importante aspecte utile la proiectarea unei piste de aviatie :

- Aspecte generale – codul de referinta – unde lungimea si latimea pistei sunt comparate cu
dimensiunile aeronavei de referinta (aeronava principala) astfel incat lungimea terenului
necesar aeronavei de referinta in manevra de decolare (sau aterizare-valoarea ce mai mare)
este comparat cu lungimea pistei proiectate, iar anvergura si latimea trenului de rulare cu
distanta intre marcajele marginale ale pistei;
- Detalieri Calcul Lungimi Pista – unde se considera in calcule temperaturile atmosferice,
altitudinea aeroportului, declivitatea profilului longitudinal, rezultand necesarul de lungime de
pista efectiva, distantele declarate – ASDA, TODA, TORA, LDA (Accelerate Stop Distance
Available, Take-off Distance Available, Take-off Run Available, Landing Distance Available),
existenta unei prelungiri degajate (Clearway), existenta unei prelungiri de oprire (Stopway);
- Caracteristicile fizice – latimi minime, imbracamintea de uzura, pante transversale, pante
longitudinale, rezistenta mecanica, acostamentele pistei, zona de protectie a pistei, prelungirea
de siguranta.

Partea 2 – Cai de Rulare, Platforme, Zone de Asteptare - Zona de operatiuni aeriene, diferita de
terminal si parcarea auto (zona civila sau publica) cuprinde, inafara de pista de decolare-aterizare si caile
de rulare asigurand astfel legatura intre pista si platforma de operatiuni, incluzand aici mai multe tipuri
de zone de asteptare. In cadrul acestui manual se gasesc parametri de proiectare pentru :

- Cai de Rulare – sistemele cailor de rulare si conceptele aferente, dezvoltarea si evaluarea

sistemelor cailor de rulare, distantele parcurse in rulaj de aeronave; caracteristicile fizice in
proiectarea cailor de rulare – latimea cailor de rulare, distantele minime de separare ale cailor
paralele si altele ; cai de rulare pentru iesire rapida (de pe pista) (RETS - Rapid Exit Taxiways) –
localizarea acestora si numarul aferent, caracteristicile geometrice; cai de rulare pe poduri si
traversari - dimensionari