ORAGANIZAREA SISTEMULUI DE TRANSPORT

AERIAN

1
 CUPRINS

1. INTRODUCERE……………………………………....1
2. AEROPORTUL………………………………………..4
3. AERODROMUL……………………………………….5
4. CAILE DE RULARE…………………………………..5
5. AEROGARA……………………………………….…..6
6. INSTALATII DE DESERVIRE TEHNICA…………...7
7. RETEAUA DE MANAGEMENT A TRAFICULUI
AERIAN………………………………………………...7
8. CLASIFICAREA AERONAVELOR………………….8
9. ELEMENTE CONSTRUCTIVE……………………...9
10. SISTEMUL DE PROPULSIE…………………….10
11. SISTEM DE OPERARE……………………….…12
12. CODURI DE AEROPORT ICAO………………..14
13. IDENTIFICARE INTERNATIONALA……………16
14. CONCLUZIE…………………………….………...17
15. BIBLIOGRAFIE…………………………………...18

2
ORGANIZAREA SISTEMULUI DE TRANSPORT AERIAN

Transportul se referă la deplasarea de la un loc la altul a persoanelor precum și a

bunurilor, semnalelor sau informațiilor. Termenul vine din latină, de la
"transportare", trans (peste) și portare (însemnând a purta sau a căra).
Transportul este o activitate care a apărut odată cu existența omului. Limitele
fizice ale organismului uman în privința distanțelor ce puteau fi parcurse pe jos și a
cantității de bunuri ce puteau fi transportate, au determinat, în timp, descoperirea unei
game variate de căi și mijloace de transport. Transportul facilitează accesul la resursele
naturale și stimulează schimburile comerciale.
Sectorul transporturi are diverse aspecte. Simplificând și generalizând se poate
discuta de trei mari ramuri: infrastructură, vehicule, gestiune.
Infrastructura de transport ce cuprinde toată rețeaua de
transport (străzi, autostrăzi, căi ferate, canale navigabile, culoare de zbor, conducte, etc.)
și terminalele (aeroporturile, stațiile feroviare, autogările, etc).
Transport aerian a încetat de mult să mai fie un mijloc de transport luxos și
prohibitiv. Astăzi el este preferat de cei care vor să se deplaseze repede și de cei care au
de transportat mărfuri perisabile sau de mare valoare. Pentru transport se folosesc atât
avioane mixte, pentru pasageri și mărfuri, cât și avioane speciale pentru transportul
mărfurilor. Din punct de vedere comercial, avioanele pot fi încărcate în regim de linie,
ceea ce implică un trafic regulat, și în regim de charter (curse neregulate), curse pe bază
de contracte între companiile aeriene și diferiti beneficiari ce doresc să exploateze pe o
perioadă determinată avioanele luate în chirie. Decolarea și aterizarea avioanelor se poate
face numai pe aerodromurile civile autorizate.
Aerodromul este o suprafață de teren sau de apă destinată a fi utilizată pentru
sosirea, plecarea și manevrarea la sol a aeronavelor.
Aeroportul este aerodromul deschis operațiunilor comerciale.
Transportul aerian efectuează deplasarea în spațiu a bunurilor și oamenilor cu
ajutorul aeronavelor.

3
 Infrastructura transportului aerian cuprinde:
 pista de decolare-aterizare
 instalaţiile de radio-navigaţie de la sol
 clădirile şi instalaţiile necesare activităţii legate de traficul aerian al pasagerilor şi
mărfurilor

Fig.1 Infrastructura transportului aerian

Spaţiul aerian naţional reprezintă coloana de aer situată deasupra teritoriului de

suveranitate al unui stat, până la limita inferioară a spaţiului extraatmosferic.
Spaţiul aerian naţional din România cuprinde:
 spaţiul de circulaţie aeriană, reprezentând porţiunea din spaţiul aerian naţional
unde se permite activitatea aeronautică în aer şi pe terenurile destinate decolărilor /
aterizărilor, indiferent de apartenenţa şi de natura activităţii de zbor
 zonele rezervate, reprezentând porţiunile din spaţiul aerian naţional destinate
activităţilor aeronautice de şcoală, de încercare şi de omologarea a aeronavelor
 zonele reglementate, constituite din zonele periculoase, zonele restricţionate sau
interzise, precum şi căile aeriene condiţionale şi zonele de activitate comună la graniţă.

Fig.2 Aeroportul

4
 Aeroportul reprezintă o suprafaţă de uscat sau de apă special amenajată, destinată
a servi la:
 decolarea şi aterizarea aeronavelor;
 îmbarcarea şi debarcarea pasagerilor;
 controlul şi conducerea zborului într-o zonă delimitată de spaţiu;
 întreţinerea şi repararea aeronavelor.
În compunerea aeroportului intră:
 aerodromul;
 aerogara;
 instalaţiile de deservire tehnică.

Aerodromul
Aerodromul reprezintă locul pe uscat sau pe apă de unde decolează sau pe care
aterizează aeronavele (fără activitate comercială). În compunerea sa intră:
 una sau mai multe benzi de zbor;
 căi de rulare;
 suprafeţe de staţionare a aeronavelor etc.
Se numeşte bandă de zbor, porţiunea din aerodrom aleasă în mod special în raport
cu condiţiile de vânt şi de relief şi cu realizarea culoarelor aeriene de acces, echipată
corespunzător pentru asigurarea decolării şi aterizării avioanelor numai pe o direcţie.
Banda de zbor dispusă pe direcţia vânturilor dominante se numeşte principală, celelalte
benzi fiind secundare.
Elementele componente ale unei benzi de zbor sunt:
 suprafaţa de lucru sau pista propriu-zisă de aterizare şi decolare;
 benzi de siguranţă laterale şi de capăt.

Caile de rulare
Căile de rulare sunt porţiuni de teren amenajate pentru rularea avioanelor de la şi
până la pistele de aterizare şi decolare, suprafeţele de îmbarcare şi debarcare a călătorilor
sau suprafeţele de staţionare şi deservire tehnică.

5
 O importanţă deosebită o are zona de degajare a aerodromului. Aceasta este o
suprafaţă de teren în jurul aerodromului deasupra căruia se execută manevrele avioanelor
la intrarea, aterizarea, planarea, luarea înălţimii şi virajele după decolare. Pe culoarele
aeriene de acces sunt dispuse mijloace de radionavigaţie şi echipamentele de iluminare.
În zona de degajare a aeroportului se interzic construcţii şi obstacole cu cote mai
mari decât cele impuse de culoarele aeriene de acces.

Fig.3 Elementele transportului aerian

Aerogara
Aerogara este ansamblul de clădiri din cadrul unui aeroport care adăposteşte
serviciile tehnice şi administrative necesare asigurării traficului de călători şi de mărfuri
ale unei linii aeriene.

6
 Aerogara este sediul desfăşurării activităţilor serviciilor destinate conducerii
aeroportului, securităţii zborului şi servirii fluxului de pasageri, bagaje şi marfă.
Pentru a răspunde scopului pentru care au fost construite, aerogările dispun de: săli
de aşteptare, culoare de circulaţie, case de bilete şi birouri de informaţii, depozite de
bagaje, restaurante, baruri, spaţii de cazare etc. Tot în incinta aerogării se amenajează şi
spaţiile necesare serviciilor de conducere şi controlul zborurilor, de vamă şi de frontieră
etc.

Instalaţii de deservire tehnică

Pentru deservirea tehnică a aeroporturilor se prevăd:
 depozite de combustibil şi lubrifianţi
 ateliere şi hale de reparaţie a avioanelor
 centrale electrice şi de termoficare
 instalaţii de servire la sol
 instalaţii de dirijare a traficului
În scopul delimitării incintei aeroportului, vizualizării pistelor de decolare şi
aterizare şi a culoarelor de acces, se prevăd o serie de construcţii şi instalaţii, care
generează semnale optice, electrice şi radio. Construcţia, funcţionarea şi utilizarea
acestora se face după moduri şi coduri internaţionale.

Reţeaua de management al traficului aerian cuprinde:

 spaţiul aerian rezervat pentru aviaţia generală
 căile aeriene
 facilităţile pentru navigaţie aeriană
 sistemele de management şi planificare a traficului şi sistemele de control a
traficului aerian, cum ar fi centrele de control, mijloace de comunicare şi urmărire a
traficului, necesare pentru desfăşurarea eficientă şi în siguranţă a traficului aerian

7
 Fig.4 Centrul de control

Clasificarea aeronavelor
O aeronavă este orice corp conceput şi realizat de către om, capabil să se menţină şi
să se deplaseze în aer cu sau fără mijloace de propulsie.

Fig.5 Aeronava

În funcţie de raportul dintre masa aeronavei şi masa volumului de aer dislocat,

aceasta poate fi:
 aerodină, dacă masa aeronavei este mai mare decât masa volumului de aer
dislocat; din această categorie fac parte:
 avionul – aeronavă la care sustentaţia este asigurată de suprafaţa portantă a
aripilor şi de forţa de propulsie creată de un grup motopropulsor;

8
  elicopterul – aeronavă care poate decola şi ateriza pe verticală şi a cărui susţinere
şi mişcare sunt asigurate de una sau mai multe elice care se rotesc în jurul unor axe
verticale;
 autogirul – aeronavă echipată cu o elice de propulsie antrenată de un motor şi o
elice de sustentaţie care se roteşte liber
 aerostat, dacă masa aeronavei este mai mică decât masa volumului de aer
dislocat:
 nepropulsat de un motor (balon)
 propulsat de un motor (dirijabil)

În funcţie de motorul folosit pentru propulsie, avioanele pot fi cu:

 cu elice (motoare cu piston)
 cu reacţie (motoare turboreactoare)
 cu elice şi reacţie (motoare turbopropulsoare)

După destinaţie, avioanele şi elicopterele pot fi:

 civile:
 destinate transportului de mărfuri, pasageri, poştă; utilitare (sanitare, agrosilvice
etc.);
 de sport aeronautic;
 de şcoală şi turism;
 de cercetare sau experimentare
 militare

După vitezele maxime obţinute, avioanele pot fi:

 subsonice, cu viteze maxime mai mici decât viteza sunetului (sub Mach 0,9)
 transsonice, cu viteze maxime apropiate de cea a sunetului (Mach 0,9 ... 1,1)
 supersonice, cu viteze maxime mai mari decât cea a sunetului (Mach 1,1 ... 5)
 hipersonice, cu viteze maxime mult mai mari decât viteza sunetului (peste Mach
5)

9
 Numărul lui Mach (după numele fizicianului austriac Ernst Mach) este o unitate
de măsură folosită în aerodinamică pentru a exprima viteza unui corp care se deplasează
într-un fluid: proiectil, avion, rachetă etc. Numărul lui Mach este o mărime
adimensională care arată de câte ori este mai mare viteza unui mobil decât viteza
sunetului în acel mediu. Viteza Mach 1 este egală cu viteza sunetului în fluidul respectiv.
În condiţii standard Mach 1 este egală cu 1225 km/h.

Elemente constructive ale aeronavei sunt prezentate în figura următoare:

Fig.6 Elemente constructive

ARIPA - Împreună un ampenajele, aripa asigură sustentaţia, stabilitatea şi

manevrabilitatea avionului.
FULEZAJUL - (din franceză fuselage) este partea aeronavei în care este plasată
cabina piloţilor, cabina pasagerilor, încărcătura de transport şi cea mai mare parte a
echipamentelor şi instalaţiilor de bord. El reprezintă corpul central de care se leagă aripa,
ampenajele şi trenul de aterizare. Fuzelajul trebuie să aibă o rezistenţă la înaintare
minimă. De aceea forma sa trebuie să fie aerodinamică, să aibă cât mai puţine

10
proeminenţe, suprafaţa "spălată" de curentul de aer să fie bine finisată şi cu cât mai puţine
ondulaţii.
Fuzelajele tip cocă sunt cele mai folosite. Elementele principale ale fuzelajelor de
tip cocă sunt: structura longitudinală formată din lonjeroane şi lise, structura
transversală formată din cadre, şi învelişul rezistent.
Structura fuzelajului
Se folosesc în prezent la aeronave două tipuri de fuzelaje tip cocă:
• semimonococă cu structură formată din lonjeroane puternice şi dintr-o reţea rară
de lise şi înveliş subţire
• semicocă, structura constând dintr-o reţea deasă de lise, lonjeroane false (lise
rigidizate) şi înveliş subţire.
Fuzelajele tip cocă sunt rigidizate cu ajutorul unor pereţi şi podele care formează
împreună cu restul structurii diverse compartimente folosite pentru amplasarea
echipamentelor şi instalaţiilor de bord, pentru depozitarea încărcăturii de transport.

Fig.7 Fulezajul

AMPENAJELE sunt elemente care reprezinta pentru aeronava organele de

echilibru, stabilitate si control.

11
 SISTEMUL DE PROPULSIE

Rolul sistemului de propulsie este de a asigura tracţiunea avionului.

În general sistemele de propulsie ale unei aeronave se compun din:
• motoare
• elice (sau ventilator, dupa caz)
• sistem de răcire
• sistem de admisie
• sistem de ungere
• sistem de evacuare
• demaror (starter)
• comenzi ale motoarelor

Traficul aerian poate fi militar sau civil.

Codul aerian clasifică operaţiunile aeriene civile în trei grupe:

 operaţiuni de transport aerian (publice şi în interes propriu)
 operaţiuni de lucru aerian
 operaţiuni de aviaţie generală

Transporturile aeriene publice sunt transporturile de pasageri, bagaje, mărfuri şi

poştă, executate pe baze comerciale de către operatorii aerieni care posedă certificat de
operator aerian şi licenţă de transport aerian, prin curse regulate (de linie) sau neregulate
(charter).
Transporturile aeriene executate de persoane fizice în vederea asigurării deplasării
în interes personal, precum şi transporturile aeriene organizate de persoane fizice sau
juridice pentru activităţile proprii cu aeronave civile proprii sau închiriat, se numesc
transporturi aeriene în interes propriu.
Activităţile de lucru aerian sunt cele efectuate de operatorii aerieni pentru nevoile
industriei, agriculturii, silviculturii, sănătăţii publice şi protecţiei mediului, de căutare şi

12
salvare, cercetare ştiinţifică, fotografiere, monitorizare, publicitate şi în alte scopuri, pe
baza autorizaţiei de operator aerian.
Activităţile de aviaţie generală includ zboruri în interes propriu, particulare şi de
agrement, de antrenament, şcoală şi sportive.

Operatorul aerian este orice persoană fizică sau juridică care realizează operaţii
de transport aerian şi care în prealabil a obţinut:
 autorizaţia de operator aerian (documentul care atestă autorizarea operatorului
de a efectua activităţi de lucru sau de aviaţie generală) sau certificatul de operator aerian
(documentul care atestă capacitatea unui operator aerian de a efectua activităţi de
transport aerian public);
 licenţa de transport aerian (documentul individual prin care se acordă unui
operator aerian autorizat drepturi de trafic pe o rută aeriană care deserveşte două sau mai
multe aeroporturi interne sau internaţionale).

În conformitate cu nomenclatorul activităţilor propus de Uniunea Europeană,

sectorul transporturilor aeriene cuprinde companiile care activează exclusiv sau în
principal în transportul de persoane şi de mărfuri, pe calea aerului, în curse de linie sau
charter, precum şi activitatea prestată cu elicoptere, avioane-taxi şi avioane private.

Compania de transport aerian este o societate comercială cu capital de stat,

privat sau mixt care exploatează din punct de vedere tehnic şi comercial un parc de
aeronave proprii, închiriate sau deţinute sub orice alta formă, în scopul obţinerii de profit
prin transportul de mărfuri, pasageri, poştă etc., sau alte prestări de servicii incluse în
domeniul de activitate. Pentru a putea funcţiona valabil şi legal, o companie aeriană
trebuie:
 să aibă contract de societate şi statut;
 să aibă emblemă şi denumire proprie;
 să fie înregistrată la Registrul Comerţului şi la Ministerul de Finanţe;
 să aibă autorizaţie de operator aerian eliberată de Ministerul Transporturilor

13
  ca aeronavele pe care le deţine să fie înmatriculate în Registrul Aerian.
Totodată compania aeriană trebuie să se conformeze reglementărilor naţionale şi
internaţionale privind utilizarea spaţiului aerian.

Fig.8 Aeroportul

Sistem de operare
Alimentarea cu combustibil a aeronavelor, transferul bagajelor din cala avionului
catre terminale, operatiunile de boarding, programarea decolarilor si a aterizarilor,
gestionarea pasagerilor si a documentelor inainte de imbarcare si dupa debarcare sunt
operatiuni gestionate de diversi specialist si care fac parte din rutina zilnica de pe
aeroporturi. Toate aceste activitati sunt descentralizate si au efect direct asupra
punctualitatii zborurilor.
Vestea buna e ca specialistii de la Siemens au dezvoltat un sistem care, pe langa
agregarea tuturor activitatilor specifice unui aeroport intr-un sigur centru de comanda,
permite un management optim al zborurilor, precum si economii substantiale de resurse.
Practic, Total Airport Management Suite (TAMS) integreaza sistemele IT din toate
departamentele implicate in traficul aerian intr-un singur centru de comanda. O interfata
video dedicata arata informatii detaliate despre orice activitate petrecuta pe aeroport,
astfel incat datele critice si urgentele ies usor in evidenta.

14
 Astfel, toti specialistii care urmaresc interfata TAMS au acces in timp real la orice
se petrece in aria lor de activitate, impreuna cu recomandari optimizate rapid. De
exemplu, situatiile in care valiza unui pasager este uitata intr-un terminal sunt programate
in sistem, iar responsabilii sunt alertati instantaneu.
Deciziile controlorilor de trafic sunt integrate in program, iar avioanele nu ies de
sub incidenta programului pana cand nu se desprind de pe pista. Rezultatul consta in
faptul ca timpul de asteptare al aeronavelor care decoleaza sau aterizeaza intr-un aeroport
s-a redus cu un minut. Doar aceasta imbunatatire duce la reducerea semnificativa a
emisiilor de dioxid de carbon din perimetrul aeroportuar.
Dezvoltarea sistemului TAMS a fost posibila cu sustinerea Ministerului Federal
German al Economiei si Tehnologiei, a Centrului Aerospatial German si a aeroportului
din Stuttgart. In prezent, programul redenumit SIAMOS (initialele vin de la Siemens
Airport Management and Operations Suite) este perfect functional pe aeroportul Munster-
Osnabruck din Germania.

Fig.9 Aeroport

15
 Coduri de aeroport ICAO
Un cod de aeroport ICAO sau un identificator de locație ICAO este un cod
alfanumeric, format din patru litere, care desemnează fiecare din aeroporturile din lume.
Aceste coduri au fost definite de International Civil Aviation Organization și au fost
publicate în documentul ICAO 7910: Location Indicators.
Codurile ICAO sunt folosite în controlul traficului aerian și în operările liniilor
aeriene cum ar fi planificarea zborurilor. Ele nu sunt același lucru cu codurile IATA,
întâlnite de publicul obisnuit și folosite de către companiile aeriene în orarele zborurilor,
rezervări și operațiile legate de bagaje. Codurile ICAO sunt folosite de asemenea pentru
identificarea altor locații precum stații meteo, stații internaționale de servicii ale
zborurilor sau centre de control al zonelor, fie că acestea sunt amplasate sau nu în
aeroporturi.
Spre deosebire de codurile IATA, codurile ICAO au o structură regională la bază,
astfel încât ele nu sunt duplicate ci identifica un singur aeroport. În general, prima literă
alocată după continent și reprezintă o țară sau un grup de țări de pe acel continent. A doua
literă în general reprezintă o țară din acea regiune, iar celelate două litere rămase sunt
folosite la identificarea fiecărui aeroport. Excepțiile de la această regulă sunt țările foarte
întinse care au coduri de țară formate dintr-o singură literă, iar celelalte trei litere care
rămân desemnează aeroportul.
În zona întinsă formată de Statele Unite și Canada, celor mai multor aeroporturi li
se asociază codurile de trei litere IATA, care sunt aceleași cu codurile lor ICAO, însă fără
litera K sau C de la început, d.e., YYC și CYYC (Calgary International
Airport, Calgary, Alberta), IAD și KIAD (Dulles International
Airport, Chantilly, Virginia). Aceste coduri nu trebuie confundate cu semnalele de apel
pentru radio sau pentru televiziune, chiar dacă ambele țări folosesc semnale de apel de
formate din patru litere care încep cu aceste litere.
Totuși, fiindcă Alaska, Hawai si și alte teritorii din Statele Unite au propriile
prefixe ICAO formate din două litere, situația pentru ele este similară altor țări mici, iar
codurile ICAO ale aeroporturilor lor sunt în general diferite de identificatoarele
FAA/IATA formate din trei litere. De exemplu, Hilo International Airport (PHTO
comparativ cu ITO) și Juneau International Airport (PAJN comparativ cu JNU).

16
 ZZZZ este un cod special care se folosește atunci când nu există nici un cod ICAO
pentru aeroport, și este folosit de obicei în planurile de zbor.
Aeroportul Internațional Henri Coandă din Otopeni are codul LROP,
iar Aeroportul Internațional Aurel Vlaicu de la Băneasa are codul LRBS .

Fig.10

Identificare internationala
Identificarea internațională a aeroporturilor se face prin codurile atribuite de două
organizații internaționale aeronautice:
IATA (Asociația Internațională de Transport Aerian)
atribuie un cod de trei litere (care nu este unic)
ICAO (Organizația Internațională a Aviației Civile)
atrbuie un cod de patru litere (care este unic)
De exemplu Aeroportul Internațional Cluj este indentificat prin codul IATA CLJ și
prin codul ICAO LRCL.

17
 Fig.11 Aeroport Brașov

Concluzie
Transportul aerian efectuează deplasarea în spaţiu a bunurilor şi oamenilor cu
ajutorul aeronavelor.
Printre particularităţile tehnico-economice ale transportului aerian se numără:
- rapiditatea – este caracteristica esenţială a transportului aerian. Aceasta este
evidenţiată de viteza mare de deplasare a aeronavelor ce nu poate fi egalată de nici un alt
mijloc de transport;
- regularitatea – constă în aceea că transportul aerian se efectuează după un
program precis în orice perioadă a anului, atât ziua, cât şi noaptea;
- oportunitatea – se referă la faptul că acest mod de transport pune la dispoziţia
celor interesaţi, oricând şi oriunde sunt amenajate puncte terminale, cel mai modern
mijloc de transport.
Transportul aerian a revoluționat transportul global, reducând dramatic timpul
necesar călătoriei pe mari distanțe. Călătoriile peste oceane, care ar fi putut dura
săptămâni sau chiar ani, acum pot fi făcute în câteva ore.

18
 BIBLIOGRAFIE

Turbut Ghe. "Sisteme de transport", Editura Tehnica, Bucuresti, 1978

Turbut Ghe., Boicu I., Spirea E., s.a. "Inginerie de sistem, automatizari
si informatica in transporturi", Editura Tehnica, Bucuresti, 1988
Internet

19