Prin veșnicie / Mircea Mureșan

Mircea Mureșan

Prin veșnicie

Soției, cu dragoste și respect.

Editura Eurostampa

Timișoara - 2022

1
 Prin veșnicie / Mircea Mureșan

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

Mureșan, Mircea
Prin veșnicie / Mircea Mureșan. – Timișoara: Editura
Eurostampa, 2022.

ISBN

Copyright © 2022

Toate drepturile asupra acestei ediţii sunt rezervate

autorului.

Editura Eurostampa

2
 Prin veșnicie / Mircea Mureșan
Prefață

Cuvintele, candele vii,

ce lumineză peste timp, în veșnicie

Mereu m-a bucurat o colaborare cu alți scriitori, cu

oameni de cultură, cu iubitorii de artă. Descoperi lucruri
noi, mereu ai ceva de învățat din cântecul altor inimi.
Pasionată de cântecul cuvintelor ce curge lin și atinge
sufletul omenesc am ajuns să-l descopăr pe profesorul și
scriitorul Mircea Mureșan prin volumul de versuri „Prin
veșnicie“.
Poetul își lasă sufletul să alerge printre cuvinte și să
cânte pe strunele lui poeme închinate iubitei ca într-o
tainică „Cântarea Cântărilor“. Atunci când simți focul
creator în suflet, iei cuvintele, le înroșești în focul inimii,
pe urmă le transformi în candele vii care să lumineze
peste timp, în veșnicie. Așa s-a întâmplat și în volumul
„Prin veșnicie“ a lui Mircea Mureșan, cuvintele s-au
prins a dansa pe versuri ca într-o horă și a aprinde
candela cea vie spre sufletul iubitorilor de literatură peste
timp.
Titlul volumului „Prin veșnicie“ este cel care dă glas
tainei cuvântului. Cuvântul ce a stat la temelia vieții „Să
fie lumină“ (Facere 1, 3), cel ce a luminat tot ceea ce e
mai de preț în univers, luminează și în volumul de față
prin miracolul dragostei. Fără dragoste cuvintele ar fi
goale, s-ar pirde asemenea unui ecou prin văi și munți,
însă dragostea e cea care ajută cuvântul să ia foc, să
cânte, să lumineze. Interesant titlu a ales Mircea Mureșan

3
 Prin veșnicie / Mircea Mureșan
pentru volumul său de versuri dedicat cu toată dragostea
soției lui. Veșnicie este un substantiv utilizat cu sensul de
durată ce nu are nici început, nici sfârșit, nu se supune
niciunei determinări temporale,ceea ce sublinează faptul
că dragostea nu este supusă niciodată timpului, ea nu are
sfârșit.
Poezia ce deshide volumul „Ținându-se de mână“
aduce în prim plan tema jocului, o temă des întâlnită în
literatură. Această temă a jocului ne duce spre lumea
copilăriei, spre vârsta inocienței. Copilul încearcă să
descopere lumea prin joc, joacă. Adultul prin intermediul
jocului se poate întoarce în lumea miraculoasă a
descoperirilor. Jocul e bun și el până într-un punct. Ce e
prea mult se poate dovedi nefast. De exemplu scriitorul
Ion Creangă în opera autobiografică „Amintiri din
copilărie“ surprinde un episod în care din joacă urnește
un bolovan care dărâmă casa Irinucăi de la Broșteni și
face una dintre caprele femeii bucăți. În poezia „După
melci“ a scriitorului Ion Barbu, un copil, printr-un
descântec, un joc nevinovat inițial, ajunge să cunoască
finalitatea vieții, a frumuseții, căci melcul, crezând că
afară e cald, părăsește căsuța-i protectoare și îngheță.
Degeaba regretă mai târziu fapta sa, pentru că jocul lui a
depășit limitele permise. De la jocul copiilor ajungem la
jocul dragostei și aș aminti aici de jocul gajurilor din
nuvela fantastică „Șarpele“ a scriitorului Mircea Eliade.
Jocul e plin de simboluri, copil, tânăr, adult, bătrân,
experimentezi prin joc, ai înclinația spre joc, jocul aduce
bucurie, zâmbet, mulțumire, însă trebuie să știi a menține
un echilibru în jocul tău, de la început până la final. Se

4
 Prin veșnicie / Mircea Mureșan
pare că scriitorul Mircea Mureșan a găsit acest echilibru.
Frumusețea dragostei, puritatea celui mai de preț lucru
din viață își are izvorul în lumea copilăriei și o să vedem
că își găsește plinătatea, desăvârșirea într-un simbol, al
bastonului, spre finalul volumului. „Se joacă împreună“,
„sunt vecini sfioși“, mărturisește autorul volumului,
„Elevi fiind“ merg la școală „ținându-se de mână“, după
cum descoperim și în titlu. Mâna în general simbolizează
protecție, generozitate, îndemânare, hărnicie,
binecuvântare, putere. Simbolistica mâinii o regăsim și în
proverbe „Cu ce mână dai, cu aceea primești“, dar și în
poezia „Hora Unirii“ a lui Vasile Alecsandri „Hai să dăm
mână cu mână“. Scriitorul Mircea Mureșan, ținând de
mână iubita, descoperă ce e viața, la început prin joc, pe
urmă prin tainele învățăturii, fiindcă cei doi au mers pe
același drum alături, la început copii fiind, pe urmă elevi
„La școală merg, învață împreună.“, au crescut, s-au
maturizat, s-au înțelepțit împreună, au construit cetăți pe
stânca vieții, iar mai apoi au îmbătrânit privind cu un
zâmbet larg filmul unei vieți frumoase.
Poetul și iubita lui au crescut împreună, au învățat să
trăiască împreună, să descifreze viața împreună, cu toate
că timpul nu i-a iertat „Anii trec cum trece-o săptămână, /
Copii cresc și sunt tot împreună“, mărturisește eul liric
surprizând și motivul trecerii ireversibile a timpului.
De la frumoasa lume a copilăriei, eul liric ne duce spre
adolescență, spre tinerețe, prin idilele – pastel ce urmează
începând cu cea intitulată „În pădurea cu mesteceni“.
Mesteacănul este un arbust ce preferă locurile însorite.
Soarele este un simbol al luminii, fericirii,

5
 Prin veșnicie / Mircea Mureșan
binecuvântării. Albul trunchiurilor de mesteacăn ne duce
cu gândul spre poemele eminesciene, spre pădurile de
argint unde se află cea mai de preț comoară, cea mai
frumoasă fată ce urma să fie salvată de voinic.
„În pădurea cu mesteceni / Mă ții în brațe și mă
legeni,“ se confesează eul liric. Îmbrățișarea vindecă
sufletul, iar legănatul ne amintește de protecția mamei,
de puritatea dragostei. Interesană asocierea îmbrățișării
cu un cadru natural în care mesteacănul este elemental
principal, fiindcă seva acestui arbore pare a fi magică
prin proprietățile vindecătoare pe care le are.
Un alt simbol întâlnit în poeziile din volumul de față
este al orhideei. „Ți-am oferit o orhidee / Și vreau să știu
că o păstrezi / Pe cerul tău, dragă femeie,“ își începe
confesiunea în poezia „Orhidee“, Mircea Mureșan. În
antichitate chinezii considerau că orhideele simbolizează
perfecțiunea omenească și ofereau aceste flori celor mai
frumoase femei. Și poetul Mirecea Mureșan a făcut
același lucru, a ales orhideea pentru cea mai frumoasă
femeie atât fizic, cât și moral, i-a oferit-o îndemnând-o să
o păstreze nealterată, să o protejeze pe cerul inimii ei, să-
i ofere apa dragostei ca ea să fie mereu înflorită și veselă.
Orhideele, dacă le privim cu atenție, par flori ale bucuriei
ce zâmbesc mereu.
În poezia „În grădina suspendată“ avem să aflăm că
eul liric s-a apucat de construit un palat al dragostei
apelând la cele mai de preț elemente ale naturii „Am
făurit în suflet grădina suspendată / Cu flori ieșite-n iarba
tunsă și plouată, / Cu banca rătăcită în nișa din tufișuri“.
O grădină suspendată, iarbă, flori, bancă, tufișuri,

6
 Prin veșnicie / Mircea Mureșan
atmosferă romantică. Iarba este atât de simbolică și îmi
amintește ce frumos a descris Nichita Stănescu dragostea
lui față de limba română „atât de familiară, atât de intimă
îmi este limba în care m-am născut, încât nu o pot
considera altfel decât iarbă“. Câtă simbolistică aș putea
spune că are iarba! Ea este verdele speranței după ce
toată natura a fost uscată și înghețată de iarna cea grea,
ca de somnul cel fără întoarcere. Ea e cea care brăzdează
lutul din care tot ceea ce este viu a prins viață. Ea e
începutul a toate. Ea în poezie ascunde florile iubirii în
grădina cea suspendată.
De remarcat însă că „iarba“ nu apare singură ca simbol
al vieții ce brăzdează lutul cu speranță, ci este însoțită de
un alt element vital, apa, apă și lut, dragostea și omul,
coroana creației divine „Și curge apa lină-n grădina
suspendată, / Noi ne iubim mereu mai mult ca altădată.“.
Foarte mult mi-a atras atenția în poezia „Noianul de
amintiri“, versul „Suntem ca două frunze sub un miraj
aprins.“ Comparația omului cu frunzele este atât de
grăitoare. Frunzele sunt atât de inocente când împung
crengile copacilor, ca mai apoi mugurii să pleznească și
ele să-și scoată capul la lumină. Pe urmă sunt atât de
verzi și pline de sine în vară, în tinerețe, ca la bătrânețe
să îngălbenească, să se îmbolnăvească, ținându-se cu
greu de ramura mamă. Așa de repede trec toate, ca viața
unor frunze, așa trece și viața omului, iar Mircea
Mureșan nu uită să surprindă și acest aspect, dar cum
„sub un miraj aprins“. Da, viața omului e mirajul apris.
Ea arde, problema este dacă știe să ardă cu adevărat.

7
 Prin veșnicie / Mircea Mureșan
Autorul volumului prin dragostea față de soția lui a
descoperit mirajul aprins și adevărat al vieții.
Poezii precum „Vrem“, „Neterminate-s toate“, „Nu-i
timp să zăbovim“, „Păcat ar fi risipa“, „Așa o fi“ trimit
cititorul spre tot ceea ce înseamnă veșnicie, locul unde nu
e nici început, nici sfârșit, ci o frumusețe eternă, o
dragoste nemuritoare „În cuibul fericirii, ca într-o stea
uniți / Și-ademeniți în zumzet de-ntinderi azurii, / Lăsăm
iubirea noastră stăpână pe vecii.“
Plină de simboluri este și poezia „Lanțul“. Deși istoria
umană a răspândit simbolistica negativă a lanțului,
ruperea lanțului de robie, în plan cosmic lanțul e
simbolul unirii dintre cer și pământ, tot lanțul e și un
simbol al unirii, al integrării. Autorul simte acest lucru și
îi dă o conotație pozitivă, făcându-l un simbol a dragostei
„La braț, în gânduri, fin ne sprijinim, / Ne dăruim iubire,
iubirea s-o-mplinim. / În umbra tinereții, cuprinși de tot
ce-i sfânt, / Suntem legați cu lanțul depus în jurământ.“
Când iubirea e deja matură, când cei doi sunt
apropiați, încep mărturisirile, conversațiile lungi, bucuria
de a împărtăși totul „Cu tine la taifas, în cană viu e
ceaiul,“ și chiar dacă timpul trece nemilos, îndrăgostiții
nu uită să înflorească împreună „Clepsidra ne e cuibul în
care ne iubim, / În aripile sale noi veșnic înflorim.“
Întâlnim și simbolul fluturelui ce este un simbol al
sufletului, al metamorfozei. Această insectă fragilă și
frumoasă descoperă universul fiecărei flori. Așa și eul
liric în acest volum a tras cortina sufletului și a lăsat
floarea dragostei să-și răspândească nectarul, să se
transforme într-un curcubeu prin veșnicie. „În veșnicia

8
 Prin veșnicie / Mircea Mureșan
asta nu ne plictisim, / În miezul ei ca fluturii plutim. / Ne
alergăm prin zâmbet și căutăm în flori / Speranțele
ascunse sub taina din culori.“
Bătrânețea este prezentată prin simbolul toiagului, dar
să nu uităm că toiagul este și un simbol al puterii, toiagul
regilor, toiagul lui Moise. În poezia lui Mircea Mureșan
este toiagul dragostei „În amintiri păstrăm frumoasa
tinerețe, /
Cu ele și-un toiag intrăm în bătrânețe,“. Și totuși, odată
cu bătrânețea apar și neputințele, acea ceață ce se așază
peste toate, însă nu poate să afecteze puterea dragostei
adevărate „O ceață tot mai deasă biruie în gânduri, /
Umblu după-un lucru în mai multe rânduri, / Mă duc,
revin, fac multe piruete / [...] /Obosit te caut, doresc să fii
cu mine, / Să sorbim din ceaiul cu miere de albine, / [...] /
Iar printre piruete în noi descoperim / Că undeva, uituci,
o să ne stabilim.“
Volumul se încheie cu poezia „Suflet veșnic“ și aduce
cu sine cunoscutul mit al androginului, a celor două
jumătăți care se caută până ce se găsesc și redevin un tot
ca la început „Oriunde vom ajunge, rămânem împreună. /
Sufletele noastre-s atât de-mpreunate, / Nu se vor desface
nici de vor fi sparte. / Tăcută, veșnicia, privind lacomă-n
noi, / Găsește-un singur suflet pentru amândoi.“
Volumul de față l-aș putea numi un mare poem al
dragostei în care fiecare poezie se completează, începând
de la inocența dragostei descoperită prin joc, la focul
acesteia din iarbă și flori până la înlănțuirea ei prin
veșnicie.
Ana-Cristina Popescu

9
 Prin veșnicie / Mircea Mureșan

Ținându-se de mână
Se joacă împreună și tare sunt frumoși
Și, din întâmplare, sunt vecini sfioși.
Elevi fiind, ținându-se de mână,
La școală merg, învață împreună.

Anii trec cum trece-o săptămână,

Copii cresc și sunt tot împreună.
Și el și ea se știu atât de bine,
Încep să înțeleagă ce li se cuvine.

Se duc spre altă școală, mai înaltă,

Ținându-se de mână, prin gânduri laolaltă.
Privirile lor blânde când se întâlnesc
Ar vrea să spună ceva însă nu-ndrăznesc.

Apoi, când nimeni nu se aștepta,

El o luă de mână și mult mai mult dorea,
Ea îi simți fiorul și așteptă tăcută,
Ținându-se de mână în focuri se sărută.

Au școala absolvită, startul în viață.

Curat le este visul, și l-au scos din ceață.
Se plimbă-ncet, fiind ținuți de mână –
Copila lor sfioasă le-a devenit stăpână.

10
 Prin veșnicie / Mircea Mureșan

În pădurea cu mesteceni
În pădurea cu mesteceni
Mă ții în brațe și mă legeni.
Mă plimbi prin gând ca adiere,
Al tău suflet vrea și-o cere.
În tăcere înțelegem
Din ce iubiri ne reculegem,
Ne șoptim cu ochii-nchiși
Că-ntr-o dorință suntem prinși.
Alunec fin în gânduri calde
Dorințele să mi se scalde
În puritatea-ți feminină,
Catifelată și senină.
În noi e-ncins același foc
Și-nghesuiți într-un noroc
Mă ții în brațe și mă legeni
Ca în pădurea cu mesteceni.

11
 Prin veșnicie / Mircea Mureșan

Orhidee
Ți-am oferit o orhidee
Și vrei să știu că o păstrezi.
Pe cerul tău, dragă femeie,
Ce dorești simt că visezi.
Legat de gândurile tale
Plutesc în șa de parapantă.
Mă pierd în golurile sale
De dragul tău, ca altădată.
În văzduh ai o alee
Pe care-mi ceri să ne plimbăm.
În ochii tăi e o crâmpeie
Din cât de-adânc ne-mbrățișăm.
Din tumult ies doar tumulturi,
Le vrem pe toate cu nesaț.
Parc-am fi la începuturi,
De portiță așteptați.
Îndrăgostiți de orhidee
Te simt cum știi să mă păstrezi.
Ai sufletul adânc, femeie,
Și când mă vrei și când visezi.

12
 Prin veșnicie / Mircea Mureșan

În grădina suspendată
Am făurit în suflet grădina suspendată
Cu flori ieșite-n iarba tunsă și plouată,
Cu banca rătăcită în nișa din tufișuri
Iar lângă bancă taina și micile-ascunzișuri,
Copaci cu crengi frumos întortocheate,
Bureți crescuți pe gânduri ușor neterminate.
Izvor cu apă pus-am în șoaptele pierdute
Și-alei înguste ca labirinturi mute.
Am presărat pe ele urmele dorite,
Pe bancă-mprăștiate-s gânduri nescobite,
Nori zburători se duc și bucuroși revin,
Cu brațe deformate de văzduh se țin.
Seninul de deasupra alunecă duios
Și-amestecat cu raze e zâmbetul frumos.
Aduc smerit duiumul și-n duium tăcere,
Fac în dânsa locul pentru ce s-ar cere.
În dorul fără margini am împachetat
Boncăluiri ascunse în șoapte de bărbat.
Și ai venit desculță, anume despletită,
În voalul veșniciei dorind să fii iubită.
Și-atunci, iubirea noastră din sine a ieșit
Cu începutul ascuns în ce-ai gândit.
Și curge apa lină-n grădina suspendată,
Noi ne iubim mereu mai mult ca altădată.

13
 Prin veșnicie / Mircea Mureșan

Noianul de-amintiri
Suntem ca două frunze sub un miraj aprins
Și legănăm dorința care ne-a cuprins.
Clipele pierdute ajung întinse ere,
Imensul dor de tine făcându-mi-l durere.
Las voia împlinită și mă strecor în toate,
Ești limpede ca roua, nobilă în șoapte,
Dorințele-s în clacă, deșiră dor cu dor,
În visul tău mă leagă de aripi și eu zbor.
Și-apoi, ajunși în valuri, ne legănăm ușor
Adunând tot focul, trecut din dor în dor.
Tăcerea ne adună într-un singur gând
Ca mire și mireasă în zâmbete dansând.
Așa, plutind în ele, uimit de-mpărăție,
Fiorul mângâierii vreau infinit să fie,
Îl lași să înflorească-n noianul de-amintiri,
În iubirea noastră veșnic să fim miri.

14
 Prin veșnicie / Mircea Mureșan

Vrem
Undeva-n tăcere, cuprinși de bucurie,
În iubire punem întreaga veșnicie.
Pășim suavi în gândul stârnit de mult avânt
Pe cărări uitate cu voia-n jurământ.

Iubirea în dorințe toată-i rânduită,

Împlinite-s toate-n iubirea dăruită.
Și trăind în cuibul cu dorurile-ncinse,
Nu ieșim din visuri nici măcar în vise.

Împreunarea noastră e doar o veșnicie

Și taina celorlalte, desigur, pe vecie.
Am vrea mai mult, am vrea și noi să fim
În veșnicii de-a rândul, la fel să ne iubim.

15
 Prin veșnicie / Mircea Mureșan

Neterminate-s toate
În veșnicie pe toate le-avem neterminate -
Privirile gingașe profund împreunate,
Șoapta bâiguită, așa, ca niciodată,
Zăbovirea-n gânduri, lângă poartă,
Dorul de tine în prima întâlnire
Și-ntâia mângâiere ca foc, nu pâlpâire.
Neterminată-i poezia, de-atâtea ori rescrisă,
Cu rima potrivirii de destine prinsă,
Bucuria trăirii, din nimbul unui gând,
Cuprinsă-i de dorințe în ecou adânc.
Ne sărutăm pierduți din prima dezlegare,
În nebunia noastră nu este postul mare.
Ne este visul stea în rezonanță,
Deschisă-avem cărarea și pasul e speranță,
Cuvintele-ndulcite au noimă de pralină,
Suntem o mângâiere ce nu se mai termină.
În toată-nvălmășeala suntem nedespărțiți.
În cuibul fericirii, ca într-o stea uniți
Și-ademeniți în zumzet de-ntinderi azurii,
Lăsăm iubirea noastră stăpână pe vecii.

16
 Prin veșnicie / Mircea Mureșan

Nu-i timp să zăbovim

Îmi spui că-ndrăgostită pe cărări și drum
Mi-ai ieșit în față cu sufletul tău bun.
Ai cuvinte blânde-ndulcite pe jăratic,
Mă lași să te cutreier ca un gând zănatic.
Trăim călduț, pe valuri și umblăm prin vis,
Suntem pe sensul unic în orizont deschis.
Îți desenez în gânduri, numărăm în stele,
Din astrele ascunse îți făuresc mărgele.
Mă plimb prin constelații și mă întorc grăbit
Să te iubesc, spunându-ți că mă simt iubit.
Ești o mângâiere și dorul ca balsam,
Privești adânc în mine să știi unde te am.
Pui însemne-n gânduri, uneori în grabă,
Mă-ndepărtezi subtilă de orice altă treabă
Să pigulim tăcerea și veșnic să zâmbim,
În iubirea noastră nu-i timp să zăbovim.

Te văd făcând cafeaua. Vrei doar noi să fim.

Mă mângâi cu finețe să ne destăinuim.
Cu o dorință ieșită din nesaț
Sporești urgența ridului din zaț.
Și pătimași ajungem unde vrea,
Urgentă-i veșnicia plimbată prin cafea.

17
 Prin veșnicie / Mircea Mureșan

Păcat ar fi risipa
Șoaptele din gânduri s-au încumetat
Să-ți îmbujoreze sufletul curat
Și tainele trăite-mpreună le-au supus
Aceleași dorințe în care ne-am ascuns.
Senină este noaptea și ne-a înviorat
Toată așteptarea clădită-n ce-am visat,
Iar florile-așezate în geamul încăperii
Lasă mângâierea să facă semn tăcerii.
În șemineu se zbate focul în aparențe vii
Și parcă vrea să vadă tot ce ți-ai dori.
Pe masă lumânarea în poticneli înoată
Și în zărirea șchioapă te simte sărutată,
Iar tu, alunecând în patima-ncepută,
Simți arzând dorința și cât de mult se-nfruptă.
Mângâiem visarea cu genele plăpânde
Și plimbarea nopții ce trăim ascunde.
Din ce avem în suflet nimic nu risipim,
Păcat ar fi risipa când veșnic ne iubim.

18
 Prin veșnicie / Mircea Mureșan

Așa o fi
Pe firele-amintirii-au înflorit zorele
Și foarte-nghesuite gândurile mele.
Acol' pitită și cuibărită-n mine,
Îmi stârnești dorința așezând-o-n rime.
Lângă ea, o frunză în huțuluș ușor
Simte vântul în șoaptele de dor,
Iubirii-i pune aripi și pe noi ne lasă
Pierduți în lume și lumii nu îi pasă.
Așa o fi, dar vezi, printre atâtea gânduri
Frunzele-s noiane fără începuturi.
Foșnind în mângâiere și în iubirea pură
Dorul lor lăuntric doar pe noi ne fură.
Uimiți în dăruire și căzuți din stele
Ne-acoperim tăcerea cu vraja din zorele.

19
 Prin veșnicie / Mircea Mureșan

Lanțul
În brambureala visurilor mele
Senină-mi ești în gânduri și gândul dintre ele.
Găsești, necăutând, imensa dăruire
Plutind printre confeti peste fericire.

Pe calea vieții blânde, în roluri diferite,

Trăim iubirea în replici potrivite.
Amintiri aprinse duc focul mai departe,
Căldura lui e raiul de care avem parte.

Așa, ca două zale într-un lung șirag,

Iubindu-te mai mult, cu mult mai mult ți-s drag.
Toată fericirea, zâmbind, ne-o-mpărtășim
Cuprinși de veșnicia în care ne iubim.

Blândele cuvinte în suflet sunt mărgele

Cu mângâieri dorite, topite printre ele.
Toate sunt cheița în care se dezleagă
Întreaga fericire din iubirea-ntreagă.

La braț, în gânduri fin ne sprijinim,

Ne dăruim iubire, iubirea s-o-mplinim.
În umbra tinereții, cuprinși de tot ce-i sfânt,
Suntem legați cu lanțul depus în jurământ.

20
 Prin veșnicie / Mircea Mureșan

Poezia
În umbra pașilor lași gânduri câteodată
Să-ți fie urma clară și neterminată.
Zâmbetele tale, deasupra presărate,
Adună în chemare dorințele uitate.

Peste toate șoapta-n plăcuta adiere

Mângâie fiorul ascuns în mângâiere.
Zăvorâți în noapte dorești să-ntârziem,
Să-ncoronăm iubirea peste tot ce-avem.

Sufletele noastre sunt numai flori și știi

Că printre ele-s, nescrise, frumoase poezii.
Le-auzi vibrând în mine ca apa în izvor,
Le stăpânești pe toate că ești regina lor.

Ieșind apoi din ele mă ții ușor de mână,

Ești poezia care mi-a devenit stăpână.
Prinsă-n veșnicia dintre atâtea rime
Iubire pui în visul adânc legat de mine.

21
 Prin veșnicie / Mircea Mureșan

Iubindu-ne
În liniștea trăită de-atâta timp și încă
Înflorești în doruri dorința ta adâncă.
În hamacul nopții, ușor învăluită,
Vrei ca-ntreaga taină să fie împlinită.

Pălpâiri celeste dorința ne-o veghează

Când imensa taină doar în noi visează.
Într-o amintire pulsaru-i răbufnește
Să ne fie aievea tot ce ne unește.

Steaua noastră, blândă, pe deplin formată,

Într-un destin ne pune iubirea laolaltă
Și-n univers lăuntric o facem bipolară
Să fie raiu-ntreg în plină primăvară.

Acum, trecând prin gânduri, ne întâlnim ușor

În universul făurit din taina unui dor.
Ne leagănă hamacul legat de două stele,
Iubindu-ne, le-avem cu tot ce-am pus în ele.

22
 Prin veșnicie / Mircea Mureșan

În suflet
În suflet am crescute frumoase viorele,
Parfumul lor încinge dorurile mele.
Le-aștepți, nu vrei să fie derutate
De dorurile tale, altfel parfumate.
Le ai în gânduri printre ghiocei
Pe care-i pui în zâmbet să știu doar eu de ei.
Fac ghiocei din suflet și-i las regali să crească
Și ți-i ofer, dorința să ți se împlinească.
Uimită, încântată i-admiri și mă privești,
Mă cuprinzi în brațe și-mi spui că mă iubești.
Ai ghiocei în zâmbet și-n suflet viorele,
Gândurile flori și taina pusă-n ele.

23
 Prin veșnicie / Mircea Mureșan

Taifas
Cu tine la taifas, în cană viu e ceaiul,
Gândul de pe buze l-am sorbit cu paiul.
Urma-i simt, se plimbă, la inimă revine,
Cu taina o cuprinde legându-mă de tine.
Privești în cana simplă și cauți în alt gând
Dorința zămislită, visată peste rând.
Apoi tresare ceaiul, tot ce-am reușit
A îndulcit aroma în care ne-am privit.
Pe amândoi, în gândul de strânsă legătură,
Ne-a surprins dorința ajunsă viitură.

Ținându-se de pântec cu îndoita toartă,

Singură rămasă, cana ne așteaptă.
E înțelegătoare și încă pricepută,
Ne mângâie cu gândul iubirea începută.

Te-ntorci târziu. Zâmbetul ți-e floare

Și fericită-l lași pe cana visătoare.
Apoi, destinsă, mă pui în al tău glas
Scăpând o veșnicie în ceaiul din taifas.

În tihna unei umbre, în cană viu e ceaiul,

Tăcuți, din veșnicie sorbim amor cu paiul.

24
 Prin veșnicie / Mircea Mureșan

Veșnic înflorim
Nimfa în gogoașă pe aripi desenează
Ce ar visa în somnul în care se visează.
Și când despachetează comoara dăruită
Frumusețea-n sine se simte depășită.

Uimire fără margini și florile-i răspund,

Petale colorează în visul lor profund.
Și spărgând bobocii de roua de pe plai
Te vor și îți arată că ești acum ca-n rai.

Surprinsă și senină în gândul colorat,

Desenând, mă cauți în ce n-ai terminat.
Să am puterea să mă desprind, să zbor,
Mi-ai pus pe aripi focul adâncului tău dor.

Te caut printre șoapte căzute în culori,

Ești zâmbetul ce-aleargă în raiul plin de flori.
Clepsidra ne e cuibul în care ne iubim,
În aripile sale noi veșnic înflorim.

25
 Prin veșnicie / Mircea Mureșan

Sorbim cafea
Ai făcut cafeaua, stăm și ne-amintim
Cât de-nghesuiți într-un gând plutim,
Cum amândoi avem aceleași șoapte
Plimbate în priviri împreunate.
Te-ating cu-aroma ieșită din cafea
Să fii cum vrei, că-mi placi mai mult așa.
Aburul cafelei dorința ne-o pornește
Ca vrej ce ne cuprinde și lacom ne unește.
Sufletele blânde în bălmăjeală-s prinse,
Sorbim cafeaua în mângâieri încinse.
Pierduți în timp și-n liniștea rămasă,
Lăsăm iubirea noastră din cafea să iasă.

26
 Prin veșnicie / Mircea Mureșan

Fără ieșire
În noua veșnicie printre flori visăm
Cărările pe care agale ne plimbăm.
Ne spunem câte-o vorbă, așa, din când în când
Și poposim în gânduri ieșind din câte-un gând.

Lăsăm să ni se vadă în umbrele-amintirii

Izvorul cu-apă vie din tainele iubirii.
Și, draga mea, se știe, lacomi o sorbim
Ca-ntreaga veșnicie la fel să ne iubim.

Suntem în orizontul ce nu are ieșire,

Urzeala veșniciei ne cântă în iubire,
Iar sufletele noastre prin vasta libertate
Doar de veșnicie sunt înconjurate.

27
 Prin veșnicie / Mircea Mureșan

Rostogolind dorințe
Cu gândul tău scobesc în veșnicie,
O scotocesc în tot ce-aș vrea să fie.
În urmă las nevoile pierdute
Rostogolind dorințe întrerupte.

În rouă caut floarea din boboci ieșită,

Din rouă-ți fac statuie fericită.
În gândul tău adâncul scos din veșnicii
Ne împletește așa cum ți-ai dori.

Te lasă-n toată voia și treci pe lângă toate

S-ajungi la-mbrățișări pe veci nedezlegate.
În grațiile tale mi-e gândul rătăcit
Și-amestecat cu ele, cu ele s-a-ncâlcit.

Nu are cum s-ajungă pustnic sau ascuns,

Veșnic înflorește și nu-ți este de-ajuns.
Îl lași să te alerge, te lași de el atinsă
Și parcă într-o doară ai vrea să nu fii prinsă.

Apoi, zâmbind te-oprești, ți-s brațele zăvor

Pe gândul prins în patimi, știindu-le cum dor.
Accepți și zbori pe cerul din a ta iubire,
Tot ce-am pus în patimi aduce fericire.

28
 Prin veșnicie / Mircea Mureșan

Apăsare
Cu brațele întinse, vibrând într-o chemare,
Îți place veșnicia s-o faci înfloritoare.
Răspund chemării tale, în suflet îți răsar,
Vrem împreună veșnic și pe urmă iar.

În pragul veșniciei plutești îmbujorată

Și ieși dintre dorințe, în ele îmbăiată.
Ești printre speranțe, cu ele cochetezi
Privind în veșnicie, să ai ce să visezi.

Tăcerea, câtă este, știm cum s-o pitim

Ca voluptatea tainei în ea s-o învelim.
Muți de apăsare, uităm cum să aflăm
În care veșnicie pierduți înaintăm.

29
 Prin veșnicie / Mircea Mureșan

Taina
În veșnicia asta nu ne plictisim,
În miezul ei ca fluturii plutim.
Ne alergăm prin zâmbet și căutăm în flori
Speranțele ascunse sub taina din culori.

Cocoțați pe stele adâncuri reci citim

Și între galaxii cu gânduri năvălim.
Puterea lor adună și pune laolaltă
Și liniștea și pacea peste iubirea toată.

Veșnicia asta nu-i ca un popas,

Din ce-am avut e însă tot ce ne-a rămas.
Ornată e cu visuri, cu tot ce dăruim
Și crește în iubire, cât ea să ne iubim.

În dedesubturi calme veciile-și probează,

Se-ascunde în iubire și pe noi mizează.
Îi dovedim credința și-n urmele din astre
Deslușindu-i taina în sufletele noastre.

30
 Prin veșnicie / Mircea Mureșan

Rămășița
Te privesc să simt cum mă privești
Și ce-mi doresc și tu să îți dorești,
Ce eu gândesc și tu-ai putea gândi
Când te privesc la fel de m-ai privi.
Dar tu puține-acum îți amintești,
Frânturi răzlețe ascunse prin povești.
Susții că-n poezie nu te recunoști,
În gândurile tale-s, însă printre goști.
Și-s mulțumit că rezistăm, cum știm
Că numai printre gânduri în gând ne mai iubim.
Îți amintești? În mângâieri erai tăcută,
Ce îmi doream întâi, tu îți doreai și după.
Acum te lași uitucă și parcă dinadins
Focul din dorințe singură l-ai stins.
Doar câte-o rămășiță din ce am fost mai ai,
Din câte-ți sunt în suflet tu tot mai multe n-ai.
În gândurile tale mă regăsești cu greu,
Nu ai nimic de spus, așa cum n-am nici eu.
Și-ntr-o pustietate singurătăți suntem
Surprinși de depărtarea pe care nu o vrem.
Iți pare rău de toate și lăcrimezi acum,
Focul nu se-aprinde orice aș vrea să-ți spun.
Uite-așa, cu timpul, ușor ne potolim
Și vom uita ce încă acum ne amintim.

31
 Prin veșnicie / Mircea Mureșan

Depărtare
În depărtarea noastră ciulinii-și fac de cap,
Dansează step să îi admir când obosit îi sap.
Se prind apoi în lanțuri și-amarnic te ferești,
Nu vrei să-i vezi luând din ceea ce tu ești.
În depărtarea asta trăiesc ce n-am dorit,
În loc să mă aline, întinsă-n nesfârșit,
Tăcerea doarme-n gânduri și dacă vei veni,
Regretele trăite de noi s-ar risipi.
Atins de o speranță spre tine-aș alerga
Și-aș face depărtarea mai mică cu ceva,
Măcar cu adierea gândului stârnit
De visul doar de tine frumos împodobit.
Ți-aș dărui dorințe aprinse din mult dor
Să simți că depărtarea nu e nevoia lor.
Și voi culege roua care-a mai rămas
Pe lanțul care curge spânzurat de ceas.
Cercei să-ți fie roua, dorința mea brățară
Și șoapta rugăciune pentru prima oară.
Înduplecată, poate, uiți de depărtare
Și-amestecați în gânduri vom trăi-n visare.

32
 Prin veșnicie / Mircea Mureșan

Știm ce va urma
De-atâta amintire-n adâncuri răscolită
Trăirea sufletească îmi este răvășită.
Am lucrurile-ntoarse, n-au nici o potrivire,
Mi-e inima cu cântec uitată în iubire.
Cuvinte mutilate în șoapte neînțelese,
Lăsate prin tăceri răstălmăcit alese,
Haos fac în gânduri și cerul mi l-au spart.
Poți veni, în cioburi iar m-am îmbrăcat.
Din vis desprinsă, nălucă-n arătare,
Surprinsă-ntre nedumerire și-un pic de iritare,
Topind seninătatea pe unde nu sunt nori,
Nu ocolești dorința, din cioburi culegi flori.
Nu te oprești în gândul din care ai ieșit,
Te miri de-ntârzierea-n târziul adormit.
Nu-ți place praful, nu știi ce-i dedesubt
Doar bănuiești prin gesturi că ceva s-ar fi rupt.
Regretele-s ecouri și parcă le auzi,
Îți par îmbătrânite, au ochii-nchiși și uzi.
Le-ndoi într-o părere, apoi te-ndepărtezi,
Plutești între iluzii să ai în ce să crezi.
Mă lași să-mi văd de treabă, să treacă oarecum,
Iei scama de pe cioburi și-n gânduri o faci scrum.
Apoi se-așază praful și lași cât vrei să cadă,
Ce-avem în amintiri ai vrea să nu se vadă.

33
 Prin veșnicie / Mircea Mureșan

Toiagul
În amintiri păstrăm frumoasa tinerețe,
Cu ele și-un toiag intrăm în bătrânețe,
Gândul ni-l întorc din drumul neparcurs
Târșâind în umbre ce încă nu ne-am spus.
Privim tăcuți în urmă ca o mulțumire,
Ne e nădejde roua ajunsă pe iubire,
Ne ținem de baston ca de o primăvară,
El și mai mult îndoaie mânerul sub povară.
E tot mai greu bastonul și cere ajutor,
Îl doare îndoitura și nodurile-l dor,
Îl mângâiem în sprijin, vrem să nu se rupă,
Nici plimbarea noastră să fie întreruptă.
Mergem cum se poate, ușor ne clătinăm,
Lumea tot nu știe de ce ne mai plimbăm,
Dar o simțim cum trece, cum în noi ascunde
O urmă care anume și în toiag pătrunde.
Tăcerea vremii ne mângâie venind,
Ne intră-n veșnicie să ne-mplinim iubind.
Apoi, în două umbre, legate strâns și șchioape,
Plimbăm bastonu-ncolo și-ajungem mai aproape
De ce n-avem nevoie, de tot ce ocolim
Când în veșnicie plutim și ne iubim.

34
 Prin veșnicie / Mircea Mureșan

Ceața
O ceață tot mai deasă biruie în gânduri,
Umblu după-un lucru în mai multe rânduri,
Mă duc, revin, fac multe piruete
Și-s supărat pe ele că nu mai sunt discrete.
Când dau de o fărâmă o pun în cuiburi multe,
Și stărui printre ele căutând un munte,
Când se ridică ceața totul e câmpie,
Din ce aveam prin suflet puține știu să fie.
Obosit te caut, doresc să fii cu mine,
Să sorbim din ceaiul cu miere de albine,
Să înviem trecutul, să știm ce am făcut,
Nu uitați în lume, să nu știm ce-am pierdut.
Sunt pe lângă tine, ești printre piruete,
Ești ca năzuința care tăcută crește.
Știi să cauți calea, să ieși cumva afară,
Și reușești când dai de noua mea povară.
Îngândurată, sufletul te doare
Când, eu, pierdut în curte, te caut cu o floare.
Atunci, pe gânduri, ceața-i și mai deasă,
Ofilește floarea-n privirea ta frumoasă,
Iar printre piruete în noi descoperim
Că undeva, uituci, o să ne stabilim.

35
 Prin veșnicie / Mircea Mureșan

Suflet veșnic
În urmă umbra freamătului încă
Fărâma tainei noastre o aruncă.
Ne-o lasă-n amintiri ca jucărie.
Știm cum a fost. Ce-a fost o să mai fie?
Nici gând, sunt toate rânduite
În șirul indian. Și-s drămuite.
Se știe unde trebuie s-ajungă,
Adâncă-i veșnicia și mult mai mult e lungă.
Nu ne oprim, ne ținem strâns de mână,
Oriunde vom ajunge, rămânem împreună.
Sufletele noastre-s atât de-mpreunate,
Nu se vor desface nici de vor fi sparte.
Tăcută, veșnicia, privind lacomă-n noi,
Găsește-un singur suflet pentru amândoi.

36
 Prin veșnicie / Mircea Mureșan

Cuprins
Prefață ............................................................. pag. 3
Ținându-se de mână ............................................. pag. 10
În pădurea cu mesteceni ....................................... pag. 11
Orhidee ................... ............................................. pag. 12
În grădina suspendată ........................................... pag. 13
Noianul de-amintiri ..... ........................................ pag. 14
Vrem .................................... ................................ pag. 15
Neterminate-s toate ............................................... pag. 16
Nu-i timp să zăbovim ................. ......................... pag. 17
Păcat ar fi risipa ............................................... pag. 18
Așa o fi ............................................................ pag. 19
Lanțul .............................................................. pag. 20
Poezia .............................................................. pag. 21
Iubindu-ne ........................................................ pag. 22
În suflet ............................................................ pag. 23
Taifas ............................................................... pag. 24
Veșnic înflorim ................................................. pag. 25
Sorbim cafea .................................................... pag. 26
Fără ieșire ........................................................ pag. 27
Rostogolind dorințe .......................................... pag. 28
Apăsare............................................................ pag. 29
Taina ............................................................... pag. 30
Rămășița .......................................................... pag. 31
Depărtare ......................................................... pag. 32
Știm ce va urma ............................................... pag. 33
Toiagul ............................................................ pag. 34
Ceața ............................................................... pag. 35
Suflet veșnic .................................................... pag. 36

37