Preșcolarul ( 3-6 ani )

Dezvoltarea fizică
În prima copilarăreie , copiii devin mai zvelți și se înalță cu repeziciune . Au
nevoie de mai puțin somn ca înainte și se vor confrunta cu problemele de somn.
Devin mai buni la alergat , sărit , la pasul ștrengarului și la aruncarea mingii . De
asemnea se pricep să-și lege șireturile , să deseneze cu carioca.
Copiii cresc cu repeziciune între 3 și 6 ani , dar în ritm mai puțin alert decât
înainte. Pe la 3 ani încep în mod normal să-și piardă rotunjimile de bebeluș și să
capete înfățișarea zveltă .Trunchiul , brațele și picioarele se lungesc .
Creșterea aparatului osteo-muscular continuă , făcându-i pe copii mai puternici.
ÎNĂLȚIMEA ÎN CENTIMETRI GREUTATEA ÎN KILOGRAME
VÂRSTA BĂIEȚI FETE BĂIEȚI FETE
3 95 94 14,5 13,5
3½ 100 98 15 14,5
4 102 100 16 15,5
4½ 105 104 17 16,5
5 110 108 18 18
5½ 113 111 19 18,5
6 115 115 20,5 20

Abilități motorii
Dezvoltarea ariilor senzoriale și motorii ale scoarței cerebrale permite
coordonarea mai bună între ceea ce vor copiii să facă și ceea ce pot
face .Preșcolarii peogresează foarte mult în privința abilitațiolor motorii grosiere
, cum ar fi alergatul și săritul , care implică muschii mari .
Nevoile de performanță a copiilor variază în funcție de zestrea lor genetică și de
ocaziile de a depinde și exersa abilitățile motorii .Dezvoltarea fizică înflorește
cel mai bine în jocurile libere active , nestructurate .
Abilitățile motorii fine , cum ar fi încheierea nasturilor și elaborarea desenelor ,
presupun coordonarea ochi-mână și cea a mușchilor mici . Progresele în prvința
acestor abilități le permite copiilor mici să-ți asume în mai mare măsură
responsabilitatea propriei îngrijiri .
Pe măsură ce-și dezvoltă abilitățile motorii , preșcolarii combină în permanență
capacitățile de care dispun deja cu cele pe care abia le achiziționează , rezultând
astfel capacități mai complexe . Aceste combinații de abilități se numesc sisteme
de acțiune .
Mâna dominantă – preferința pentru utilizarea unei mâini , și nu a celeilalte , se
poate observa deja în jurul vârstei de 3 ani .Întrucât emisfera cerebrală stângă ,
care controlează jumătatea dreaptă a corpului , este de obicei dominantă ,
majoritatea oamenilor este dreptace . Băieții au o probabilitate mai mare decât
fetele de a fi stângaci .
O teorie avansează ideea existenței unei singure gene pentru dreptaci . Potrivit
acestei teorii , oamenii care moștenesc această genă de la un părinte sau de la
amandoi – circa 82% din populație- sunt dreptaci .
Dezvoltarea cognitivă (J. Piaget) - Stadiul preoperațional
Jean Piaget a denumit prima copilărie stadiul preoperațional al dezvoltării
cognitive deoarece , la această vârstă , copiii nu sunt încă pregătiți să efectueze
operații mentale logice , așa cum vor fi în stadiul operațiunilor concrete , din
copilăria mijlocie . Stadiul preoperațional durează aproximativ de la 2 la 7 ani ,
este caracterizat de o mare extindere a folosirii gândirii simbolice sau a
capacității de reprezentare , apărută în stadiul senzorio-motor .
Substadiul funcțiilor simbolice-copiii atribuie viață obiectelor nânsuflețite
Raționamentul transductiv-copiii nu folosesc raționamentul deductiv sau
inductiv , ci sar de la o situație particulară la alta și văd cauzalitatea acolo unde
aceasta nu există
Progrese ale gândirii preoperaționale
Progresele în materie de gândire simbolice sunt însoțite de o înțelegere tot mai
bună a spațiului , a cauzalității , a identităților , a clasificări și a numerelor .
Înțelegerea unora dintre acestea îți are radăcinile în perioada de sugar și vârsta
învățării mersului ; înțelegerea altora începe să se dezvolte în prima copilărie ,
dar este atinsă pe deplin abia în copilăria mijlocie .
Aspecte imature ale gândirii preoperaționale
Una din principalele caracteristici ale gândirii preoperaționale este centrarea :
tendința de concentare asupra unui singur aspect al unei situații și de neglijare a
celorlalte . Potrivit lui Piaget ,preșcolarii ajung la concluzii ilogice pentru că nu
pot să decentreze – adică să se gândească simultan la mai multe aspecte ale unei
situații . Centrarea poate să limiteze gândirea copiilor mici cu privire la relațiile
sociale , dar și fizice .
Egocentrismul – este o forma de centrare . Potrivit lui Piaget , copiii mici se
centrează atât de mult pe propriul punct de vedere , încât nu pot să-l ia în
considerare pe cel al altcuiva . Copiii de la 3 ani sunt mai puțin egocentrici decât
nou-născuții , dar , spune Piaget , tot mai consideră că se află în centrul
universului.
Conservarea – alt exemplu clasic al centrării este incapacitatea de a înțelege
conservarea , faptul că două lucruri care sunt egale rămân egale dacă le este
modificat aspectul exterior , atât timp cât nu se adaugă nici nu se ia nimic .
Conform constatării lui Piaget , copiii înțeleg pe deplin acest principiu abia în
stadiul operațiilor concrete și ajung la diferite tipuri de conservare la vârste
diferite .
În stadiu preoperațional , copiii gândesc de obicei ca și cum ar privi o prezentare
de dispozitive cu o serie de cadre statice : se concentrează asupra stărilor
succesive , spune Piaget, și nu identifică transformările dintr-o stare în alta .
Complexul Oedip
Complexul lui Oedip constă în sentimente care decurg din atașamentul erotic al
copilului fașă de printele de sex opus. Analizând nevrozele, Freud a descoperit
fapte care, în mod schematic, se pot reduce la două tendințe interdependente:
dragostea pentru părintele de sex opus îi ostilitatea pentru părintele de același
sex. Complexul lui Oedip nu are nimic patologic, doar dezvoltrile sale în caz de
nerezolvare pot să devină patologice. El constituie o etapă normală în creșterea
psihologic a copilului. Ca urmare a descoperirilor fcute de psihanaliști, nu se
mai contestă existența unei sexualiți infantile. Către vârsta de 4-5 ani, biatul se
îndrgostește de mama sa (care este pentru el persoana de sex feminin cea mai
demnă de interes și cea mai apropiată) și, în același timp, se arată agresiv față de
tatăl său, în care vede un rival căruia îi admiră și îi invidiază puterea îi calitile
sale . Complexul lui Oedip îi caracterizeaz pe copiii din familiile monogame. El
este, în esenșă, un efect al culturii. În civilizația noastră acest complex ocupă o
poziție fundamentală, determinând anumite trăsturi de caracter (ostilitatea față
de tată poate fi deplasată asupra autoritii în general, asupra șefilor ierarhici,
asupra Bisericii, statului, etc.) și ducând la nevroză atunci când evoluția nu se
face în mod normal.
Complexul Electra

Complexul Electra este omologul feminin al complexului Oedip la copii. Acest

tip de complex este înțeles ca obsesia tipului de iubire pe care o fiică o simte
pentru tatăl ei, manifestându-se de obicei între varsta de 4 și 6 ani. La fete poate
duce chiar la competiție împotriva mamei, pe care o vad ca o rivala în timpul
acestui prim atac de creștere și dezvoltare.Ca si origini ale conceptului, acesta a
fost modul în care discipolul lui Freud, Carl Gustav Jung, a reușit să adapteze
complexul Oedip dezvoltat de profesorul său, în cazul femeilor. Denumirea de
complex de „Electra” a fost extrasă dintr-o faimoasă lucrare grecească a lui
Sofocle din secolul al V-lea î.Hr.

Dezvoltarea limbajului

Vocabulatul pasiv vs. vocabularul expresiv

Vocabularul – la 3 ani copilul obișnuit cunoaște și poate să folosească 900-1000

de cuvinte . La 6 ani , copilul obișnuint are un vocabular expresiv de 2600 de
cuvinte și înțelege peste 20000. Cu ajutorul educației școlare organizate ,
vocabularul pasiv al copilului va spori de patru ori , la 80000de cuvinte , pâna la
vremea intrării în liceu .

Solilocviul

Vorbirea cu sine , cu voce tare , fără intenția comunicării cu alții – este normal și
frecvent întâlnit în copilărie , alcătuind jumătate din rostirile copiilor cu vârsta
între 4 și 10 ani consideră solilocviul dreptsemn de imaturitate cognitivă .
Întrucât sunt egocentrici , sugera el , copiii mici nu pot recunoaște punctul de
vedere al altora și , ca urmare , sunt incapabili să comunice cu sens, ci doar
vocalizează tot ce le trece prin minte .

Stadiile dezvoltării limbajului ( Vâgotski)

Vâgotski nu considera că solvicul ar fi egocentric , ci îl privea ca pe o forma de

comunicare : conversația cu sine . Cercetările vin , în general , în sprijinul lui
Vâgoțki. Într-un stadiu pe copii între 3 și 5 ani , 86% din remarcile acestora nu
au fost egocentrice .
Vâgoțki a avansat ipoteza că solilocviul se itensifică la vârsta preșcolară și apoi
dispare în prima parte a copilăriei mijlocii , pe măsură ce copiii devin tot mai
capabili să-și ghideze și să-și execute perfect acțiunile .

Dacă Vâgotski a considerat nevoia de solilocviul drept un stadiu universal al

dezvoltării cognitive , studuiile au evidențiat o gamă largă de diferențe
individuale , unii copii folosindu-l foarte puțin sau deloc .

Memoria

Memoria contribuie la funcţionarea bună a tuturor celorlalte

procese psihice iar în preşcolaritate ea dobândeşte câteva
caracteristici noi şi anume:
- creşte volumul memoriei şi astfel copilul este capabil să-şi
însuşească multe date de experienţă personală şi multe cunoştinţe;
- memoria verbală este în evident progres preşcolarul
întipărind cu succes multe poezii, cântece, poveşti, legende, date
legate de sine şi de familia lui. Dar cele memorate sunt concrete. Nu
poate memora idei abstracte şi relaţii logice complexe;
- creşte timpul de păstrare de la câteva luni (5-7 luni) la
începutul stadiului la 1 an şi mai mult la sfârşitul stadiului. Totodată
începând cu 4½ ani se pot constitui amintirile;
- în ceea ce priveşte actualizarea aceasta se face ca
recunoaştere dar din ce în ce mai mult ca reproducere. Preşcolarii
pot să povestească logic, să redea succesiunea evenimentelor, să
pună în ordine imaginile care exprimă momente diferite ale unei
povestiri, ţin minte aproape textual felul în care se exprimă
personajele şi chiar le recunosc după felul în care se exprimă, pot
interpreta roluri.
- În jurul a 4-5 ani apare memorarea voluntară, mai întâi în joc
apoi se extinde şi la altă activitate. Reproducerea va fi manifestată şi
voluntar.

Imaginația

Imaginaţia preşcolarului apare, în contrast cu stadiul anterior,

ca fiind într-un deosebit avânt. Premisele ei cele mai importante sunt:
dezvoltarea memoriei care conservă experienţa personală şi
cunoştinţele, oferind material spre combinare, creşterea rolului
limbajului în activitatea mentală în ansamblul ei.
Imaginaţia reproductivă este antrenată în ascultarea poveştilor
şi legendelor şi însuşirea unor cunoştinţe. Construirea mecanismelor
ei de-a lungul stadiului se relevă foarte bine prin faptul că dacă la 3
ani copilul cere să-i spună mereu aceeaşi poveste şi se supără dacă
te abaţi de la forma ascultată prima dată ( ceea ce arată că acum se
formează procedeele imaginative care transformă sau asociază
stimulii verbali cu imaginile corespunzătoare) când creşte, la 4 ½ şi 5
ani aceste mecanisme funcţionează bine şi copilul vrea mereu altă
poveste. Dar el combină reprezentările, formate deja în viaţa lui de
fiecare zi, aşa că atunci când repovesteşte s-ar putea produce un fel
de modernizare a poveştilor. În cunoscuta poveste „Fata moşului şi
fata babei”, cele două tinere se întâlnesc în loc de „cuptor” cu
„aragazul”, în loc de „fântână” cu „chiuveta”.
Dar legăturile dintre imaginaţie şi gândire încă nu sunt
stabilizate şi aceasta din urmă nu-şi joacă rolul reglator
corespunzător. În aceste condiţii, imaginaţia creatoare a
preşcolarului alunecă repede în fantastic.
Cercetările făcute asupra produselor imaginative creatoare ale
preşcolarului au dus la următoarea concluzie: „Fantezia îngăduită şi
cultivată la preşcolaritate, va genera forţele creatore de mai târziu”.

Atenția

Ca o condiţie energizatoare de bază, mai ales pentru procesele

cognitive, atenţia dobândeşte la preşcolari câteva proprietăţi a căror
cunoaştere este indispensabilă în munca de educaţie de la această
vârstă:
- la începutul stadiului se manifestă numai atenţia involuntară
care este susţinută de marea curiozitate a copilului. Ea se manifestă
faţă de persoane, lucruri, fenomene , diapozitive, filme, cărţi;
- creşte uşor volumul atenţiei;
- stabilitatea ajunge până la 25 minute la grupa mare;
- gradul de concentrare este mai crescut comparativ cu
antepreşcolarii;
- apare atenţia voluntară care susţine cel mai mult
desfăşurarea activităţilor frontale din grădiniţă.