Absorbtia fondurilor UE

Analizând capacitatea de absorbție a Fondurilor Structurale și a Fondului de Coeziune a

regiunilor NUTS 2 ale Uniunii Europene, Kersan Škabić and Tijanić (2017) au demonstrat
că absorbția fondurilor comunitare este condiționată de diversele caracteristici economice
regionale, precum dezvoltarea infrastructurii, cadrul instituțional, nivelul educațional și ratele
șomajului - ca și aspecte ale forței de muncă - , investițiile directe și descentralizarea fiscală.
Au fost întreprinse mai multe studii privind gradul de absorbție a fondurilor Uniunii Europene
în România, măsurile ce pot contribui la îmbunătățirea absorbției, dar și aspecte legate de
influența accesării fondurilor Uniunii Europene asupra creșterii economice. Astfel, Boboc et
al. (2016) întăresc ideii necesității investițiilor directe, dar și a investițiilor în educație și în
capitalul uman, pentru o mai bună alocare a resurselor, cu scopul asigurării unei dezvoltări
sustenabile a statului. În plus, Boboc et al. (2016) consideră că pentru a obține o absorbție
mai bună a fondurilor, România trebuie să ia în considerare eficientizarea administrației
publice, prevenirea și corectarea dezechilibrelor macroeconomice, modernizarea treptată a
macrostructurii economiei, creșterea ratei de ocupare a forţei de muncă a populaţiei din
România, îmbunătățirea competitivității, dar și a politicilor de investiții. Fagadar (2021) face
legătura între absorbția fondurilor Uniunii Europene și creșterea economică în România.
Acesta este de părere că, în prezent, investițiile publice sunt ineficente, din cauza
managementului deficitar – inclusiv în privința pregătirii proiectelor -, iar investițiile private
suferă din cauza birocrației și a aplicării deficitare a normelor privind achizițiile publice.
Fondurile europene nerambursabile și absorbția lor eficientă sunt obiective de interes național,
deoarece dinamica investițiilor în România depinde de acestea. Analizând cele două cadre
financiare multianuale post-aderare, 2007-2013 și 2014-2020, Marcu et al. (2020) a remarcat
o creștere a absorbției fondurilor europene în România în actualul cadru, deoarece problemele
ivite inițial au fost parțial remediate prin soluții punctuale – creșterea transparenței,
îmbunătățirea relației cu beneficiarii, informare sporită, îmbunătățirea implementării
proiectelor -, ceea ce a permis apropierea de media europeană a ratei de absorbție. Pe de altă
parte, proiectele finanțate au fost slabe, deoarece România nu a avut o strategie clară,
închegată în privința absorbției fondurilor comunitare și i-au lipsit proiectele cu un impact
mare. De asemenea, Marcu et al. (2020) subliniază importanța unei strategii de dezvoltare
care să îmbine sursele de finanțare europene cu cele naționale, astfel încât să poate fi
mobilizată întreaga capacitate investițională a României și să fie eliminat riscul unei
concurențe între cele două surse de finanțare.
Eficiența atragerii fondurilor comunitare în țările est-europene a fost studiată și de Lupu and
Asandului (2015), ce au remarcat nevoia stringentă de reforme în organizarea și desfășurarea
acțiunilor în regiunile de dezvoltare, cum ar fi întărirea autonomiei financiare sau diminuarea
fragmentării excesive a structurilor teritorial-administrative. Paradoxul remarcat de către
acești autori este acela că regiunile cele mai dezavantajate sunt și cele care atrag mai anevoios
fondurile europene, deși sprijinul comunitar este extrem de important pentru acestea. Factorii
care determină situația nefirească sunt lipsa experienței și a calificării la nivel local, dar și
birocrația și procedurile decizionale naționale și supranaționale.