Bazele managementului

1. • Definitia managementului după Nicolescu.

În opinia lui Ovidiu Nicolescu şi Ion Verboncu, managementul firmelor consta în
studierea proceselor şi relaţiilor de management din cadrul acestora, în vederea
descoperirii legităţilor şi principiilor care le guvernează şi a conceperii de noi sisteme,
metode, tehnici şi modaliţăti de conducere, de natură sa asigure obtinerea şi cresterea
competitivităţii.

2• Ce este managementul ca stiinta si ca system.

Managementul ca disciplină științifică reprezintă explicarea naturii și a trăsăturilor

procesului de management, conturarea unui ansamblu organizat de cunoștințe specifice formării
managerilor și orientării activității lor. Ca ştiinţă, managementul bazat pe cunoştinţe constă în
studierea proceselor şi relaţiilor manageriale bazate pe cunoştinţe, în descoperirea legităţilor care
le guvernează şi în conceperea de noi sisteme, metode, tehnici etc., în vederea creşterii
funcţionalităţii şi performanţelor organizaţiilor, valorificând marile valente ale cunoştinţelor.

Abordarea sistemică este o metodă de analiză care poate fi aplicată în majoritatea

domeniilor de cercetare şi cunoaştere. Se bazează pe ideea că este mult mai practic să analizăm
grupuri de elemente intercorelate decât elementele individuale. Aceste grupuri poartă denumirea
de sisteme.

3. Functiile managementului după Nicolescu.

- previziune;
- organizare;
- coordonare;
- antrenare;
- control – evaluare

4.Ce inseamna managerii.

Managerii dețin funcții importante care presupun anumite abilități și deprinderi. 21 Una dintre
cele mai importante responsabilități ale managerului se referă la modul de alocare și distribuire a
resurselor în cadrul organizației.

Astfel, managerul este reprezentat de persoana care exercită funcțiile managementului în virtutea
obiectivelor, sarcinilor, competențelor și responsabilităților specifice funcției pe care o ocupă. 23

5.Responsabilitățile managerilor pe nivel ierarhi 0c

 Managerii de top sau managerii de nivel superior, sunt responsabili pentru activitățile tuturor
departamentelor și răspund de performanța întregii organizații. mai sunt numiți manageri strategic

Managerii tactici, denumiți si managerii de mijloc sau manageri de la nivel mediu, se află pe
nivelurile ierarhice de mijloc și raportează managerilor de top și, de asemenea, sunt responsabili de
activitatea altor manageri situați pe nivelurile inferioare. Managerii tactici răspund de
departamente sau divizii alcăuite din mai multe unități de lucru.

Managerii operaționali sau managerii din prima linie se află în baza ierarhiei organizaționale și
răspund de producerea și comercializarea bunurilor și serviciilor. Aceștia raportează managerilor
tactici și supervizează în mod direct executanții, respectiv se ocupă de grupuri de muncă mici,
alcătuite din angajați fără funcții manageriale.

6.Diferență între managerul participativ și cel autoritar

Tipul participativ se caracterizează prin:

1)o solidă pregătire în domeniul de specialitate și în domeniul managementului, de unde lipsa de
reticență pentru a aborda toate problemele în mod deschis, împreună cu subordonații, șefii sau
colegii;
2)ușurința contactelor umane, ce are la bază tactul de care dă dovadă și înțelegerea naturii umane;
3)aplicarea pe scară largă a delegării în realizarea unor acțiuni;
4) crearea unui climat de muncă deschis, favorabil dezvoltării personalității subordonaților.
Autoritarul este caracterizat prin:

2)situarea pe prim plan a relațiilor ierarhice de subordonare;

1)utilizarea redusă a delegării și consultării subordonaților, uneori pentru a masca unele lacune în
pregătire;

4)plăcerea de a comanda, îmbinată cu nepriceperea, conduce la un climat de muncă auster,

nefavorabil dezvoltării personalității subordonaților;

3)exces de îndrumări și controale;

2)aspectele de natură umană au o pondere redusă.

7. Enumerarea rolurilor pe care le indeplinesc managerii

roluri interpersonale, roluri informaționale și roluri decizionale.

8. Analiză mediului orgazitional

Mediul intern cuprinde:

 totalitatea resurselor unei firme;
• potenţialul firmei;
• cadrul organizatoric şi cultura organizaţională;
• calitatea conducerii;
• instrumentele cu care întreprinzătorul poate să acţioneze pe piaţă: produsul, preţul, distribuţie
şi promovare
Mediul extern macromediu se compunt din:
 economici
 politico-legislativi;
 socio-culturali;
 tehnologici;
 ecologici.
Mediul extern general sau mediul înconjurător general (macromediul) formează contextul
general pentru procesele de management și de execuție și își pune puternic amprenta
asupra rezultatelor organizațiilor
Mediul extern micromediu se compune din :

 clienţii – cumpărătorii şi intermediarii, consumatorii sau beneficiarii – şi puterea lor de

negociere;
 competitorii şi intensitatea competiţiei;
 furnizorii şi puterea acestora de negociere;
 produsele de substituţie;
 noile intrări pe piaţă (firme sau/şi produse);
 patronatul;
 sindicate;
Mediul extern specific (micromediul) cuprinde factorii externi cu acţiune imediată, care
influenţează şi afectează direct organizaţia şi asupra cărora aceasta are o relativă influenţă şi putere
de control.

9.Stakeholderi
Stakeholderii sunt persoane și grupuri de persoane care pot influența și la rândul lor sunt
influențați de rezultatele activității unei organizații.Organizația se află într-o relație de dependență cu
stakeholderii, dar această relație diferă în funcție de importanța fiecăruia dintre cei din urmă pentru
organizație. Există mai multe tipuri de stakeholder:
• stakeholderii de pe piața de capital
• stakeholderii de pe piața produselor
• stakeholderii de la nivelul firmei
10. Definitia procesului decizional

Procesul decizional apare în situaţii complexe, ce implică colectarea unui volum mare de
informaţii, dezvoltarea şi analiza alternativelor bazate pe informaţia colectată, luarea efectivă a
deciziei şi evaluarea rezultatelor.

11. Diferenta proces si act decizional

Actul decizional are loc într-o perioadă scurtă de timp (minute, secunde), este de o complexitate
redusă şi se bazează pe intuiţia şi experienţa decidenţilor. Procesul decizional apare în situaţii
complexe, ce implică colectarea unui volum mare de informaţii, dezvoltarea şi analiza alternativelor
bazate pe informaţia colectată, luarea efectivă a deciziei şi evaluarea rezultatelor.

12. Componentele procesului decizional

 Decidentul - Decidentul poate fi o persoană sau un grup de persoane ce iau decizii în
virtutea obiectivelor, sarcinilor, competenţelor şi responsabilităţilor circumscrise
posturilor de lucru pe care le ocupă.

 mulţimea variantelor decizionale - Variantele decizionale sunt cursurile alternative de

acţiune între care decidentul trebuie să aleagă pentru realizarea unui obiectiv
decizional.

 mulţimea criteriilor decizionale - Criteriile decizionale permit izolarea – în cadrul

procesului decizional – a unor aspecte ale realităţii.

 mediul ambiant decizional - Mediul decizional este reprezentat de factorii şi condiţiile

interne şi externe organizaţiei, cu influenţe directe şi propagate asupra procesului
decizional.

 mulţimea consecinţelor decizionale.- Combinaţiile dintre variantele decizionale şi stările

naturii generează consecinţele decizionale, respectiv rezultatele potenţiale

13. Etapele luării deciziilor

 Identificarea oportunităţilor şi diagnosticarea problemelor
 Identificarea obiectivelor
 Dezvoltarea alternativelor sau variantelor decizionale
 Evaluarea alternativelor identificate
 Luarea deciziei
 Implementarea deciziei

14. Tehnici pentru creșterea deciziilor de grup

  Tehnica Brainstorming
 Tehnica grupului nominal-ideile sunt generate fără interacţiunea participanţilor şi ulterior
sunt evaluate sistematic în grup.
 Tehnica DELPHI
 Tehnica „avocatul diavolului”
 Tehnica „interogării dialectice”

15. Elementele planificării din cadrul funcției de previziune

 Ţel, viziune, misiune
 Obiective
 Strategii
 Politici
 Proceduri şi reguli
 Programe
 Bugete

16. Definiția procesului de comunicare

Comunicarea este un proces de transmitere a informaţiilor, sub forma mesajelor simbolice,
între două sau mai multe persoane, unele cu statut de emiţător, altele cu statut de receptor, prin
intermediul unor canale specifice

17. Componentele procesului de comunicare

- emiţătorul - mijloacele de comunicare;
- mesajul; - receptorul;
- canalul; - factori perturbatori.

18. Definitia motivații și formele ei

Motivaţia exprimă faptul că la baza condiţiei umane se află întotdeauna un ansamblu de mobiluri
– trebuinţe, tendinţe, afecte, intenţii, idealuri - care susţin realizarea anumitor acţiuni şi fapte şi
adoptarea anumitor atitudini
 Motivarea poate fi: pozitiva
 Negativa
 economică
 intrinsecă şi extrinsecă
 moral-spirituală
 cognitivă
 afectivă

19. Subsistemele sistemului de management

subsistemul organizatoric – constă în ansamblul elementelor de natură organizatorică ce asigură

cadrul, divizarea, combinarea şi funcţionalitatea proceselor de muncă în vederea realizării
obiectivelor previzionate;
- subsistemul informaţional – desemnează totalitatea datelor, informaţiilor, circuitelor
informaţionale, fluxurilor informaţionale, procedurilor şi mijloacelor de tratare a informaţiilor
existente într-o firmă, care au drept scop să asigure suportul informaţional necesar pentru
previzionarea şi îndeplinirea obiectivelor;
- subsistemul decizional – constă în ansamblul deciziilor adoptate şi aplicate în cadrul firmei de
manageri;
- subsistemul metode şi tehnici de management – este alcătuit din ansamblul metodelor, tehnicilor
şi procedurilor utilizate în managementul unei firme;
- cultura organizaţională - alte elemente de management.

20. Organizare formala

În cadrul subsistemului organizatoric, sunt reunite două principale categorii de organizare:
organizarea formală și organizarea informală.
Organizarea formală este organizarea oficială a unei organizații. Ea este definită în management
prin regulamentul de organizare și funcționare (ROF), organigrame, descrieri de funcții, fișe de
post și alte documente organizatorice.

21. Componentele structurii organizatorice

postul de lucru,
funcția,
compartimentul,
nivelul ierarhic,
ponderea ierarhică
relațiile organizatorice.

Postul este cea mai simplă componentă a structurii organizatorice și este alcătuit din
ansamblul obiectivelor, sarcinilor, competențelor și responsabilităților ce revin spre
exercitare unei persoane.

Funcția reprezintă totalitatea posturilor cu aceleași caracteristici generale (principale). În funcție de

amploarea obiectivelor, sarcinilor, competențelor și responsabilităților, se pot distinge: funcții
manageriale ,funcții de execuție

Compartimentul reprezintă ansamblul persoanelor ce sunt subordonate nemijlocit aceluiași

manager și desfășoară activități omogene și /sau complementare, care contribuie la realizarea
acelorași obiective derivate.

Nivelul ierarhic este format din totalitatea subdiviziunilor organizatorice situate la aceeași
distanță ierarhică față de vârful piramidei nivelurilor ierarhice.
Numărul nivelurilor ierarhice dintr-o organizație are o importanță majoră pentru buna
desfășurare a activității manageriale deoarece reducerea lor înseamnă scurtarea circuitelor
informaționale, creșterea operativității.
Ponderea ierarhică, denumită și aria de control, reprezintă numărul de salariați conduși nemijlocit
de un manager.

Relațiile organizatorice reprezintă raporturi între subdiviziunile organizatorice, respectiv

legături instituite prin reglementări organizatorice oficiale. Relațiile organizatorice pot fi: de
autoritate, de cooperare și de control.

22. Tipuri de structuri organizatorice

 Structura ierarhică simplă este alcătuită dintr-un număr redus de compartimente cu

caracter operațional, care corespund, de regulă, principalelor activități.

 Structura funcțională este structura utilizată cel mai frecvent în organizații. În cadrul
structurii funcționale, angajații cu abilități similare și care realizează sarcini similare sunt
grupați în mod formal împreună.
Structura funcțională este alcătuită atât din compartimente operaționale, cât și funcționale.

Structura divizională apare în cadrul organizațiilor mari, complexe, cu produse / servicii multiple și
diferențiate, care se extind în teritorii diverse și se adresează unor clienți diferiți.

Structura matricială este o combinație a structurii funcționale cu structura divizională. O astfel de

structură grupează munca simultan după două dimensiuni

Structura hibridă – reprezintă o combinație între cele patru tipuri de structuri.

23. Diferente sistem informatic/ sistem informațional

Sistemul informatic este acea parte a sistemului informațional care se rezumă la culegerea,
transmiterea și prelucrarea cu mijloace automatizate a informațiilor
Sistemul informațional poate fi definit ca ansamblul datelor, informațiilor, fluxurilor și
circuitelor informaționale, procedurilor și mijloacelor de tratare a informațiilor menite să contribuie
la stabilirea și realizarea obiectivelor organizației.

24. Componentele sistemului informațional

datele și informațiile - Datele sunt materia primă a vieții organizației; constau din numere, cuvinte,
simboluri, vorbe (sunete) separate, detașate, legate de evenimentele și procesele afacerii.

Circuitele informaționale sunt itinerariile parcurse de date și informații de la locul culegerii datelor
până la destinatarul informațiilor,

fluxul informațional reprezintă cantitatea de informație vehiculată între două elemente ale unui
sistem informațional, indiferent de natura purtătorilor materiali de informație și de procedurile
folosite.
 Procedurile informaționale = ansamblul elementelor prin care se stabilesc modalitățile de
culegere, înregistrare, transmitere, prelucrare și arhivare a unei categorii de informații.

Mijloacele de tratare a informațiilor, respectiv de culegere, înregistrare, transmitere și prelucrare a

informațiilor, reprezintă suportul tehnic al sistemului informațional și condiționează performanțele
acestuia.

25. Carențele sistemului informațional

Distorsiunea – constă în modificarea parțială, neintenționată a conținutului mesajului unei

informații, pe parcursul culegerii, stocării, prelucrării, și/sau transmiterii acesteia de la emițător la
receptor.0
 Filtrajul – constă în modificarea parțială sau totală, intenționată, a mesajului sau conținutului
informațiilor pe parcursul culegerii, stocării, prelucrării, și/sau transmiterii acesteia de la emițător la
receptor.
Redundanța – constă în colectarea, stocarea, înregistrarea, prelucrarea și /sau transmiterea repetată
a unor informații. Este cauzată de absența coordonării sau de coordonarea necorespunzătoare la
anumite niveluri manageriale; apare mai ales atunci când nu se respectă principiul unității de
decizie și acțiune.
Supraîncărcarea – constă în vehicularea, prin circuitele informaționale, a unei cantități de informații
care depășește capacitatea de transport. Are ca efect blocarea și / sau întârzierea recepționării
informațiilor de către beneficiari.

26. Componentele culturii organizatorice

povestiri, simboluri, eroi, rituri, ceremonii şi ritualuri, limbaj, norme şi statutul.

Cultura organizațională constă în ansamblul valorilor, credințelor, aspirațiilor, așteptărilor și

comportamentelor conturate în decursul timpului în fiecare organizație, care predomină în cadrul
său și îi condiționează direct și indirect funcționalitatea și performanțele.

27. Modelul iceberg si țintă

Modelul Iceberg-ului împarte în două mari categorii componentele culturii: aspectele vizibile şi
aspectele invizibile. La suprafaţă se găsesc părţile vizibile şi componentele observabile - modul în
care se îmbracă şi se poartă oamenii, precum şi simbolurile, istorioarele şi ceremoniile împărtăşite
de către membrii organizaţiei. Ceea ce predomină însă în cultura organizaţională a acestor
organizaţii este sistemul de valori, credinţe, atitudini şi sentimente, respectiv partea nevăzută a
„iceberg-ului”. Acestea reprezintă aproximativ 90% din cultura organizaţională în sectorul public,
restul fiind deţinut de comportamente, îmbrăcăminte şi unele simboluri observabile.

Un alt model cunoscut este „Modelul Ţintă”, care diferenţiază nivelurile culturii nu numai prin
prisma vizibilităţii, ci şi a rezistenţei la schimbare pe care o opune fiecare strat - nucleu. Stratul -
nucleu, cel al presupunerilor implicite, reprezintă credinţele despre realitatea şi natura umană,
credinţe acceptate fără rezerve ca fiind singurele corecte. Următorul strat este cel al valorilor
culturale şi cuprinde credinţele comune, presupunerile şi sentimentele despre ceea ce este bine,
normal, raţional, preţios şi aşa mai departe. Stratul care se suprapune acestuia este cel al
comportamentelor comune şi include normele vizibile într-o oarecare măsură şi care sunt ceva mai
uşor de schimbat decât valorile. Cel mai superficial strat al culturii este compus din simboluri.
Simbolurile culturale sunt cuvinte, gesturi, imagini sau alte obiecte cu înţeles anume în cadrul
organizaţiei

28.Definiția leadershiup-ului
 Leadershipul reprezintă capacitatea unei persoane de a stabili anumite obiective şi de a-i
determina pe ceilalţi să-l urmeze în realizarea acestora pe baza unei puternice implicări afective si
operaţionale.

29. Modele de abordare leadership-ului/forme

a. Teoria trăsăturilor
Teoria identifică trăsăturile sau caracteristicile personale ale liderilor de succes pentru a putea
prevedea cine va fi un bun manager. Cercetările au fost focalizate pe caracteristicile psihice, pe
inteligență și pe personalitate. În urma studiilor, cele mai importante trăsături ale managerilor de
succes ar fi abilitatea de a supraveghea, inteligența și nevoia de autoapreciere

b. Teoria comportamentală
S. a realizat o metodologie de apreciere a stilurilor de conducere pornind de la preocupările
managerului pentru activitatea economică și pentru angajați. Au ajuns la concluzia că există 5 stiluri
de conducere:
➢Stilul autocrat
➢Stilul bazat pe armonie și climat
➢Stilul de conducere bazat pe echipă
➢Stilul indolent
➢Stilul echilibrat.

c. Teoria situațională

Teoria situațională se bazează pe ideea că succesul managerial este determinat de situații și nu de

atribute universal acceptabile calității de leader. Această teorie pune omul potrivit la locul potrivit.