MANAGEMENT SANITAR

ȘEF LUCRĂRI DR. LADINIA ARDEU

 DEX

• Arta de a conduce
• Ansamblul activității de organizare, de
conducere
• Știința organizării și conducerii
• Atunci când încercăm să definim rolul unui
manager, încercăm de fapt sa identificăm acel
ceva care face că resursele unei organizații să
se transforme în rezultate.
 DEFINIȚIE

• Managementul este procesul prin care munca

este făcută prin intermediul altora- făcută bine,
la timp și în limita bugetului.

• David Gustafson
 ISTORIC
• ” Moise a ales oameni destoinici din tot
Israelul și i-a pus căpetenii ale poporului,
căpetenii peste o mie, căpetenii peste o sută,
căpetenii peste cincizeci și căpetenii peste
zece.
Ei judecau poporul în tot timpul: aduceau
înaintea lui Moise pricinile grele, iar toate
pricinile mici le judecau ei înșiși”
Vechiul Testament, Exodul, Capitolul 18, Versetul 25-26
Managementul-instrument important al
performanței
• A fi eficace înseamnă a înțelege și a îndeplini
sarcinile pe care le presupune munca sa.
• Eficacitate- înseamnă să faci exact ceea ce
trebuie să faci
• Eficiență- înseamnă o folosire cât mai
economică a resurselor
• Eficacitatea este mai importantă decât
eficiența deoarece este necesar să îndeplinești
mai întâi ceea ce trebuie să făcut. Numai
atunci contează dacă munca este făcută
eficient, adică în modul cel mai potrivit.
 Funcțiile managementului
• Planificarea – presupune ”evaluarea viitorului
și inițierea măsurilor necesare” ( Fayol)
• Organizarea – înseamnă crearea structurii
manageriale și umane a organizației, adică
stabilirea relațiilor de autoritate și
responsabilitate. Scopul organizării este acela
de a crea o structură adecvată pentru
organizație, astfel încât aceasta să-și poată
atinge obiectivele propuse plin planificare.
 Funcțiile managementului
• Funcția de personal ( resurse umane)- această
funcție include activitățile legate de managementul
resurselor umane sau personalul administrativ
• Conducerea ( leadershep) presupune să dai
subordonaților un ghid pentru ceea ce trebuie și cea
ce nu trebuie să facă. Ea se referă la relațiile existente
între manager și subordonați, și include crearea unui
mediu adecvat pentru motivație, comunicare și
leadership, astfel încât membrii organizației să
înțeleagă ce se așteaptă de la munca lor
 Funcțiile managementului

• Controlul-este funcția managementului

centralizată pe monitorizarea și evaluarea
performanței. Scopul acesteia este
îmbunătățirea continuă a calității.
Roluri manageriale după Mintzberg
• A. Roluri interpersonale- se referă la relațiile pe
care managerul le întreține cu ceilalți

• B. Roluri informaționale – managerul este

adesea o sursă de informații pentru organizația sa

• C. Roluri decizionale- procesul de luare a

deciziilor este cel mai important aspect al muncii
managerului
 A. Roluri interpersonale
1. De reprezentare
- Datorat autorității formale și poziției simbolice. Mare
consumator de timp
2. De lider
- Managerul trebuie să creeze un mediu de muncă care să
încurajeze subordonații să obțină perormanța maximă. Nevoile
organizației trebuie să se îmbine cu nevoile indivizilor
3. De legătură
- Se referă la relațiile pe orizontală. Managerul menține o rețea
de relații și contacte cu exteriorul organizației.
 B. Roluri informaționale
1. Monitor
- Adună informații legate de munca celorlați din diferite surse,
formale și informale, le selectează pe cele relevante și utile și
le folosește
2. Difuzor
- Alege informațiile care trebuie știute de alții. Uneori
informația este diseminată subordonaților care în mod obișnuit
nu pot avea acces la ea
3. Purtător de cuvânt
- Adesea managerul trebuie să dea informații privind organizația
unor persoane din exteriorul acesteia
 C. Roluri decizionale
1. Antreprenor- Managerul ia uneori decizii legate de schimbări
în organizații. El inițiază schimbarea și are rol activ în a decide
ce este de făcut.
2. Factor de soluționare a problemelor/conflictelor – Ia decizii
legate de evenimentele neprevizibile care nu sunt sub controlul
lui. Aplică metode de soluționare a conflictelor.
3. Factor de alocare a resurselor – Managerul trebuie să încerce
să aloce resursele în funcție de nevoi, echitate, performanță.
4. Negociator – Managerul trebuie să negocieze cu alții și în
cadrul procesului să ia decizii legate de repartizarea resurselor
organizației
 Aptitudini manageriale
1. Aptitudini tehnice
Aptitudinile tehnice se referă la nivelul de competență
într-o activitate specifică, legat adeseori de lucruri, nu
de oameni.
2. Aptitudini umane
Abilitatea managerilor de a lucra eficient cu alții – ca
indivizi și ca grup- este o reflectare a aptitudinilor
umane. Un manager cu aptitudini umane eficiente va fi
conștient de atitudinea, percepția și sentimentele altora
și le va lua în considerare în procesul managerial.
 Aptitudini manageriale

3. Aptitudini conceptuale

Aptitudinile conceptualesunt reprezentate de abilitatea

de a înțelege relațiile din situațiile complexe, de a vedea
conexiuni în haos, și de a avea o viziune în viitor.
 DIFERENȚA DINTRE LIDER ȘI
MANAGER
• LIDER MANAGER
Stabilește direcția Planifică și elaborează
bugetul
Comunică oamenilor Organizează și se
direcția prin fapte și ocupă de personal
vorbe
Motivează și inspiră Controlează și rezolvă
problema
Produce schimbare Produce ordine, rezultate
cheie așteptate
• ”Managerii știu ce trebuie să
facă, liderii știu ce e de făcut”

W. Bennis
 FUNCȚII ȘI ROLURI MANAGERIALE
FOAIE DE LUCRU

• Lucrând în grupuri mici, identificați

aptitudinile manageriale pe care le folosiți
atunci când vreți să organizați serviciile oferite
într-un spital sau un cabinet medical.
 PLANIFICAREA
SERVICIILOR DE SĂNĂTATE
 Planificarea strategică
• Este un proces organizat și sistematic prin care o
organizație ăți planifică viitorul
• Scopul planificării strategice este de a adapta
organizația la mediul extern mereu în schimbare, și
de a înțelege posibilitățile curente și din viitor legate
de aceste schimbări
• Managerii fac acest lucru identificând tendințele
economice, sociale și politice din mediul extern care
vor avea un impact asupra organizației și evaluând
posibilitățile interne ale organizației
 Unitatea medicală este orientată în două
feluri de planificare
• Planificarea strategică este folosită pentru a
poziționa organizația ( spitalul) în mediu și a orienta
spre viitorul dorit.
• Aceasta este condusă de liderii organizației și tot
aceștia stabilesc și politica organizației.
• Planificarea operațională apare la nivel operațional
( managerial) din organizație și asigură ghidarea
curentă a operațiilor, dezvoltarea și implementarea de
noi programe și servicii și implementarea strategiilor
identificate în planul strategic.
Planificarea strategică- patru elemente de
bază

1. Evaluarea mediului extern

2. Evaluarea mediului intern
3. Misiune, scop și obiective
4. Implementare și evaluare
 Cine face planificarea
• Managerii de vârf trebuie să se implice și să-și asume
responsabilități în procesul de planificare strategică.
• Ei trebuie să dorească să aloce atât timp cât și resurse
organizaționale acestui proces.
• Managerii de vârf sunt responsabili pentru
dezvoltarea misiunii și scopurilor planului strategic.
• Ei pot să lucreze sau nu, împreună cu managerii de
mijloc la elaborarea obiectivelor. Aceasta depinde
adesea de dimensiunea organizației și de stilul de
conducere.
 Cine face planificarea

• Nivelul managerial de mijloc este responsabil

pentru dezvoltarea și implementarea strategiei.
• Ambele nivele manageriale joacă un rol în
evaluarea planului și identificarea reviziunilor
necesare.
 Evaluarea mediului extern
• Evaluarea mediului extern implică
identificarea problemelor cheie din afara
spitalului care au un impact asupra a ceea ce
vrea și poate face spitalul.
• Este necesar să identificăm factorii externi ce
pot influența spitalul și să analizăm impactul
lor.
 Trei metode de evaluare a mediului
extern

1. Prima metodă constă în identificarea și

descrierea modului în care organizații cheie
exterioare pot afecta planificarea viitorului
unității medicale.
 Metoda Michael Porter
• Se referă la o analiză mai detaliată care necesită
identificarea forțelor ce stau la baza creșterii performanței.
• Forțele care guvernează modul de operare și planificare a
spitalului sunt:
1. Cumpărătorii sunt acele organizații ( guvern sau case de
asigurări) sau indivizi care cumpără serviciile furnizate de
unitatea medicală;
2. Furnizorii sau acele organizatii care își vând sau
distribuie marfa către unitatea medicală( companii
farmaceutice, distribuitori de materiale sanitare);
3. Înlocuitori sau tipuri noi de servicii ce le înlocuiesc pe
cele tradițioanle ( îngrijiri la domiciliu).
 Metoda Michael Porter
4. Noi intrați sau spitale și clinici noi potențiale
sau alți furnizori de servicii de sănătate din zonă;
5. Organizații similare existente și rivalitatea
inter-organizațională precum și planurile curente
sau viitoare ale altor spitale și clinici care pot să
afecteze unitatea medicală.
Identificarea și înțelegerea acestor forțe este
necesară pentru a elabora o planificare strategică
detaliată.
 Analiza comunității
• Discuțiile acestea trebuie să identifice domeniile prioritare
și posibilitățile de colaborare
• Datele culese prin ambele abordări vor permite o analiză
cantitativă și calitativă în planificarea pentru programele și
serviciile viitoare
• Personalul din spital, adesea vor considera că este nevoie
de anumite programe sau servicii, bazându-se pe judecata
profesională
• Totuși, o analiză mai atentă a datelor, împreună cu membrii
comunității, pot arăta că percepțiile interne ale
profesioniștilor cu privire la nevoi nu sunt reflectate în
analiză sau în discuțiile cu liderii comunitari sau grupurile
de influență
 Evaluarea mediului intern
• Evaluarea mediului intern permite o analiză detaliată a
sistemelor ce compun spitalul;
• Aceasta presupune colectarea de date primare și
secundare, date obiective și subiective despre spital;
• Presupune o analiză atentă despre ceea ce știu indivizii
despre spital și analizarea datelor legate de funcționarea
spitalului ( includ dar nu se limitează la date bugetare,
financiare, de productivitate, de personal și de evaluare
a calității);
• Trebuie studiate și analizate date din mai mulți ani
consecutivi pentru a stabili tendințele și schimbările.
 Analiza Swot
• Analiza Swot este un instrument de planificare ce
permite spitalului să-și reprezinte informațiile obținute
din evaluarea mediului intern și extern, pentru a le
putea folosi în planificarea strategică;
• Prin analiza Swot se cercetează punctele tari și
punctele slabe din organizație ( mediul intern) și
oportunitățile și amenințările din mediul extern;
• Discutarea implicațiilor permite conducerii să
identifice problemele critice și să stabilească
prioritățile. Acestea sunt apoi folosite pentru a revizui
misiunea și a stabili scopurile și obiectivele ce pot fi
realizate.
 Analiza Swot
• MEDIUL INTERN
• Puncte tari
• Puncte slabe

• MEDIUL EXTERN
• Oportunități
• Amenințări
 SISTEME DE SĂNĂTATE

• Sistemul de sănătate reprezintă ansamblul

elementelor independente care influențează
starea de sănătate atât la nivel individual, cât și
la nivel populațional (comunitar) și care
include determinanții stării de sănătate și
sistemul îngrijirilor de sănătate (SIS).
• Sistemul îngrijirilor de sănătate (SIS) este
inclus în sistemul de sănătate, fiind o parte
componentă a acestuia. Sistemul îngrijirilor de
sănătate (SIS) este ansamblul resurselor
umane, financiare, materiale, informaționale
utilizate pentru a produce îngrijiri și servicii cu
scopul de îmbunătățire sau de menținere a
stării de sănătate a unei populații.
 Actualmente, în Europa, se descriu trei modele de
sisteme de îngrijiri de
sănătate:
1. Sistemul național de sănătate (SNS) tip Beveridge,
denumire dată de William Henry Beveridge (1879-
1963), economist englez ce l-a introdus în 1948
în Anglia.
Modelul imaginat de britanici funcionează astăzi și în
Danemarca, Finlanda, Irlanda, Norvegia, Suedia,
Grecia, Portugalia, Spania. Modelul britanic are drept
sursă de finanțare taxele generale (impozitele). Este
controlat de guvern și dispune și de un buget de stat.
 Actualmente, în Europa, se descriu trei modele de
sisteme de îngrijiri de
sănătate:
1. Sistemul național de sănătate (SNS) tip Beveridge,
denumire dată de William Henry Beveridge (1879-
1963), economist englez ce l-a introdus în 1948
în Anglia.
Modelul imaginat de britanici funcionează astăzi și în
Danemarca, Finlanda, Irlanda, Norvegia, Suedia,
Grecia, Portugalia, Spania. Modelul britanic are drept
sursă de finanțare taxele generale (impozitele). Este
controlat de guvern și dispune și de un buget de stat.
2. Sistemul de asigurări sociale de sănătate (SAS) tip
Bismarck – introdus la sfâritul secolului al XIX-lea în
Germania de Otto von Bismarck (1815-1898).
Modelul German funcționează și în Austria, Belgia,
Franța, Olanda.
Sistemul german este finanțat prin contribuția
obligatorie (sub formă de prime obligatorii de
asigurare), plătit atât de salariați cât și de patroni sau/și
prin taxe generale.
Contribuția pe care o plătește salariatul și patronul se
face în funcție de venit și nu de starea de sănătate a
persoanelor care se asigură astfel.
3. Sistemul centralizat de stat (SCS) – bazat pe modelul
sovietic Semako, caracteristic pentru țările din Europa
Centrală și de Est, foste state socialiste:
•sistem finanțat de la bugetul de stat;
• controlat de guvern printr-un sistem de planificare
centralizat, fiind un sistem neperformant;
•statul are monopolul serviciilor de sănătate, care sunt
proprietatea sa;
• personalul sanitar este în întregime salariat al statului;
• nu există sector privat;
• accesul la servicii este general și gratuit pentru toată
populația;
• este un sector neproductiv, cu o prioritate socială
sczută a sistemului de sănătate.
• La aceste trei modele de sisteme de sănătate,
specifice pentru Europa, se adaugă sistemul de
asigurări private sau voluntare de sănătate
(tipic modelului american) în care finanțarea
se face pe baza primelor de asigurare stabilite
în funcție de starea de sănătate și de riscurile
persoanelor care se asigură.
 Finanțarea sistemelor de sănătate
1. Finanțarea de la bugetul de stat;
2. Finanțarea prin asigurări sociale de sănătate,
care sunt obligatorii;
3. Finanțarea prin asigurări private de sănătate,
care sunt voluntare;
4. Finanțarea prin plăți directe;
5. Finanțarea comunitară.
În acest sens activitatea de management se referă
la:
- planificare;
- organizare;
- funcția de personal (coordonarea);
- conducere (comanda);
- controlul;
- evaluarea.
 Calitățile unui bun sistem de
îngrijiri de sănătate (SIS)
1) Acoperirea generală a populației – în sensul
ca fiecare persoană să poată beneficia de un
pachet minim de servicii de sănătate.
2) Accesibilitatea promptă a populației – la
îngrijiri de sănătate din punct de vedere
geografic, temporal, economic.
3) Pertinența față de nevoi – adică populația
dintr-un anumit teritoriu să beneficieze de
servicii de sănătate care sunt în concordanță cu
profilul de mortalitate și de morbiditate din acel
teritoriu. (De exemplu, într-o zonă minieră nu
vom construi mai multe cabinete de
ginecologie).
4) Echitate sau accesul universal și egal al
tuturor indivizilor la un pachet minim de
servicii de sănătate, indiferent de caracteristicile
care țin
de persoană (vârstă, sex, etnie, apartenență
religioasă, profesie, stare de sănătate, etc.). Plata
se face după venit, dar accesul să nu fie limitat;
în fața sănătății, toată lumea este egală, scopul
final fiind acela de ameliorare a stării de sănătate
a populației.
5) Posibilități de alegere – pacientul are
posibilitatea să-ți aleagă furnizorul de îngrijiri de
sănătate pe care îl dorește.
6) Eficacitate crescută – se referă la obținerea
obiectivului de sănătate dorit; eficacitatea unui
sistem de sănătate se măsoară prin ameliorarea
stării de sănătate a popuțlaiei.
7) Eficiență crescută – cu resurse cât mai mici
să se obțină rezultate cât mai bune, care să se
regăsească în planul sănătății și al satisfacției
pacienților.
8) Acceptabilitatea socială larg în ceea ce
privește gama de servicii furnizate populației.
9) Responsabilitatea statului față de sănătatea
publică, în sensul ca sănătatea publică să
reprezinte o prioritate națională, statul
implicându-se în ceea ce privește piața
serviciilor de sănătate.
10) Performanța medicală care se regăsește în
calitatea actului medical, satisfacția furnizorilor
și a utilizatorilor de îngrijiri de sănătate.
 MANAGERUL
• Managerul (liderul) este acea persoană dintr-
o organizație căreia i s-a încredințat
responsabilitatea realizării unei activități, prin
colaboratorii si, în cadrul unei unități
ocupaâionale.
 LEADER
• Leadership-ul (conducerea) reprezintă arta
sau procesul de a influența persoanele în
subordine astfel încât să se strduiască să
îndeplinească scopurile grupului. Leadership-
ul presupune să poți oferi angajaților, un ghid
pentru ceea ce trebuie/nu trebuie să facă.
Funcția de conducere se referă la relațiile
existente între manager și subordonați și
include crearea unui mediu propice
motivațional.
 SURSE ALE AUTORITĂȚII
• Poziția ierarhică, care conferă autoritate
administrativ (oficială) și este legată de poziția
pe care o ocupă un lider într-o organizație; ea
are însă un caracter efemer, deoarece se poate
exercita numai atât timp cât liderul ocup
funcția de conducere în cadrul organizației
(această caracteristică definește liderul
formal).
• autoritatea bazată pe competență este
conferită de cunoștințele și tehnologiile
utilizate de un lider în activitatea de
conducere. Această sursă de autoritate nu
generează automat pretenția de a fi ascultat,
dar un lider competent este ascultat atât timp
cât acest drept i-l conferă membrii grupului
(această caracteristică este definitorie pentru
liderul informal).
• carisma reprezintă o calitate înnăscută,
asociată autorității morale; un lider charismatic
este capabil de a motiva și de a mobiliza
membrii grupului pentru realizarea
obiectivelor propuse.
 TIPURI DE LIDERI
• Liderul formal (instituțional) este persoana
investită oficial în funcția de conducere.
• Liderul informal este persoana recunoscută ca
lider de către membrii grupului și care se află
în centrul relațiilor simpatetice ale acestora.
• Liderul autentic reflectă situația de
coincidență, ca persoană, între liderul formal și
cel informal.
 STILURI DE CONDUCERE

•Stilul autoritar (autocratic). Liderul

stabilește singur întreaga activitate a
grupului; el o lansează, el dictează tehnicile
și etapele de lucru, el fixează fiecărui
membru sarcinile și partenerii cu care va
lucra, fără a se consulta cu membrii
grupului.
Stilul democratic (participativ). Problemele sunt
discutate în comun, iar deciziile sunt luate cu
participarea întregului grup, cu încurajarea și
ajutorul liderului care sugerează procedurile de
lucru, grupul putând alege între ele. Liderul apare
ca un membru al grupului, fiind obiectiv și realist
în aprecierea subordonaților, iar membrii grupului
sunt liberi să-și aleagă colegii de muncă
•Stilul dominant se referă la managerii
caracterizați printr-un comportament
orientat vădit către ocuparea unor posturi
cât mai înalte în ierarhia organizației.
Aceste persoane sunt dinamice, active,
generând în jurul lor un climat tensionat și
conflictual.
•Stilul indiferent este specific acelor
persoane care nu manifestă un interes
deosebit față de evoluția lor în ierarhia
organizației. Persoanele cu acest stil nu sunt
interesate de ocuparea unor funcții de
conducere, dar odată promovate în aceste
posturi au toate șansele să devină manageri
eficienți.
 STILURI DE CONDUCERE
• Stilul "laissez faire". Grupul și membrii săi au
întreaga libertate de decizie. Liderul nu
intervine prea mult în rezolvarea problemelor,
nu ia parte la activitate și nu-i impune
autoritatea. El furnizează doar diferite
materiale și informații dacă i se solicită, dă
unele amnunte suplimentare, fără să participe
însă la discuții și fără să se intereseze prea
mult de mersul evenimentelor.
 Calitățile unui lider autentic
• să știe să asculte;
• să posede capacitatea de a discuta și a-și
apropia colaboratorii;
• să se înconjoare de persoane unite într-o
echipă omogenă și eficientă de lucru;
• să știe să traseze directive, împărțind în mod
echitabil sarcinile între colaboratori;
 Calitățile unui lider autentic
• să ia deciziile cele mai adecvate, în cele mai
diverse situații;
• să dea dovadă de calm, echilibru și
maleabilitate în conducerea activității și să nu
favorizeze pe unii în detrimentul altora;
• să fie modest dar, prin munca sa, să constituie
un exemplu de profesionalism și
comprehensiune pentru membrii grupului;
• să nu considere că fiecare poate să facă ce
vrea;
 STRUCTURA FUNCŢIONALĂ A
CABINETELOR MEDICALE ŞI DE
MEDICINĂ DENTARĂ
-cabinete medicale grupate
- asociate
- societăţi civile medicale
-societăţi comerciale cu obiect unic de activitate
şi având puncte de lucru aflate în locaţii diferite
se eliberează câte o autorizaţie sanitară de
funcţionare separată pentru fiecare punct de lucru
(cabinet medical şi de medicină dentară).
Autorizaţia sanitară de funcţionare se
eliberează la cererea reprezentantului
legal al cabinetului medical şi de
medicină dentară
 CABINETUL DE MEDICINĂ DENTARĂ –
STRUCTURĂ FUNCȚIONALĂ- ORDIN
NR. 1338/2007
- sală de aşteptare -suprafaţă minimă de 1/1,5

mp/persoană, în cazul cabinetelor pentru adulţi,

şi 1,5/2 mp/persoană, în cazul cabinetelor pentru
copii (inclusiv persoana însoţitoare).
- grup sanitar
- spaţii de depozitare
-cabinet de medicină dentară propriu-zis în care
se desfăşoară activităţile de diagnostic clinic şi
terapeutice- suprafaţă minimă de 9 mp şi acces la
o chiuvetă racordată la apă curentă, caldă şi rece.
 Cabinetul de medicină dentară
propriu-zis poate fi organizat:

-în sistem închis - unitul dentar este amplasat într-

o încăpere închisă
- în sistem semideschis - se amplasează unul sau
mai multe unituri separate de câte un perete sau
paravan
- în sistem deschis - unit-urile se amplasează într-
o încăpere, fără a fi separate.
- Cabinetul de medicină dentară propriu-zis,
indiferent de sistemul în care funcţionează
(închis, semideschis sau deschis), va avea
alocat pentru fiecare unit de lucru un spaţiu
de minimum 9 mp.
- Spaţiul în care este amplasat un unit dentar
va fi prevăzut cu chiuvetă cu apă curentă,
rece şi caldă.
 În cabinetele în care se efectuează intervenţii
chirurgicale ce necesită spitalizare de zi/de o zi va fi
amenajată o încăpere special destinată pentru
recuperarea postoperatorie, dotată cu paturi,
asigurându-se o suprafaţă minimă de 7 mp/pat.

Pentru personalul sanitar din cabinetele

medicale şi de medicină dentară va fi asigurat un
spaţiu cu destinaţie de vestiar; numărul vestiarelor şi
desemnarea spaţiului destinat acestora vor fi în
funcţie de numărul personalului care desfăşoară
activitate concomitentă.
Pavimentele, pereţii, tavanele şi suprafeţele de
lucru din încăperile în care se desfăşoară
activităţi medicale şi de medicină dentară vor fi:
- lavabile;
- rezistente la dezinfectante;
- rezistente la decontaminări radioactive (după caz);
- rezistente la acţiunea acizilor (în săli de tratamente, după caz);
- negeneratoare de fibre sau particule care pot rămâne suspendate
în aer;
- fără asperităţi care să reţină praful.
Este interzisă amenajarea de tavane false casetate din materiale
microporoase şi cu asperităţi
Se interzice mochetarea pardoselilor
 Încăperile cu profil administrativ vor fi
separate de cele în care se desfăşoară activităţi
medicale.
Cabinetul medical şi de medicină dentară va
avea un grup sanitar pentru pacienţi, cu acces din
sala de aşteptare, separat de cel destinat
personalului sanitar.
În cazul cabinetelor medicale şi de medicină
dentară din mediul rural, acolo unde nu există
posibilitatea racordării la reţeaua publică de
canalizare, grupul sanitar va fi racordat la o fosă
septică de beton vidanjabilă.
 În cabinetele medicale cu profil
radiologic sau de medicină dentară în care se
instalează aparate de radiologie dentară sunt
obligatorii solicitarea şi obţinerea de avize
speciale, de amplasare şi funcţionare, din
partea autorităţilor responsabile cu controlul
activităţilor ce folosesc radiaţii nucleare.
În aceste cabinete medicale se vor
respecta normele de radioprotecţie şi control
individual al expunerii prevăzute de legislaţia
în vigoare.
 În spaţiile cu destinaţia de cabinete
medicale şi de medicină dentară se vor realiza
circuite separate pentru adulţi şi copii, sau, în
măsura posibilităţilor, se va face programarea
acestora la ore diferite.
Cabinetele medicale şi de medicină
dentară vor asigura accesul în incinta lor
pentru persoanele cu handicap motor, în
conformitate cu prevederile legale în vigoare.
 Dotarea minimă obligatorie
necesară fiecărui cabinet medical şi de
medicină dentară, în funcţie de
specialitate, va respecta prevederile
legale în vigoare.
 Dotare minim obligatorie – conform
ORDIN nr. 153 din 26 februarie 2003
(*actualizat*):
- unit dentar cu cel puţin două piese
terminale
- fotoliu dentar
- tensiometru şi stetoscop
- opţional: lampă de fotopolimerizare,
aparat de detartraj cu ultrasunete.
 Instrumentar şi materiale:

- ace Reamers, Hedstrom, Lentullo, Miller, tirre-

nerf, Kerr;
- freze Beutelrock scurte şi lungi;
- bisturiu pentru mucoasa;
- cleşti pentru extracţie (maxilarul superior şi
maxilarul inferior);
- cleşte crampon;
- chiurete tip Volkman - drepte şi curbe;
- elevatoare drepte şi curbe;
- foarfece chirurgicale drepte şi curbe;
- canule metalice şi de unică folosinţă pentru
aspiraţie;
- oglinzi dentare;
- sonde dentare;
- pense dentare;
- spatule bucale metalice;
- excavatoare duble de diferite mărimi;
- pense Pean;
- lampă de spirt sau arzător de gaze;
- linguri metalice pentru amprente şi/sau masă
plastică (de unică folosinţă sau sterilizabile);
-matrice, portmatrice Ivory;
- matrice, portmatrice circulare;
- separatoare de dinţi Ivory;
- mandrine piesă dreaptă şi unghi;
- seringă uniject cu ace;
- ace chirurgicale atraumatice (de unică
folosinţă);
- mandrine pentru piesă dreaptă şi unghi;
- instrumentar de detartraj de diferite forme;
- freze pentru turbină din oţel şi diamantate ;
- freze din oţel şi diamantate pentru piesă dreaptă şi
unghi;
- gume, perii, pufuri pentru lustruit obturaţii
fizionomice şi de amalgam de Ag;
- bol de cauciuc;
- spatulă pentru malaxat gips;
- cuţit pentru ceară;
- materiale pentru amprentarea arcadelor
alveolodentare;
- materiale auxiliare pentru curăţarea mecanică;
- materiale termoplastice;
- materiale pentru coafaj pulpar;
- materiale pentru obturaţii provizorii;
- materiale pentru obturaţii fizionomice;
- aliaj de Ag + Hg;
- cimenturi dentare diferite;
- materiale pentru terapia endodontică;
- soluţii şi pulberi: Walkkoff, clorură de zinc,
tricrezol, eugenol, iodoform;
- substanţe anestezice injectabile şi de
contact;
- echipament de protecţie (halat, mască,
mănuşi, ochelari).
 În scopul efectuării sterilizării şi păstrării sterilităţii
instrumentarului, dispozitivelor şi materialelor sanitare, la
organizarea activităţilor propriu-zise de sterilizare, precum şi a
activităţilor conexe (spălarea, decontaminarea, împachetarea şi
stocarea) se vor avea în vedere:
- respectarea circuitelor funcţionale şi utilizarea spaţiilor anume
desemnate
- amplasarea punctului de sterilizare într-un spaţiu adecvat
organizării activităţii de curăţare şi pregătire pentru sterilizare a
instrumentarului şi/sau a materialului moale, sterilizării propriu-
zise şi depozitării temporare a materialului sterilizat, respectându-
se principiul separării materialelor sterile de cele nesterile
- utilizarea aparaturii de sterilizare va trebui să respecte prevederile
legale în vigoare privind punerea în funcţiune a dispozitivelor
medicale
- în locul de amplasare a aparaturii de sterilizare se vor afişa ciclul
de sterilizare, precum şi instrucţiunile de lucru specifice aparatului
cu care se face sterilizarea
 Caietul de sterilizare care atestă efectuarea
sterilizării cuprinde:

- numărul şarjei şi conţinutul pachetelor;

- data şi ora de debut şi de sfârşit ale ciclului;
- temperatura la care s-a efectuat sterilizarea;
- rezultatele indicatorilor fizico-chimici şi
biologici;
- numele şi semnătura persoanei responsabile cu
sterilizarea;
În scopul asigurării lanţului de frig, cabinetul
medical va fi dotat cu:
- cel puţin un frigider cu compartiment de congelare separat,
închis cu uşă, precum şi cu termometru pentru monitorizarea
temperaturii interioare; înregistrările privind graficele de
temperatură ale frigiderului vor fi cuprinse într-un registru
separat;
- cel puţin o geantă izotermă dotată cu termometru - pentru
transportul vaccinurilor şi un termos pentru eventualitatea
transportului unor cantităţi mici de vaccin;
- cel puţin o geantă izotermă dotată cu termometru - pentru
transportul de probe biologice (în cazul în care au loc prelevări
de fluide biologice şi acestea nu sunt transportate de unităţi
autorizate în acest sens).
 Norme igienico-sanitare sunt obligatorii pentru
cabinetele medicale şi de medicină dentară, indiferent de
- asigurarea cu apă potabilă;
profil:
- racordarea la reţeaua de canalizare a localităţii, astfel încât apele
uzate să nu producă poluarea apei, aerului şi solului. Dotarea
cabinetelor, în localităţile în care nu există sisteme publice de
canalizare, cu instalaţii proprii de colectare a apelor uzate (fose
septice de beton vidanjabile);
- deşeurile rezultate în urma activităţilor medicale vor fi colectate,
depozitate, evacuate şi neutralizate conform prevederilor legale în
vigoare;
- asigurarea unui microclimat corespunzător;
- asigurarea iluminării naturale şi artificiale necesare desfăşurării
în condiţii optime a activităţii medicale şi de medicină dentară;
- asigurarea limitării zgomotului sub normele admise şi sau
asigurarea protecţiei antifonice eficiente în interiorul şi în afara
cabinetelor;
- asigurarea cu materiale pentru efectuarea curăţeniei;
- asigurarea cu dezinfectante, antiseptice şi
decontaminante autorizate/înregistrate de Comisia
Naţională pentru Produse Biocide. Folosirea acestora se
va face în funcţie de instrucţiunile de utilizare, la
concentraţiile şi timpii de utilizare specificaţi de
producător;
- asigurarea de echipament de protecţie specific pentru
întregul personal, în conformitate cu legislaţia în
vigoare;
- asigurarea instruirii permanente a personalului
medico-sanitar privind precauţiile universale.